Pentru mine anul nou nu este neaparat 1 ianuarie. Revelionul are o semnificatie mai curand matematico-birocratica ;). Anul nou e atunci cand ninge. E un fel de CTRL + N :). De multe ori am tastat combinatia asta ...
:)) Mi-aduc aminte ca la un moment dat m-am apucat sa invat ceva actionscripting pentru Flash. Eram incepator si nu stiam ca codurile nu se potrivesc de la o versiune la alta. Mergeam la biblioteca si luam nutite si apoi aplicam acasa pe o versiune diferita de flash. Fireste--codul nu mergea si tot dadeam CTRL + N pentru a o lua de la capat. Mai apasam"N"-ul si cand computerul ma intreba: "Save the document?" :)) Am apasat acel N de atatea ori ca la un moment dat nu mai mergea la tastatura :)) Un timp tastam "n"-ul cu combinatia "CTRL+V" :))
Mi-aduc aminte in scoala cum incepeam o lucrare noua atunci cand cea la care lucram de cateva saptamani nu iesea. Uneori mi s-a intamplat ca o lucrare apreciata ulterior sa fie facuta in 30 de minute dupa ce in prealabil zapacisem una asa inainte.
Asa e si cu zapada. Dupa ce lumea asta se infunda in noroi si in mohoreala vine zapada ca un Ctrl N al naturii si face totul blanc. Dupa ce a mai trecut un an de zile in care tot n-ai reusit sa faci ce ti-ai propus candva acest Ctrl N natural iti mai face o promisiune. Hai inca odata! Intr-adevar... poate ca ar trebui sa te lasi... poate ca ai luat-o de cam multe ori de la capat! Dar poate sa-ti si iasa in 30 de minute ;). De asta zapada e un semn al sperantei pentru mine. A nins si asta inseamna a(ctrl)nul (ctrl)nou .
Oamenii nu mai suporta minciunile si escrocheriile sistemului asazis democratic, liber, al egalitatii de sanse. Traim intr-un sclavagism mascat, cosmetizat.
Pe 7 decembrie la nivel mondial se preconizeaza falimentarea bancilor pe care omul simplu o poate face. Fostul fotbanilst francez Eric Cantona s-a implicat activ in aceasta campanie:
Dupa numarul de vizualizari imi dau seama ca procentul celor care chiar vor recurge la acest gest va fi undeva sub 10 %. Asta e! Sclavagismul e profitabil unora...
Nu cred insa ca se va intampla mare lucru chiar daca toti oamenii ar scoate odata banii pe care ii iau in banci. S-ar crea o criza mondiala dublata de inflatie exploziva in urma careia omul tot fara nici un ban ar ramane pentru ca pur si simplu banii lor se vor devaloriza.
Seven Pounds mi se pare pur si simplu o capodopera a manipularii. Sunt convins ca o armata de (pseudo)psihologi (dar profesionisti) si PR-isti au lucrat la 2 ore de manipulare fina, atat de fina incat iti trebuie cunostinte si perspicacitate sa o intelegi. Sunt ferm convins ca 90% din spectatori nu au simtit nimic, ba chiar au ramas cu un gust amar fata de "erorile" teoriilor conspiratiei. Felicitari sincere fata de inginerii imaginii acestui film! Sunt niste mercenari desavarsiti. Cred ca ar putea demonstra orice.
Filmul pare o poveste inocenta despre un om care are constiinta incarcata pentru ca in urma unei erori de conducere a masinii si-a ucis familia intr-un accident rutier. Si se invinovateste asa de tare incat nu mai vrea sa mai traiasca iar singurul sau scop este sa moara. Vrea sa se sinucida dar nu oricum. Vrea ca organele sale sa fie donate catre cei ce au nevoie disperata de ele. Faptul ca la un moment dat niste oameni bolnavi se fac bine datorita organelor donate de acest om si se intalnesc dupa ce donatorul lor deja va fi trecut in nefiinta e punctul de forta al filmului. Pornind de aici se construieste o poveste la care a cotizat de fapt guvernul pentru a presara in el niste opinii favorabile societatii sclavagiste.
Tema este absolut foarte penetranta in constiinta maselor. In imoralitatea de zi cu zi, in promiscuitatea sociala generalizata omul de rand are o nostalgie pentru constiinta morala ce se gandeste la consecintele actelor sale in planul restului omenirii. Pe de alte parte un om ca personajul principal din acest film interpretat de Will Smith, e o adevarata mana cereasca, o minune pe langa cineva. Face bine neconditionat; e de ajuns sa te vaiti de ceva ca el vine sa ajute. Sa nu mai vorbim de faptul ca intr-o firma un astfel de om poate fi un exemplu pentru ceilalti si aur pentru patronul companiei la care lucreaza si pentru sclavagismul consumist in general!
Dar tu ca spectator abia la sfarsitul filmului iti faci o astfel de panorama. Mai precis asta se intampla pe undeva pe la 10 minute inainte de final. Pana atunci iti faci o gramada de idei despre realitatea din film. Una dintre ele este atent, subtil si inselator modelata in asa fel incat sa ii induca specatorului o idee conspirationista care apoi sa se dovedeasca o iluzie, o eroare de interpretare. Oricum teoriile conspirationiste prind la public foarte bine asa ca daca este exploatata in scopul audientei asta nu poate fi decat un succes. Asa ca personajul lui Will Smith este initial prezentat ca fiind un cinic angajat al IRS care urmareste inclusiv in spital oamenii simplii pentru a recupera "datoriile" fata de stat. La un moment dat chiar agreseaza verbal un nevazator, ironizand cu cinism handicapul sau. Ce sa mai vorbim!, in aceasta prima parte a filmului producatorii reusesc sa ii faca o imagine negativa personajului principal.
Se poate ca un astfel de dribling sa fie luat ca atare, ca o tehnica de a tine spectatorul in priza. De acord. Insa tema IRS-ului nu are nici o legatura cu tema centrala a filmului. Asta e comanda de la autoritati (represive). Dupa ce tu ca spectator esti dezgustat de metodele cinice de recuperare ale IRS la sfarsit afli ca de fapt personajul nu era angajat al IRS ci el doar investiga daca eventualii sai beneficiari sunt oameni buni. Iti vine sa spui la sfarsit: "ba ce proaste sunt teoriile conspirationiste: paranoia noastra – omul de fapt simula…". Ba chiar pe masura ce filmul se deruleaza IRS-ul este prezentat din ce in ce mai pozitiv pana cand a ajuns deja o mostra nemaivazuta de bunatate si umanitate.
In acest film avem un IRS care vine sa ne curete gradina de buruieni, care plimba cainele, care da casa saracilor, care vine la casele oamenilor sa le repare ce mai e prin casa de reparat, care doneaza maduva pentru cei suferinzi (operatie facuta fara anestezic min 1: 20). Cum sa nu iubesti IRS-ul! Aproape ca crezi ca taxele pe care el le ridica ca stapanul de la sclav se justifica prin aceste servicii care ies din sfera socialului si intra in sfera familialului. Oameni sensibili astia de la IRS! Broken hearted...Niste delicati! Niste suavi! Niste flori uitate pe pamant de divinitate (sic!) !
La minutul 53 agentul IRS spune chiar o poveste potentialei sale victime. Psihologii mercenari pe care Hollywoodul ii consulta probabil ca le-au spus producatorilor ca imaginea parintelui se regaseste in imaginea conducatorului politic si a autoritatii. Spunerea povestii intareste aceasta perceptie inconstienta pe care omul simplu o are despre autoritati si cu care e dus de nas sa devina robul lor.
Intr-o lume in care povara vietii zilnice te face sa iti doresti in mod cinic mereu altceva, alta familie, alt(a) partener(a), alta casa, alta masina cine credeti ca nu isi uita partenera moarta intr-un accident de masina si nu doreste altceva decat sa moara intru fidelitatea ei? Cine… cine…? Pai IRS, cine altcineva? Nu e IRS un fel de divinitate pe pamant (sic!)? Nu la IRS dam noi ofrandele?
La minutul 40 al filmului are loc o scena absolut revoltatoare in ceea ce priveste rolul ei de manipulare: IRS merge sa ajute o biata emigranta hispanica ce are anumite probleme. LA minutul 1: 65 IRS chiar ii ofera casa acestei hispanice. Maai, mai, mai…! Asa e ca IRS-ul nu ia casele oamenilor? (sic!) De fapt le da case acestora ca uite asa e in film. Tttt! Vazand astfel de mizerie nu pot sa nu ma gandesc la bietii hispanici! O astfel de scena e menita sa arate umanismul societatii civilizate spre deosebire de „saracia” spatiilor din lumea a doua si a treia: „veniti in SUA pentru o viata mai buna si sa vedeti ce sclavi deveniti!” Cred ca e momentul sa intelegem de ce in opinia publica e incetatenita ideea ca e rusinos sa fi sarac. In urma unei astfel de mentalitati induse subtil de cultura consumista oamenii lumii a treia pleaca din tarile lor de origine pentru a atinge „visul american”. Foarte putini dintre ei reusesc. Cei mai multi ajung sclavi. Returnarea in tarile de origine a „imigrantilor ilegali” proveniti din America latina, Africa sau Europa de Est in spatii ca SUA sau Europa occidentala este un act de selectie. Ea este menita doar pentru cersetori sau gainari. Ei sunt acea cantitate uneori neglijata acoperita de grosul imigrantilor care de fapt sunt atrasi in aceasta capcana a sclavagismului consumist. Am cunoscut un expulzat din Italia care plecase la munca acolo. A fost expulzat dupa ce i s-au verificat mainile: erau netede si nu aveau bataturi... Globalizarea este o gaselnita pentru a produce o astfel de emigratie a sclavilor: in trecut erau adusi cu forta, acum sunt atrasi cu falsa cultura a bunastarii si vin singuri „de buna voie”.
In realitate IRS-ul este mana dreapta a sistemului neosclavagist. IRS ia de la saraci si da la bogati. Evident, imaginea acestei institutii in ochii omului simplu e pur si simplu cea pe care o merita. O institutie lipsita de inima, o institutie specifica statului semisclavagist. Dar nu-i nimic. Atata timp cat exista Hollywood si atata timp cat guvernul il finanteaza in buna parte se poate crea o imagine exact opusa. IRS care fura casele oamenilor, care lasa oamenii pe drumuri si care determina mii si mii de sinucideri in America este prezentat ca un bunic bun, ca un Dumnezeu care imparte dreptatea cu generozitate blajina. Mi-i imaginez pe producatorii acestui film negociind la nivel subliminal cu "targetul" : "Va oferim sansa sa cunoasteti omul minune care da totul celorlalti cu conditia sa acceptati si ca IRS-ul e cumva rupt din cer de la Doamne Doamne" Exact asta e afacerea! La final sclavul contemporan va merge la vot cu inima plina de entuziasm fata de institutiile statului! De drept!
Mie mi se pare absolut genial (in sens malign, evident…) modul in care filmul te momeste cu propriile teorii conspirationiste pentru ca in final sa le combata si sa iti ramana intr-un fel in minte exact ideile opuse. Au mascat acest neadevar notoriu cu problema transplantului de inima care automat ia fata in importanta temei escrocheriei oficiale a autoritatilor. Cantarind metodele inumane ale IRS cu gestul uman al donarii organelor spectatorul le pune pur si simplu in conflict avand tendinta inconstienta sa nege teoriile conspirationiste. Ca la alba neagra pur si simplu! La fel cum hotii iti atrag atentia cu ceva diferit de obiectul interesului lor si te fura "din neatentie" la fel face si un astfel de film. Adevarati jucatori de poker baietii de la Hollywood! Un astfel de film este o capodopera nu pentru ca prezinta o minciuna drept adevar ci pentru faptul ca dupa ce ti-a servit subtil realitatea ingrozitoare te face sa nu te mai gandesti la ea si sa visezi la… „bunatatea umana”. Daca cineva vine si spune ca e o manipulare, ca IRS nu face chiar atat de mult bine (sic!!!) oricand un avocat al filmului poate spune ca personajul lui Will Smith nu era nici macar angajat al IRS. Aflam mai tarziu in film ca, dorind sa testeze daca beneficiarul organului sau il merita cu adevarat, personajul lui Smith se deghizeaza in functionar IRS pentru a-i testa acestuia bunatatea. Dar asta se spune doar in cateva secunde la final mijlocit printr-un gest care lasa de inteles ca nu ar fi de fapt un astfel de angajat desi timp de o ora pana atunci asta i se spune constant spectatorului.
