Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedenta
1.1.7. Dezinformare şi manipulare complexă faţă de explozia reactorului 4 de la Cernobâl
În prima secţiune dedicată temei Cernobâl am văzut dezinformarea mass-media pentru marele public occidental dar şi ex-sovietic, privind relaţiile de muncă dintre operatorii ce lucrau la reactorul numărul 4, la care se adaugă numărul de victime şi simptomatologia cauzate de acest eveniment. În cea de-a doua şi cea de-a treia am văzut că fizica nucleară exclude posibilitatea unei explozii a miezului unui reactor nuclear doar din tehnologia centralelor nucleare. Bombele nucleare au cu totul altă tehnologie; explozia unei bombe nucleare se datorează unor acceleratori de fisiune de mii de ori mai puternici decât moderatorii din centralele nucleare, la care se adaugă şi uraniul înalt-îmbogăţit. Niciun alt eveniment într-o centrală nucleară nu a dus la o asemenea explozie. În această secţiune voi descrie dezinformarea şi manipularea complexă produsă celor familiarizaţi cu domeniul şi specialiştilor de către armata de KGB-işti racolaţi anterior de CIA în explicarea exploziei reactorului 4 de la Cernobâl. După cum am spus în documentar începând de la minutul 46 şi în a doua secţiune a acestui subcapitol , aceşti racolaţi din KGB i-au manipulat pe colegi să nu răspundă ameninţărilor lansate de preşedintele american Ronald Reagan în 1983 prin planul Scutului Antirachetă. Dacă sovieticii ar fi răspuns la fel cum o făcuseră în urmă cu 20 de ani, atunci se reînvia ameninţarea unui război nuclear între cele două super-puteri. Criza rachetelor din 1962 a apărut în urma unei spirale a ameninţărilor între americani şi sovietici, unde e greu de spus cine a început. Însă cea din 1983 s-ar fi putut foarte uşor demonstra că ar fi fost iniţiată de Reagan, dacă agenţii KGB ar fi arătat simplu că „bătrânul” yankeu a cam luat-o razna, şi că datele oferite de el nu mai sînt de actualitate. Vârsta înaintată a lui Reagan a fost o problemă încă din timpul delegării sale chiar pentru primul mandat în cursa prezidenţială din partea Partidului Republican. Era extrem de uşor de atacat această vulnerabilitate a fostului actor.
Dar, în loc să treacă la contra-ofensivă, racolaţii CIA din KGB au adus în prim-plan faptul că URSS va fi învinsă într-un potenţial război cu SUA, că economia centralizată e inferioară celei capitaliste şi că moralul sovieticilor de rând e jos. Nici bătrânii lideri comunişti din PCUS nu aveau poftă de un alt război, după ce cel din Afganistan ce era în plină desfăşurare părea din ce în ce mai clar că nu va fi câştigat. Prin urmare sabotorii KGB i-au manipulat pe şefii lor din PCUS cu un înşelător plan de restructurare economică, justificat iniţial pentru a putea face faţă în viitor la un război cu SUA. Aşa că vechii comunişti au acceptat să pună în fruntea statului pe reformatorul Gorbaciov, care a deschis (glasnost) piaţa de desfacere occidentală pentru unele produse. Aşa ceva însemna de fapt o gaură într-un baraj al unui lac de acumulare, care în timp se va lărgi şi va duce la distrugerea sa. După 1991 penetrarea produselor occidentale pe piaţa estică a dus la falimentul rapid al unor fabrici locale ce n-au mai făcut faţă competiţiei. Puşi în faţa produselor occidentale, iniţial sovieticii de rând le-au preferat pe acestea celor autohtone. Pe parcurs omul simplu a aflat că propaganda comunistă despre cum ar fi URSS puterea numărul 1 a lumii este vorbă în vânt. Până nu s-au trezit cu buzunarele goale şi fără loc de muncă, adică la un nivel inferior de trai faţă de cel de pe timpul socialismului, est-europeanul de rând în general şi sovieticul în special a crezut că va duce un trai comparabil cu cel al occidentalilor. Ce-i drept, în entuziasmul general, est-europenii nu au văzut şi persoanele fără adăpost de la periferia oraşelor occidentale, ci doar opulenţa din centrele lor comerciale. Din punctul acesta de vedere, da, nivelul de trai a fost comparabil cu cel al occidentalilor, dar cel al acelor săraci şi fără locuinţă. Până când ne-am dumerit noi că „bunăstarea occidentală” era o „reclamă” al noului regim, şi că realitatea produsului e alta decât cea din spotul publicitar, deja industria dăduse faliment sau fusese sabotată prin privatizări păguboase.
