Michael Jackson. 10.6. Inadvertente ale cadrului psihanalizei clasice in cazul Michael Jackson

August 21, 20100 comentarii

Michael Jackson sau atunci cand lumea s-a golit de idealuri
10.6. Inadvertente ale cadrului psihanalizei clasice in cazul Michael Jackson

Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Vezi articolul anterior



Daca Michael Jackson a trecut printr-o cura psihanalitica atunci in mod cert un astfel de psihanalist trebuie sa fi fost un specialist de marca, un profesionist. E greu de crezut ca Michael Jackson nu ar fi ales pe cel mai bun terapeut. Oricine isi poate da seama ca un astfel de „pacient” e o misiune foarte grea. Desi naiva in mare parte si uneori aparent plata, ideatia sa era totusi extrem de complexa in ceea ce priveste reverberatiile transgenerationale. O fi ea psihanaliza civilizata, domestica sau cum s-o fi numit insa din punctul meu de vedere, prin faptul ca inconstientul sau a cazut prada presei de scandal, eu cred ca a fost un esec in cazul lui. Nu l-a stimulat sa faca o arta mai buna decat a facut pana atunci si nici macar nu i-a vindecat suferinta. Poate ca nu s-a adaptat destul la vedete, poate ca nu poate sa se adapteze la vedete care au in publicul lor un izvor de satisfactii care acopera inconstientul de autoincursiune. Sau poate ca psihanaliza insasi nu poate mai mult. Asa ca, a vorbi despre „psihanaliza salbatica”* cu acel dispret tipic pe care cea oficiala il afiseaza de multe ori e cam nefiresc in aceste conditii. Mai mult decat atat consider ca a insista pe vechea formula a predominantei libidoului in geneza psihismului sau este nepotrivit pentru tulburarea sa psihica. Aceasta formula a functionat bine in cazul nevrozelor si va functiona astfel si de aici incolo. Dar Michael Jackson nu a fost totusi un nevrotic la fel cum nu a fost nici Dora a lui Freud care si ea a parasit cura prematur. Daca un astfel de psihanalist a vazut in simptomele sale mai mult libido pur decat traumatisme sociale, preferand sa vada libidoul pur chiar si acolo unde traumatismele sociale pot fi regasite etiologic dupa cum face psihanaliza clasica, atunci cred ca un astfel de demers a fost inoportun. Chiar daca mai nou psihanalistul nu ofera explicatii interlocutorului sau ci il lasa pe acesta sa le gaseasca singur totusi este evident ca intrebarile pe care le pune sunt in masura sa manipuleze atentia sa catre aceasta zona pe care psihanalistul insusi o crede sensibila. Daca insa un astfel de psihanalist insista pe proeminenta libidoului ignorand substratul sau transgenerational social cred ca a facut o eroare inclusiv in cazul nevrozelor (si, evident, a tulburarilor comportamentului sexual) unde libidoul e foarte vizibil. Succesele rasunatoare asupra nevrozelor relatate de Freud si alti psihanalisti nu s-au datorat „eliberarii” prin constientizare a libidoului asa cum credeau ei. Am sa insist in urmatorul articol pe aceasta tema.

