Michael Jackson. 7. Răzbunare şi regret

Michael Jackson sau atunci când lumea s-a golit de idealuri
7. Răzbunare şi regret

Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Vezi articolul anterior.

Simptomul conversiv de mai sus reprezinta o stare de exprimare in interior a conflictelor psihice. El este o manifestare sporadica si foarte rara totusi la Michael Jackson. Muzica, dansul, spectacolul in general i-a permis o defulare in exterior a acestor conflicte interioare, ceea ce in psihanaliza clasica se cheama „sublimare”. Succesul acestor productii psihice defulate a permis exteriorizarea mai curand decat manifestarea lor conversiva. Dimpotriva, atunci cand succesul a inceput sa paleasca, vechile reflexe de manifestare in interior se vor fi reinstalat in psihismul sau. Acest capitol trateaza si detaliaza insa exteriorizarile psihice ale lui Michael Jackson.


7.1. Razboiul ca solutie provizorie de eliberare


Sclavul clasic a ajuns sclav in special datorita razboiului. Optiunea sinuciderii i-a ramas mereu in minte ca alternativa la viata sa de sclav. Parintii au ales sclavia insa urmasii lor se apropie progresiv de cealalta optiune. Revolta fata de stapani e un prim de pas. Razboiul fata de orice si oricine este un al doilea astfel de pas. Sclavul isi poate castiga respectul, increderea si eliberarea datorita unor astfel de fapte marete din razboi. Respectul artificial fata de razboinicul neinfricat este o strategie care functioneaza si in statul (inca) terorist actual. Un astfel de respect atrage ca un magnet adultul umilit in scoala pentru a-l convinge sa renunte la a-si evalua viata la un nivel inestimabil si a si-o evalua la un nivel foarte scazut acceptand sa moara in razboi in schimbul onorurilor de tot felul. O astfel de strategie imbogateste corporatiile deoarece militarul sperie semisclavii cu actele sale de bravura ostaseasca si ii face mai profitabili, mai utili. Am aratat aici in amanunt hidoasele resorturi psihice ale acestei uriase masinarii sociale de terorizare sistematica a omului simplu cu scopul de a-l face mai profitabil.

Timp de mii de ani militarii imbracati la 4 ace vin si cuceresc cetati, violeaza, ucid rivalii sau starnesc admiratia cu paradele si fanfara lor, dand impresia sclavilor ca sunt un fel de supraoameni. Foarte multi dintre sclavii americani si-au castigat dreptul de a fi egali cu albii tocmai datorita faptelor de vitejie de pe campul de lupta. Viata inabusita a sclavului clasic astepta cu infrigurare razboiul prin care sa treaca de la statutul de subom la cel de supraom, de erou. Oricum, sclavul clasic era permanent si constant amenintat, asa ca optiunea razboiului putea scoate la orizont portita de eliberare. Daca murea in razboi asta insemna o mica pierdere fata de stilul lui curent de viata. Daca insa se putea elibera printr-un astfel de razboi atunci razboiul va fi devenit o adevarata mantuire pentru destinul sau.

Chiar si femeile inaltei societati isi uita sotul cazut pentru apararea cetatii si ajung sa il iubeasca pe ucigasul sau, cuceritorul. O astfel de „tradare” specific feminina, cu largi implicatii psihice, este o tema tipica in istoria culturii si in insusi psihicul omenesc. Atacarea cetatii de catre o alta armata creeaza in sufletul feminin o ambivalenta destul de bizara, un amestec de frica si entuziasm. Posibilitatea de recasatorie, de evadare din stilul de viata plin de restrictii al cetatii sau chiar simpla si fiziologica dorinta de gene noi pentru progenitura sa, face din sclavul femeie un admirator al puterii militarilor. Intr-o astfel de situatie functioneaza Complexul Oedip la nivel extins, la nivel de societate, iesind din cadrul originar al familiei. Femeia victima, ce se indragosteste de calaul sotului ei, este perceputa de jefuitor ca fiind mama care il respinge pe tata si se dedica total copilului. Cucerirea cetatii de catre militarul marsaluitor si jefuirea ei, dedarea la acte orgiastice, inseamna reversul hedonist al unei vieti pline de restrictii si amenintari, asa cum este cea a militarului. Actele orgiastice presupun defularea acestora. Desi Michael Jackson s-a declarat mereu un om al pacii, dupa cum putem vedea in urmatorul film, si desi a creat muzica impotriva razboiului ca „Earth song”, „Heal the world” sau „Little Susie”, din inconstient seductia razboiului l-a cuprins neincetat.