Un astfel de sabotaj local al socialismului a început cu explozia reactorului 4 de la Cernobâl, după cum am anunţat încă de la începutul acestui subcapitol. Am arătat în secţiunile anterioare că cel mai probabil el s-a realizat prin plasarea a două bombe în interiorul şi în afara sa. Sabotajul fizic a fost dublat de cel ideologic. Sabotajul dezinformaţional a fost mai important; oficialităţile au fost manipulate să recunoască faptul că acea imposibilă explozie doar prin din tehnologia centralelor nucleare ar fi fost totuşi posibilă. Numai faptul că puzderia de producători de documentare occidentale au avut acces la date atât de secrete este un indiciu că această explozie a fost o operaţiune în care au luat parte sabotori locali, care ulterior au oferit aceste informaţii Occidentului. Unele dintre aceste date au fost accesibile doar unei elite din cadrul KGB. La minutul 42 din primul episod al seriei „Chernobyl: utopia in flames”, lansat de compania germană LOOKSfilm în 2023, vedem un extras dintr-un document strict secret al KGB care concluziona că centralele nucleare de la Leningrad, Kursk şi Cernobâl ar fi
„cele mai periculoase stabilimente nucleare cu potenţiale consecinţe de înalt pericol”.
Geamănul său ca design şi interviuri, documentarul „Chernobyl: The New Evidence”, lansat de Blink Films în 2022, arată şi el un astfel de posibil document KGB la minutul 11.25 în care se spune
„Betonul a fost pus necorespunzător. Nu s-a amestecat în mod corespunzător - rezultând cavități și despicare. Aceste defecte ar putea duce la accidente în viitor”
(literal eng. „concrete was laid improperly. It had not properly mixed – resulting in cavities and splitting. These defects could leads to accidents in the future”)
Păi parcă în serialul HBO din 2019 şi alte materiale tocmai presiunea KGB ar fi dus la muşamalizarea anumitor nereguli în tehnologia nucleară sovietică (sic!)… Am văzut într-o secţiune anterioară că astfel de nereguli s-au întâmplat peste tot în lume. Iată cum ideile acestor materiale au ajuns să se contrazică de la an la an, în funcţie de adaptarea la noile reacţii ale dizidenţilor politici la dezinformarea din ele. Dar dincolo de estimare, contează în mod special cum au ajuns producătorii acestui documentar să aibă acces la un astfel de document KGB. Pe lângă cele de mai sus, mai există şi altele prezentate de alte materiale. Ori ele sînt false, şi atunci cum se explică lipsa de reacţie a FSB (noul nume al KGB) faţă de această făcătură? Ori sînt autentice, şi atunci cum se face că a ajuns pe mâna unor producători nemţi, naţiunea ce mai periculoasă pentru URSS?
Dar nu toate materialele dezinformaţionale sînt făcute cu personaje fictive sau comportamente fictive ale unor personaje reale, aşa cum se vede în filmele artistice pe această temă sau în serialul HBO lansat în 2029. În documentarul „Chernobyl: utopia in flames” vedem intervievaţi oameni reali care au participat în mijlocul evenimentelor, în locaţii reale din interiorul centralei. Unul este Boris Stolyarchuk, inginer major în camera de control a reactorului 4 care apare în episodul 1. Altul este inginerul de rang mai scăzut, Oleksiy Breus. Arhitecta Maria Protsenko apare constant în toate 4 episoade. La minutul 27 din episodul 2 îl vedem pe pompierul Petr Khmel. La începutul episodului 3 îl vedem pe căpitanul Sergei Volodin, pilot de elicopter. Toţi susţin naraţiunea oficială, deşi literal nu auzim din gura lor confirmarea naratorului de dinainte de declaraţiile lor. Aşa ceva e un caz unic pe care l-am văzut în documentare. Însă niciunul nu a protestat pentru faptul că li s-au distorsionat cuvintele; cel puţin eu nu am găsit aşa ceva în mediul online. Cel mai important dintre ei mi se pare Nikolai Steinberg, dat de acest documentar ca inginer şef în camera turbinelor. Steinberg declară literal la minutul 29 din episodul 4:
„Ritmul era necontrolabil, era ca o bombă”
Acesta e singurul martor ocular din acest material care afirmă mai mult decât spune naratorul, în spiritul naraţiunii oficiale absurde servite publicului neavizat, cum că un reactor nuclear ar putea deveni o bombă nucleară. Alţii însă au practicat aruncarea responsabilităţii pe sistemul socialist. Directorul centralei Viktor Bryukhanov, inginerul şef pentru reactoarele 3 şi 4 Nikolai Fomin şi adjunctul său Anatoly Diatlov au fost condamnaţi fiecare la câte 10 ani de închisoare pentru neglijenţă. Însă toţi fost eliberaţi înainte de termen. Diatlov a stat 3 ani. Bryukhanov a fost eliberat după un an. Oficial ni se spune că Fomin a fost transferat la un spital psihiatric, după mai multe tentative nereuşite de suicid. Nu sînt convins că acesta este adevărul, dar nu e aici locul pentru dezvoltarea temei. Ei au făcut închisoare, pe nedrept într-adevăr. Însă faptul că au fost eliberaţi înainte de termen, se asociază cu marile inginerii sociale în care principalii vinovaţi au scăpat de închisoare, aşa cum am arătat la minutul 59 din documentarul meu „Sadismul ucigaş în politica internaţională”. Poate că astfel au fost convinşi să susţină varianta oficială care-i incrimina, şi nu pe cea adevărată care îi absolvă de orice vină, exceptând cazul în care chiar ei au uneltit în plasarea celor două bombe în încăperea reactorului. Nu exclud aşa ceva, dar nu pentru asta au fost condamnaţi. Cert este că, în interviurile pe care le-au dat după eliberare, ei au tot aruncat vina exploziei pe faptul că reactorul n-ar fi fost construit la parametrii standard. Practic ei susţin minciuna demantelată în secţiunea anterioară, respectiv că sistemul politic socialist nu este în stare să utilizeze energia nucleară.
