Am fost şi voi rămâne un fan Rafa Nadal la tenis, în special pentru că a reuşit să întrerupă supremaţia lui Federer, care în anii 2000 juca sec; serviciu puternic şi venit la fileu cu unghi deschis la returul slab al adversarului. Zeci şi sute de meciuri a câştigat elveţianul astfel. În anii ăia nu ştiam cât de greu se serveşte cum făcea Federer, deşi totul părea floare la ureche. Între timp am văzut că elveţianul mai avea şi câte un rever în lung de linie bun, şi ceva gamă de scurte şi altele. Dar seria de serviciu şi winner care ducea la game-uri câştigate la 0 mă plictisea. Nadal a venit şi a salvat punctele câştigătoare date de Federer de la fileu , mai întâi la Rolland Garros iar apoi la alte turnee.
Djokovic iniţial mi s-a părut un Federer mai rapid aşa că nu l-am privit cu ochi buni. După ce am mai schimbat şi eu câteva mii de mingi pe terenul de tenis mi-am dat seama de cât de uriaşi sînt aceşti 3 titani ai tenisului , deşi Djokovic era cam ultimul venit în grupul ăsta. De anul trecut pe vremea asta însă pe Nole îl iubesc mai mult decât pe Nadal pentru curajul său de a pune libertatea de a alegere deasupra unei false recunoaşteri a titlului de cel mai mare tenisman din istorie. Presa mincinoasă însă spune despre el că şi-ar falsificat testele ca să fenteze regulile draconice din Australia la începutul lui 2022 ca să ajungă pe şest la Australian Open. Minciună. Omul şi-a asumat faptul că nu va fi chemat să participe la unele turnee pentru că nu doreşte să se vaccineze şi nu şi-a pus mari speranţe. CIA, prin filiala locală australiană însă a încercat să-i forţeze mâna şi să-l constrângă să se vaccineze prin arestarea lui efectivă într-un centru de azilanţi, după cum a încercat cu noi toţi, prin discriminări de tot felul. Am descris această oribilă tentativă de a forţa libertatea de alegere într-un articol publicat acum un an .
Deşi avea 2000 de puncte în faţa locului 2, prin refuzul de a-l accepta doar cu teste (precum US Open, sau (cu dedicaţie) prin nepunctarea deliberată a turneelor unde era favorit (precum Wimbledon) a ajuns la un moment dat pe locul 6. Cam asta a fost în general mascarada în acei 2 ani. Ca un erou, într-un interviu Djokovic a declarat că e dispus să renunţe la orice titlu în favoarea simplei libertăţi de a accepta sau nu un tratament medical, o libertate comună într-o societate pretins democratică.
Între timp au izbucnit proteste uriaşe la Paris, Berlin, Bruxelles şi, mai ales cel al camionagiilor din Otawa , iar mascarada a fost discret oprită din pix, la fel cum a şi început.
Ei bine, duminică Djokovic a câştigat en fanfare cel de-al 10-lea titlu la Melbourne, al 22-lea turneu de mare şlem, învingându-l pe Tsitsipas fără să forţeze cu 3-0. Cu ocazia asta, omul a revenit pe locul 1 mondial, titlu furat cu nesimţire de jigodiile de la CIA, câinii dinastiei Rockefeller, care au împânzit lumea din 1947. Poate cea mai mare revanşă împotriva acestor criminali în masă este faptul că antrenorul său este croatul Goran Ivanisevic, şi el fost mare jucător de tenis, care arată exact care este relaţia dintre cele două naţiuni, după instigarea cu drone şi alte mijloace pe care CIA a făcut-o în anii 90, după cum am arătat în documentarul meu „Sadismul în politica internaţională” , la minutul 66.39 .
Nole câştiga Australian Open şi anul trecut şi , dacă e sănătos, îl va câştiga şi anul viitor pentru că, pe hard, e de departe cel mai bun jucător din circuit. Pe zgură Nadal şi mai nou conaţionalul său Alcarez îi mai pot ţine piept, însă pe hard şi iarbă nu are rival în acest moment. Novak Djokovic e în acest moment cel mai mare jucător din istorie. El reprezintă în tenis ceea ce este Didier Raoult în microbiologie, probabil cel mai mare disident al acestei mascarade. Aceşti doi campioni au ţinut de unii singuri piept armatelor de dezinformatori şi diversionişti mânuiţi de CIA. La coşul istoriei cu aceste jeguri!
