Două teme mi-au atras atenţia din balastul de ştiri contrafăcute de spionajul civil pentru a distrage atenţia publicului de la întrebările importante despre societatea actuală. Una este cu rezonanţă internaţională, respectiv investigarea lui Donald Trump. Cealaltă e locală, fostul creator a presei tabloide româneşti Dan Diaconescu.
Dan Diaconescu este o fraudă exact ca şi sistemul din care s-a rupt ca o oglindă. Dar acuzaţia de relaţii amoroase cu două surori de 15 ani e absurdă deşi, dacă aşa ceva chiar s-a întâmplat, ea nu este tocmai morală. La 33 de ani de la cacealmaua din 1989 , majoritatea poporului nu ştie că sexul cu minore nu mai e ilegal, precum era înainte de 1989. Conform cu ART. 220 din Codul Penal ( LEGEA nr.286 din 17.07.2009) , care se referă la actul sexual cu un minor:
„(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 13 şi 15 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.”
„(3) Fapta prevăzută în alin. (1), comisă de un major cu un minor cu vârsta între 13 şi 18 ani, când majorul a abuzat de autoritatea ori influenţa sa asupra victimei, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (4) Fapta prevăzută în alin. (1)-(3) se sancţionează cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, atunci când: a) minorul este rudă în linie directă, frate sau soră; b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului; c) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.”
Observăm că, dacă nu eşti tutore, medic sau profesor, relaţia sexuală cu minore de peste 15 ani nu e incriminată. Textul de lege are totuşi neajunsul că nu menţionează mai precis dacă 15 ani e inclusiv sau exclusiv. Însă expresia „vârsta între 13 şi 15 ani” se referă la o persoană care a împlinit vârsta 13 ani dar nu a împlinit 15 ani. Prin urmare Dan Diaconescu nu poate fi vinovat conform legii pentru aşa ceva. O pleiadă de avocaţi care s-au perindate pe la posturile TV nu au spus nimic despre această prevedere legală, lăsând publicul să fie manipulat de vechile metehne de dinainte de 1989, încastrate în mentalitatea publică.
Desigur, această prevedere legală nu a fost făcută pentru întoarcerea la secolul 18, când fetele de 14-18 ani se căsătoreau cu bărbaţi de 40 de ani, suficient de înstăriţi pentru a-şi întreţine familia. Din păcate asta e efectul pe care „democraţia” l-a avut în societatea românească după 1989. Acel articol 220 a fost făcut pentru a întregi o relaţie de dragoste între adolescenţi. De asta am zis că Dan Diaconescu nu a fost tocmai moral dacă a făcut aşa ceva, folosind o pârghie legală ce nu i se adresează. Pe de altă parte, legislaţia nu este discriminatorie; el nu poate fi exclus de la drepturile oferite de lege. Uneori se întâmplă ca între persoane cu diferenţe de acestea de vârstă să apară dragostea. Statul nu poate impune acolo limitări pentru că asta înseamnă intruziune nejustificată în viaţa privată a persoanei. Dar în cazul prostituţiei, aşa cum pare acest caz, aşa ceva e foarte puţin probabil.
Remarc însă instigarea la imbecilitate sau incultură juridică promovată de trusturile de presă în ambele cazuri. Şi omul simplu are vina lui pentru că se uită la „100 de români” în loc să citească câteva pagini pe zi din Codul Civil, Codul Penal sau Codul Consumului, cu prevederi care reglementează viaţa de zi cu zi. Personal le-am mai citat elevilor mei din aceste documente, şi l-am spus şi altele lucruri, în ciuda unor reproşuri venite de la spiritele mai rigide… Din păcate, când eram adolescent am pierdut o astfel de relaţie cu o fată pe care o iubeam, dar cu care nu am început o relaţie completă tocmai pentru că ea era de 15 ani şi nimeni nu mi-a spus că o relaţie sexuală cu ea nu era ilegală… Am o doză de regret pentru că nu am consumat acea dragoste din neştiinţă şi înapoiere socială… Era bine să-mi fi spus cineva şi poate că tinerii de astăzi. Nu mai este cazul acum, adolescenţii de astăzi nu mai sînt stresaţi de aceste cutume.
Faptul că Dan Diaconescu e prins în această poveste nu este întâmplător. Acest rechin de presă a reuşit să fenteze controlul sistemului şi şi-a făcut un partid politic pe baza popularităţii sale. Partidul lui Dan Diaconescu ar fi putut cu uşurinţă să câştige alegerile în România în câţiva ani, pe fondul ignoranţei populare şi a sărăciei. Nu sînt convins că o astfel de guvernare n-ar fi fost mai benefică pentru acest popor decât dictatura militară actuală a CIA. Interzicerea dreptului său de a candida şi de a vorbi în public pentru a fi scos astfel din memoria colectivă sînt măsuri eminamente dictatoriale.
Ceva de genul acesta i se întâmplă altui păcălici, ceva mai cunoscut pe scena internaţională decât DD, fostul preşedinte al USA, Donald Trump. Acesta e acuzat de dictatura capitalistă de acolo că ar fi cumpărat tăcerea unei prostituate cu banii din campanie. Interesul mediatic al acestei manevre este mai curând acela de a arăta publicului său de suporteri format din conservatori faptul că nu este un soţ ideal şi că merge/ mergea la prostituate. În acelaşi fel dictatura capitalistă din România foloseşte ignoranţa populară şi angoasele oedpiene de masă negociate patriarhal pentru a-l denigra în posibila sa întoarcere în politica de jucărie .
Sub aspectul legal această acuzaţie e şi mai imbecilă decât cea a lui DD. Chiar dacă aceşti bani ar fi venit din fondurile pentru campania electorală, însuşi faptul că i-a cerut tăcerea este o parte a campaniei electorale. O firmă de PR politic poate spăla şi cizela o imagine şifonată. Acelaşi lucru face şi tăcerea unei prostituate. Acelaşi lucru l-a făcut sistemul însuşi prin „bonusuri de pandemie” plătite medicilor să treacă cu vederea faptul că aşanumiţii morţi de COVID-19 erau de fapt morţi de boli terminale anterioare şi că diagnosticul secundar de COVID a fost transformat din pix în diagnostic primar.
Indiferent cât de greaţă ne-ar fi aceste personaje, a lăsa autorităţile să practice dictatura clasică sub justificarea opririi lor este la fel de periculos precum lipsa lor de control. Îmi vine automat în minte cum în perioadei mascaradei COVID dictatura clasică instituită peste noapte era justificată prin siguranţa sanitară. A nu critica „soluţia” CIA se traduce exact prin a nu critica însele derapajele celor meniţi să fie corectaţi astfel. O astfel de „soluţie” este o clonare dialectică a însăşi problemei pe care doreşte s-o combată, aşa cum e poliţia pentru infracţionalitate.
