Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedentua
1.2.2. 3 teme de manufacturare a imaginii diabolice lui Ceauşescu existente în cartea „Orizonturi roşii” a lui Ion Mihai Pacepa (continuare)
3. Falsa imagine a lui Ceauşescu ca terorist amator în cartea „Orizonturi roşii” a lui Ion Mihai Pacepa.
O altă proiecţie dezinformaţională majoră în cartea „Orizonturi roşii” a lui Ion Mihai Pacepa este asocierea lui Ceauşescu cu asocierea cu Yasser Arafat şi terorismul arab amator* . În contextul în care folclorul american ajunsese plin de informaţii privind auto-sabotajul coordonat de FBI la Pearl Harbor , şi foarte probabil reluat apoi de CIA la 11 septembrie 2001 , după cum am arătat mai sus, o astfel de inginerie avea rol de a reflecta sentimentele paranoide ale populaţiei spre comunism, nu către capitalism. Între timp, propaganda ambelor sisteme sociale le-a portretizat deliberat ca fiind radical diferite, ceea ce a menit să faciliteze eficienţa proiecţiei unul în celălalt .
Exact acest lucru face Pacepa în „Orizonturi roşii”, în care Ceauşescu este prezentat ca fiind foarte interesat de acţiuni terorist-amatoare, spre a fi aplicate în spaţiul occidental asupra dizidenţilor anticomunişti, precum cei asupra postului de radio „Europa Liberă”. Dar în primele 15 pagini Pacepa spune la un moment dat că Ceauşescu ar fi zis :
Ceauşescu avea momentele lui de incoerenţă, dar nu era atât de incoerent încât să angajeze terorişti amatori precum Ilici Ramirez Sánchez (alias „Carlos Şacalul”) şi care în mod ciudat să nu-şi facă nici treaba, adică să nu omoare ţinta. Nu era el vreo inteligenţă sclipitoare dar şi-ar fi dat seama că dacă ar fi lăsat-o în viaţă ar depune mărturie într-o viitoare anchetă.
Dincolo de absurdul situaţiei, terorismul amator se practică de inferiorii sau sub-privilegiaţii social pentru a se lupta cu supra-privilegiaţii. Terorismul amator asupra civililor este o metodă amatoare, de oameni dezorganizaţi, concediaţi sau cuprinşi de debut psihotic, care vor să se răzbune sau să se sinucidă pe un duşman real sau imaginar. Ceauşescu nu se înscrie în acest model, el având poziţie de supra-privilegiat social, şi având la dispoziţie o armată de profesionişti. Ce nevoie ar mai fi avut Ceauşescu de terorism amator atâta timp cât el era şef peste terorismul profesionist al armatei şi a tuturor instituţiilor represive?
Atunci când clasele de sus recurg la astfel de inginerii sociale, precum bomba ce a explodat în perimetrul Poliţiei la celebra grevă de la Chicago din 1886 şi avioanele ce s-au izbit de turnurile de la World Trade Center , ele o fac pentru inginerii sociale complexe precum incitarea la războaie sau stoparea revoltelor sociale. Ceauşescu şi toată Securitatea erau departe de a putea iniţia astfel de operaţiuni, născute în mediu capitalist, din marketing şi publicitate.