În secţiunea anterioară am văzut cum teoria testului de alimentare a pompelor a fost menită să abată atenţia dinspre adevăratul test care se opera atunci, respectiv o oprire de rutină a reactorului în scop de mentenanţă, care se face cam odată pe lună. Cei trei operatori care au primit pedepse maxime au fost convinşi fie înainte de explozie prin racolare, fie după condamnare prin alte ameninţări, să accepte naraţiunea testului de alimentare. În secţiunea anterioară am demantelat şi această falsă naraţiune cu privire la cauzele exploziei din reactorul 4. Însă ea a fost impusă specialiştilor prin forţă, deoarece era mult mai favorabilă teoriei accidentului nuclear în opinia publică, familiarizată puţin spre mediu cu domeniul. Barajul dezinformaţional format de falsele teorii despre lăcomia supraproducţiei, testul de alimentare şi eroarea umană sînt menite să împiedice pătrunderea şi menţinerea în opinia publică a teoriei sabotajului, după cum l-am anunţat deja ca principală explicaţie în prima secţiune dedicată temei Cernobâl. Iată că acum se văd în mod complet semnele implicării spionajului civil în acest proiect dezinformaţional complex, precum şi în ingineria socială ce l-a precedat. Exact aşa s-a întâmplat şi în decembrie 1989 în România dar şi în războaiele iugoslave din anii 1990, şi în dezinformările ulterioare care au fost menite să ascundă indiciile implicării unor instigatori profesionişti în generarea lor.
Am arătat că nu sînt singurul care s-a gândit la aşa teoria sabotajului la Cernobâl, după cum se vede din topicul din 2019 din portalul „quora”. De fapt doar trebuie să gândeşti (cu propriul cap, şi nu cu ideile uneori plătite de alţii), şi să nu îţi fie teamă de pedeapsa pentru opinie, folosită şi de dictatura capitalistă la fel ca şi celelalte dictaturi, pentru a ajunge la aceste idei.
Exact aceeaşi idee ar fi emis-o în spaţiul ex-sovietic un anume Valery Podsvirov, fost adjunct al şefului de stat major al trupelor din Zona Specială, după cum vedem în declaraţia sa din web-siteul chernobil.ru . Am arătat că nici preşedintele sovietic Gorbaciov şi nici preşedintele rus Vladimir Putin nu au marşat pe această teorie a sabotajului extern, deşi asta e strategia tipică a demagogilor din ambele sisteme politice. Fostul KGB-ist şi actualul preşedinte milti-miliardar al Rusiei se dă mare adversar al Occidentului, dar nu a suflat un cuvânt pe tema sabotajului de la Cernobâl. Să ne reamintim despre cum uciderea lui JF Kennedy a fost imediat externalizată, fiind pusă pe seama unei conspiraţii organizate de Moscova! Dar când vine vorba de demagogii sovietici şi ex- sovietici, această explozie a fost constant internalizată, recunoscută în mod absurd ca fiind incapacitatea sistemului politic sovietic de a prelucra energia nucleară. Putin a folosit teoria fabulatoare cum că simpatizanţii occidentali din Ucraina ar fi nazişti/fascişti pentru a-şi justifica războiul, însă nu şi pe cea a sabotajului de la Cernobâl. Aceasta trebuie ascunsă de opinia publică.
