Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedenta
1.2.2. Trei teme de manufacturare a imaginii diabolice lui Ceauşescu existente în cartea „Orizonturi roşii” a lui Ion Mihai Pacepa
Cartea dezertorului (în limbajul spionajului civil „defectatului”) în SUA Ion Mihai Pacepa „Orizonturi roşii” e plină de intrigi telenovelistice care au aspect de găinării faţă de marile operaţii de spionaj civil întreprinse de FBI la Pearl Harbor 1941 sau de CIA la World Trade Center 2001 , la care se adaugă ştergerea cât mai credibilă a urmelor ambelor evenimente. În cele 180 de pagini nu auzim date şi evenimente concrete cu rezonanţă publică, ci doar propagandă anti-comunistă venită dinspre fratele de cruce al comunismului, capitalismul sălbatic. Această carte este un produs al campaniei de diabolizare a imaginii comunismului cu scopul de a crea o dictatură capitalistă mai draconică decât a fost cea comunistă. De aceea, pentru acest obiectiv era nevoie de ceva mai concret, iar asta a fost cazul Haiducu, despre care voi detalia într-un articol următor.
Este foarte probabil ca majoritatea scenelor descrise de Pacepa în această carte să fie adevărate deşi multe sînt exagerate. Alte date din ea au fost supuse uitării, condensării, şi redistribuirii temporale. Un exemplu este dat de alterarea mnezică a localităţii „2 mai” de la litoralul românesc de lângă graniţa cu Bulgaria, redenumită în carte „9 mai”. Între cifra 2 şi 9 există o asemănare fonetică evidentă, dacă 2 se pronunţă „două”. După ani şi ani memoria poate amesteca şi înlocui unele detalii cu altele. Însă, în cartea sa, Pacepa merge şi mai departe, construind o adevărată fantazare a explicaţiei numelui acestei localităţi, descrisă eronat cum că ar fi fost dedicat zilei Europei. Această poveste nu are nici un fel de legătură cu istoria reală a localităţii 2 mai, ci cu Kogălniceanu la sfârşitul al 19-lea, pe când proiectul Europei unite nici măcar nu era născut. O astfel de eroare a fost inerentă spiritului său fantezist, supravieţuit din perioada în care voia să ajungă pictor sau violonist, despre care am detaliat în secţiunea anterioară. În această naraţiune Pacepa s-a lăsat pradă unor amestecuri de amintiri din perioade diferite. Probabil că multe din detaliile picante din cartea sa „Orizonturi roşii” sînt produsul unei astfel de fantazări retroactive.
Dar dincolo de asemenea erori inerente trecerii timpului sau a distorsionării fondului său psihopatologic de percepţie şi stocare mnezică, există unele cu scop principal dezinformaţional. Există însă câteva teme cu aspect de proiecţie, direct comandate de CIA în schimbul salariului său mare primit de la ei, ce l-a făcut să lase viaţa oricum privilegiată din România şi să plece în SUA.
În cartea mea „Manifestul societăţii automatiste” pe care o public pe platforma Concept am început de la o vreme analiza tehnicilor de dezinformare în produsele spionajului civil care au dus la credibilizarea maximă a minciunii uriaşe cum că evenimentul de la Pearl Harbor din decembrie 1941 ar fi fost un atac surpriză. Supravieţuitorii au văzut cu ochii lor mulţimea de manevre sociale care au paralizat sistemul defensiv al bazei, precum radarul care a interceptat avioanele japoneze cu 50 minute înainte de atac, sau nava Ward care a interceptat şi scufundat un minisubmarin cu 90 minute înainte. Cu toate acestea dictatura capitalistă i-a sugrumat pur şi simplu informaţional, poveştile lor fiind realmente cenzurate. Astfel că istoria oficială ne prezintă această uriaşă minciună ca fiind adevăr, după cum a făcut cu alte situaţii precum fictiva declaraţie de război a lui Hitler împotriva SUA, despre are am detaliat la ora 01.30 din documentarul meu „Cea mai mare crimă din istorie” .
