Un 2013 fecund !

aseara pe partia Clabucet sosire Predeal

26 12 201

Nu-mi plac recordurile si extremele. Dar daca tot se golise partia am zis sa incerc

 

Gabriel Baldovin

Razbunarea Hruscei

Gabriel Baldovin

Duminica dimineata. Buna dimineata iarna!

Gabriel Baldovin

1 decembrie nu este ziua mea. Parlamentul nu este parlamentul meu. Armata nu este armata mea

Nu-mi place conceptul de patriotism pentru ca in el se ascund doua lucruri total opuse. Eu nu ma consider un patriot desi voi urla de fiecare dat cand Romania da gol. Exista intr-adevar un patriotism sanatos care se rezuma la integrarea onesta in societate, la schimbul onest de produse intre membrii ei si la relatiile cat mai prietenoase cu colegii de comunitate. Din punctul acesta de vedere sunt un patriot; produsul muncii mele oficiale foloseste concret comunitatii si societatii in general in care traiesc. Acestea sunt limitele unui patriotism respectabil si de dorit. Numai ca termenul patriotism nu se prea potriveste aici devreme ce exista alti termeni pentru acest caz, cum este cel de „sociabil”, de exemplu.

Ibrahimovic - Cel mai acrobat fotbalist din istorie.

La cate goluri absolut imposibile si inimaginabile a dat cred ca asta le intrece pe toate:





Totusi nu trebuie uitat cel pe care il consider cel mai spectaculos ever:

Mai sunt 41 de zile pana la noul sfarsit al lumii

10-11-2012

Da. Noul Sfarsit al Lumii va fi pe 21 Decembrie. Musai trebuie scris cu S mare si M mare pentru ca deja a devenit sarbatoare nationala. Sfarsitul Lumii e ca Revelionul sau Pastele. "Cum ti-ai petrecut Sfarsitul Lumii? Misto, man! M-am distrat. Tu? Am lucrat. Da' m-am invoit de pe acum la sef pentru ala de la anu'..."

Pe mine ma amuza teribil aceste superstitii populare cu iz psihopatologic. Am mai scris pe tema asta aici: http://baldovin.blogspot.ro/2011/11/iar-am-pierdut-sfarsitul-lumii.html . Absurdul lor e de-a dreptul delicios, insa psihanalizarea lor profunda e ingrijoratoare pentru starea omului simplu. Zilele trecute am auzit o discutie subrealista intre doi navetisti care aproape ca m-a facut sa explodez de ras, in primul moment: "cica se intoarce pamantul invers si cadem toti in apa" spunea unul dintre ei. Mi se pare absulut duios sa vezi ca unii oameni traiesc inainte de Aristotel crezand ca pamantul e lung si lat dar nu rotund. Ingrijoratoare este insa perspectiva sumbra a acestor oameni. Foamea lor de distractie si amuzament este pur si simplu o doctorie impotriva acestei depresii abisale in care le este scufundat spiritul.

Alo! Atena ma auzi? Hai c-am invins, nu mai vin :D

(Actualizare ulterioara: Acest articol e mai mult un pamflet, scris la prima mea competitie de atletism. M-am simtit bine in cursa, exceptand finalul, de unde se si vede predispozitia mea pentru glume. Ulterior am devenit ceva mai serios privind sportul in general si alergarea in special, desi o astfel de activitate este in general amuzanta. La fel si cu textul, am venit cu precizări ulterioare, după cativa ani de experienta )

07 10 2012

La sugestia lui Florin m-am inscris si eu la "Bucharest International Marathon" de astazi. Mi s-a parut interesant din mai multe puncte de vedere. Florin mi-a zis ca-i un fel de protest impotriva abandonului animalelor de companie. Ma asteptam sa fie putini oameni. Si totusi la fata locului era plina Piata Constitutiei.

Am terminat primul episod din Corruption Story

In acesti ani am scris cateva articole in care am analizat din punct de vedere politic, social sau moral diferite filme facute la Hollywood, „amenintand” cititorul cu un film ce urmeaza in urma acestui demers. In sfarsit, am terminat primul episod din Corruptiun Story despre care am tot vorbit in acele articole. As fi vrut ca intreaga poveste sa fie cuprinsa intr-un singur film insa, dupa aproape 4 ani de extras secvente din filmele celor implicati, m-am trezit cu material pentru 3 episoade. Puteam sa mai sterg din detalii si sa reduc trilogia la un singur film insa ele mi s-au parut haiose si, pana la urma, am decis sa le pastrez. (M-ar ajuta un feedback de la cititori pe tema asta: am facut bine ca l-am lasat lung?; pauzele de visuals si muzica dintre partile sale merita efortul sau mai bine le evitam? Sau altceva) Pentru cei care nu l-au vazut deja pe baldovin arte ( http://gabrielbaldovin.blogspot.ro/ ) acesta este filmul:

Cine crezi ca mi-a cerut prietenia pe myspace?

:)
Coincidenta. Daca nu-mi ziceai nu ma grabeam sa-i dau accept

Bilant 9/11 2012

Am urmarit stirile de pe 11 septembrie 2012. La 11 ani dupa teribilele atentate presa oficiala înca nu spune nimic despre Cladirea 7:

Pe 1 septembrie sarbatorim inceputul toamnei

 Din cauza surmenajului si a stresului Connect-R a murit. Puteti vedea rezultatele autopsiei:

Gabriel Baldovin

Prostovanii istoriei Romaniei

Actualizare 2015. Acest articol a fost scris in 2012. Eram convins atunci ca atat Basescu cat si Ceausescu au fost niste amatori in privinta luarii pulsului social si intelegerii starii de spirit a cetatenilor. Ceausescu era batran si probabil ca i se diminuase profund capacitatea de a citi multimile. Cu Basescu a fost altceva. Basescu a fost o canalie vicleana si tot timpul a stiut despre riscurile la care se expune. Dar a avut un as in maneca mult mai important decat protestele populare si o incredere de sub 10 %: Securitatea. Spionii. Care la randul lor au avut in spate CIA si UE. Pana in 2015 m-am gandit cum e posibil ca pe fondul revoltei populare si cu o astfel de incredere sa ramai la guvernare. Asa ceva nu s-a mai intamplat in istorie. Apoi am inteles mecanismele ce stau in spatele politicienilor in democratie. Politicienii sunt niste marionete. Cred ca articolul de mai sus inseamna pentru gandirea mea politica un fel de trezire din somnul ratiunii pe care Hume i-a produs-o lui Kant. Atacul la adresa sistemului de sanatate nu a fost o prostie facuta de un prostovan care nu-si intelegea popularitatea, ci o actiune gandita chiar dincolo de spionii romani. Actiunea asta a venit direct de la UE. Scopul a fost sa se vada ce presiuni suporta romanii, cat sunt dispusi ei sa accepte scaderea standardelor de viata, dupa ce, pe fondul increderii in Basescu, acceptasera scaderea salariilor cu 25% in 2009. In functie de acesti indici de suportabilitate se estima apoi profitul „investitorilor”. Romanii au dovedit ca nu sunt dispusi sa accepte o mai mare scadere a acestor standarde iar Basescu a fost tinut in functie. „Greseala” nu i-a apartinut lui ci a papusarilor lui care apoi i-au sprijinit pozitia si i-au amenintat voalat pe cei care incearca sa-l dea jos si au falsificat inclusiv referendumul de demitere. Poate va mai aduceti aminte de siguranta cu care Basescu l-a mistocarit pe Crin Antonescu care deja credea ca Basescu va fi debarcat de la Cotroceni si el ii va lua locul. Asta da adevarat prostovan neinformat! Dar nu vulpea de Basescu.

Unde a incalcat Basescu Constitutia

De la suspendarea lui Basescu s-a creat o polemica daca a fost suspendat pe drept, mai precis daca a incalcat Constitutia sau nu. Nu s-au putut decide nici expertii de la CCR. Unii au sustinut ca da, altii ca nu. Polemica s-a pastrat si in turnul de fildes al presei, toata lumea dezbatand pe acea parte a Constitutiei care intereseaza mai putin cetateanul, respectiv pe cea care reglementeaza relatiile dintre escrocii politici. E ca un fel de lupta pentru ciolan unde USL se plange la popor ca Basescu a luat un ciolan mai mare. Ridicolul acestei dezbateri vine din faptul ca si cei care sustin ca a incalcat-o dar si cei care sustin ca n-a incalcat-o s-au inselat deopotriva. Nici unii nici altii nu au analizat acea parte a Constitutiei care priveste direct cetateanul simplu si nu doar puterea lor pe care si-o limiteaza reciproc si pe care din cand in cand au tendinta sa si-o intareasca in detrimentul particular al escrocului opozant dar, mai ales, in detrimentul general al cetateanului. A da… stiu argumentul despre cum sunt importante reglementarile institutiilor, despre cum respectarea acestor reglementari ne fereste de dictatura clasica si bla bla bla. In conditiile in care democratia este ea insasi o dictatura a majoritatii toata aceasta dezbatere mi se pare o irosire a resurselor. Mai mult decat atat, in conditiile in care in Romania exista aproape 10 milioane de saraci (jumatate din numarul cetatenilor) diferenta intre dictatura clasica si cea democratica a manipularii si ademenirii nu prea mai conteaza.  

Reflexii postreferendum

 06-08-2012

Desi popularitatea lui Basescu se situeaza undeva in jur de 10 % totusi prezenta la referendum a fost destul de redusa. Acest lucru atesta inca odata lehamitea unei mari parti a cetatenilor pentru scena politica. Ocazia unui vot negativ presupune in principal insasi boicotarea alegerilor la care o buna parte din cetatenii Romaniei au subscris in ultimii ani. Si cu toate astea s-a lipsit masiv chiar si de la acest tip de vot. Cei absenti sunt in cea mai mare parte a lor satui si de Basescu dar si de alternativa USL. Incercarea disperata a PSD de a forta scurtimea mintii poporului si de a poza in eliberatorul sau prin acest referendum a esuat total. Protestele din ianuarie au ramas fara reprezentant la nivel oficial ceea ce este foarte periculos pentru democratie. Ba mai mult decat atat, daca tinem cont ca foarte multi dintre sustinatorii lui Basescu au boicotat referendumul pentru a nu se valida din lipsa de 50% + 1 ne dam seama ca popularitatea lui a inceput sa creasca odata cu guvernarea USL. Daca in ianuarie era de sub 10 % dupa majoritatea sondajelor iata ca odata cu acest circ al suspendarii el s-a dus la peste 10 %. 

