Absurdităţile ipohondriace ale plandemiei convertite în absurdităţile acuzaţiilor de putinism pentru dizidenţii politici

Lucrez de ceva vreme la un articol în care aduc detalii despre predispoziţia ipohondriacă a unei părţi din populaţie, cu care s-a realizat acceptul măsurilor aberante din ultimii 2 ani. Ipohondria este un simptom nevrotic care se atenuează sau se accentuează direct proporţional cu gradul de simptomatologie nevrotică. Per total, spectrul nevrotic tipic, şi ipohondria sa inerentă, este estimat în jur de 15% din populaţie. Voi veni în articolul menţionat cu detalii statistice oficiale. Deocamdată nu le menţionez pentru că articolul ar creşte în dimensiune iar importanţa acestor procente nu e aşa de mare în dinamica argumentării. Importante sunt forma simptomelor ipohondriace. Nucleul dur se manifestă prin fenomenul „doctor shopping”, prin care ipohondrii cerşesc pur şi simplu o intervenţie medicală serioasă, deşi aceasta nu este necesară. Nevoia compulsivă de tratament vine în urma unei angoase de a avea o boală gravă. În limbajul comun asta se cheamă „boală închipuită”.

Cel mai important aspect al acestor simptome este inoportunitatea lor; medicii fac astfel de intervenţii la cererea pacienţilor, fără a schimba absolut nimic în organismul lor, doar realizând formal acţiunea medicală. Pentru ipohondri s-a creat conceptul de „placebo”: o substanţă fără nici un fel de efect chimic în organism, însă care le creează ipohondrilor sentimentul de efect benefic. Desigur, totul este autosugestie, precum rugăciunea, iar efectul placebo poate fi numit rugăciunea ateului. Paradoxul e că, la fel ca şi rugăciunea, şi substanţele placebo pot avea un efect benefic pentru cei cu boli uşoare. În acelaşi fel şi ipohondricii uşori pot uita ani de zile de boala lor închipuită, după folosirea „medicaţiei” placebo. Pentru cei tipici, care se înscriu în acel spectru de 15% menţionat mai sus, efectul e doar provizoriu; după o anumită perioadă ei revin la medic pentru o altă intervenţie inutilă. În urmă cu 50 de ani medicii trimiteau la psihoterapeuţi aceşti oameni, psihanaliza făcând realmente minuni atât pentru medici cât şi pentru ei. După aceea, sistemul escrococratic capitalist s-a gândit să facă nişte bani din asta şi astfel s-a creat „Big Pharma”, o industrie farmaceutică care poate funcţiona pentru anumite boli, dar în bună parte doreşte să facă individul dependent de medicamente. Big Pharma este pentru ipohondrici ce sunt cazinourile pentru jucătorii patologici de noroc.

Absurditatea administrativă a simptomelor nevrotice în general, printre care şi ipohondria tipică, are ca leitmotiv forma de ritual a nevrozei obsesionale; subiectul verifică dacă a închis gazele sau uşa la intrare, sau alte lucruri, de foarte multe ori. Dacă noi, ca non-nevrotici, verificăm de 2-3 ori astfel de situaţii potenţial periculoase, asta e o dovadă de conştiinţiozitate, şi e chiar indicată pentru siguranţa tuturor. Dacă verificările se repetă de 20 de ori pe seară, atunci ritualul acesta devine un calvar pentru cei din anturajul obsesionalului. Imaginaţi-vă ce concedii poate familia avea cu un astfel de nevrotic, care vrea să se ducă să mai verifice şi a 21-a oară dacă a închis luminile, gazele şi uşa de la intrare acasă! Ciudăţenia şi mai mare constă în faptul că subiectul ştie exact că acestea sunt la locul lor, că doar le-a verificat în urmă cu câteva minute. Însă dacă nu repetă verificarea, nu poate dormi sau e cuprins de anxietate.