Pentru credibilizarea acestor minciuni gogonate în percepţia publică e nevoie de un întreg aparat dezinformaţional folosit de spionajul civil. O armată de psihologi şi sociologi folosesc tehnici de manipulare spre a crea astfel de uriaşe minciuni, servite apoi ca produse de presă. Una dintre aceste tehnici de dezinformare este ceea ce psihanaliza clasică numeşte „proiecţie” (unul dintre „mecanismele de apărare ale Eului”). Proiecţia este expulzarea către exterior, către alte persoane sau obiecte, a lucrurilor neplăcute pentru (ceea ce psihanaliza clasică numeşte) „Eu”. Exact acest lucru se practică de aparatul dezinformaţional al spionajului civil, cu diferenţa că nu numai că nu e „inconştient”, ci vine chiar în urma unui serviciu specializat premeditat şi asumat de dezinformare din spionajul civil . Dacă pentru psihanaliza clasică acest „mecanism de apărare al Eului” este unul inconştient, dimpotrivă, pentru psihanaliza istoriei, aşa cum o dezvolt eu în aceste texte, el este unul „supra-conştient”, dacă se poate folosi un astfel de termen. El vizează o activitate concertate de elaborare a unei întregi echipe ce lucrează în departamentul de dezinformare a agenţiilor de spionaj civil din ţările capitaliste pentru a crea astfel de produse complexe de dezinformare. Iată că ei nu toacă degeaba miliardele de dolari fără să producă nimic, aşa cum ni se dă înşelător impresia. Ele produc cel mai important mecanism de funcţionare a societăţii capitaliste: dezinformarea.
Ei bine, proiecţia este principala tehnică de dezinformare în cartea „Orizonturi roşii”. În ea Pacepa inserează 3 teme proiective majore cu scop dezinformaţional de manufacturare a imaginii staliniste lui Ceauşescu, respectiv ca satrap burghez, cea de samsar militar şi cea de organizator de atacuri teroriste amatoare (cele profesioniste fiind războaiele însele făcute cu ajutorul armatelor profesioniste). Am să le detaliez în continuare pe primele două, urmând ca pentru cea de-a treia să fac un articol separat.
1. Membrii familiei Ceauşescu portretizaţi ca satrapi burghezi
În cartea sa „Orizonturi roşii”, Pacepa o descrie pe Elena Ceauşescu ca o satrapă capitalistă, cu aroganţa şi agresivitatea tipică unui patron burghez capitalist, gata mereu să concedieze pe cineva sau să măture pe jos cu subalternii. Iată mai jos câteva dintre anumite afirmaţii pe care ea le-ar fi făcut în contexte diferite, şi care mie mi se par exagerate dacă nu cumva chiar elucubraţii de-ale lui, precum în povestea cu localitatea „2 mai” despre care am relatat în articolul anterior.
Ceva din aceste trăsături avea la nivel potenţial orice ştab comunist, şi tocmai de aceea pilonii capitalismului sălbatic de după 1989 au fost chiar marii aplaudaci comunişti. Dar acest tip de reacţie descris de Pacepa la Elena vine din lăcomia capitalistă , care e mai temperată în comunism. Probabil că acele scene sînt „înfrumuseţate” de un posibil scriitor colaborator cu CIA cu scopul de denigrare a cuplului prezidenţial în lumea occidentală, dar fără corespondenţă în cea comunistă. Un astfel de portret denigrator a fost creat în special pentru a avea rezonanţă la populaţia occidentală căreia i se adresa cartea. În mod neaşteptat unele odrasle ale unor familii înstărite din spaţiul occidental îmbrăţişează idei ecologiste, socialiste şi chiar comuniste. Însuşi celebrul Marx, fondatorul comunismului, a fost fiu de burghez.
Unii o fac în paralel cu retragerea într-un stil de viaţă religios, tradiţionalist. Alţii o fac din negativism oedipian; ranchiuna lor familială poate avea consecinţe politice importante deoarece pot deveni modele pentru tineri şi pentru electorat. Ei se pot implica în activităţi demagogice seducătoare pentru omul simplu, ceea ce le poate aduce notorietate şi accesiune în forurile demagogiste superioare precum Parlamentul. În ziua de astăzi ei sunt camuflaţi de personaje controlate de CIA precum Donald Trump în SUA, Giorgia Meloni în Italia sau Şoşoacă şi Simon de la noi . Dar în anii 1980 aceste modele erau contracarate prin astfel de caricaturizări denigratoare cu care cuplul Ceauşescu a fost descris în cartea lui Pacepa.
