Ca in fiecare an pe 21 decembrie, am trecut astazi prin Piata Universitatii. In aceasta zi de obicei eu ma rup in doua de ceva vreme. Am trait o umilinta in 2007. A fost dureros si pe 21 decembrie 2011 . Mi-a fost greu si pe 21 decembrie in 2012 . La fel si in 21 decembrie 2014 . Doar in 2015 am avut o oarecare satisfactie
Astazi insa am trait una dintre cele mai mari umilinte din viata mea. Am dat de comemorarea reprezentantilor armatei ucigase fata de victimele din 1989.
E ca si cum ucigasul cuiva ii face victimei un discurs de adio la inmormantare. Nu mi-a placut nici pana acum insa de data asta o astfel de comemorare mi-a distrus ziua si, probabil, saptamana. Nu mi s-a mai intamplat pana acum sa dau de ceremonialul depunerii coroanelor de catre reprezentanti armatei. Probabil ca au venit in fiecare an, insa n-am dat eu de ei.
Desigur, probabil ca multi dintre cei angajati in armata si securitate n-ar impusca propriul popor, asa cum zice interlocutoarea mea in filmul de mai sus. Dar se complac in a-i ascunde si proteja pe cei care au comis aceste crime. Si asta ii face si pe ei complici la aceasta crima, conform criminalilor de rand.
Inteleg ca astea erau ordinele, ca, in definitiv, cam asta inseamna sa lucrezi la stat, ca cei slabi si marginali trebuie suprimati, precum in Evul Mediu sau in insasi viata salbatica. Ba, da’ nu mai fa un spectacol din asta! Nu te pricepi la politica, n-ai putut prevedea ca „huliganii” din dictatura vor ajunge eroi in democratie. Bun. Ce-a fost, a fost. As putea sa iert. Ba, da’ cere-ti scuze! Asuma-ti crima! Criminalul stiut nu vine la pomana de 6 saptamani. E o norma morala traditionala.
Eu unul nu vreau sa-i vad la inchisoare pe acesti ucigasi. Vreau ca acesti „inapti politic” sa nu mai fie decorati sau sa nu mai aiba acces la butoanele tarii. S-a tot vorbit de reconciliere. Nu poti sa ai reconciliere cand tu inca te afli intr-o ipocrita denegare a crimelor pe care le-ai comis.
Tu ca stat i-ai protejat si pe securistii si pe militarii care i-au impuscat pe acei oameni. Pentru ca de fapt tu esti ei. Criminalii au reusit in acesti ani sa ajunga la parghiile tale principale, cu cinism si fara remuscari. Dar, parca e mai decent sa spui simplu ca-ti pare rau pentru acele „scapari” care au produs aceste drame in loc sa le organizezi victimelor tale ipocrite „eterne recunostinte”.
Faptul ca nici macar nu ai ajuns in momentul de a recunoaste asta arata ca vei repeta candva isprava asta. Nu ma poti prosti in asemenea hal pe mine, tu ca autoritate. Imi insulti pur si simplu inteligenta. Armata si securitatea avea arme atunci. Nu teroristii. Pe astia i-ai inventat tu pentru a ne prosti in masa si a-ti ascunde crimele in spatele lor! Nu sunt un pion care sa-ti acopere tie mojicia, tu stat criminal ce esti!
E adevarat ca nu prea poti sa-ti ceri scuze pentru asa ceva. Crima e mult prea adanca. Pacatul e mult prea mare. Dar cand tu vii sa comemorezi alaturi de mine acest moment cu ceremonie militara, dupa ce tu armata si securitate i-ai ucis cu sange rece, imi dai impresia ca ma iei si la misto. Parca ai spune „aveti grija cu ideile revolutionare ca uite ce patesc vitejii!”.
Te urasc statule roman mai mult decat orice pe lumea asta si o sa fac orice sa ma pot dezice si delimita de tine. Mi-e rusine ca vorbesti aceeasi limba cu mine si ca amintirile mele au legatura cu tine. Perioada asta in genere e una in care mi-e cam rusine ca sunt om in general, pentru macelul porcilor. Dar, in particular, mi-e rusine ca sunt roman, pentru aceasta ascundere sub pres a istoriei.
Si partea cea mai proasta e ca grosul poporului a inceput de ani de zile sa creada ca acei idealisti frumosi, meritau macelul la care au fost supusi. Ei au fost crema morala a societatii romanesti si iata ca au ajuns sa fie ostracizati de propriul popor ajuns nostalgic fata de dictatura. N-am sa uit discutia din 21 decembrie 2014 cu un astfel de reprezentant al grosului poporului. Si aici e problema noastra ca natiune. Suntem ipocriti. Si suntem lasi. Politicienii cei corupti din parlament sunt o simpla oglinda a acestui popor. In ciuda crimelor de a trage in propriul popor in 1907 si 1989, armata e 2 institutie cea mai de incredere, dupa biserica. Nu mai pot trai in tara asta. Simt ca ma sufoc.
Mi-e greu s-o spun. Ma doare. Dar asta simt. Hai ca nemernicii care au tras in 1907 si in 1989 au fost mereu pe aceste meleaguri! Hai ca poporul, cel care a inceput sa-i blameze pe acei idealisti, pentru ca le-ar fi adus raul din democratie, e mutilat de presa! Ba da’ noi? Noi astialalti care ne credem buni? Noi nu suntem in stare sa ne strangem macar 1000 de oameni sa le dam peste bot acestor nemernici cumva de ziua nationala cand ei fac parade de bombe si tancuri, sau acum cand cinstesc eroii pe care tot ei i-au prapadit.
Dupa cum se vede pe film, am incercat sa contracarez prin sarcasm si ironie, insa sufletul mi-a fost devastat. Am decis sa plec cat mai repede din zona pentru ca am simtit ca-mi pierd mintile si nu stiu ce-as fi putut face. Mi se intampla des sa vars lacrimi. Dar de data asta am plans in hohote in spatele unui zid, nu mai stiu pe unde. Cred ca n-o sa mai merg de acum incolo pentru ca simt ca nu mai pot duce, pur si simplu. E prea dureros. E prea tragic.
