Michael Jackson. 6.6. Un simptom dispneic

June 23, 20100 comentarii

Michael Jackson sau atunci cand lumea s-a golit de idealuri
6.6. Un simptom dispneic

Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Vezi articolul anterior.



La pagina 45 a autobiografiei sale „Moonwalk”, Michael Jackson povesteste o scena intamplata in timpul unei pauze luata in ziua de 4 iulie pe cand filma pentru "Vrajitorul din Oz": "Intreaga perioada de filmari pentru Oz a fost una plina de stres si anxietate chiar daca imi placea ce faceam. Imi aduc aminte bine de ziua de 4 iulie a acelei zile pentru ca atunci eram pe plaja la casa lui Jermaine care statea la o aruncatura distanta de apa. Ma jucam cu valurile si, dintr-o data ma trezesc ca nu mai pot respira. Nu aveam aer. Nimic. M-am intrebat ce se intampla. Am incercat sa nu intru in panica dar am alergat inapoi in casa la Jermaine care m-a dus imediat la spital. A fost cumplit. Un vas de sange imi explodase in plaman. Nu s-a mai intamplat dupa acea desi obisnuiam sa simt clesti si spasme acolo care probabil ca erau in imaginatia mea. (...) Doctorul mi-a sugerat sa o iau mai usor dar programul meu nu-mi permitea."

Inainte de a trece la analiza unui astfel de simptom psihic care, dupa cum se vede, atinge cote nevrotice, va trebui sa facem un pic de ordine in cele spuse de Michael. Intr-o astfel de amintire sunt amestecate foarte multe lucruri desi el spune ca isi aduce aminte perfect de ea. Sunt cateva lucruri care nu prea se potrivesc.

Hemoragiile pulmonare pot aparea in cazuri de boli usoare (asa cum sunt bronsitele) sau boli severe (ca tuberculoza si cancerul pulmonar). Aceasta ultima varianta nu a fost cazul lui Michael Jackson. Sangerarile sunt foarte pregnante la astfel de boli si, in mod normal, si-ar fi adus aminte de acest episod prin aceasta particularitate. Din pacate el nu spune nimic despre expectorare. Nu stim daca a scuipat sange. Nu stim de unde a aflat ca era vorba de spargerea unui vas de sange in plaman. E posibil ca sa fi expectorat intr-adevar o cantitate de sange care nu putea depasi 100 ml, ceea ce este undeva in zona normalului, a unei boli usoare. In cazurile de cancer sau tuberculoza se poate ajunge si la 600 ml in 24 h. In mod cert Michael Jackson nu a avut asa ceva pentru ca ar fi fost deja un caz medical serios si s-ar fi aflat despre el la fel cum s-a aflat si despre incendierea parului. Poate nici n-ar mai fi putut evolua pe scena intr-o astfel de perspectiva sumbra. E posibil ca ideea spargerii vasului sa fie indusa si retroactivata ulterior dupa ani si ani ca o explicatie personala a acestei intamplari. Asadar, e posibil sa fi expectorat o cantitate mica de sange si sa nu aminteasca de ea tocmai dintr-o frica de a avea o boala periculoasa ca tuberculoza sau cancerul pulmonar. In acest caz, refuzul amintirii expectoratiei ar veni cu gandirea refuzului obsesional de a avea idei hipocondriace. Daca totusi a expectorat ceva sange si problema s-ar fi datorat spargerii unui vas pulmonar totusi asta nu apare cu stop respirator asa cum a descris el starea de atunci. Exista hemoragii pulmonare care sunt acompaniate cu insuficienta respiratorie pentru simplul fapt ca spatiul pulmonar colectarii aerului este ocupat in buna masura cu sange. Dar asta nu inseamna in nici un caz „Nu aveam aer. Nimic.”.

Asa ca, din informatiile date de el in autobiografia sa, nu ne putem da seama daca de fapt a avut o hemoragie pulmonara acuta simpla pe care si-o aduce aminte ca stop respirator sau daca chiar a avut un stop respirator realizat exclusiv pe fond psihic, pe care ulterior el insusi si l-a explicat prin spargerea unui vas de sange din interiorul plamanului. Daca intr-adevar doctorul i-a spus sa o ia mai moale, si marturia lui nu este tot "produsul imaginatiei" sale, atunci este foarte probabila a doua varianta. Stresul provoaca multe probleme printre care si cancerele inclusiv pe cel pulmonar. Dar niciodata nu provoaca direct spargerea unui vas de sange in plaman ce provoaca hemoragie si ce se remite apoi odata cu iesirea din conditiile stresante. Dat fiind faptul ca el spune ca nu i s-a mai intamplat dupa aceea face ca asa ceva sa fie iesit din calcul. Ramane totusi un procent de vreo 10-15 % de a fi fost o scurta hemoragie pulmonara acompaniata de expectoratie pe care el sa si-o fi adus aminte ca fiind un stop respirator sau care sa fi implicat un stop respirator generat exclusiv psihic, ca urmare a unui atac de panica pe care el l-ar fi suferit observand sangerarea. Dar, totusi, restul de 85-90% ramane pentru posibilitatea semnalata mai sus ca problema lui sa fi fost un simptom dispneic pe care el ulterior l-a explicat retroactiv prin spargerea unui vas de sange. Oricum ar fi, factorul psihic e implicat in ambele cazuri.