De fapt, Elena Ceauşescu avea o atitudine de mătuşă comunistă văduvă, pisăloagă şi obositoare. Mai toţi am cunoscut aşa ceva în familie. Dar astăzi asemenea personaj a ajuns pe cale de dispariţie, pe măsura dispariţiei familiei însăşi. La câte o petrecere familială mătuşa văduvă avea chef de exerciţii de gramatică sau de alte domenii cu copiii familiei. Pisălogii comunişti erau într-adevăr nesuferiţi, iar Elena Ceauşescu chiar trebuie să fi fost o femeie foarte enervantă. Dar astfel de reacţii şi afirmaţii sînt specifice patronilor capitalişti, nu pisălogilor comunişti, care sînt doar nesuferiţi şi enervanţi. Dimpotrivă, patronii capitalişti sînt de-a dreptul odioşi. Ei bine, Elena, Nicu şi parţial Nicolae sînt descrişi astfel tocmai cu scopul de a converge către ei antipatia celor ce trăiesc în capitalism. Pentru cei care am avut experienţă cu capitalismul, inclusiv cel cu papion din Occident, (şi, între timp, am ajuns majoritari în România), auzul felului cum îi ceartă Ceauşescu pe Coman şi Bălan în acea teleconferinţă (presupus a data) din 17 decembrie (minutul 8.20) poate crea o nostalgie faţă de modul în care sînt batjocoriţi oameni de patronii capitalişti.
Eu am scris la un moment dat un articol pe tema modului în care omul e tratat de şefii capitalişti autohtoni, numit „Şeful/patronul român”.. După aceea m-am trezit apoi cu replicile şefilor sau locotenenţilor lor care mă apostrofau tot pe mine. Între timp mi-am dat seama că şi patronul occidental e la fel precum cei descrişi de mine în acel articol, cu diferenţa că el pune pe altul să se poarte urât cu angajaţii, sau profită pur şi simplu de teroarea cultivată în jurul lor de instituţii specializate aşa cum am arătat în articolul „Terorismul ca pilon al functionarii statului”, absorbit apoi în cealaltă carte „Manifestul societăţii automatiste” . Atunci, pe viu în piaţa muncii, mi-am consolidat eu teoria sclavagismului; acesta s-a modificat în era modernă dar nu s-a abolit , după cum o altă vrăjeală din istorie spune. Doar biciul mai lipsea în peisaj * ... Modul în care am fost umiliţi noi graficienii designeri de aceşti 35 de ani negri, treptat, timp de ani de zile, ne-a făcut să ne simţim ca nişte sclavi. În numai 10 ani de activare în mediul privat m-am convins că toată vrăjeala asta cu revoluţia şi bunăstarea cu care am fost îndoctrinaţi de mici a fost o farsă. Sînt convins că în aceşti 33 de ani negri am destui susţinători ai acestei idei care au trecut şi ei prin aşa ceva.
Elena Ceauşescu mai este descrisă şi ca avidă după pornografie, gata să asculte înregistrările picante realizate de spionajul civil din acea vreme, cu diverse sisteme de interceptare, prin numeroasele agente care erau vârâte în paturile ţintelor. Dimpotrivă, soţul său Nicolae e descris ca fiind ceva mai pudic. Dar, dacă între cei doi ar fi existat asemenea fractură de relaţionare cu pornografia, atunci n-ar mai fi fost împreună. Consumatorii de pornografie cu relaţie fidelă de cuplu, aşa cum era Elena, sînt tipici stilului de viaţă capitalist. Lentoarea stilului de viaţă comunist îi face pe membrii cuplului să se mulţumească cu partenerul/partenera de cuplu sau, uneori, să recurgă la a 3-a persoană pe post de amant/ amantă. În comunism pornografia tematică e accesată de cei cu anumite deformări psihopatologice ale libidoului, pentru a-şi îndeplini mai realist fantasmele. Nici Elena şi nici Nicolae nu aveau un libido crescut, în acord cu însăşi originea lor din clasele de jos, despre care am şi scris un articol cu ceva timp în urmă intitulat „Cele 3 tipuri de orgasme” cu ceva timp în urmă . Niciunul dintre ei nu au avut alte relaţii amoroase după ce s-au întâlnit, spre deosebire de membrii cuplurilor din capitalism, care se plictisesc unul de celălalt după o vreme.
Plus că, chiar şi în stilul de viaţă stresant din capitalism, femeile sînt mai puţin consumatoare de pornografie, şi cu atât mai puţin în comunism. Cam aşa era şi Elena Ceauşescu. Ea a fost modelul anti-erotismului prin definiţie, inclusiv în tinereţe, la fel ca mătuşa abstinentă menţionată mai sus. Dacă Pacepa nu a fabulat total în această temă, şi ea chiar asculta acele înregistrări ale situaţiilor intime în care se aflau urmăriţii spionajului civil comunist, foarte probabil că o făcea din spirit de bârfă, pentru a putea servi câte o replică tăioasă interlocutorilor. Portretul său de excentrică sexual făcut de Pacepa este unul fals, făcut pentru oripilarea spiritelor conservatoare, care la acea vreme erau majoritare în societate.
