10.7. Mesaj catre psihanaliza in special si psihoterapie in general
Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Vezi articolul anterior.
Daca Michael Jackson a fost intr-o cura psihanalitica ce a esuat asta e pacat. Daca numai atata a putut face psihanaliza pentru acest om atunci ea se dovedeste o promisiune neonorata. Poate ca ea are nevoie de o reinventare, de o revolutie care sa o acorde cu spiritul timpului inceputului de secol XX la fel cum fiecare etapa a istoriei civilizatiei a avut nevoie de asa ceva.
Daca Michael Jackson nu a fost intr-o cura psihanalitica atunci e si mai pacat. Si asta pentru ca la mai bine de 100 de ani de la scoaterea ei din obscuritatea spovedaniei religioase si apropierea de zona medicala totusi inca nu a fost suficient asimilata si dezvoltata in civilizatia contemporana. In loc sa creeze psihanalisti care sa fie instruiti in scoli si sa ajute noile generatii, sistemul social contemporan promoveaza cultura razboiului si mentalitatea sa corporatista din care se trage direct. Asta ii imbogateste pe unii, urmasi ai vechilor colonialisti insa pe cei mai multi dintre oameni ii mutileaza psihopatic. La cateva decenii de robotizarea totala si de inutilitatea subordonarii militare dintre oameni, specifica atat dualismului social clasic cat si corporatismului/totalitarismului contemporan, societatea si prin ea insisi privilegiatii ei trebuie sa isi puna anumite intrebari cu privire la ecologia sociala si la urmarile pe care astfel de stiluri de viata le provoaca naturii umane sau celei animale/vegetale.
Tulburarea psihica nu este o stare naturala a psihicului asa cum credea Freud si psihanaliza clasica. O astfel de atitudine si conceptie submineaza indirect orice fel de intentie de terapie iar insasi demersul sau practic ar fi din start un esec. Terapia nu ar putea fi altceva decat un inlocuitor mai mult sau mai putin oportun al acestei stari naturale pe care civilizatia ar inhiba-o artificial si lipsit de sens. In opozitie cu aceasta idee de baza a psihologiei freudiene eu consider ca tulburarea psihica este un proces de lunga durata ce se desfasoara pe parcursul a mai multe generatii.
Spectrul tulburarilor psihice cu care ne confruntam astazi este termenul de scadenta spirituala pe care noi oamenii contemporani il platim ca urmare a sclavagismului inuman pe care stramosii nostri l-au facut in secolele trecute. Sclavul clasic nu s-a format asa ad-hoc pentru ca si-a dorit el sa serveasca de bunavoie si nesilit de nimeni pe stapanii sai asa cum ne baga pe gat prin toate mijloacele de propaganda cultura oficiala a statului contemporan. Sclavul clasic a fost traumatizat spre a deveni sclav. Cultura clasica a fost menita spre a cosmetiza aceasta crima istorica, spre a arata ca ea este si una dreapta. Sclavul s-a format in timp de multe generatii iar cultura a fost cea care a acompaniat aceasta formare. Toata cultura clasica este o cultura a inferiorizarii si blamarii omului simplu (in care se recunoaste statutul sclavului) dublata de supraevaluarea geniului (in care subzista imaginea stapanului). Teama culturii clasice de psihanaliza si de „inconstient” este de fapt teama ca acest gunoi de sub pres al mutilarii sclavagiste pe care ea l-a tot ascuns acolo timp de mii de ani ar putea sa iasa acuzator la suprafata. Statul contemporan, care nu s-a putut desprinde total de acest colonialism bazic, si cosmetizarile acestei crime continua sub vorbele frumoase si goale de sens si continut ale institutiilor „statului de drept”. Oricum libertatile in plus oferite sclavului contemporan de catre sistemul pseudodemocratic si pseudosclavagist contemporan a permis macar aceasta „libertate de expresie” a statutului de victima pe care omul simplu il are fata de sistemul opresiv ce se poate vedea in suferinta tulburarilor psihice.
Odata cu industrializarea o buna parte din munca traditionala a sclavului a fost preluata de automatismul masinilor si astfel sclavul traditional a mai primit cateva libertati in plus. Unii dintre acesti sclavi s-au ridicat pe scara sociala si au creat clasa burgheziei. In ciuda averilor acumulate unora dintre ei le-au ramas in sange reflexele sclavului umilit si cu capul plecat. Mentalitatea lor era o combinatie ciudata de austeritate/inhibitie sclavagista si exuberanta/hedonism aristocratoid. In ciuda averilor si influentelor tot mai mari in societate, noua clasa a burgheziei ce reprezenta spiritul industrial a avut mereu complexe de inferioritate fata de traditia aristocrata. Nevrozele secolului al XIX-lea releva un conflict psihic fara precedent intre „supraeul” cultural traditional al constiintei pacatului specifica damnarii sclavagiste si satisfacerile de orice natura oferite de libertatile nelimitate ale noului lor statut. Conflictul interior, microsocial individual, intre perversitate si moralitate rigida are in nevroza secolului al XIX-lea un dramatism unic in istoria civilizatiei.