De aceea putem conta pe marturia sa despre clestii si spasmele din plaman desi tocmai despre aceste somatizari el insusi spune ca e posibil sa fi fost rodul imaginatiei sale. O astfel de mentionare ridica posibilitatea unui simptom dispneic pe undeva pe la 95% in defavoarea unei hemoragii pulmonare. Evident ca toate simptomele de somatizare sunt rolul "imaginatiei", adica a conversiunii simptomului psihic in plan somatic. Spiritul popular a descoperit primul o astfel de legatura iar apoi Freud a teoretizat-o sistematic in studiile sale asupra nevorzei isterice. S-a mers chiar mai departe, dupa ce medicina psihosomatica a descoperit realmente boli fizice conditionate direct de factorul psihic asa cum este diabetul sau ulcerul. Acestea nu mai sunt produse ale "imaginatiei", ci boli reale. Oricum, chiar daca Michael Jackson le-a "imaginat", eu sunt sigur ca ele nu au fost inventate pentru a ajusta o poveste spusa de el in "Moonwalk", pentru a o face mai inteligibila siesi sau cititorilor, ci aceste experiente realmente au fost traite de el in acel moment ca simptome de somatizare. "Imaginatia" lui a lucrat involuntar si inconstient pentru a le crea. Astfel de simptome de conversiune somatica nu pot fi inventate de „imaginatia” activa a omului ci doar de cea pasiva inconstienta, profunda.

O astfel de marturie ne ajuta sa intelegem mai bine incredibila sa putere de somatizare si de ajustare a planului fizic dupa idealurile sufletului. Am mai spus mai sus despre puterea absolut incredibila de a-si infrana evolutia fizica si psihica din interesul de a ramane "micul Michael". Dar o astfel de intamplare este foarte semnificativa pentru intelegerea acestei predispozitii de somatizare pe care el o avea. Desi raportul de interconditionare dintre psihic si somatic nu este o noutate, pot spune ca la Michael Jackson acesta atinge realmente cote profetice. Michael Jackson e un vraci postmodern, e un magician prin care vorbesc glasurile descantecelor primitive ale neamului sau pe care civilizatia occidentala l-a dezradacinat odata cu stramutarea, din Africa, in America. „Puterea credintei” care muta muntii din loc se datoreaza acestei puteri incredibile de somatizare a spiritului ce se manifesta in psihic. Nu a somatizat boala asa cum nevroticii occidentalii au facut-o prin celebra conversiune isterica* pentru ca gradul nevroticist din psihicul sau nu era totusi foarte ridicat. Chiar daca acest simptom dispneic este unul care atinge punctul nevrozei isterice, el ramane totusi singular si izolat si nu se manifesta constant asa cum apare la nevroticii autentici. Voi reveni asupra acestui subiect deoarece el reprezinta un alt punct de maxima neconcordanta intre conceptia mea despre psihic si psihanaliza clasica.** Ereditatea sa africana nu a avut experienta genealogica a catorva mii de ani de macelariri sufletesti asa cum s-a intamplat cu cultura occidentala. Un astfel de apogeu al tensiunii psihice s-a datorat in principal perioadei dificile prin care trecea in acel moment cu filmarile la "Oz". Acest simptom atinge provizoriu punctul critic al nevrozei insa, ulterior, va disparea la fel ca si aceasta scurtcircuitare nevrotica. Totusi, nu va disparea total din viata sa deoarece, dupa cum vom vedea, el se regaseste in muzica lui. Acest simptom este o lupa pentru psihicul sau, ne poate ajuta sa intelegem multe despre constructele sale psihice si asta voi face in urmatoarele articole.