Imaginea lui Yasser Arafat cu acel batic şi cu nasul lung sintetizează sentimentele antiarabe occidentale şi anti-islamice în general, formate timp de secole. După acuzaţiile de terorism amator aduse asupra lui Yasser Arafat, Ceauşescu a şi rărit întâlnirile cu el s-a exprimat public împotriva lor. Mai mult decât atât, în tiparul discursului său şi-a şi făcut loc un alt cuvânt, „anti-terorism”, pe lângă cele deja consacrate de „anti-fascism”, „anti-imperialism” sau „independenţă” şi „suveranitate”. Spărgătorii de vitrine din 17 decembrie de la Timişoara au fost apelaţi şi ca „terorişti” în discursul său televizat din 20 decembrie. De fapt, Ceauşescu însuşi era vulnerabil la un atac terorist (amator), aşa că e puţin probabil să fi susţinut o activitate care se putea întoarce împotriva sa. Şi, la un moment dat, la sugestia Securităţii, el a venit pe ascuns la birou timp de mai multe săptămâni la rând, în locul lui pe traseul cunoscut fiind adusă o sosie. Pe lângă creşterea artificială a numărului victimelor în urma instigării de război civil din decembrie 1989, asocierea lui Ceauşescu cu terorismul amator avea rolul de a-l extirpa ideologic din funcţia de comandant suprem al armatei, inferiorizându-l în grad, ca adversar al armatei (profesioniste) şi asociindu-l cu luptătorii amatori, aşa cum sînt teroriştii amatori. O astfel de inginerie dezinformaţională a contribuit la abandonarea lui Ceauşescu de către armată; militarii au ales să lupte de partea celui puternic, având mai mari şanse de izbândă, mai curând decât să lupte alături de cei slabi şi amatori, după cum voi detalia într-o secţiune viitoare.
În timpul în care Pacepa scria „Orizonturi roşii”, „Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei” condusă de Yasser Arafat era considerată o organizaţie teroristă. În 2004 Arafat a murit şi niciodată nu s-a dispus urmărirea lui penală pentru terorism (amator). Dacă ar fi existat dovezi nemanufacturate cum că el ar fi fost un terorist (amator), atunci ar fi fost urmărit penal şi condamnat, fie şi post-mortem. Agenţia israeliană de spionaj civil, Mossad, este una dintre cele mai puternice din lume. Dacă Arafat ar fi fost implicat în activităţi de terorism amator, l-ar fi eliminat după cum i-a eliminat pe naziştii ascunşi prin America latină, cu toate schimbările lor de nume şi de înfăţişare prin operaţii estetice. Deşi există unele referinţe la OEP şi Yasser Arafat care îi indică drept „terorişti” , totuşi nu există nici un fel de dovadă că acestea ar fi comis crime împotriva civililor, ci acţiuni războinice autentice împotriva armatei israeliene. Aşa ceva nu poate fi numit terorism (amator) decât ca propagandă din partea inamicului.
Între 1967 şi 1970 OEP a fost în război ca atare cu armata israeliană cu privire la conflictul notoriu între israelieni şi palestinieni. În acel moment OEP era realmente o armată, care avea şi un departament politic. Ne putem imagina că armata OEP era mai slabă decât cea israeliană. Dar aceasta a fost puternic sprijinită de Occident în special de interesele marilor dinastii capitaliste Rockefeller şi Rothschild. Acestea împreună cu restul de mari industriaşi şi bancheri doreau exterminarea arabilor tradiţionalişti şi înlocuirea lor cu israelieni, care sînt mai profitabili deoarece aveau de multe generaţii experienţa vieţii industriale. Războaiele pe care marile dinastii le instigă din culise prin CIA şi restul de agenţii de spionaj internaţionale sînt făcute şi pentru a produce o astfel de eugenie, cu creşterea profitului marilor industriaşi şi bancheri.
În contextul acestui sprijin, OEP nu putea lupta de la egal la egal cu armata israeliană, preferând metode de gherilă. Ei bine, la fel ca şi în cazul Armatei Republicane Irlandeze, care acţiona într-un context similar, inamicul politic şi ideologic a numit aceste metode în mod eronat drept terorism (amator). Probabil că spionajul propriu al Marii Britanii şi Israelului şi-au şi înscenat astfel de atacuri asupra propriilor cetăţeni pentru a manufactura această minciună. În acele vremuri ea avea rol de manipulare a opiniei publice spre atragerea antipatiei asupra popoarelor irlandez şi palestinian în a avea propria ţară, în faţa tendinţelor imperialiste ale Marii Britanii şi soluţiei occidentale pentru realizarea statului Israel.