Dacă ne uităm pe motorul de căutare Google după cuvintele „Putin” şi „Chernobyl” vedem materiale despre cum acesta ar dori să desfacă reactorul pentru a provoca pagube, sau invers, că şi-a dorit să protejeze zona. Putem vedea că este creată o asociaţie oarecare între aceste cuvinte, dar nu cea de sabotaj, care vine ulterior. Documentarul despre Cernobâl făcut de televiziunea rusească „Russia Today” în 2008 şi alte materiale produse în Rusia pe această temă nu se deosebesc de restul materialelor dezinformatoare occidentale despre care am amintit în prima secţiune. Cu celelalte mari teme de inginerie socială scurse în atenţia publică în ultima sută de ani se întâmplă la fel.
Am arătat constant în materialele mele faptul că războiul are efect în înspăimântarea executanţilor moderni de ordine şi creşterea productivităţii, care aduce profituri mai mari oligarhilor acestei lumi. Am detaliat aceste idei în secţiunea intitulată „Utilizarea camuflată a ameninţărilor brutale pentru creşterea productivităţii în cazul relaţiilor moderne de muncă liber consimţită” din cartea mea „Manifestul societăţii automatiste”. Putin şi oligarhii ruşi joacă aceşti rol de mari adversari ai capitalismului occidental, dar de fapt sînt parte din el, aşa cum am arătat în detaliu cu date oficiale în articolul meu intitulat „Conflictul dintre puternicii Rusiei şi cei Occidentali este o cacealma”, scris în 2022 . Pe lângă înfricoşarea subalternilor din companiile de producţie spre a fi mai productivi, acest război duce la creşterea preţului petrolului şi a gazelor naturale, care se regăseşte în scăderea nivelului de trai al cetăţenilor din ambele zone geografice. Totul este o cacealma plătită de omul simplu. Astăzi Occidentul joacă rolul de mare adversar al lui Putin, după ce până prin 2019 (a naibii coincidenţă cu lansarea serialului dezinformator HBO despre Cernobâl!) el era frecventabil de absolut toţi liderii politici occidentali. Încă există în mediul online fotografii din trecut ale unor scene amicale în care Putin apare alături de cancelarul Germaniei Angela Merkel, preşedintele american Barack Obama, regina Elisabeta a Marii Britanii, preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi mulţi alţii. Imaginile au rămas încă în mediul online cu duiumul.
Acum 15-20 de ani noi dizidenţii politici le reproşam demagogilor investiţi cu putere din toată lumea că au relaţii de prietenie cu un astfel de dictator într-o ţară în care ziariştii presei de opoziţie dispăreau şi diverşi oficiali cădeau de la etaje. Astăzi cei pe care îi acuzam noi atunci, sau urmaşii lor în funcţie, au ajuns să ne acuze pe noi de acelaşi lucru, când spunem că sistemele politice pe care ei le reprezintă nu se deosebesc fundamental de cel din Rusia. Odată cu războiul din Ucraina, rolul lui Putin este acela de a ciupi din cele mai consistente idei dizidente ale nonconformiştilor occidentali şi a-i asocia pe dizidenţii politici cu propriile lui crime din războiul din Ucraina. El nu le exprimă literal, pentru a nu deveni pistă de infirmaţii pentru dizidenţii mai tineri sau pentru cei fără experienţă şi a-i ajuta să caute adevărul. Însă o face într-un mod ocolit, în aşa fel încât cei care au ajuns la aceste adevăruri să poată fi blamaţi ca „troli ai lui Putin”, şi eventual ca agenţi ruşi infiltraţi în ţările occidentale pentru a le destabiliza. Cartea cu acelaşi nume a jurnalistei Jessikka Aro a fost prima din această campanie de denigrare a dizidenţilor politici ca adepţi ai putinismului.
Observăm cum un personaj cu o imagine negativă preia şi susţine fie şi parţial ideile esenţialmente pacifiste ale dizidenţilor politici. Mecanismul de dezinformare şi manipulare este exact invers cu cel al reclamei, când o vedetă se asociază cu un produs, pentru a îndemna fanii să îl cumpere. În acest caz vedeta negativă sugerează imparţialilor să stea departe de astfel de idei „diavoleşti”. Şi chiar aşa a fost numită această tehnică de dezinformare (diabolizare) de unii observatori atenţi ai manipulării media. Aşa ceva este un complex produs de dezinformare publică realizat de spionajul civil. Am descris această tehnică de dezinformare ca fiind o formă de denigrare de idei în secţiunea numită „Tehnici de dezinformare indirectă asupra realităţii” din „Manifestul societăţii automatiste”
Web-siteul radioului propagandistic „Vocea Americii” publica în 2019 articolul „Serial rusesc dă vina pe CIA pentru dezastrul nuclear de la Cernobîl” . Dacă intrăm în articol nu vedem numele serialului, şi el nu este menţionat în websiteul IMDB de prezentare a filmelor şi nu e de găsit pe undeva.
