Aparatul dezinformaţional din jurul termenului „conspiraţionism”

Mare supărare pe preşedintele Ioha-Ioha la discursul de comemorare a victimelor Holocaustului, şi apoi pe toka-toka-showerii din jurul UM Digi 24, cum că s-a intoxicat societatea românească de conspiraţii, care, chipurile, duc România în Evul Mediu! Ca să vezi! Şi eu care puteam să jur că distrugerea industriei naţionale este chiar planul general al statului român (la comenzile şefilor din alte părţi), din care acest hoţ de case face parte. Punerea României pe butuci şi trimiterea în şomaj a milioane de muncitori în aceşti 30 de ani a întors societatea românească dintr-un aflată în curs de dezvoltare înainte de 1990, într-una medievală, agrară. Eram cu 50 de ani în urmă înainte de 1990, acum suntem cu cel puţin 100. Vindem păduri, petrol brut, steril plin de metale preţioase de la Roşia Montană şi fete la prostituţie, pentru ca instituţiile represive să primească salarii babane. Aşa că nuuuuuuu, nu, infractorule! Clica voastră de degeneraţi aţi transformat muncitorul român în ţăran medieval. Cu toate crimele pe care dictatura comunistă le-a făcut, totuşi exact ea a fost care l-a scos pe ţăranul român din Evul Mediu. Şi tocmai capitalismul sălbatic al cărui exponent eşti tu, l-a trimis înapoi la sapă de lemn sau la căpşunărit/construit sau îngrijit bătrâni în Occident. În afară de instituţiile represive, cu ajutorul cărora oamenii au fost împiedicaţi să protesteze faţă de distrugerea României, toţi am fost trimişi la sapă de lemn, în Evul Mediu, fie prin salarii de mizerie, fie prin concedieri masive , fără asistenţă socială.

Apoi, însăşi democraţia reprezentativă, de pe poziţiile căreia vorbeşte caricatura cotrocită, este expresia politicii de secol 19. Dacă sistemul politic ar fi fost ajustat la democraţie directă, realizabilă, prin votarea online a proiectelor politice, şi nu a persoanelor, atunci monsieur Ioha nici măcar n-ar fi ajuns în ipostaza să-i acuze pe „conspiraţionişti” de întârziere socială, şi nici societatea n-ar fi ajuns în postura de a fi luat acele măsuri nesusţinute de majoritate, aşa cum s-au făcut în aceşti doi ani. Dar chiar şi după criteriile parlamentarismului de secol 19, conform încrederii de aproximativ 10 % în populaţie, şi cu majoritatea populaţiei care nu s-a vaccinat, Ioha-Ioha e el însuşi un impostor, nereprezentativ pentru majoritate. Aşadar, el e retrogradul în această ecuaţie, el se menţine la putere cu ajutorul unui sistem medieval, nu dizidenţii politici pe care clica sa de dezinformatori şi represivi vrea acum să-i demonizeze. De fapt pe cine demonizează el? Însuşi poporul?

 

Expresia asta „Teoria Conspiraţiei” înseamnă la nivel semantic, neîncrederea în naraţiunile demagogice, credinţa unei părţi a populaţiei că demagogii (numiţi eufemistic politicieni) creează crime în masă împotriva omului simplu. Dacă ne uităm la acuzele pe care demagogii şi le aduc unii altora în campaniile electorale, mai din cacealma, mai în serios, observăm că însăşi politica de jucărie se face cu astfel de conspiraţii uşoare. Spre deosebire de conspiraţiile propriuzise, care vizează acuzaţiile de genocid, acuzaţiile de care demagogii înşişi se acuză reciproc sunt de crime mai mici ca intensitate, precum incompetenţa şi hoţia. E ciudat că ei se acuză de crime minore, dar, când vine vorba de crimele în masă, se comportă de parcă acestea n-ar fi existat în istorie, tratându-le ca pe nişte conspiraţii. Păi dacă voi înşivă vă recunoaşteţi drept incompetenţi şi hoţi prin acuzele reciproce pe care vi le aduceţi, ce garanţie aduceţi că nu sunteţi şi potenţial genocidali? Faptul că sistemul nu vă permite decât exercitarea doar a 2 mandate, îndeajuns pentru a nu instaura vreo dictatură, nu e suficient. Păi genocidul se poate face şi într-un an.

Pentru cei care nu-şi mai aduc aminte de marile repere ale istoriei, o astfel de cosmetizare a anomaliei concentrării puterii politice în mâna unei minorităţi, sau chiar a unui singur om, pare firească. Însă marile crime ale istoriei, în special cele care, în mod evident coincid cu înflorirea capitalismului, n-au fost pornite de omul simplu. Masele manipulate şi dezinformate au fost doar unealta prin care aceste orori au fost duse la bun sfârşit. Dar ele au pornit tocmai de la cei care au avut puterea şi mijloacele tehnice de a le iniţia. Nu omul simplu a creat declaraţiile în cascadă de război ale ţărilor celor două puteri beligerante în primul război mondial. Nu omul simplu a iniţiat atacul de la Pearl Harbor. Nu omul simplu a aruncat bombe atomice asupra populaţiei civile la Hiroshima şi Nagasachi. Nu minoritatea Tutsi a doborât avionul prezidenţial ruandez în urma cărora membrii ei au fost acuzaţi şi apoi ucişi în masă, ci cei care aveau arme potrivite şi logistică pentru o astfel de operaţiune. Nici omul simplu sirian a avut arme să se lupte cu forţele guvernamentale, şi , mai mult decât atât, să le provoace un număr mai mare de pierderi decât cele din rândul civililor. Toate aceste orori au fost chiar făcute de cei care au aveau puterea, iar cei care au fost obedienţi faţă de aceşti instigatori de genocid le-au pus în practică. Vina maselor este exact aceea de a nu fi fost suficient de … conspiraţioniste pentru a vedea manipulările în spatele acelor proiecte politice în care s-au implicat.

Dacă îi punem pe „conspiraţionişti” în puncte cheie din situaţiile de mai sus, atunci amploarea acestor orori ar fi fost mai mică. Dacă masele ar fi avut în întregime mentalitate„conspiraţionistă”, şi ar fi fost dizidenţi faţă de politicile propuse, atunci aceste orori nu s-ar mai fi întâmplat deloc, pentru că nu ar fi avut cum să fie puse în practică. Această neîncredere în naraţiunile demagogice, e de fapt cheia pentru evitarea acestor orori în istorie. Şi, într-adevăr, omul inteligent contemporan a învăţat să privească cu suspiciune spusele puternicilor zilei. În cartea sa celebră „Conditia postmodernă” (1984), Jean Francois Lyotard, definea spiritul contemporan ca „neîncredere în meta-naraţiuni”. Această suspiciune vizează inclusiv metanaraţiunile demagogiste. Plus de asta, spiritele novatoare care produc progresul social nu sunt obediente faţă de autoritate, ci au mentalitate alternativistă. Aceşti oameni sunt vârfurile ştiinţei şi artei. Am demonstrat în lucrarea mea „Dinamica psihologiei abisale” faptul că marile revoluţii ştiinţifice au la bază acest negativism „conspiraţionist”, prin care savanţii au schimbat paradigma domeniului şi astfel l-au revoluţionat.

