Despre o minte infestata de aburii puterii

March 15, 20120 comentarii

16 -03 - 2012

Mi-a ajuns pe la urechi cel mai recent interviu al rusinii noastre prezidentiale. Am decis sa analizez cateva dintre afirmatiile sale.



Si aceasta ultima iesire a presedintelui este o strategie de recuperare a increderii cetatenilor dupa ce in ultimul timp credibilitatea de sub 10% il situa sub nivelul dictatorilor clasici in perioada lor de decadere.

Ce mi se pare interesant in acest ultim interviu este imbinarea intre strategiile marsave de promisiune de crestere a nivelului de trai si invocarea milei pentru potolirea protestelor care inca continua sau pentru ridicarea cat de cat a nivelului de incredere a cetatenilor care nu protesteaza insa care la cea mai mica scanteie pot iesi in strada.

Prima strategie este si cea mai importanta idee din acest interviu de 45 de minute si tocmai de aceea este spusa chiar la inceputul interviului, atunci cand atentia privitorului este maxima. Marirea salariilor este de fapt mita in schimbul suspendarii exercitarii functiei cetatenesti de protest fata de un presedinte nereprezentativ. La minutul 3 Basescu vorbeste despre planurile pe care guvernul Boc le-ar fi avut spre sfarsitul anului 2011 de marire a salariilor pe fondul unei presupuse iesiri din presupusa criza (Cred ca pe undeva pe la 80% din cetateni indoctrinati cu mass-media nu stiu ca in 2011 Romania a avut cel mai mare buget din istorie - asa ca criza este mai curand o mitologie). Cred ca asta e o minciuna gogonata. Este nefiresc sa fi fost un astfel de plan pe fondul „gafei” presedintelui de la inceputul anului 2012 relativ la legea sanatatii. Scopul unei astfel de legi se intrevede in insasi institutia sanatatii in general. Daca te-ai imbolnavit esti prins in chingile sistemului. Medicamentele te vindeca de o boala si iti creeaza alta. Scopul acelei legi era acela de a ciupi ceva mai mult de pe spinarea cetateanului simplu, adica de a-l inrobi si mai tare. Ori daca ar fi fost in plan o astfel de relaxare a conditiilor de trai in Romania de ce oare Basescu s-a aruncat cu capul inainte intr-o supranegociere cu cetatenii ceea ce a si condus la valul de proteste.

Observam ca de data asta Basescu a adus detalii in plus fata de afirmatiile facute in prima interventie de dupa inceputul protestelor. Spunea atunci despre cum societatea trebuie sa se mobilizeze in fata neavenitilor din piata, cum ca Romania poate cadea pe o panta periculoasa bla, bla bla. De data asta ideea asta vaga s-a transformat intr-un santaj marsav. Basescu spune clar la minutul 03 20 despre cum salariile bugetarilor vor creste cu 15 % numai daca nu se intampla o catastrofa. Evident, dupa cum am aratat in acest articol, aceasta este o strategie de negociere pentru calmarea spiritelor. Mita ia urmatoarea forma: ”Daca protestele continua tara poate intra in recesiune si astfel salariile nu vor mai creste”. Cu alte cuvinte „daca vreti salarii mai mari stati in banca voastra si nu provocati o criza politica fortandu-mi demisia caci altfel se produce catastrofa si nu mai primiti nimic”. Cred ca in aceste cuvinte se vede foarte exact diferenta dintre propaganda naiva a totalitarismului si ingineria PR a capitalismului. Daca Ceausescu oferea o marire a alocatiei iata in ce mod marketingul politic capitalist reuseste sa faca acelasi tip de zaharel intr-un mod mult mai greu de observat.