Pe măsură ce teoria sabotajului exploziei de la Cernobâl şi toate cele dizidente sunt asociate cu imaginea subit negativă popularizată de presă în ultimii doi ani, spionajul civil creează în spaţiul public teorii fabulatorii, puţin probabile sub aspectul epistemologic, pentru a le camufla pe cele adevărate. Una dintre aceste teorii fabulatorii este cea a extratereştrilor care ar fi atacat reactorul 4, pe care am găsit-o într-un articol dintr-o publicaţie ucraineană online . S-au găsit şi „martori oculari” care confirmă că un oarecare obiect roşu ar fi fost văzut pe cer înainte de explozie. Dar e sigur că aceşti martori au fost minoritari, pentru că cei mai mulţi nu confirmă aşa ceva. Nu e total exclus ca un proiectil tras dintr-un/o avion/ dronă să o fi provocat. Dar e mult mai dificil să racolezi oameni de la radar care să-şi ţină gura decât să plantezi o bombă sau două direct în încăperea reactorului. Aşa că această poveste pare a fi mai curând o astfel de teorie fabulatoare. Voi arăta pe parcursul acestei cărţi că această operaţie complexă de dezinformare prin denigrare este noul fel de a face psihiatrie politică de către dictatura capitalistă , pentru că cei cu spirit critic sînt denigraţi ca nebuni.
În prima secţiune dedicată temei Cernobâl am anunţat faptul că documentarul „Mysteries of the Abandoned: Chernobyl's Deadliest Secrets”, lansat în 2017, prezenta o ipoteză asupra implicării CIA în explozia reactorului 4. Spuneam acolo că autorul lui, autonumitul inginer Philip Grossman, face un joc dubios de decredibilizare a acestei ipoteze prezentând-o într-o viziune caricaturală. Ne aducem aminte cum în acea secţiune am prezentat variante diferite ale numărului de morţi, parcă pentru toate gusturile în funcţie de cât e fiecare dispus să creadă. Ceva de acest gen se face şi în acest documentar; ţinta lui sînt trei grupuri sociale majore, respectiv nefamiliarizaţii cu domeniul, dizidenţii medii şi dizidenţii majori. Pentru primul grup Grossman prezintă varianta oficială, care oscilează între explozia de la reactorul 4 ca eroare umană a operatorilor din camera de control sau ca defect de construcţie. Pentru dizidenţii medii el prezintă la minutul 23.00 o poveste de adormit copiii ce constă într-o falsă interpretare a unei staţii radar (Duga) din apropierea centralei nucleare ca bază militară. La minutul 32.54 Alexei Breus susţine că reactorul ar fi fost un fel de acoperire pentru o bază miliară care ar fi produs bombe cu plutoniu, şi de aceea centrala ar fost ochită de CIA. Inginerul Alexei Breus susţine această variantă. După 6 ani, în documentarul „Chernobyl: utopia in flames” din 2023, şi prezentat cu numele de Oleksiy Breus, el pare a nu avea apetit pentru viziuni fanteziste despre explozia reactorului 4. Dar, la comandă, iată-l aici susţinând această viziune fantezistă. O să vedem pe parcursul cărţii un caz similar de grevist care e dispus să joace un dublu rol pentru cameră în realizarea unui documentar dezinformator faţă de greva de la Braşov din 1987 .
Grossman prezintă la minutul 39.37 nişte presupuse laboratoare de fabricare artizanală de arme atomice, compuse din vase asemenea celor din laboratoarele didactice de chimie, neprăfuite, parcă tocmai plantate acolo să susţină varianta producerii ilicite de arme nucleare la subsolul radarului, ca o universitate particulară de bloc de la noi. Îmi şi imaginez cum au fugit ei inginerii nucleari sovietici ca potârnichile lăsând totul acolo de frica invaziei CIA (sic!). E hilară această poveste, pe care el însuşi o neagă în câtva secunde la finalul materialului, deşi i-a dedicat cea mai mare parte pe parcursul său. Însă ea are rolul de a trimite pe piste false, fantasmagorice, pe dizidenţii politici medii, lipsiţi de experienţă cu dezinformarea dar şi de perspicacitate în eschiva în faţa acestor materiale. Cea mai importantă funcţie dezinfomraţională a acestui material este aceea că îi manipulează pe aceştia să se întoarcă totuşi la o viziune oficială asupra evenimentului sau să se piardă în negurile fantasmagoriei prezentate de Grossman. Cert este că el nu îi ajută deloc să-şi facă o viziune de ansamblu asupra evenimentului; cuvântul „sabotaj” lipseşte. Prin urmare dizidenţii politici începători rămân suspendaţi în aer deoarece nu li se spune cum ar fi acţionat CIA pentru aruncarea în aer a reactorului 4. Ei sînt aici constrânşi să se întoarcă la viziunea oficială a erorii butonului AZ-5 sau a defectului de construcţie.