Ei bine, aceşti oameni au fost instrumentul principal al plandemiei. Absurdităţile măsurilor de combatere a ceea ce a fost de fapt planificat s-au întâlnit perfect cu absurdităţile mentalităţii nevrotiforme. Am o bună experienţă în psihopatologie şi pot spune că aceşti oameni totuşi nu trebuie acuzaţi sau învinovăţiţi pentru aceşti 2 ani de criză socio-economică. Ei nu funcţionează după logica matematicistă sau administrativă, ci după o logică emoţională, care în aceste situaţii are o latură psihopatologică şi chiar psihoterapeutică. Nu degeaba Freud spunea că simptomul nevrotic are funcţie de „beneficiu primar” în echilibrarea psihicului. Aceşti oameni trebuie net diferenţiaţi de pilonii mascaradei, care au fost administratorii politici şi ideologici ai societăţii din ultimii 2 ani. Ne putem da seama că nevroticii sunt nişte oameni foarte nepractici. Deşi simptomele lor au o anumită latură exterioară, totuşi ele se concentrează foarte mult pe interior, pe propria persoană. Ei nu sunt politicienii care au executat ordinele venite de la păpuşarii lor de mai sus. Pe mulţi dintre ei îi cunosc, fiind colegi de-ai mei artişti. Ei sunt foarte creativi în artă dar , de multe ori, total inadaptaţi la viaţa reală. Eticheta de „botniţari”, pe care şi eu am folosit-o nediferenţiat, nu li se potriveşte, pentru că ei nu au funcţii politice şi, prin urmare, nici vreo putere asupra altora. Ei au fost folosiţi de păpuşarii mondiali la fel cum aceştia au folosit tensiunile sociale pentru a instiga marile crime ale ultimelor 150 de ani, pe care eu le-am menţionat sumar începând de la minutul 38 din documentarul meu „Sadismul în politica internaţională” , şi pe care o să le explicitez cu detalii în următoarele documentare dedicate fiecăreia dintre temele abordate (apropos: am terminat coloana sonoră pentru următorul documentar , care e în lucru).

Aşadar, e foarte important să facem diferenţa între nevroticii autentici, cu simptome ipohondrice tipice şi măsuri iraţionale de protecţie împotriva COVID, şi promotorii ideologici ai acestor măsuri, în scopul reducerii libertăţilor cetăţeneşti. Spre deosebire de primii, ceilalţi sunt foarte bine înstăriţi social. Unii chiar primesc al 2-lea şi chiar al 3-lea salariu de la instituţiile de spionaj civil, precum SRI şi DGPI la noi, sau/şi CIA prin alte părţi. Alţii au primit fie audienţă crescută în reţelele de socializare, fie nişte sprijin pe Patreon şi alte platforme de finanţare dacă susţin mentalitatea panicardistă. A fost recunoscut public faptul că preşa clasică a primit „ajutoare” babane pentru a susţine retorica panicardistă şi implicit aceste măsuri aberante.

E foarte important să facem această distincţie pentru a ştii cine sunt cu adevărat ipohondricii şi cine sunt infiltraţii dezinformaţionali dintre ei, care mimează ipohondria. Sub pretextul ocrotirii sănătăţii publice, ei au impus la nivel politic pierderea libertăţilor cetăţeneşti, atât cât or mai fi rămas din ele. Nevroticii nu vorbesc cu oricine despre simptomele lor. Prin urmare ei sunt incapabili să susţină o dezbatere autentică cu adversarii ideologici, în sensul de a convinge pe alţii să le accepte simptomele şi să le adopte comportamental. De fapt cei mai mulţi dintre ei simt că ideile lor nevrotice sunt inautentice, după modelul ritualului obsesional, recunoscut de obsesionalii înşişi drept o prostie. Aşadar, aceşti oameni nu intră în polemici, aşa cum au fost în reţelele de socializare în aceşti ani. Putem astfel să ne dăm seama că cei mai activi activişti ideologici cu care am dezbătut în aceşti 2 ani nu sunt ipohondri autentici, ci nişte infiltraţi ideologici după modelul infiltraţilor politici şi activişti civici despre care am detaliat în documentarul meu „Diversioniştii” .