Derapajele de la si asa problematicul stat de drept pe care USL le-a facut in cateva luni de guvernare par la fel de periculoase ca acelea ale PDL-ului in acesti 8 ani. Sa ne gandim la sclipirea lacoma a ochilor lui Antonescu ajuns dintr-o data la Cotroceni! Sa ne gandim la privirea stalinica a lui Ponta care afirma cu lejeritate de speriat ca n-a plagiat desi zeci de pagini se regasesc cuvant cu cuvant in teza sa de doctorat iar autorul nu este citat! Sa ne gandim la acea comisie care declara si ea la fel de senina ca nu e plagiat in acest caz! S-a schimbat cumva sensul acestui cuvant si nu-l mai stim noi? Cum poate o comisie sa spuna asa ceva? Cum te mai poti numi savant si orice titlu il ai cand spui ca negrul e alb cu atata dezinvoltura? Unde iti e simtul realitatii si alura profesionala? Cum poti sa corectezi lucrari de admitere? Cum poti sa lasi corijenti? Cum poti sa predai unor studenti? Probabil ca acesti intelectuali si-au luat si ei titlurile in aceeasi masura si vor sa isi acopere slabiciunea in acest fel. Probabil ca intreaga lor cariera e plina de astfel de practici devenite intre timp normale. De la titlul de doctor si savant de renume mondial al Elenei Ceusescu nu s-a mai vazut asa o distorsionare a realitatii evidente a valorii stiintifice. Teama de dictatura clasica i-a facut pe multi sa nu iasa la acest referendum (vezi postulanterior ) mizand pe raul cel mai mic, pe dictatura de catifea a lui Basescu mai curand decat pe cea de senila cu care ameninta USL. Majoritatea intelectualilor si destui romani neintelectuali isi aduc aminte ca PSD este fost PDSR care este fost FSN, care la randul lui este fost PCR. Asemenea unui octogenar care tresare la cuvintele „au intrat rusii in Odessa!” multi romani au avut recent astfel de reflexe fata de dictatura de dinainte de 1989. 

 

O buna parte din cei absenti sunt insisi intelectualii. Loviturile pe care ICR le-a primit odata cu instaurarea regimului USL sunt de neacceptat. Oamenii de cultura si institutiile culturale nu sunt ca functionarii publici desi, formal, sunt trecuti intr-o astfel de categorie. Nu poti sa ii schimbi si sa le ordoni tu programe ca politician. Indiferent de opiniile lor politice ei nu trebuie subordonati nimanui. PSD-ul pare sa nu fi invatat nimic in acesti ani. "Fereasca-te sfantul de blestemele poetilor!" Cum a reusit Basescu sa se invarta si sa se sfatuiasca dar in timpul guvernarii lui cultura a mers bine. Patapievici a fost un bun sef acolo iar atacurile impotriva lui au fost marsave indiferent de ce vorbe insuficient digerate a spus la un moment dat sau ce opinii politice are. Pana una alta Patapievici e un intelectual erudit ce nu trebuie terfelit de catre niste jurnalisti superficiali lacrimand cu limba scoasa dupa audienta. Perspectiva instaurarii in loc de ICR a unei noi „Cantarea Romaniei!” care sa semene cu cultura fundatiei Dan Voiculescu sau Antena 3 este de-a dreptul terifianta. Experienta cu „Galeria Noua” care a „redevenit a bucurestenilor” se prefigureaza si pentru ICR si pentru o astfel de perspectiva multi intelectuali au boicotat acest referendum.  

 

Insa boicotarea referendumului de catre intelectualii legati de ICR si chiar numeroasele justificari prost construite fata de aceasta decizie este o problema si poate fi criticabila din punct de vedere politic. Lipsa de consens a culturii mari cu cetatenii simplii iarasi este o cutuma grea in spatiul mioritic. Recursul frecvent la valorile democratiei si statului de drept dar fara sustinerea cetatenilor simpli este o anomalie ceea ce arata ca reflexele totalitariste exista si acolo unde te astepti mai putin. O cultura inchistata in propriul turn de fildes pe cand realitatea omului simplu devine din ce in ce mai presanta si in care viata sa din ce in ce mai grea nu imi suna bine. Si sunt convins ca un astfel de repros nu se poate rezuma doar la latura politica a culturii elitiste a ICR. As fi preferat un spirit ICR care sa isi taie mesianic creanga politica de sub picioare si sa iasa la referendum din respect pentru un public-masa intr-adevar needucat dar totusi respectabil.  

 Dar, per total, boicotul nu s-a datorat intelectualilor si razganditilor. Asta e pentru cei ce mai au intr-adevar opinii politice. Pentru ca dincolo de asta cetateanul roman s-a saturat de ei. Aici este grosul absentilor. Democratia pare o tiranie al carei principala arma este manipularea in masa. Refuzul marketingului fie el politic sau economic este o chestiune de sanatate mintala. Acest refuz de marketing politico-economic este exact acela al pestelui atunci cand nu musca din momeala. Si consecintele unui astfel de peste demn sunt cam aceleasi si pentru cetateanul demn invatat sa se fereasca de aceasta uriasa masina de spalat creierele. 

Adevarul este ca apolitismul a (re)devenit in Romania un criteriu pentru un dosar bun la locul de munca. In valtoarea lor de principi medievali, patronii romani rar accepta angajati care sa fie altfel decat niste catei dragalasi care sa rada cand patronul maestru e vesel sau sa se intristeze atunci cand acest guru mediteaza profund (sic!). Eu personal am primit „urecheli” cu blandete stalinista la doua dintre firmele la care am lucrat in trecut. Pe cand lucram la Fun Labs patronul mi-a spus in fata tuturor ca un Becali intr-un avant autoritarist sa ii scriu demisia daca am de gand sa mai am preocupari politice. Motivul a fost teama ca va primi niste controale de „mai sus”. Eu unul n-am acceptat o astfel de intruziune a firmei in viata personala si in opiniile mele. Dar multi se lasa pacaliti de o astfel de limitare a drepturilor cetatenesti care continua cu limitarea altor drepturi de natura profesionala si civica. In concluzie politica lui „gura ca-ti pierzi painea” valabila chiar inainte de stalinism s-a pastrat cu voiosie si in zilele noastre. Asa ca multi cetateni isi declara apolitismul din prudenta.

As fi vrut ca Basescu sa pice tocmai dintr-un gest de gratificare simbolica. A da jos un politician si a-l scoate din viata publica este o insula de demnitate pentru cetatean in acest ocean oligarhic. Inca consider ca legea electorala este proasta si ca politicienii trebuie sa dea aceste examene prin care sa raspunda periodic in fata cetatenilor si sa fie demisi in situatia in care lucrurile merg rau.  Cu alte cuvinte vreau coerenta: nu se poate ca un politician sa fie inscaunat cu orice fel de majoritate si sa fie demis cu 50% +1 din numarul total de cetateni cu drept de vot. Daca vrei ca sistemul tau social sa fie numit democratie atunci joaca dupa aceleasi reguli. Si evident, in situatia in care nu poti stabili presedintele sau parlamentarul pentru ca nu s-au strans 50% +1 din numarul de cetateni cu drept de vot va trebui sa iei aceleasi masuri pe care le iei si in situatia in care politicianul este ales cu majoritate simpla dar si demis in aceleasi conditii. Eu sunt convins ca in aceste conditii de reala democratie politicienii s-ar gandi inainte sa bage mana pana la cot in visteria comunitara si poate ca ar baga doar un deget discret. In fel acesta zecile de mii de borfasi milionari care si-au facut averile doar din afacerile cu statul pe care l-au secatuit ca niste capuse ar avea mai putine sanse de destabilizare sociala.

A demite un politician (mincinos) inseamna calea catre o societate echitabila

28 -07 -2012

Exista cativa oameni care au strigat in PU impotriva PDL si USL deopotriva care sunt decisi sa boicoteze si acest vot de suspendare a presedintelui dictator (sustinut de fortele politienesti si nu de majoritatea cetatenilor). Motivul este acela ca USL ar fura acest vot de demitere in directia consolidarii pozitiei lor. Ceva adevar exista in aceasta idee insa o consider prea radicala. Daca ne implicam in politica, daca iesim in strada si strigam impotriva unui politician sau impotriva unui proiect trebuie sa ducem treaba pana la capat. Iar asta inseamna un compromis cu institutiile si mersul la acest vot.

 

Nu poti face politica doar cu cantece si cu injuraturi (fie ele si eufemistice) in strada. Tipul acesta de protest e intr-adevar sanatos si necesar in conditiile derapajului statului de drept (pe care oricum nu il stimez prea tare) catre dictatura clasica. Insa el trebuie continuat si sustinut intr-un cadru organizat. Eu personal sunt adeptul largirii parlamentului si acceptarea in el a oricarui doreste sa se implice in treburile cetatii. Oroarea de institutionalism este echivalenta cu oroarea de civilizatie. E drept ca institutiile si civilizatia sunt foarte criticabile, ca au neajunsurile lor insa daca nu accepti compromisurile lor atunci adevarata varianta si solutie ramane totusi retragerea in padure. Cand lucram foarte mult si eram stresat am avut astfel de idei eu insumi. Inca nu am renuntat total la ele. Insa atata timp cat am acceptat sa raman in ele voi face si anumite compromisuri cu ele. Unul dintre ele este votul de demitere desi per total institutia votului popular este o cacialma menita sa schimbe buzele de pe care se spun periodic acelasi minciuni. Dar in cazul de fata nu mai e vorba de investirea puterii politice intr-un astfel de escroc ci de retragere a sprijinului politic. In urma acestui vot nu urca nimeni pe scaun si nici nu conving vreun sef de jandarmerie ca trebuie sa il apere pe cutare sau pe cutare politician. Un astfel de vot este oficializarea vocii strazii/poporului macar si pentru o perioada de timp. 

Stiu ca scaparea de Basescu sau Udrea nu inseamna chiar foarte multe si ca in spatele lui micii tirani stau ca ciupercile gata sa ii ia locul salivand. Asta ii va tine pe multi in casa duminica. Se pare ca cel putin 40% din cei ce il detesta pe Basescu vor face acelasi lucru din pricina faptului ca ii detesta si mai tare pe ceilalti. Faptul ca trebuie sa treaca un an pentru ca presedintele cu incredere de sub 10% sa fie demis arata masura in care democratia actuala este intr-adevar sustinuta pe vointa poporului si masura in care ea este sustinuta de fortele de opresiune. Agitatia asta mediatica din ultima perioada cu demiterea lui Basescu nu are ca scop protejarea omului simplu. Ei au acolo ranchiunele lor legate de cine a luat ciolanul mai mare, de cine a stat mai mult in hoteluri luxoase prin destinatii exotice, de cine are vila mai luxoasa si altele de genul asta. Luptele lor politice sunt lupte intre hiene pe cadavrul poporului. Poporul este doar unealta lor de realizare a acestor interese egoiste antisociale. Atunci cand esti popular si ai reusit sa il pacalesti iti poti permite mai multe „libertati”. Poti conduce masina dupa ce ai consumat bauturi alcoolice, poti sa te adresezi subalternilor cu cuvinte gen „pasarica” sau sa ii iei la misto pe cei ce iti cer socoteala. Puterea pe care orice politician o primeste provine de la umilinta zilnica pe care cetateanul simplu trebuie sa o suporte pentru a-i crea politicianului aceasta putere. 

