Capitolul 1. Colaborarea spionilor români cu cei occidentali în misiuni în afara României de diabolizare a imaginii lui Ceauşescu şi a comunismului est-european
Această secţiune are legătură cu precedenta
Am arătat în recentul meu documentar „Eroii au murit.1989. CIA” cum unii spioni români precum Ion Mihai Pacepa sau Matei Pavel Haiducu au colaborat cu spionajul civil occidental pentru manufacturarea unei imagini de ţară din lumea a treia a României, fapt ce s-a regăsit apoi în modul în care am fost batjocoriţi ca naţiune în Occident. În acest prim capitol al acestei cărţi voi detalia cele spuse în documentar şi voi aduce şi alt exemplu în care aşa ceva s-a întâmplat, respectiv cazul Ilich Ramirez Sánchez (alias Carlos Şacalul) .
1.1. Manufacturarea imaginii staliniste lui Ceauşescu în afara României înainte de 1989
Începând de la ora 02.24 din recentul meu documentar „Eroii au murit.1989. CIA” am arătat într-un nivel mediu de detaliu despre cum i s-a manufacturat lui Ceauşescu o imagine de dictator stalinist. Acest obiectiv dezinformaţional a fost realizat cu ajutorul unor agenţi dubli din Securitate (& CIA) sau chiar tripli (&CIA &KGB). Dar mai înainte, începând de la ora 01:38:42, am argumentat că el nu a fost un dictator stalinist. Modul în care Stalin a fost denunţat de către succesorul său la conducerea URSS, Nichita Hruşciov l-a învăţat se ferească de stalinism. Următorii lideri ai PC Sovietic pur şi simplu i-au desfigurat imaginea în URSS. Ceauşescu avea o inteligenţă medie, suficientă spre a fi învăţat din aceste evenimente pe care mişcarea comunistă le-a experimentat în anii 1950. El a văzut cu ochii lui cum persecutarea unor dizidenţi sau chiar a unor lideri precum Ana Pauker sau Lucreţiu Pătrăşcanu s-a întors ca un bumerang împotriva mişcării comuniste în percepţia publică. În România denunţarea crimelor de pe timpul lui Dej s-a făcut mai voalat. Dar o inteligenţă medie va fi fost suficientă ca să-l determine pe Ceauşescu să se ferească de aşa ceva. El învăţase să calmeze protestele de stradă prin tehnici destul de apropiate de cele occidentale similare din aceeaşi perioadă. De aceea, când au erupt protestele muncitoreşti de la Lupeni (1977) şi Braşov (1987) el a folosit măsuri mult mai blânde decât cele staliniste, chiar dacă acestea au fost încă unele dictatoriale, după cum am arătat în documentar la ora 01.30 .
În următoarele secţiuni voi aduce detalii în plus relativ la această temă. O să detaliez în ele două cazuri de astfel de spioni, respectiv generalul de securitate Ion Mihai Pacepa şi mai micul în grad Matei Pavel Haiducu, care au contribuit cel mai mult la manufacturarea acestei false imagini. Despre cei doi am analizat în documentar într-un grad mediu de detaliu, la ora 01.12 şi 01.13. În această carte am să intru într-un nivel mai mare de detaliu.
Ion Mihai Pacepa a studiat chimia la Universitatea Politehnică din Bucureşti din 1947 până în 1951. A avut înclinaţii artistice de mic spre desen şi vioară însă le-a abandonat la cerinţa părinţilor de a urma o carieră sigură. A rămas oarecum un iubitor de artă, casa lui fiind decorată de tablouri. Dar spiritul fantezist l-a călăuzit întreaga viaţă iar acţiunile pe care le-a întreprins sînt dominate de activităţi riscante. După absolvire a fost recrutat în Departamentul Securităţii Statului ( DSS) , fiind răspunzător de securitatea industrială. Avansează rapid şi în 1957 ajunge şeful filialei de spionaj industrial de la Frankfurt. În 1959 este numit şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe în care va rămâne aproape 20 de ani, când va defecta în SUA (în iulie 1978) .