Daca privim discursul pacifist si umanist de la min. 0.54 al urmatorului film, spus cu mare durere in suflet si cu sinceritate, ne putem da seama de contradictiile interioare care il macinau:



Dar iata cum, laurmatorul film la min 6: 26, putem observa o autocaracterizare a lui Michael Jackson insusi ca razboinic:



Nu trebuie sa ne gandim la el ca la un om superficial ce nu face nimic pentru a-si ordona ideile. Asta a incercat sa faca toata viata lui. Daca ar fi putut-o face probabil ca n-ar mai fi fost un atat de mare entertainer. Trebuie sa inţelegem ca, pur şi simplu, nu a putut să o facă. Nu a putut să nu lase aceste pulsiuni transgenerationale sa se manifeste.

Din acest fim observam ca, inainte de a se recunoaste pe sine ca razboinic, el il recunoaste pe tatal sau Joseph Jacskon ca fiind un razboinic. Un astfel de gest este in masura sa arunce „raul” din el catre insusi tatal sau si astfel sa isi provoace un oarecare confort interior, justificandu-si astfel agresivitatea razboinica prin mostenirea pe linie paterna. In psihanaliza clasica, o astfel de solutie de avarie se numeste „mecanism de aparare al Eului” in general si „Proiectie”* in particular. Voi reveni la aceasta tema in articole urmatoare si o voi analiza in detaliu. In acest moment ma limitez in a arata forta spiritului razboinic din interiorul psihicului sau. In orice caz, proiectarea acestui fond emotional pe care Michael Jackson o facea relativ la tatal sau nu inseamna ca ideea unei astfel de genealogii ar fi neaparat gresita. Din cate am aratat pana acum si din cate stie mai toata lumea, ne putem da seama ca Joseph are o fire tipic razboinica, inchisa, neafectiva. La Toya spune in „Eu si familia Jackson” (ed. „Atlas F and T” pag. 88) ca el era un fan al meciurilor de lupte iar, la pag. 67, aflam ca avea un gest facut in gluma imitand impuscarea. Mai tarziu in coregrafia din Smooth Criminal dar si in dansul a mai multor astfel de piese, apare celebra figura in care degetul se comporta ca o arma.

*Pentru psihanaliza clasica „proiectia” este excluderea in exterior a unor continuturi psihice interioare foarte neplacute. In urma unei astfel de optiuni psihice Eul se „curata”, aruncand in exterior aceste lucruri pe care ulterior le vede insa supradimensionat. Celebrele expresii „Scoate-ti barna din ochiul tau inainte de a scoate paiul din ochiul altuia” sau „Rade ciob de oala sparta” sunt foarte potrivite pentru intelegerea acestui fenomen psihic. In ceea ce ma priveste, pe langa faptul ca am renuntat la conceptul de „Eu”, elaborat de Freud in cea de-a doua topica, nu consider proiectia ca fiind vreo… aparare. Pur si simplu acesta este modul natural de functionare a sistemului cognitiv in general iar o astfel de idee a fost prima data enuntata in epistemologie de catre Immanuel Kant la sfarsitul secolului al XVII-lea. Proiectia, asa cum o vede Freud, este doar o parte, cea psihopatologica, a proiectiei cognitive generale pe care mintea omeneasca o foloseste.

Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Click aici: http://baldovin.blogspot.com/2010/06/michael-jackson-72-sclavul-clasic.html pentru urmatorul articol