Michael Jackson. 10.2. Cateva indicii despre experienta unei cure psihanalitice la Michael Jackson

Michael Jackson sau atunci cand lumea s-a golit de idealuri
10.2. Cateva indicii despre experienta unei cure psihanalitice la Michael Jackson

Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Vezi articolul anterior.

Dupa succesul fenomenal cu „Thriller” Michael Jackson s-a izolat timp de cativa ani de viata publica. Chiar si dupa succesele pieselor de pe albumul „Bad” nu a mai iesit prea mult in public si a continuat sa nu dea interviuri. Treptat insa a simtit o ciudata nevoie sa isi etaleze detalii din viata personala ajungand sa le spuna pana si pe cele mai intime si neplacute, practic trecand in cealalta extrema. Ipoteza mea este ca dupa lansarea albumului „Bad” Michael Jackson a trecut printr-o cadere psihica ciudata legata in principal de faptul ca noul album parea sa fie departe de succesul lui „Thriller” cel putin in SUA. In urma acestei depresii el a ajuns intr-o cura psihanalitica pe care a parasit-o prematur. Din numeroasele materiale pe care le-am consultat legate de subiect nimic nu face referinta la asa ceva. Nu exista nici o marturie in acest sens asa ca acest capitol sta foarte mult sub semnul ipotezelor. Si totusi o astfel de experienta se intrevede foarte evident in activitatea sa de dupa albumul „Bad”. Practic atunci Michael Jackson a pus in practica cea mai radicala schimbare din viata lui, renuntand la arhitectul carierei sale de pana atunci Quincy Jones si la soundul agresiv specific ultimelor doua albume.

Renuntarea prematura la cura psihoterapeutica/psihanalitica provoaca in general un fel de sevraj. De atunci Michael Jackson si-a inlocuit psihoterapeuticul cu publicul si fanii confesandu-se lor. Faptul ca in aceasta perioada a scris si cartea sa autobiografica „Moonwalk” este un indiciu pentru teoria curei pe care a inceput-o si ulterior abandonat-o. Cartile autobiografice se scriu la sfarsitul vietii. Ori noi stim ca in acea perioada, dupa ceea ce el considera a fi esecul albumului „Bad”*, Michael Jackson pregatea un album care sa depaseasca „Thriller”. O fi avut anumite depresii, o fi avut anumite deznadejdi care sa-l fi facut sa isi doreasca sa nu mai traiască. Insa cred ca optimismul si munca la noi materiale erau mai puternice in acea perioada. Cred ca „Moonwalk” scris atat de timpuriu este atat o reactie de regret fata de esecul curei cat si o incercare de intoarcere la ea prin transformarea publicului in terapeutul ascultator, prin transformarea neutralitatii terapeutului in dragoste puternica, prin seducerea terapeutului public. Acest joc al seductiei in care Michael Jackson a intrat pare un fel de joc al mortii, un joc pe care l-a pierdut si cu terapeutul si cu o parte din public ce n-a fost pregatit sa isi inteleaga propriile angoase si nici pe ale idolului sau vazut ca „ideal de Eu” si nu ca pacient pe divan.

Evolutia muzicii sale de-a lungul timpului este un prim indiciu in sustinerea acestei idei. Un al doilea indiciu este pasajul din „Moonwalk” dedicat descrierii simptomului sau dispneic . Exista acolo o remarca ce nu prea se potriveste cu gandirea lui magicista. El a afirmat in acel pasaj ca spasmele si clestii pe care i-a simtit sporadic dupa acel episod se poate sa fi fost produsul imaginatiei sale. Dintr-o astfel de afirmatie putem trage doua concluzii. Una ar fi aceea ca, dupa ce a fost consultat de un medic, acesta i-a spus ca totul e in regula cu plamanii sai si ca aceste simptome sunt psihice. Un astfel de medic trebuie sa ii fi recomandat un psihanalist sau un psihoterapeut in general. Dar cum toate metodele de psihoterapie dinamica presupun un grad mai mare sau mai mic de incursiune psihanalitica se poate intelege ca pana la urma tot cu psihanaliza s-a confruntat intr-o masura sau mai mica.

Cea de-a doua concluzie este insasi gandirea analitica ce i-a ramas partial in minte dupa aceasta experienta. Pentru o astfel de concluzie iti trebuie cu adevarat o gandire analitica deoarece trupul pacalit de minte stie atat de bine sa camufleze suferinta psihica in cea fizica in asa fel incat pentru cel ce dezvolta cat de cat simptome de conversiune somatica practic e imposibil sa isi dea seama de faptul ca ele sunt doar „imaginatie”. O astfel de remarca presupune deja o anumita experienta psihologica pe care singur Michael Jackson nu o putea realiza tinand cont de naivitatea gandirii sale. Daca punem in scena un psihanalist sau un psihoterapeut in general atunci o astfel de remarca se poate explica mai usor.

Desi se afla intr-un rol dintr-un spectacol de varietati sustinut cu „The Jacksons” iata-l in anul 1977 intr-o astfel de ipostaza:

Evident, este un exercitiu actoricesc. Dar totusi ne putem imagina nu doar ca el insusi cam stia ce inseamna o cura psihoterapeutica dar cel putin ca insusi anturajul sau stia de asa ceva si oricand i-o putea recomanda. Piesa „Give in to me” de pe albumul „Dangerous” arata destul de vizibil o astfel de experienta iar urmatorul articol va intra in detalii privind aceasta tema.

Vezi urmatorul articol