Deşi „conspiraţionismul” este expresia autentică a contemporaneităţii, iată că establishment-ul demagogist capitalist vrea să pună în lumină retrogradă cuvântul „conspiraţionism”. Ideologia conspiraţionistă e descrisă ca o atitudine negativă, neconstructivă a unui om excesiv de suspicios şi bănuitor, adică cel puţin paranoid, cumva demn de a fi internat la spitalul de psihiatrie. Ascunderea dizidenţilor în spitalele psihiatrice, eventual spre reeducare, era o practică comună în dictaturile clasice. „Democraţia” nu-i departe de aşa ceva; retorica bolilor psihice/tulburărilor psihice permite o arie de 70-80 % din populaţie să fie pasibilă de instituţionalizare într-un astfel de spital de psihiatrie, sub pretextul sănătăţii mentale. Deşi tulburările psihice severe sunt o parte foarte redusă din acest procent, restul fiind tulburări cu psihopatologie uşoară, totuşi există cadru legislativ pentru ca apucăturile dictatoriale din „democraţie” să poată interna pe motiv psihiatric anumiţi dizidenţi politici. De aceea a şi apărut mişcarea anti-psihiatrică în anii 80. Mai obligaţi de presiunea curentului anti-psihiatric, mai obligaţi de către evidenţa faptică, psihiatrii au înlocuit treptat sintagma de „boală psihică” cu cea de „tulburare psihică”. Realitatea ambulatorie a psihiatriei post obzeciste a permis inclusiv tulburărilor psihice severe (precum schizofrenia), tratamentul acasă, în familie, fără internarea pacienţilor. Însă în nicio lege din această lume nu se specifică faptul că tulburările psihice uşoare (95 % din procentul de mai sus) nu sunt pasibile la internare psihiatrică, aşa că o predispoziţie obsesională, depresivă sau paranoidă te poate transforma în deţinut psihiatric. Prin urmare, există lăsată o portiţă deschisă pentru internarea dizidenţilor politici, care se încadrează toţi într-una dintre aceste tulburări psihice uşoare. Desigur, având ca referinţă practicile dictaturilor clasice, în Occident aceste măsuri nu se întâmplă tocmai pentru că mai mult ar atrage atenţia publică, decât să înăbuşească discursul dizident. Dar nu e exclus ca la un moment data aşa ceva să se întâmple.

Experimentul dictatorial clasic al ultimilor doi ani, sub justificarea protecţiei sănătăţi publice, a permis multe astfel de abuzuri psihiatrice. În România a ajuns caz de presă timişoreanul internat la psihiatrie de către poliţie, pentru că l-a ameninţat cu moartea pe secretarul de stat Arafat. Medicii psihiatri de la acel spital au precizat că pacientul are una dintre aceste tulburări psihice uşoare, neinstituţionalibele. Conform fişei lor, pacientul putea fi eliberat, însă poliţia a fost de altă părere. Dacă ar fi fost condamnat penal, acel om ar fi ajuns în închisoare peste câteva luni sau chiar ani, conform procedurilor codului de procedură penală. Dar sistemul a vrut să dea un exemplu populaţiei înfuriate, practicând cu nonşalanţă această închisoare psihiatrică, comună pe timpul dictaturii comuniste. „Democraţia” ajunge mai rar la aşa ceva, însă vedem că şi ea practică „cu voioşie” ameninţarea cu instituţionalizarea psihiatrică, ceea are cam acelaşi efect de înspăimântare a celor care au tendinţe de dizidenţă. Aşa ceva se resimte după modul în care „conspiraţioniştii” sunt acuzaţi de întârziere socială sau nebunie.

Accentuarea tulburărilor psihice în societate este consecinţa directă a capitalismului sălbatic, adică a profitului maxim. Informaţiile cu ştiri negative este reţeta pentru noul tip de sclavie practicată în capitalism. Păi în condiţiile în care în fiecare zi la televizor auzi de atacuri teroriste, perspectiva războiului, recesiune economică şi ameninţarea de a-ţi pierde jobul şi casa luată pe credit imobiliar este chiar o nesimţire să te miri de ideaţie paranoidă la cetăţeni. E ca şi în bancul cu culmea nesimţirii, când cineva împinge o bătrână pe scări şi apoi o întreabă de ce se grăbeşte.

Abuzul de putere psihiatrică se regăseşte în însăşi etichetarea de „conspiraţionism”. Conform dexonline

„CONSPIRÁȚIE, conspiraţii, s. f. Uneltire secretă şi ilegală împotriva ordinei publice, împotriva statului sau a conducătorilor lui; complot, conjuraţie.”

Dacă aruncăm o privire pe modul în care funcţionează societatea contemporană, observăm simplul fapt că omul simplu, poporul nu poate face o conspiraţie precum cea stipulată de definiţia de mai sus. În primul rând, el nu are cum să facă o acţiune secretă, pentru că, fiind popor, ştie de ea. Apoi, el nu are cum să întreprindă o acţiune ilegală împotriva ordinei publice, deoarece el este însăşi ordinea; faptul că dă jos nişte politicieni/conducători nu poate fi ilegal conform însăşi ideii de democraţie; dacă poporul se revoltă împotriva guvernanţilor înseamnă că aceştia sunt ilegal în funcţie, nereprezentând de fapt poporul revoltat, cam aceeaşi poziţie pe care iniţiatorul acestei teme a lansat-o. Dar, dincolo de aceste minciuni legislative şi constituţionale, poporul nu poate de fapt da jos puterea. În astfel de condiţii poporul poate da jos doar demagogii cacealmişti. De fapt, puternicii din vârful piramidei sociale rămân constant aceeaşi, uneori chiar demagogii se schimbă între ei rotativ, în urma circului electoral.

Cuvântul „conspiraţie”, aşa cum e definit mai sus, are sens în interiorul mecanismelor politice din vârful piramidei sociale, respectiv nivelurile de putere implicate în geneza unui complot. Conform acestei definiţii a termenului „conspiraţie”, observăm că acesta implică o adevărată dialectică hegeliană a sensurilor, în funcţie de care se raportează cele două tabere ale complotului, respectiv monarhul şi complotiştii. Pentru gradul 1 de putere, liderul sistemului social, conspiraţioniştii sunt exact complotiştii care vor să-l răstoarne de la putere. Acuzaţi de conspiraţionism, gradul 2 de putere, a răspuns întorcând acuzaţia către „tiran” pentru monarhul pe care îl vor înlăturat. Observăm aici o scurt-circuitare a semanticii termenului „conspiraţie”, care, din echivalenţa cu complotul, sare către echivalenţa cu suspiciunea şi terorizarea supuşilor, bănuiţi că ar organiza un complot.

