The Truman Show: un spectacol cu gladiatori

April 29, 20120 comentarii

Am asteptat mai bine de 10 ani sa vad un film care sa se apropie de primul Matrix. Si l-am gasit facut chiar inainte de Matrix, respectiv „The Truman Show” cu Jim Carrey realizat in 1998. Filmul e tot SF dar parca nu atat de SF ca primul. Daca in Matrix lumea si realitatea sociala era conceputa dupa modelul vechiului solipsism dupa care realitatea empirica e inselatoare si chiar falsa in Truman ea este totusi reala dar o scenografie. Personajul principal, Truman, este personaj principal intr-un alt show in interiorul showului filmului. E un fel de fictiune in interiorul altei fictiuni. O companie de televiziune pur si simplu l-a cumparat si a facut din viata lui un reality show fara ca el sa stie si, evident fara sa isi dea acordul. De fapt showul e intreaga lui viata filmata chiar din pantecele matern unde, fireste, nu avea cum sa isi dea acordul.

 Compania in cauza a creat un fel de cupola imensa cu soare artificial, cu pereti vopsiti in cer si chiar cu nori si fulgere care pot aparea la comanda si chiar nimeri diferite tinte. In interiorul cupolei exista o insulita inconjurata de apa care da impresia de ocean sau mare. Sistemul reuseste chiar sa starneasca furtuna cu vanturi puternice si valuri imense. In interiorul insulei se creeaza iluzia ca traiesc oameni normali, membri unei mici comunitati care de fapt sunt in interiorul fictiunii ei insisi niste actori care isi joaca un rol intr-un angrenaj menit sa il convinga pe Truman ca imensa scena este de fapt realitate curata. Mi-a placut mult ideea asta deoarece arata foarte concret realitatea economica actuala: unii produc bunuri, altii le creeaza iluzia ca o fac din placere si din proprie initiativa. Exista multe joburi de actori in societate contemporana. Mult prea multe. Se joaca mult prea multe roluri fara ca pe institutie sa fie scris numele: teatru. Sau macar ceva asemanator cu „Aceasta emisiune este un pamflet si trebuie luata ca atare”; s-ar putea spune de exemplu : „Aceasta constitutie este doar propaganda si ce scrie aici este valabil doar pentru unii…”.


The Truman Show imi pare o parabola a controlului social. Ne sunt controlate dorintele si idealurile, trecutul si viitorul. Suntem o piesa in sistem. Daca indraznim sa avem vise mai mari decat ne este ingaduit nu mai intram bine la „locul nostru”… La fel ca si in Matrix se arata pana la caricaturizare controlul sistemului asupra individului. Daca in Matrix indivizii erau conectati la niste aparate care le controlau gandirea si sentimentele aici controlul e mai terestru. De exemplu atunci cand subiectul vrea sa paraseasca orasul se face brusc o blocada in trafic desi pana atunci strada fusese goala  (min 0. 58)




Sau cand se duce sa ceara un bilet de avion toate locurile sunt rezervate pentru o luna. Adica pentru totdeauna. Iar cand in cele din urma reuseste sa evadeze din inchisoarea citadina un accident nuclear ii incheie brusc calatoria (min 1. 45)



Aceste intamplari au absurditatea raspunsului purtatorului de cuvant al jandarmeriei care comenta cazul articolului precedent prin formule goale de genul „jandarmeria este in serviciul cetateanului”. Statul de drept contemporan si democratia, sistemul in general, sunt prezentate in mod real: individul este un iobag legat de glie caruia i se permite mai nou sa iasa la sfarsit de saptamana in timpul anului sau in concediu 2-3 saptamani pe an. Si cu asta sau alte spoieli sistemul minte cum ca el ar fi liber... La fel ca si in Matrix personajul principal reuseste sa gaseasca aceste „mici” scapari ale sistemului si in final sa se elibereze.

Cel mai mi-a placut a fost scurta interventie psihopatologista care lipseste in Matrix, din cate imi aduc aminte. In „The Truman Show” exista o scena in care copilul Truman isi pierde tatal care se ineaca in mijlocul unei furtuni. In urma unei astfel de experiente contrafacute copilul va ramane cu fobie de apa. Ideea sclavagismului ca origine a tulburarilor psihice (si nu refularea sexualitatii* cum credea Freud) ma preocupa intens de ceva vreme si va constitui ideea de baza a urmatoarei mele carti pe care deja am inceput-o. Nu stiu daca producatorii filmului au agreat-o sau pur si simplu au vrut sa explice de ce Truman nu a putut evada de pe insula inchisoare. Oricum, faptul ca exista acolo este un plus.