Nu vreau să susţin una dintre părţile aflate în aceste războaie, deoarece detest războiul. Însă catalogarea IRA şi OEP ca „organizaţii teroriste” (amatoare) a fost (şi încă este, pentru cei ce o consideră astfel) o minciună dezinformaţională cu rol de propagandă, din moment ce ele erau armate în toată regula. O armată slab dotată, aşa cum era IRA şi OEP, nu-şi permite niciodată să-şi irosească resursele pe civili. Ţinta ei este armata rivală. Dacă înving armata rivală, vor cuceri şi civilii. După cum am argumentat aici despre absurditatea ca bomba de la afacerea Haymarket de la Chicago din 1886 să fi fost creată de muncitori, în acelaşi fel argumentez improbabilitatea atacurilor asupra civililor din partea IRA sau OEP. Dimpotrivă, există dovezi certe că armata israeliană şi cea engleză a pătruns în teritoriile palestiniene şi nord-irlandeze şi au ucis civili. Acesta este un terorism profesionist, de două ori mai odios decât războiul deschis, unde civilii cad victime colaterale. Da, pot crede că anumiţi nord-irlandezi şi palestinieni şi-au făcut arme, inclusiv bombe, cu care s-au răzbunat aleatoriu pe englezi şi israelieni, de durere după ce şi-au pierdut un membru drag al familiei în astfel de conflicte armate. Dar nu cred că aceste acţiuni pot fi puse pe seama IRA şi OEP. Dacă aceste armate ar fi întâlnit un astfel de om, atunci nu l-ar fi lăsat să îşi piardă viaţa atât de ineficient ci l-ar fi convins să înveţe meseria de războinic şi să se înroleze de unde să provoace daune mai mari inamicului.
De aceea, după decade întregi de spirală a violenţelor, atât Marea Britanie cât şi Israel au decis acordarea unor drepturi în plus nord-irlandezilor şi palestinienilor. Ca efect direct, războaiele cu armatele lor au scăzut în intensitate apoi. Vechile organizaţii teroriste „IRA” şi „OEP” au fost recunoscute ca organizaţii politice şi acceptate la masa negocierilor. Aşa se face că, în ciuda unor articole precum cel de mai sus, mai nou Google, Wikipedia şi alte surse de informare publică (sau, mai bine zis, surse de dezinformare publică) au scos latura cu terorismul din descrierea OEP, aceasta fiind mai nou recunoscută ca o formaţiune politică, cu obiective şi metode de lucru legale.
Hopa! Păi şi cum e cu discuţiile dintre Ceauşescu şi Yasser Arafat despre plănuirea unor atacuri teroriste din cartea matale „Orizonturi roşii”, domnule Pacepa? Nu cumva ai colaborat cu un scriitor pentru a imagina acele detalii semnificative cu borcanul de miere, cu stridiile pe care a urinat Nicu Ceauşescu şi altele? Apropo, dacă aveai o memorie atât de literară, de ce n-ai mai scris şi alte cărţi cu iz literar despre viaţa din SUA? Putea să fie un best-seller, la ce figuri de stil şi ce detalii descrii în „Orizonturi roşii”. Nu cumva aceste detalii ţi-au fost dictate de profesioniştii din CIA iar tu le-ai acceptat ca preţ al salariului primit de la ei?
Între timp s-a dat „la loc comanda” pentru imaginea lui Yasser Arafat iar Pacepa a rămas de papagal. CIA nu mai are nevoie de el, mai ales acum că imaginea lui nu s-a putut restaura în opinia publică românească. Dar în anii 1980, Yasser Arafat a fost denigrat cu statutul de terorist tocmai pentru asocierea lui cu Ceauşescu, în scop general de proiecţie a infiltrării şi creării organizaţiilor teroriste de către CIA, pentru a manufactura apoi viitoare războaie în jurul lor, profitabile pentru şefii lor din dinastiile Rockefeller, Rothschild şi Morgan. Cu cât averea stăpânilor lor creşte mai mult în urma unor astfel de catastrofe umanitare, cu atât şi ei primesc diferite bonusuri de performanţă.