Pacepa a fost un personaj privilegiat în societatea românească, ca toţi securiştii de altfel. El însă a fost şi mai privilegiat decât ceilalţi, avânt o relaţie apropiată cu familia Ceauşescu.
Plecarea lui în SUA şi protecţia oferită imediat de statul american nu au venit în ordinea în care el o descrie, ci invers: i s-a oferit mai întâi protecţia şi abia apoi a plecat. Gestul său a fost unul foarte riscant, ceea ce atestă înclinaţia sa spre fantezie şi risc. Dar el totuşi nu era atât de fantezist încât să acţioneze impulsiv fără un plan cu probabilitate maximă de reuşită. Un ofiţer de rang înalt de informaţii nu pleacă din spaţiul său. Cartea lui de căpătâi, „Orizonturi roşii”, este prima dintr-un întreg şir de manufacturări a unei imagini staliniste lui Ceauşescu şi comunismului est-european care continuă prin Matei Pavel Haiducu şi apoi prin ingineriile din decembrie 1989 , despre care am amintit anterior şi pe care le voi detalia în această serie de articole.
Orice informaţie dată publicului larg de către agenţiile de spionaj e dezinformare . Adevărul e oferit doar unei minorităţi de dezinformatori, care apoi îl distorsionează dezinformaţional pentru a fi trimis la presă. Uneori mai scapă şi adevăruri care trebuie cântărite la fel cum face psihanalistul de cabinet cu unele fantazări ale pacienţilor. În documentarul meu am lăsat câteva mărturii ai unor astfel de agenţi ai spionajului civil şi militar precum procurorul militar Dan Voinea , ofiţerul cosmetizat în istoric civil Alex Mihai Stoenescu sau vechiul şi noul securist Radu Tinu. Dar mărturiile lor conţin informaţii foarte probabile şi confirmate şi de alte surse. Nu e cazul cu „Orizonturi roşii”, o carte presărată cu minciuni în scop dezinformaţional general asupra opiniei publice româneşti şi internaţionale. Există 3 mari minciuni în această carte pe care am să le analizez în detaliu în următoarele secţiuni. Deocamdată am să insist pe motivaţia personală spre dezinformare, adică pe ce anume l-a făcut să defecteze, aşa cum se cheamă acţiunea sa în limbaj de spionaj, adică să dezerteze.
Există 3 motive pentru care Pacepa ar fi făcut asta, care pot exista separat sau chiar împreună.
- Criză în familie, dorinţa de a retrăi tinereţea
- Antipatia faţă de Ceauşescu
- Deconspirarea şi racolarea sa încă în timpul în care se afla la Frankfurt şi dorinţa de a ieşi mai devreme la pensie
Fiecare dintre acestea luate individual ar fi putut fi motive suficiente pentru defectarea lui, cu condiţia asigurării protecţiei statului SUA. Aşa că e greu să fac o ierarhie a acestor motive. Foarte probabil că au existat câte ceva din fiecare. Cu siguranţă primul motiv a fost prezent. Dacă un bărbat la 57 de ani fuge din ţară şi din familie, cu şanse aproape 0 de reunire, şi vinde unei alte ţări anumite secrete de stat, asta înseamnă că nu şi-a iubit cu adevărat familia şi, prin extrapolare, nici ţara, după cum a şi fost şi încă este perceput de colegi şi însuşi poporul român.
Dar nu poate fi doar atât. PCR nu interzicea divorţul şi nu retrăgea privilegiile celor care se despărţeau de familii. Dacă era doar asta, atunci putea să-şi găsească pe altcineva în ţară. Oricum, în cartea sa „Orizonturi roşii” el povesteşte că avea o amantă încă de atunci, ce locuia chiar în perimetrul locuinţei sale.
După cum am spus şi în documentar, faptul de a fi inferior ierarhic unui cizmar ce nu absolvise decât clasele primare, aşa cum a fost Ceauşescu (deşi el a urmat nişte cursuri de recuperare după ce a ajuns să deţină funcţii în partid), trebuie să-i fi produs o oarecare lehamite, deci şi acest motiv trebuie luat în considerare.
