Anularea recentă a alegerilor se explică prin faptul că uneori dictatura uşoară poate avea scăpări către dictatura clasică.
Am făcut două video-uri pe această temă. În primul vorbesc despre diferenţa dintre „democraţia liberală” şi dictatura clasică. Cel de-al doilea arăt că „democraţia” este doar consultativă, nu şi factuală.
Primul video poate fi văzut pe:
youtube
tiktok
rumble
Al doilea video poate fi văzut pe:
youtube
https://www.facebook.com/share/r/18ZAd336yP/
tiktok
rumble
Adiţional cu cele spuse în video-uri adaug că cei care denunţă căderea României spre dictatura clasică sînt dizidenţi începători, fără să ştie despre ce s-a întâmplat după 1989 în ţara noastră. „Democraţia” românească a cochetat constant cu dictatura clasică, respectiv:
1990 reprimarea anti-FSN-iştilor din Piaţa Universităţii,
1992 şi 1999 reprimarea minerilor,
2000 falsificarea alegerilor în defavoarea lui CV Tudor,
2002-2008 anihilarea presei de opoziţie de către Adrian Năstase,
2012 anularea referendumului de demitere al lui Băsescu,
2018 reprimarea protestatarilor de la 10 august,
2019 procesul stalinist (cazul Caracal) la care a fost condamnat Gheorghe Dincă.
Anularea alegerilor repetă anul 2000 într-un mod ceva mai transparent.
Mai jos postez şi variantă de text simplu, la primul video:
„Vă salut! Am mai vorbit în video-urile anterioare despre diferenţa dintre „democraţia liberală” şi dictatura clasică. Şi am arătat că, în principiu, „democraţia liberală” e tot o dictatură, dar numai că e una mai atent făcută, mai ascunsă aşa de ochii lumii, în sensul că în dictatura clasică se foloseşte forţa: armata sau instituţiile represive, poliţia, justiţia, mă rog, toate cele care sînt acolo într-o societate modernă, iar în „democraţiile liberale”, aşa-numitele „democraţii liberale”, se foloseşte manipularea şi dezinformarea. Şi vă invit să citiţi capitolul 2 din cartea mea „Manifestul societăţii automatiste”, unde analizez în detaliu şi dezinformarea şi manipularea aşa cum eu n-am mai găsit până acum în sociologie, sau în teoria societăţii în general, să zicem filosofia societăţii, cum vreţi s-o numiţi!
Iată că până la urmă dictatura nu înseamnă neapărat impunerea cu forţa, ci forţarea consimţământului; că bine zic feministele, că ele au lansat formula asta, forţarea în general a consimţământului, nu doar pentru relaţiile amoroase, ci pentru orice fel de relaţii interumane. Atunci se poate vorbi de dictatură, chiar dacă una este mai uşor făcută în timpul „democraţiei liberale”, şi alta e mai dur făcută în timpul dictaturii clasice, nazistă, comunistă sau militară, care o fi ea. De ce? Dacă vă uitaţi pe video-urile mele anterioare, vedem că democraţia este o contradicţie în termeni. De ce? Pentru că poporul nu are aceleaşi idei. Rar este unanim în privinţa luării deciziilor. Şi, prin urmare, mulţi au spus treaba asta, mulţi au afirmat că democraţia riscă să devină o tiranie a majorităţii, o dictatură a majorităţii. Deci iată că şi ea e acolo tot o dictatură, dar ceva mai soft, ceva mai uşor făcută, aşa să nu bată la ochi. Iată că acuzele pe care suporterii lui Călin Georgescu şi ceilalţi, adversarii lui, îşi aduc unii altora, pe de o parte sînt îndreptăţite, pentru că şi unii şi alţii se acuză de dictatură; Călin Georgescu a declarat că vrea să facă armata obligatorie, ceea ce e un semn clar al dictaturii clasice, iar ceilalţi au scos la iveală faptul că s-au anulat cumva alegerile, un semn iarăşi dictatorial. O zi faină!”
şi al doilea video:
„Vă salut! Pentru cei care se plâng de faptul că domn’e a alunecat România pe dictatură, că se întoarce înainte de 89 şi alte lucruri; păi erau foarte tineri, de exemplu, acum 12 ani, acum 20 şi ceva de ani, când se întâmplau lucruri similare. Erau mai micuţi, sau poate că nu-şi mai aduc aminte, dar pe undeva după 2012 a fost un referendum de demitere a preşedintelui Băsescu în urma protestelor din ianuarie 2012. Şi Poporul a vota, la fel ca şi acum, demiterea lui. Se scanda, la un moment dat „Poporul a decis, Băsescu e demis”, însă la final a rămas în funcţie, pe baza faptului că de fapt referendumul e unul consultativ. Democraţia e aşa… e o mică păcăleală, e o mică reclamă. Nu votează poporul. Sau, dacă votează, votează ceea ce are corespondenţă cu interesele unei oligarhii lărgite, sau mai înguste, depinde. Asta e democraţia de fapt: o oligarhie lărgită. Inclusiv în Atena şi Sparta antică, unde într-adevăr majoritatea, poporul vota în Piaţa publică un proiect sau altul. Noi avem acuma o democraţie reprezentativă, nu participativă, care de fapt e o contradicţie în termeni. O zi faină!”