Forma in care este redata aceasta mita este una remarcabila. Chiar din primele momente ale interviului am retinut precizarea cum ca promisiunea maririi salariilor nu este un semn de populism. Normal ca nu mai putem vorbi de populism. Cu sustinerea de sub 10% din cetatenii cu drept de vot a vorbi de populism este realmente un semn de prostie. Basescu ori nu stie ce e populismul ori a gasit si el un adevar pe care il spune printre noianul de minciuni. In ambele situatii acest om realmente e rupt de realitate mai mult decat scolasticii medievali. El traieste din si prin amintirea momentului cand reusise sa pacaleasca cetatenii cu discurs demagogic, populist. Nu stiu, poate este vorba despre o regresie psihica la un stadiu anterior mai fericit pentru el, poate e un nou exercitiu de manipulare si distorsionare a faptelor care il arata in postura de reprezentant nereprezentativ al cetatenilor, adica de dictator sustinut de fortele de opresiune care persecuta sistematic protestatarii pasnici si nu de vointa consimtita a acestora. In primul caz se dovedeste ca sta prost cu judecata. In celalalt, dimpotriva, ca e un rechin social redutabil care insa s-a prins intr-o plasa de pescuit si s-a sufocat.

Cea de-a doua strategie este cea a implorarii milei. Basescu va ramane in istoria Romaniei ca presedintele grohaind de ras. Toata lumea l-a vazut ca un chefliu. Iata-l acum confesandu-se. La min. 34. 45 din filmul de m ai sus aflam „adevarata” lui fata. De fapt perioada de presedintie a fost marea sa umilinta. Ce surpriza! Si eu care credeam ca perioada asta e un chef continuu... Cum se face ca in ciuda umilintei apasatoare aproape de factura mistica Basescu a pozat mereu intr-un chefliu? Nu asa arata un om umilit din cate stiu eu. Cum ramane cu celebra expresie de dupa alegerile din 2008: „o nimic toata! I-am ciuruit…” Cum se face ca chiar in acest interviu rade cu gura pana la urechi de mai multe ori? Chiar in acel moment in care isi deplange umilinta nu dureaza nici un minut si mai trage o portie de ras. Mi-au venit in minte bocitoarele de la tara care agonizeaza de mama focului si isi dau cu pumnii in cap dupa cel decedat insa isi revin ca prin minune dintr-o data din purgatoriul suferintei cand le suna telefonul sau ceva le distrage atentia. Nu e nici un secret. Nu e nici un mister. Ipocrizia.

Problema lui Basescu in general este ipocrizia lui, ipocrizie amplificata de functie. Ticul verbal „sincer vorbind” pe care il repeta de mai multe ori totusi reprezinta putinele momente in care incearca sa fie sincer. Acest om spune o minciuna la trei cuvinte iar cand simte ca spune adevarul, asemenea multora ca el, vrea sa scoata in evidenta acest lucru cu o formula „ca sa fiu sincer…” . Dupa experienta mea cu mentalitatile corporatiste cei care folosesc excesiv aceste formule de exprimare sunt cei mai mincinosi si ipocriti oameni. Basescu e unul dintre ei. Desi cu alta ocazie isi recunostea ”gafele” totusi iata-l cum in acest interviu deplange nonsalant modul in care a fost tratat de catre popor, fiind criticat „de dimineata pana seara”. Din reactia sa imi dau seama ca in forul sau interior s-ar fi asteptat nu doar sa fie iertat pentru recunoasterea acestor greseli (dupa el ”gafe”) dar chiar sa fie pe mai departe ridicat in slavi pentru ele. Nonsalanta EBA-ei de copil mofturos si rasfatat, suparat pentru ca lumea indrazneste sa nu se accepte ca fiind proprietatea sa se pare ca a vrut de unde sa fie mostenita. Iata ca tatucul merge pe principiul ca ”greseala recunoscuta este 200% iertata”.

De fapt, acum ca il stim atat de bine, putem spune ca Basescu nu a crezut in forul sau interior niciodata ca ce a facut au fost greseli decat in masura in care au generat dezaprobari din partea „electoratului”. Acesta este principiul dupa care functioneaza corporatrismul in general la care el a aderat dupa dezicerea de comunism cu lacomia paroxistica a cautatorului de comori ce in cele din urma descopera si el o comoara dupa ce toata viata si-a ruinat-o in aventuri paguboase de cautare. Corporatismul nu are constiinta, nu are for interior ci doar un for exterior regasit in opinii negative ale cetatenilor, procese intentate de acestia in instanta contra corporatiilor sau proteste de strada. La toate acestea el nu raspunde prin vinovatie sau sfiala ci cu sfidare agresiv-mediatica, adica cu campanii publicitare si de PR menite sa ii curete imaginea.