* Pentru cei neobisnuiti cu acesti termeni psihopatologici am sa fac o scurta prezentare a ceea ce inseamna conversiune isterica. Simularea este principala caracteristica a istericului insa ea se deosebeste radical de escrocherie deoarece istericul crede in ea si pana la urma ajunge sa se identifice cu ea. Conversiunea isterica este un simptom de nevroza isterica care se manifesta prin imitarea inconstienta a unor boli foarte periculoase si chiar letale. Celebrele nevorze isterice de la sfarsitul secolului 19 si inceputul secolului al 20-lea cu pacienti care imitau inconstient tot felul de paralizii, boli ale creierului ( ca epilepsia sau schizofrenia) sau ale trupului, au contribuit decisiv la aparitia si dezvoltarea psihanalizei. Medicii, chemati sa vindece ciudatele boli afisate de acesti pacienti, au ramas neputinciosi, constatand ca, de fapt, ei erau perfect sanatosi din punct de vedere fizic. Cand un astfel de medic specialist investigheaza „bolnavul” constata ca problema este de fapt in psihic. Si astazi tulburari psihice ca "durerea psihogena" sau diferite tulburari conversive mai dau batai de cap medicilor. Talentul special al medicului vienez Sigmund Freud a facut ca misterele acestor oameni sa se risipeasca in buna masura. Celebrul caz al pacientei Bertha Pappenheim (cunoscuta din scrierile lui Freud cu numele de Anna O.) dezvolta o paralizie la nivelul bratului dar, la o analiza atenta, se putea observa ca muschii bratului primeau comanda de la creier, doar ca aceasta comanda pornea de acolo dubios. Evident, a fost usor de inteles ca „paralizia” respectivei paciente nu se datora unor disfunctii organice ale nervilor, muschilor sau centrilor neurofiziologici, ci tocmai comenzii psihice insasi.
La sfarsitul secolului al XIX-lea si inceput de secol XX, atunci cand psihanaliza abia se nastea, aceste tulburari psihice erau foarte raspandite. Ele sunt mai rare in zilele noastre si asta inclusiv datorita popularizarii psihanalizei, care le-a tratat partial colectiv la nivel cultural general. Dar sunt unii oameni neatinsi de acest val cultural social, in special in tarile mai putin emancipate care inca mai dezvolta astfel de simptome. Mai multe detalii puteti vedea aici in special la sectiunea de psihopatologie.


** Pentru Freud si multi altii dupa el, primitivul este un nevrotic autentic, relativ la unele comportamente religios-culturale specifice spiritului primitiv. Actele de magie fata de fetisuri sau ritualurile de tot felul sunt pentru Freud simptome obsesionale. Daca, in cultura unui anumit trib, mancatul de resturi alimentare de la un preot este considerat un pacat de moarte, pentru Freud moartea efectiva a celui care a aflat ca a mancat astfel de resturi este un simptom de conversiune isterica. Insa diferenta este colosala intre cele doua cazuri. Obsesionalul stie ca ritualul sau e absurd si il face numai pentru a se linisti. Dimpotriva, primitivul e convins ca descantecele sale slabesc inamicul sau au realmente eficienta si loc în afara mintii sale. In aceeasi masura nici un nevrotic isteric nu dezvolta ulterior boala doar pentru că o imita pana la identificare si, in nici un caz nu moare dintr-un eventual atac de panica. Nevroticii isterici si cei obsesional-hipocondrici, care toata viata s-au plans de a fi bolnavi, de obicei traiesc o viata lunga si sanatoasa. Iata ca simptomul nevrotic are un rol de a atrage atentia asupra sa si de a-l face pe subiect sa iasa din situatia stresanta (beneficiu secundar). Paradoxal este ca bolile psihosomatice (toate bolile care nu sunt cauzate de factori externi) sunt dezvoltate de oameni care nu dezvolta deloc simptome nevrotice si psihopatice in general. Ei par normali dar psihicul isi gaseste acest mod discret de a se manifesta, spre deosebire de spectaculozitatea nevrotica.
Dimpotriva, pentru primitiv aceste asazise simptome sunt forme ale culturii sale. Pot accepta ca nevroticul contemporan regreseaza la straturi primitive ale mintii sale sau ca acestea erup sporadic in straturile ei superioare, civilizate, formand astfel simptomul. Insa niciodata nu voi accepta ca primitivul este un nevrotic. Nevroza este un construct cultural specific civilizatiei. Psihiatria contemporana a incetat sa considere delirurile si halucinatiile culturale a unor culturi de genul „woodoo” ca fiind psihopatologice. In aceeasi masura am putea evita sa consideram aceste acte culturale ciudate ale primitivilor ca fiind simptome nevrotice. 


Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Click aici: http://baldovin.blogspot.com/2010/06/michael-jackson-67-simptomului-dispneic.html pentru urmatorul articol





Share this article :
 

Copyright © 2014. baldovin opinius - All Rights Reserved