M-a rupt în două moartea Anei Oroş Daraban (aşa cum voia să fie strigată în ultimul timp). La TV ni se spune zilele astea că ar fi murit sfâşiată de câini. Faptul că a fost atacată de câini şi în aprilie 2022, (şi atunci acest eveniment a ţinut titlurile ştirilor câteva zile) a fost o disonanţă cognitivă pentru Ana. Ea era o înfocată apărătoare a vieţii sălbatice, şi asta cred că e una dintre pistele alternative de explicație a sfârşitului ei, faţă de varianta oficială, după cum voi arăta mai jos. Am fost apropiat de ea la un moment dat, deşi în ultimii ani ne-am văzut mai rar, aşa cum am făcut cu majoritatea prietenilor ( m-am dedicat documentarelor). Însă ne întâlneam pe stradă, în Bucureşti de câteva ori şi odată chiar în Buşteni. Ultima dată când ne-am întâlnit pe stradă eu veneam de la fotbal. Mi-a vorbit scurt despre acel eveniment din 2022, că i se vindecaseră rănile scalpului şi că era bine. Nu ştiu din ce cauză n-a vrut să spună multe despre asta. În aprilie mi-a răspuns scurt la un mesaj că e bine, şi atât.
Întâmplarea din aprilie 2022 face ca actualul atac să fie aproape imposibil de contestat. Însă ceva mă face să nu cred în varianta oficială, cu toate rapoartele IML, minciunile de la TV, şi altele. Pur şi simplu nu pot să cred că în 50 de ani de sistematizare urbană în Bucureşti, ce a dus la mutarea la bloc a localnicilor, câinele s-ar fi sălbăticit total pentru a şterge 27-40 de mii de ani de domesticire spre a re-devenit lup şi a vâna oameni, ca în filmele de groază. Nu există în România şi nici în lume haite de câini maidanezi care ar fi re-învăţat să vâneze oameni. Câinele Dingo în Australia şi câinele african în Africa pot omorî oameni, dar n-au fost niciodată domesticiţi. Cred că un câine comun (pre-maidanez) poate ucide un om dacă intră în curtea stăpânului său dar nu cred că haitele de câini fără stăpân au ajuns să ucidă oameni, după cum spune mas-media.
Acestea există într-adevăr în toată ţara în jurul restaurantelor sau ghenelor de gunoi, sau pe la periferiile oraşelor, hrănindu-se cu iepuri sau chiar şobolani. Dar aceşti câini evită contactul cu omul, tocmai pentru că au învăţat să fugă de hingheri. Unii mai muşcă oamenii străzii sau pe cei ce au ajuns întâmplător în zonă. Însă aceştia nu sînt vânători de oameni. Pot să cred însă că dintr-o curte din zonă a scăpat un câine de luptă, din rasele pittbull, rulterrier sau rottwailer, sau corcituri de maidanezi cu astfel de rase, care nu pot sta într-un spaţiu închis. Proprietarul poate fi un neo-securist, protejat de sistem cu aruncarea vinei pe maidanezi. Chiar şi aşa, acel câmp de lângă Lacul Morii este plin de pietre de la molozul aruncat de bormaşiniştii acestor 30 de ani. Ana putea să se apere cu astfel de pietre chiar şi de aceşti câini de luptă.
O altă ciudăţenie mi se pare a fi fost faptul că Ana ar fi ieşit la alergare în ziua de sâmbătă. Ea deja alergase joi, împreună cu mine şi mai mulţi alergători, la o zi aniversară a unui eveniment de alergare. Iată-ne pe câţiva din această comunitate de alergători în imaginea de mai sus la Bucharest International Marathon din 2019! Alergătorii de performanţă fac antrenamente zilnice, dar ea avea o vârstă şi un nivel mediu de performanţă, unde antrenamentele se fac minim odată la 3 zile. Nu prea are sens să fi ieşit sâmbătă şi nu duminică, când se împlineau cele 3 zile de la ultima alergare. Apoi, zona de câmp dinspre drumul din locul în care stă până la pista de alergare de pe digul Lacul Morii este de doar 100-150 metri, după cum se vede în imaginea de mai jos la linia galbenă.
Pista de pe digul Lacul Morii e gumată precum cea de la baza de atletism de la Stadionul Naţional, iar Ana ar fi alergat pe ea, mai curând decât să alerge pe câmp. După cum se vede în poza de mai jos, făcută miercuri, drumurile câmpului erau pline de noroi şi bălţi. E puţin probabil ca ea să fi alergat acolo şi nu pe pistă.