Si totusi resemnarea in fata lipsei de perspective imediate pentru o societate echitabila nu e o optiune viabila pentru libertatile actuale care, cum necum, ne-au fost totusi acordate. E buna si indignarea constanta dublata eventual de boicotul acestei cacialmale a falselor optiuni electorale si chiar al a falsului vot de persoane si nu proiecte. Dar a merge si a demite un politician si eventual a-l scoate pentru totdeauna din viata publica e mai mult decat atat. Chiar daca nu cu mult mai mult. E acea urma de speranta pentru o viitoare societate echitabila. E acel stres in plus ce poate ca l-ar opri pe cutare politician sa faca jocurile corporatiilor. 

Stiu ca e ridicol sa vezi ca cei din PSD, urmasii celor din mai vechiul PDSR sau si mai vechiul FSN direct descendenti din PCR fura cumva vocea strazii si obtin capital politic pe lehamitea omului simplu fata de Basescu. Insa cred ca vocea Pietei Universitatii insasi ar fi sugrumata realmente daca Basescu nu ar fi demis de catre votul popular. In situatia in care acest referendum are mari sanse sa fie invalidat din cauza neprezentarii a cel putin 50 + 1 % dintre cetatenii cu drept de vot la centrele de votare absenta celor care au strigat „Jos Basescu!” de la urne pe 29 poate fi regretabila.

Demiterea presedintelui este un gest simbolic, asemenea eliberarii pentru o zi a sclavilor de catre stapanii lor ce voiau sa le faca o bucurie si in felul acesta sa suporte mai usor povara comiterii probabil a celei mai odioase crime a civilizatiei. Nu o sa mai merg la vot niciodata atata timp cat votul va insemna vot de alegere a stapanilor insa voi participa cu evlavie la un astfel de vot de demitere. Puterea politica a omului simplu consta in circumspectia sa fata de clasa escrocilor care ii fura vointa si intentia pentru a-si institui noua tiranie vopsita in democratie.

Gabriel Baldovin

Ispita Antonescului

Dupa ce luni de zile ne-au hartuit cu fortele lor de ordine politicienii parca s-au hotarat sa ne fericeasca. Mai intai au initiat posibilitatea, sa-i zicem oficiala, de demitere a lui Basescu prin referendum. Apoi Crin Antonescu a declarat ca, daca Traian Basescu nu va fi demis la referendum, el se va retrage din politica. 

Dupa 22 de ani de ales raul cel mai mic in sfarsit politicienii ne ofera posibilitatea de alegere a binelui cel mai mare. Adica indiferent ce alegem tot vom castiga. Sa fie asta Romania? Eu sunt decis sa merg la vot si sa votez impotriva insa recunosc ca din cand in cand imi scurtcircuiteaza prin minte ideea „Dar daca…”. Basescu e deja o epava, nu prea mai are tupeul sa mai iasa in lume, deci putem scapa de el. Antonescu insa e la inceput de minciuni cand lumea inca nu s-a prins. Am putea face un bine tarisoarei asteia daca ar scapa de alte iluzii, zic eu. Antonescu e ceva mai consistent decat Basescu insa tot o lichea politica se cheama ca e. Ce pot sa vad la el este o nevoie maladiva de a castiga in inima electoranjilor locul pe care Basescu il avea atunci cand a promis un tur in 5 minute dar i s-a spart intre timp roata. Sa iubeasca Crinu’ luminu’ intr-atat adevarul si onoarea?  Vaaai! 
OOOooo! O dar nu! Pentru politicianul roman onoarea e un concept prea perimat. Licarirea lacoma a ochilor aproape inlacrimati de razbunare cu care isi indeparta cel mai redutabil rival e departe de vreun sentiment de onoare  Un ciolan cat de mic de ros tot e mai bine decat nimic. Haideti sa nu fim naivi. Albastrelul a mizat pe popularitatea de sub 10% a lui Basescu. Cu un astfel de risc poti zice orice. Si, la drept vorbind, daca Basescu ar castiga acest referendum dupa acesti ani dezastruosi de guvernare inseamna ca Opozitia e intr-adevar de toata jalea. Caci numai frica de Opozitie i-ar indemna pe romani sa voteze impotriva demiterii. In cazul asta chiar ca e mai bine sa pleci, pentru ca inseamna ca nu ai stofa de lider.  

Oricum ar fi… tz… asa ma tenteaza sa-i plesnesc una peste aroganta astuia mic si span! Numai ca de aici lucrurile par sa se complice putin.  Apar doua variante variante. Daca face si el la fel ca si prenedecesoru-s’u? Apoi, chiar daca se retrage pentru cativa ani poate naiba sa-i seduca pe romani cu „cuvantul” lui. Nu prea stie Romania politician care sa se tina de cuvant asa ca s-ar putea sa devina un adevarat erou acest floricel albastrel. Imi vine in minte situatia cu Mao Zedong (parca) ce s-a retras ca urmare a dezastrului produs de unele politici de-ale lui dar dupa aia a fost reales de popor sa-i salveze… Eu zic ca nu-i buna nici varianta asta. Parca il si aud apoi pe Antonescu incercand sa screama o lacrima dupa ce Basescu va fi fost repus in functie: „Nu pot domn’e sa plec si sa las tara asta pe mana bestiei. Ma compulsioneza datoria!”. Deci eu zic sa fim chibzuiti. Hai sa nu ne lacomim noi insine fugind dupa doi iepuri ca s-ar putea sa ne scape ambii. Hai sa o luam treptat cu pasi marunti. Intai Basescu si mai vedem dupa aia.

Piata Universitatii ajuta la desturmentare

6 iulie 2012 Am asistat aseara in Piata Universitatii la un fapt remarcabil. Intr-o incercare disperata de a salva ceva din actuala stare de lucruri, PDL (pe cale sa se transforme in „Noua Republica” in acelasi fel in care portocaliul se transforma in verde), ieri a avut loc un miting de sustinere a lui Basescu. Au participat cam 2-3 mii de oameni. Initial m-am ingrijorat. Cum e posibil ca doar in decurs de 2 luni de cand au pierdut puterea au reusit sa stranga totusi atatia oameni. Practic erau cam atatia cati au protestat in iarna impotriva lui Basescu si PDL. Intr-adevar guvernul USL au facut in cateva luni cam cat ai facut PDL-ii in doi ani. Sa fie poporul atat de inconsistent? Initial asta am crezut. Dupa ce am ajuns in Piata Universitatii m-am edificat. Intre timp mitingul PDL se terminase. Autobuzele cu numere de provincie ce treceau la fiecare minut mi-au dat explicatia. Invectivele pe care calatorii din ele si simpatizantii USL din fata TNB si le adresau unii altora nu mi-au lasat dubii. M-am gandit la acelasi gen de miting facut in iarna de PSD si terminat apoteotic chiar in PU doar doar vor putea cumva incorpora vocea strazii in propriul proiect de escrocare a acestui neam.

In aceste autobuze se aflau probabil acei sub 10 % simpatizanti ai PDL si Basescu. Probabil destui de multi erau chiar membrii de partid. In timp ce mergeam de la P. Revolutiei in PU m-am intalnit cu un amic artist ce protestase impotriva PDL insa a intors macazul odata cu atacul asupra ICR. „USL-istii astia vor sa-l puna pe G. Zamfir sa reprezinte Romania in lume. Macar PDL-istii sunt intelectuali” imi zicea amicul. Dintr-un anumit punct de vedre atitudinea lui era justificata. E o mare prostie sa umbli la cultura si sa numesti politic pe functii. Pe mine ICR nu m-a reprezentat si nu cred ca ma va reprezenta (si invers) insa cred ca ICR si-a facut treaba atat cat si-o poate face o institutie de acest gen. Si totusi cred ca asta nu e un motiv sa iti calci peste principii. Or mai fi fost si altii ca el, nu stiu.

Initial au existat motive de conflict serios. Noi vechii rezidenti ai fantanei ne intalnim de obicei pe la 8 iar la 7 deja se stransesera vreo 200-300 de PDL-isti care se indreptau spre metrou si care incepusera ad-hoc un dialog al galeriilor cu USL-istii de vis-a-vis. Vad ca unele ziare au scris ca a iesit bataie. Nu a fost bataie, au fost cateva imbranceli urmate de ridicarea a 2-3 persoane de catre jandarmi. Ar fi putut insa sa iasa cu o incaierare generala daca ar fi participat mai multi PDL-isti calatori cu metrolul. Interesant e ca nu erau decat vreo 3-4 jandarmi la fantana tocmai acum intr-un moment de risc maxim unde ultrasii partidelor erau gata sa se sfasie. M-am gandit invariabil la modul in care jandarmii hartuiau oamenii pasnici in iarna dar acum cand intr-adevar a aparut o situatie in care ei ar fi trebuit sa actioneze nu erau decat cativa. Pana la urma s-a format un cordon dar deja numarul PDL-istilor se injumatatise. Intre timp se puteau macelarii bazin-electoratii intre ei.

In fine, pe la 8 ne-am strans si noi independentii cam vreo 30 si am inceput sa ne strigam lozincile din iarna. Desi eram mai putini decat PDL-istii totusi vocea noastra se auzea la fantana. Si-au scos pancartele si le aratau catre noi. Dintre ei au existat si vreo 2-3 care au inceput sa dezbata cu noi. Dar destui au inceput sa fie atenti la ce spunem noi. Initial au insistat pe vechile retete din 2007 cu coruptia, cu mafiotii, cu oligarhia, cu mogulii etc. pana cand au auzit una si buna de la noi: „PDL ;i USL/fura prin rotatie”. Am remarcat in special o pensionara care initial isi arata disponibilitatea de a ne convinge de viabilitatea optiunii PDL si care a ramas oarecum surprinsa de scandarile noastre impotriva intregii clase politice actuale. Am urmarit-o atent timp de mai bine de o ora. La un moment dat parea chiar ganditoare afisand un zambet misterios. Mai multe fete noi au cantat unele dintre sloganurile noastre cum ar fi : „Rosia Montana/nu e de pomana” sau „ Vrem cianura/pentru dictatura!” sau „Ati luat bani de la copii/si i-ati dat la SRI” . Destui au ras (dezamagiti parca) la „Base hai in Piata/avem whisky cu gheata”.

 Photo: Sergiu Nicolae Brega

Ce este politica? Raspunsul vine dupa ce ne uitam la ce face politica

Nu-ti trebuie biblioteci intregi de sociologie sau "stiinte politice" ca sa-ti dai seama de un adevar simplu si de bun simt:

 

Nu uitati sa ascultati si muzica, dincolo de ideologia din versuri.

Atacurile de la 11 septembrie planuite inca din 1994

Acesta este fotocopia unui articol scris in 1994. Personajele sunt Beavis and Butthead, foarte populare la acea vreme.