În sfârşit ultimul, dar nu cel din urmă, este posibilitatea ca să fi fost deconspirat şi recrutat de CIA prin spionajul local Vest-German cât timp a lucrat la Frankfurt. Aşa ceva s-a întâmplat cu mai mulţi spioni române despre care am menţionat la ora 01.16. Ne putem imagina că salariul oferit de spionajul occidental trebuie să fi fost de 10 ori mai mare decât cel oferit de statul român. În 20 de ani Pacepa ar fi putut strânge o avere de câteva milioane de dolari ascunşi pe undeva printr-o bancă occidentală. În loc să stea şi să-i asculte trăncănelile lui Ceauşescu, parcă mai bine ar fi fost pe un yacht occidental.
În schimbul acestor bani Pacepa a primit sarcini precise de a submina lent comunismul din interior încă dinainte de a pleca. Dar cea mai importantă dintre aceste sarcini a fost aceea de a-şi sacrifica familia. Plecând, el a lăsat-o pradă răzbunării PCR şi, în special a lui Ceauşescu. Cu ameninţarea la adresa familiei spionii dubli erau constrânşi să colaboreze de ambele părţi. În spaţiul comunist erau uneori condamnaţi la moarte, exceptând cazurile în care erau prinşi că spionează pentru URSS, după cum e cazul faimosului general Nicolae Militaru, dovedit agent GRU. Însă, observând revolta şi dispreţul propriei familii pentru gestul său, sau nedorind să creeze un conflict internaţional cu SUA (Pacepa fiind virtual cetăţean american), Securitatea i-a lăsat familia în pace, până la urmă.
Asta arată din nou faptul că spionajul românesc depăşise nivelul grobian al perioadei staliniste, când familiile trădătorilor erau pedepsite şi ele. Dar astfel de măsură era mai curând un exemplu împotriva celor care aveau astfel de tendinţe dar care erau ataşaţi de familie. Pacepa, dimpotrivă, ca un spion veritabil, a fost un actor în familia sa şi nu s-a ataşat realmente de ea, la fel cum fac spionii şi în stat. Fiind convinşi că el nu dădea doi bani pe propria familie, pe care a abandonat-o ca pe o ceapă degerată, securiştii nu au trecut la măsuri represive împotriva soţiei şi fiicei rămase în România, pentru că astfel nu-l puteau lovi pe el deloc.
Persecuţiile la adresa familiei lui Pacepa rămasă în ţară ar fi fost un subiect de notorietate internaţională. O astfel de reacţie pasivă a Securităţii însă a fost un eşec pentru planul CIA de manufacturare de stalinism a imaginii lui Ceauşescu şi comunismului. Dar, trebuia încercat. Dacă ar fi reuşit, atunci multe alte manufacturări nu s-ar mai fi făcut. Dimpotrivă, nerăzbunându-se pe familie, Securitatea a dat impresie de umanism iar Pacepa a fost văzut ca un laş cinic lipsit de sentimente părinteşti şi familiale în general. Această imagine încă e prezentă în grosul societăţii româneşti, de unde şi păstrarea condamnării la moarte pe care statul român i-a dat-o după defecarea sa.
Abia după aceea, poate cuprins de remuşcări sau poate la ordinul CIA de a-şi reface imaginea, el a trimis un mesaj audio către fiica sa prin care îşi justifica gestul printr-o subită adversitate faţă de crimele Securităţii, la care participase activ timp de 20 de ani. Am găsit acest mesaj în mediul online, e accesibil tuturor. Desigur, mesajul era lipsit de sens pentru familie, mai ales că venea chiar după vreo 20 de ani de la abandonarea ei. Această acţiune era o tentativă de a-i reface imaginea în percepţia publică românească, dar şi ea a eşuat. Pe lângă acest eşec, a eşuat per total şi manufacturarea imaginii de stalinist a lui Ceauşescu atât în percepţia publică românească dar şi în cea internaţională. Astăzi, majoritatea românilor îl apreciază pe fostul dictator ca fiind cel mai bun conducător român. Controversata „Casă a Poporului” a devenit simbol al oraşului Bucureşti şi al României în general între străini, care îşi fac poze cu această clădire mai mult decât cu oricare alt obiectiv turistic românesc.
