10.4. Limitele psihanalizei in cazul Michael Jackson
Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Vezi articolul anterior.
Desi a pornit de la minimul de comunicare cu publicul altfel decat prin concerte si cumparare de albume, iata-l pe Michael Jackson ajungand sa faca din publicul sau un terapeut si confesandu-i-se prin intermediul diferitilor reporteri. La fel ca si in cazul tatalui pe care si-l dorea ca admirator prin performantele sale artistice, la fel ca si in cazul Dianei pe care o dorea geloasa prin Tatum O'Neil, de data aceasta publicul era pus in situatia de a-l face gelos pe terapeutul sau.
Cred ca esecul in seducerea psihoterapeutului i-a trezit lui Michael Jackson o frustrare teribila. O astfel de frustrare transferentiala este cumva inerenta curei psihanalitice si este in masura sa dezgroape cicatricele trecutului acoperite sub presul prezentului. Dar, dupa cum s-a vazut, la el nu a mers. Am motive sa cred ca o astfel de cura nu a fost niciodata terminata. Mai mult decat atat , am motive sa cred ca o cura psihanalitica nu e niciodata terminata. Disparitia spectaculoasa a simptomelor conversive odata cu cura psihanalitica nu inseamna „vindecarea nevrozei” asa cum chiar si astazi se mai crede. Se vindeca doar varful aisbergului, doar constructele ei superficiale. Dincolo de asta insa profunzimile sale structural depresive si paranoide raman in continuare active asa cum a fost cazul cu „Omul cu Lupi” al lui Freud care, dupa vindecarea simptomelor nevrotice, s-a dovedit a fi un paranoid autentic. Nu vreau in nici un caz sa demolez psihanaliza ci doar vreau sa ii arat limitele inclusiv acolo unde ea a avut succese rasunatoare.
Numai ca Michael Jackson nu a avut nevroza isterica si nu a avut simptome conversive specifice. Simptomul dispneic despre care am analizat anterior este o insula nevroticista intr-un ocean de isterie. El s-a datorat unor conditii stresante speciale tranzitorii si nu a fost o constanta a starii lui psihice generale. Michael Jackson a mai avut cateva elemente nevrotice in psihicul sau dar ele sunt destul de departe de a se constitui intr-o nevroza isterica propriuzisa. Daca analizam imaginea cu el in pijamale si aproape muribund mergand incet si aratand suferinta fizica escortat de politie ne putem face o idee despre gradul redus de conversiune isterica propriuzisa. E posibil chiar sa fi fost bolnav sau e posibil sa fi simulat o boala. Nu cred ca vom stii foarte curand daca el chiar dezvolta vreo boala fizica ce l-ar fi rapus insa e foarte probabil ca nu din cauza ei Michael Jackson a apărut astfel la celebrul proces. In mod cert ar fi putut sa isi schimbe pijamalele. Nu a facut-o pentru ca a vrut sa arate ca hartuirile acestea i-au distrus imaginea de zeu adica pur si simplu i-au distrus cariera. Penibilul situatiei in care se afla ca acuzat de molestare de copii putea fi cat de cat salvat de aceasta stare de om bolnav pe care a afisat-o ostentativ venind astfel la proces. Gradul de isterie al acestui comportament este clar. Insa o astfel de situatie ar fi fost ideala pentru dezvoltarea unor simptome conversive de nevroza isterica si Michael Jackson le-ar fi dezvoltat cu siguranta daca ar fi fost un nevrotic. Un nevrotic autentic ar fi simulat o boala cunoscuta asa cum e epilepsia sau paralizia (vezi nota de subsol de la acest articol ). Faptul ca el nu a dezvoltat acest gen de simptome tipice de conversiune isterica atesta faptul ca o psihanaliza clasica (ce s-a format pe nevroticii conversivi) a fost si este din start un pas gresit pentru cineva care nu dezvoltă astfel de simptome. .
Daca ar fi avut o nevroza isterica poate psihanaliza clasica aplicata lui ar fi produs efecte mai bune. Insa un isteric simplu asa cum a fost el nu poate termina niciodata o cura psihanalitica. Cu psihopatii isterici psihanaliza a dat-o sistematic in bara pornind de la „Cazul Dora”. Istericul simplu poate ramane cu niste informatii si cu un nou mod de a-si intelege propria minte si atitudine insa o schimbare de genul nevrozei isterice dupa o astfel de cura nu se intampla si in psihopatia isterica. Istericii – si nu numai ei – reactioneaza astfel la interpretarile psihanalistului. Tocmai de aceea, orientandu-se spre isteric, o parte din psihanaliza contemporana a renuntat la a mai face interpretari si insight cognitiv asupra inconstientului in favoarea asanumitei „contineri” ce presupune o atitudine mai pasiva decat una frontala de descifrare si restructurare a pulsiunilor ce compun simptomul asa cum a dezvoltat-o Freud la inceputul psihanalizei.
Acestea sunt limitele psihanalizei clasice fata de Michael Jackson in special si fata de spiritul timpului actual in general. Cred ca teoria batailor primite de la tatal sau lansata de el insusi (dupa 9 ani cand a inceput sa cante) vine tocmai din influenta unui astfel de psihanalist cu teoriile sale stiintifice asupra lui. Insa Michael Jackson nu le-a adoptat in intregul lor ci le-a adaptat propriei sale conditii si le-a servit apoi publicului dupa cum voi arata mai detaliat in urmatorul articol.