Adevărul e că, dacă nu eşti suficient de suspicios ca lider politic în societatea clasică, e foarte probabil să sfârşeşti asasinat. O ideaţie prea placidă, ne-suspicioasă te poate scurta cu un cap. Exemplu e Ludovic al XVI-lea, culmea ne-conspiraţionismului, fiind incapabil să vadă că poporul francez era pe cale să-i taie gâtul, supărat pe ordinea statală din Franţa secolului al 18-lea. Dacă ar fi fost suficient de suspicios, probabil că ar fi refuzat însăşi întronarea, preferând viaţa. Revoluţionarii nu l-ar fi bănuit că ar fi fost mai mult decât un papă lapte. Dar eroarea de a nu fi suficient de circumspect poate să ajungă şi la politicienii versaţi. Cu tot flerul său şi experienţa în guvernare, însuşi Iulius Cezar nu l-a bănuit pe unul ca Brutus de complot. Un monarh suspicios e foarte stresant pentru supuşi, dar caracterul bănuitor îi poate salva viaţa. Exemplu în acest sens e însuşi Stalin, care a folosit râvna eşalonului 3 de putere pentru a scăpa preventiv de un complot din partea gradului 2 de putere. Celor din gradul 3 li s-a promis urcarea în gradul 2 dacă vor găsi soluţii de eliminare celor din gradul 2. După o perioadă, cei care urcaseră în gradul 2 ajungeau victime ale complotului celor de gradul 3. Observăm aici o continuă situaţie de 2 contra 1; Stalin (1) şi cu gradul 3, avid de promovare, făceau echipă pentru eliminarea gradului 2, care ameninţa să-l detroneze din statutul de grad 1. În mod preventiv Stalin însuşi îi instiga pe cei de gradul 3 spre a-i elimina pe cei de gradul 2, cu promisiunea ridicării în grad. Prin Stalin, tirania a atins astfel apogeul. Dar terorizarea supuşilor nu e o reţetă de păstrare a puterii, dacă nu se foloseşte şi asasinatul. Cu toată precauţia sa de a roti cadrele, în special pe securişti, până la urmă Ceauşescu a picat tot datorită manevrelor lor dezinformaţionale, care au bătut palma cu „duşmanii” din CIA, după cum am arătat pe scurt la minutul 64 din documentarul meu „Sadismul în politica internaţională” , şi cum voi arăta în detaliu în documentarul despre mascarada din 1989 la care lucrez în acest moment. La procesul simulacru din decembrie 1989, soţia sa Elena îi reproşa faptul că „i-au avut în mână” şi nu i-au rezolvat când au putut pe detractorii lor. Faţă de cinismul lui Stalin, Ceauşescu a fost un fel de Ludovic al XVI-lea.

În „democraţie”, cei cu ambiţii de putere au făcut un pact să nu se mai căsăpească între ei, ci să se joace aşa de-a complotul, din raţiuni de circ demagogic, cu mare priză la public. Ei s-au înţeles să se rotească pe la putere, fiecare să-şi ia partea când îi vine rândul, şi fiecare să fie protejat de răzbunarea poporului sau de condamnări în justiţie. Monarhul tiran a dispărut, în locul său fiind numit o marionetă ce poate fi dat jos cu uşurinţă de procedurile parlamentare, dacă încearcă tirania. Dar, iată că de undeva din sânul poporului a apărut acest grup de „conspiraţionişti”, care, cu ideile lor, le anulează statutul justificabil în societate. Şi, pe lângă ei, poporul mai puţin bănuitor şi acuzator nu se mai deranjează să mai iasă la vot. Astfel că însăşi democraţia reprezentativă devine o utopie, în condiţiile în care poporul o boicotează. Spionajul civil, precum DGPI, SRI şi STS în România, mai face trafic de semnături şi pune saci cu voturi , dintr-o parte în alta. Dar cât pot să mai ambaleze şi ei? Încet şi sigur cetăţeanul simplu se prinde că „democraţia” e o fraudă şi mai mare decât dictatura, fapt ce are consecinţe nefaste asupra profitului.

Problema establishment-ului demagogist cu „conspiraţioniştii” este aceea că ei influenţează pe naivi cu ideile lor paranoide, şi astfel aceştia îşi pierd încrederea în sistemul neosclavagist specific capitalismului. Sclavagismul capitalist nu mai foloseşte ameninţarea cu bătaia sau moartea spre a convinge sclavul să muncească, ci entuziasmul său în a se înscrie într-o ierarhie de comandă, în schimbul unei anumite recompense. Dacă „conspiraţioniştii” conving tinerii naivi că pot fi păcăliţi sau chiar ucişi într-o diversiune genocidală, acest fapt îi face mai uşor de manipulat pentru a fi recrutaţi într-o ierarhie de comandă. Iar aşa ceva înseamnă profit mai mic pentru stăpâni. Aceştia, la rândul lor, pun presiune pe demagogi să aducă cât mai mult public la circ, şi astfel se cam reface ciclul suspiciunilor dintre gradul 1 şi gradul 2 de putere, pe care l-am descris mai sus.

Aşa se face că locul monarhului tiran care pune strâmbe eşalonului 2, a fost luat de acest grup de dizidenţi radicali. În lipsă de informaţii psihopatologice consistente despre tulburările psihice de formă paranoidă, mentalitatea demagogică a aplicat această predispoziţie conspiraţionistă a monarhilor la acest grup de suspicioşi extremi din societate, care reprezintă însuşi spiritul viitorului. Observăm mai întâi această deturnare a sensului „conspiraţionist” din forma sa originară de complotist în cea de suspicios extrem. Iată că acum, odată cu gargara lui Mr. Ioha, sensul se întoarce către cel de complotist, conspiraţioniştilor fiindu-le încercată o imagine de distrugători ai ordinii statale. În realitate, dizidenţii capitalismului nu au mai nicio funcţie de putere în stat. Ei au înţeles că între aşa-numita „democraţie” şi dictatura clasică e doar o diferenţă de grad, aşa că nu au curajul să înceapă vreun complot în faţa acestui uriaş aparat represiv al dictaturii cu picăţele specifică sistemului capitalist. Şi cu toate acestea, marea trompetă cotrocită, marionetă a unui discurs dez-informaţional elaborat, le conferă acestor oameni o falsă imagine de putere de a întoarce istoria.

Ce-i drept, răspândirea spiritului circumspect în grosul populaţiei, poate întoarce istoria. Creştinismul a făcut acelaşi lucru cu nesupunerea faţă de societatea greco-romană , şi a distrus sclavia clasică. Un „conspiraţionist” e mult mai greu de manipulat pentru a fi recrutat într-o ierarhie de comandă decât un naiv. Societatea occidentală riscă să aibă probleme după ce românii şi est-europenii în general nu mai vor să facă munci de gunoieri, căpşunari, constructori, prostituate sau îngrijitori de bătrâni.