Dar, dincolo de acest eşecuri, fuga lui Pacepa a arătat securiştilor că se poate. Succesul lui i-a îndemnat pe mulţi să facă la fel, din lăcomie, sub protecţia unei forţe mult mai mari într-o viitoare încleştare de forţe în viitorul apropiat. Putem fi siguri că maiorul Trosca de la USLA, ucis în decembrie 1989 printr-o inginerie socială grotescă la MAPN, nu a făcut un astfel de pact cu CIA. De fapt, majoritatea securiştilor n-au colaborat direct cu CIA, şi voi arăta în capitolul 2 de ce cred asta. CIA a racolat doar crema, restul fiind manipulaţi de aceste figuri racolate din poziţii cheie să acţioneze conform interesului său. Succesul lui Pacepa, faptul că ajunsese celebru prin cartea sa „Red Horizons”, i-a făcut pe mulţi să saliveze după o astfel de glorie şi au colaborat cu agenţia numărul 1 de spionaj din lume. Iar rezultatul l-am văzut odată cu tentativa de război civil din decembrie 1989 şi cei 33 de ani negri de după…
În următoarea secţiune voi descrie modul în care şi-a îndeplinit sarcina de diabolizare a imaginii lui Ceauşescu şi a României în cartea sa „Orizonturi roşii”.
În următoarele secţiuni voi aduce detalii în plus relativ la această temă. O să detaliez în ele două cazuri de astfel de spioni, respectiv generalul de securitate Ion Mihai Pacepa şi mai micul în grad Matei Pavel Haiducu, care au contribuit cel mai mult la manufacturarea acestei false imagini. Despre cei doi am analizat în documentar într-un grad mediu de detaliu, la ora 01.12 şi 01.13. În această carte am să intru într-un nivel mai mare de detaliu.
1.1.1. Motivaţii personale ale lui Ion Mihai Pacepa de manufacturare a imaginii staliniste lui Ceauşescu
Ion Mihai Pacepa a studiat chimia la Universitatea Politehnică din Bucureşti din 1947 până în 1951. A avut înclinaţii artistice de mic spre desen şi vioară însă le-a abandonat la cerinţa părinţilor de a urma o carieră sigură. A rămas oarecum un iubitor de artă, casa lui fiind decorată de tablouri. Dar spiritul fantezist l-a călăuzit întreaga viaţă iar acţiunile pe care le-a întreprins sînt dominate de activităţi riscante. După absolvire a fost recrutat în Departamentul Securităţii Statului ( DSS) , fiind răspunzător de securitatea industrială. Avansează rapid şi în 1957 ajunge şeful filialei de spionaj industrial de la Frankfurt. În 1959 este numit şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe în care va rămâne aproape 20 de ani, când va defecta în SUA (în iulie 1978) .
Pacepa a fost un personaj privilegiat în societatea românească, ca toţi securiştii de altfel. El însă a fost şi mai privilegiat decât ceilalţi, avânt o relaţie apropiată cu familia Ceauşescu.
Plecarea lui în SUA şi protecţia oferită imediat de statul american nu au venit în ordinea în care el o descrie, ci invers: i s-a oferit mai întâi protecţia şi abia apoi a plecat. Gestul său a fost unul foarte riscant, ceea ce atestă înclinaţia sa spre fantezie şi risc. Dar el totuşi nu era atât de fantezist încât să acţioneze impulsiv fără un plan cu probabilitate maximă de reuşită. Un ofiţer de rang înalt de informaţii nu pleacă din spaţiul său. Cartea lui de căpătâi, „Orizonturi roşii”, este prima dintr-un întreg şir de manufacturări a unei imagini staliniste lui Ceauşescu şi comunismului est-european care continuă prin Matei Pavel Haiducu şi apoi prin ingineriile din decembrie 1989 , despre care am amintit anterior şi pe care le voi detalia în această serie de articole.