Odată cu războiul din Ucraina, observăm o altă latură a acestei diversiuni, pe care n-am anticipat-o până acum. Acoperirea informaţională a acelor minciuni spuse în aceşti 2 ani se dovedeşte a avea bătaie pe termen lung, după cum am arătat în precedentele 4 articole. După acuzaţiile de genocid sanitar, cu care plandemiştii s-au procopsit în special din partea populaţiei est-europene, războiul le-a dat şansa pilonilor panicardiei să contracareze această percepţie publică prin compasiunea supradimensionată faţă de victimele sale. Războiul le-a dat instrumente ideologice pentru continuarea conflictului ideatic cu dizidenţii capitalismului, şi susţinători ai adevărului în general. Drama ucrainenilor a venit ca un adevărat scut ideologic pentru obedienţa faţă de intenţiile criminale sau dictatoriale ale capitalismului sălbatic. Acum când minciunile acestor 2 ani au ieşit crunt la iveală, şi, mai mult decât atât, când populaţia sărăcită în urma acestei mascarade, a ajuns să vadă totul ca pe un plan bine stabilit din start, soluţia la unison a fost stoparea fluxului plandemiei, pentru ca sistemul să nu-şi strice şi mai rău imaginea.

Astfel, simulatorilor de ipohondrie cu agendă politică predefinită li s-a deschis o portiţă de scăpare în faţa întrebărilor populaţiei, respectiv în faptul că dizidenţii nu ar avea empatie faţă de morţii din Ucraina. A nu schimba macazul temei politice în cor, ca în Coreea de Nord, după directiva mass-media oficială (războiul), este decretat de ei ca un semn de lipsă de empatie faţă de victimele sale. Într-adevăr, ororile războiului sunt mult mai mari decât cele ale mascaradei COVID. De aceea, continuarea temei demascării minciunilor şi crimelor a fost o capcană în care au căzut câţiva dizidenţi. În ceea ce mă priveşte, prin seria de articole din acest spaţiu şi activitatea de pe Baldovin Arte , am contracarat această diversiune, legând cele două evenimente unul de celălalt, atât prin producţia artistică, cât şi prin cea jurnalistică. În felul acesta am întors diversiunea către promotorii ei, iar succesul ultimelor articole de pe Baldovin Opinius a dus exact la efectul contrar acestor diversiuni. Repostez doar câteva dintre lucrările publicate acolo:

Pe lângă acuzaţia de lipsă de empatie faţă de victimele războiului aduse dizidenţilor, a circulat un plan foarte dibace de atragere a lor în retorica susţinerii lui Putin. În România exisă mulţi nostalgici comunişti, pe bună dreptate dacă ţinem cont de dezastrul social în care majoritatea a intrat după 1989. Dar, oricum, ei nu susţin comunismul stalinist, ci pe acela ceauşist, mai luminat decât primul. Problema e că, dintre ei, foarte puţini au luat partea lui Putin în această perioadă. Iar, dintre aceştia, majoritatea sunt conturi false de la DGPI şi SRI, care mimează dizidenţa, pe lângă alde Simion de la AUR şi Şoşoacă , după cum colegii lor amintiţi mai sus simulau ipohondria. Dacă aceştia au găsit corespondenţi în 15 % din populaţie, putiniştii au fost mai greu găsiţi între dizidenţii români, deşi preşa de dreapta îi dă ca siguri. Amintirile ororilor săvârşite de ruşi pe teritoriul României în perioada ocupaţiei staliniste, cu violurile şi bătăile îndreptate împotriva populaţiei civile, sunt încă vii. Aşa că dizidenţii antiplandemie nu au muşcat momeala. Nici măcar infiltraţii sistemului în mişcarea de dizidenţă anti-plandemistă nu au putut veni cu această agendă. Simion s-a poziţionat din prima împotriva lui Putin. Şoşoacă a încercat să atragă câţiva dizidenţi cu largă audienţă înspre putinsim, însă e clar că proiectul nu a prins pe meleagurile dâmboviţene, în ciuda unor tentative grosolane ale mediei oficiale dea schimba percepţia publică.