Oricum, tema libidoului a ramas pe mai departe foarte alambicata si psihanaliza tot nu a reusit sa ii de dea cap. Ea a pretins sau a lasat sa se inteleaga ca a atins piatra filosofala a descoperirii libidoului si cu asta ar fi produs miracolul mesianic al vindecarii. Psihanalistii insisi au vazut ca realitatea e mult mai diferita fata de aceste nevoi profetice existente in fiecare din ei. Unii s-au „adaptat” unei viziuni sceptice altii inca mai spera in acest ideal profund. Atat din punct de vedere moral cat si strict teoretic psihanaliza se afla intr-o aporie teribila cu privire la tema libidoului. Desi inca Freud s-a aratat jignit in momentul in care cineva a „interpretat” psihanaliza ca o punere in act a pulsiunilor refulate si o anihilare artificiala a inhibitiilor interioare ale psihicului totusi sunt destule remarci in textele sale in care lasa de inteles mai vechea teorie populara dupa care ca punerea in act a placerilor sexuale sigura o linistire a psihicului. Edituri specializate in literatura psihanalitica mai nou publica fara prea mari lamentari romane erotice de factura excentrica adancind si mai mult confuzia cu privire la libido si la raportarea personala la particularitatile fiecaruia. Stiu justificarile, publicul n-a atins faza…, n-a facut o terapie eficienta…etc. Dar dincolo de asta eu cred ca insasi psihanaliza (metapsihologia) are o problema aici. Extinderea conceptului de „libido” in afara albiei sale instinctuale a adus cu sine probleme teoretice insurmontabile si a ascuns incapacitatea psihanalizei clasice de a descrie coerent transformarea biologicului in psihic. Am analizat in amanunt aceste probleme in lucrarea mea „Dinamica psihologiei abisale”. Vreau sa ii asigur pe psihanalistii clasici ca, cu toate deceniile lor de „analiza personala”, multi dintre ei traiesc inca in confuzii teoretice referitoare la definirea libidoului confuzie care se mentine la insisi „pacientii” lor.

Pe de alta parte sunt foarte multi cei care cred ca psihanaliza ar putea face rau prin ea insasi si chiar psihanalistii subscriu la ea. Teama aceasta de natura foboida se regaseste la insasi reactia „psihanalizei oficiale” fata de „drobul de sare” al „psihanalizei salbatice”. Nu vreau sa cad in aceasta eroare pe care o consider o ramasita a ideatiei vrajitoresti care acompaniaza inca perceptia celui care se concentreaza pe intelegerea naturii mentale. O astfel de idee e mai potrivita pentru Evul Mediu. Dar este foarte posibil ca manipularea discutiei catre tematica libidinala sa-l fi influentat pe Michael Jackson insusi făcandu-l să creada in profunzimile mintii ca nevoia lui de a trai din nou viata si de a se pastra mereu copil se poate „vindeca” cu pedofilie. Nu vreau sa spun ca din cauza unei astfel de ipotetice cure psihanalitice ratate Michael Jackson a devenit pedofil asa cum ar parea la prima vedere. Dupa cum am precizat anterior el nu a fost un pedofil asa ca o astfel de pista cade din start. Apoi o astfel de ipotetica cura ratata nu a creat in nici un caz acest spectru de simptome ci doar le-a transformat pe cele anterioare. Michael Jackson a avut problemele lui psihice inainte ca sa se refugieze in lumea de la Neverland. Intentia mea este de a arata ca schimbarea sa radicala de dupa albumul „Bad” si refugiul in copilarie se datoreaza influentei unei astfel de posibile cure insuficient asimilata de el.

O alta problema fara nici cea mai mica sansa de izbanda in relatia analitica cu Michael Jackson este „regula de abstinenta”. O astfel de „regula” este acel comportament de „neutralitate binevoitoare” al psihanalistului/psihoterapeutului prin care el isi inhiba nevoia de prietenie si empatie (contratransfer) fata de interlocutor. Pentru psihanaliza clasica un astfel de instrument al cadrului psihanalitic este esential din doua motive. Primul este acela ca forteaza pe cel de pe divan sa nu isi carpeasca frustrarile cu bucurii cotidiene ci sa recurga la o restructurare ideatica si morala profunda a mintii, sa-l faca sa se gandeasca nu la camuflarea afectiva exterioara a simptomului cu satisfactia prieteniei celuilalt ci la „abstinenta” interioara a insightului. Celalalt este acela ca psihanalistul trebuie sa se concentreze asupra discursului interlocutorului, sa ii analizeze valentele si semnificatiile, sa ramana mereu concentrat la ce spune acela si nu sa se destinda ca si cum s-ar plimba in compania unui prieten. Daca in discutia cu un prieten poti schimba subiectul discutiei si ii poti ignora unele idei din dorinta de a le comunica pe ale tale, dimpotriva, in cura „prietenia” trebuie pusa in… serviciul clientului.

