5.2. Trecutul traumatic al arborelui genealogic
Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Vezi articolul anterior.
Am sustinut inca de acum mai bine de zece ani ca tulburarile psihice, care au explodat in ultimul secol in societatea occidentala, se datoreaza trecerii de la un statut social inferior catre unul superior. Orice simptom psihic (exclusiv psihic si nu unul acompaniat de disfunctii neurologice ca in cazul psihozelor) este conditionat de trecerea la un statut social si existential superior. Simptomele psihice ale unei traume nu se manifesta in timpul situatiei traumatice. Organismul are atunci puterea de a se aduna si de a reactiona eficient. Abia dupa ce trauma a trecut psihicul vorbeste prin simptom catre specie despre acest pericol. Este cazul veteranilor de razboi care dezvolta tulburari psihice mai mult sau mai putin severe abia dupa ce se intorc din teatrele de operatiuni .
Un statut social inferior in societatea occidentala inseamna o viata mai mult sau mai putin de sclav. Prin sclav nu trebuie neaparat inteles sclavul clasic, cel legat cu lanturi si biciuit constant pentru a fi productiv, desi in constiinta oricarui sclav exista astfel de experiente inregistrate ereditar. Sclavul e un om mutilat sufleteste de catre sistem pentru a deveni ceva impropriu naturii umane, pentru a deveni o masina care sa execute ordine. Libertatea oferita de civilizatia contemporana sclavului, posibilitatea de a-si alege stapanul si timpul redus de lucru nu inseamna ca sclavia in sine s-a abolit ci doar ca cea clasica, eventual, s-a terminat.
Pus fata in fata cu amenintarea cu moartea, sclavul devine un animal oarecum salbatic in interior, insa cu incapacitatea tipica animalului salbatic de a actiona specific. Odata ce a urcat pe scara sociala, odata ce astfel de constrangeri si amenintari au disparut, psihicul nu inceteaza inca sa se manifeste conform vechilor reflexe. Ciudateniile comportamentale ale tulburarilor psihice sunt de fapt reeditarea acestor reflexe. De exemplu, tulburarea de personalitate de tip anancast, care se manifesta prin ordine exagerata, uneori dusa la absurd cu propriile obiecte casnice, presupune un comportament domestic infestat cu unul de cazarma. In cazarma e normal sa fii excesiv de ordonat, sa stii portia exacta a obiectelor in spatiul de depozitare pentru a putea raspunde cat mai rapid unui eventual atac al inamicului. In spatiul intim, un astfel de comportament insa este inutil si poate efectiv teroriza ceilalti membri ai familiei. Ritualul de verificare si reverificare la intervale scurte de timp a unor pericole putin probabile (nevroza obsesionala) arata o frica incipienta inexprimabila a mentalitatii de sclav clasic, supravietuitoare inca in sufletul omului contemporan. Acesta se teme de libertatea acordata, se simte chiar vinovat pentru ea. O astfel de vinovatie constanta se manifesta prin asigurarea ca face lucrurile bine, ca e ferit de o experienta traumatica ce e perceputa inconstient ca pedeapsa din partea stapanului. Lucrurile sunt mai complicate decat am reusit sa le prezint in aceste cateva fraze, pentru cei interesati de detalii despre aceste fenomene am urmatorul link.
In Evul Mediu societatea era una ermetica, clasele sociale nu permiteau infiltrarea unor membri din cele inferioare si de aceea lumea nu a cunoscut agitatiile emotionale ale stilului de viata contemporan. Nu mai punem la socoteala faptul ca chiar si simpla exprimare a unei astfel de suferinte psihice era demna de pedeapsa in acea perioada. Incapacitatea omului contemporan de a trai natural libertatea se datoreaza tocmai unui astfel de lat invizibil care il tine legat in destinul propriilor sai stramosi.