La fel de puţin probabil mi se pare ca ea să fi fost pândită de „haita de câini” exact în acea porţiune de 100-150 metri când a ajuns pe acel câmp, şi nu în zonele cu potenţial vânat după cum se vede în imaginea din satelit de mai jos. Dacă erau atât de sălbăticiţi, de ce acei câini au stat atât de aproape de dig, ca s-o prindă pe ea în acei 150 m? Apoi, zona aia e frecventată constant sâmbăta şi duminica, atât de alergători cât şi de vizitatori ce se plimbă pe lângă lac. Cum de n-a auzit nimeni, dacă tragedia s-ar fi întâmplat într-adevăr sâmbătă? Apoi, Ana ar fi fost găsită în zona marcată cu x roşu (din prima imagine). după spusele unor vecine la priveghi, şi a unor televiziuni. Cum a fost ea târâtă de acei maidanezi până acolo?
Ironic e că Ana era o luptătoare împotriva eutanasierii câinilor fără stăpân, încă de pe timpul tragediei cu Ionuţ Anghel. Şi pentru mine a fost un şoc ce s-a întâmplat şi în aprilie 2022 şi acum. Am alergat cu ea pe munte şi am văzut cu ce uşurinţă se putea împrieteni cu câinii de stână, care într-adevăr sfâşie dacă te apropii prea mult. Acum să fie ucisă de câini maidanezi mi se pare lipsit de sens. Ei ar fi simţit că e una de-a lor…
Asta mă face să cred că e posibil ca să fi fost ucisă în altă parte şi chiar în altă zi, eventual de un astfel de câine de luptă scăpat din curte, sau de unul corcit cu un maidanez. O altă variantă este aceea că a putut fi ucisă de un posibil sadic ucigaş , ce a cunoscut întâmplarea ei din 2022. Aşa ceva putea fi un alibi pentru crima lui, iar toată vina aruncată tocmai pe Ana , care n-a fost suficient de prevăzătoare încât să meargă din nou într-o astfel de zonă unde a fost atacată. Trăind singură, din păcate, ea era ţinta predilectă pentru un astfel de criminal sexual. Pentru toate femeile şi fetele repet la infinit (ceea ce majoritatea oricum intuiesc): nu mergeţi singure în locuri nepopulate, periferice şi la ore târzii!!!!!!!! Capitalismul sălbatic a dus la înmulţirea acestor dereglaţi sexual.
O altă potenţială pistă ar putea fi disponibilitatea sa de a se lua de guler cu nişte rechini imobiliari pentru salvarea exact a acelui câmp. În data de 11 mai 2021, Ana a cerut pe grupul Salvati Lacul Morii ajutor pentru contestarea „proiectului grandios” al lui Mircea Minea, numit „Proiect promenadă Dâmbovița”, de transformare a câmpului de lângă Lacul Morii într-un soi de Mol în aer liber, după cum se vede în acest link
Iată ce spunea ea în acel mesaj:
Astăzi, după ce am vorbit la priveghiul Anei despre acest proiect, am observat cu stupoare că el a fost şters din acel grup . Să fi fost acolo nişte „cârtiţe”…? S-ar putea să fie o simplă coincidenţă sau Facebook să aibă vreo problemă; o să verific zilele următoare. Dar o astfel de pistă pare totuşi puţin probabilă; nu se împiedică ei rechinii imobiliari de o activistă de mediu.
Cea mai probabilă pistă dintre toate acestea mi se pare a fi una dintre filialele CIA în România, DGPI, care ar fi putut orchestra această nouă tragedie pentru a cârpi diversiunea Ionuţ Anghel, copilul de 3 ani presupus sfâşiat de câini în 2013; ni s-a servit minciuna (între timp crezută de majoritatea) , cum că acel copil plecase de unul singur de lângă bunică din parc şi a ajuns la aproape un km într-o „zonă cu maidanezi”, în timp ce bunica intrase, chipurile, într-o imponderabilitate temporară. Iniţial nu am văzut vreo diversiune în cazul Ionuţ , însă după câteva luni am văzut că mediatizarea cazului a sugrumat mediatic protestele anti RMGC (Roşia Montană) . La acea vreme aceste proteste au întrunit cel mai mare număr de persoane, undeva la 25 000. Cu aproape 2 ani înainte, în ianuarie 2012, ieşiseră 5 000 de protestatari, iar jandarmeria a făcut prăpăd printre ei, după cum am arătat în documentarul meu „Diversioniştii” .