Ei bine, marea problema a lui Basescu este acum tocmai sfarsitul acestei lumi. Nu mai poate fi reparat. A intrecut limitele responsabilitatii. Plus de asta in scurt timp aparatul de reparatie mediatica a imaginii nu va mai fi disponibil si se cam pare ca si imaginea sa va fi asociata cu „Asa nu” dupa modelul lui Ceausescu si Iliescu. Spre deosebire de acestia, Emil Constantinescu, un om fin, a stiut sa isi manifeste „lehamitea” inainte de al doilea mandat. Dimpotriva, Basescu n-a putut renunta la lacomia de a mai suge cate ceva de pe spatele poporului, preferand sa isi arate aceasta stare de demnitate abia atunci cand nu se mai poate. Sensibilitatea de fata mare sa la criticile la care a fost supus este doar una fatarnica devreme ce o spune abia la sfarsitul mandatului cand practic s-a si vandut pentru diferitele interese facilitate de functia prezidentiala. Putem vedea reactia sa cinica fata de protestatarii care ii cer demisia la min. 29. 19; cu un zambet ironic el afirma nonsalant in acest caz „este un drept la libera exprimare sa strigi demisia”. Putem deduce din cinismul acestei afirmatii o atitudine zeflemista ce seamana a „cainii latra ursul merge”. Adica ciumpalacii striga dar pe mine ma doare undeva pentru ca puterea o am tot eu si fortele mele blindate. Iata ca criticile manifestate de protestatari de data asta nu mai sunt umilitoare ci ignorabile la fel ca si constitutia si legile care sunt dupa toti guvernantii niste obstacole in realizarea intereselor lor meschine. Dar cum ramane cu umilinta? Sau ea se manifesta doar in anumite momente la fel ca disperarea bocitorilor?

Refacerea imaginii umaniste dupa ce s-a prostituat intereselor functiei acceptand „umilintele” este un mod de a spune ca odata cu incetarea platii umilitoare ar dori sa isi recupereze fictiva demnitate si respectul vandute intre timp. Deplangerea faptului ca dintr-un „bun meserias” a ajuns un umilit e remarcabila. Nu stiu cat de bun meserias, fochist, comandant (sau ce-o fi fost el) a fost dar ca administrator a cam dat-o in bara tinand cont ca nu mai avem flota de pe timpul cand el era ministru al transporturilor. Cand am auzit afirmatia „am fost un bun meserias” m-am gandit imediat la argoul anilor 1990 unde „meserias” insemna „smecher”.

Omul asta nu a fost niciodata pregatit pentru o asemenea putere. Pe el l-a preocupat in principal cultul personalitatii mai curand decat respectarea unor principii. Vorbele goale de factura revolutionara despre o clasa politica iresponsabila pre care le-a servit „electoratului” au constituit una din marile sale minciuni, respectiv aceea cum ca el va schimba acest lucru. A crezut ca daca, asemenea lui Reagan in anii 1980, recunoaste rolul maladiv al sistemului de guvernare dand vina pe colegii de sistem si dezicandu-se de ei are cumva sansa sa scape de acest oprobriu dupa acelasi principiu: „am gresit, mi-am recunoscut greseala – omagiati-ma!” Aici este punctul de ruptura a lui Basescu fata de bunul simt comun. A condamnat totalitarismul comunist in teorie in timp ce in practica a intarit parghiile statului politienesc fragilizand democratia care oricum are pacatele ei si asa. Discursul onest al democratiei participative cu care l-a atacat pe Nastase la inceputul anilor 2000 si cu care l-a invins in alegeri a fost repede uitat. Basescu a devenit un Nastase mult mai cinic si mai draconic.