Nu numai omul mai putin inteligent dar chiar si cel atent si iute la minte ramane cu ideea a IRS coborat din rai; pentru ca din punct de vedere psihodinamic datele mnezice mai recente sunt amestecate de catre mintea omeneasca in mod logic cu cele mai vechi. Inconstientul nu percepe ca „falsul angajat IRS era de fapt un om minunat” ci ca „angajatul IRS era un om minunat”. Datele mnezice despre autenticitatea sa ca functionar s-au engramat in memorie timp de o ora. Dupa o ora de atentie straturile mnezice superioare isi pierd disponibilitatea de engramare odata cu acest aflux de informatii al filmului. Majoritatea spectatorilor uita aceste amanunte care reprezinta zona cea mai fragila a filmului tocmai pentru ca straturile mnezice superioare care raspund de memoria de scurta durata nu mai sunt foarte active engramatic. Peste o perioada de timp atunci cand uitarea datelor filmului se instaleaza in memoria privitorului iar acesta ramane cu urmatoarea idee: „ un angajat IRS vrea sa se sinucida si isi doneaza organele oamenilor simpli”. Exact ceea ce trebuia demonstrat! In locul ideii evidente despre autoritatile (represive) care fura sistematic munca omului simplu cu ajutorul procedurilor si institutiilor manipularea facuta de acest film prezinta exact ideea opusa. Acesta este sensul culturii clasice in general. Spectatorul de rand uita total de faptul ca personajul principal e un om normal, uita si de deghizare, uita si de teoriile conspirationiste. Eventual, daca aceste idei conspirationiste se intaresc ca urmare a observatiei directe a realitatii cotidiene se mai poate face un alt film de genul acestuia…
Se poate spune ca in aceasta perioada de dupa o ora de vizionare spectatorul intra intr-un usor somn hipnotic. Este momentul in care i se poate distrage atentia. De exemplu logica faptului ca donatorul se deghizeaza in functionar IRS este aproape nula in realitate. Daca vrei sa testezi bunatatea unui om nu il testezi luand o pozitie de superior pe clasa sociala asa cum sunt evident functionarii IRS. Ba chiar te poti insela foarte tare daca o faci tinand cont de ura nativa a claselor inferioare fata de cele superioare. Tocmai de aceea exista politicieni care atrag timp de cativa ani ura asupra lor iar apoi dispar in ceata. Dar nu numai o ura si un dispret peste ceea ce arata in mod normal un astfel de om poate implica o evaluare gresita a calitatilor sale. Ipocrizia si linguseala omului simplu fata de autoritati iarasi poate impiedica o astfel de testare coerenta. Dimpotriva bunatatea unui om se testeaza simuland o pozitie sociala inferioara. In povestile cu regii care testeaza dragostea fiicelor acestia nu se deghizeaza in Dumnezeu, ci in cersetor, nebun sau muribund. Oricine stie acest lucru. Daca in acest film deghizarea se face in functionar IRS acest lucru se datoreaza tocmai intentiei de a face imagine pozitiva acestei institutii pe care omul de rand american o uraste profund.
Va sunt supravegheate telefoanele, e-mailurile, sunteti filmati cu mii de camere zilnic (pentru securitatea dumneavoastra)? Nu-i nimic. E doar IRS-ul care vegheaza pentru a va face un favor la colt de strada. Cineva de acolo de sus va iubeste non stop si in toate orificiile... You just have to trust in caz ca nu believe.
N-am sa uit niciodata zambetul ala senin si inocent! E zambetul calaului contemporan! Cu zambete seducatoare se face sclavia astazi. Am crezut ca Kevin Bacon e cel mai mizerabil actor dar Will Smith ii intrece pe toti. Nu imi vine sa cred ca e negru. Nu i-a ramas nimic din frumusetea inocenta a rasei lui. E o rusine pentru memoria stramosilor lui furati din Africa si adusi pe plantatiile americane!
„s.f. Infracțiune care consta in inșelarea unei persoane prin mijloace frauduloase in scopul obținerii unor profituri”
iar inselarea se defineste ca:
“s.f. Inducere in eroare”
Este cam ceea ce au facut bancile in acesti ani cu clientii lor. Cand am facut eu contractul ipotecar cu Bancpost, un oarecare Bogdan Jinca imi prezenta un desfasurator cu rata pe care trebuie sa o dau lunar la banca timp de 25 de ani pentru a-mi plati imprumutul. Am luat desfasuratorul acasa, l-am studiat si am vazut ca per total, conform acestui grafic, in 25 de ani eu voi plati ceva mai mult de valoarea dubla a imprumutului initial. Asta e, mi-am zis! Banca trebuie sa isi ia si ea profitul ei.
O astfel de escrocherie consta in „filosofia” dobanzii variabile. Aceasta „filosofie” aplicata concret consta in discreta ridicare a valorii a sumei finale de ramburasat, pas cu pas pana cand la un moment dat am observat ca „estimarile” finale ale costului total ajunsesera la marja de… 50%. Ratele mele s-au dublat in 2 ani dupa acumularea creditului imobiliar. Calculul meu initial cu care fusesem de acord practic se dovedea a fi un praf in ochi, o escrocherie pentru a ma induce in eroare si a-mi ascunde costuri mult mai mari ale acelui credit.
Escrocul de la birou mi-a spus ca dobanda se va modifica dupa primul an in functie de inflatie care se regasesc in indicii Euribor, Robor bla bla bla ... Asemenea monedei, dobanda variaza si ea adica poate sa creasca sau poate sa scada. Cam asta inseamna variabil in limbajul curent. Ne-aducem aminte de la TV cum prezentatoarea de la vreme spunea: „Cerul va fi variabil cu unele innourari…”. Sau ca temperatura intr-un an variaza de la vara la iarna. Escrocheria bancii este aceea ca nu a mai respectat aceasta scadere a dobanzii conform sensului variabilitatii in limbajul curent. Termenul „variabil” a fost tras de par sa devina schimbator in sens de constant crescator si nu in sens de aleatoriu sau flexibil asa cum el este incetatenit in limbajul curent. Daca „variabil” ar fi insemnat ceea ce inseamna dupa sensul lui corupt de catre banci atunci la auzul sintagmei „cer variabil” ar fi trebuit sa ne asteptam la uragane asemenea celor de pe planata Jupiter. In acelasi spirit se poate face o astfel de escrocherie: eu merg sa cumpar lapte de la magazin dar gasesc inauntru apa, sa zicem si de aici incolo numele traditional de lapte va insemna apa dupa cum cuvantul „variabil” in acceptiunea bancii nu mai inseamna si scaderea dobanzii dupa ce la un moment dat a crescut dupa cum escrocul de la birou mi-a spus in mod expres.
Am verificat in DEX si am vazut ca inclusiv dictionarul oficial are anumite probleme de identificare corecta a acestui cuvant. De exemplu in DEX- Ed. „Univers Enciclopedic” Bucuresti 1996 ed a II-a. Sub egida Academiei Romane , Institutul de lingvistica „Iorgu Iordan” cuvantul „variabil” se defineste astfel:
Variabil, a, variabili, -e, adj. Care variaza; succeptibil de a se schimba; schimbator. (Mat.) Cantitati (sau marimi) variabile = cantitati (sau marimi) variabile susceptibile de a-si schimba valoarea fata de altele care raman constante. ♦ Mat.; substantivat, f.) Cantitate care ia succesiv diferite valori (in cursul unui calcul); p. gener. Cantitate, element etc. care variaza. ♦ (Despre cuvinte) Care are forme diferite, care isi schimba terminatia. [Pr.: -ri-a-]
Daca aceasta definitie nu ar fi aproximativ identica cu cea a DEX-ului din 1975 as fi suspectat ca bancherii (escroci) au umblat la resorturile specialistilor din Academia Romana platindu-i sa modifice efectiv limba in spiritul propriului interes. Oricum ramane un mare semn de intrebare faptul ca sensul oficial al cuvantului „variabil” nu reflecta mai precis sensul limbajului curent al sau, respectiv cel de oscilant, fluctuant si se rezuma la sensul general de schimbator care presupune atat schimbarea crescatoare sau descrescatoare cat si cea aleatorie.
Si totusi exista si alte dictionare ale limbii romane unde este aratata variabilitatea ca oscilatie. De exemplu Ghe. Bulgar in „Dictionar de sinonime” editat de Palmyra in 1994 cuvantul „variabil” inseamna:
„variabil -a adj – schimbator, nestatornic, fluctuant, ezitant”
De asemenea in „Dictionar explicativ ilustrat al limbii romane” editat de ARC (Gunivas) in 2007 cuvantul „variabil” inseamna:
„ adj 1. Care trece prin modificari succesive, care are fluctuatii, care variaza (in functie de anumiti factori) (…). 2. Care are forme flexionare schimbandu-si desinenta(…)”
Iar pentru cuvantul „fluctuatie” avem:
„s.f. Abatere foarte mica, accidentala si temporara fata de o constanta, de o anumita stare, de un anumit reper.”
Conform acestor definitii, daca rata mea se dubleaza intr-o anumita perioada fata de estimarea initiala (care e insasi constanta fata de care se defineste variabilitatea) ar trebui, ca intr-o alta perioada ea sa se si reduca la jumatate fata de contanta ei de pe desfasuratorul initial. Acest lucru evident ca nu s-a intamplat. Niciodata rata mea nu s-a micsorat ci a fost in continua si constanta crestere.
Escrocheria acestei practici e una; dar mai ales instiintarea ca o astfel de rata s-a marit subit mi se pare lipsita de cel mai elementar bun simt: eram sunat de catre un angajat si pe un ton amenintator mi se spunea ca am restante la plata rate? De parca eu puteam visa paranormal ca ei au crescut (din nou) rata. Parca in reclamele prezentate de ei nu se vede tipul asta de practici, nu? Dupa cate mi-aduc aminte parca in astfel de reclame banca era prezentata ca un Mos Craciun care vine si iti ofera casa in dar.
Pe baza acestei escrocherii bancile au avut profituri incredibile inclusiv in perioada asta de criza economica. Graficul de mai jos arata ce salarii au escrocii in zilele noastre:
Iata ca principiul fundamental al societatii respectiv „libertatea mea se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt” este transformata in „libertatea mea sporeste prin limitarea libertatii celuilalt”. Daca esti Bill Gates si implementezi sistemele informatice in lume usurand viata de zi cu zi a omului contemporan atunci jos palaria. Meriti a fi milionar sau miliardar. Dar cand tu obtii venituri incredibile pe baza disperarii omului simplu care isi doreste cel mai elementar lucru al societatii civilizate, respectiv o locuinta, atunci tu si sistemul tau mafiot nu sunteti decat niste feudali si atat! A avea astfel de salarii in situatia in care romanii se sinucid din cauza datoriilor la banci si a executarilor silite este ea insasi o crima. O crima pe care sistemul neosclavagist o ocroteste cat mai eficient posibil, o crima ca si insusi sclavagismul.
Diferenta dintre sclavagismul feudal si acest neosclavagism al actelor si legilor practic e aproape imperceptibila. Clientii bancilor au vazut pe pielea lor ce inseamna sclavagismul si cum abolirea sclaviei e asa doar un insemn abstract pe petic de hartie care se poate aplica sau nu. Cei care dormiteaza in parfumul de fildes plin cu iluzii despre „statul de drept”, despre „libertate” si „democratie” ar trebui sa treaca prin aceasta experienta pentru a vedea terorismul curat al sistemului social.
Evident ca in felul acesta bancile si politicienii care s-au implicat in piata imobiliara au manipulat pretul caselor. Omul a acceptat un pret initial al casei dar prin diferitele proceduri si constrangeri legale s-a trezit ca trebuie sa plateasca un alt pret ce pana la urma se dovedeste dublu sau triplu.* Daca omul nu plateste in continuare ratele, deci daca nu accepta cresterea pretului atunci risca sa fie executat silit de banca si risca sa piarda atat investitiile pe care le-a facut in respectiva casa cat si cei 25% din creditul total pe care omul trebuie sa ii aiba pentru a contracta creditul. Daca suma de 25% pe care bancile o crea parea usor bizara si inexplicabila iata ca aceste momente explica faptul ca bancile au anticipat astfel de momente. Scuza cum ca n-au putut prevedea evolutia pietei imobiliare si a indicilor Eurobor, Libor, Robor pe care functionarii sai o invoca frecvent atunci cand li se aduce aminte de discrepanta dintre desfasuratorul initial al ratelor si ratele actuale este o minciuna la fel de gogonata. Vorbim aici de munca de zeci de ani care poate fi inundata de apa sambetei prin intermediul sistemului social neosclavagist. Iata un mod contemporan de furare a muncii omului onest cu ajutorul actelor si procedurilor care a inlocuit furtul brut realizat de stapani in defavoarea sclavilor din epoca sclavagista clasica! Este un mod imoral dar, se pare, legal de a face avere.
