Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedenta
3.4. Stalinismul capitalist şi prăbuşirea demografică. Sîntem undeva la 13-14 milioane de români, inclusiv cei relocaţi în diaspora
Alba-neagra cu datoria publică a ţării, pe care am descris-o în secţiunea precedentă, se reflectă total şi în scăderea demografică. În mai multe documente xsl editate de Institutului Naţional de Statistică citim că numărul de români este undeva în jur de 19 milioane. Ultimul dintre ele dă acest număr chiar la puţin peste 19 milioane . Dacă ar fi adevărat, aşa ceva ar fi un adevărat progres social. Asta ar însemna că în România ar exista mai curând o explozie demografică decât o criză. 19 milioane plus cei între 3 şi 5 milioane de emigranţi (cifrele diferă de la sursă la sursă) ar însemna o cifră extrem de optimistă, cuprinsă între 23 şi 26 de milioane de români. Aşa ceva ar menţine evoluţia numărului de cetăţeni de pe vremea lui Ceauşescu sau măcar păstrarea constantă a acestui număr.
Însă aşa ceva este o minciună şi fiecare o vede în anturajul său. Jumătate din anturajul meu nu are copii, cu şanse mici să aibă în viitor. Închiderea şcolilor şi reducerea numărului de copii aşa cum se vede în parcuri este o realitate văzută de oricine. Realitatea deficitului demografic devine din ce în ce mai vizibilă în domenii diverse. În învăţământ s-au înmulţit cazurile de detaşări la alte şcoli ale profesorilor titulari, pentru că unele clase din propriile şcoli n-au mai întrunit numărul de copii pentru a fi înfiinţate. Numai faptul că INS nu prezintă această cifră direct şi simplu într-o pagină din web-site-ul său, trimite cu gândul la alba-neagra cu datoria publică a României pe care am descris-o în secţiunea anterioară. Ne aducem aminte cum cititorul insuficient antrenat în minciunile oficiale era manipulat să creadă că datoria publică pe anul 2022 ar fi fost de doar de puţin peste 3 miliarde de euro, când ea fusese de fapt aproape 15 ori mai mare. Acelaşi procedeu s-a folosit în sens invers, pentru exagerarea pericolului reprezentat de virusul SARS-COV-II pentru a induce panica în cetăţeni, după cum am arătat în articolul meu „Masluirea cifrelor si campania panicarda COVID-19” .
Stratagema de a ascunde această cifră în aceste documente xsl adiţionale are sens de a delimita apoi INS de minciuna ce va fi descoperită la un moment dat de opinia publică. Prin această stratagemă INS încearcă să se delimiteze de minciună în cazul iminenţei descoperiri a ei de către opinia publică; tendinţa de scădere a populaţiei va continua şi până la urmă această minciună va fi prea flagrantă pentru a nu fi recunoscută de toţi. Aşa că va veni momentul în care deficitul demografic se va vedea atât de puternic încât românii vor înţelege că au fost minţiţi şi atunci INS riscă să îşi piardă total credibilitatea. Pentru că această instituţie nu dezinformează doar în privinţa datoriei publice sau a numărului de români, ci şi în privinţa sondajelor de opinie şi rezultatelor de la alegeri, ceea ce este mult mai grav. Între timp INS poate scoate de pe web-site-ul său aceste linkuri fără să schimbe ceva în aspectul său, pentru că puţini vor fi intrat în acele documente xsl adiţionale aşa cum am făcut eu. Şi astfel INS poate scăpa de acuzaţia de minciună prin evitarea publicării concrete a cifrelor oficiale pe paginile sale, ci prin documente adiţionale pe care majoritatea nu le mai deschide.