De fapt, apropierea lui Ceauşescu de Yasser Arafat a ţinut de interesele României în lumea arabă. El a vrut o poziţie privilegiată în Orientul Mijlociu, iar sprijinul Palestinei a atras simpatii între arabi. Aşa se face că înainte de 1989 România era un partener foarte important în Orientul Mijlociu pentru construcţia de infrastructură necesară în special extragerii petrolului, în special în Irak şi Siria. Însă peste ceva mai mult de o decadă, SUA a invadat Irakul sub falsul pretext al eliminării armelor chimice ce le-ar fi deţinut această ţară şi pentru a impune acolo „democraţia”. La fel ca şi în România, infrastructura construită acolo inclusiv de ţara noastră înainte de 1989 a fost rasă de pe faţa pământului în urma unui război civil mult mai amplu instigat în anii de ocupaţie americană. La fel s-a întâmplat şi cu Siria peste 20 de ani de la evenimentele din 1989 din România. Instigarea la război civil în Siria a fost copiată la indigo cu cea din România 1989; oraşul Daraa a avut exact acelaşi rol şi aceeaşi poziţie geopolitică relativ la ţările din zonă în izbucnirea acelui sângeros război civil din anii 2010 precum Timişoara în 1989.
Dimpotrivă, guvernul SUA a recunoscut public înarmarea talibanilor în timpul războiului cu URSS din anii 1970 cu Afganistanul , pe care apoi îi vor folosi la manufacturarea imaginii Al Qaeda şi a tragediei de la 11 septembrie 2001. Familia Bin Laden a făcut şi încă face afaceri cu importanţi pioni industriali din SUA. Deşi demagogii administraţiilor americane au recunoscut Arabia Saudită drept o ţară ce sprijină terorismul, totuşi afacerile între SUA şi această ţară merg ca pe roate. Internetul e plin de imagini cu regele saudit Salman ce discută într-o atmosferă cordială cu Barack Obama. La minutul 55 din documentarul meu „Sadismul în politica internaţională” am arătat la nivel mediu indicii înspăimântătoare ale implicării CIA în manufacturarea organizaţiei teroriste ISIS. În presa vremii a constituit un scandal uriaş subiecte precum spionului dublu CIA cu grad de căpitan Harith Al Sudani, care lucra în ISIS ca şofer de maşini capcană. Liderii ISIS înşişi au observat infiltrarea de spioni dubli între ei. Şeful spionajului britanic MI6, Alex Younger, a recunoscut direct acest lucru. De aceea această organizaţie a „dispărut” subit după ce aceste informaţii au ajuns publice.
Era internetului a permis răsuflarea acestor informaţii şi circulaţia lor rapidă şi largă în toate cotloanele societăţii. Dar înainte de anii 1990 ele erau cenzurate în presa de mainstream. Dar, ne putem imagina că unele dintre atacurile teroriste din lumea arabă au scos la iveală încrengături cu CIA. Ceauşescu a devenit acel obiect de proiecţie pentru aceste operaţiuni oribile, iar Pacepa a fost punctul de conexiune în manufacturarea acestei imagini. Astăzi, mai ales după deconspirarea mistificării „teroriştilor” care au provocat (oficial) de 5 ori mai multe victime după înlăturarea dictatorului, povestea sprijinirii terorismului amator de către Ceauşescu, aşa cum a descris-o Ion Mihai Pacepa în cartea lui „Orizonturi roşii”, a rămas goală de conţinut. Iată că dezinformarea cauzatoare de moarte cu teroriştii, lansată după ce Ceauşescu a fost înlăturat, a fost plămădită încă de atunci de CIA, prin intermediul cărţii lui Pacepa „Orizonturi roşii”. Majoritatea istoricilor proiectează către Ion Iliescu, FSN şi KGB acest produs dezinformaţional, deşi crema kgb-istă bătuse deja palma cu CIA în anii 1980, aşa cum am argumentat la minutul 55 din documentarul meu „Eroii au murit.1899. CIA” . În următoarea secţiune voi arăta cum acestei mistificări conform căreia Ceauşescu ar fi utilizat terorismul amator, i s-a dat o formă şi mai realistă cu ajutorul spionului defector (dezertor) Matei Pavel Haiducu .