Cei mai defavorizati sunt cei care n-au anticipat criza si au suferit de „optimism debordant” angajandu-se in credite mult prea mari pentru cat le era plapuma. De obicei optimistii debordanti sunt cei selectati pentru a servi in general. De data asta insa ei si-au furat singuri caciula falsificandu-si actele de venituri prin diferite mijloace. Mare greseala sa incerci sa te iei la tranta in escrocherie cu escrocii profesionisti!
Dar se pare ca rabdarea unora dintre noi a atins limita extrema. Majoritatea clientilor bancilor s-au intrunit online pentru a actiona in instanta in grup aceste practici ale bancilor. Mai jos sunt linkuri catre aceste liste comunitati on line:
De la „Top Gun” incoace manipularea prin Hollywood nu se mai face atat de vizibil. Nu da bine ca omul de rand sa stie ca a fost pacalit cu lugu lugu povestilor de adormit copiii. De ce sa spui tu povestea filmului „Top Gun”, despre cum a fost el menit sa atraga tinerii catre cariera militara dupa ce odata cu perioada Vietnam lumea se saturase pana peste cap de razboi si armata? Suna a manipulare si asta nu e vazuta bine in societatea civilizata contemporana desi manipularea este fundamentul functionarii ei. Mai bine o faci mai subtil. "Lions for Lambs" este un astfel de „Top Gun” reloaded, un „Top Gun” al sfarsitului anilor 2000.
Centrul de greutate al filmului consta intr-o discutie ce se desfasoara de-a lungul intregului film intre un senator interpretat de Tom Cruise si o jurnalista interpretata de Meryl Streep. Tema discutiei vizeaza diferentele de opinie fata de razboiul din Irak. Jurnalista are idei antirazboi iar senatorul are odei pro. Intalnirea lor are loc deoarece senatorul vrea sa o convinga pe jurnalista sa prezinte o noua strategie de razboi in Orientul Mijlociu. La o prima vedere se pare ca filmul prezinta obiectiv divergentele fata aceasta tema in societatea americana, in special in ultimii ani ai domniei lui George Bush al II-lea. Dar la o analiza mai atenta se poate vedea ca "Lions for Lambs" prezinta discret superioritatea punctului de vedere sclavagist/corporatist/razboinic fata de punctul de vedere umanist/anticorporatist/pacifist.
Este clar ca discutia libera si amicala pe care Hollywood-ul o prezinta reporterita si senator este asa ceva ideal. Ea niciodata nu se intampla intre guvernanti si majoritatea antirazboi. Ca in film senatorul ia o pozitie democratica asta e „reclama” la democratie. In realitate lucrurile sunt mult mai parsive. Pe internet exista o multime de filme cu oameni ce brutal sunt dati afara de fortele de ordine pentru ca protestau in cladirile unde cate un oficial tinea cate un discurs favorabil campaniei din Irak.
Mai mult decat atat, oamenii din presa si din alte institutii au ajuns si acolo hartuiti daca nu sustineau politica lui "axa raului" si declarati nepatrioti si simpatizanti cu terorismul daca tindeau sa arate fapte abominabile ale unor soldati americani sau daca erau impotriva razboiului pur si simplu. Legislatia americana si a mai multe state civilizate poate permite acuzatii concrete de „terorism” pentru cei ce nu subscriu la ideea „axei raului”. Daca in antichitate Socrate era condamnat la moarte sub acuzatia ca nu credea in zei iata cum in societatea contemporana ai sanse sa ajungi in inchisoare pentru ca nu crezi in … diavol. Noroc ca societatea contemporana mimeaza democratia, tine cont de opinia majoritatii si astfel ca inchisoarea pentru ce nu credeau in „axa raului” a trebuit sa fie pusa deoparte odata ce razboiul din Irak si Afganistan a devenit nepopular. Dar pana atunci unii dintre cei ce erau antirazboi au fost discret tarati prin tribunale pentru „nepatriotismul” lor. Altii au fost dati afara din diferite institutii si companii care nu au in statut promovarea expresa a politicii Puterii pentru ca s-au declarat impotriva ei. Sub George Bush, America s-a intors cu cel putin 100 de ani in urma in materie de democratie. Iata un exemplu care arata cam care este soarta protestatarilor antirazboi, cu agentii care te anihileaza eficient:
Cam astea sunt realitatile dezbaterii problematicii razboiului in SUA si nu cosmetizarea pe care acest film o prezinta pentru gura casca:
Iata un alt exemplu despre cat de „democratic” se poarta politia „celei mai mari democratii din lume” cu un om care crede ca 11 septembrie a fost orchestrat din interior (min. 17)
Daca fortele de ordine au un astfel de comportament fata protestatarii antirazboi ne putem imagina ca tentaculele caracatitei merg pana la angajatori. A avea un job intr-o companie sau intr-o institutie presupune discret a fi avocatul politicii razboinice a guvernului. Iata cum teoriile despre apolitizarea institutiilor sunt de fapt vorbe goale menite sa il convinga pe omul de rand ca e liber, ca traieste intr-o democratie si ca isi alege singur destinul. In realitate multi dintre americani au recurs la vechea ipocrizie asumata, de fapt scopul esential al ipocriziei in genere. Acasa sustineau oprirea razboiului pe masura ce prietenii si cunoscuti piereau in Orientul Mijlociu iar la job erau de acord cu „seful”.
Iata cum aceasta drama individuala a asumarii ipocriziei sustinerii razboiului este prezentata sumar in cateva minute intr-o discutie ce pare amicala dintre jurnalista si seful sau. Nu imi dau seama cu cat tupeu se poate prezenta ca amicala o astfel de discutie atata timp cat jurnalista e amenintata evident cu somajul daca nu sustine teoria razboiului. Multi americani au trait si inca traiesc aceasta drama si refuza sa vorbeasca despre ideile lor intime fata de razboi si fata de sistemul social neosclavagist contemporan la fel cum in totalitarism oamenii se ascundeau sa critice partidul si conducatorul departe de urechile mascate ale vreunui ofiter de securitate acoperit. Sub domnia lui George Bush al II-lea foarte multi americani au trait pe pielea lor romanul „1984”. In realitate acest subiect al revoltei omului de rand fata de directia in care George Bush si corporatistii au dus America pana in 2008 a facut obiectul spectacolului si „revolutiei Obama”. Acesta nu e un subiect de cateva minute iar ingineria imaginii lui Obama arata ca profesionistii PR-ului guvernantilor se gandeau serios la aceasta „revolutie”. Daca nu i se promitea revolutia care intre timp s-a transformat intr-o noua dezamagire, absenteismul de la vot in SUA risca sa ajunga la cote record. Sa vedem daca revolutia „Hilary Clinton” care se pregateste abil de pe acum poate contracara acest fenomen al absenteismului care arata in cel mai clar mod cu putinta in ce mod ceea ce se numeste astazi „democratie” este o escrocherie la nivel macrosocial. Institutiile statului de drept contemporan sunt fabrici de manipulare si propaganda iar "Lions for Lambs" ca multe altele de fapt are exact aceasta menire pe caile ocolite ale neodogmatismului manipularii si propagandei prin cultura consumista.
Daca argumentele prorazboi care au fost expuse si supraexpuse pe toate canalele de media sunt reluate obsesiv aproape identic si in acest film, dimpotriva, contraargumentele sunt doar pe jumatate expuse si chiar usor trunchiate. De fiecare data senatorul are ultimul cuvant iar jurnalista nu continua argumentatia anti. Plus de asta nu sunt prezentate elementele hardcore ale opiniei antirazboi iar cea mai importanta este teoria mainii din interior fata de evenimentele de la 11 septembrie. De asemenea nu se spune nimic despre un alt reper al argumentatiei antirazboi: petrolul negociat mai ieftin daca controlezi statul iarakian. Caracterul tendentios, mincinos si escrocant al acestor argumente reflecta de fapt statutul clasei politice si clasei privilegiatilor social a caror pozitie e sustinuta prin escrocherie, minciuna si razboi.
La minutul 27 se vorbeste intr-un mod de o ipocrizie rara despre cum stau acolo trupele americane pentru a intampina sperantele afganilor pentru o lume mai buna. Ca sa vezi ce grijulii sunt politicienii americani fata de propriul popor si fata de oamenii din afara spatiului SUA! De parca acolo unde se intampla cate o nedreptate oriunde in lume imediat vine cate un soldat american ca un superman sa faca dreptate! Nu stiu pe cine vor astfel de mizerabili sa prosteasca. Ei au impresia ca noi suntem atat de idioti sa nu ne dam seama ca pentru ei omul e un simplu instrument. Ei cred ca nu stim ce inseamna capitalismul si cum trateaza el omul de rand! Ei au impresia ca pot sa mascheze milioanele de saraci din propria lor tara! (Pentru cei care poate n-au luat contact cu realitatea capitalismului lansez invitatia de a vedea documentarul „Capitalismul: o poveste de dragoste” , printre multe alte documentare de acest gen.)
La min. 25. 29 se spune ceea ce a tot spus George Bush si clanul sau pana la saturatie relativ la originea razboiului din Afganistan si Irak: "am fost atacati". Dupa cum am mai spus, eu nu prea cred. 11 septembrie 2001 cam miroase a mana din interior dupa cum, de asemenea, fortele militare si mafiile isi justifica eficienta. Dar hai sa zicem ca ai fost atacat. Daca asa s-a intamplat cum spui tu atunci te duci te razbuni sau faci dreptate pe aia care te-au atacat nu pornesti un razboi mondial din asta. Raspunsul disproportionat, pedeapsa supradimensionata este o crima ce poate fi mai abominabila decat crima pe care vrea sa o repare. Daca de la o astfel de situatie tu te duci sa pui mana pe petrolul irakian atunci cine sa mai creada ca tu insuti nu ti-ai inscenat „paguba” ca sa iei apoi „asigurarea”? Dar, ce sa o lungim, a raspunde disproportionat la crime minore sau chiar inventate de mafiotii castelelor aristocrate pentru omul de rand este un reflex al societatii clasice pentru a-si justifica crima sclavagista.
Pe de alta parte, chiar dupa spusele oficiale, nu Afganistanul si nu talibanii au provocat 11 septembrie. Eu stiu ca inainte de a incepe ofensiva americana talibanii au declarat sec ca n-au nici un amestec in evenimente si ca le condamna. Chiar legatura cu Bin Laden e o mistificare guvernamentala. Daca cei prezentati de autoritati ca fiind autorii atentatelor sunt cu adevarat autorii lor atunci nu inteleg ce treaba are Afganistanul si Irakul cu ei. Ei au fost crescuti/dezradacinati in spirit occidental. Terorismul alternativ* insusi este o realitate specifica civilizatiei occidentale care s-a manifestat inainte prin organizatii de tip IRA si ETA. Arabii abia de curand l-au descoperit dupa ce au inceput sa se occidentalizeze. Dar oricum nu a venit nimeni din Afganistan si Irak sa intre cu avioanele in WTC. Ca unii dintre ei au fost prezenti in Afganistanul talibanilor o perioada e adevarat. Dar asta nu inseamna ca talibanii insisi sunt in spatele acelor atacuri. Conform acestui argument si Germania ar fi trebuit atacata deoarece acolo au locuit o perioada mai lunga de timp acei prezumtivi teroristi.