Pentru mai multe detalii despre aceasta fantoma numita Al Qaeda aici:

Johnny Depp despre femei, tigani si presedintele SUA

Democratia: o supraorganizare a minciunii si escrocheriei

The Truman Show: un spectacol cu gladiatori

Am asteptat mai bine de 10 ani sa vad un film care sa se apropie de primul Matrix. Si l-am gasit facut chiar inainte de Matrix, respectiv „The Truman Show” cu Jim Carrey realizat in 1998. Filmul e tot SF dar parca nu atat de SF ca primul. Daca in Matrix lumea si realitatea sociala era conceputa dupa modelul vechiului solipsism dupa care realitatea empirica e inselatoare si chiar falsa in Truman ea este totusi reala dar o scenografie. Personajul principal, Truman, este personaj principal intr-un alt show in interiorul showului filmului. E un fel de fictiune in interiorul altei fictiuni. O companie de televiziune pur si simplu l-a cumparat si a facut din viata lui un reality show fara ca el sa stie si, evident fara sa isi dea acordul. De fapt showul e intreaga lui viata filmata chiar din pantecele matern unde, fireste, nu avea cum sa isi dea acordul.

 Compania in cauza a creat un fel de cupola imensa cu soare artificial, cu pereti vopsiti in cer si chiar cu nori si fulgere care pot aparea la comanda si chiar nimeri diferite tinte. In interiorul cupolei exista o insulita inconjurata de apa care da impresia de ocean sau mare. Sistemul reuseste chiar sa starneasca furtuna cu vanturi puternice si valuri imense. In interiorul insulei se creeaza iluzia ca traiesc oameni normali, membri unei mici comunitati care de fapt sunt in interiorul fictiunii ei insisi niste actori care isi joaca un rol intr-un angrenaj menit sa il convinga pe Truman ca imensa scena este de fapt realitate curata. Mi-a placut mult ideea asta deoarece arata foarte concret realitatea economica actuala: unii produc bunuri, altii le creeaza iluzia ca o fac din placere si din proprie initiativa. Exista multe joburi de actori in societate contemporana. Mult prea multe. Se joaca mult prea multe roluri fara ca pe institutie sa fie scris numele: teatru. Sau macar ceva asemanator cu „Aceasta emisiune este un pamflet si trebuie luata ca atare”; s-ar putea spune de exemplu : „Aceasta constitutie este doar propaganda si ce scrie aici este valabil doar pentru unii…”.

The Truman Show imi pare o parabola a controlului social. Ne sunt controlate dorintele si idealurile, trecutul si viitorul. Suntem o piesa in sistem. Daca indraznim sa avem vise mai mari decat ne este ingaduit nu mai intram bine la „locul nostru”… La fel ca si in Matrix se arata pana la caricaturizare controlul sistemului asupra individului. Daca in Matrix indivizii erau conectati la niste aparate care le controlau gandirea si sentimentele aici controlul e mai terestru. De exemplu atunci cand subiectul vrea sa paraseasca orasul se face brusc o blocada in trafic desi pana atunci strada fusese goala  (min 0. 58)

Sau cand se duce sa ceara un bilet de avion toate locurile sunt rezervate pentru o luna. Adica pentru totdeauna. Iar cand in cele din urma reuseste sa evadeze din inchisoarea citadina un accident nuclear ii incheie brusc calatoria (min 1. 45)



Aceste intamplari au absurditatea raspunsului purtatorului de cuvant al jandarmeriei care comenta cazul articolului precedent prin formule goale de genul „jandarmeria este in serviciul cetateanului”. Statul de drept contemporan si democratia, sistemul in general, sunt prezentate in mod real: individul este un iobag legat de glie caruia i se permite mai nou sa iasa la sfarsit de saptamana in timpul anului sau in concediu 2-3 saptamani pe an. Si cu asta sau alte spoieli sistemul minte cum ca el ar fi liber... La fel ca si in Matrix personajul principal reuseste sa gaseasca aceste „mici” scapari ale sistemului si in final sa se elibereze.

Cel mai mi-a placut a fost scurta interventie psihopatologista care lipseste in Matrix, din cate imi aduc aminte. In „The Truman Show” exista o scena in care copilul Truman isi pierde tatal care se ineaca in mijlocul unei furtuni. In urma unei astfel de experiente contrafacute copilul va ramane cu fobie de apa. Ideea sclavagismului ca origine a tulburarilor psihice (si nu refularea sexualitatii* cum credea Freud) ma preocupa intens de ceva vreme si va constitui ideea de baza a urmatoarei mele carti pe care deja am inceput-o. Nu stiu daca producatorii filmului au agreat-o sau pur si simplu au vrut sa explice de ce Truman nu a putut evada de pe insula inchisoare. Oricum, faptul ca exista acolo este un plus.

Dintr-un anumit punct de vedere filmul este peste Matrix in sensul ca arata concret cum sentimentele, viata si intimitatea umana sunt violate de interesele cuiva anume, in cazul de fata compania de televiziune care inregistra audiente record. Externalizand catre fiintele extraterestre acest interes de a tine specia umana in stare de indobitocire, Matrix practic relua la nivel modern vechiul patriotism si predispozitie pentru razboi pe care omul clasic o avea ca urmare a sclavagismului. Asa cum sclavul clasic alegea sa isi urasca vecinii de tara si sa plece la razboi impotriva lor in sa isi urasca stapanii („care i-au dat viata”) la fel si mentalitatea Matrix a pus pe seama exraterestrilor interesul sclavagismului. Pe fondul globalizarii contemporane extraterestrii au acelasi rol pe care vecinii de tara il aveau in perioada clasica. Catre ei cultura sublimeaza ura pe care sclavul o cumuleaza fata de stapani. „The Truman Show” arata macar lacomia corporatista.

Insa in materie de mentalitate subverisva fata de neoscoloasticismul ascuns sub formulele pompoase ele statului de drept si democratiei Matrix e mai profund. „The Truman Show” arata doar un caz izolat lasand spectatorul sa creada ca realitatea din film nu ar reprezenta intreaga civilizatie ci doar excesele necontrolate ale unei corporatii. Dar asta e o minciuna. Dimpotriva, in asanumita civilizatie, morala si echitatea sunt insule intr-un ocean de barbarie. Matrix arata clar intreaga specie umana adormita in Mitul Pesterii…

Exista si cateva stangacii de producere care nu exista la Matrix. Cea mai evidenta mi s-a parut cea de la final cand Truman ajunge la poarta inchisorii sale dupa ce in prealabil evadase cu barca pe apa. Cum s-a nimerit sa ajunga exact la exit hole din cele 360 de grade de probabilitate asta ramane o tragere de par specifica Hollywoodului (min 3.15).



De asemenea cum a intrat femeia antiproiect Truman in interiorul acelei cupole iar e greu de conceput. E clar ca ea nu era dorita acolo si scena cu soferul care o ia pe sus atesta acest lucru. Acum daca un astfel de inginer social a reusit sa creeze o astfel de realitate scenografica complexa cum naibi nu a reusit sa impiedice patrunderea ei „pe platou”? Si daca tot a intrat de ce nu i-a spus lui Truman din prima ca e victima unei inscenari asa cum s-a intamplat foarte coerent in Matrix daca ne aducem aminte?

„The Truman Show” nu a intrat in detalii filosofice ca Matrix, nici nu s-a preocupat de design prea mult si nici nu a introdus tehnici de arte martiale. Nici bugetul si nici succesul nu a fost pe masura lui Matrix insa reuseste sa faca destul de bine portretul democratiei si civilizatiei contemporane desi cred ca nu acesta a fost interesul sau principal. Daca ar fi avut acest interes atunci ar fi insistat mai mult pe latura politica si ar fi aratat mai multe detalii care se suprapun peste tema. Amanuntele politice insa lipsesc total ceea ce arata de ce acest film are intentii diferite decat Matrix. Cred ca interesul sau principal a fost sa caricaturizeze lumea televiziunii cu care de fapt Hollywood se afla intr-o ciudata competitie folosindu-se si de cateva idei conspirationiste care prind bine la publicul larg daca sunt spuse mai voalat.

Dar si acesta propune cateva probleme cutremuratoare. Pentru prea mult timp si pentru mult prea multi oameni implinirea de sine inseamna eliberarea de trecut si de cultura (sociala) mincinoasa. Care mai e scopul culturii in acest caz? Sa insele si sa inrobeasca?. De ce ne mintim copiii? De ce le distrugem sanatatea mentala implementandu-le false idealuri? Oare e spre binele lor ca se inconjoara de obiecte goale de continut asemenea comunitatii scenografiste din „The Truman Show”? Oare e spre binele lor ca ii invatam sa traiasca in minciuna pe care noi am acceptat-o pentru ei in numele lor? Traim intr-o piesa absurda de teatru menita sa hipnotizeze, sa manipuleze si sa controleze spectatorul. Suntem inconjurati de actori si noi insine jucam un rol. Sintagma „actori sociali” folosita in sociologie trebuie privita mai putin formalist si mai mult functionalist.

 * De fapt conceptul sau larg de „sexualitate” cuprinde atat ceea ce el numea „genitalitate” (ceea ce de fapt se si intelege in limbajul comun) cat si experientele sclavagiste transmise ereditar.

Gabriel Baldovin

Despre o minte infestata de aburii puterii

16 -03 - 2012

Mi-a ajuns pe la urechi cel mai recent interviu al rusinii noastre prezidentiale. Am decis sa analizez cateva dintre afirmatiile sale.



Si aceasta ultima iesire a presedintelui este o strategie de recuperare a increderii cetatenilor dupa ce in ultimul timp credibilitatea de sub 10% il situa sub nivelul dictatorilor clasici in perioada lor de decadere.

Ce mi se pare interesant in acest ultim interviu este imbinarea intre strategiile marsave de promisiune de crestere a nivelului de trai si invocarea milei pentru potolirea protestelor care inca continua sau pentru ridicarea cat de cat a nivelului de incredere a cetatenilor care nu protesteaza insa care la cea mai mica scanteie pot iesi in strada.

Prima strategie este si cea mai importanta idee din acest interviu de 45 de minute si tocmai de aceea este spusa chiar la inceputul interviului, atunci cand atentia privitorului este maxima. Marirea salariilor este de fapt mita in schimbul suspendarii exercitarii functiei cetatenesti de protest fata de un presedinte nereprezentativ. La minutul 3 Basescu vorbeste despre planurile pe care guvernul Boc le-ar fi avut spre sfarsitul anului 2011 de marire a salariilor pe fondul unei presupuse iesiri din presupusa criza (Cred ca pe undeva pe la 80% din cetateni indoctrinati cu mass-media nu stiu ca in 2011 Romania a avut cel mai mare buget din istorie - asa ca criza este mai curand o mitologie). Cred ca asta e o minciuna gogonata. Este nefiresc sa fi fost un astfel de plan pe fondul „gafei” presedintelui de la inceputul anului 2012 relativ la legea sanatatii. Scopul unei astfel de legi se intrevede in insasi institutia sanatatii in general. Daca te-ai imbolnavit esti prins in chingile sistemului. Medicamentele te vindeca de o boala si iti creeaza alta. Scopul acelei legi era acela de a ciupi ceva mai mult de pe spinarea cetateanului simplu, adica de a-l inrobi si mai tare. Ori daca ar fi fost in plan o astfel de relaxare a conditiilor de trai in Romania de ce oare Basescu s-a aruncat cu capul inainte intr-o supranegociere cu cetatenii ceea ce a si condus la valul de proteste.