Si totusi daca „regula de abstinenta” a fost aplicata interlocutorului Michael Jackson mot a mot atunci o astfel de decizie a fost o gogomanie. Incercarile de a face abstractie de o astfel de „regula” si analiza transferului nu au dus la rezultate notabile. El avea resorturi de acoperire a acestor insatisfactii in dragostea cosmica a fanilor care nu poate fi contrabalansata de dragostea individuala a unui psihanalist stony-face. Dimpotriva, o astfel de „regula de abstinenta” ar fi putut foarte bine sa simta negativ asociindu-se cu pierderea acestei dragostei cosmice a fanilor.

De asemenea consider ca ar fi fost total nepotrivit sa se dirijeze discursul sau catre fenomenologia complexului Oedip restrans (la nivel exclusiv familial) acte psihice in care se putea citi nevoia de a fi Number one. Daca in loc de a analiza ura sa fata de tatal Joseph s-ar fi analizat ura sa transgenerationala fata de stapanii care i-au mutilat stramosii atunci poate ca am fi reusit sa il fi facut sa isi faca o mai eficienta ordine in ganduri.

Din alt punct de vedere ordinea stricta a orelor de sedinta si plata celor in care clientul lipseste ar fi putut fi o alta cauza pentru esecul curei tinand cont ca el calatorea mereu. Stiu ca exista unele rabateri pentru unii miliardari rusi excentrici care fac cura in timpul zborului de avion dintre desele intalniri de afaceri in care sunt implicati :). Psihanaliza viitorului va trebui sa devina mai flexibila nu doar fata de vedete si miliardari ci si fata de omul simplu care va avea mai mult timp liber pentru calatorii. Am sa insist in urmatorul articol pe aceasta tema.

Lui Michael Jackson psihanaliza trebuia sa ii faca sa se simta ca e OK sa fie un om normal ca nu e nevoie sa fie nici superstar nici zeu nici rege pentru a scapa de apasatoarea traditie familiala a stramosilor sai rapiti din Africa si adusi sa construiasca civilizatia in America. Poate ca acest lucru e imposibil acum cand aceste cicatrice transgenerationale s-au catalizat in otelul puternic al arhetipurilor psihice profunde. Poate ca psihanaliza insasi nu poate mai mult. Poate ca e nevoie ca insasi sistemul social sa ia decizia de fi mai responsabil fata de defavorizatii sociali care au fost stramosii sai sclavii si de a-si mai tempera lacomia de a-i avea in subordine in scopul cresterii propriei libertati.

Se vede ca aproape toate regulile cadrului psihanalizei clasice sunt nefavorabile pentru adaptarea la personalitatea lui Michael Jackson. In acest moment nu-mi dau seama, n-am practicat o psihanaliza fara regula de abstinenta sa stiu daca ar fi mers pentru a-l cobori intre „muritori” pe Michael Jackson. Poate ca psihanaliza insasi e depasita pentru acest moment istoric. Cert este ca regulile tipice ale cadrului psihanalitic clasic nu au fost pentru el oportune. Poate ca „miracolele” vindecarii nevrozelor de acum 1 secol au fost supraevaluate. Dar despre aceasta tema in relatie cu Michael Jackson voi spune mai multe in urmatorul articol.

* Psihanaliza salbatica este denumirea pe care psihanaliza oficiala specifica Asociatiilor nationale de psihanaliza si a Asociatiei intrenationale de psihanaliza o da psihanalizei facute de acei psihanalisti care nu fac parte din aceste organizatii oficiale si nu au experienta unei cure didactice cu un membru din acestea. Din punctul meu de vedere o astfel de denumire este mult prea dura atunci cand se foloseste si in cazul celor cu experienta personala in domeniu. Mai multe detasii aici:


Share this article :
 

Copyright © 2014. baldovin opinius - All Rights Reserved