Nu in ultimul rand, chestia cu raspunsul la atacuri si cu apararea e o minciuna specifica neosclavagismului contemporan prin care se justifica si aparatorul sau cel mai fidel: armata. La fel se justifica si actorii implicati in spirala violentei. In realitate e greu sa ne mai dam seama cine a inceput primul acest razboi dintre lumea occidentala si cea oriental-mijlocie. Pe timpul lui Herodot grecii se bateau constant cu persii. Apoi au venit macedonenii si au cucerit acele pamanturi. Deci cei care au atacat primii par tot occidentalii. Apoi romanii le-au cucerit. Apoi au coborat arabii. Imperiul bizantin (roman de rasarit) a inceput sa piarda din teritorii pana Constantinopolul a cazut de tot. Cruciadele, razboaiele intre greci si turci care au durat pana in secolul al XX-lea… Nu se mai stie cine a inceput acest razboi intre civilizatii. „am fost atacati” e doar cel mai recent episod pe care fiecare dintre parti il vede diferit! Cert este ca acesti reprezentanti de seama ai Evului Mediu si ai antichitatii in perioada contemporana – corporatistii – tin cu tot dinadinsul ca acest film sa continue. Au observat ca sclavul de acasa munceste de 2 ori mai bine daca e amenintat cu razboiul si inrolarea. De aceea corporatistii fac presiuni asupra guvernelor sa de-a drumul la razboaie care sa le umple lor buzunarele. Traim intr-o lume absolut mizerabila!
Dupa 6 ani de razboi in Irak se spune in film ca talibanii pe care i-au inlaturat de la putere au devenit de 2 ori mai puternici. Ceeee? Pai atunci de ce dracu mai te duci acolo? Te-ai dus sa aduci pacea si democratia dar dupa 6 ani fortele razboinice si antidemocratice si teroriste si-au dublat potentialul? Din 2002 pana astazi s-au cheltuit 1.087 trilioane de dolari pe razboaiele din Irak si Afganistan in conditiile in care in America numarul de saraci este de 39.1 millioane (dupa wikipedia ) la un numar total de 308 milioane de oameni. Pai mai bine plateai omului de rand din Afganistan cate 100 de dolari decat sa dai atatia bani pe un razboi care nu numai ca nu rezolva problemele pe care se presupunea ca le rezolva ba chiar le amplifica. Daca tot tii atat la viata si "speranta de libertate" a bietilor afgani poate ca ai putea sa tii un pic si la viata soldatilor americani care au pierit in acest razboi fraudulos. Pare logic. Doar ca nu viata afganilor sau a soldatilor americani este interesul principal al cyborgilor din varful piramidei Puterii ci petrolul din Irak. Povestea cu slavarea milioanelor de afgani din ghearele talibanilor e o chestie de propaganda. Asta e si sensul acestor bani ce par aruncati pe fereastra nesabuit. Ei sunt nesabuiti pentru omul simplu care nu are mai nimic de castigat dintr-o astfel de afacere, ba chiar poate pieri in razboi. Insa pentru corporatisti acesti bani sunt o investitie in viitor pentru colonizarea corporatista a acestor spatii geografice cu resurse importante de petrol.
La min 26 se spune: „luptam impotriva unui rau pentru care ultimii 1300 de ani inseamna erezie.” Hai nu ma innebuni! Si ce inseamna ultimii 1300 de ani? Axa binelui? Ce inseamna cruciadele, sclavagismul, inchizitia, colonialismul si acum neocolonialismul corporatist? Inseamna cumva binele coborat cartezian pe pamant exact pe maduva spinarii lui George Bush? Ma indoiesc. Nu stiu ce o ajunge civilizatia. Poate o sa readuca la viata dinozaurii si speciile pe care omul le-a exterminat intre timp. Poate o sa aduca apa in desert si sa faca acolo jungla. Poate ca o sa colonizeze alte planete si o sa le faca locuibile dezvoltand acolo viata. Nu stiu. Asta ar fi intr-adevar un triumf al civilizatiei si al vietii in general. Dar ce a facut pana acum este un rahat: avem o societate (inca) sclavagista. Crestinismul a promis ca cei din urma vor fi cei dintai dar s-a vazut cum sclavagismul a atins cote inimaginabile pana si fata de sclavagismul antic (impotriva caruia a luptat initial) pana acum 100 de ani. Doua mii de ani de minciuni care mai de care mai gogonate si mai nesimtite a caror nerusinare atinge cote absolut infioratoare. Avem un om care nu mai poate sa se bucure de viata decat daca se refugiaza in iluziile drogului. Avem un om civilizat care si-a pierdut increderea in toate si tot? Avem un om depresiv si o multime de specii disparute si pe cale de disparitie. Avem poluare si distrugere a mediului. Am facut o minunatie de civilizatie in ultimele 2 milenii, nu? Ma lipsesc de tot progresul tau si de societatea ta civilizata amice ca esti doar un salbatic barbierit si parfumat! Asta nu e civilizatie ce ai creat, asta e adevarata anarhie pe care tu o arati cu degetul fata de cei ce nu o accepta. Spala-te cu el pe cap numai lasa pe altii sa traiasca cum vor. Nu le impune tu stilul de viata pentru ca apoi sa devina dependenti de el si sa poti tu sa ii inrobesti! Nu, nu! Nu vreau sa spun nici pe departe ca civilizatia clasica a lumii arabe ar fi ideala. Dar ce propui tu e o falsa solutie. O minciuna care rezolva o problema si aduce in loc doua probleme noi. De fapt tu vrei doar sa ii inrobesti cu tehnologia ta mincinoasa si sa le subtilizezi bogatiile naturale. Canta la alta masa!
Pe de alta parte care e faza? Daca fundamentalistii aia cred ca civilizatia occidentala e o erezie tu le arati contrariul nimicindu-i? Foarte democratic, ce sa zic! Asa de bine se vede (sic) „diversitatea ideilor” si „toleranta fata de puncte diferite de vedere” intr-o astfel de atitudine!
In acelasi fel la min 27 18 se argumenteaza si un posibil razboi nuclear care s-ar putea isca daca SUA si-ar retrage trupele din Irak si Afganistan. Atunci "vom avea un Irak distrus, un Afganistan fara speranta si un Iran nuclear" se spune prin gura lui Tom Cruise. Corporatistul sugereaza ca prin eventuala retragere a trupelor s-ar isca un razboi nuclear catastrofal. Vai de capul meu ce grija ai tu! Asa de rau iti merge tie in razboi de ce sa zic! Parca nu am sti ca politicienii isi consolideaza puterea in timpul razboiului si ca nu-i mai freaca nimeni la cap si toti fac cum le dicteaza ei pentru ca altfel cei din opozitie risca sa fie impuscati ca tradatori. E rau (sic) in razboi pentru politicieni, nu? Cat de mizerabil poate fi un astfel de argument! Dupa ce ai vandut arme in Africa si in Afganistan, dupa ce ti-ai facut o „industrie de armament” in functiile de interesele si vanzarile de moment fara sa te gandesti la viitor si la dezastrele produse de ele acum invoci iminenta unui razboi nuclear! Cat de trunchiat poate fi un astfel de argument! Adica tu care ai arme nucleare te scoti in evidenta cu faptul ca nu incepi un razboi emfazand o moralitate superioara. In schimb „axa raului” este din start deposedata de orice fel de calitate morala fiind prezentata ca gata sa porneasca oricand un razboi nuclear ce poate distruge planeta odata ce arma nucleara ar ajunge in mainile lor. Tu esti reprezentantul lui Dumnezeu iar ceilalti sunt reprezentantii diavolului (sic)! Ca sa vezi cum cei ce poseda armele nucleare sunt dintr-o data posesorii pietrei filosofale a eticii in schimb numai incercarea de a o procura face din ceilalti niste vinovati pe neve pentru un razboi nuclear! Interesanta logica!
Dar cel mai mizerabil la o astfel de atitudine este situatia Coreei de Nord care ani de zile a tot amenintat cu testele nucleare si care a si realizat cateva. Raspunsul SUA a constat mereu din cateva declaratii goale ale unui politician sau altul si nici un fel de represalii armate. Dimpotriva o tara ca Irak sau Iran care declara ca NU poseda arme nucleare devin dintr-o data un obiect de interes intr-un potential razboi. De ce nu raspunzi cu aceeasi moneda si Coreei de Nord? N-are petrol? Pai tu vrei sa ma prostesti pe mine si sa-mi spui ca pornesti si continui razboiul din Orientul Mijlociu ca sa opresti un posibil razboi nuclear?! Sa i-o spui lu’ Mutu!
Filmul face apel si la mitologia figurilor politice ale trecutului. La un moment dat senatorul pleaca sa raspunda la un telefon in timp ce jurnalista admira mobilierul. Intr-un tablou statea scris un citat din Roosevelt: "Daca trebuie sa aleg intre dreptate si pace, aleg dreptatea". Hm…! Dreptatea: o alta escrocherie a sistemului sclavagist!
Dar desi argumentele prorazboi sunt expuse cu grija obsesionala totusi apelul la „logica inimii” este cheia filmului in cauza pentru ca am vazut ca argumentele antirazboi sunt mai puternice. Majoritatea covarsitoare a celor ce activeaza in domeniile umaniste de la profesori universitari pana la filosofi si savanti s-au declarat impotriva razboiului. Tocmai de aceea filmul prezinta un conflict intre logica si „inima” unde, fireste, in mod populist „inima” invinge. De aceea cred ca filmul reia discret tema din „Top Gun” pentru ca pe langa interviul dintre reporterita si senator sunt inserate alte doua actiuni separate. Una este povestea a altor doi tineri care abandoneaza facultatea si se inroleaza in razboi. Cei doi sunt prieteni de sange desi unul e alb iar celalalt negru reprezentand noua politica antirasista a spiritului american. In lipsa argumentelor si logicii dar cu ajutorul multelor zerouri venind de la autoritati filmul aduce sentimentalismul lacrimogen al patriotismului celor 2 care pur si simplu nu se lasa prizonieri si prefera sa moara. Spartani adevarati! Mentalitate antica.
Cealalta este cea a unei discutii intre un profesor si un student prezentat ca supradotat ce pare sa treaca printr-o criza de identitate. El are profunde dubii fata de societate si numeroase idei anticorporatiste. Discutia e pretentioasa rau! Profesorului i se da o alura de profet pe pamant care reuseste sa le insufle tinerilor patriotismul si cultura „jertfei pentru tara” (in traducere – jertfa pentru imbogatirea si mai mare a corporatistilor) prin atitudinea lui ezoterica, misterioasa! Copiind superficial atitudinea paradoxala si frazele celebre ale unor personalitati din domeniul culturii (in care eu personal am recunoscut pe Picasso si pe Sartre de exemplu) profesorul reuseste sa ii schimbe studentului sceptic atitudinea fata de lume catre foamea pentru „ceva maret”. Filmul ne prezinta un cadru de cateva secunde in care studentul sceptic vede niste stiri la TV si ochii i se umplu de lacrimi a revolta lasandu-ne sa credem la final ca si acesta se va inrola in armata si va merge pe front. Parca acelasi lucru trebuia sa il faca si Top Gun in anii 1980, nu?!
Si tocmai aici consta manipularea subtila realizata prin Hollywood. Exista fara indoiala cateva cazuri de revoltati anticorporatisti care au intors macazul devenind patrioti si inrolandu-se in armata. Dar astea sunt totusi foarte rare. Filmul nu prezinta faptul ca cei mai multi dintre anticorporatisti raman astfel toata viata. El prezinta doar pe cei care si-au schimbat subit si paradoxal atitudinea. Pe de alta parte cazul cu jurnalista amenintata cu pierderea locului de munca daca refuza sa relateze versiunea autoritatilor despre razboi este trunchiat. Ni se prezinta o jurnalista care are o discutie aprinsa cu seful sau care o ameninta ca isi poate pierde slujba. Dar nu se spune exact pentru ce. Iata cum, cu ajutorul manipularii un fapt general este mascat si necomunicat celor care nu il cunosc indeaproape iar un fapt improbabil sau foarte putin probabil este prezentat ca regula de moralitate si exemplu. Noroc ca omul de rand a cam inteles cum e si cu patriotismul si o astfel de perspectiva are o probabilitate de 0.001 %.