Observam ca de data asta Basescu a adus detalii in plus fata de afirmatiile facute in prima interventie de dupa inceputul protestelor. Spunea atunci despre cum societatea trebuie sa se mobilizeze in fata neavenitilor din piata, cum ca Romania poate cadea pe o panta periculoasa bla, bla bla. De data asta ideea asta vaga s-a transformat intr-un santaj marsav. Basescu spune clar la minutul 03 20 despre cum salariile bugetarilor vor creste cu 15 % numai daca nu se intampla o catastrofa. Evident, dupa cum am aratat in acest articol, aceasta este o strategie de negociere pentru calmarea spiritelor. Mita ia urmatoarea forma: ”Daca protestele continua tara poate intra in recesiune si astfel salariile nu vor mai creste”. Cu alte cuvinte „daca vreti salarii mai mari stati in banca voastra si nu provocati o criza politica fortandu-mi demisia caci altfel se produce catastrofa si nu mai primiti nimic”. Cred ca in aceste cuvinte se vede foarte exact diferenta dintre propaganda naiva a totalitarismului si ingineria PR a capitalismului. Daca Ceausescu oferea o marire a alocatiei iata in ce mod marketingul politic capitalist reuseste sa faca acelasi tip de zaharel intr-un mod mult mai greu de observat.

Forma in care este redata aceasta mita este una remarcabila. Chiar din primele momente ale interviului am retinut precizarea cum ca promisiunea maririi salariilor nu este un semn de populism. Normal ca nu mai putem vorbi de populism. Cu sustinerea de sub 10% din cetatenii cu drept de vot a vorbi de populism este realmente un semn de prostie. Basescu ori nu stie ce e populismul ori a gasit si el un adevar pe care il spune printre noianul de minciuni. In ambele situatii acest om realmente e rupt de realitate mai mult decat scolasticii medievali. El traieste din si prin amintirea momentului cand reusise sa pacaleasca cetatenii cu discurs demagogic, populist. Nu stiu, poate este vorba despre o regresie psihica la un stadiu anterior mai fericit pentru el, poate e un nou exercitiu de manipulare si distorsionare a faptelor care il arata in postura de reprezentant nereprezentativ al cetatenilor, adica de dictator sustinut de fortele de opresiune care persecuta sistematic protestatarii pasnici si nu de vointa consimtita a acestora. In primul caz se dovedeste ca sta prost cu judecata. In celalalt, dimpotriva, ca e un rechin social redutabil care insa s-a prins intr-o plasa de pescuit si s-a sufocat.

Cea de-a doua strategie este cea a implorarii milei. Basescu va ramane in istoria Romaniei ca presedintele grohaind de ras. Toata lumea l-a vazut ca un chefliu. Iata-l acum confesandu-se. La min. 34. 45 din filmul de m ai sus aflam „adevarata” lui fata. De fapt perioada de presedintie a fost marea sa umilinta. Ce surpriza! Si eu care credeam ca perioada asta e un chef continuu... Cum se face ca in ciuda umilintei apasatoare aproape de factura mistica Basescu a pozat mereu intr-un chefliu? Nu asa arata un om umilit din cate stiu eu. Cum ramane cu celebra expresie de dupa alegerile din 2008: „o nimic toata! I-am ciuruit…” Cum se face ca chiar in acest interviu rade cu gura pana la urechi de mai multe ori? Chiar in acel moment in care isi deplange umilinta nu dureaza nici un minut si mai trage o portie de ras. Mi-au venit in minte bocitoarele de la tara care agonizeaza de mama focului si isi dau cu pumnii in cap dupa cel decedat insa isi revin ca prin minune dintr-o data din purgatoriul suferintei cand le suna telefonul sau ceva le distrage atentia. Nu e nici un secret. Nu e nici un mister. Ipocrizia.

Problema lui Basescu in general este ipocrizia lui, ipocrizie amplificata de functie. Ticul verbal „sincer vorbind” pe care il repeta de mai multe ori totusi reprezinta putinele momente in care incearca sa fie sincer. Acest om spune o minciuna la trei cuvinte iar cand simte ca spune adevarul, asemenea multora ca el, vrea sa scoata in evidenta acest lucru cu o formula „ca sa fiu sincer…” . Dupa experienta mea cu mentalitatile corporatiste cei care folosesc excesiv aceste formule de exprimare sunt cei mai mincinosi si ipocriti oameni. Basescu e unul dintre ei. Desi cu alta ocazie isi recunostea ”gafele” totusi iata-l cum in acest interviu deplange nonsalant modul in care a fost tratat de catre popor, fiind criticat „de dimineata pana seara”. Din reactia sa imi dau seama ca in forul sau interior s-ar fi asteptat nu doar sa fie iertat pentru recunoasterea acestor greseli (dupa el ”gafe”) dar chiar sa fie pe mai departe ridicat in slavi pentru ele. Nonsalanta EBA-ei de copil mofturos si rasfatat, suparat pentru ca lumea indrazneste sa nu se accepte ca fiind proprietatea sa se pare ca a vrut de unde sa fie mostenita. Iata ca tatucul merge pe principiul ca ”greseala recunoscuta este 200% iertata”.

De fapt, acum ca il stim atat de bine, putem spune ca Basescu nu a crezut in forul sau interior niciodata ca ce a facut au fost greseli decat in masura in care au generat dezaprobari din partea „electoratului”. Acesta este principiul dupa care functioneaza corporatrismul in general la care el a aderat dupa dezicerea de comunism cu lacomia paroxistica a cautatorului de comori ce in cele din urma descopera si el o comoara dupa ce toata viata si-a ruinat-o in aventuri paguboase de cautare. Corporatismul nu are constiinta, nu are for interior ci doar un for exterior regasit in opinii negative ale cetatenilor, procese intentate de acestia in instanta contra corporatiilor sau proteste de strada. La toate acestea el nu raspunde prin vinovatie sau sfiala ci cu sfidare agresiv-mediatica, adica cu campanii publicitare si de PR menite sa ii curete imaginea.

Ei bine, marea problema a lui Basescu este acum tocmai sfarsitul acestei lumi. Nu mai poate fi reparat. A intrecut limitele responsabilitatii. Plus de asta in scurt timp aparatul de reparatie mediatica a imaginii nu va mai fi disponibil si se cam pare ca si imaginea sa va fi asociata cu „Asa nu” dupa modelul lui Ceausescu si Iliescu. Spre deosebire de acestia, Emil Constantinescu, un om fin, a stiut sa isi manifeste „lehamitea” inainte de al doilea mandat. Dimpotriva, Basescu n-a putut renunta la lacomia de a mai suge cate ceva de pe spatele poporului, preferand sa isi arate aceasta stare de demnitate abia atunci cand nu se mai poate. Sensibilitatea de fata mare sa la criticile la care a fost supus este doar una fatarnica devreme ce o spune abia la sfarsitul mandatului cand practic s-a si vandut pentru diferitele interese facilitate de functia prezidentiala. Putem vedea reactia sa cinica fata de protestatarii care ii cer demisia la min. 29. 19; cu un zambet ironic el afirma nonsalant in acest caz „este un drept la libera exprimare sa strigi demisia”. Putem deduce din cinismul acestei afirmatii o atitudine zeflemista ce seamana a „cainii latra ursul merge”. Adica ciumpalacii striga dar pe mine ma doare undeva pentru ca puterea o am tot eu si fortele mele blindate. Iata ca criticile manifestate de protestatari de data asta nu mai sunt umilitoare ci ignorabile la fel ca si constitutia si legile care sunt dupa toti guvernantii niste obstacole in realizarea intereselor lor meschine. Dar cum ramane cu umilinta? Sau ea se manifesta doar in anumite momente la fel ca disperarea bocitorilor?

Refacerea imaginii umaniste dupa ce s-a prostituat intereselor functiei acceptand „umilintele” este un mod de a spune ca odata cu incetarea platii umilitoare ar dori sa isi recupereze fictiva demnitate si respectul vandute intre timp. Deplangerea faptului ca dintr-un „bun meserias” a ajuns un umilit e remarcabila. Nu stiu cat de bun meserias, fochist, comandant (sau ce-o fi fost el) a fost dar ca administrator a cam dat-o in bara tinand cont ca nu mai avem flota de pe timpul cand el era ministru al transporturilor. Cand am auzit afirmatia „am fost un bun meserias” m-am gandit imediat la argoul anilor 1990 unde „meserias” insemna „smecher”.

Omul asta nu a fost niciodata pregatit pentru o asemenea putere. Pe el l-a preocupat in principal cultul personalitatii mai curand decat respectarea unor principii. Vorbele goale de factura revolutionara despre o clasa politica iresponsabila pre care le-a servit „electoratului” au constituit una din marile sale minciuni, respectiv aceea cum ca el va schimba acest lucru. A crezut ca daca, asemenea lui Reagan in anii 1980, recunoaste rolul maladiv al sistemului de guvernare dand vina pe colegii de sistem si dezicandu-se de ei are cumva sansa sa scape de acest oprobriu dupa acelasi principiu: „am gresit, mi-am recunoscut greseala – omagiati-ma!” Aici este punctul de ruptura a lui Basescu fata de bunul simt comun. A condamnat totalitarismul comunist in teorie in timp ce in practica a intarit parghiile statului politienesc fragilizand democratia care oricum are pacatele ei si asa. Discursul onest al democratiei participative cu care l-a atacat pe Nastase la inceputul anilor 2000 si cu care l-a invins in alegeri a fost repede uitat. Basescu a devenit un Nastase mult mai cinic si mai draconic.

Orice om merita iertare si compasiune cu conditia de a invata si aplica ceva din experienta eronata sau fapta incriminata si de a nu mai repeta greseala. Dar daca tu o tii din „gafa” in „gafa” doar Dumnezeu te mai poate ierta. Iliescu si-a dat seama ca e inadecvat timpului, ca are ambitii dictatoriale mult prea mari si mult prea incontrolabile si a stiut sa se retraga la timp in cochilia sa mai bine decat sa suporte oprobriul public. Cu Basescu a fost altceva: cu cat popularitatea sa scadea cu atat reactiile sale au devenit mai nesabuite asemenea unui copil care vrea sa se razbune pe pedeapsa parintilor cu nazbatii si mai mari. Cu atat mai putin muritorii de rand pot oferi iertarea cuiva a carui putere este mult mai mare fata de restul cetatenilor iar greselile obisnuite pot avea consecinte amplificate.