* deşi la un moment dat, o anumită şefă, notorie printre graficienii 3D de la firma de jocuri video AMC, fiică de fost parlamentar PSD, chiar m-a ameninţat cu biciul.
2. Falsa imagine a lui Ceauşescu ca samsar militar
Pe tot parcursul cărţii sale „ Orizonturi roşii”, Pacepa repetă obsesiv predispoziţia lui Ceauşescu de a vinde arme. La un moment dat, pe la primele 20 de pagini din această carte (pagina diferă de la ediţie la ediţie), este redată o posibilă afirmaţie a lui Ceauşescu pe care o citez cuvânt cu cuvânt:
Observăm că ea sugerează că Ceauşescu ar fi cerut tacit convertirea unei fabrici de maşini de spălat în producţie de arme, pentru că de acolo ar fi venit dolarii. Pentru cei ce am trăit pe timpul acela, sau avem rude apropiate ce au făcut-o, ştim că producţia de armament avea o pondere redusă în economie. La noi în Gorj era vestită fabrica de armament de la Sadu, cu însemnătate specială pentru mine pentru că acolo l-a „sechestrat” mamaia pe tataia, detaşat de la Sinaia în timpul războiului ca strungar. Ca şi localitatea Sadu şi fabrica sa era una destul de mică. Mai târziu am aflat de fabrici similare în diverse localităţi mici şi medii de prin ţară.
Sînt convins că statul român a vândut arme, fiind dispus să vândă orice. Această temă e menită să exagereze ipocrizia inerentă a lui Ceauşescu, ca şef de stat (terorist ) faţă de discursul său pacifist. Da, statul a fost şi va rămâne încă unul terorist, ce funcţionează pe ameninţările forţei armelor. Dar, parcă cele comuniste au făcut mai puţin războaie… Dincolo de asta, ideea că economia românească ar fi fost centrată pe construcţia de armament e o minciună gogonată cu funcţie proiectivă. Nu mai e nevoie să spun care ţară alocă cei mai mulţi bani pe dotările militare şi vinde cele mai multe arme…
Ei bine, aceste paragrafe despre vânzările de arme sînt manufacturate, tocmai pentru a proiecta în afară către adversarul ideologic şi politic una dintre cele mai serioase acuzaţii care i se aduc imperialismului american. Cine nu cunoaşte realitatea geopolitică a ultimului secol poate rămâne cu falsa impresie cum că România înainte de 1989 ar fi finanţat războaie şi ar fi ţinut-o din război în război. Da, România avea o armată dotată cât de cât, însă era departe de a face faţă unui conflict cu ţările membre NATO atât ca tehnică cât şi ca logistică. A fost suficient o mână de spioni dubli cu informaţii instigatoare ca militarii şi alţi membri ai instituţiilor represive să se împuşte între ei şi ţara să fie realmente paralizată sub aspectul defensiv, după cum am arătat la ora 03.05 în documentar
.
Foarte interesant e faptul că pentru noi românii nu ar fi constituit vreo problemă de îngrijorare o astfel de presupusă vânzare de arme, în contextul în care ştiam fiecare presiunea de plată a datoriei externe. Tema aceasta a putut doar să-i exagereze doza inerentă de ipocrizie a lui Ceauşescu, relativ la discursurile sale pacifiste notorii, ca a oricărui demagog. Dar traiul în capitalism ne-a făcut pe toţi nişte ipocriţi, aşa că a-l acuza pe Ceauşescu de ipocrizie astăzi pare a fi un râs de oală spartă. Ipocrizia, minciuna şi dezinformarea constituie punctul comun atât pentru dictatura clasică specifică României atunci, dar mai ales pentru demagogii postdecembrişti, contrafăcuţi de spionajul civil ca lideri politici. Astăzi avem destulă experienţă socială să ne dăm seama că ipocrizia lui Ceauşescu era floare la ureche pe lângă cea a noilor demagogi din aşanumita „democraţie”. În ambele cazuri tema vânzării armelor nu are rezonanţă denigratoare în percepţia publică românească.