Ce nu pot sa inteleaga un cowboy ca George Bush si niste mecanici ca banda lui de jefuitori ai poporului american este ca omul nu este un animal sau o masina. Nu il poti extermina pur si simplu. Nu il poti dezasambla si baga la retopit. Daca te duci acum cu tehnica ta militara sa ii speri pe acei oameni o poti face doar pe moment insa arunci problema in spatele generatiilor urmatoare. Ura rezultata in urma acestor operatiuni este alimentata de nevoia ancestrala de supravietuire. Inconstientul nu uita! Mai devreme sau mai tarziu acei oameni se vor razbuna prin urmasii lor. Si se vor razbuna pe copiii si nepotii nostri care poate ca n-au nici o vina ca noi suntem lacomi, vrem petrol mai ieftin sau vrem sclavi mai profitabili si mai putin pretentiosi proveniti din lumea a treia. Societatea occidentala face astfel un imprumut pe care copiii ei il vor plati mai tarziu atunci cand urmasii sclavilor ademeniti spre fericirea consumista se vor arunca in aer din cauza lipsei de sens a vietii pe care o vor resimti din ce in ce mai pregnant. Epuizarea mentala este o realitate specifica dezradacinarii provocata de societatea de consum.
Pe mine nu m-ar deranja daca guvernul SUA ar fi jandarmul lumii asa cum ar scrie la carte sa fie un jandarm. Adica sa apere pe cei fara aparare. Din pacate la fel ca si armata, principalul scop al unor astfel de institutii este inrobirea si nu apararea de abuzuri. Astea sunt elemente de mascare, spalare si justificare a acestei crime originare pe care o au „fortele de ordine”. Armata intoarce rapid armele impotriva demonstrantilor intr-o situatie de revolta sociala. O astfel de situatie arata o diferenta minima intre statul de drept contemporan civilizat si cea a Romei de pe timpul lui Spartacus de mai bine de 2000 de ani in urma. Armata SUA nu merge sa apere pe ruandezii care se macelaresc intre ei dupa ce tarile „civilizate” au vandut acolo arme (printre care si SUA, iar tipul de arme folosite in acel genocid atesta acest lucru). Guvernul SUA merge sa aduca "binecuvantarea" democratiei mincinoase acolo unde are interes economic – cum ar fi spatiul arab. Pentru asta e in stare de orice sacrificii, desigur. Din Somalia s-a putut retrage ca nu e nimic de ciugulit insa cu Afganistanul si Iraqul e alta poveste...
* numesc terorism alternativ pe cel facut de organizatiile teroriste neguvernamentale (gen ETA sau IRA) si recunoscut ca atare de autoritati spre deosebire de terorismul oficial al autoritatilor insele care este nerecunoscut ca terorism. Mai multe detalii despre aceasta tema se pot gasi aici: http://baldovinconcept.blogspot.com/2010/02/terorismul-ca-pilon-al-functionarii.html
Michael Jackson sau atunci cand lumea s-a golit de idealuri 11.5. Epilog
Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Vezi articolul anterior
Abolirea sclaviei clasice s-a facut pe undeva in urma cu un secol in SUA. Daca sclavii Romei si martirii Crestinismului timpuriu ar fi stiut ca dorinta lor de a fi respectati ca oameni egali va fi declarata legala abia peste 2 milenii si, mai ales, ca de multe ori o astfel de prevedere este doar o bucata goala de hartie fara prea mari corespondenta in realitate atunci eu personal nu cred ca s-ar mai fi lasat prada martiriului si idealurilor crestine. Caci in ciuda unor declaratii mincinoase specifice politicienilor sclavagismul cu care s-a facut civilizatia clasica nu a disparut total. Doar s-a vopsit in culori vesele. Masinile si robotii nu au inlocuit total munca sclavului dupa cum visa in antichitate Aristotel. Prin urmare e imposibil sa fi disparut sclavagismul. In locul sclavagismului clasic al amenintarii cu moartea avem un neosclavagism al manipularii cu minciuni si false idealuri dupa cum deja am aratat. Rezultatul acestui neosclavagism este identic cu cel al sclavagismului clasic: unii petrec si se distreaza iar altii isi distrug viata muncind pana la epuizare. Abolirea sclaviei este o vorba propagandistica a „statului de drept”, la fel cum este insusi dreptul Partea de beneficii pe care le ofera tuturor legislatia nu se aplica din cauza faptului ca e… ”prea abstracta”!! Atunci insa cand este vorba de drepturi acordate doar unora ea devine dintr-o data „concretă”. Nu e nici o minune aici, nu e nici un fenomen supranatural: avem in fata reteta completa a sclavagismului fie el clasic, agrar, fie el modern, industrialo-digital. Propaganda – Reclama – Inselatorie – Minciuna: acestea sunt ingredientele noului sclavagism.
Falsul discurs despre democratie si libertate al societatii contemporane a creat un neosclavagism care, in anumite situatii, este mult mai mutilant psihopatologic decat sclavagismul medieval. Sclavagismul clasic a ajuns chiar sa fie adorat de neosclavii contemporani care, in ciuda „libertatii de alegere”, se vad prinsi in mrejele corporatismului pe toata perioada in care nu dorm. Unii insa si in visele nocturne nu se pot elibera de aceste mreje contemporane ale inrobirii prin manipulare si advertising. Macar sclavii clasici efectuau munci agricole pe zi lumina. Astazi iluminarea electrica a creat situatia absolut aberanta a muncii mult peste limita naturala a zilei lumina si in conditii de stres incomparabil cu ritmul lent al muncilor agricole ale sclavilor clasici. Lucrul epuizant in fabricile/companiile/institutiile „civilizatiei democratice” este dublat de goana epuizanta dupa gratificari narcisice in timpul liber care sa ii acopere si sa ii contracareze umilinta primei perioade. „Daca Martin Luther (King) ar fi trai atunci nu ar fi permis asa ceva”. Un sistem social umanist nu ar trebui sa permita asa ceva.
In trecut ipocrizia morala a preotilor si principilor irita spiritele umaniste. Insa, odata cu „abolirea” moralei si „descoperirea libertatii”, privilegiatii social au intrecut orice masura. Relativismul moral le-a eliminat si ultima picatura de constiinta civica ce se manifesta in ipocrizia morala a epocii clasice. In urma unor astfel de practici nu numai ca omul simplu a ajuns labil psihic dar inclusiv mediul se imbolnaveste pe zi ce trece in ciuda comisiilor, ministerelor, si mincinoaselor declaratii ecologiste marturisite propagandistic de autoritati din nevoia de a mai justifica niste fonduri cheltuite pentru propriile interese ale privilegiatilor social si maladive pentru restul lumii.
Epuizarea morala a spiritului occidental in incercarea sa disperata de a se ridica deasupra compromisurilor „dureroase” pe care le-a facut cu diferitele sisteme sociale are efect exact opusul ei dupa cum refularea libidoului creeaza simptomul nevrotic in care se regasesc paradoxal premisele libidoului excentric. Cruciadele, inchizitia si colonialismul, evenimente care i-ar umili pe anticii asirieni in ceea ce priveste cruzimea cu care s-au pus in practica, s-au facut dintr-o incercare nevroticista a societatii clasice occidentale de a se curata moral si cu acompanierea religioasa a Bisericii (crestine). La fel ca si in cazul compulsiilor nevrozei obsesionale care se manifesta ca forte „irationale” opuse celor rationale si care provoaca disconfort interior daca nu sunt puse in act, de fiecare data aceasta transfigurare morala a devenit un paradoxal reper in decaderea fiintei umane in situatii de un grotesc nemaiintalnit in istorie. Asa s-a intamplat si cu abolirea sclaviei care a atras obsesional parca un sclavagism si mai inuman.
Din alt punct de vedere este clar ca tendintele antisociale care se dezvolta ca replica a psihicului omului simplu la aceste presiuni opresive ale sistemului nu fac decat sa intareasca represiunea sociala si astfel spirala violentei isi gaseste astfel originea. Spirala violentei terorismului restrans (de genul celei existente intre Israel si Palestina) pe care ideologia oficiala il recunoaste ca singurul terorism, este doar varful aisbergului. De fapt un astfel de razboi psihologic functioneaza activ si amenintator in toata lumea civilizata si institutiile de reprimare ca politia si armata sunt direct responsabile de oportunitatea lui sclavagista. Acesta este terorismul extins pe care autoritatile se prefac ca nu il vad si care, pentru camuflarea lui, creeaza institutii speciale la fel de mincinoase si ipocrite din nevoia de a-si infrumuseta imaginea.
Aroganta blamatoare a functionarului public, a corporatistului si a militarului sunt comportamente specifice sclavagismului clasic care supravietuiesc nestingherite in neoscalavagismul contemporan al „statului de drept”. Desi se prezinta ca seriozitate si profesionalism, un astfel de comportament reactualizeaza dualismul social clasic al inferiorizarii sclavului si justificarii parazitismului social al jefuitorilor militari originari transformati in aristocrati cu maniere elegante. Teoria „dreptului divin” care justifica in Evul Mediu (si in perioadele de dupa Evul Mediu) existenta stapanilor si a sclavilor a fost exprimata ceva mai discret si in antichitate si functioneaza la fel de discret si in „democratia” contemporana.
Dupa ce initial se comporta amenintator si arogant fata de omul simplu sistemul promite in mod parsiv atingerea raiului pentru cei care sunt dispusi sa lupte, sa munceasca din greu pentru a se ridica din aceasta stare blamabila. Iata cum abolirea sclaviei clasice care functiona cu amenintarea directa a fost inlocuita cu neosclavia promisiunilor mincinoase si etern neonorate ale fericirii ridicarii in rang social. Ca multi dintre urmasii sclavilor clasici si Michael Jackson a cazut prada acestei capcane culturale si n-a mai putut sa se opreasca.
Sistemul i-a promis marea cu sarea si chiar el insusi a ajuns sa aiba marea cu sarea dar toate acestea nu i-au putut repara frustrarile si ranile suferite pe drumul de ajungere in acest punct. Banii si marfurile au ajuns raiul noii ordini contemporane asa cum Raiul din Crestinism a fost marfa Evului Mediu care au convins sclavul „sa munceasca, sa munceasca incontinuu zi si noapte”. Nu a stiut de ce, a simtit ca lumea e fericita si ca il iubeste daca munceste incontinuu zi si noapte. A facut-o pana la epuizare. Pe langa el milioane de alti semisclavi contemporani se epuizeaza intr-o transa mutilanta a acumularii si imbogatirii oarbe a corporatiilor si privilegiatilor social. In urma acestei batalii cu armele nevazute ale manipularii raman victime la fel de tacute si nevazute. Copii ignorati sau abuzati de parinti nerabdatori sau absenti vor cauta si ei la randul lor un parinte suprem care sa le ofere dragostea suprema. Dumnezeu, celebritatea, dragostea infinita, nemurirea sunt astfel de compensatii pentru o viata de-a pururi bolnava.
Dar dincolo de asta, oare fanii insisi ar fi fost pregatiti sa vada un Michael Jackson banal? Daca ar fi pusi in situatia de a alege intre un Michael Jackson mutilat in copilarie/ereditate dar care devine apoi productiv si superstar si un Michael Jackson educat umanist dar fara „rezultate remarcabile in campul muncii” oare ce ar alege ei? L-ar alege pe primul, din pacate. Si aici sta intr-adevar realul caracter „ucigas” al dragostei lor de care el se temea constant dincolo de proiectiile tipice ale psihicului sau despre care am analizat pe parcursul acestui text. [O astfel de perspectiva ma face sa ii dau din ce in ce mai mare dreptate lui Freud cand la sfarsitul vietii a inclus instinctul sexual in interiorul „Instinctelor Mortii” (Thanatos) si nu in celalalt grup (Instinctele Vietii)]. Umiliti in bagajul spiritual ereditar si de educatia inca salbatica a civilizatiei contemporane fanii au nevoie de idolul lor pentru certitudinea evadarii din sclavagism intr-o entitate supraumana. Religiile moderne (cele formate de dupa anul 0) insele au concretizat divinitatile lor in functie de aceasta predispozitie esentialmente psihologica spre evadare din sclavagismul clasic. Din pacate Dumnezeul crestin care a promis sclavilor si soldatilor romani eliberarea si certitudinea „celor din urma ce vor fi cei dintai” a ajuns sa creeze un sclavagism care de multe ori se arata mult mai inuman decat cel antic.