Cu legea sanatatii a comis-o. Doar un om nepriceput in arta manipularii ar fi facut eroarea comisa de Basescu fata de legea sanatatii in conditiile in care suportul popular era pe atunci pe undeva sub 20 %. Ce a vrut el sa faca a fost un exercitiu de orgoliu. A vrut sa isi demonstreze siesi si altora puterea lui de convingere si impunere a propriilor idei. A vrut sa demonstreze ca e un bun negociator. A vrut sa demonstreze ca e un bun comis voiajor. Cel mai bun! Ca poate vinde orice oricui. Ca poate face din alb negru doar cu un ranjet. Ei bine iata-l dupa doua luni de proteste de strada coborat de pe piedestalul orgoliului functiei implorand mila cetatenilor despre ce viata grea a dus el in ultimii 5 ani, despre cum toti l-au umilit ca nu s-au inchinat la strategiile lui de faraon modern.

Anuntarea retragerii din viata publica are doua sensuri. Unul este cel al imbufnitarii infantile fata de poporul care n-a mai vrut sa stea capra la experimentele sale dictatoriale. „Nu ma vreti dictator? Bineeeeee... Nici eu nu va mai iubesc si ma voi retrage”. Celalalt este mai practic. Basescu stie ca baia de multime mai nou poate ave aspect de inec. Cumva el este pregatit de o batranete prin America Latina sau de deghizari in asa fel incat lumea sa nu il recunoasca. Asa cum e acum el nu poate iesi in public fara protectie. Iar asta seamana izbitor cu o inchisoare mobila. Frica lui insa e alta si anume ca daca sistemul va evolua catre o mai mare transparenta si libertate atunci Basescu nu are cum sa scape de incriminare. A fost ministrul transporturilor atunci cand flota a disparut. El zice ca nu a pus semnatura pe actele acelea paguboase. Insa el este responsabilul, el a fost ministrul. Peste el a fost doar primul ministru si presedintele care insa nu s-au ocupat direct de administrarea flotei. Plus de asta daca in constiinta publica a ramas ideea ca Basescu este responsabil atunci democratia urmeaza acest trend. S-ar putea ca sistemul sa isi refaca imaginea tocmai prin scoaterea lui ca tap ispasitor iar cantecul din Piata Universitatii „Basescu te duce valul/Dupa Bercea Mondialul/Si-o sa joci poker pe case/In celula cu Nastase” sa fie o previziune sumbra pentru el. Nu are nici un fel de sansa sa scape neincriminat intr-un sistem social transparent devreme ce insusi Nastase a fost condamnat in dosarul „Trofeul Calităţii” pentru celebrele termopane unde lucrurile nu erau atat de clare ca in cazul flotei. Singura lui sansa este ca statul sa devina si mai politienesc decat este acum. Dar cred ca asta e putin probabil tinand cont de framantarile sociale din intreaga lume civilizata. Asa ca retragerea din viata publica s-ar putea sa fie un ideal la care viseaza. S-ar putea sa fie retras si nu sa se retraga singur. Iar dorinta lui de libertate pe care o invoca la un moment dat poate sa fie neasteptat de neimplinita.

De 8 martie

Desi ar trebui sarbatorita in fiecare zi

Gabriel Baldovin

Marea neagra intr-o ipostaza cosmica

Strategii de negociere ale sistemului preaticalosit

Incep sa cred ca orice fel de negociere este de fapt antisociala. Orice bun negociator este un mincinos, un actor mai bun sau mai prost al carui prim interesa insa nu este arta teatrala ci profitul. Orice mincinos este un escroc sau un hot camuflat in spatele procedurilor si institutiilor sociale. Supraevaluarea fenomenului negocierii este folositor privilegiatilor sociali. In fond castigurile negocierii pe care negociatorii o fac cu saracimea de fapt le consolideaza aceste privilegii. Acolo unde negocierea functioneaza miroase a sclavagism si stratificare sociala discrepanta intre bogati si saraci. Sunt ferm convins ca rolul politicienilor este acela de a renegocia drepturile cetateanului (fireste in defavoarea acestuia din urma) dupa ce Constitutia sau „Drepturile omului” (ca set de principii ce se situeaza deasupra Constitutiei) ii acorda formal si scolastic anumite drepturi.

Atunci cand o astfel de negociere esueaza imi provoaca o satisfactie deosebita. Lacomia negociatorului primeste o palma morala. O astfel de negociere a avut loc deja anterior scanteii care a condus la inceperea protestelor, respectiv prin intermediul retoricii crizei. Ca un adevarat pradator Basescu insusi a infirmat initial orice stare de criza pana la alegeri asigurand cetateanul ca economia inca duduie. Dupa ce s-a vazut cu sacii in caruta si facand in mod parsiv pe prostul si incapabilul de a anticipa viitorul, el si-a gasit in retorica crizei motivul pentru a „renegocia” promisiunile de „Sa traiti bine!”. Bazandu-se pe amintirea suportului cetatenilor, acest presedinte impreuna cu acolitii lui au dus tara la nivelul de saracire specific anilor 1990 sub aceasta noua mistificare. Si totusi in 2011 Romania a avut cel mai mare PIB din istorie, de 593,3 miliarde lei dupa ce in 2010 acesta a fost de 511,58 miliarde de lei, in 2009 de 491,2, in 2008 de 503,9 etc (http://ro.wikipedia.org/wiki/Economia_Romani). Iata cum in mod parsiv salariile cetatenilor au scazut si la niveluri de 40 - 50%. Stim cum bugetarii au avut scadere de 25% din salarii. Ne putem da seama din aceste cifre ca criza a fost doar pentru omul simplu nevoit sa accepte salarii mai mici in timp ce grosul banilor au intrat in buzunarele smecherilor. Pentru acestia criza a fost un foarte bun prilej de consolidare a averilor.

Popularitatea presedintelui a scazut sub 50% si, pentru cine chiar crede in valorile democratice si nu in cele ale manipularilor si escrocheriilor institutionale asta ar trebui sa insemne demisia. Orice politician care are sub 50% sustinere este un dictator a carui putere se mentine cu ajutorul armelor ci nu cu libera consimtire a cetatenilor. Basescu nu numai ca nu si-a dat demisia de onoare in respect pentru democratie dar el a mers cu nesimtirea si mai departe. Legea sanatatii asa cum a conceput-o el (ca la noi asa se guverneaza) era menita sa mai canalizeze niste bani in plus in buzunarele unor smecheri mai curand decat sa mearga la beneficii pentru omul simplu. Dar paharul deja se umpluse iar revolta spontana a cetatenilor a surprins specialisti sociologi care nu au putut-o prevedea cu toate instrumentele lor de sondare si testare. Dupa ce scanteia revoltelor s-a aprins au existat noi strategii de negociere de data asta in sens invers.

Sistemul ticalosit a crezut ca poate folosi forta pentru a camufla nemultumirea cetatenilor si a folosit varianta simpla si eficienta a intimidarii prin diversiunea anarhistilor violenti de care intre timp cu mandrie patriotica o spun ca mai toti s-au prins: anarhistii erau de fapt niste agenti sub acoperire ai (de)serviciilor secrete. Modul in care televiziunile aratau wrestling-ul intre jandarmerie si acesti agenti in timp ce lumea buna care statea de-o parte era ridicata de pe strazi in dube speciale si primea amenzi mi se pare cel mai grotesc lucru care s-a intamplat in cei 20 de ani in Romania dupa mineriadele primei Piata Universitatii. Se poate spune ca serviciile secrete au luat locul minerilor, au devenit mai putin vizibile si au stiut sa-si camufleze in protectie violenta lor nativa traditional-sclavagista fata de popor.

Jandarmilor li s-a ordonat sa abuzeze si sa intimideze incalcand astfel cu nonsalanta articolul 35 din Legea nr. 550/2004 (Legea jandarmeriei) retinand cetateni fata de care nu aveau nici o dovada ca ar fi savarsit ceva ilegal. Lumea a iesit si mai mult din case oripilata de aceasta mascarada odioasa dar si de starea din tara si revoltele mai mult s-au intetit in acele zile. Unii jandarmi, stiind ca li se cere incalcarea legilor si in special a acesteia au protestat. Altii s-au facut ca ploua cum ii sta bine celui ce poarta armele… Dar chiar si asa criza din interiorul institutiei risca sa se acutizeze asa ca guvernul s-a aratat dispus sa cedeze. La TVR au aparut de asemenea proteste impotriva politicii actualei conduceri si exista riscul unor proteste generalizate in toate sectoarele de activitate. Sunt convins ca multi patroni si-au aratat in mod ipocrit indignarea fata de Basescu si sistemul lui „fraternizand” cu angajatii. Sunt convins ca in aceasta perioada toti au lasat-o mai moale fata de politica stresarii angajatilor. Productivitatea maxima obtinuta prin frica a fost temporar suspendata de teama ajungerii unei scantei si prin ograda lor.

Protestele sunt neproductive pentru noii stapani si de aceea sistemul a trebuit sa caute solutii pentru temperare. Dupa cateva zile, Arafat a fost rechemat in functie iar dimensiunea protestelor s-a redus. Ulterior presedintele si-a asumat esecul legii sanatatii si si-a recunoscut „gafa” in mod mincinos deoarece, dupa cum am aratat in articolul precedent ce a facut el nu este o gafa ci o renegociere a dictaturii de tip nou pe care o practica. Aceasta renegociere s-a intamplat ca a iesit rau si care a condus la mai multe concesii pentru a slabi revolta spontana a cetatenilor. De la o ciupeala in plus care trebuia negociata iata ca intreaga clasa politica impreuna cu marinarul sef trebuie sa rezolve o problema mult mai grava: neincrederea cetatenilor in politicieni care a mocnit in acesti ani dar care pare sa se fi acutizat odata cu protestele. Cum necum Basescu a ajuns la incredibila cota de 10% din increderea cetatenilor.

Fortand limitele bunului simt negociatorul profesionist de la Cotroceni nu doar ca a fost adus in locul de unde plecase riscand o astfel de intindere a corzii dar chiar este facut sa cedeze din ceea ce negociase inca dinainte. Asta inseamna sa nu iei pe mere ce dai pe pere cum zice un proverb. Dupa cum am aratat la finalul acestui articol, Basescu nu isi joaca doar cartea lui ci si insasi „imaginea sistemului pe care il reprezinta: capitalismul salbatic cu miliardari facuti in cativa ani pe baza speculatiilor preturilor imobiliarelor, a diferitelor matrapazlacuri si tepe date statului cu acordul fin si parsiv al conducatorilor”. De aceea, mai spuneam in acel articol „Pietei Universitatii i se face imaginea unei adunaturi de ultrasi de galerie cu drogati si boschetari” in ideea ca gura-casca din fata televizorului nu va ingrosa randurile protestatarilor. In acest articol am aratat ca temerile fata de protestele multimii vizeaza resorturi sociale nebanuite iar ca vechii inamici au devenit in aceasta perioada aliati. Iar fortele obscure din spatele televiziunilor, parte din sistemul ticalosit insusi, au raspuns la aceasta nevoie. Strategia aceasta a continuat si probabil ca va continua si in viitor. Figura carismatica a Pietei Universitatii 2012, Claudiu Craciun, a fost discret pus intentionat de catre Razvan Dumitrescu in fata unor imagini cu huligani. Cu un astfel de fundal imaginea protestatarilor este asociata cu dezordinea sociala si huliganismul si iata cum televiziunile isi fac datoria fata de sistemul care le plateste.