Odată cu mascarada aceasta, establishment-ul are o nouă ambiţie, probabil cea mai curajoasă dintre toate, respectiv să convertească mentalitatea „conspiraţionistă” în demagogie, parlamentarizarea suspicioşilor. Ce-i drept, nu sunt departe de aşa ceva, după cum vedem la partidul şarlatAUR , care a adoptat retorica dizidenţei, şi care, mai nou, e cotat la 20% din încredere. Păcăleala nu e nouă, primul care a pus-o în practică a fost marele actor Ronald Reagan, care critica guvernarea din postura de preşedinte, adică nucleul guvernării însăşi. Donald Trump a reuşit şi el să atragă nişte „trutheri” , promiţând indirect că va face investigaţii asupra diversiunii 11 septembrie 2001 . Totul a fost o gogoriţă precum retragerea trupelor din Irak, cu care alt mincinos, Obama, a ademenit pacifiştii să îl voteze. Deocamdată George Simihoţ văd că trage şi el pentru a asocia anti plandemismul cu xenofobia şi antisemitismul, prin acea declaraţie cum că Holocaustul ar fi o problemă minoră. Sistemul îl scoate la înaintare pentru a absorbi cât mai mulţi adepţi dintre „conspiraţionişti”. Dar, până face el asta iată-l pe Ioha-Ioha, acuzându-i de spirit retrograd, deşi tocmai dacă eşti obedient, faţă de aceşti escroci de lux, rişti să ajungi gunoier, căpşunar, zidar sau îngrijitor de bătrâni, meserii eminamente medievale.

De fapt capitalismul adoră comunităţile medievale. în care vin cu comodităţile civilizaţiei însă odată cu acestea aduc segregare socială, criminalitate, alcoolism şi abuz de substanţă şi alte dezavantaje, pe care stilul de viaţă rural nu le cunoaşte. Dar perioada de tranziţie de la feudalism la capitalism a fost epoca de aur a capitalismului, când proaspătul muncitor nu apucase să experimenteze libertăţile pierdute din perioada de ţăran medieval. Diversitatea alimentară şi vestimentară, împreună cu restul de comodităţi precum transportul în compun, canalizarea şi altele i se par raiul pe pământ. E nevoie de câteva decenii până când stresul vieţii capitaliste îl va transforma într-un om lacom, agresiv şi dezamăgit. Dar, la început el este obedientul perfect pentru sistem. Asta a dorit Occidentul din România şi asta e cheia ultimelor 30 de ani. A da vina pe „conspiraţionişti” pentru acest interes parşiv al noilor de a trimite în evul mediu cât mai mulţi oameni stăpâni este una din prea multele dezinformări gândite în laboratoarele de manipulare formate din specialişti în psihologie experimentală. 

 

Gabriel Baldovin

Grevă la STB

Salut greva spontană a şoferilor STB, prin care oamenii cer condiţii mai bune de muncă, siguranţa locului de muncă, demisia actualei conduceri şi creşteri salariale. Asta e soluţia in general pentru ca românii să primească un nivel de trai mai bun. Toţi ar trebui să facem aşa ceva. Toţi ar fi trebuit să fi făcut aşa ceva încă din 1997, când cele 300 de zile promise de guvernarea CDR pentru redresarea României au expirat. Eu eram prea mic şi inerent naiv atunci. Dar şi astăzi nu ar fi suficient de târziu dacă am avea niscaiva sânge în „instalaţie” …

Deşi se doreşte demagogizarea grevei, prin legarea ei de liderii de sindicat ce sunt şi membri PSD, această grevă nu este una sindicală, drept urmare nici măcar nu s-au îndeplinit formalităţile pentru a fi declarată grevă, cu trecerea prin toate etapele. Sindicatele vor să îşi asume greva acum, dar faptul că nu a urmat etapele legale a iniţierii ei, arată exact invers de ce susţine primarul Nicuşor Dan şi mass-media, respectiv că ea ar avea o explicaţie politică, fiind instigată de PSD prin oamenii lor de la sindicate. Această idee este o inginerie dezinformaţională prin care se doreşte deturnarea către PSD a conflictului spontan de muncă pornit de şoferii şi vatmanii STB. Interesul acestei manevre de manipulare este acela de a nu le da idei de grevă şi altor categorii sociale sărăcite şi mai mult de mascarada COVID-19. Şi, din păcate mulţi au plecat după această fentă, gândindu-se la pierderile pe moment, de pe urma faptului că transportul în comun în Bucureşti nu funcţionează, în log să se gândească pe termen lung, la beneficiile pe care întreaga societate românească în general le poate obţine din refuzul acestei oferte de muncă pe care capitalismul sălbatic instaurat în România a oferit-o.

Pe lângă ea, în aceste zile sunt foarte active alte manevre dezinformaţionale de subminare mediatică a grevei, dintre care cea mai mincinoasă mi se pare aceea a furtului carburantului cu care sunt învinovăţiţi şoferii, în special datorită instalaţiilor de climatizare pe care , zic dezinformatorii, şoferii le-ar închide special pentru a nu consuma carburantul. Aşa ceva este o minciună gogonată; oare şi cu tramvaiele vatmanii fac la fel, furând după aceea curentul? De aia nu s-au instalat dispozitive de climatizare pe tramvaie? În realitate, instalaţiile de climatizare nu funcţionează iar asta e pusă în cârca şoferilor. Sunt convins că furtul de motorină este o practică ce căpuşează STB, la fel ca multe acţiuni de căpuşire care s-au practicat faţă de companiile de stat în intenţia ipocrită a statului guvernat de SRI, de a-şi distruge propria economie şi a scoate populaţia la hămălit în Occident. Dar nu şoferii profită de aşa ceva, ci tot băieţii din conducere şi de la sindicat. Furtul de motorină se face cu cisterna , nu cu bidonul, aşa că acuzarea şoferilor şi vatmanilor este o simplă metodă de manipulare a opiniei publice.

În strânsă legătură cu sifonarea resurselor stă departamentul de mentenanţă. Aici e marea problemă a flotei STB. Reparaţiile sunt făcute de mântuială iar problema aceasta s-ar putea foarte uşor rezolva prin garanţia dată de constructorul de maşini achiziţionate de această companie. Reparaţia ar trebui făcută de fabrica de construcţie, nu de un departament intern, care tinde să devină stat-în-stat şi să facă speculă cu piesele de schimb. În acest caz, reparaţia costă mai mult decât achiziţionarea de vehicule noi.

O altă manevră dezinformaţională de subminare mediatică a grevei este acuzarea greviştilor de nepotism şi incompetenţă, de parcă ei ar face angajările. Această afirmaţie este o minciună deşănţată. Nu s-au auzit de accidente răsunătoare în afară de incidente minore, inerente unui trafic infernal, precum cel din Bucureşti. Demagogizarea grevei, prin ridicarea statutului „liderilor de sindicat” în generarea ei are exact rolul de descurajare a oricărei tentative de grevă şi protest a altor sectoare , pe fondul scăderii radicale a nivelului de trai al românilor, cauzate, chipurile, de costurile privind întreţinerea mascaradei sanitare. Asemenea celebrei retorici a axei răului folosite de George Bush pentru invazia Irakului, asocierea cu PSD aduce asocierea cu întoarcerea la comunism şi refacerea dominaţiei URSS, cu care mentalitatea din jurul trustului UM Digi 24 a construit această dezinformare. Prin urmare, introducerea liderilor de sindicat PSD în ecuaţia grevei e menită să o destabilizeze mediatic.