Mult mai bine a mers acest plan în Germania, unde a existat un marş de susţinere a politicii statului rus de invazie a Ucrainei. De asemenea, în Franţa, Marine Le Pen, fiica fostului candidat la preşedinţie Jean Louis Marie Le Pen, s-a declarat făţiş de partea lui Putin în acest conflict. În Ungaria , Orbanul lor (nu mă chinui să le ţin minte prenumele) e apropiat de Putin, dar şi el a condamnat public invazia rusă în Ucraina. Oricum, per total, se poate spune că atragerea dizidenţilor înspre susţinerea războiului şi a lui Putin, aşa cum s-a încercat cu articole dezinformative precum cel de mai sus, a eşuat.

Aparatul dezinformaţional a plusat însă cu o retorică surprinzător de eficientă în a crea această falsă echivalenţă între dizidenţa anti-plandemie şi putisnism. Imaginea de mai jos a fost un instrument pentru a arăta minciunile plandemiei, despre cum panica cultivată la TV faţă de cazurile în creştere nu mai speria pe nimeni. Ea însă a fost un cârlig în care dizidenţii antiplandemie au fost prinşi, inclusiv eu. Deşi scopul ei este acela de a ironiza mentalitatea panicardistă din ultimii 2 ani, botniţarii au luat-o ca pe o dovadă de sprijinire a lui Putin.

A posta aşa ceva în reţelele de socializare poate da impresia lipsei de compasiune faţă de victimele inocente ale acestui război, respectiv populaţia civilă. Personal m-am prins eu însumi în acest cârlig într-o seară, când n-am avut destulă disponibilitate de analiză spre a o judeca sub aspectul dezinformaţional şi am pus-o într-un grup de amici cu care jucam fotbal acum câţiva ani.

O altă poză grosier trucată a fost pusă de Grigore Cartianu pe pagina sa de Facebook. Imaginea îl reprezintă pe Putin la celebrul miting de susţinere a războiului, înconjurat de figurile care au mimat dizidenţa antiplandemică în România.

Această imagine e uşor de identificat ca falsă de cei care se pricep la media. Cu toate acestea, ea reprezintă un presupus adevăr, fără probe, anume că aceste personaje ar fi primit bani de la Putin pentru dizidenţă. Ideea aceasta este absurdă la fel ca şi simptomele nevrotice, în condiţiile în care Rusia a avut aceleaşi măsuri aberante de combatere a plandemiei precum în restul ţărilor. Putin a avut exact acelaşi discurs faţă de virus precum a liderilor politici „buni” din Occident. Desigur, o astfel de acuzaţie este o proiecţie a propriilor regrete de a fi susţinut pancardia în urma banilor primiţi fie direct de la guvern, fie prin alte căi.

Imaginea sugerează celor ce se pricep la media că personajele în cauză sunt susţinătoarele lui Putin, iar pentru cei ce nu se pricep, ea poate fi o falsă dovadă în acest sens. Probabil că jumătate din aceste personaje sunt agenţi SRI, despre Şoşoacă am şi scris în mai multe rânduri . Aşadar, faptul că aceşti infiltraţi în mişcarea de dizidenţă ar fi susţinători ai războiului nu e departe de adevăr, în sensul că acesta e creat artificial de spionajul civil internaţional, după cum am argumentat într-un articol anterior . Dar atât autorul imaginii cât şi cel ce a postat-o echivalează principial dizidenţa cu susţinea lui Putin şi a războiului. Personal am comentat la momentul respectiv prin apel la raţiune şi am primit şl emoticoane cu râs sau uimire, ceea ce arată cât de orbiţi au ajuns unii oameni în analiza coerentă a faptelor, prin prejudecăţi diverse.