Tema vânzării armelor are însă o mare rezonanţă economică în percepţia publică occidentală şi cea americană în special. Comerţul internaţional cu arme şi echipamente militare în special pentru SUA, parte importantă din economia americană. Nici pe americanul de rând nu-l deranjează prea tare faptul că SUA e cel mai mare constructor şi comerciant de arme din lume, atâta timp cât el are un job mai bine plătit datorită acestei afaceri. Dimpotrivă, Ceauşescu şi a oricare alt potenţial producător de arme putea părea un atentator la adresa siguranţei jobului americanului de rând. Prin această naraţiune inserată în intervale scurte în cartea lui Pacepa, lui Ceauşescu i se făcea astfel imagine de competitor pentru uriaşa afacere a comerţului cu arme. Eliminarea lui Ceauşescu, pe care experienţa socială occidentală o recunoştea cu uşurinţă, era astfel justificată economic prin păstrarea joburilor acolo în giganticele companii occidentale producătoare de arme. De aceea există această temă inserată şi reluată aproape obsesional în cartea lui Pacepa, asemenea unei reclame.
În următoarea secţiunevoi descrie cea de-a 3-a temă proiectivă în cartea „Orizonturi roşii” a lui Ion Mihai Pacepa , respectiv cea de terorist amator pentru Ceauşescu
Este foarte probabil ca majoritatea scenelor descrise de Pacepa în această carte să fie adevărate deşi multe sînt exagerate. Alte date din ea au fost supuse uitării, condensării, şi redistribuirii temporale. Un exemplu este dat de alterarea mnezică a localităţii „2 mai” de la litoralul românesc de lângă graniţa cu Bulgaria, redenumită în carte „9 mai”. Între cifra 2 şi 9 există o asemănare fonetică evidentă, dacă 2 se pronunţă „două”. După ani şi ani memoria poate amesteca şi înlocui unele detalii cu altele. Însă, în cartea sa, Pacepa merge şi mai departe, construind o adevărată fantazare a explicaţiei numelui acestei localităţi, descrisă eronat cum că ar fi fost dedicat zilei Europei. Această poveste nu are nici un fel de legătură cu istoria reală a localităţii 2 mai, ci cu Kogălniceanu la sfârşitul al 19-lea, pe când proiectul Europei unite nici măcar nu era născut. O astfel de eroare a fost inerentă spiritului său fantezist, supravieţuit din perioada în care voia să ajungă pictor sau violonist, despre care am detaliat în secţiunea anterioară. În această naraţiune Pacepa s-a lăsat pradă unor amestecuri de amintiri din perioade diferite. Probabil că multe din detaliile picante din cartea sa „Orizonturi roşii” sînt produsul unei astfel de fantazări retroactive.
Dar dincolo de asemenea erori inerente trecerii timpului sau a distorsionării fondului său psihopatologic de percepţie şi stocare mnezică, există unele cu scop principal dezinformaţional. Există însă câteva teme cu aspect de proiecţie, direct comandate de CIA în schimbul salariului său mare primit de la ei, ce l-a făcut să lase viaţa oricum privilegiată din România şi să plece în SUA.
În cartea mea „Manifestul societăţii automatiste” pe care o public pe platforma Concept am început de la o vreme analiza tehnicilor de dezinformare în produsele spionajului civil care au dus la credibilizarea maximă a minciunii uriaşe cum că evenimentul de la Pearl Harbor din decembrie 1941 ar fi fost un atac surpriză. Supravieţuitorii au văzut cu ochii lor mulţimea de manevre sociale care au paralizat sistemul defensiv al bazei, precum radarul care a interceptat avioanele japoneze cu 50 minute înainte de atac, sau nava Ward care a interceptat şi scufundat un minisubmarin cu 90 minute înainte. Cu toate acestea dictatura capitalistă i-a sugrumat pur şi simplu informaţional, poveştile lor fiind realmente cenzurate. Astfel că istoria oficială ne prezintă această uriaşă minciună ca fiind adevăr, după cum a făcut cu alte situaţii precum fictiva declaraţie de război a lui Hitler împotriva SUA, despre are am detaliat la ora 01.30 din documentarul meu „Cea mai mare crimă din istorie” .