Orice informaţie dată publicului larg de către agenţiile de spionaj e dezinformare . Adevărul e oferit doar unei minorităţi de dezinformatori, care apoi îl distorsionează dezinformaţional pentru a fi trimis la presă. Uneori mai scapă şi adevăruri care trebuie cântărite la fel cum face psihanalistul de cabinet cu unele fantazări ale pacienţilor. În documentarul meu am lăsat câteva mărturii ai unor astfel de agenţi ai spionajului civil şi militar precum procurorul militar Dan Voinea , ofiţerul cosmetizat în istoric civil Alex Mihai Stoenescu sau vechiul şi noul securist Radu Tinu. Dar mărturiile lor conţin informaţii foarte probabile şi confirmate şi de alte surse. Nu e cazul cu „Orizonturi roşii”, o carte presărată cu minciuni în scop dezinformaţional general asupra opiniei publice româneşti şi internaţionale. Există 3 mari minciuni în această carte pe care am să le analizez în detaliu în următoarele secţiuni. Deocamdată am să insist pe motivaţia personală spre dezinformare, adică pe ce anume l-a făcut să defecteze, aşa cum se cheamă acţiunea sa în limbaj de spionaj, adică să dezerteze.
Există 3 motive pentru care Pacepa ar fi făcut asta, care pot exista separat sau chiar împreună.
- Criză în familie, dorinţa de a retrăi tinereţea
- Antipatia faţă de Ceauşescu
- Deconspirarea şi racolarea sa încă în timpul în care se afla la Frankfurt şi dorinţa de a ieşi mai devreme la pensie
Fiecare dintre acestea luate individual ar fi putut fi motive suficiente pentru defectarea lui, cu condiţia asigurării protecţiei statului SUA. Aşa că e greu să fac o ierarhie a acestor motive. Foarte probabil că au existat câte ceva din fiecare. Cu siguranţă primul motiv a fost prezent. Dacă un bărbat la 57 de ani fuge din ţară şi din familie, cu şanse aproape 0 de reunire, şi vinde unei alte ţări anumite secrete de stat, asta înseamnă că nu şi-a iubit cu adevărat familia şi, prin extrapolare, nici ţara, după cum a şi fost şi încă este perceput de colegi şi însuşi poporul român.
Dar nu poate fi doar atât. PCR nu interzicea divorţul şi nu retrăgea privilegiile celor care se despărţeau de familii. Dacă era doar asta, atunci putea să-şi găsească pe altcineva în ţară. Oricum, în cartea sa „Orizonturi roşii” el povesteşte că avea o amantă încă de atunci, ce locuia chiar în perimetrul locuinţei sale.
După cum am spus şi în documentar, faptul de a fi inferior ierarhic unui cizmar ce nu absolvise decât clasele primare, aşa cum a fost Ceauşescu (deşi el a urmat nişte cursuri de recuperare după ce a ajuns să deţină funcţii în partid), trebuie să-i fi produs o oarecare lehamite, deci şi acest motiv trebuie luat în considerare.
În sfârşit ultimul, dar nu cel din urmă, este posibilitatea ca să fi fost deconspirat şi recrutat de CIA prin spionajul local Vest-German cât timp a lucrat la Frankfurt. Aşa ceva s-a întâmplat cu mai mulţi spioni române despre care am menţionat la ora 01.16. Ne putem imagina că salariul oferit de spionajul occidental trebuie să fi fost de 10 ori mai mare decât cel oferit de statul român. În 20 de ani Pacepa ar fi putut strânge o avere de câteva milioane de dolari ascunşi pe undeva printr-o bancă occidentală. În loc să stea şi să-i asculte trăncănelile lui Ceauşescu, parcă mai bine ar fi fost pe un yacht occidental.
În schimbul acestor bani Pacepa a primit sarcini precise de a submina lent comunismul din interior încă dinainte de a pleca. Dar cea mai importantă dintre aceste sarcini a fost aceea de a-şi sacrifica familia. Plecând, el a lăsat-o pradă răzbunării PCR şi, în special a lui Ceauşescu. Cu ameninţarea la adresa familiei spionii dubli erau constrânşi să colaboreze de ambele părţi. În spaţiul comunist erau uneori condamnaţi la moarte, exceptând cazurile în care erau prinşi că spionează pentru URSS, după cum e cazul faimosului general Nicolae Militaru, dovedit agent GRU. Însă, observând revolta şi dispreţul propriei familii pentru gestul său, sau nedorind să creeze un conflict internaţional cu SUA (Pacepa fiind virtual cetăţean american), Securitatea i-a lăsat familia în pace, până la urmă.