La început diversiunea a reuşit, în sensul că cine nu acceptă retorica oficială, cine nu plânge la comandă faţă de ororile războiului, precum în Coreea de Nord, de la fix la şi 28 şi de la şi 40 până la şi 52, când intră reclame, eşti declarat putinist. Dacă nu-ţi pui steagul Ucrainei la profil, eşti putinist. Pe timpul invaziei Irakului, Bush spunea că „ori eşti cu noi ori cu teroriştii”. Acum se spune ceva la fel de dictatorial: „ori susţii retorica oficială, ori eşti putinist”. Iată ce postare a avut pe Facebook fostul realizator de radio Marius Vintilă, faţă de acuzaţiile staliniste de putinism care i-au fost aduse

Vechii protestatari ecologişti au fost acuzaţi în bloc de simpatii putiniste, după cum i s-a întâmplat amicului Sandu Popescu, deşi el chiar şi-a manifestat public intenţia de a merge şi lupta pe front împotriva Rusiei. S-ar putea să fie doar o simplă coincidenţă, mesajele fiind scrise în 2014, însă lupta noastră împotriva fracturării hidraulice acum are o conotaţie pro-rusească şi anti-americană.

Scriitorul basarabean Vasile Ernu a fost acuzat în spaţiul public de putinism doar pentru că are opţiune politică de stânga, fiind nevoit să dea o dezminţire în acest sens.

Cu părere de rău am notat cum Grigore Cartianu, unul dintre jurnaliştii verticali ai perioadei post-decembriste, îl acuză pe vechiul său partener jurnalistic Radu Moaru de a fi „gornistul nr.1 al Rusiei putiniste”, deşi patronul Naşu TV nu a susţinut nici el războiul sau pe Putin.

Artistul Dan Perjovschi extinde putinismul la tradiţie şi ortodoxie, după cum se poate vedea în printscreen-ul de mai jos. Aşa ceva este consecinţa manipulării anturajului său, pentru că în perioada campaniei hidoase de presă a RMGC, el a susţinut tradiţia localnicilor de la Roşia Montană. Şi, din păcate, mulţi dintre vechii aliaţi ecologişti şi anti-neoliberalişti au ajuns să susţină astfel de absurdităţi.

În reţeaua Facebook a circulat celebra listă neagră a putiniştilor

Observăm în ea multe personaje într-adevăr dubioase, cred că ă să-i iau pe toţi la puricat într-un articol viitor, pentru a vedea dacă sunt susţinători ai invaziei ruseşti. Am să mă ocup însă de 2 dintre cei aflaţi pe această listă. Primul e prietenul meu de pe Facebook Silviu Dancu, unul dintre figurile importante ale dizidenţei antiplandemice. Nu a avut nici un fel de atitudine pro-Putin sau pro-război. El a lansat tema condamnării whataboutismului , prin care îi acuza pe cei care nu critică destul invazia rusească, aducând ca argument crimele americane la adresa civililor, făcute încă din războaiele mondiale, faţă de care presa nu a zis nimic.

În ceea ce-l priveşte pe actorul Dan Puric, consider că ultranaţionalismul lui nu e de bun augur nici din punct de vedere politic dar nici artistic. Din păcate, pentru actorul Dan Puric, ideologia ultranaţionalistă îi blochează creativitatea. În afară de nişte numere de stand-up comedy, cam nimic nu a ieşit remarcabil din perioada în care a devenit ultranaţionalist. Din păcate, nu excelează nici în stand-up comedy, şi atunci asta e o problemă pentru el ca artist. Dacă ar fi un alt George Carlin, atunci ultranaţionalismul ar fi bun pentru cariera sa. Altfel, îl trage în jos. Am scris erorile politice ale ultranaţionalismului aici , şi îmi menţin părerile. Dar, pe de altă parte, am argumentat şi cu unii amici artişti în Facebook, nici proştii Europei şi Occidentului nu suntem. Poporul român nu-i cel mai deştept şi popor din lume, dar nici extrema opusă nu e. Sunt foarte mulţi care se opun prea radical ultranaţionalismului, devenind anti-naţionalişti, ceea ce este un pericol la fel de mare ca şi ultranaţionalismul. Anti-naţionalismul este instrumentul exterminării ţăranului rămân, transformarea lui în gunoier, îngrijitor de bătrâni şi alte meserii umile, pe care occidentalii nu le mai doresc. Viitorul copiilor acestor oameni este de boschetari drogaţi prin Occident. Eu unul n-o să accept aşa ceva în veci, indiferent ce beneficii mi-ar aduce capitalismul şi Occidentul. Aşa că un naţionalism moderat e numai bine venit pentru asta.