Neosclavagismul contemporan a folosit tocmai aceste nevoi transgenerationale de evadare ale urmasilor sclavilor clasici ca o capcana in robia manipularii si dependentei de obiecte. Aceasta perspectiva nu se reduce doar la faptul ca fanul a cumparat materialele idolului. Fanul a incercat sa isi imite idolul nu neaparat in muzica ci mai ales in activitatea cotidiana in care s-a format, pe „plantatiile” companiilor si institutiilor contemporane esuand astfel in intentia culturala a stramosilor sai de a evada din starea umilitoare a robului. Cu cat isi pregateste cat mai chibzuit evadarea intr-o lume diferita de cea actuala cu atat sclavul contemporan – fanul in acest caz – se afunda si mai adanc in ea. Rezultatul este o bizara legatura afectiva in care dragostea si ura se impletesc paradoxal si dramatic. Iata cum Destinul lui Sisif care spera sa urce odata bolovanul in varful muntelui nu se mai termina niciodata. Evadarea promisa e minciuna gogonata. De aceea sistemul social l-a atacat pe Michael Jackson in momentul in care nu a mai facut o muzica eroica menita sa motiveze publicul in campul muncii, refugiindu-se intr-o muzica depresiva si lenta. Astazi, cand lumea vede in paparazzi si presa ca fiind principala cauza a mortii sale imaginea lui este discret reparata pentru ca presa sa nu isi piarda total din incredere. Ea trebuie sa poata fi folosita la urmatoarele campanii electorale la fel de umplute de false idealuri si promisiuni de evadare ca intreaga propaganda capitalista. Dar aceasta intoarcere catre reidolatrizarea defunctului Michael Jackson mi se pare grotesca.
Evolutia muzicii si mentalitatii sale este evolutia idealurilor sale, plictisirea treptata de ele si eterna sa cautare de altele noi. A visat sa fie celebru si a ajuns. A visat sa fie rege si a ajuns. A visat sa fie alb si a ajuns. Orice ideal atins a devenit in final pentru el un ideal detestat, abandonat. Si el si-a dorit ca propria imagine sa fie nu doar o strategie ci o revolutie in cele mai intime detalii.
Michael Jackson a fost un om al timpului sau. Destinul sau este destinul tuturor celor lupta din greu pentru a se ridica pe scara sociala. Nu ai cum sa ramai normal dupa ce sistemul te mutileaza psihic in asemenea hal timp de mii de ani. Cei care isi cresc copiii in spirit pseudorevolutionar corporatist al muncii din greu pot vedea pe parcursul acestui text care sunt consecintele unei astfel de mentalitatii. Din cele vazute pana acum este foarte evident ca pulsiunile pedofile ale lui Michael Jackson erau foarte proeminente. Sunt constient de faptul ca e foarte greu pentru un fan orbit de imaginea lui sa accepte acest lucru. Lui insusi i-a fost greu sa le accepte si sa le recunoasca iar atunci cand a dorit o dezicere totala de ele si de stilul de viata de la Neverland, atunci cand a refuzat sa mai locuiasca acolo lumea lui s-a prabusit total.
Cel mai trist lucru din acuzatiile de pedofilie pe care societatea sau o parte din ea i le-a adus nu este faptul ca el ar fi fost acuzat pe nedrept ci acela ca ea, societatea insasi face pe fecioara neprihanita mimand cu o ipocrizie absolut revoltatoare grija pentru copii. Este absolut incredibil cu cata perfidie pe de o parte e banuit ca nu poate concepe copii si nu poate intretine relatii sexuale normale cu o femeie iar pe de alta parte e acuzat de molestare sexuala a minorilor. In primul rand e recunoscut drept impotent iar in cel de-al doilea un violator. Chiar nimeni nu poate vedea ca intre cele doua banuieli exista contradictie si ca nu poti fi si violator si impotent in acelasi timp? Nu. Pentru ca presa a urmat ordinele tacite si subtile venite de la sponsorul ei principal ascuns si discret – guvernul – cu propaganda sa specifica. Guvernul a vrut sa abata ura traditionala a omului simplu fata de parazitismul social (pe care guvernul si politicienii in general il reprezinta prin definitie) catre elemente traditionale de interes. Si cu ajutorul presei a reusit.
Din punctul meu de vedere mult mai periculoase pentru structurarea mutilanta a psihicului infantil sunt reclamele mincinoase care folosesc erotismul agresiv, violenta de strada, si educatia salbatica pentru a contribui la formarea robilor sociali. Publicitatea torentiala ii creeaza artificial atat copilului cat si adultului asteptari foarte inalte despre o fericire edenica nemaivazuta promitand mincinos o astfel de fericire celui care accepta sa isi mutileze timpul si psihicul in joburi care mai de care mai stresante si umilitoare. Violenta de strada este tolerata in mod parsiv si chiar sprijinita de autoritati in anumite limite de catre sistemele „democratice” tocmai pentru ca inlocuieste teroarea profesionista a dictaturii practicata prin statul politienesc totalitar. Scoala in care activeaza clase cu 20-30 de elevi (6 elevi fiind numarul normal pentru o educatie umanista) este in masura sa creeze unui procent din ei sentimente de inferioritate si marginalizare care se pot „vindeca” cu joburi care sa ii imbogateasca si mai mult pe borfasii societatii capitaliste.
Nu putem stii sigur daca Michael Jackson ar fi intretinut relatii sexuale cu minori. Este cert insa ca a incercat sa isi reprime astfel de pulsiuni cu o indarjire fantastica. Pentru un novice in materie de psihopatologie asta ar putea insemna perversitate. Pentru mine asta e adevarata lui demnitate. Asta nu poate decat sa ne arate faptul ca a fost cu adevarat un om bun, un om ce a incercat sa faca bine si nu s-a lasat purtat de lacomia oarba asa cum fac borgii care controleaza societatea astazi si care lasa in jurul lor saracie, boli si distrugerea mediului. Sa ne gandim insa la acele momente din adolescenta traite de fiecare dintre noi in care unii am fost pe punctul de a comite anumite crime pentru a ne satisface curiozitatile sexuale neexperimentate si traite cumva obsesiv, specifice acelei perioade. Poate ca pentru multi astfel de momente sunt de mult date uitarii, angoasa negocierii interioare cu ele este acoperita de implinirile erotice si sociale ulterioare. Dar hai sa facem un efort de amintire a acestora si sa comparam! Sa ne gandim ca el a trebuit sa le traiasca toata viata. Cum ar fi daca comportamentul heterosexual recunoscut ca normal astazi ar fi recunoscut dintr-o data drept incriminatoriu si pasibil de pedeapsa? Nu cred ca ar fi foarte placut si atunci poate ca aceasta nevoie justitiara de a-l condamna sub acest aspect si-ar pierde intr-o viziune emancipata despre aceasta victima care este omul cu tulburari psihice. Din pacate celebra lucrare a lui M. Foucault „Istoria nebuniei in epoca clasica” nu s-a terminat. Ea continua sub ranjetele parsive ale statului care se bucura ca are de unde sa isi racoleze robii cei neemancipati in materie de spirit si ca ii poate inhama la a-i intari bogatia.
Pedofilia este doar o fila in cartea imensa a psihopatologiei. Michael Jackson a avut astfel de tendinte. Altii au altele. Multi dintre bogatii actuali sunt in aceeasi situatie ca si Michael Jackson insa nu se rezuma la dragoste pentru a-si acoperi aceste tulburari ci la posesiuni si putere. Dezumanizarea la care au ajuns pe parcursul „luptei eroice” pe drumul imbogatirii ii face sa nu mai stie ce inseamna bucuria simpla de a trai in armonie cu natura si cu semenii. Vocea propriei genealogii sclavagiste este contracarata bovaristic de un sevraj al bogatiei inutile al carei unic scop este acela de a reda respectul de sine batjocorit sistematic timp de secole si chiar milenii. Vor din ce in ce mai mult, nu le mai ajung posesiile pe care poate nu le-au vazut decat o data sau de 2 ori. Din pacate insa, cu puterea lor au ajuns sa modeleze societatea insasi dupa propria constitutie psihopatologica. In acest caz ei sunt niste agenti transmitatori ai unei realitati salbatice ce salasuieste in psihicul lor profund si care e mostenita de la o realitate sociala diferita de cea contemporana. Asta este imaginea de ansamblu a tulburarii psihice in general.
Fiecare dintre noi care facem pact cu acest sistem ipocrit si mincinos vom avea mai devreme sau mai tarziu soarta lui Michael Jackson. In relatia stapan-sclav nu doar sclavul se alege cu tulburari psihice. Stapanul devine si el din ce in ce mai izolat, mai cinic, mai mizantrop, mai avid de sadism si de distrugerea naturii in favoarea propriilor certitudini de varf in lantul trofic. Acest ideal clasic il face insa mai prizonier al unei mentalitati antiumaniste, mai deprimat si avid de satisfactii. Cu cat se ascunde mai tare intr-o gandire dualista de dreapta, cu cat dispretuieste mai tare omul simplu cu atat devine mai izolat si mai rupt de specia umana. Corporatistul anesteziat de perspectiva profitului maxim incapabil sa isi accepte concetatenii ca egali ci doar ca subordonati nu va reusi sa comunice suficient cu familia iar copiii sai il vor ignora si vor cauta, la fel ca Michael Jackson, o dragoste de milioane de ori mai mare ca aceea simpla ce ar fi trebuit oferita la momentul oportun. Si cu toate atatea framantari si zbateri o astfel de dragoste tot nu poate acoperi golul lasat de disperarea ce reiese din aceste experiente.
Si toate astea pentru ce? Pentru ca vrem ca sclavii sa misune in jurul nostru si sa ne satisfaca poftele? Pentru ca nu suntem in stare sa ne facem singuri patul? Pentru ca nu suntem in stare sa ne multumim cu o mancare naturala si simpla? Pentru ca vrem ca altii sa stea drepti in fata noastra si sa ne serveasca hoitul? Intr-un fel meritam frustrarile astea. Dar parca generatiile viitoare, care sunt mutilate dupa modul nostru de gandire, nu merita asta. O societate cu adevarat umanista va trebui in viitor sa ia masuri pentru ameliorarea acestor stari psihopatologice. Dupa mai bine de 2 milenii si jumatate de sclavagism specia umana trebuie sa isi puna intrebari fundamentale legate de aceste practici daca nu vrem sa ne distrugem mintile intr-un razboi psihologic nesfarsit si nemilos.
Civilizatia si mentalitatea corporatista trebuie sa accepte o realitate psihologica independenta de vointa si capriciile personale ale cuiva anume. In momentul in care faci presiuni asupra cuiva sa devina productiv si sa creeze lucruri uimitoare atunci sa te astepti si la ciudatenii si la revolte si la atentate din partea lui. Pentru ca destinul omului nu e acela de a servi hoiturile parazitilor ci de a-si cauta propria implinire. Daca cineva incearca sa se interpuna pe dezvoltarea naturala a unui om asa cum s-a intamplat cu genealogia lui Michael Jackson atunci acel cineva sa se astepte si la reactii furibunde de aparare impotriva acestor mutilari la care e supus.
Toate acestea inca nu se vad decat la omul care si-a epuizat idealurile si nu mai are energie pentru a-si crea noi fantasme spre evadare din acest razboi psihologic dezumanizant. Omul contemporan inca e hranit cu idealuri de sistemul neosclavagist si isi ascunde disperarea in speranta unui Rai al imbogatirii si eliberarii promisa cultural. Orbit de aceste idealuri cu nevoia de a le atinge, el isi poate inhiba angoasele postand o fatada de om echilibrat. Mai devreme sau mai tarziu acestei mentalitati i se va spune adevarul sau il va vedea ea insasi asa cum s-a intamplat cu Michael Jackson. Traim la limita unei noi revolutii tehnologice, in scurt timp bunurile o sa fie fabricate de roboti, nu va mai fi nevoie de sclavi mutilati pentru a le produce si vor fi oferite gratis pe strada. In acel moment va disparea si propaganda idealurilor motivante. Vor disparea si armatele si amenintarile iar ce s-a ascuns sub pres va iesi la suprafata. Cu ce vor ramane acesti oameni? Ce le va mai putea contracara disperarea interioara acumulata de mii de ani? Cum vor putea copiii si nepotii nostri repara ceea ce stramosii nostri cei nesabuiti si chiar noi astazi am mutilat construind civilizatia sclavagista si neosclavagista? S-a spus ca secolul 20 este secolul tulburarilor psihice insa abia atunci, abia cand psihicul se va manifesta liber vom constata inmarmuriti ce dezastru mental am produs timp de cateva mii de ani. Poate ca nu mai putem face mare lucru insa fiecare dintre noi ar trebui sa adoptam o atitudine social ecologica pentru a usura in viitor urmasilor nostri impactul cu acest soc psihopatologic. Interventia hotarata a statului pentru protejarea omului simplu de excesele corporatiste care cultiva acest tip de neliniste este imperios necesara pentru o societate cu adevarat umanista. Toti trebuie sa ne gandim ca fiind ipocriti si ascunzandu-ne dupa vorbe goale pur si simplu amanetam echilibrul mental al propriilor nostri urmasi.