Pe lângă asta, am o bănuială că la capătul celălalt ţinta acestei greve este însuşi primarul Nicuşor Dan, probabil cel mai pregătit politician în acest moment, intrat în politică întâi ca activist de mediu, membru activ al protestelor împotriva RMGC faţă de Roşia Montană, şi prezervărilor clădirilor istorice din Bucureşti. El acum e ameţit de aburii retoricii oficiale cum că aşanumita „stare de alertă” inventată ad-hoc de artizanii panicardiei COVID în România, exclude orice posibilitate de grevă. Sunt destui care îl consideră corupt şi chiar „om al sistemului” precum majoritatea demagogilor care au primit funcţii publice. Însă omul are alură de om integru, chiar dacă n-are carismă. Dacă era omul sistemului putea fi băgat în politică mult mai demult, deoarece pregătirea îi permite să fie repede remarcat ca om competent. SRI n-are nevoie de oameni precum Nicuşor Dan, ci de politruci cu doctorate false pe care ulterior să-i şantajeze să execute ordine la comandă, aşa cum s-a întâmplat cu Victor Ponta. Dacă era omul lor nu treceau 10 ani până să prindă un post în administraţie. Dimpotrivă, aceste evenimente au fost întoarse împotriva lui, pentru că autoritatea luată la primărie îl poate transforma într-un candidat serios la prezidenţiale, iar vadul este pregătit pentru Firea, Kovesi şi George Simion. Nicuşor Dan ar încurca mult socotelile SRI şi STS privind alegerile de peste 3 ani.

Aceeaşi diversiune i s-a făcut şi lui Mihai Goţiu, şi el un alt mare luptător împotriva RMGC, atras în aceeaşi măsură în partidul USR (menit să fie umbra protestelor antiRMGG în demagogie) şi apoi în fabrica de stricat imagine, care este Parlamentul. După cum Mihai a fost vânat de obiectivele camerelor de luat vedrei şi dat exemplu de parlamentar corupt, cred că acelaşi lucru i se încearcă şi lui Nicuşor Dan, transformat în responsabil pentru criza căldurii şi a energiei în Bucureşti. Cu toată inteligenţa lui în matematică, el pare să nu observe jocurile în care a fost atras. Oricum, pot spune că n-ar fi folosit această retorică a stării de alertă atunci când striga împreună cu noi „Uniţi, salvăm Roşia Montană!”. Vom vedea cum va ieşi din asta. Deocamdată e trimis spre piste false, luptând împotriva poporului grevist.

Gabriel Baldovin

Cinismul: principalul criteriu al angajării în Poliţie

 

Pe fondul fâsăielii panicii cu infectările record cu noua tulpină Omicron, care nu mai sperie pe nimeni, presha liberă a dat-o tacticos în ştirile de la ora 5, despre cum ne apără pe noi Poliţia de infractori şi clanuri. Descingere la clanul Duduială, doi adolescenţi l-au înjunghiat pe al treilea, Poliţia Capitalei solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unei tinere de 25 de ani, şi multe altele. Toate acestea sunt menite să contracareze imaginea de ucigaşi a Poliţiei, după ce un poliţist aflat în timpul serviciului, a spulberat o copilă, rănind pe a doua, în timp ce gonea la volanul unei maşini de poliţie fără să-i pese de cine mai participă în trafic. 

Primul lucru pe care l-a făcut acest criminal de lux a fost să dea repede drumul la girofar, gata pentru o construire a unui caz de blamare a victimei. Pentru că, în aroganţa sa poliţienească, mini-Garcea nu s-a mai deranjat să pornească girofarul. O viaţă a unui vierme ucis pe stradă nu merită disconfortul de a păsa un nenorocit de buton… Acum că tot s-a întâmplat „necazul”, hai să dăm şi drumul la girofar post-factum! Deci, da, fetiţele erau de vină pentru că au ignorat trecerea alteţei legale cu organu’ mare, şi, în loc să plece capul şi să se închine, s-a grăbit să treacă. După aceea, o gaşcă de băieţi buni la comuniculare au şi venit repede cu dezinformarea despre cum se afla poliţistul în misiunea de a proteja şi servi cetăţeanul cu o porţie de eternitate. O serviţi aici sau vi-o dau la pachet?

Alt doilea lucru pe care poliţistul bestial l-a făcut după accident a fost să-şi sune şefii şi să le ceară să trimită un echipaj „de extracţie”, pentru că între timp se adunaseră câţiva oameni, care deja ameninţau să-l linşeze. Cetăţenii care s-au adunat la faţa locului au sunat la 112, şi asta s-a văzut din live-urile de pe Facebook făcute de unii dintre ei, între timp şterse de această oribilă platformă de social media. Se auzea clar acolo cum oamenii îi reproşează faptul că n-a sunat la urgenţe ci la şefii lui pentru a cere sfaturi în privinţa persoanei lui. În 3 minute deja o brigadă mobilă a venit şi l-a scos din situaţia periculoasă. Pentru că, da, viaţa lui e mult mai importantă decât vieţile viermilor care vor să-l sfâşie…

Însă cel mai hidos lucru pe care l-a făcut acest criminal în această situaţie a fost să o împingă pe copilă cu piciorul ca pe o marfă, ca pe porcul tăiat de Crăciun, spre a vedea dacă mai trăieşte. N-a vrut să pună mâna, ca să nu lase amprente, probabil, în perspectiva unor muşamalizări ulterioare. Sau – cine ştie? – i-o fi fost scârbă de „viermii ăştia” … Nici un fel de remuşcare, nici un fel de ezitare în comportamentul său, aşa cum se vede în filmări, asemenea unui comerciant care-şi verifică starea mărfii. „Sunt poliţist bestial şi arogant – dă-mă drq ! – nu mă cobor la nivelul ei. Ea să se ridice dacă vrea să îi fie recunoscută viaţa!”

La câteva zile după accident, au apărut nişte înregistrări în care poliţistul se arată extrem de afectat de întâmplare, repetă cuvintele fără sens, în intenţia de a da astfel impresia că evenimentul l-ar fi marcat profund. La fel cum au contrafăcut înregistrările audio ale Alexandrei Măceşanu sunând la 112 , pot paria că în acelaşi fel au fost cosmetizate şi acelea. În loc să găsească nişte căi de consolare a familiei, eventual cu prezenţa şefului poliţiei care să suporte chiar nişte ouă în freză venite de la cetăţeni, sistemul acesta eugenic s-a apucat să dea ştiri despre cum se caută un suspect care l-ar fi ameninţat cu moartea pe poliţistul ucigaş, cu trimitere directă la tatăl fetiţei ucise, care, într-un interviul luat ulterior, declara că aceeaşi soartă ar trebui să aibă şi acesta. Adică asta e grija ta ca sistem eugenic? Să ameninţi tatăl devastat de durere spre a nu-şi face singur dreptate? Băi jegurilor neo-securiste? Cum dracu’ vă puteţi suporta? Ce dracului de lume vreţi voi să creaţi cu două specii de oameni, unii vânători şi alţii pradă?



