Michael Jackson. 2. Mituri

Michael Jackson sau atunci cand lumea s-a golit de idealuri

2. Mituri fabricate de sistem pentru a-i contracara imaginea

(Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Vezi articolul anterior.)

Asadar, inainte de a face o incursiune mai profunda in interiorul psihicului sau, am sa demontez pe rand cateva "mituri" care s-au vehiculat despre el, mituri care nu au sustinere logica, etica si estetica. Si aici nu ma refer doar la miturile negative fabricate de presa de scandal ci si la cele pozitive fabricate de industria show-biz-ului in scop pur comercial cum ar fi „King of pop” sau „number one” , „invincible” si altele de genul acesta*. Intr-un fel cele doua tipuri de mituri se echilibreaza si se anihileaza unul pe altul, insa cred ca o astfel de anihilare se poate face metodic. O incursiune psihanalitica in sufletul sau, asa cum o voi face in articolele urmatoare, este menita sa inlature acel voal de mister mitic la care el insusi a contribuit pentru a-l construi. Pe de alta parte, desi eu personal ii reprosez anumite lucruri lui Michael, simt insa si nevoia launtrica sa demontez acele reprosuri nefondate. Unele dintre aceste mituri au fost create de oameni carora Michael Jackson nu le spunea nimic ba care chiar se simteau agasati de imaginea sa promovata de mass-media.



Cultura Michael Jackson este o imbinare ambivalenta intre dragoste tandra (uneori chiar un pic siropoasa) si razvratire adolescentina sau agresivitate maligna. Timid, blajin si neincrezator in public dar agresiv si coleric pe scena – iata profilul multor adolescenti in anumite relatii sociale. Majoritatea adolescentilor se suprapuneau peste acest pattern in timpul stralucirii sale maxime. Dar erau si altii (nu neaparat adolescenti) care nu ii acceptau tandretea, considerandu-l prea moale, in timp ce altii nu ii acceptau agresivitatea, considerandu-l prea coleric**. Asa ceva nu are nici un fel de legatura cu valoarea artei in sine ci cu un pattern pur psihopatologic fata de care arta, stilul sau maniera se raporteaza si pe care cineva il poate avea sau nu.



Nu despre acest tip normal de respingere a unui astfel de stil vreau sa comentez mai departe ci despre miturile create in laboratoarele de PR ale sistemului atunci cand Michael Jackson a inceput sa deschida ochii la factorul politic. Aici lucrurile devin ceva mai complicate. Sistemul semisclavagist actual functioneaza in buna masura cu imprumuturi de imagine pe care politicienii care se succed la conducerea statului le iau de la semisclavii contemporani. Ei sunt initial promovati pe canalele mass-media cu promisiuni care mai de care mai tentante. Astfel, ele atrag iluziile muncitorilor catre o lume mai buna momindu-i sa mearga la vot si astfel sa dea in continuare credit sistemului semisclavagist. Numarul de votanti se regaseste in puterea pe care politicienii o au pentru a comanda si ordona. Numarul de votanti ii conving indirect pe cei care activeaza in fortele de ordine si in manipularea stirilor sa ia partea politicienilor si parazitilor sociali si nu muncitorilor intr-o eventuala revolta. Revoltele sclavilor din secolele trecute sunt experiente din care stapanii contemporani au invatat si fata de care s-au adaptat. In loc ca politicienii sa fie linsati de multimile furioase sistemul s-a obisnuit sa ii schimbe periodic si sa ii roteasca. Massmedia si intreaga cultura contemporana e specializata in a demola imaginea politicianului vechi si de a o crea din nimic pe cea a politicianului nou. Ea functioneaza asemenea provocarii artificiale de avalanse pentru a le evita pe cele eventual catastrofale. In loc sa se razbune pe minciunile si promisiunile neonorate ale politicanului vechi, mass-media propune imaginea si promisiunile noi ale politicianului nou, promovandu-l (chiar si involuntar) in percepţia publica pe măsura ce demoleaza imaginea politicianului vechi.