Oricum, motoarele de căutare interpun web-site-urile unor trusturi de presă între INS (ca sursă) şi cititor. Abia în josul primei pagini de Google apare un rezultat către INS. Google chiar oferă şi o cifră de 21,8 de milioane, prin redarea doar a primei părţi din întregul titlu al unui articol Digi 24 intitulat „Populaţia României are 21,8 de milioane de oameni, însă aproape 3 milioane nu sunt în ţară” . Aşa ceva se înscrie în tehnica de dezinformare prin externalizare, aşa cum am descris-o în cartea mea „Manifestul societăţii automatiste” https://baldovinconcept.blogspot.com/2023/09/2546621-continuare-b-tehnicile.html
Tehnica de lucru prin care INS a ajuns la acest număr de 19 milioane este deficitară. În web-siteul Institutului Naţional de Statistică există nu mai puţin de 3 recensăminte făcute din 2002 până astăzi, în afară de cel din 2021, despre care am auzit cu toţii abia în 2023. Abia în acesta din urmă ni s-a spus public că se face un recensământ şi că trebuie să dăm informaţii despre noi. În niciunul dintre cele precedentele 3 nu s-a făcut nici cea mai elementară campanie. Ce-i drept, SRI are dosarul tuturor, aşa că teoretic nu mai e nevoie de un recensământ clasic. Însă SRI are şi departament de dezinformare publică; implicarea unor alte instituţii face ca falsificarea datelor să fie mai greu de făcut. De aceea nu s-a făcut campanie în celelalte 3. Pe mine nu m-a căutat nici un recenzor. Nici n-am ştiut că a existat aşa ceva până acum când m-am documentat pentru această carte. Probabil că trusturile media au dat o ştire lapidară pe la miezul nopţii la acele dăţi, uitată de majoritatea spectatorilor.
Sub raportul tehnicii de lucru totul a fost făcut intenţionat amatoristic, cu date insuficient elaborate, tocmai pentru a produce această minciună şi a nu putea fi verificată. Ne putem imagina că aşa se „numără” şi voturile în acest veritabil stalinism capitalist. Putem observa că scandalul cu „voturile furate” de acum 4 ani , care încă atrage atenţia publică cu subiecte de presă sporadice, face parte din aceeaşi alba-neagra de umflare a procentului nu doar a unui candidat, ci a însuşi procentului de participare la vot. Am abordat această temă în detaliu în proiectul meu sociologic (dar descris artistic) mai vechi intitulat „Corruption Story” , prin care am sesizat cârpeala democraţiei reprezentative prin convingerea cinefililor apolitici de către vedetele de la Hollywood să voteze pentru a ridica procentul participării la această cacealma odioasă numită democraţie.
În mod normal, la fel ca şi în cazul votului, ar trebui să avem o hartă demografică publică, cu numele tuturor cetăţenilor. Tehnologia digitală permite aşa ceva. Nu e nevoie să se prezinte datele personale, ci doar numele, numele părinţilor şi localitatea de domiciliu, care oricum se cunosc în anturaj, pentru a vedea efectiv câţi sîntem cu toţii. De aici se pot exclude persoanele publice, care oricum sînt extrem de puţine pentru statistica generală. Dar, la fel ca şi în cazul suspendării votului electronic direct de la cetăţeni, fără intermediarii din parlament, sistemul dictatorial capitalist împiedică folosirea tehnologiei digitale pentru a promova opacitatea decizională şi minciuna. Am văzut situaţia unor oameni amendaţi pentru că şi-au publicat în reţelele de socializare fotografia cu votul personal făcut cu ştampila în cabina de vot. Stalinismul capitalist a justificat această măsură prin faptul că s-ar fi violat principiul „votului secret”, de parcă altcineva ar fi publicat această informaţie, nu însăşi persoana ce votase. De fapt dictatura capitalistă a vrut prin această pedeapsă să descurajeze o numărătoare paralelă a voturilor, tocmai pentru că astfel există riscul să se descopere că nu iese procentul de 50% votanţi dintre cetăţenii cu drept de vot, prin care „democraţia” are sens. În acelaşi fel regimul protecţiei datelor personale este folosit înşelător pentru a nu spune adevărul despre demografia României şi a nu putea fi verificat. E posibil ca astfel să fie măsluit inclusiv rezultatul final al votului.
Aşa ceva e foarte probabil, deoarece atestă tragedia la care este supus poporul român, condamnat la pieire în acest ritm în câteva decenii. În România şi în Estul Europei se întâmplă un genocid neviolent, cu reducerea populaţiei nu prin ucidere în masă, aşa cum se întâmplă în genocidul clasic, ci prin prăbuşirea ratei natalităţii. Singurele cartiere noi care au apărut în ultimii 30 de ani în România sînt cele ale satelor din jurul marilor oraşe, absorbite de acestea. Aceste zone au devenit sau sînt în curs de a deveni cartiere de vile. Ele aparţin supra-privilegiaţilor sociali, după cum am menţionat mai sus. Ei sînt însă o minoritate de maxim un milion de oameni. Pentru ei, tragedia din 1989 are aspect de revoluţie, deoarece prosperă. Pentru restul, situaţia este dramatică.
