Michael Jackson. 10. Michael Jackson in cura psihanalitica?

August 10, 20100 comentarii

Michael Jackson sau atunci cand lumea s-a golit de idealuri
10. Michael Jackson in cura psihanalitica?

Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Vezi articolul anterior.

Tot comportamentul si personalitatea lui Michael Jackson sta sub semnul razvratirii si a seductiei interzisului. Toate lucrurile imposibile si alternative au avut asupra lui un efect seducator. Atata timp cat toata copilaria lui era pusa sub barierele show-bizului - dupa cum spune el insusi – zonele profunde ale mintii sale s-au dezvoltat in directii ambivalente, alternative. Acesta este reteta psihicului in general si nu numai a lui Michael Jackson. Daca la acest factor al frustrarilor infantile adaugam si pe cel al resentimentelor genealogiei sale de sclav dezradacinat rapit din Africa vom avea rezultatul unei minti subversive. Ambivalenta ideilor si trairilor sale atingea cote realmente paroxistice. Cel mai cunoscut caz in acest sens este cel al relatiei cu Diana Ross, femeia fata de care a avut o pasiune adolescentina intensa si careia totusi i-a dedicat probabil cea mai acida si mai violenta piesa muzicala scrisa de el la adresa unei femei : "Dirty Diana". In mod normal este aproape imposibil ca anturajul sau sa nu il fi impins cumva intr-o cura de psihoterapie. Acest capitol va cauta indiciile unei asemenea experiente si reflectarea ei in psihicul sau ulterior.


10.1. Evolutia temei victimizarii in muzica lui Michael Jackson


Cand s-a lansat in spatiul cultural psihanaliza a nascut multe controverse. Multe dintre reactiile de dezaprobare s-au datorat faptului ca pentru multi parea o reiterare a judecatii de apoi, a faptului ca undeva, ceva consemneaza faptele trecutului. Psihanalistul cu investigatiile sale si deslusirea secretelor ascunse ale trecutului parea un zeu concret fata de care nu exista secrete. Asta inseamna ca pe undeva toate actiunile noastre raman consemnate undeva in simptome psihice personale sau ale celor pe care ii abuzam.

Cumva arta insasi face acelasi lucru dar nu o spune atat de direct, ci mai voalat. Iar arta lui Michael Jackson vorbeste despre starea sa de victima. Dar victimizarea sa nu trebuie inteleasa ad literam. A suferit si el foarte mult insa suferinta sa este mostenire a stramosilor sai furati din Africa si inuman exploatati ca sclavi pentru a construi civilizatia americana. Victimizarea lui este o metafora a intregii sale genealogii la fel cum este insasi victimizarea ca simptom psihopatologic.

Tema victimizarii este una specifica modulului psihopatologic isteric pornind de la victima bolii asa cum apare in nevroza isterica si ajungand pana la victima sociala din paranoia. In paranoia acest modul psihic e prezent alaturi de tendinta mitomaniaca. Paranoicul are tendinta de a exagera dovezile si indiciile in asa fel incat o banuiala sustenabila doar pe jumatate devine la el o certitudine. O astfel de exagerare este de fapt o tendinta mitomaniaca si se regaseste in diferite grade la omul simplu in functie de forta acestor pulsiuni psihice. Paranoia este extrema lor. Pana acolo exista o psihopatie paranoida sau o psihopatie exploziva. Oamenii suspiciosi si cei foarte irascibili sunt realitati ale vietii de zi cu zi si fiecare ii poate vedea zilnic in trafic sau pe strada. Daca paranoicul are nervul de a le exprima direct si de a se recunoaste persecutat, psihopatul paranoid doar „banuieste” ca este urat de vecini si dusmani ce vor sa-l usureze de bani (!!!) sau altceva, proiectand asupra lor propria invidie si dorinta de a-i umili. Pe de alta parte psihopatul exploziv nu se multumeste doar sa constate „rautatea” dusmanilor ci se si grabeste sa puna in practica prin agresivitate si irascibilitate extrema un astfel de razboi. Reactia exploziva a unui conducator auto in trafic ce aproape ca se ia la bataie cu ceilalti participanti la trafic este supradimensionata in raport cu frustrarea produsa de „dusmanul” din cealalta masina. La o astfel de frustrare se adauga si celelalte suferite la job si inhibate in urma eventualelor amenintari cu somajul pe care sistemul capitalist le foloseste foarte eficient pentru o eficientizare cat mai mare a sclavilor contemporani. E suficient doar sa atingi usor un astfel de om ca te si poate pocni de parca ai vrut sa il omori. Paranoicul merge o treapta mai sus fata de acest nivel si presupune direct ca e fie iubit fie persecutat de persoane celebre (unii sustin ca chiar de Dumnezeu…) si in felul acesta „dusmanii marunti” cu care se incurca paranoidul si explozivul devin pentru el niste „nimicuri”.