(Editare ulterioară: La 8 zile după groaznica crimă cu premeditare, la sugestia băieţilor de la „comunicare” odată cu amploarea mediatică a cazului, poliţistul bestial avenit cu o scrisoare de scuze familiei îndoliate. )

Susţin justiţia soft a iertării propovăduită de Isus sau ţările nordice faţă de criminali. Însă principiul ei este acela ca omul care a săvârşit crima să înţeleagă că şi el ar fi putut deveni victimă a răzbunării sistemului social, sau a membrilor familiei persoanei ucise, dar aceştia au trecut dincolo de acest nivel. Dar când tu un sistem social devii din ce în ce mai criminal, de fapt te cobori pe această scară etică, nu urci către desăvârşire morală. Sub aspectul unei justiţii umaniste tu ascunzi cel mai radical sistem eugenic post-natal, în care tot felul de descreieraţi îşi pun în act pulsiuni psihopatologice care mei de care mai antisociale. Ne aducem aminte cum ani de zile poliţia l-a protejat pe celebrul pedofil , până la urmă prin de investigaţiile personale ale familiei copilului abuzat.

Pe fondul creşterilor nemulţumirilor sociale şi clocotului revoltei, poliţia şi instituţiile represive în general, angajează astfel de sadici pentru care lumea e o jucărie făcută spre a-i distra pe ei. Cu cât eşti dispus să omori pe cineva, cu atât sistemul te foloseşte în propriul interes în înăbuşirea unei potenţiale revolte sociale. De aceea astfel de indivizi sunt angajaţi în Poliţie. Poliţia şi instituţiile represive sunt mita pe care bancherii o fac faţă de popor pentru dreptul de vâna oameni. Avem rude sau cunoştinţe care lucrează în aceste instituţii, şi, de dragul lor, tindem să credem că acestea ar fi de fapt de partea noastră, pe când ei sunt sursa răului în societate.

Gabriel Baldovin

Ingineria dezinformaţională a exploziei şi scăderii la loc a preţurilor la energie

Am arătat încă de la începutul mascaradei faptul că exagerarea pericolului tulpinii uşoare, răspândite în masă (spre deosebire de cele periculoase , care au fost răspândite controlat ) a avut ca scop inducerea unei crize economice . Cei care nu judecă critic informaţiile din mass-media, nu au putut înţelege de ce să producă bogaţii lumii o criză economică şi să-şi facă rău lor înşişi. Dar, deşi au avut ceva de pierdut la început, per total săracii şi clasa mijlocie au sărăcit, fapt ce îi va face să execute ordine pe care în perioada de dinainte de 2020 poate că nu le executau. În acest punct bogaţii se vor fi îmbogăţit şi mai mult, în urma acestei mascarade. O primă manetă pentru aşa ceva este creşterea energiei care se încearcă peste tot în lume. Revoltele din Kazakhstan au pornit tocmai de la creşterea preţului carburantului. În Occident se încearcă ceva de acest gen, dar ceva mai firav; populaţia occidentală a fost compensată financiar consistent în urma acceptării restricţiilor şi vaccinării. Odată cu reîmbolnăvirea celor deja vaccinaţi, populaţia se mută în tabăra antiplandemiştilor şi nu mai vor vaccinare. Dacă ar fi dorit şi a 3-a sau a 4-a doză, asta ar fi fost un indiciu că li se poate forţa luarea investiţiei iniţiale înapoi, prin scumpirea carburanţilor.

Cum România a refuzat vaccinarea, siguranţa sărăcirii sporite a poporului nu a mai fost aşa de mare. Prin urmare spionii civili au testat un pic apele spre a vedea reacţiile, dar şi pentru a dirija frustrarea publică dinspre politicieni pe companiile de distribuţie a energiei. Ingineria dezinformaţională e genială, însă şansele ei de reuşită 100% sunt minime. Mai mulţi abonaţi ai companiilor de distribuţie ai energiei electrice au fost ameninţaţi cu debranşarea, doar pentru că au depăşit consumul stipulat în contract. Facturile la gaze au ajuns şi de 7 ori faţă de luna trecută. Un bărbat a făcut infarct când a văzut factura la gaze”, este un titlu de articol preluat de majoritatea trusturilor de presă. Nu vi se pare cumva ciudat faptul că scumpirile la energie au fost atât de mari? În general scumpirile şi inflaţia se fac ceva mai subtil, pentru ca omul simplu să nu o simtă şi să nu se revolte. O astfel de scumpire uriaşă se întâmplă de obicei în cazurile de inflaţie scăpată de sub control, specifică ţărilor lumii a 3-a. Însă în acest caz preţurile cresc galopant la toate produsele, nu doar la energie, ceea ce nu s-a întâmplat la noi. Faptul că restul de produse nici măcar nu s-au scumpit 100%, în timp ce energia a ajuns la astfel de valori, arată că aici este un caz de criză nu are un fundament strict fiscal.

O a doua bizarerie este că apoi, la o săptămână de clocot mediatic, iată că guvernul vine şi ameninţă în stânga şi în dreapta că le suspendă licenţa acelor companii, şi că vechile facturi pot fi folosite ca hârtie igienică, pentru că valorile lor se vor recalcula. Cei care cred că această manevră este exclusiv una fiscală, o încercare de suprataxare a populaţiei pentru atragerea unor sume la bugetul de stat, au în acest pas înapoi un conta-argument. O astfel de măsură ar fi avut mai mari şanse de reuşită dacă era făcută mai discret. Dar băieţii de la butoane ştiu oricum că aşa ceva este imposibil de realizat acum, , în condiţiile scumpirilor deja existente. Dacă ar fi fost astfel, atunci scumpirile ar fi fost mai lente şi la toate produsele, cât mai discret făcute.

Dimpotrivă, această criză este indusă artificial, şi special făcută să explodeze cât mai puternic şi să provoace o defulare anticipată a furiei populare. Această manevră este o inginerie informaţională menită în primul rând să descarce frustrările populaţiei în afara politicienilor şi medicilor, după evenimentele din ultimii 2 ani. Sistemul dictatorial-(dez)informaţional aplică o descărcare a frustrării specifică primei luni de după sărbătorile de iarnă, moment în care populaţia e foarte frustrată, şi în care au loc cele mai multe divorţuri. Acum 10 ani, în această perioadă, explodau protestele anti-Băsescu. Situaţia este destul de similară şi acum, când a răsuflat povestea cu beneficiile vaccinării şi criza economică a dus populaţia la limita revoltei. Politicienii şi medicii sunt primii vizaţi de ura populară, primii pentru că au scos medicamentele din farmacii, iar ceilalţi pentru că nu au vorbit despre dedesubturile plandemiei. În contextul percepţiei publice paranoide asupra programului de vaccinare ca demers de eutanasiere în masă, o astfel de inginerie dezinformaţională a fost menită să arate că totuşi guvernul a luat partea cetăţeanului, că nu e un bau-bau, ci apărătorul său.