Michael Jackson sau atunci cand lumea s-a golit de idealuri 11.4. Relaxarea presiunilor sistemului semisclavagist contemporan si pierderea fanilor
Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Vezi articolul anterior
Adevaratul fenomen Michael Jackson a inceput cu Thriller si a tinut pana in 1993 cand au aparut primele acuzatii de pedofilie. 10 ani de stralucire maxima. Cine nu a trait acest pattern in acea perioada nu poate intelege dimensiunea acestei straluciri. Astazi mai toti muzicienii de mainstream danseaza pe scena figuri complexe specifice show-urilor sale. Insa in acea perioada el era singurul si unicul care le facea. Frumusetea lui fizica care astazi pare demodata ni se parea frumusete de zeu in acea perioada. Pe langa asta mai produsese si acea revolutie a videoclipului despre care am vorbit anterior. Agresivitatea muzicii sale, de asemenea, a fost ajunsa si intrecuta de evolutia soundului de mainstream insa la acea data era la fel de unica iar mainsteamul parea o lalaiala obosita. Doar curentele alternative situate in zona heavy-metalului sau punkului (care insa nu aveau prea mare iesire pe mijloacele mass-media) il intreceau. De fapt, odata cu „Beat it” sau „Dirty Diana”, el a fost un pilon al adoptarii agresivitatii muzicii heavy metal in mainstream. La toate astea se adauga si succesul cu adevarat major pe care l-a avut in acea perioada. Muzica lui nu era o piesa de decor pentru o discutie de cafenea asa cum este astazi muzica de mainstream. In acele vremuri, cand muzica lui se auzea totul se oprea. O astfel de situatie e paralela cu cea rubricii de desene animate care golea strada de copii. Ambele aceste fenomene, pana la urma, converg la centralizarea informatiilor specifice anilor 1980-1990, la lipsa de surse alternative si interactive de genul internetului de astazi. Acum, daca iti place o piesa o asculti 2-3 zile incontinuu pana te saturi de ea, pentru ca numeroasele gadgeturi si accesul la internet sunt realitati banale. Walckman-ul acelor vremuri nu reusea o redare cu acuratete a sunetului. Discuri de pick-up cu Michael Jackson nu se gaseau. Abia la magnetofoanele facute prin Cehia se mai putea asculta muzica redata cat mai fidel.
Toate aceste conditii social-tehnologice au conlucrat la produsele sale facute intr-un moment de maxima creativitate. Ce a facut inainte si dupa aceasta perioada e altceva. In acest timp a fost un simplu star. Aceasta ultima parte a carierei, pe care fanii mai tineri o cunosc, nu ii este specifica fenomenului Michael Jackson si, de aceea, succesul sau a scazut drastic odata ce, dintr-un rebel, s-a transformat intr-un "bunic" placid. Dar aceasta noua ipostaza nu i-a prea venit ca o manusa drept pentru care putem concluziona ceea ce poate fi vazut din simpla sa biografie, anume ca o astfel de perioada a fost specifica lui insusi si a educatiei care l-a format. Agresivitatea sa este o parte a spiritului si stilului pedagogic anilor 1980, fiind o agresivitate a tuturor fanilor de atunci pe sistem si pe autoritati.
Rigiditatea in plus pe care totalitarismul comunist o avea fata de cel capitalist a facut ca, pe la jumatatea anilor 1980 si inceputul anilor 1990, cultura Michael Jackson sa prinda foarte bine in acest spatiu. Publicul sau cel mai fanatic a fost tipul sclavului revoltat impotriva totalitarismului comunist format in rigorile acelor ani si visator la un altfel de sistem. Acesta era constant amenintat de militian, umilit de functionarii imbracati la 4 ace din institutii sau de profesorii sai din sistemul de educatie. Michael Jackson a parut o astfel de alternativa culturala salvatoare alaturi de intreaga cultura consumista occidentala. Michael Jackson reprezinta in general acel public care are o atitudine ambivalent-egala fata de autoritati: pe de o parte simte disconfort fata de sfidarea autoritatilor iar pe de alta parte raspunde foarte favorabil la invitatia de dragoste din partea acestora. Desi cel mai subversiv cantec al sau la adresa sistemului social, „They dont really care about us” a fost publicat in 1996 totusi in celebrul interviu acordat lui Basir putem vedea pe unul dintre pereti un poster cu el alaturi de Bill Clinton… Spre deosebire de rockeri si metalisti, care aveau o preponderenta de refuz si nesupunere agresiva fata de autoritati, fanii lui Michael Jackson au fost mult mai docili. Am cunoscut destui care au schimbat macazul spre agresivitatea muzicii heavy metal odata cu trecerea de la varsta de adolescent catre cea de adult. Eu m-am dus catre muzica electronica insa mi-am pastrat trendul acesta spre agresivitate in teoriile mele.
Cei mai multi dintre fani (printre care si eu) vedeam in Michael o portita pentru afirmare personala si iesire din starea de anonimat si umilinta in care scoala ne tinea. Toti ne doream faima lui, banii lui, succesul lui si frumusetea lui. Michael Jackson ne parea cel mai direct si usor mod de a le avea. Adultii ne cam luau de mucosi pentru idealurile noastre utopice si ne ironizau la orice miscare. Noi ii consideram comunisti, papagali, pensionari, insipizi si ne refugiam in iluzii. Eram fara voie prinsi in propaganda capitalismului. Bogatia lui Michael Jackson si bogatia Hollywood-ului au fost la acea vreme si au ramas inca momeli pentru a ne forma mai tarziu ca stalpi ai capitalismului. Aceste valori ale bogatiei si abundentei erau doar fatada pentru a starni visele prostimii si apoi pentru a fi convertite in imaginea politicianului. Pare distractie insa o astfel de iluzie are implicatii foarte, foarte concrete: functionarea sistemului semisclavagist contemporan. O astfel de paradigma poate fi folosita pentru intelegerea culturii in general si nu numai pentru cea Michael Jackson.
Acesta este tiparul milioanelor de adolescenti abia iesiti din copilarie in anii 1980 care cautau o portita de canalizare si sublimare a agresivitatii reiesite din contactul cu educatia salbatica. Sistemul educational umilitor si rigid al totalitarismului comunist era principalul factor al acestei ranchiune care statea sa fiarba. Aceasta agresivitate s-a temperat foarte mult la el si chiar a disparut odata cu maturizarea sa ca om.
Dar societatea insasi a evoluat intr-o pedagogie flexibila si permisiva ceea ce a schimbat radical fanul anilor 2000 fata de cel al anilor 1980. In intreaga societate civilizata s-a facut de vreo 20-25 de ani un experiment educational menit sa contracareze miscarile studentesti de dinainte de anii 1975. Acest experiment consta in „relaxarea” educatiei si practic este o consecinta oarecum fireasca a digitalizarii si robotizarii de dupa anii 1990. Noua tehnologie cerea adaptari rapide mai curand decat informatii stocate de cateva secole. Practic profesorii insisi, care predau cu zecile de ani aceleasi lucruri, si-au pierdut din autoritate in defavoarea noilor minuni tehnologice. Orice pas tehnologic al omenirii s-a regasit inclusiv in gradul de libertate cerut de omul de rand autoritatilor. Realitatea capitalismului cu falimentele si reconversia profesionala, asa cum a inceput sa se manifeste foarte vizibil dupa anii 1970, nu ar fi putut fi acceptata de un muncitor cu o mentalitate rigida formata de o scoala rigida. Acest experiment social a constat in scaderea drastica a rigorilor manifestate in scolile publice. Copiii au fost mai putin stresati si respectati mai mult. Scoala a devenit ea insasi apatica, si si-a coborat standardele in mod voit pentru a evita revoltele sociale. Inginerii sociali au putut face o corelare clara intre stresul din scoala si grevele muncitorilor specifice anilor 1960. Transformarea scolii insasi din educatie rigida in edistractie (edutainment), flexibilizarea si scaderea presiunilor asupra copiilor a condus la aparitia unor generatii mai calme, mai sigure pe sine si mai libere decat cele anterioare.
In loc sa fie bombardate cu informatii si epuizate mintal cu sisteme teoretice complexe, noilor generatii li s-a dat mai curand timp sa imbunatateasca sau sa inoveze. Ajutorul de somaj si alte astfel de masuri de ecologie sociala, dublate la randul lor de relaxarea raporturilor intre sef si subordonat, a redus practic gradul de predispozitie sociala spre revolta. Pe langa temperarea grevelor muncitorilor, miscarea studenteasca a fost si ea redusa la tacere. In locul studentilor furiosiai anilor 1970, capitalismul a format tineri care lucreaza part-time la diferite firme si care in restul timpului merg la facultate invatand despre orice dar numai despre organizarea sociala nu. Iata un mod foarte ingenios de a devitaliza miscarea studenteasca si de a opri celebrele greve ale studentilor din anii flower power. Plus de asta studentii au putut fi folositi si ca mana de lucru. A disparut astfel si acea predispozitie spre veneratie clasica pe care show-biz-ul a exploatat-o ani de zile in trecut. Adolescentii de astazi sunt mai curand apatici iar consumismul, cu revolutiile sale permanente, ii face mai putin fani „supusi” cat niste consumatori dispusi la distractie si experiente noi. Fidelitatea fata de „idol” si dragostea oarba specifice fanilor anilor 1980 sunt realitati mult reduse ca pondere pentru inceputul de secol 21. Coloana vertebrala a spiritului lui Michael Jackson s-a diluat sub evolutia pedagogiei si raportului de libertati in plus acordat omului contemporan in ultimii ani. In locul unei muzici paranoide treptat spiritul mainstream s-a regasit intr-o muzica mai dezinvolta si mai relaxata. Cu asta istoria merge mai departe iar legendele sale incet incet se prafuiesc in rafturile bibliotecilor sau in diferitele spatii de stocare de date. Lumea se reinventeaza dar, intr-un fel, niciodata nu va mai fi ceea ce a fost. Asta este si bucuria si tragedia vieţii.
Michael Jackson sau atunci cand lumea s-a golit de idealuri 11.3. Michael Jackson si jocul de-a Mesia
Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Vezi articolul anterior
Religiile moderne in general si Crestinismul in special au renuntat in buna masura la „lupta” directa cu arma in favoarea luptei cu „credinta”. Raiul este promisiunea pe care mai toate religiile moderne o ofera spre rumegare „supusilor”. Dupa revoltele sclavilor de la Roma sistemul sclavagist a invatat sa introduca convingerea alaturi de amenintarea armata. Un sclav viu e mult mai profitabil decat unul mort. Raportul dintre ponderea convingerii culturale si amenintarea armata pentru eficientizarea muncii sclavului reda gradul de civilizatie al unei societati. Vechile armate s-au transformat treptat in armate de convingere mai curand decat ceea ce sunt propriuzis armatele, respectiv instrumente de amenintare, constrangere si supunere. Cu toate astea ruperea totala de reflexele militare nu s-a realizat pe deplin nici in societatea contemporana. In societatea occidentala amenintarea armata se afla la cel mai mic grad din istorie raportat la ponderea importantei factorului cultural de convingere. Evident, aici intra si reflexele sclavagiste fixate traditional timp de secole intregi; nu mai este nevoie de o amenintare constanta si vizibila ci doar de una discreta si foarte greu de probat. Cu toate astea fiecare poate vedea cum in preajma unei greve generale cate un elicopter al armatei survoleaza zona „pentru siguranta cetateanului”. O astfel de masura „pasnica” niciodata nu va putea fi demonstrata ca amenintare. Ba chiar, dupa modelul tipic de argumentare in favoarea necesitatii armatelor, un astfel de elicopter ar putea fi prezentat chiar ca dorinta de protectie a grevistilor ca nu cumva sa fie atacati de „extraterestrii”, „furnici” sau alte cataclisme ale naturii… Insa, auzind zgomotul infernal al acestei masini si vazand fortaei de reprimare, sclavul revoltat legal este discret cuprins de teama, ceea ce contribuie la influentarea negocierilor ulterioare cu autoritatile pentru incetarea grevei.