Puteţi vedea cu ochii dvs. care este starea demografică a străzii sau blocului în care v-aţi născut. Populaţia satelor cu acces la căi rutiere şi feroviare s-a înjumătăţit. Deja şcolile sînt închise în aceste sate. Dispensarele au dispărut de mult. O să dau exemplul străzii mele cu 20 de case, într-o localitate cu acces la drum judeţean şi cale ferată. Înainte de 1990 erau 2 case părăsite. Una dintre ele a fost ocupată după 1990. S-au construit 3 case noi, însă 5 sînt deja nelocuite, după ce locatarii lor au murit. Urmaşii vin uneori să aibă grijă de ele, dar nu în mod curent. 9 copii locuiau aici înainte de 1990, astăzi există doar 2. Satele depărtate de astfel de căi de transport sînt fie părăsite fie în curs de părăsire. Toate satele depărtate de marile oraşe au în jur de 80 % din populaţie îmbătrânită, astfel că majoritatea caselor vor deveni pustii în 10-15 ani de acum încolo.
Pornind de la această statistică pe eşantioane mici, dar reprezentative, putem face un calcul simplu pentru a vedea adevăratul număr al românilor în acest moment. În 1989 România avea 23 de milioane de locuitori. Dintre aceştia procentul celor care locuiau în mediul urban era undeva în jur de 40 %, iar cel al celor din mediul rural era aproximativ 60 % . Am arătat că populaţia satelor cu acces la căi rutiere şi feroviare s-a înjumătăţit. Jumătate din 60 % înseamnă 30 %. La acest procent mai putem adăuga încă 10 %, care reprezintă scăderea demografică în mediul urban. 30 % + 10 % = 40 % . 40 % din 23 de milioane, atât cât număram în 1989, este 9.2 milioane. Dacă scădem aceste 9.2 milioane din cele 23 milioane de români din 1989 atunci ajungem la această sumă realistă de 13-14 milioane de români în prezent.
Numărul de 19 milioane de români dat de Institutul Naţional de Statistică face parte din seria uriaşă de minciuni gogonate cu care dictatura capitalistă ne-a ameţit în aceşti 35 de ani negri pentru a nu sesiza dimensiunea tragediei începută în decembrie 1989. Dacă comuniştii minţeau aproape infantil despre producţiile record în agricultură şi industrie, capitaliştii mint genocidal despre amploarea dezastrului de după 1990. Dar, conform cu bancul reînvierii lui Napoleon din secţiunea precedentă, diferenţa dintre cele două tipuri de dictaturi stă în capacitatea net superioară a celei capitaliste de a dezinforma. Trusturile de presă au emis sistematic minciuni prin care au acoperit aceste adevăruri.
Până acum câţiva ani trepăduşii dezinformatori din trusturile de presă au folosit dezinformarea cum că excesul de jocuri video ar fi dus la această scădere drastică a numărul copiilor de la joacă, şi de aceea nu-i mai vedem în spaţiul public. Există într-adevăr cazuri de introversiune manifestat prin falsă extroversiune în mediul virtual, în jocuri video sau folosirea în exces a reţelelor de socializare online. Fiecare epocă a avut introvertiţii ei, care şi-au ales preocupări şi stiluri de viaţă de nişă. Epoca zilelor noastre a dus la creşterea procentului de introvertiţi care şi-au găsit refugiul în mediul virtual. Însă o astfel de situaţie nu explică pustiirea parcurilor şi străzilor de copii, aşa cum s-a încercat în mod mincinos de către această campanie de dezinformare, menită să ascundă dimensiunea deficitului demografic în ţările capitaliste. În urmă cu 15-20 de ani, când internetul nu ajunsese în casele tuturor, sălile de internet cafe în care copiii jucau jocuri video în reţea nu erau atât de multe încât să explice scăderea numărului lor în jocurile clasice din spaţiul public. Această minciună cu absorbţia copiilor în mediul virtual se înscrie în tehnica de dezinformare de tipul falsei cauze, pe care am descris-o în această secţiune din cartea mea menţionată mai sus.