* Am folosit termenul „amator” pentru că cel profesionist e practicat de statele însele prin ministerele de apărare sau de interne, prin care îşi terorizează sistematic supuşii spre a nu se revolta. Detalii în acest articol
Exact acest lucru face Pacepa în „Orizonturi roşii”, în care Ceauşescu este prezentat ca fiind foarte interesat de acţiuni terorist-amatoare, spre a fi aplicate în spaţiul occidental asupra dizidenţilor anticomunişti, precum cei asupra postului de radio „Europa Liberă”. Dar în primele 15 pagini Pacepa spune la un moment dat că Ceauşescu ar fi zis :
„Monica Lovinescu trebuie redusă la tăcere (…). Nu omorâtă. N-am nevoie de investigaţii neplăcute din partea fran-cezilor şi americanilor...” .
Ceauşescu avea momentele lui de incoerenţă, dar nu era atât de incoerent încât să angajeze terorişti amatori precum Ilici Ramirez Sánchez (alias „Carlos Şacalul”) şi care în mod ciudat să nu-şi facă nici treaba, adică să nu omoare ţinta. Nu era el vreo inteligenţă sclipitoare dar şi-ar fi dat seama că dacă ar fi lăsat-o în viaţă ar depune mărturie într-o viitoare anchetă.
Dincolo de absurdul situaţiei, terorismul amator se practică de inferiorii sau sub-privilegiaţii social pentru a se lupta cu supra-privilegiaţii. Terorismul amator asupra civililor este o metodă amatoare, de oameni dezorganizaţi, concediaţi sau cuprinşi de debut psihotic, care vor să se răzbune sau să se sinucidă pe un duşman real sau imaginar. Ceauşescu nu se înscrie în acest model, el având poziţie de supra-privilegiat social, şi având la dispoziţie o armată de profesionişti. Ce nevoie ar mai fi avut Ceauşescu de terorism amator atâta timp cât el era şef peste terorismul profesionist al armatei şi a tuturor instituţiilor represive?
Atunci când clasele de sus recurg la astfel de inginerii sociale, precum bomba ce a explodat în perimetrul Poliţiei la celebra grevă de la Chicago din 1886 şi avioanele ce s-au izbit de turnurile de la World Trade Center , ele o fac pentru inginerii sociale complexe precum incitarea la războaie sau stoparea revoltelor sociale. Ceauşescu şi toată Securitatea erau departe de a putea iniţia astfel de operaţiuni, născute în mediu capitalist, din marketing şi publicitate.
Imaginea lui Yasser Arafat cu acel batic şi cu nasul lung sintetizează sentimentele antiarabe occidentale şi anti-islamice în general, formate timp de secole. După acuzaţiile de terorism amator aduse asupra lui Yasser Arafat, Ceauşescu a şi rărit întâlnirile cu el s-a exprimat public împotriva lor. Mai mult decât atât, în tiparul discursului său şi-a şi făcut loc un alt cuvânt, „anti-terorism”, pe lângă cele deja consacrate de „anti-fascism”, „anti-imperialism” sau „independenţă” şi „suveranitate”. Spărgătorii de vitrine din 17 decembrie de la Timişoara au fost apelaţi şi ca „terorişti” în discursul său televizat din 20 decembrie. De fapt, Ceauşescu însuşi era vulnerabil la un atac terorist (amator), aşa că e puţin probabil să fi susţinut o activitate care se putea întoarce împotriva sa. Şi, la un moment dat, la sugestia Securităţii, el a venit pe ascuns la birou timp de mai multe săptămâni la rând, în locul lui pe traseul cunoscut fiind adusă o sosie. Pe lângă creşterea artificială a numărului victimelor în urma instigării de război civil din decembrie 1989, asocierea lui Ceauşescu cu terorismul amator avea rolul de a-l extirpa ideologic din funcţia de comandant suprem al armatei, inferiorizându-l în grad, ca adversar al armatei (profesioniste) şi asociindu-l cu luptătorii amatori, aşa cum sînt teroriştii amatori. O astfel de inginerie dezinformaţională a contribuit la abandonarea lui Ceauşescu de către armată; militarii au ales să lupte de partea celui puternic, având mai mari şanse de izbândă, mai curând decât să lupte alături de cei slabi şi amatori, după cum voi detalia într-o secţiune viitoare.