Desigur, atacul asupra naţionaliştilor şi ultranaţionaliştilor are exact acest scop pervers de a scădea moralul românului de rând, a se accepta ca făcând parte dintr-o presupusă naţiune coruptă, şi de a-şi duce crucea de sclav deportat de bună voie în Occident. Ultranaţionalismul lui Dan Puric este o piedică pentru aşa ceva. Atacul la adresa lui a ieşit din sfera unor meme din reţelele de socializare, făcând chiar obiectul unei adevărate diversiuni relatată distorsionat la posturile TV. La un spectacol de-al său de la Teatrul Naţional s-a distribuit gratuit participanţilor câte un exemplar din ziarul „Certitudinea”. Toate posturile TV au redat în cor evenimentul, menţionând că ziarul este unul care face „propagandă putinistă”. Dacă ne uităm pe site-ul publicaţiei nu vedem nicio referire la războiul din Ucraina sau vreun articol favorabil lui Putin, ci materiale naţionaliste tipice, Eminescu, Coşbuc, etc. Am pus în căsuţa de căutare cuvântul „Ucraina” şi rezultatul cel mai nou a fost un articol scris tocmai în 2020.

Mai mult decât atât, dacă punem cuvântul „Putin” în căsuţa de căutare, nu doar că vedem că cel mai nou articol este din 2020, dar că acesta este şi antiputinist.

Observăm aici o propagandă mincinoasă la fel de toxică precum cea a lui Putin de a-şi convinge poporul să accepte acest război. De fapt, deşi cele două narative par să se lupte una cu cealaltă, ele sunt construite de aceeaşi instrument dezinformativ, respectiv CIA. Despre minciunile lui Putin & co ştim deja. Dar observăm că minciunile „adversarilor” lui Putin sunt cel puţin la fel de gogonate. Modul în care oameni lucizi şi-au pierdut minţile, acuzând în stânga şi în dreapta dizidenţii de putinism, fără dovezi este absolut grotesc. E trist să constat că unii dintre aceştia au fost ei înşişi dizidenţi în timpul dictaturii comuniste, şi au devenit călăii ideologici ai dizidenţilor dictaturii capitaliste. Acum încep să înţeleg că toată povestea ultimilor 2 ani nu este o diversiune prost făcută, aşa cum a părut la început; ea este de fapt una dintre cele mai bine gândite dintre toate, spălând realmente pe creier minţi respectabile, sub presiunea prejudecăţilor şi fentelor dezinformaţionale. Încep să cred că toată mascarada doar a încercat să testeze dictatura clasică, iar în caz de eşec, dar că principalul ei scop a fost izolarea mediatică a dizidenţilor prin astfel de manevre diversioniste.

În ceea ce mă priveşte, acum o jumătate de an, când perspectiva războiului din Ucraina părea neverosimilă, m-am trezit urmărit pe soundcloud de către un cont Vladimir Lenin, care mi-a şi distribuit o melodie. Apoi a apărut un alt cont, Iosif Stalin. Am prins imediat şmecheria şi imediat le-am dat block. Recent, când am testat o altă piesă, cine credeţi că apare în istoricul ascultărilor mele în soundcloud? 2 conturi contrafăcute ale lui Lenin. Dibace şmecherie. Atenţie soundcloud, că eu nu prea ţin la followerşi şi like-uri şi chestii din astea! Dacă îmi mai apare ceva de genul acesta, o să-mi şterg eu însumi contul. Nu sunteţi singura platformă de distribuţie audio, iar eu am conturi şi prin alte părţi.