Asta arată din nou faptul că spionajul românesc depăşise nivelul grobian al perioadei staliniste, când familiile trădătorilor erau pedepsite şi ele. Dar astfel de măsură era mai curând un exemplu împotriva celor care aveau astfel de tendinţe dar care erau ataşaţi de familie. Pacepa, dimpotrivă, ca un spion veritabil, a fost un actor în familia sa şi nu s-a ataşat realmente de ea, la fel cum fac spionii şi în stat. Fiind convinşi că el nu dădea doi bani pe propria familie, pe care a abandonat-o ca pe o ceapă degerată, securiştii nu au trecut la măsuri represive împotriva soţiei şi fiicei rămase în România, pentru că astfel nu-l puteau lovi pe el deloc.
Persecuţiile la adresa familiei lui Pacepa rămasă în ţară ar fi fost un subiect de notorietate internaţională. O astfel de reacţie pasivă a Securităţii însă a fost un eşec pentru planul CIA de manufacturare de stalinism a imaginii lui Ceauşescu şi comunismului. Dar, trebuia încercat. Dacă ar fi reuşit, atunci multe alte manufacturări nu s-ar mai fi făcut. Dimpotrivă, nerăzbunându-se pe familie, Securitatea a dat impresie de umanism iar Pacepa a fost văzut ca un laş cinic lipsit de sentimente părinteşti şi familiale în general. Această imagine încă e prezentă în grosul societăţii româneşti, de unde şi păstrarea condamnării la moarte pe care statul român i-a dat-o după defecarea sa.
Abia după aceea, poate cuprins de remuşcări sau poate la ordinul CIA de a-şi reface imaginea, el a trimis un mesaj audio către fiica sa prin care îşi justifica gestul printr-o subită adversitate faţă de crimele Securităţii, la care participase activ timp de 20 de ani. Am găsit acest mesaj în mediul online, e accesibil tuturor. Desigur, mesajul era lipsit de sens pentru familie, mai ales că venea chiar după vreo 20 de ani de la abandonarea ei. Această acţiune era o tentativă de a-i reface imaginea în percepţia publică românească, dar şi ea a eşuat. Pe lângă acest eşec, a eşuat per total şi manufacturarea imaginii de stalinist a lui Ceauşescu atât în percepţia publică românească dar şi în cea internaţională. Astăzi, majoritatea românilor îl apreciază pe fostul dictator ca fiind cel mai bun conducător român. Controversata „Casă a Poporului” a devenit simbol al oraşului Bucureşti şi al României în general între străini, care îşi fac poze cu această clădire mai mult decât cu oricare alt obiectiv turistic românesc.
Dar, dincolo de acest eşecuri, fuga lui Pacepa a arătat securiştilor că se poate. Succesul lui i-a îndemnat pe mulţi să facă la fel, din lăcomie, sub protecţia unei forţe mult mai mari într-o viitoare încleştare de forţe în viitorul apropiat. Putem fi siguri că maiorul Trosca de la USLA, ucis în decembrie 1989 printr-o inginerie socială grotescă la MAPN, nu a făcut un astfel de pact cu CIA. De fapt, majoritatea securiştilor n-au colaborat direct cu CIA, şi voi arăta în capitolul 2 de ce cred asta. CIA a racolat doar crema, restul fiind manipulaţi de aceste figuri racolate din poziţii cheie să acţioneze conform interesului său. Succesul lui Pacepa, faptul că ajunsese celebru prin cartea sa „Red Horizons”, i-a făcut pe mulţi să saliveze după o astfel de glorie şi au colaborat cu agenţia numărul 1 de spionaj din lume. Iar rezultatul l-am văzut odată cu tentativa de război civil din decembrie 1989 şi cei 33 de ani negri de după…
În următoarea secţiune voi descrie modul în care şi-a îndeplinit sarcina de diabolizare a imaginii lui Ceauşescu şi a României în cartea sa „Orizonturi roşii”.