În timpul în care Pacepa scria „Orizonturi roşii”, „Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei” condusă de Yasser Arafat era considerată o organizaţie teroristă. În 2004 Arafat a murit şi niciodată nu s-a dispus urmărirea lui penală pentru terorism (amator). Dacă ar fi existat dovezi nemanufacturate cum că el ar fi fost un terorist (amator), atunci ar fi fost urmărit penal şi condamnat, fie şi post-mortem. Agenţia israeliană de spionaj civil, Mossad, este una dintre cele mai puternice din lume. Dacă Arafat ar fi fost implicat în activităţi de terorism amator, l-ar fi eliminat după cum i-a eliminat pe naziştii ascunşi prin America latină, cu toate schimbările lor de nume şi de înfăţişare prin operaţii estetice. Deşi există unele referinţe la OEP şi Yasser Arafat care îi indică drept „terorişti” , totuşi nu există nici un fel de dovadă că acestea ar fi comis crime împotriva civililor, ci acţiuni războinice autentice împotriva armatei israeliene. Aşa ceva nu poate fi numit terorism (amator) decât ca propagandă din partea inamicului.
Între 1967 şi 1970 OEP a fost în război ca atare cu armata israeliană cu privire la conflictul notoriu între israelieni şi palestinieni. În acel moment OEP era realmente o armată, care avea şi un departament politic. Ne putem imagina că armata OEP era mai slabă decât cea israeliană. Dar aceasta a fost puternic sprijinită de Occident în special de interesele marilor dinastii capitaliste Rockefeller şi Rothschild. Acestea împreună cu restul de mari industriaşi şi bancheri doreau exterminarea arabilor tradiţionalişti şi înlocuirea lor cu israelieni, care sînt mai profitabili deoarece aveau de multe generaţii experienţa vieţii industriale. Războaiele pe care marile dinastii le instigă din culise prin CIA şi restul de agenţii de spionaj internaţionale sînt făcute şi pentru a produce o astfel de eugenie, cu creşterea profitului marilor industriaşi şi bancheri.
În contextul acestui sprijin, OEP nu putea lupta de la egal la egal cu armata israeliană, preferând metode de gherilă. Ei bine, la fel ca şi în cazul Armatei Republicane Irlandeze, care acţiona într-un context similar, inamicul politic şi ideologic a numit aceste metode în mod eronat drept terorism (amator). Probabil că spionajul propriu al Marii Britanii şi Israelului şi-au şi înscenat astfel de atacuri asupra propriilor cetăţeni pentru a manufactura această minciună. În acele vremuri ea avea rol de manipulare a opiniei publice spre atragerea antipatiei asupra popoarelor irlandez şi palestinian în a avea propria ţară, în faţa tendinţelor imperialiste ale Marii Britanii şi soluţiei occidentale pentru realizarea statului Israel.