In aceeasi maniera, in cazul Crestinismului, sfintii sunt acompaniati discret cu cate o sabie sau sulita desi „sa nu ucizi” este una din cele 10 faimoase „porunci”. In fond o buna parte din primii crestini au fost soldatii romani pur si simplu. Aceste apucaturi au facut ca perioada in care liderii religiosi au fost si lideri politici (Evul Mediu) sa fie recunoscuta drept una dintre cele mai negre si ipocrite perioade ale civilizatiei. Lehamitea omului occidental fata de Biserica a devenit din ce in ce mai mare pana in prezent. De aceea scepticismul fata de valorile religioase a trebuit sa fie inlocuit cu metodele contemporane de manipulare. Armatele de fabricare a imaginii si de convingere a sclavului contemporan sa fie sclav au renuntat de asemenea la ideologia religioasa a promisiunii Raiului in favoarea „raiului” obiectelor societatii de consum. Practic, o astfel de revolutie culturala o urmeaza pe cea a Crestinismului originar insusi care renuntase la amenintarea goala specifica sclavagismului antic. Insa, dupa cum ideologia crestina supravietuia reflexul militar, in aceeasi masura in propaganda consumista supravietuieste ideologia religioasa a promisiunii Raiului cu care sclavii crestini erau ademeniti sa slujeasca. Mircea Eliade nu se insela atunci cand vedea manifestari religioase tipice in cele mai „laice” acte. Laicitatea cu care „statul de drept” se lauda este simpla propaganda. Promisiunea Raiului specifica religiilor supravietuieste in supraevaluarea obiectelor contemporane de consum in al caror schimb cu sclavul il inrobesc in final „de buna voie si nesilit de nimeni”. Dupa cum religia supravietuieste ideologic in „laicitatea” statului contemporan in acelasi fel si institutiile „deschise” si „democratice” ale statului de drept sunt discret acompaniate de armatele propriuzise ale statului al caror principal rol este inecarea in sange a eventualelor rascoale interne. Scopul lor declarativ „de aparare a poporului” este mereu secundar si uneori chiar minciuna. Iata ca prin „laicitatea religioasa” supravietuieste si „armata pasnica”, adica baza razboinica a civilizatiei.
Din aceste uriase mecanisme de dezumanizare si mutilare psihica sclavul scapa doar in iluzia evadarii si transfigurarii. Odata cu Crestinismul, sclavul occidental asteapta cu infrigurare de 2000 de ani a doua venire a lui Hristos si judecata de apoi, izbavirea, eliberarea, Raiul, fericirea promisa in schimbul supunerii sale fata de „Cezar”. Civilizatia s-a facut cu astfel de promisiuni neonorate care s-au strans in sufletul incarcat al sclavului „liber” gata sa isi depuna credinta la picioarele celui care in sfarsit le va aduce fericirea si le va plati datoria istorica. Biserica le-a promis, nu s-a mai tinut de promisiuni si, e din ce in ce mai clar, nu se va tine nici in viitor de ele. De aceea increderea in ea a scazut si va continua sa scada. Dupa ce civilizatia occidentala s-a saturat de ororile Bisericii (crestine) din Evul Mediu si de dupa acesta, statul laic a adus preotii lor cu peruci, machiaje si costume extravagante. In locul sfintilor cu sabii, sulite, fulgere, raze, uragane si alte puteri "dumnezeiesti" au aparut sfintii cu microfon, scena si lasere.
Daca stam si judecam la rece indiferent de amintirea pe care Michael Jackson ne-a lasat-o celor care l-am iubit orbeste observam ca si el a facut inconstient acelasi lucru pe care Biserica insasi l-a facut de-a lungul istoriei. Si-a asumat acest rol mesianic si a cautat ceea ce se numeste perfectiune insa a ramas prizonierul unei viziuni clasice asupra lumii. Atrasi de un scop spiritual istoric, fanii l-au adoptat ca pe un profet construindu-i o biserica la fel cum sclavii clasici au facut fata de Hristos.
Atractia implacabila pe care omul de rand o are inca pentru vedete si personalitati de tot felul este o expresie directa a unui suflet primitiv care vede inca in acesti oameni o treapta pentru atingerea lui Dumnezeu asa cum preotii primitivi si contemporani deopotriva inca sunt perceputi. In ciuda contemporaneitatii lor, in ciuda numeroaselor cunostinte stiintifice pe care omul contemporan le poseda, el are in acelasi timp si un substrat ideatic primitiv cu care judeca lumea. Autoritatea acestui fond cultural este la fel de puternica precum este insasi istoria si constiinta legendara a continuitatii ei ce intareste ideea ratiunii pure a nemuririi sufletului si eternitatii lumii. Autoritatea acestui fond psihic profund este mult mai mare decat datele empirice de care omul este absolut sigur. Simptomele psihopatologice sunt modele de gandire primitiva in cel mai pur sens al termenului care razbat nonsalant din interiorul magmatic al psihicului prin siguranta datelor stiintifice si empirice. De aceea publicitatea, PR-ul, manipularea in general cauta cu obstinatie sa atinga aceasta coarda sensibila a omului pentru a-l convinge sa faca un lucru sau altul.
Din pacate acesti primitivi creduli care cad in plasa dezumanizarii publicitariste sunt carnea de tun pentru societatea contemporana civilizata. Ei sunt carpa pe care civilizatia cinica o foloseste pentru propria comoditate. Mutilarea lor psihopatologica ce rezulta in urma presiunilor din partea sistemului sa devina sclavi ii face sa caute cai de evadare catre o lume mai buna. Michael Jackson si alte staruri ce constituie industria show-biz le este o portita de salvare din starea lor de victime ale sistemului. Supunerea si iubirea oarba fata de acestia presupune o regresie psihica la stadii istorice anterioare. Idolul devine un fel de lider militar care le promite o noua viata, o noua lume si un nou statut in schimbul obedientei fata de imaginea sa dupa cum in trecut capeteniile de osti cereau fata de soldatii recrutati pentru a forma armate si a jefui cetati sau comunitati primitive. Dragostea aceasta oarba a fanilor pentru idol este un tip contemporan de reactualizare al supunerii orbesti fata de ordinele strategice de cucerire intiparite in psihicul uman de cateva mii de ani.
Michael Jackson si-a inscris si el in acest context propria religie. A fost adorat ca un zeu dar, din pacate si pentru el si pentru astfel de adoratori, ambele parti au ramas inchistate intr-o conceptie primitiva despre arta ca mijlocitoare a divinitatii. Dupa o astfel de conceptie artistul este un fel de sfant ce se interpune intre omul de rand si Dumnezeu. Este si motivul pentru care cei mai multi dintre fanii lui (printre care şi eu) nu mai vedeau (si unii chiar nici astazi nu vad) si alte lucruri in afara de aceasta imagine. O astfel de atitudine este in acord cu insasi religiozitatea primitiva ce respinge religiile diferite. Michael Jackson si-a asumat acest rol de profet mai mult sau mai putin constient insa a platit scump cand a venit timpul scadentei, cand i s-a cerut mantuirea. Desi initial o astfel de imagine i-a adus multa dragoste totusi pana la urma tot ea l-a epuizat.
Din pacate sufletul majoritatii fanilor sai cei mai infocati a fost si inca a ramas plin de contradictii, ciudatenii si bizarerii. Capatase imagine de profet imbracat fie in uniforme militare fie cu accesorii specifice statului politienesc aratandu-si astfel in mod inconstient ambivalent adeziunea la sistemul inuman pe care il critica virulent in alte piese. Apogeul unei astfel de contradictii teribile este insasi „Man in the mirror”. Aceasta piesa contine una dintre cele mai puternice contradictii interne ale discursului filosofic si emotional pe care le-a dezvoltat vreodata. Napastuitii sortii sunt victime ale narcisismului privilegiatilor social care isi propun la nesfarsit atingerea unui narcisism si mai mare. Pe masura ce ei devin proprietari pe resursele planetei restul omenirii la fel ca si viata salbatica se vad puse in situatia de a se refugia in spatii din ce in ce mai improprii vietii cum ar fi adaposturile supraaglomerate, azilurile sau suburbiile marilor orase cu mizeria si infractionalitatea specifice. Cautand sa isi acopere golurile interioare provocate de abuzurile anterioare, narcisismul victimei devine motorul abuzurilor pentru alte victime iar acesta este modelul de desfasurare al educatiei salbatice. Aceeasi pozitie atat de duplicitara este cea a politicianului care „se bate pentru cei multi” dar atinge onorurile si bogatia sociala care de fapt ii tine pe cei multi in mizerie si marginalizare primind de la societate mult mai mult decat i se cuvine. Prototipul tradatorului, al mincinosului si al dusmanului de moarte ce se recruteaza din randurile unor fosti prieteni apropiati nu este doar o reactualizare a ambivalentei infantile timpurii fata de parinti ci si o reactualizare a unei astfel de dileme morale specifice mentalitatii clasice. As putea spune ca insasi ambivalenta perceperii parintilor ca buni si rai deopotriva pe care o traieste copilul este alimentata de constiinta acestei realitati duplicitare a seniorului. Aceasta contradictie morala se regaseste constant in insasi mentalitatea lui Michael Jackson. Dar, daca politicianul baga ipocrit capul in nisip si se preface ca nu vede situatia continuand sa paraziteze cinic comunitatea, unul ca Michael Jackson evadeaza constant si incearca sa schimbe cu adevarat ceva substantial in viata sa.
Rezultatul a fost invariabil dezamagirea fanilor si pierderea adoratiei lor la fel cum a patit Crestinismul insusi. Pentru fanii mai tineri si mai lipsiti de experienta vietii o astfel de atitudine pare intr-adevar o tradare. Insa dupa ce vor avea experienta pierderii concrete a unei astfel de „mare iubire” in viata reala in situatia in care o vor intalni vor vedea ca am dreptate. Vor vedea ca in ciuda fericirii traite treptat in profunzimile psihicului se acumuleaza o ura direct proportionala greu de inteles dar atat de vizibila la cuplurile mai vechi. Dragostea la prima vedere practic evolueaza la fel ca un foc de paie care se stinge la fel de brusc cum a inceput lasand in cel mai bun caz o amicitie in urma iar in cele mai rele cazuri lasand razbunare si ura. Asta se intampla tocmai pentru ca in persoana iubita si adulata celalalt cauta acea promisiune istorica a Raiului. In psihanaliza se intampla ceva oarecum identic iar clientul lipsit de asistenta terapeutului sau poate cadea in nelinisti de acest fel (transfer). Multi dintre fanii lui Michael Jackson (printre care si eu) au avut acest moment de deznadejde, indiferenta si chiar ostilitate fata de idolul lor la un moment dat asa cum se intampla natural cu „marile iubiri”. E destul de dificil sa gestionezi mental o astfel de situatie. Psihanalistii fac ani de cura didactica pentru a invata sa lucreze mai intai cu afluxul de afectivitate pozitiva iar apoi cu afluxul de ostilitate a interlocutorilor lor. Michael Jackson nu era pregatit pentru asa ceva. Tatal sau, Bashir, publicul si nici anturajul nu erau pregatiti pentru asemenea rol.
In ceea ce ma priveste imi aduc aminte cu tristete ca la sfarsitul adolescentei incepusera sa ma agaseze astfel de ciudatenii desi muzica sa si mai ales dansul sau au continuat sa imi placa. Fiecare s-a lasat balta pe celalalt: fanii nu i-au mai cumparat noile productii care, astfel, n-au mai ajuns no. 1 in topuri. Poate pe post de raspuns, Michael Jackson a declarat sec la un moment dat ca muzica pop nu mai inseamna nimic pentru el. Cu asta Michael a pierdut cel mai puternic drog existent vreodata si a intrat in cel mai teribil sevraj in care putea intra: lipsa de adoratie cu care fusese obisnuit timp de aproximativ 15 ani si pe care o cauta inca de pe timpul copilariei de cand a debutat cu „Jackson 5”. Orice scadere a acestei pulsatii afective din partea publicului ii trezeau traumele copilului nedorit pe care le-am analizat amanuntit anterior. Iata un divort rece caruia nu ii mai putea face fata: nu mai era nimic de schimbat spre perfectiune nici in felul de a arata nici in declaratii si nici in muzica pe care a ajuns sa o respinga.