În ultimii ani însă această minciună a ajuns atât de subţire că nu mai ţine nici abureala cu introversiunea virtuală. După ce ne-au prostit 20 de ani cu minciuna refugiului copiilor în mediul virtual, ei acum au schimbat placa şi au adus în prim plan sofismul că scăderea demografică s-ar datora traiului bun. Şi această idee este tot o tehnică de dezinformare de tipul falsei cauze precum precedenta. Este o realitate biologică faptul că abundenţa duce la procreare. Uneori civilizaţia (bunăstarea) a suprimat natura (instinctul), dar aşa ceva nu e universal. Refularea din psihanaliză se explică tocmai printr-o explozie a pulsiunii după ce a fost reprimată pentru mult timp, fără să fie şi satisfăcută. Însă represiunea psihologică nu înseamnă suprimarea ei; tocmai de aceea apare acest fenomen de inundare a ei în câmpul altor pulsiuni, şi satisfacere laterală. Întârzierea unei satisfacţii, condiţie a civilizaţiei, nu înseamnă anularea ei, ci satisfacerea ei atunci când momentul e oportun. Dacă nu au probleme de fertilitate, bogaţii procreează şi ei în ritm normal sau chiar şi mai accentuat. Conform acelui sofism al scăderii demografice inerente bunăstării, bogaţii ar trebui să nu mai procreeze deloc deoarece o duc cel mai bine dintre toţi.
De fapt aici stă cheia înţelegerii scăderii demografice atât în România cât şi în toate ţările capitaliste; tinerii vor să ajungă bogaţi înainte să procreeze. Tocmai această ideologie toxică a „Visului American”, ce a fost promovată în mass-media în aceste decade de coşmar, a dus la amânarea întemeierii familiei până când aşa ceva n-a mai fost posibil. Ideologia „Visului American” aduce productivitate maximă pe termen scurt şi mediu, deoarece executantul modern de ordine e motivat să muncească mult şi eficient prin această minciună a îmbogăţirii, după cum am arătat într-o altă secţiune din cartea sus menţionată . Pe termen lung însă, aşa ceva duce la refuzul incipient de procreare, la o suprimare totală a instinctului matern (complex matern, la bărbaţi ) în urma dezamăgirii neatingerii statutului de bogat. Iată cum ideologia toxică a „Visului American” întăreşte de fapt complexul sărăciei, fiecare îmbătându-se cu aceste iluzii de formă onirică a atingerii prosperităţii !
Dacă părinţii şi bunicii noştri se gândeau că le trebuie o casă şi o grădină în care să crească animale şi să cultive legume pentru a-şi întemeia o familie, cei din generaţiile educate în capitalismul sălbatic de după 1990 se gândesc la un apartament într-o locaţie exotică şi la conturi de sute de mii de euro ca bază pentru întemeierea unei familii. Casa şi grădina erau în trecut condiţii necesare şi suficiente pentru supravieţuirea familiei. Aceste elemente de proprietate bazală erau suficiente pentru alimentaţie şi protecţie împotriva intemperiilor naturii (locuinţă), cu toate neajunsurile acestora. Dimpotrivă, o locuinţă de fiţe şi avere mare strânsă nu sînt condiţii fără de care nu se poate întemeia o familie. Faptul că o persoană are astfel de aspiraţii atât de înalte sub raportul materialist poate duce la o evoluţie personală a cuiva. Însă aceste aspiraţii devin atât de acerbe încât sugrumă însuşi instinctul matern (complexul matern) . Lipsa apetitului sexual şi dorinţei de a avea copii este rezultatul unei ample deformări şi schimonosiri a speciei umane de către capitalismul sălbatic. Acesta este adevărata cauză a deficitului demografic în ţările capitaliste.