Insa cea mai pregnanta presiune asupra sclavului eliberat este hiperstenia lui, nelinistea lui interioara pe care nu o mai pot vindeca toate bogatiile lumii la un loc. O astfel de neliniste se datoreaza adaptarii sale ereditare la presiunile de productivitate ale stapanului. Odata devenit „liber”, omul contemporan nu se mai poate opri din acest stil de viata productiv. Din aceasta cauza sclavul clasic tot nu va fi devenit om absolut liber odata cu celebra si ipocrita eliberare. El continua sa fie agitat si sa fie productiv si nu poate sa se linisteasca nici in somn. „working, working, working day and night” (muncind, muncind, muncind zi si noapte) este un vers dintr-o cunoscuta melodie a lui Michael. Poate nicaieri mai mult ca in acest caz nu se vede mai bine agitatia lui psihica transgenerationala. La minutul 1: 30 din filmul de mai jos putem vedea care este relatia sa cu munca.
Prin munca o astfel de agitatie se linisteste, se consuma in activitatea productiva. Daca munca nu o atrage spre consumare ea risca sa supraalimenteze pulsiunile psihicului si sa duca astfel la un fel de sevraj universal, unde bucuriile naturale ale vietii sa nu mai fie percepute decat ca banalitati plictisitoare si neinteresante. O astfel de situatie s-a intalnit si in cazul lui Michael Jackson. A declarat de multe ori ca este un workoholic si ca lucreaza foarte bine sub presiune. Insa o buna parte din munca lui ramane totusi una intelectuala si, intr-un procent totusi mic, a ramas una fizica. Asta inseamna ca o buna parte din aceasta energie s-a revarsat in pulsiuni (psihice) in loc sa fie canalizata spre forta muschilor asa cum se intampla cu stramosii sai, sclavii. Din pacate, astfel supraalimentate, pulsiunile sale aveau nevoie de satisfactii mult prea rafinate pentru atingerea echilibrului interior. Atingerea cateunui ideal putea conferi o gura provizorie de oxigen psihodinamic insa inclusiv aceste piscuri erau provizorii deoarece imediat el isi crea alte standarde.
Succesul pe care l-a avut i-a permis o libertate mult mai mare decat a multor oameni. Dupa lansarea Jackson 5, viata familiei Jackson nu parea chiar atat de rea. Iata cum descrie Michael Jackson insusi in autobiografia "Moonwalk" (pag. 77) o zi obisnuita din viata sa de dupa aceea: "trezit, hranit animalele, luat micul dejun, vazut desene animate, mers la film, mers la restaurant, mers la alt film, intors acasa, mers la inot". Iata ingredientele unei vieti fericite. Pentru Michael Jackson insa, pentru sperantele sale alimentate de frustrarile trecutului, ele insemnau banalitatea insipida. Agitatia mostenita de la predecesori l-au facut un „nemultumit” cum ii placea lui insusi sa se caracterizeze. Cred ca aceasta realitate postsclavagista este cel mai mare blestem care i se poate intampla unui om, dupa cum spunea Picasso despre celebritate. Indiferent daca e celebru si bogat sau anonim si sarac, urmasul sclavului e incapabil sa traiasca realitatea normala si sa se bucure de ea. Vrea mereu mai mult si mai mult si nu ajunge niciodata sa se bucure de ce are. Cresterea dozei de satisfactii de toate felurile pentru a-si mentine tonusul psihic la cote acceptabile era solutia fara sfarsit, la Michael Jackson. Respectul si dragostea fanilor erau pentru el insule de fericire ce puteau presara aceasta „banalitate”.
Din pacate pentru Michael Jackson, dupa cum vom vedea mai departe, incercarea de a capata cat mai mult din acest drog al dragostei si respectului implica munca si mai multa ceea ce implica frustrari si mai mari pentru a-si imbunatati si mentine aspectul fizic. In mod inevitabil a intrat astfel intr-un cerc vicios.
Daca, din diferite motive, aceasta energie nu este canalizata in munca sau in diferite tipuri de satisfactie pentru a fi neutralizata, atunci intervine depresia ca mecanism auxiliar de autoreglare al psihicului. Situatia e identica cu animalele pradate care nu pot trai in captivitate. Ele sunt amenintate de cele de prada si sunt mereu in miscare. Normalitatea lor este agitatia, fuga. Colivia sau cusca le provoaca depresie pentru ca energia lor psihica necesara supravietuirii nu isi mai gaseste obiectul functionarii. Depresia este un mod natural de stopare a acestui flux energetic, prin autoreglare. Atunci cand nu si-a putut lua doza zilnica de dragoste, psihicul lui Michael Jackson a recurs la aceasta autoreglare depresiva ce se poate vedea in ultima parte a carierei.