Orice om merita iertare si compasiune cu conditia de a invata si aplica ceva din experienta eronata sau fapta incriminata si de a nu mai repeta greseala. Dar daca tu o tii din „gafa” in „gafa” doar Dumnezeu te mai poate ierta. Iliescu si-a dat seama ca e inadecvat timpului, ca are ambitii dictatoriale mult prea mari si mult prea incontrolabile si a stiut sa se retraga la timp in cochilia sa mai bine decat sa suporte oprobriul public. Cu Basescu a fost altceva: cu cat popularitatea sa scadea cu atat reactiile sale au devenit mai nesabuite asemenea unui copil care vrea sa se razbune pe pedeapsa parintilor cu nazbatii si mai mari. Cu atat mai putin muritorii de rand pot oferi iertarea cuiva a carui putere este mult mai mare fata de restul cetatenilor iar greselile obisnuite pot avea consecinte amplificate.

Cu legea sanatatii a comis-o. Doar un om nepriceput in arta manipularii ar fi facut eroarea comisa de Basescu fata de legea sanatatii in conditiile in care suportul popular era pe atunci pe undeva sub 20 %. Ce a vrut el sa faca a fost un exercitiu de orgoliu. A vrut sa isi demonstreze siesi si altora puterea lui de convingere si impunere a propriilor idei. A vrut sa demonstreze ca e un bun negociator. A vrut sa demonstreze ca e un bun comis voiajor. Cel mai bun! Ca poate vinde orice oricui. Ca poate face din alb negru doar cu un ranjet. Ei bine iata-l dupa doua luni de proteste de strada coborat de pe piedestalul orgoliului functiei implorand mila cetatenilor despre ce viata grea a dus el in ultimii 5 ani, despre cum toti l-au umilit ca nu s-au inchinat la strategiile lui de faraon modern.

Anuntarea retragerii din viata publica are doua sensuri. Unul este cel al imbufnitarii infantile fata de poporul care n-a mai vrut sa stea capra la experimentele sale dictatoriale. „Nu ma vreti dictator? Bineeeeee... Nici eu nu va mai iubesc si ma voi retrage”. Celalalt este mai practic. Basescu stie ca baia de multime mai nou poate ave aspect de inec. Cumva el este pregatit de o batranete prin America Latina sau de deghizari in asa fel incat lumea sa nu il recunoasca. Asa cum e acum el nu poate iesi in public fara protectie. Iar asta seamana izbitor cu o inchisoare mobila. Frica lui insa e alta si anume ca daca sistemul va evolua catre o mai mare transparenta si libertate atunci Basescu nu are cum sa scape de incriminare. A fost ministrul transporturilor atunci cand flota a disparut. El zice ca nu a pus semnatura pe actele acelea paguboase. Insa el este responsabilul, el a fost ministrul. Peste el a fost doar primul ministru si presedintele care insa nu s-au ocupat direct de administrarea flotei. Plus de asta daca in constiinta publica a ramas ideea ca Basescu este responsabil atunci democratia urmeaza acest trend. S-ar putea ca sistemul sa isi refaca imaginea tocmai prin scoaterea lui ca tap ispasitor iar cantecul din Piata Universitatii „Basescu te duce valul/Dupa Bercea Mondialul/Si-o sa joci poker pe case/In celula cu Nastase” sa fie o previziune sumbra pentru el. Nu are nici un fel de sansa sa scape neincriminat intr-un sistem social transparent devreme ce insusi Nastase a fost condamnat in dosarul „Trofeul Calităţii” pentru celebrele termopane unde lucrurile nu erau atat de clare ca in cazul flotei. Singura lui sansa este ca statul sa devina si mai politienesc decat este acum. Dar cred ca asta e putin probabil tinand cont de framantarile sociale din intreaga lume civilizata. Asa ca retragerea din viata publica s-ar putea sa fie un ideal la care viseaza. S-ar putea sa fie retras si nu sa se retraga singur. Iar dorinta lui de libertate pe care o invoca la un moment dat poate sa fie neasteptat de neimplinita.
Share this article :
 

Copyright © 2014. baldovin opinius - All Rights Reserved