Uneori familia poate fi sacrificată de dragul atingerii unor performanţe mari în domenii specifice evoluţiei umanităţii. Ingineri, arhitecţi, savanţi şi artişti şi-au neglijat viaţa de familie pentru revoluţionarea domeniului lor. Aşa ceva este justificat de rezultatul muncii acestor oameni, care aduce progres umanităţii. Pentru ei eşecul procreării este contracarat de satisfacţia personală a perpetuării propriului nume în istorie. Însă pentru omul simplu, fără abilităţi de revoluţionare a domeniului lor de lucru, această deformare dezinformaţională a atingerii unui fals ideal de bogăţie este un efect secundar al mentalităţii profitului, cultivată în ideologia toxică a „Visului American”. Capitalismul creează artificial narcisici fără cauză. De aici vine explozia numărului de tulburări psihice în era industrială, şi abuzul de substanţă psihoactivă ce amorţeşte temporar această predispoziţie psihopatologică.
Romanticii secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea refuzau o viaţă de familie în speranţa atingerii unor idealuri înalte de dragoste spirituală. Dragostea avea la ei deseori caracter platonic, în special datorită faptului că se îndrăgosteau de persoane din clase sociale superioare la are nu aveau acces. Dragostea platonică era un refugiu într-o iluzie pentru temperarea suferinţei netrăirii sale fizice la nivel concret. Romantismul toxic al capitalismului sălbatic duce de multe ori la anestezierea maternităţii în cuplurile normale (heterosexuale). Acesta suprimă intenţia partenerilor de a completa în mod natural dragostea prin maternitate. Instinctul matern (complexul matern) a fost asfixiat de ideologia toxică a „Visului American” care vine fără ideologia contrară. Puţini sînt cei care au auzit celebra descriere a lui George Carlin a acestui adevărat coşmar dezinformaţional prin faptul că trebuie să fii adormit ca să-l trăieşti cu adevărat. Cei mai mulţi sînt intoxicaţi de această ideologie prin mass-media.
Nu poţi să procreezi dacă eşti într-un somn permanent, vecin cu anestezierea instinctelor. Aceasta este adevărata cauză pentru prăbuşirea ratei natalităţii în România şi spaţiul capitalist în general. Tendinţa de închidere sistematică a şcolilor din lipsă de copii se face în pas de fanfară şi fluturări de steaguri ale Uniunii Europene, culmea absolută a dezumanizării. Faptul că străinii, în special asiaticii, vin aici într-un număr din ce în ce mai mare este un indiciu că ne aflăm într-o criză demografică profundă. Acesta a fost unul dintre scopurile tragediei din 1989; economia occidentală a avut nevoie de mână de lucru ceva mai calificată din estul Europei pe care încearcă să o înlocuiască prin relocarea unor populaţii estice, în care există exces demografic. România şi întreaga zonă e un fel de antecameră care face selecţia între cei productivi şi cei leneşi, primilor deschizându-li-se astfel drumul pentru „avansarea în carieră” în Occident. Occidentul putea să-i absoarbă direct, însă a găsit acest instrument de selecţie prin intermediul estului Europei.
Stalin deporta populaţii întregi cu ajutorul ameninţării armate. Stalinismul capitalist face acelaşi lucru la o scară mult mai mare, cu ajutorul dezinformării prin ideologia toxică a „Visului American”. Stalin a ucis sute de mi de oameni. Stalinismul capitalist a împiedicat naşterea sute de milioane de oameni la nivel global. După experimentul de eugenie postnatală al Celui De-al Doilea război Mondial, pe care l-am descris în detaliu în documentarul meu „Cea mai mare crimă din istorie” , în Japonia pe termen lung s-a ajuns la cea mai acerbă situaţie de deficit demografic văzută vreodată. În aşa fel au fost plămădite de-a lungul generaţiilor traumele acelei uriaşe crime în masă încât 40% din tinerii japonezi nu au niciun interes de a forma cupluri. Fenomenul oraşelor pustii din Japonia, dar locuite de bătrâne singure şi agorafobe, care nu s-au căsătorit pentru că o bună parte dintre bărbaţii japonezi a fost exterminată, este un coşmar care vizează şi Europa în viitor, dacă continuăm să dormim pe muzica oficială. În următoarea secţiune voi descrie într-un mai mare nivel de detaliu puţinele diferenţe dintre stalinismul propriuzis şi cel capitalist şi multele lor puncte comune , împreună cu nominalizarea tragediei din decembrie 1989 ca invazie CIA .