Acesta este blestemul in general al oricarui sclav. Fiind amenintat la un moment dat cu moartea daca nu serveste, sclavului i s-a intiparit in profunzimile psihicului aceasta trauma. El stie ca trebuie sa placa stapanului si ca va trebui sa fie de neinlocuit daca vrea sa traiasca. Chiar si dupa eliberarea de sclavia clasica a lanturilor si batailor, urmasii sclavului au aceste trairi foarte vii in minte. Asemenea unui motor ce porneste printr-un impuls din exterior, dar care continua de unul singur dupa aceea, si sclavul, fie clasic fie modern, nu mai are nevoie de batai si lanturi pentru a fi sclav; el si le ofera el insusi si si le accepta ca parte din blestemul lui cultural.
Amintirea timpurie neplacuta, evocata la min. 04 23 din acest film, cu ceilalti copii care se jucau si el care trebuia sa mearga in studioul de inregistrari sa lucreze, este elocventa:
Dar nu studioul de inregistrari si nu duritatea tatalui sau au fost cauzele decisive pentru aceasta stare deplorabila. Cauzele sunt mult mai vechi. Daca nu ar fi fost studioul sau daca tatal sau ar fi murit inainte ca Jackson 5 sa se lanseze, totusi Michael Jackson se va fi simtit la fel si in alte circumstante. Oricand vor fi existat niste copii dincolo de zid care vor fi fost perceputi ca fericiti, in timp ce el se va fi simtit mereu un marginal. Asta pentru ca in trecut, candva, intr-un beci sau intr-un grajd murdar, strabunii lui auzeau muzica si chiotele de la balul stapanilor. Asta e vocea ce i-a pulsat mereu in vene, peste care aceasta amintire timpurie s-a suprapus.
Falsa eliberare a robului propusa de Crestinism in Europa din antichitate si pana in Evul Mediu, la fel ca falsa eliberare a sclavului african in America, sunt doar niste eforturi mai mult sau mai putin ipocrite ale stapanilor de a se suprapune peste o morala ce, cat de cat, a condamnat aceasta crima. In Evul Mediu sclavia a luat forma iobagiei, unde stapanul si-a apropriat pamanturile iar sclavul n-a mai fost nevoie sa fie tinut in lanturi pentru ca si-a acceptat singur conditia. Neavand unde sa munceasca (pamanturile fiind luate de privilegiati), iobagul medieval si-a acceptat sclavia invizibila a iobagiei pentru a putea supravietui. De asemenea, in Americi, stapanul industrial a avut nevoie de sclavii agrari pentru a-i face muncitori in fabrici si chiar a pornit un razboi civil in SUA pentru a-i transforma din sclavi agrari in sclavi industriali. Sclavul contemporan, lacom si avar, este in aceeasi masura legat de lanturile averii sale mai mari sau mai mici fiind speriat de saracie, boala, lipsa de respect sau alte fite de care a ajuns dependent.
Fie sclav clasic tinut in lanturi, fie iobag medieval, fie muncitor industrial, fie „manager” contemporan sau chiar, dupa cum vedem, superstar, acest nefericit tot mentalitate de sclav are, indiferent de cate satisfactii poate avea in urma muncii lui. Si putem sa ne dam seama cat de inselatoare sunt aceste satisfactii daca, la sfarsitul unei cariere de peste 40 de ani, Michael Jackson ajunsese un dependent de diferite substante pentru a avea o viata cat de cat normala, pentru a putea dormi si pentru a scapa de depresie. Acesta este portretul complet al asanumitului „vis american”, noul bici al noii sclavii oferita de mentalitatea neoliberalist-corporatista. Un peisaj dezolant, o pustiire postbelica interioara pavata cu simptome schizofrenice sau major-depresive: aceasta este partea nevazuta a acestei neosclavii neoliberaliste. Puternicii acestei lumi sunt direct raspunzatori de aceste nenorociri interioare care creeaza zi de zi si ora de ora nenorociri exterioare.
Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson.
Click aici: http://baldovin.blogspot.com/2010/06/michael-jackson-53-un-posibil-viol.html pentru urmatorul articol