Însă pentru dizidenţii politici cu experienţă în ingineriile sociale organizate de CIA de la înfiinţare, Grossman le oferă o oarecare justificare pentru sabotajul CIA; centrala de la Cernobâl ar fi fost un pericol asupra siguranţei SUA, pentru că ar fi produs arme nucleare. Conform acestei viziuni sabotajul asupra reactorului 4 ar fi fost un contraatac sau un atac preventiv în scop de eliminare a riscului unui atac nuclear sovietic. Recunoaştem aici naraţiunea scutului antirachetă emisă de Reagan în 1983, aplicată nu la rachetele din Cuba care nu mai existau, ci la laboratoarele de bombe cu plutoniu deghizate în centrală nucleară la Cernobâl. Desigur că şi această variantă e tot fantezistă; URSS avea laboratoare adevărate şi secrete de producere a bombelor nucleare, nu acele subsoluri inundate ale staţiei radar de lângă Cernobâl. Apoi, faptul că a fost atacat un reactor nu a însemnat şi că centrala s-ar fi oprit cu totul. Deci aşanumitele laboratoare fictive mascate de radar puteau primi în continuare curent de la restul de reactoare. Aşa că povestea e necredibilă şi pentru dizidenţii politici cu experienţă; însă o pistă dezinformaţională e totuşi bine-venită pentru intenţia CIA de a-şi ascunde implicarea în acest eveniment sau de a o justifica drept legitimă apărare, indiferent de cât de mici sînt şansele sale de reuşită. Şi de aceea a fost finanţat acest documentar fantezist.
Rare sînt acele documentare care prezintă şi o viziune non-apocaliptică atât în privinţa numărului de victime cât şi a simptomelor care au apărut în urma exploziei de la reactorul 4. Dictatura capitalistă contemporană nu prezintă şi partea opusă decât acolo când ambele variante sînt dezinformaţionale, precum candidaţii rivali la preşedinţie ale căror campanii sînt finanţate de aceleaşi surse. În dezbaterile lor ei dau impresia că ar fi adversari, însă ambele opţiuni politice sînt produse demegogiste gândite în altă parte, deasupra lor. În ceea ce priveşte explozia reactorului 4 nici un documentar/film/material oficial nu dezvoltă şi ipoteza sabotajului. În schimb apar noi şi noi materiale în care se reia aproape obsesional aceleaşi explicaţii nesatisfăcătoare şi absurde despre explozia de la reactorul 4.
Ne aducem aminte de cum s-a întâmplat cu astfel de „cercetători” în timpul pandemiei de COVID-19, care au selectat tacticos doar datele alarmiste, care au alimentat interesul presei şi demagogilor puşi în funcţii de conducere să inducă panica în cetăţeni despre un virus letal care ar decima umanitatea. Astăzi ştim că virusul SARS-COV-2 nu a fost mai letal decât banala gripă sezonieră ca număr de victime. Cei informaţi îşi aduc aminte cum aceşti politruci erau prezentaţi de media ca somităţi în domeniul virusologiei şi epidemiologiei, în timp ce adevăratele figuri cu renume internaţional, precum Didier Raoult sau Luck Montagnier, erau terfelite de reporteri denigratori. Interesul spionajului civil era acela de a provoca artificial o criză economică prin justificarea măsurilor sanitare, de care capitalismul e dependentă în scop de profit. Pentru mai multe detalii privind această idee vă invit să citiţi secţiunea intitulată „Fluxul si refluxul monetar sau despre exploatarea iluziilor in sclavagismul modern” din „Manifestul societăţii automatiste”.
Cu tema Cernobâl s-a întâmplat exact la fel. Acei specialişti care au oferit interviuri pentru aceste materiale informaţionale, au puternică legătură cu instituţiile demagogiste din spaţiul occidental. De exemplu, documentarul BBC - Horizon „Fall-Out From Chernobyl” (1996) prezintă încă de la minutul 2 pe „medicul” Keith Baverstock, care a umblat câteva luni prin Belarus, Ucraina şi Rusia căutând semne ale creşterii ratei de cancer de glandă tiroidă după explozia de la Cernobâl până la data finalizării documentarului. Dar, dacă ne uităm pe web-siteul său personal kbaverstock.org aflăm că nu prea e doctor, ci un fel de şef de DSP de la noi, dar pe la sediul UE. El însuşi se prezintă ca „Docent la Departamentul de Ştiinţe Biologice şi Mediului de la Universitatea din Finlanda de Est”. Întrebarea care se pune este cum a ajuns el să facă acest studiu, cine i-a finanţat cheltuielile de deplasare. Mă îndoiesc că ar fi făcut-o pe cont propriu sau vreun spital oarecare ar fi avut interes să se lipsească de un angajat pentru a-l trimite într-o astfel de expediţie care nu a adus vreun beneficiu pe moment instituţiei. Explicaţia o găsim în faptul că a fost invitat să ţină nişte prelegeri prin Parlamentul European, după cum vedem într-un soi de CV care se găseşte în web-site-ul instituţiei . Adică omul nu e tocmai medic, aşa cum ni s-a spus la începutul documentarului BBC sus menţionat, dar face studii la cerere cu evidentă tentă politică.