Probabil că sunt chiar ultimul om care aş fi putut cădea în această capcană de a-i găsi scuze lui Putin pentru invazia Ucrainei. Dar uite că de aşa ceva am fost şi eu acuzat de Mălin Bot pe Tiktok, când susţineam neutralitatea României în acest război Rusia-Ucraina. Dacă neutralitate pentru el înseamnă partizanat rusesc, asta denotă că şi el a fost prins în acest val de spălare pe creier. Păi eu când scriam „Stârpirea Vampirilor” , prin care făceam apologia democraţiei directe, lipsite de politicieni, el încă nu se ocupa de politică şi făcea jurnalism de teren pe la Timişoara. Ca să susţin vreodată un politician, fie Putin , Macron, Trump sau altcineva, înseamnă să şterg această carte. Între timp am văzut că şi politicienii sunt nişte manipulaţi de spionii din spatele lor . Dar asta nu-i face mai puţin detestabili.

Cu atât mai puţin aş putea să susţin un politician care începe un război. Când am ieşit în Piaţa Revoluţiei cu pancarta „Armata e gunoi” , am inclus în aceeaşi oală şi politicienii, pe lângă războinici. Am să acuz constant civilizaţia ultimelor 10-15 000 de ani, construită pe folosirea armelor împotriva semenilor. Cine a ridicat arma împotriva semenilor săi, pentru mine este un ucigaş, nu contează că e infractor individual sau infractor în grup, precum militar, spion sau alt membru într-o instituţie represivă. Mi-au scris nişte dubioşi mesaje în privat pe social media, despre ce bun e războiul şi altele. Nu-i mai trimiteţi, SRI-işti că eu nu pot fi influenţat nici de prieteni, dar aminte de necunoscuţi! Eu gândesc cum gândesc şi scriu ce scriu tocmai pentru că detest violenţa.

L-am apărat pe Mălin Bot în 2019, când DGPI prin protestatarul infiltrat Dide, i-au organizat o diversiune odioasă . De fapt nu pe el neapărat l-am apărat, cât l-am deconspirat pe Dide, extras tacticos de şefii lui în ultimul timp, pentru a nu i se întâmpla vreo neplăcere din partea unui protestatar autentic. Dar se vede că Mălin Bot e un foarte acerb critic al stângii (în măsura în care PSD se poate numi de stânga) , şi un atent mângâietor al dreptei, pentru care are simpatii şi intenţii demagogiste . Omul are interese de a activa în instituţiile demagogiste, după cum a recunoscut el însuşi, cerând la un moment dat părerea de mai multe ori audienţei sale cu privire la această opţiune. Prin urmare, el îşi pregăteşte de pe acum terenul, iar zona de dreapta e cea ochită. Desigur, unul ca mine, încă adeptul democraţiei directe, îi subminează acest statut, şi armele lui sunt aceste acuze absurde. Articolul de mai sus a ajuns şi la urechile lui şi chiar l-a postat pe unul dintre conturile sale de social-media. Dar nu-şi mai aduce aminte de el, mai ales acum când e orbit de această manipulare. Tipic pentru un demagog, ce doreşte să ajungă. Păi dacă el nu vede lucruri simple precum cele de mai sus, cum ar putea să priceapă textele mele, ceva mai greu de înţeles? Aici a ajuns cecitatea produsă de această manipulare.

La început diversiunea aceasta ideologică pare să fi reuşit. Însă, pe măsură ce războiul se prelungeşte, omul simplu se retrage în viaţa lui. Faptul că plânge la vederea ororilor din Ucraina nu stopează războiul, ba dimpotrivă. După cum am afirmat în ultimele articole, cu cât suntem mai afectaţi de acest război, cu atât el se va prelungi. Oricum, oamenii au încetat să mai urmărească aceste ştiri negative, care au ajuns să cuprindă peste 90% din materialul emis. Prin urmare, instrumentul de acoperire informaţională a minciunilor mascaradei îşi pierde forţa în rândul opiniei publice. Dacă aveţi bătrâni dependenţi de TV, desfiinţaţi-le sau convingeţi-i să se uite la altceva, pentru că acest aflux de ştiri negative îi va îmbolnăvi! Ce n-a reuşit planul iniţial de eliminare a bătrânilor reuşeşte acest hidos nou mod de a face preşă.

Gabriel Baldovin