Dintr-un anumit punct de vedere filmul este peste Matrix in sensul ca arata concret cum sentimentele, viata si intimitatea umana sunt violate de interesele cuiva anume, in cazul de fata compania de televiziune care inregistra audiente record. Externalizand catre fiintele extraterestre acest interes de a tine specia umana in stare de indobitocire, Matrix practic relua la nivel modern vechiul patriotism si predispozitie pentru razboi pe care omul clasic o avea ca urmare a sclavagismului. Asa cum sclavul clasic alegea sa isi urasca vecinii de tara si sa plece la razboi impotriva lor in sa isi urasca stapanii („care i-au dat viata”) la fel si mentalitatea Matrix a pus pe seama exraterestrilor interesul sclavagismului. Pe fondul globalizarii contemporane extraterestrii au acelasi rol pe care vecinii de tara il aveau in perioada clasica. Catre ei cultura sublimeaza ura pe care sclavul o cumuleaza fata de stapani. „The Truman Show” arata macar lacomia corporatista.

Insa in materie de mentalitate subverisva fata de neoscoloasticismul ascuns sub formulele pompoase ele statului de drept si democratiei Matrix e mai profund. „The Truman Show” arata doar un caz izolat lasand spectatorul sa creada ca realitatea din film nu ar reprezenta intreaga civilizatie ci doar excesele necontrolate ale unei corporatii. Dar asta e o minciuna. Dimpotriva, in asanumita civilizatie, morala si echitatea sunt insule intr-un ocean de barbarie. Matrix arata clar intreaga specie umana adormita in Mitul Pesterii…

Exista si cateva stangacii de producere care nu exista la Matrix. Cea mai evidenta mi s-a parut cea de la final cand Truman ajunge la poarta inchisorii sale dupa ce in prealabil evadase cu barca pe apa. Cum s-a nimerit sa ajunga exact la exit hole din cele 360 de grade de probabilitate asta ramane o tragere de par specifica Hollywoodului (min 3.15).



De asemenea cum a intrat femeia antiproiect Truman in interiorul acelei cupole iar e greu de conceput. E clar ca ea nu era dorita acolo si scena cu soferul care o ia pe sus atesta acest lucru. Acum daca un astfel de inginer social a reusit sa creeze o astfel de realitate scenografica complexa cum naibi nu a reusit sa impiedice patrunderea ei „pe platou”? Si daca tot a intrat de ce nu i-a spus lui Truman din prima ca e victima unei inscenari asa cum s-a intamplat foarte coerent in Matrix daca ne aducem aminte?

„The Truman Show” nu a intrat in detalii filosofice ca Matrix, nici nu s-a preocupat de design prea mult si nici nu a introdus tehnici de arte martiale. Nici bugetul si nici succesul nu a fost pe masura lui Matrix insa reuseste sa faca destul de bine portretul democratiei si civilizatiei contemporane desi cred ca nu acesta a fost interesul sau principal. Daca ar fi avut acest interes atunci ar fi insistat mai mult pe latura politica si ar fi aratat mai multe detalii care se suprapun peste tema. Amanuntele politice insa lipsesc total ceea ce arata de ce acest film are intentii diferite decat Matrix. Cred ca interesul sau principal a fost sa caricaturizeze lumea televiziunii cu care de fapt Hollywood se afla intr-o ciudata competitie folosindu-se si de cateva idei conspirationiste care prind bine la publicul larg daca sunt spuse mai voalat.

Dar si acesta propune cateva probleme cutremuratoare. Pentru prea mult timp si pentru mult prea multi oameni implinirea de sine inseamna eliberarea de trecut si de cultura (sociala) mincinoasa. Care mai e scopul culturii in acest caz? Sa insele si sa inrobeasca?. De ce ne mintim copiii? De ce le distrugem sanatatea mentala implementandu-le false idealuri? Oare e spre binele lor ca se inconjoara de obiecte goale de continut asemenea comunitatii scenografiste din „The Truman Show”? Oare e spre binele lor ca ii invatam sa traiasca in minciuna pe care noi am acceptat-o pentru ei in numele lor? Traim intr-o piesa absurda de teatru menita sa hipnotizeze, sa manipuleze si sa controleze spectatorul. Suntem inconjurati de actori si noi insine jucam un rol. Sintagma „actori sociali” folosita in sociologie trebuie privita mai putin formalist si mai mult functionalist.

 * De fapt conceptul sau larg de „sexualitate” cuprinde atat ceea ce el numea „genitalitate” (ceea ce de fapt se si intelege in limbajul comun) cat si experientele sclavagiste transmise ereditar.





Share this article :
 

Copyright © 2014. baldovin opinius - All Rights Reserved