Psihanaliza insasi nu a putut vedea dincolo de varful de aisberg al libidoului si s-a inchistat in definitii confuze si nesincere. Ea insasi a fost furata de mentalitatea sclavagista si nu a putut vedea realitatea psihopatologica dincolo de manifestarile superficiale ale libidoului. A crezut ca face o munca profetica de trezire la viata a constiintei-de-sine insa de fapt rolul ei a fost acela, mult mai modest, de a reflecta si implementa in morala si mentalitatea traditionala noile libertati oferite de revolutia industriala. Psihanaliza nu a inteles ca dimensiunea revolutiei sale culturale nu este transformarea inconstientului in constient. Cele doua notiuni sunt ele insele mai mult metafore cu valente traditionale. Rolul ei a fost acela de a lovi in falsa morala victoriana care inhiba artificial pulsiunile libidinale provocand suprasctructurari nevroticiste psihicului. O astfel de revolutie a insemnat o revigorare morala a umanitatii si depasirea culturii nevrozei. Insist aici in a preciza ca o astfel de „revigorare morala” nu trebuie luata in sens de reintoarcere la valorile morale stricte ale trecutului ci pur si simplu trebuie inteleasa ca o reinventare a moralei dupa specificul civilizatiei si stilului de viata contemporan.
Copernic cu ideea heliocentrica sau Galilei cu celebra sa luneta au condus la astfel de revolutii morale in istoria culturii iar psihanaliza si-a facut propria revolutie. Din pacate cred ca psihanaliza nu a fost totusi in masura sa isi inteleaga propria revolutie. Mania analizei libidoului pe care ea insista de 100 mai bine de ani a ajuns manierism spiritual, la fel cum manierismul este in arta: o perfectionare goala a tehnicii lipsita de substrat. Ramanand inchistata in epuizatul de sens libido cred ca psihanaliza clasica si-a pierdut contactul cu spiritul vremii si s-a izolat in cabinet. Morala are nevoie de o noua revigorare si asta consta in analiza moralei perimate a sistemului inainte de a merge mai departe in analiza moralei perimate a individului.
Nu este suficienta o psihanaliza care arunca totul in spinarea interlocutorului (pacientului in acceptiunea ei) si nici o mentalitate sociala ajunsa deja conservatoare care nu poate face cel mai mic efort de a renunta la privilegii. Nu doar „pacientul” trebuie sa se schimbe, nu doar el trebuie sa se restructureze, nu doar el trebuie sa isi ordoneze pulsiunile, nu doar el trebuie sa invete sa isi optimizeze agresivitatea si hedonismul in relatie cu mediul social. Mediul social trebuie sa invete principiile ecologiei sociale. Mutilarile psihopatologice pe care sistemele cele mai civilizate de astazi le provoaca cetatenilor ei se vor revarsa peste generatiile viitoare compuse din copiii si nepotii nostri. Intr-un fel o astfel de atitudine este justificata daca pe pozitia pacientului avem un corporatist lacom care pune mecanismele statului in miscare pentru a-si pune in act pulsiunile psihopatologice si a-si atinge niste false idealuri. Daca cumva psihanaliza ar reusi sa tempereze acest pericol social care conduce la inrobirea si mutilarea psihopatologica a unei parti din umanitate care se trezeste obligata de statul opresiv sa serveasca aceste simptome „inalte” atunci o astfel de actiune ar fi cu adevarat laudabila. Din pacate la psihanalist nu vine corporatistul lacom ci tot omul de rand care se vede incoltit de mrejele sistemului social inuman.
Psihanaliza va presupune mereu o relatie intre psihanalist si interlocutor. Intrebarile si interventiile analitice ale psihanalistului vor viza mereu principial interlocutorul si nu sistemul social al carei parte integranta este. Si totusi acesta este cauzat direct de catre sistemul social. De aceea orice psihanaliza va fi mereu incompleta; atunci cand va incerca sa sape si mai adanc in profunzimea psihicului va gasi acolo sistemul social. Incercand sa „vindece” sistemul social ea nu mai ramane psihanaliza ci activism politic si ideologic. Evident ca nu i se poate cere acest lucru insa a ignora total mediul social in favoarea interioritatii superficiale libidinale asa cum face psihanaliza clasica este din start un lucru inoportun. Repet, poate ca nu se poate face mai mult, poate ca asta e limita ei. Dar e datoare sa incerce. Daca ea se va dezvolta dincolo de relevarea libidoului in actele psihice si va vedea insusi libidoul excentric pe care l-a luat ca premisa in interpretarea lor, datorat el insusi influentelor nefaste ale mentalitatii razboinice si corporatiste, atunci poate ca ar atinge rezultate mai bune. Indiferent daca l-a avut sau nu pe Michael Jackson pe divan rezultatul a fost un esec si trebuie sa invete din acest esec.