In urma miilor de ani de razboi psihologic intre stapani si sclavi iata ca apar astfel de anomalii comportamentale si emotionale intre membrii societatii. Michael Jackson nu a fost un paranoic autentic desi, dupa cum am vazut la narcisismul sau, s-a apropiat destul de mult de acest punct. Comportamentul exploziv se poate regasi foarte evident sublimat in muzica sa. Comportamentul suspicios se vede inclusiv in viata sa publica. Tematica victimizarii este o consecinta directa a acestor dereglari interne suferite ereditar de predecesori care insa se proiecteaza asupra micilor frustrari contemporane in aceeasi masura in care frustrarile reprimate de la job se revarsa in trafic pentru omul simplu.

Multi au vazut victimizarea asta a lui Michael Jackson ca pe o strategie parsiva de a atrage simpatia si de a-si face publicitate. Insa daca privim imaginea in ansamblu si observam genealogia sa istericul este intr-adevar o victima a sistemului, o victima a abuzurilor pe care oamenii si le fac unii altora. Foamea lui de dragoste si simularea apartenentei la o altfel de lume decat cea normala in care traieste este o disperata nevoie de evadare din inchisoarea abuzurilor si frustrarilor genealogice pe care le-a primit mostenire de la predecesorii sai. Chiar in situatia in care sistemul ajunge sa ii fie recunoscator pentru merite deosebite, asa cum s-a intamplat in cazul lui Michael Jackson, aceste frustrari ale trecutului s-a vazut ca inca strabateau izolarea prezentului. Este un mod absolut natural prin care specia umana incearca sa comunice cu membrii ei despre erorile savarsite de-a lungul istoriei si astfel pe viitor sa tina cont de ele si sa ia masuri pentru a le preveni. Filmele de groaza prin care spiritele celor ucisi se intorc pentru a se razbuna sunt si ele metafore ale nevoii de ecologie sociala pe care specia umana si le comunica ei insasi si prin care incearca sa se autoregleze. Apetitul lui Michael Jackson pentru acest gen de filme si introducerea temei lor in muzica sa este o premiera in istoria muzicii de mainstreem dupa ce muzica heavy metal o introdusese cu ceva timp inainte in spatiul sau underground. Radacinile genului horror sunt destul de adanc intiparite in istoria culturii si regasite in arta asiro-babiloniana sau chiar in reprezentarile iadului din pictura bisericeasca. Genul horror a inceput sa ia contur clar insa odata cu epoca moderna. In secolul al XIX-lea el a devenit cu adevarat prezentand placerea pur psihopatologica de a ucide nu pentru scopuri de pedeapsa ci din ratiuni pur psihopatice. Printr-o astfel de combinatie inspirata practic soundul de mainstreem era cumva improspatat si revolutionat la fel cum genele obosite ale masculului alfa sunt improspatate de rivalii mai puternici care ii iau locul. Succesul fenomenal al unei astfel de muzici paranoide este in masura sa ateste starea psihica deplorabila a omului contemporan inca abuzat de autoritati si/sau privilegiatii social.

Michael Jackson a fost o victima insa traumele sale nu sunt cele pe care le evoca el in cantece sau interviuri. Judecata lui a nu a avut putere de a vedea dincolo de frustrarile mai mari sau mai mici pe care le-a intalnit de-a lungul vietii insa psihicul sau profund le-a alimentat si le-a amplificat. Paranoicul ce se crede persecutat de presedintele tarii face o eroare teoretica deoarece acest lucru se dovedeste a fi fals in final sau, cel putin aproape imposibil de probat. Insa el spune un adevar global, metaforic deoarece presedintele e sinteza sistemului social care este originea primordiala a frustrarilor sale. Eroarea paranoicului tine doar de puterea de sinteza pe care el nu o poate duce pana la capat insa totusi o poate exprima foarte bine metaforic, la adresa autoritatilor. In aceeasi masura Michael Jackson si-a jucat un rol de victima si, asemenea mitomanului care uneori ajunge sa fie crezut in fantazarile sale de catre un tert impartial, majoritatea fanilor sai l-au crezut. Insa victimizarea asta a lui isi gasea cam gresit calaul. A fost victima lui Billie Jean, a Dianei, a fetei periculoase (Dangerous), a fetei neempatice (Give in to me) si mai tarziu a tatalui care i-a furat copilaria. Totusi in momentul in care a compus "Dangerous" cred ca nu mai credea atat de tare in femeia calugarita care ii distruge viata si il violenteaza intern asa cum s-a intamplat cu Billie Jean si Diana. Poate ca si asta e o explicatie pentru ca piesa "Dangerous" nu a atins niciodata popularitatea lui "Billie Jean" si "Dirty Diana". Putem intelege ca intre albumele "Bad" si "Dangerous" Michael Jackson a inceput treptat sa aduca o noua tema in statutul sau de victima: cea de copil abuzat. In autobiografia sa scrisa in 1988 , "Moonwalk" nu a insistat prea mult pe tema batailor primite in copilarie. Tema a fost dezvoltata ulterior ceea ce arata ca ceva s-a intamplat intre timp. Dupa cum spune si titlul acestui capitol o astfel de derapare a temei victimizarii se poate explica printr-o o experienta psihoterapeutica in general si psihanalitica in special care i-a concentrat atentia pe propria copilarie mai curand decat pe frustrarile reiesite in urma relatiilor cu femeile din jurul lui. In urmatoarele articole voi intra in amanunte privind aceasta ipoteza.

Share this article :
 

Copyright © 2014. baldovin opinius - All Rights Reserved