Recunosc această manevră pentru că şi eu am luat parte la ea, făcută la nivel microsocial, pe spinarea unor angajaţi cărora le-am fost şef o perioadă la o firmă semi-fantomă la care am lucrat la un moment dat. Patronul m-a angajat pe mine ca grafician ceva mai experimentat, plus alţi câţiva oameni lipsiţi de experienţă pe care eu să-i şcolesc. Avantajul pentru el era că doar mie îmi plătea un salariu mai mare, ei fiind plătiţi ca oameni „în probe”. Scopul lui era să mă folosească până când ei învaţă şi apoi să scape de mine, şi să lucreze doar cu ei, pe salarii oricum mai mici decât al meu. Şi a făcut asta printr-o inginerie socială extrem de abilă, pe care eu am înţeles-o mult mai târziu. După vreo 6 luni, într-o zi m-a chemat la el în birou să-mi spună că e nemulţumit de cum aceştia evoluează, şi că îl „trag în piept” prin lipsa lor de profitabilitate. Aşa ceva m-a suprins, pentru că oamenii evoluaseră chiar bine şi aveau asset-uri pe care nu era nevoie să le mai corectez. Mi-a cerut să le tai din salariile unora dintre ei, ulterior am înţeles că erau predispuşi să accepte frustrarea scăderii salariilor, în urma testelor psihologice pe care le făcuseră iniţial, la angajare. Îmi aduc aminte că acesta mi-i indicase clar pe aceia şi nu pe alţii, probabil care arătaseră o personalitate mai rigidă privind această temă.

Patronul ştia că ei sunt mai uşor de manipulat dar nu ştia cât anume, şi atunci m-a folosit pe mine drept unealtă pentru a afla acest procent. Mi-a oferit o cotă de 10 % din suma tăiată, şi mi-a cerut să fiu cât mai drastic, altfel dă faliment, cu totul alt discurs faţă de ce fusese înainte, la angajare... Desigur, faptul că se considera înşelat punea presiune pe mine însumi, care păream un manager incapabil să scot profitul maxim din echipă. Aşa că, coroborat cu procentul de 10% din penalizările salariilor lor, eu aveam toate motivele să le găsesc nod în papură în munca „slabilor de înger” din echipă. „Banii sunt ochiul dracului” au zis bătrânii noştri, şi, da, aveam să observ asta pe propria piele. Pe lângă sporul de viteză de lucru, aveam ocazia să-mi rotunjesc veniturile şi prin presiunea pe care o făceam pe subalterni. Eu eram pentru prima dată în postură de şef, şi aveam determinarea personală ca echipa mea să atingă performanţe maxime. Acest impuls tineresc te poate face să ai comportament de câine capitalist, cu toată filiaţia mea kantiană în care am investit ani de studiu prin biblioteci. Deşi era intuibilă adevărata intenţie a patronului, totuşi am ajuns să cred că fac acele lucruri pentru a-i salva firma.

Oamenii nu aveau experienţă, aşa că făceau greşeli inerente, greşeli pe care şi eu le făceam la început, etapă pe care ulterior o depăşisem. Greşeala lor: câştigul meu. Aproape că ajunsesem să câştig mai mult din cota luată pentru penalizările subalternilor decât din viteza de lucru a echipei. Aici îşi are rădăcina însuşi sadismul, pe care l-am descris în detaliu în documentarul meu „Sadismul în politica internaţională” . Pentru că, fără să-mi dau seama, ajunsesem un vânător de greşeli. Desigur, după un timp, unul dintre ei a explodat de furie şi şi-a dat demisia. Echipa l-a susţinut, cum era şi normal. Eu am picat la mijloc, şi m-am trezit şi urecheat de patron în faţa lor, acuzându-mă că sunt slab manager şi că îi sperii angajaţii, deşi el îmi spusese în mod expres să fiu cât mai dur. Dar, atunci, el părea salvatorul lor, şi nici gând să le pară cumva că el se află la originea acestui conflict. Cum mă mai puteau crede subalternii că el mă pusese să le tai salariile, după ce acum părea că e salvatorul lor? Am dat-o efectiv în bâlbâială.

Această întâmplare a fost un fel de „trezire din somnul dogmatic” faţă de capitalism, în ceea ce mă priveşte. Ea este modelul capitalismului în general, un război de dezinformare. Patronul ştia că eu pot face o astfel de greşeală tipică de începător în management, presându-i prea mult, dar din care el a aflat exact cât poate întinde coarda privind salariile, în aşa fel încât să nu-i plece angajaţii. Eu eram cel mai experimentat dintre ei, între timp îi învăţasem cam ce aveau nevoie să ştie, aşa că prin această manevră el a împuşcat 2 iepuri dintr-un foc: pe de o parte a aflat cam cu ce salarii sunt oamenii lui mulţumiţi, şi pe de alta a şi scăpat de un salariu mare, ce mi-l dădea mie. Ei bine, cam acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi cu guvernul care, prin aceeaşi inginerie dezinformaţională făcută la nivel metasocial, mai reduce cât de cât din furia populară şi o direcţionează către corporaţii, la fel cum patronul a dirijat-o spre mine. Acum rămâne de văzut dacă guvernul va câştiga popularitate din aşa ceva. Patronul acelei firme a trebuit să închidă, totuşi după un an sau 2.

Gabriel Baldovin

Minge de set pentru Djokovic contra plandemiei

După situaţia reinfectărilor în ţările majoritar vaccinate, plandemia a suferit o a doua grea lovitură în aceste zile, prin scandalul internaţional de la turneul de mare şlem, Australian Open, al cărui prim protagonist este tenismanul superstar Novak Djokovic, unul dintre primii 3 tenismeni din istorie, alături de Nadal şi Federer. În încercarea de a-l determina pe Djokovic sa se vaccineze (voluntar), guvernul australian l-a plasat discret într-un centru de refugiaţi , şi iniţial i-a şi confiscat telefonul, până când părinţii săi au alertat autorităţile sârbe. De aici astfel s-a creat un scandal internaţional.

Djokovic se află pe primul loc ATP, la peste 2000 de puncte de locul 2, şi fără nicio şansă de a fi detronat din pole-position, după Australian Open. Faptul că va participa sau nu la el, nu contează în aşa măsură încât să se vaccineze. Dar , simţindu-se în formă, el a întrebat oficialii turneului dacă poate participa doar cu teste şi cu confirmarea trecerii prin boală, fără vaccin. De acolo a primit răspuns pozitiv, însă autorităţile australiene au încercat să îi forţeze consimţământul, izolându-l în acel centru, peste decizia organizatorilor turneului.