Zaharelul „maririi alocatiei” cu care Ceausescu incerca sa mituiasca revolutia in 1989 are forme diverse in „democratie”. „Miscarea verzilor” condusa de Remus Cernea care initial protesta in Piata a fost repede ademenita de al doilea val de negociatori (ai „Opozitiei” USL) si redusa la tacere. Iesirea presedintelui pe post dupa 13 zile de penitenta drastica de tacere pe care am comentat-o in acest articol a fost menita sa promita sfarsitul crizei si niste zaharel in plus la salariu pentru nemultumiti pe langa apelul la „intelectualitatea buna” spre a sustine sistemul. Ulterior acei ministrii (al cror nume nu trebuie tinut prea mult minte) care i-a apelat cu termenii de "ciumpalaci", "viermi" sau "nevrotici" pe protestatari au fost remaniati.

O alta „coincidenta” menita sa arate tocmai acum coerenta sistemului de justitie pe care Basescu a promis-o inca din 2004 a fost condamnarea la inchisoare a unui fost demnitar cu rang inalt, Adrian Nastase, fost prim-ministru. Evenimentul ar fi fara precedent in istoria postdecembrista a Romaniei. Din pacate opinia generala nu s-a prea aratat abatuta de la subiectul principal, respectiv protestele. Plus de asta, s-a creat si mai tare senzatia cum ca procurorii urmeaza ordinele lui Basescu, idee pe care tocmai o contracarase cu tarie la iesirea sa publica. Am auzit intr-o dimineata intr-un troleibuz stiri la radio despre numeroasele masuri de protectie sociala ce s-au initiat pentru cei cu datorii la intretinere, prin reesalonare, bla bla bla. Iata cum sistemul cauta solutii de salvare in fata cetatenilor furiosi. Ce de lucruri bune!

Dar un zaharel ceva mai consistent a fost demisia premierului. Demisia este specifica democratiei iar de asa ceva este nevoie atunci cand noua problema a Puterii este acuzatia de dictatura. La nici mai putin de o zi un alt premier era anuntat. Viteza asta de reactie a presedintelui in noua nominalizare ma duce cu gandul la Terminator si la modul in care acel robot malefic se refacea in cateva secunde dupa ce o rafale de gloante il ciuruisera anterior. Adica ii tai monstrului capul de Boc si in mai putin de o zi ii creste cap de Ungureanu la loc...

Actualizare 20 februarie 2012. Astazi am observat ca franzela care era 1 leu a ajuns 0.7 lei. Sa fie oare din cauza supraproductiei de grau din ianuarie? :D Eu iau de obicei paine neagra am sa vad maine daca si aia s-a ieftinit si ce preturi mai dau in jos. Desi scaderea preturilor e benefica pentru omul simplu pe moment din pacate ne putem da seama cat de "libera" e piata din Romania. Macar sa fie romanii indignati si revoltati si sa le mai creasca un pic nivelul de trai. Din pacate e clar ca aceasta "alocatie" a regimului Basescu e menita sa contracareze protestele care s-ar putea sa se intareasca din nou odata cu incalzirea vremii.

Actualizare 23 februarie 2012. Dupa ce Biserica initial a fost de partea poporului revoltat recent a primit un cadou surpriza din partea politicienilor :

http://www.dcnews.ro/2012/02/cele-7-milioane-de-euro-ale-lui-ontanu-scot-patriarhia-din-piata-universitatii/
Le-o fi acceptat? S-o fi razgandit?

Actualizare 10 martie 2012. Intr-un interviu acordat la ora de maxima audienta presedintele a anuntat cresterea salariilor cu 15% in iunie inainte de alegeri daca nu se intampla ceva grav intre timp. Avem de a face cu o mita impotriva spiritului cetatenesc de protest impotriva sa dupa cum am si scris ulterior aici

Nu inchei acest articol. Am sa-i mai fac update pe masura ce noi forme de „alocatie” vor fi scoase la inaintare. Ma risc si la un pronostic in privinta presedintelui (dupa cum l-am nimerit pe cel al premierului in discutii cu Florin Flueras, Dan Popescu si altii). Maxim 2 luni.

Gabriel Baldovin

Mester carmaciul, Titanic(a) e corabia...

Ca mai tot romanul si eu am asteptat discursul presedintelui de aseara asemenea unui meci din finala campionatului mondial de fotbal unde joaca Romania. Probabil ca e printre ultimele pe care le mai poate tine in astfel de conditii de atentie din partea cetatenilor. Am cateva obiectii la anumite fortari de logica pe care presedintele le-a comis in discursul sau de aseara, erori vazute de fapt de toata lumea. Prima dintre ele a fost folosirea tendentioasa a cuvantului „gafa”. Dupa DEX gafa este o „actiune sau vorba nesocotita care poate ofensa pe cineva”. Gafele le fac in special de adolescentii dar si de adultii atunci cand isi pierd luciditatea. Ei bine, repetarea gafei nu mai inseamna gafa ci fie prostie fie gest calificat. Nu ca ar fi Basescu inteligenta intruchipata insa cu legea sanatatii a actionat pe deplin premeditat. Dorind sa se scuze cumva sperand in temperarea protestelor, Basescu a dat intr-un mod parsiv aspect de „gafa” acestei premeditari care, dupa cum se vede, pe termen lung nu i-a iesit.


Ce de-a doua fortare a logicii a fost folosirea contraargumentului fata de noua sa imagine de dictator:

„Un dictator pe care il injuri de dimineata pana seara nu imi pare a fi chiar un dictator”

a spus presedintele. In aceasta propozitie Basescu a restrans conceptul de „dictator” la dictatorul opresiv care isi impusca oponentii ce demonstreaza in strada. Evident, scopul unui astfel de contraargument este acela de a ajunge mai curand la urechile omului simplu care nu stie de alt dictator decat de Ceausescu care a ordonat impuscarea manifestantilor. Este foarte clar ca un astfel de concept este fortat. Daca in Coreea de Nord, Kim Jong-il nu si-a impuscat detractorii asta nu inseamna ca el nu ar fi fost dictator. In aceeasi masura nici Stalin nu a avut protestatari de strada care sa-l conteste. Iata ca pentru conceptul „dictator” nu este suficient faptul de a-ti reprima cu violenta contestatarii. Departe de mine gandul cum ca Stalin si Kim Jong-il nu si-ar fi putut anihila contestatarii prin violenta. Vreau sa spun doar ca intre aceasta forma de dictator clasic ce provoaca genocid si liderul politic iubit si votat de majoritate exista grade de apropiere. Insa Basescu e mai apropiat de mustaciosii tirani ai mijlocului secolului 20 devreme ce majoritatea cetatenilor nu il mai sprijina. E simplu. Asta e definitia dictatorului democratic contemporan specific nu numai fragilei noastre democratii dar chiar si a Americii. George W. Bush a guvernat in ultimii ani fara sustinerea majoritatii cetatenilor intarind sistemul opresiv de control asupra lor pentru a impiedica o eventuala revolta.

Iata ca dupa cum virusii se adapteaza la noile antidoturi se pare ca si noii dictatori se adapteaza democratiei actionand la limita dictaturii clasice. Intimidarea cetatenilor de catre fortele de ordine, ridicarea lor dupa strada fara nici un fel de dovada ca ar fi infaptuit ceva ilegal sunt actiuni care au incalcat legile fundamentale ale statului (vezi art. 35 din Legea jandarmeriei - nr. 550/2004). Faptul ca in zilele urmatoare pe majoritatea posturilor TV diferiti purtatori de cuvant se bateau cu pumnul in piept despre cum apara jandarmeria cetateanul, cum ca nici o lege nu ar fi fost incalcata atesta gradul de implicare a mass-media in acest nou tip de dictatura prin manipulare. Pentru ca aici e mai mult decat manipulare, este prostire pe fata. Acest nou tip de dictatura mizeaza pe necunoasterea cetateanului a acestor legi si insista pe aceasta picatura chinezeasca a indoctrinarii prin mass-media. Spectacolul grotesc al provocatorilor proveniti din randurile fortelor obscure ale sustinerii acestui nou tip de dictatura, imbracati in haine de ultras a fost foarte repede inteles de protestatari si putini au cazut plasa acestei capcane mediatice. Intre timp acei „anarhisti” au disparut ca prin minune dintre protestatari desi, dupa profilul lor asa cum s-a manifestat in Occident stim ca ei sunt cei mai indarjiti si nu se lasa cu una cu doua revenind mereu si mereu la lupta. De ce nu au mai aparut in Piata Universitatii si in zilele urmatoare? Pentru foarte simplul motiv ca cei mai multi protestatari nu au cazut plasa acestei capcane mediatice. Oameni nu s-au lasat pacaliti si cei care au cazut stramb au fost tot autoritatile care s-au procopsit si cu imaginea de provocatori. Iata cum se face dictatura in democratie. Cu PR si cu indoctrinarea prin TV. Lumea isi da seama de lucrurile astea si chiar daca nu e un Ceausescu, Basescu este clar presedintele care s-a apropiat cel mai mult de aceasta imagine. Si nu prea mai are cum sa scape de ea prea curand chiar daca ramane in functie.

„S-a creat impresia falsa ca Presedintele nu-i mai reprezinta pe romani”

a spus presedintele in chiar inceputul discursului. O astfel de fraza pare ca vine de la un om nedormit de mai multe nopti care nu mai gandeste coerent. Nu e greu sa intelegi ca gradul de reprezentativitate nu este o impresie ci o realitate. El nu poate fi corectat in realitate. Daca omul simplu are aceasta „impresie” daca esti domn sau dacaa crezi cat de cat in democratie pleci. Daca omul de rand nu mai are incredere in conducator, conducatorul este ilegitim indiferent daca este impresie, expresie, compresie sau ce-o mai fi. Dar iata ca presedintele nu gandeste dupa aceasta formula naturala a unei democratii autentice. O fi dormit el putin in aceste nopti insa aceasta incoerenta in gandire este asumata de presedinte si are de fapt o logica ceva mai profunda. Ea este o amenintare ceva mai subtila care seamana cu : „daca voi nu ma vreti eu va vreu”. Adica „Aveti voi impresia ca eu nu va mai reprezint insa e fals, eu va reprezint chiar si fara voia voastra”. Iata ca reprezentarea nu mai devine apanajul „romanilor” ci a insusi presedintelui care decide ca ii reprezinta indiferent de ceea ce spun sondajele. Acestea sunt doar o… impresie. Se poate vedea ca in aceasta propozitie exista o amenintare subtila la adresa atat a protestatarilor dar mai ales a celor nedecisi sa iasa in strada: „voi ati creat o «falsa impresie» eu sunt gata sa o contracarez cu mijloacele mele” spune la nivel subliminal presedintele. Cei care protesteaza sunt „falsi” iar ceilalti sunt „adevarati”.