Dar la protestele anti RMGC, contrar aşteptărilor, jandarmii nu au comis absolut nici un abuz, ceea ce mi se pare suspect astăzi. Mulţi am fost păcăliţi să credem că în România libertatea de expresie şi întrunire nu vor mai fi abuzate de autorităţi, însă ştim că n-a fost deloc aşa. Acum mi se pare foarte probabil că Ionuţ a fost sacrificat de CIA tocmai pentru a ocupa întreg spaţiul mediatic din acea vreme (la fel ca şi cu COVID-ul în 2020 şi 2021) şi a nu vorbi de amploarea acelor proteste. Între timp s-au creat alte soluţii pentru oprirea protestelor esenţialmente anti neo-liberaliste şi în general anti-capitaliste. Penultima dintre ele a fost înlocuirea lor cu cele împotriva ciumei roşii (neo-comuniste) şi camuflarea lor prin proteste anti-comuniste. Cea mai nouă este crearea partidului AUR , cu protestatari faţă de care ne e ruşine să manifestăm.
Dar în 2013 soluţia opririi protestelor a fost cenzura justificată prin alt subiect, respectiv drama acelui copilaş. Foarte mulţi dintre noi protestatarii de la fântână (Piaţa Universităţii) am simţit că tragedia Ionuţ a fost artificial făcută pentru atragerea atenţiei de la acel protest record. În acel moment eram deja obişnuiţi cu strategia diversioniştilor practicată de agenţii CIA (DGPI) în ianuarie 2012. Aceştia distrugeau mobilierul urban şi erau lăsaţi în pace de jandarmi, care loveau protestatarii paşnici. Aşa că, deşi pe moment protestele au fost suprimate mediatic, totuşi pe termen lung mulţi dintre noi am înţeles că acest capitalism este o fraudă generalizată şi că metodele sale sînt măcar la fel de barbare precum ale stalinismului, dacă nu chiar mai oribile. În ceea ce mă priveşte, această experienţă a dus la documentarul „Diversioniştii” sus menţionat, apoi la „Sadismul în politica internaţională” şi seria de documentare pe care o am în plan în viitor, ce îl explicitează pe acesta, din care primul este „Cea mai mare crimă din istorie” . Acesta din urmă m-a făcut să descopăr cea mai mare diversiune din istorie , anume atacul de la Pearl Harbor, urmată de cea mai mare dezinformare cuprivire la acest eveniment, respectiv minciuna cu avioanele B-17 ; ea a fost creată de FBI şi apoi susţinută de CIA pentru a justifica faptul că alerta lui George Elliot de la staţia radar Opana a fost ignorată de serviciul de informaţii al insulei Oahu din arhipelagul Hawaii. Urmează şi alte dezvăluiri pe această temă.
Ei bine, acelaşi tip de dezinformare poate cuprinde şi această nouă tragedie, prin care să se cârpească mai bine cea iniţială asupra micuţului Ionuţ din 2013. Ce-i drept, asta e mult mai bine făcută, şi pare mult mai credibilă, aşa că noul duşman naţional a ajuns maidanezul. Falsificatorii istoriei din CIA au instrumente pentru crearea unor astfel de false probe. Şi, după cum vedem, atâta timp cât Ana însăşi nu a negat faptul că a fost atacată de câini în aprilie 2022, acest eveniment tragic pare foarte probabil aşa cum îl prezintă autorităţile, deşi în esenţă ea comunică acea minciună gogonată cum că maidanezul mioritic s-ar fi transformat în lup. Dar şi eu am experienţă în descifrarea acestor diversiuni. Acum ştiu că, sub uneltirea manufacturării probelor la care aceste lepre de lux se pricep, un câine maidanez poate fi dresat de la vârsta de pui să mănânce carne crudă de la piciorul sau gâtul unei persoane; prin urmare un astfel de câine poate ataca şi ucide o fată rebelă cu suflet mare care vedea câmpul de lângă Lacul Morii ca „prelungirea propriei case”. Falsificatorii istoriei pot crea astfel de monstru dintr-un biet maidanez, deşi ştim că maidanezii nu omoară oameni. În 2022 tragedia ar fi putut fi oprită tocmai pentru a întări argumentaţia despre cea de acum. Dar, în ciuda probabilităţii sale factuale crescute , nu trebuie uitat de aceste crăpături ideologice. Se poate face orice de dragul profitului de pe urma românilor naivi, care au deschis prea larg braţele Occidentului. Oricum, eu unul n-am să cred într-un milion de ani că o creatură precum câinele, formată ca membru omega în hoardele umane preistorice, poate să ajungă să vâneze un membru superior al clanului. Pur şi simplu nu are sens din punct de vedere etologic.