Nu vreau să susţin una dintre părţile aflate în aceste războaie, deoarece detest războiul. Însă catalogarea IRA şi OEP ca „organizaţii teroriste” (amatoare) a fost (şi încă este, pentru cei ce o consideră astfel) o minciună dezinformaţională cu rol de propagandă, din moment ce ele erau armate în toată regula. O armată slab dotată, aşa cum era IRA şi OEP, nu-şi permite niciodată să-şi irosească resursele pe civili. Ţinta ei este armata rivală. Dacă înving armata rivală, vor cuceri şi civilii. După cum am argumentat aici despre absurditatea ca bomba de la afacerea Haymarket de la Chicago din 1886 să fi fost creată de muncitori, în acelaşi fel argumentez improbabilitatea atacurilor asupra civililor din partea IRA sau OEP. Dimpotrivă, există dovezi certe că armata israeliană şi cea engleză a pătruns în teritoriile palestiniene şi nord-irlandeze şi au ucis civili. Acesta este un terorism profesionist, de două ori mai odios decât războiul deschis, unde civilii cad victime colaterale. Da, pot crede că anumiţi nord-irlandezi şi palestinieni şi-au făcut arme, inclusiv bombe, cu care s-au răzbunat aleatoriu pe englezi şi israelieni, de durere după ce şi-au pierdut un membru drag al familiei în astfel de conflicte armate. Dar nu cred că aceste acţiuni pot fi puse pe seama IRA şi OEP. Dacă aceste armate ar fi întâlnit un astfel de om, atunci nu l-ar fi lăsat să îşi piardă viaţa atât de ineficient ci l-ar fi convins să înveţe meseria de războinic şi să se înroleze de unde să provoace daune mai mari inamicului.
De aceea, după decade întregi de spirală a violenţelor, atât Marea Britanie cât şi Israel au decis acordarea unor drepturi în plus nord-irlandezilor şi palestinienilor. Ca efect direct, războaiele cu armatele lor au scăzut în intensitate apoi. Vechile organizaţii teroriste „IRA” şi „OEP” au fost recunoscute ca organizaţii politice şi acceptate la masa negocierilor. Aşa se face că, în ciuda unor articole precum cel de mai sus, mai nou Google, Wikipedia şi alte surse de informare publică (sau, mai bine zis, surse de dezinformare publică) au scos latura cu terorismul din descrierea OEP, aceasta fiind mai nou recunoscută ca o formaţiune politică, cu obiective şi metode de lucru legale.
Hopa! Păi şi cum e cu discuţiile dintre Ceauşescu şi Yasser Arafat despre plănuirea unor atacuri teroriste din cartea matale „Orizonturi roşii”, domnule Pacepa? Nu cumva ai colaborat cu un scriitor pentru a imagina acele detalii semnificative cu borcanul de miere, cu stridiile pe care a urinat Nicu Ceauşescu şi altele? Apropo, dacă aveai o memorie atât de literară, de ce n-ai mai scris şi alte cărţi cu iz literar despre viaţa din SUA? Putea să fie un best-seller, la ce figuri de stil şi ce detalii descrii în „Orizonturi roşii”. Nu cumva aceste detalii ţi-au fost dictate de profesioniştii din CIA iar tu le-ai acceptat ca preţ al salariului primit de la ei?
Între timp s-a dat „la loc comanda” pentru imaginea lui Yasser Arafat iar Pacepa a rămas de papagal. CIA nu mai are nevoie de el, mai ales acum că imaginea lui nu s-a putut restaura în opinia publică românească. Dar în anii 1980, Yasser Arafat a fost denigrat cu statutul de terorist tocmai pentru asocierea lui cu Ceauşescu, în scop general de proiecţie a infiltrării şi creării organizaţiilor teroriste de către CIA, pentru a manufactura apoi viitoare războaie în jurul lor, profitabile pentru şefii lor din dinastiile Rockefeller, Rothschild şi Morgan. Cu cât averea stăpânilor lor creşte mai mult în urma unor astfel de catastrofe umanitare, cu atât şi ei primesc diferite bonusuri de performanţă.