Faptul ca discursul presedintelui s-a intamplat exact cand vremea s-a inrautatit si cand drumurile s-au blocat este o strategie de manipulare cu care presedintele incearca sa salveze ce mai poate salva. Sunt convins ca daca un tunami lovea coasta de est a SUA atunci venea si Basescu cu discursul in aceste 2 saptamani de proteste. Un astfel de discurs este special conceput sa nu fie tinut minte de cei multi speriati acum de furia naturii. Faptul ca discursul a fost ales la 18.15 reflecta intentia de minimizare a protestelor fara precedent in ultimii 20 de ani in Romania. Putem sa ne dam seama ca pozitionarea temei protestelor ca stire de mijloc in ordinea desfasurarii jurnalelor de stiri este o comanda politica jalnica de vreme ce insusi presedintele alege o astfel de ora. Fireste intentia este aceea de manipulare subtila lasand alte stiri sa o ia inainte si ocupand mintea celor care o au ceva mai adormita cu alte detalii.

In aceasta ordine de idei o distorsionare absolut penibila si miseleasca a faptelor s-a regasit intr-unul dintre cele trei raspunsuri la intrebarile ziaristilor de dupa finalul discursului:

„Stiu ca sunt mai multi nemultumiti decat cei din strada. Si ca parte din oameni au pierdut increderea in mine. Daca va uitati pe facebook sunt si mesaje de sustinere”

Perversitatea acestei remarci consta in faptul ca prin modul in care este sustinuta se da impresia ca ar exista doar putin mai multi romani decat cei iesiti in strada. Dupa sondajele de opinie realitatea este ca presedintele se bucura de sustinerea doar a 10 % dintre cetateni desi cred ca sunt „mai multi” cei care il contesta. Fata de cateva mii care au iesit in strada milioanele care stau acasa inseamna undeva sun 1%. Exprimarea lui Basescu creeaza „falsa impresie” (sic) ca ei ar fi pe undeva pe la 2-3 %. O astfel de exprimare nu este neaparat eronata insa este spusa pentru a insela spectatorul, cam in aceeasi maniera in care bancile, de exemplu si-au construit escrocheriile inselandu-si clientii. Motivul unei astfel de distorsionari este ascunderea acestei realitati sociale care anuleaza alura unei societati democratice. Daca democratia inseamna vointa poporului iar poporul inseamna cel putin 50% +1 dintre cetateni este foarte evident ca atunci cand puterea se bazeaza pe mai putin de 50% din sustinere atunci inseamna ca principiul fundamental al democratiei, respectiv majoritatea este incalcat iar societatea seamana mai mult a dictatura. Puterea este sustinuta mai mult de fortele de ordine (adica de arme sau amenintarea lor) si mai putin de cetateni.

Un astfel de anacronism nu e specific doar Romaniei. Asta e simptomul majoritatii democratiilor din intreaga lume. Sunt putini presedintii care termina mandatul (eventual si cel de-al doilea) cu majoritate in sustinerea cetatenilor. Insa in mod cert Basescu a depasit orice limita. Nu cred ca a mai existat vreun presedinte in afara de Ceausescu cu un astfel de procent. E posibil ca insusi Ceausescu sa fi avut un procent de sustinere mai mare in 1989. Asta e ceea ce vrea Basescu sa ascunda. Iata cum amestecul adevarului cu minciuna pana la urma i-au fost specifice intregii sale cariere politice! Iata de ce Basescu este la un milimetru de a fi dictator! Daca Jandarmeria ar fi ascultat ordinele pana la capat si ar fi speriat si mai mult cetatenii prin masuri represive atunci Basescu ar fi fost un dictator clasic. Daca nu ar fi existat riscul de a fi linsat la fel ca si Ceausescu probabil ca ar fi fortat si aceasta posibilitate.


Ce de-a treia astfel de fortare este folosirea tendentioasa a procentului de votanti la alegerile din 2009:

„Peste 80% dintre romani au votat pentru Parlament unicameral si pentru un numar maxim de 300 de parlamentari”

a spus eronat Basescu. Mai intai trebuie precizat ca nu toti romanii au drept de vot. Apoi ca din 18 464 274 alegatori inscrisi s-au prezentat la urne doar 10.483.815 – 56,78%. Chiar daca ar fi fost toti in favoarea referendumului (desi e clar ca au fost si voturi nule si impotriva) tot nu s-ar fi putut scoate 80% dintre romani. Nu vreau sa scot in evidenta faptul ca romanii nu ar fi fost de acord cu intentia referendumului ci faptul ca Basescu cere mila cu trecutul de la anumite forte care ii pregatesc incet debarcarea laudandu-se cu performantele sale din trecut de a strange electorat in numar mare cu discursuri populiste (vezi alegerea uninominala) sau cu lupta impotriva sistemului pe care de fapt il reprezenta cu brio. Apelul sau la intelectualitate este un apel la a crea noi iluzii sclavului si de a-l mai prosti cativa ani. Am spus-o in acest post si o voi repeta si aici: problema acestor proteste nu este doar Basescu si guvernul Boc sau moc ci intreg sistemul ticalosit extins in tot ceea ce inseamna privilegiati sociali care sunt platiti cumva indirect prin orele suplimentare la job, prin stres, prin victimele escrocheriilor bancilor fata de clienti etc. O buna parte din vechea „intelectualitate” antiiliesca este vizata. Aici sunt incluse si anumite ONG-uri obscure care mai mult sau mai putin ocolit papa banii statului pentru a nu-l decredibiliza si a nu-i arata cutumele. Nici protestatarii si nici omul simplu nu mai cred in vrajelile statului de drept catre care s-a visat zeci de ani dar care se dovedeste al naibi de stramb. Problema este mult mai mare decat se arata si ei cam stiu despre ea. Numarul mare de balbe din discursul de aseara mi s-a parut mult mai mare decat cel obisnuit (desi de cativa ani nu i-am mai ascultat discursurile) atesta ca tensiunile din cercul sau de colaboratori intre care au debarcat mai nou si vechii inamici.

Asemenea lui Ceausesu ce promitea marirea alocatiei pentru copii, noul escu a si acordat romanilor sfarsitul crizei. Modul in care a spus-o este realmente ingenios. Pentru a nu parea o promisiune tip Ceusescu Basescu a anuntat sfarsitul crizei. Dar nu oricum ci intr-un mod tendentios de parca toata lumea a vazut cum criza a disparut dintr-o data:

„As spune insa ca suntem acolo unde trebuie pentru ca, in primul rand, datorita eforturilor populatiei, Romania a iesit din recesiune”.

Cum se face totusi ca sfarsitul unei astfel de crize nu este sarbatorit mai fastuos asemenea sfarsitului unui razboi? De ce este anuntata asa mai intr-un colt de gura? Foarte simplu. De fapt criza n-a trecut deloc dupa cum aflam din ceea ce spune mai tarziu:

„Nimic nu va mai fi ca inainte de criza, la terminarea acestei crize”.

Folosirea la viitor a sfarsitului crizei arata de fapt ca de fapt criza inca exista dupa cum fiecare poate vedea. Minciuna, dupa cum s-a vazut in lipsa de entuziasm a enuntului, este insasi anuntarea finalului ei. Si nu atat minciuna in sine conteaza cat ce anume ea acopera, respectiv niste praf in ochi acum ca institutiile de sondare a opiniei publice si altele n-au putut prevedea o astfel de revolta. Apelul la „intelectualitate” si la „societatea civila” este de fapt o promisiune de „marire a alocatiei” pe care si Basescu o propune oricarui doreste sa-l sustina. De aceea „criza s-a terminat”. Revenirea asupra deciziei privind legea sanatatii si repunerea lui Arafat in functie sunt parte ale acestei strategii de zaharel. El e in stare acum sa faca daruri generoase celor care ii pot salva scaunul pentru a le cumpara increderea. Ce bun ar fi un Plesu acum! Ce buna ar fi fost acum o Saftoiu! Ce buna ar fi fost o Pipidi! Regretarea „gafelor” pare cam tardiva. Oricum aplaudacii au mult de lucru. Se scriu „si mesaje de sustinere” in fata avalansei de mesaje dezaprobatoare pentru a spala cat de cat imaginea unei societati aduse in pragul falimentului. Disperarea puterii, folosirea mijloacelor cele mai cinice pentru a ramane in functie este cu adevarat grotesca.


Problema lui Basescu e ca il lasa si presa. Frustrarea cetatenilor este speculata de presa care nu-si poate permite luxul de a pierde audienta grasa in aceste zile. El ii plateste in continuare sa minimalizeze manifestatiile dar totusi omul simplu, chiar daca nu e de acord cu iesirea in strada totusi vrea sa vada ce se intampla. Are in el samburele revoltei globale si nu stiu daca zaharel din acesta pe post de praf in ochi de genul „s-a terminat recesiunea traiasca criza” poate merge. Cu presa insa situatia e un pic diferita. O plati el Basescu the big bucks la presa pentru a filma cele mai proaste unghiuri si cei mai analfabeti cetateni pentru a submina imaginea revoltatilor dar cred ca mai mult platesc corporatiile minutul de reclama (sic!) in timpul revoltei. In ritmul acesta caderea lui Basescu e doar o chestiune de timp. Corporatiile nu-si mai pot permite nemultumirea sclavului iar politicianul trebuie sa inspire incredere pentru ca afacerile sa mearga bine. Asa ca, prin presa, corporatiile il vor convinge in final si pe indecisul din fata televizorului sa se entuziasmeze si sa creada ca pot schimba ceva in societate. Iar protestatarii il urasc mai mult decat pe Boc, care e vazut drept o marioneta slaba. Nici macar sacrificarea lui Boc nu mai reprezinta o solutie. Absenteismul care se prefigureaza la urmatoarele alegeri de asemenea nu poate umple sperantele de mai bine prin alegeri anticipate. Sunt curios sa vad ce vor inventa specialistii manipularii din jurul sau. Dar dupa modul in care evolueaza lucrurile nu vad deloc cum carmaciul poate duce Titanicul la destinatie. Poate ca ar trebui sa lase pe altcineva sa o ia pe o alta ruta ceva mai lipsita de pericole.

Gabriel Baldovin