Iar acolo unde dezinformarea nu are suficientă putere se foloseşte cenzura, ca orice dictatură care se respectă (SIC!). Am menţionat mai sus cenzura Youtube făcută în materialele cu largă audienţă privind evenimentul de la Pearl Harbor şi mascarada tragică din decembrie 1989 , care face obiectul detalierii în cartea de faţă, pe mai departe. Iată că şi în privinţa Cernobâl avem acelaşi lucru, dar ceva mai discret făcut. Am scris textul de mai jos în secţiunea de comentarii din „Part 1 The Chernobyl Disaster Explained 1986 - A Brief History of Documentary” . Youtube nu mi-a mai şters automat comentariul ca în celelalte două cazuri, însă mi-a tăiat automat cu o linie de mijloc acea parte sensibilă de text care susţinea că tehnologia centralei nucleare este total diferită decât cea a bombei nucleare.
Pentru cei ce nu înţeleg engleza, am să-l traduc:
„În primul rând, de ce acest documentar măsoară energia termică în MW, în loc de jouli, Btuşi, calorii şi ergi? În al doilea rând, în niciun caz reactorul nuclear nu poate exploda de la sine, indiferent de cum s-ar putea suci povestea. Miezul nu este o bombă nucleară - aceasta este o altă tehnologie. Să zicem că tijele de control s-au rupt! Ei bine, asta se referă la o simplă topire a miezului, nu la o explozie. Accidentul a fost un sabotaj făcut de mai mulţi operatori de centrale electrice recrutaţi anterior de CIA. În primul rând, a fost menit să indice ineficienţa sistemului politic comunist -- care, totuşi, nu are nimic de-a face cu tehnologia energiei nucleare -- şi în al doilea rând vrea să acopere cea mai mare crimă din istorie pe care SUA a comis-o prin bombardarea nucleară a Japoniei la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.”
Pe de o parte asta mi-a confirmat că tema Cernobâl este parte a unei dezinformări ample, în care mass-media şi filmele sînt doar interfaţa. Nu am găsit până acum despre sabotajul de la Cernobâl date concrete de sabotaj precum am găsit în cazul Pearl Harbor sau decembrie 1989, după cum am arătat în documentar şi voi continua să arăt pe parcursul acestei cărţi. Însă această temă rămâne una de investigat pe viitor în detaliu. Absurditatea exploziei, imposibil de explicat conform tehnologiei centralelor nucleare, o justifică astfel. Apoi cenzura discretă a Youtube faţă de acest caz mi-a confirmat încă odată că mai sînt oameni ca mine care nu cred varianta accidentului. Iar această platformă a fost plătită să arate în mod prompt contrariul imparţialilor şi celor care nu înţeleg elemente de bază din fizica nucleară atunci când apar aceste cuvinte precum cele care se văd tăiate mai sus. Promptitudinea cu care Youtube a tăiat acest text atestă faptul că alţii au avut aceleaşi obiecţii ca şi mine, care au fost tăiate automat pentru a încerca să convingă pe cât posibil pe cei mai mulţi că ce apare tăiat ar fi o eroare.
Şi, ca să fie stalinismul complet, pe fondul acestor practici e firesc să presupunem şi eliminarea incomozilor, aşa cum oamenii lui Stalin au făcut cu Trotsky şi alţi rivali la conducerea statului bolşevic. Am văzut mai sus cum directorul general al centralei Bryukhanov şi adjunctul inginerului şef pentru reactoarele 3 şi 4, Diatlov au fost condamnaţi pe nedrept la 10 ani de închisoare. Dincolo de jocul parşiv pe care ei l-au făcut cu declaraţiile, sub raportul strict juridic ei nu erau condamnabili penal, ci doar sancţionabili disciplinar, dacă li s-ar fi găsit vreo vină. Însă am arătat pe parcursul ultimelor 3 secţiuni că explozia reactorului 4 nu s-a datorat unei erori umane. Ce-i drept, într-o ţară dictatorial-clasică precum URSS, cineva trebuia să plătească. Schimbarea din funcţie a directorului unei instituţii, sau a celor care comit erori grave, este un lucru normal. Însă condamnarea la închisoare a fost o măsură stalinistă, chiar dacă ei au fost eliberaţi înainte de termen. Această pedeapsă atestă ce a fost de fapt per total Perestroika lui Gorbaciov, pe care am trăit-o şi noi ca popor după 1990. Practic societatea sovietică, în loc să se restructureze, s-a întors la metodele stalinismului în fabricarea unor false probe în astfel de procese, deşi nu preşedintele a coordonat acţiunea. Dar nici Perestroika nu a fost aplicată de el şi nici concepută de el; ea a fost concepută de agenţii dubli din KGB, care i-au convins şi pe restul de oportunitatea ei. Gorbaciov a fost doar interfaţa.
