4. Diagnosticul psihopatologic
Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Vezi articolul anterior.
Adica cum diagnostic? A fost Michael Jackson nebun? Sunt sigur ca aceste intrebari stau pe buzele multor cititori. Din pacate omul de rand (cel care de obicei face acest tip de acuzatii) nu stie mai nimic despre psihopatologie. Sistemul semisclavagist actual profita nonsalant si ipocrit de pe urma faptului ca omul de rand nu se cunoaste, nu isi evalueaza coerent propria stare mintala si nu intelege modul in care psihicul functioneaza. Astfel, sistemul semisclavagist il poate manipula mai eficient cu ajutorul propagandei si a instrumentelor tipice de manipulare in general. Ipocritul sistem de invatamant actual epuizeaza mintile copiilor cu informatii cate in luna si stele despre toate nimicurile din lumea asta. In schimb aceste informatii vitale pentru echilibrul sufletului uman sunt studiate abia de un procent foarte mic de cetateni, de cei care pot trece dincolo de lehamitea si epuizarea mentala produsa de scoala, pastrandu-si astfel curiozitatea.
Asa ca, stiind faptul ca acest blog este vizitat si de oameni ale caror cunostinte in domeniul psihopatologiei sunt foarte reduse, simt nevoia sa fac o precizare pe care am facut-o de foarte multe ori in textele mele si pe care o voi repeta de cate ori va fi nevoie. Este vorba despre o atitudine adoptata de psihopatologia contemporana care respinge ideea ca tulburarile psihice ar fi boli. Lucrurile sunt insa ceva mai complicate in privinta psihozelor de genul schizofreniei care se pare ca au disfunctii neurologice evidente. Dar psihozele sunt doar un capitol al psihopatologiei. Cele mai multe din tulburarile psihice sunt dezvoltari a ceea ce anticii numeau „temperament”. Daca ei atunci le imparteau in 4 categorii (coleric, sangvinic, flegmatic si melancolic), astazi aceste clase generale au fost si ele impartite in mai multe parti si astfel s-a ajuns la psihopatii, nevroze, depresii, etc. De exemplu, in trecut si chiar astazi, simptomele isterice erau vazute ca niste slabiciuni ale caracterului, ale spiritului moral sau „slabiciuni umane”. Practic cea mai mare parte a psihopatologiei pur si simplu nu se ocupa cu bolnavi ci cu oameni normali pe care ii clasifica in functie de temperamentul fiecaruia. Ca una dintre aceste clase e mai complicata, ca e mai suferinda din punct de vedere al implinirii personale asta e e o alta chestiune, insa cel cu o astfel de tulburare psihica nu este un bolnav. Numele de pacient si simptom sunt mai mult metafore. Asa ca in nici un caz nu trebuie inteles faptul ca, daca il diagnostichez pe Michael Jackson cu isterie, de exemplu, asta ar inseamna ca l-am si facut nebun. Pana la nebunie e cale lunga…