Având o populaţie obedientă faţă de propunerile guvernamentale, guvernul australian şi-a permis cele mai draconice măsuri faţă de antiplandemisti, şi implicit, faţă de dizidenţii politici, autohtoni sau străini. Represiunea protestatarilor antiplandemisti, deşi destul de puţini, a fost cam la fel de dură precum cea de pe 10 august 2018 de la noi. Interzicerea intrării nevaccinaţilor pe teritoriul său pare o măsură sinceră de protecţie a propriilor cetăţeni. Însă Australia nu a permis nici ieşirea lor, indiferent de naţionalitate, şi aşa i s-a încercat şi lui Djokovic. Aşa ceva arată că aceste măsuri aberante nu au legătură cu protecţia sanitară, ci cu controlul guvernamental pe care sistemul il doreşte la nivelul de dinaintea mişcării hippie. Cum în Australia guvernul a găsit adepţi în rândul populaţiei globale, numai bine să se încerce realizarea cat mai fidelă a acestui plan.

Cu dârzenia tipică sârbilor, Nole a rezistat presiunii şi treptat scandalul a luat proporţii, plandemiştii fiind pentru prima dată asociaţi cu Hitler faţă de atleţii negri şi ţigani la jocurile olimpice de la Berlin din 1936. Au apărut protestatari, în faţa lagărului în care a fost închis, cu pancarte pe care scria "Eliberaţi-l pe Nole!". Simţind că pierd lupta mediatică, autorităţile australiene au dat-o la întors şi i-au deschis uşa, declarând că niciodată nu a fost ţinut acolo fără voia lui, şi că putea oricând să plece. Probabil că asta ar fi fost cel mai convenabil, însă Djokovic a găsit o bună oportunitate pentru niscaiva publicitate în plus şi şi-a cerut în continuare dreptul de a participa. Aşa ca azi-noapte un judecător (la comenzile spionajului local) i-a aprobat şederea pe teritoriul Australian, în ciuda celor întâmplate anterior. Refuzul acceptării sale s-ar fi soldat în viitor, cu despăgubiri consistente din partea statului Australian, după ce mascarada se va fi încheiat. Interesantă este acoperirea faptelor, respectiv presupusa neîndeplinire a formalităţilor de intrare în ţară din partea staff-ului sârbului. Dar, cine să mai creadă şi abureala asta în condiţiile în care el are nu mai puţin de 9 titluri câştigate la Australian Open? Cum înainte au îndeplinit formalităţile şi acum nu?

Acest episod arată că toată mascarada plandemică nu are legătură cu sănătatea publică, ci cu controlul populaţiei sub pretextul protejării împotriva virusului. Djokovic are suficienţi bani încât să-şi permită facerea de 10 teste pe zi. În mod normal, astea ar fi fost suficiente pentru a demonstra că nu e infectat şi nu transmite virusul. În mod absurd, vaccinaţii îl pot transmite, conform însele datelor oficiale, şi totuşi ei pot călători liber, sau puteau, până mai recent, când mitul sfârşitului plandemiei prin vaccinare s-a evaporat.

Deci iată că, cu această ocazie s-a mai evaporat un mit, respectiv grija ipocrită a autorităţilor faţă de cetăţean. Arestarea lui Djokovic arată că sistemul nu e de fapt interesat de dispariţia sau inexistenţa virusului, ci doar de "probabilitatea mai mică de a face forme grave ale bolii, facilitate de vaccinare". Dacă scoatem virgula din aceasta expresie , ajungem la una dintre ipotezele pe care eu le-am lansat în acest articol , bănuită de majoritatea antiplandemistilor, cum că vaccinul însuşi poate conţine virusul, dincolo de retorica despre aşa-numitul ARN mesager. Faptul că antiviralele au fost scoase din farmacii, denunţă intenţia celor care se află la originea plandemiei de a avea cât mai multe probleme şi a duce la luarea înapoi a drepturilor civile oferite odată cu finalul celui de-al doilea război mondial , şi apoi cu finalul mişcării hippie.

În România teama de exterminare prin vaccinare , lansată iniţial ca dezinformare conspirativă alături de ideile anti 5G , a ajuns să fie crezută în masă, mai ales în provincie, de parcă sistemul dezinformaţional al spionajului civil şi-a dat singur cu stângul în dreptul. O a doua tranşă de oameni a schimbat macazul, devenind antiplandemişti, observând ipocrizia autorităţilor.

Eu îmi menţin părerea, exprimată în articolul linkat mai sus, că povestea cu Bill Gates şi 5G e infiltrată în mentalitatea antiplandemisă cu scopul compromiterii ei în percepţia publică. Cred totuşi că prin vaccinare pot fi controlate tendinţele de revoltă ale cetăţenilor. Însă această atitudine paranoidă va continua şi se va întări, pe fondul continuării mascaradei. Am constatat în ultimele zile că televiziunile cu discurs panicard până mai recent, au întors şi ele armele , redând materiale cu Bill Gates, întărind tendinţa paranoidă a exterminării în masă. Merită aici lăudat Radu Moraru , care a ţinut steagul sus încă de la început, deşi eu n-am subscris la naraţiunile sale despre 5g, Bill Gates şi Donald Trump. Să vezi acum posturile panicarde precum Antena 3-stă şi Romania TV că iau acelaşi discurs, e cam penibil. Din această politică editorială deducem că în grosul populaţiei e virală mentalitatea antiplandemista, iar aceste trusturi vor să-şi păstreze ultimii telespectatori, înainte de a se convinge de minciuna preşei din această perioadă.

Dar nu e mai simplu să opreşti mascarada? E clar că lumea nu e China, şi că dictatura de acolo nu poate fi implementată în Occident. La TV vedem redată obsesiv reclama despre cum primeşti "pupicul norocos care te face boss", dacă iti reţii furia faţă de şef şi alte situaţii cu potenţial irascibil. Dar oare cât o mai merge? Care e scopul prelungirii mascaradei? Aşa ceva mi se pare extrem de surprinzător. Deja e prea mult pentru o declanşare preventivă de avalanşă protestatară pentru împiedicarea unei revoluţii.

Poate că spionajul civil internaţional vrea selectarea unor supuşi extrem de obedienţi din care să-şi extragă viitoarele victime ale pasiunilor lor sadice morbide . Dar ce faci cu ceilalţi? Poate scopul e un al 3-lea val de ridicare a nivelului de trai al cetăţenilor după anii postbelici şi post-hippie. Dacă e aşa, atunci e absolut hilar să vezi ca încercarea de implementare a unei dictaturi capitaliste vopsită comunist precum în China, a dus de fapt la ridicarea nivelului de trai al populaţiei, pentru evitarea unei revolte masive. Căci povestea cu "laşi de la tine" nu va merge la infinit...

Gabriel Baldovin