Condamnarea celor trei operatori de rang înalt din centrală, dar şi a altora, a avut rol de manipulare a celor care ar fi putut spune adevărul despre această explozie printr-o ameninţare cu o condamnare preventivă prelungită. Chiar şi aşa, ei nu puteau fi condamnaţi de absolut nimic conform cu teoriile oficiale despre această explozie. Dacă ea s-a datorat unei erori umane, atunci Bryukhanov şi Fomin nu pot fi condamnaţi deoarece nu erau în centrală la acea oră. Dacă explozia s-ar datora unui defect în construcţie, atunci iarăşi nu pot fi condamnaţi, deoarece niciunul dintre cei trei nu au construit-o. Vom vedea în capitolul 4 cum ofiţeri ai armatei române şi anumiţi membri ai PCR vor fi condamnaţi după 2-3 ani de la mascarada tragică din decembrie 1989 sub acuzaţia de genocid, deşi oficial se aflase deja că nu existase nici un genocid. Nici ei n-au făcut atâţia ani de închisoare în schimbul tăcerii despre evenimentele din decembrie 1989.
Există câţiva operatori din camera de control dar şi din alte zone ale centralei care au fost iradiaţi fatal nu datorită întâmplării ci datorită intenţiei de a-i elimina pentru a nu vorbi mai târziu. Ei puteau deveni pentru Cernobâl ce au fost George Elliot şi John Lockard de la radarul Opana de pe insula Oahu, pentru aflarea adevărului despre celebrul atac japonez „surpriză” asupra bazei americane de la Pearl Hrabor la 7 decembrie 1941 . Aceşti doi operatori au surprins pe osciloscopul aparatului radar o formaţiune mare de avioane venind, cu aproximativ 50 minute înainte de atac. Stalinismul capitalist din SUA doar i-a marginalizat social pe cei doi şi pe cei ce au intrat în legătură cu ei. Stalinismul capitalist care tocmai se instala asemenea unui păianjen în URSS i-a eliminat pe câţiva care nu erau dispuşi să-şi asume vina pentru acest sabotaj.
Cei mai cunoscuţi probabil ucişi astfel, datorită acestor filme/documentare, sînt operatorii din camera de control Aleksandr Akimov şi Leonid Toptunov. În primul episod din serialul HBO, la minutul 32 din episodul al 2-lea din documentarul serial „Chernobyl: utopia in flames”, şi alte materialele diverse pe această temă, aflăm că ei au fost iradiaţi în timp ce s-au dus să verifice starea reactorului sau să deschidă nişte valve pentru a revărsa apă peste reactorul în flăcări. Însă erau alţi operatori de teren în centrală care puteau face acest lucru. Ei erau operatori de birou în camera de control. Nu era nevoie ca să fie trimişi acolo unde foarte probabil erau radiaţii. Poate că nici n-au fost trimişi şi au fost iradiaţi prin aceeaşi tehnică prin care a fost iradiat Alexander Litvinenko peste 20 de ani. Rămâne o ipoteză de cercetat pentru viitor. Nicăieri în vreo 20 de documentare pe care le-am văzut pe tema Cernobâl nu este prezentat vreun interviu cu membrii familiilor operatorilor morţi după explozia de la reactorul 4. Ne putem imagina ce idei susţin familiile lor. În acelaşi spirit stalinist dar prin altă tehnică a fost eliminat şi Nicolae Ceauşescu, personajul principal al evenimentelor din decembrie 1989. Vom vedea că alături de alţi potenţiali martori incomozi, au fost eliminaţi atât ministrul apărării Vasile Milea, despre care s-a spus că s-ar fi sinucis, dar şi capii miliţiei, generalii Nuţă şi Mihalea, doborâţi „printr-un accident aviatic” într-un elicopter aproape de Alba Iulia.
Cam acestea sînt marile cazuri de sabotaj făcute în afara României de spionii socialişti locali, dezertori/racolaţi la CIA. În următorul subcapitol voi descrie cazuri de spionii locali dezertori/racolaţi sau străini care au avut misiuni de subminare a sistemului politic socialist în interiorul României .