Acest pattern se extinde inclusiv in imaginea starurilor. Michael Jackson a fost mai intai starul nou fiind mai intai promovat de mass-media. Dar apoi, el a devenit starul vechi caruia imaginea i se demonteaza sistematic si artificial. Incursiunile politice ale lui Michael Jackson incepand cu "We are the world" si continuand cu "Man in the mirror" au atras atentie speciala megaindustriei imaginii din mass-media. Inclusiv in Dangerous apar cateva mesaje politice de protest impotriva sistemului in melodia „Why you wanna trip on me”. Dar, odata cu acuzatiile de pedofilie, si el s-a razbunat pe sistem prin muzica sa de pe albumul History. Daca pe celelalte apare cate o piesa cu protest social, dimpotriva, pe acest album aproape ca nu e piesa sa nu contina mesaj politic. Dintre ele se remarca in special „History”, „Little Susie”, „They don’t care about us” si, nu in ultimul rand, poate cel mai bun produs muzical al sau in ultimii 20 de ani: „Earth song”. In acel moment, intre Michael Jackson si fortele de inginerie a imaginii sistemului semisclavagist contemporan s-a produs ruptura definitiva, ostilitatea ajungand la cote maxime. Incepand de la "We are the world" incolo, fortele oculte ale sistemului semisclavagist (supranumit „democratie”) au intrat "pe fir", si au inceput sistematic sa ii demoleze imaginea. Operatiile estetice, albirea pielii, tendintele pedofile si orice particularitate si prostioara specifica fiecarui om au devenit scandal de presa, obiect de canalizare a urii cotidiene pe care omul simplu o are fata de lumea in care traieste. Ca manipulatoare şi controlatoare ale presei, aceste forte oculte ale sistemului semisclavagist au folosit aceste mici slabiciuni (pe care, repet, orice om si chiar orice sfant le are) pentru a-i demola imaginea. O astfel de atitudine de demolare pare cumva una de corectare a celeia de supraevaluare pe care aceste forte i-o umflasera atata timp cat a acceptat sa se pozeze cu (presedintii SUA) Regan, George Bush senior si Bill Clinton. Dupa cum am mai spus, aceste compromisuri si le-a asumat el insusi si iata ca s-au intors ulterior impotriva sa. Faptul ca nu a mai participat la asa ceva (de exemplu la campania pro Obama) si ca a invatat ceva din experientele trecute e foarte important. Poate ca imaginea lui ea prea demolata ca sa mai participe la o alta iluzionare a semisclavilor contemporani in a-i da credit unui alt escroc (politic). Dar e posibil ca intr-adevar sa fi invatat ceva din aceasta experienta si sa nu fi acceptat din principiu o astfel de inginerie de imagine fata de noul politician.

Evident, acum ca a murit, aproape toata lumea a inceput iar sa il ridice iar in slavi. Din pacate acest lucru se face la fel de artificial ca si prima supraevaluare si, ca si in cazul demolarii intermediare, o astfel de noua supraevaluare nu este făcuta pentru valoarea artei lui ci pentru recorduri si actiuni filantropice. Nici eu ca teoretician nu pot face o evaluare stiintifica a artei lui insa pot respinge evaluarea sa dupa criterii nepotrivite pentru asa ceva. Prin acest text voi incerca sa inlatur aceste excese pentru a promova intelegerea lui ca om artist ci nu ca diavol si nici ca zeu. Voi incepe cu demolarea imaginii de diavol.

Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson click aici http://baldovin.blogspot.com/2010/06/michael-jackson-2-1-pielea-si.html pentru urmatorul articol

* Ca fan un pic cam needucat si necunoscator in ale artei e greu sa accepti ca de fapt imaginea lui de number 1 a fost ea insasi manipulata la fel ca si imaginea de 0 asa cum i s-a creat ulterior. Totusi Michael Jackson nu a fost „cel mai tare” muzician. Asa ceva aproape ca nu exista atata timp cat arta in general presupune o abreactie, un catharsis a netrairilor si frustrarilor genealogice si chiar ancestrale. Ori pentru asta nu exista un quantor. La fel ca si in cazul valorii de adevar al interpretarilor psihanalitice nici arta nu poate fi evaluata astfel deoarece ambele au un anumit impact asupra unei parti a psihicului pe care ulterior il schimba in acea zona. De aceea si arta si analiza psihicului au valoare provizorie. Dupa ce consumatorul de cultura se va fi obisnuit cu ele, evaluarea este nesigură altfel iar o clasificare dupa criterii valorice e aproape imposibil de facut. Trebuie inteles ca in lume au creat multi muzicieni de care lumea nu a auzit pur si simplu. Dar despre valoarea sa artistica voi analiza mai pe larg intr-un articol ulterior.
** Mi-aduc aminte cu nostalgie si umor de disputele mele din liceu cu metalistii pe aceasta tema. Ma amuza faptul ca ele nu aveau fundament.