De fapt, apropierea lui Ceauşescu de Yasser Arafat a ţinut de interesele României în lumea arabă. El a vrut o poziţie privilegiată în Orientul Mijlociu, iar sprijinul Palestinei a atras simpatii între arabi. Aşa se face că înainte de 1989 România era un partener foarte important în Orientul Mijlociu pentru construcţia de infrastructură necesară în special extragerii petrolului, în special în Irak şi Siria. Însă peste ceva mai mult de o decadă, SUA a invadat Irakul sub falsul pretext al eliminării armelor chimice ce le-ar fi deţinut această ţară şi pentru a impune acolo „democraţia”. La fel ca şi în România, infrastructura construită acolo inclusiv de ţara noastră înainte de 1989 a fost rasă de pe faţa pământului în urma unui război civil mult mai amplu instigat în anii de ocupaţie americană. La fel s-a întâmplat şi cu Siria peste 20 de ani de la evenimentele din 1989 din România. Instigarea la război civil în Siria a fost copiată la indigo cu cea din România 1989; oraşul Daraa a avut exact acelaşi rol şi aceeaşi poziţie geopolitică relativ la ţările din zonă în izbucnirea acelui sângeros război civil din anii 2010 precum Timişoara în 1989.
Dimpotrivă, guvernul SUA a recunoscut public înarmarea talibanilor în timpul războiului cu URSS din anii 1970 cu Afganistanul , pe care apoi îi vor folosi la manufacturarea imaginii Al Qaeda şi a tragediei de la 11 septembrie 2001. Familia Bin Laden a făcut şi încă face afaceri cu importanţi pioni industriali din SUA. Deşi demagogii administraţiilor americane au recunoscut Arabia Saudită drept o ţară ce sprijină terorismul, totuşi afacerile între SUA şi această ţară merg ca pe roate. Internetul e plin de imagini cu regele saudit Salman ce discută într-o atmosferă cordială cu Barack Obama. La minutul 55 din documentarul meu „Sadismul în politica internaţională” am arătat la nivel mediu indicii înspăimântătoare ale implicării CIA în manufacturarea organizaţiei teroriste ISIS. În presa vremii a constituit un scandal uriaş subiecte precum spionului dublu CIA cu grad de căpitan Harith Al Sudani, care lucra în ISIS ca şofer de maşini capcană. Liderii ISIS înşişi au observat infiltrarea de spioni dubli între ei. Şeful spionajului britanic MI6, Alex Younger, a recunoscut direct acest lucru. De aceea această organizaţie a „dispărut” subit după ce aceste informaţii au ajuns publice.
Era internetului a permis răsuflarea acestor informaţii şi circulaţia lor rapidă şi largă în toate cotloanele societăţii. Dar înainte de anii 1990 ele erau cenzurate în presa de mainstream. Dar, ne putem imagina că unele dintre atacurile teroriste din lumea arabă au scos la iveală încrengături cu CIA. Ceauşescu a devenit acel obiect de proiecţie pentru aceste operaţiuni oribile, iar Pacepa a fost punctul de conexiune în manufacturarea acestei imagini. Astăzi, mai ales după deconspirarea mistificării „teroriştilor” care au provocat (oficial) de 5 ori mai multe victime după înlăturarea dictatorului, povestea sprijinirii terorismului amator de către Ceauşescu, aşa cum a descris-o Ion Mihai Pacepa în cartea lui „Orizonturi roşii”, a rămas goală de conţinut. Iată că dezinformarea cauzatoare de moarte cu teroriştii, lansată după ce Ceauşescu a fost înlăturat, a fost plămădită încă de atunci de CIA, prin intermediul cărţii lui Pacepa „Orizonturi roşii”. Majoritatea istoricilor proiectează către Ion Iliescu, FSN şi KGB acest produs dezinformaţional, deşi crema kgb-istă bătuse deja palma cu CIA în anii 1980, aşa cum am argumentat la minutul 55 din documentarul meu „Eroii au murit.1899. CIA” . În următoarea secţiune voi arăta cum acestei mistificări conform căreia Ceauşescu ar fi utilizat terorismul amator, i s-a dat o formă şi mai realistă cu ajutorul spionului defector (dezertor) Matei Pavel Haiducu .
* Am folosit termenul „amator” pentru că cel profesionist e practicat de statele însele prin ministerele de apărare sau de interne, prin care îşi terorizează sistematic supuşii spre a nu se revolta. Detalii în acest articol