Am avut mute lucruri în comun cu Ana, de la mentalitatea ecologică şi protecţia animalelor la pasiunea pentru psi, şi, nu în ultimul rând, pasiunea pentru sport şi drumeţii montane. Între acestea, multe motive de dezbateri aprinse finalizate cu împăcări ulterioare în hohote de râs. N-am petrecut foarte mult timp împreună, însă a fost trăit din plin cu o fiinţă plină de şarm dar şi de naivitate. Pe lângă dezbaterile noastre aprinse pe amănunte de sub 1% dezbinare, m-am potrivit în viziuni politice cu ea aşa cum nu m-am potrivit cu absolut nimeni.
Uitându-mă acum pe profilul ei de Facebook descopăr ceea ce am descoperit la mulţi alţi membri ai listei pe care această platformă mi i-a ascuns în timpul mascaradei şi i-a promovat doar pe cei cu mentalitate panicardistă. Noroc că ne-am întâlnit faţă în faţă de vreo 2-3 ori şi am văzut pe viu ce gândeşte. Şi ea a fost o dizidentă faţă de panicardia oficială, şi nici ea n-a fost păcălită de grupul de neosecurişti marca Şoşoacă şi Simion, după cum nici de prostiile cu Bill Gates şi 5G , fapt mai rar printre dizidenţi, după uriaşa campanie de dezinformare practicată de spionajul civil în aceşti 2 ani . Uneori ea ne mai ustura cu câte o remarcă, şi mi-am luat-o şi eu la rându-mi. Însă sinceritatea ei era mai de preţ decât disconfortul dojenii sale. Inteligentă şi optimistă, ar fi putut ajunge un director de bancă sau vreun Project manager printr-o firmă de succes. Dar ea a iubit mai mult natura şi sălbăticia, uneori mai mult decât oamenii. Nu ştiu cu siguranţă cine a ucis-o, dar ştiu că a murit din dragoste pentru natură şi libertate. Cu bine, Ana!
Îmi pare rău că n-am apucat să povestesc pe acest blog despre lucrurile frumoase pe care le trăiesc zi de zi. Ele sunt majoritare în viaţa mea în raport cu cele urîte, pe care se vede din aceste postări că le cunosc în detaliu. Nu prea apuc să le postez pentru că le trăiesc şi nu mai am timp de scris. De aceea în ultimii ani am postat în special subiecte dramatice şi tragice. 2022 a fost culmea. În acest an mi s-a accentuat lehamitea mea faţă de dictatura capitalistă, m-a îngrijorat ca niciodată modul în care spionajul civil aplică teroarea ascunsă asupra umanităţii.
Documentarul „Cea mai mare crimă din istorie” plus cercetările sociologico-istorice ulterioare mi-au furat cea mai mare parte a lui 2022 şi voi continua şi în viitor desluşirea iţelor dezinformării privind cel de-al doilea război mondial. Dar, pe lîngă ele, îmi propun pe 2023 să postez şi lucruri care fac viaţa frumoasă. Per total sunt şi sîntem pe plus în marea majoritate dintre noi. Aşa că, dincolo de aceste mizerii, vă doresc să vă trăiţi ca şi cum nu le-aţi şti! La fel fac şi eu. Adevărul e că nu putem fi fericiţi ştiind că trăim în astfel de lume. Dar, putem să ne izolăm (eventual autist) într-un colţ de lume şi să ne trăim viaţa, chiar dacă acest colţ e o închisoare. Dar realitatea e că închisoarea fiecăruia poate duce totuşi la o viaţă bună. Aşa că folosiţi aceste informaţii pe care le postez aici doar pentru cînd sînteţi tentaţi să semnaţi un contract păgubos sau o înţelegere inoportună! În rest, viaţa trebuie să meargă înainte.
Aşa că, pentru a începe pozitiv în 2023, pun nişte poze cu mine în Franţa, unde petrec anul nou. Iată-mă aici lîngă copia identică a flăcării Statuii Libertăţii din New York!
Ca să glumim cinic, a dispărut libertatea ne-a rămas flacăra … Probabil că însăşi zeiţa a aruncat-o înapoi , aşa cum am anticipat premonitoriu eu cu cîţiva ani în urmă aici:
Aici la turnul Eiffel, un fel de micul Obor, după dughene şi mirosuri de mâncare fast(uasă) food …
Şi aici la faleza Etretat, cu Marea Mânecii la reflux.
Unde a fost şi Gustave Courbet
Sau Claude Monet, care a pictat zona în zeci de tablouri, după cum se vede aici, cu marea surprinsă tot la reflux:
sau aici
Între timp istoria a oferit o mare cicatrice locului , după cum se vede în această poză cu mine în faţa unui buncăr german, vestigiu al sîngeroasei bătălii a debarcării aliaţilor din Normandia, în cel de-al doilea război mondial.
Şi iar ne întoarcem la recentul meu documentar, „Cea mai mare crimă din istorie”.