Pentru credibilizarea acestor minciuni gogonate în percepţia publică e nevoie de un întreg aparat dezinformaţional folosit de spionajul civil. O armată de psihologi şi sociologi folosesc tehnici de manipulare spre a crea astfel de uriaşe minciuni, servite apoi ca produse de presă. Una dintre aceste tehnici de dezinformare este ceea ce psihanaliza clasică numeşte „proiecţie” (unul dintre „mecanismele de apărare ale Eului”). Proiecţia este expulzarea către exterior, către alte persoane sau obiecte, a lucrurilor neplăcute pentru (ceea ce psihanaliza clasică numeşte) „Eu”. Exact acest lucru se practică de aparatul dezinformaţional al spionajului civil, cu diferenţa că nu numai că nu e „inconştient”, ci vine chiar în urma unui serviciu specializat premeditat şi asumat de dezinformare din spionajul civil . Dacă pentru psihanaliza clasică acest „mecanism de apărare al Eului” este unul inconştient, dimpotrivă, pentru psihanaliza istoriei, aşa cum o dezvolt eu în aceste texte, el este unul „supra-conştient”, dacă se poate folosi un astfel de termen. El vizează o activitate concertate de elaborare a unei întregi echipe ce lucrează în departamentul de dezinformare a agenţiilor de spionaj civil din ţările capitaliste pentru a crea astfel de produse complexe de dezinformare. Iată că ei nu toacă degeaba miliardele de dolari fără să producă nimic, aşa cum ni se dă înşelător impresia. Ele produc cel mai important mecanism de funcţionare a societăţii capitaliste: dezinformarea.
Ei bine, proiecţia este principala tehnică de dezinformare în cartea „Orizonturi roşii”. În ea Pacepa inserează 3 teme proiective majore cu scop dezinformaţional de manufacturare a imaginii staliniste lui Ceauşescu, respectiv ca satrap burghez, cea de samsar militar şi cea de organizator de atacuri teroriste amatoare (cele profesioniste fiind războaiele însele făcute cu ajutorul armatelor profesioniste). Am să le detaliez în continuare pe primele două, urmând ca pentru cea de-a treia să fac un articol separat.
1. Membrii familiei Ceauşescu portretizaţi ca satrapi burghezi
În cartea sa „Orizonturi roşii”, Pacepa o descrie pe Elena Ceauşescu ca o satrapă capitalistă, cu aroganţa şi agresivitatea tipică unui patron burghez capitalist, gata mereu să concedieze pe cineva sau să măture pe jos cu subalternii. Iată mai jos câteva dintre anumite afirmaţii pe care ea le-ar fi făcut în contexte diferite, şi care mie mi se par exagerate dacă nu cumva chiar elucubraţii de-ale lui, precum în povestea cu localitatea „2 mai” despre care am relatat în articolul anterior.
— Fii atent la tovarăsu', grasule!
— Nu eşti atît de prost pe cît pari, Avrame.
— Vreau iahtul ăla (...) Nu vreau să plec fără el.
— Citeşte Scânteia, bă, ţărane!
— Nu ţi-am spus că toţi e nişte idioţi ?
— Dacă nu pot să afle, atunci să împuşte orice suspect. Credc-mă, nimeni n-o să mai scrie vreo scrisoare anonimă după aia.
— Mă, idiotule, de ce nu m-ai dus la Sheraton ? Că doar nu dai din buzunarul tău.
Ceva din aceste trăsături avea la nivel potenţial orice ştab comunist, şi tocmai de aceea pilonii capitalismului sălbatic de după 1989 au fost chiar marii aplaudaci comunişti. Dar acest tip de reacţie descris de Pacepa la Elena vine din lăcomia capitalistă , care e mai temperată în comunism. Probabil că acele scene sînt „înfrumuseţate” de un posibil scriitor colaborator cu CIA cu scopul de denigrare a cuplului prezidenţial în lumea occidentală, dar fără corespondenţă în cea comunistă. Un astfel de portret denigrator a fost creat în special pentru a avea rezonanţă la populaţia occidentală căreia i se adresa cartea. În mod neaşteptat unele odrasle ale unor familii înstărite din spaţiul occidental îmbrăţişează idei ecologiste, socialiste şi chiar comuniste. Însuşi celebrul Marx, fondatorul comunismului, a fost fiu de burghez.
Unii o fac în paralel cu retragerea într-un stil de viaţă religios, tradiţionalist. Alţii o fac din negativism oedipian; ranchiuna lor familială poate avea consecinţe politice importante deoarece pot deveni modele pentru tineri şi pentru electorat. Ei se pot implica în activităţi demagogice seducătoare pentru omul simplu, ceea ce le poate aduce notorietate şi accesiune în forurile demagogiste superioare precum Parlamentul. În ziua de astăzi ei sunt camuflaţi de personaje controlate de CIA precum Donald Trump în SUA, Giorgia Meloni în Italia sau Şoşoacă şi Simon de la noi . Dar în anii 1980 aceste modele erau contracarate prin astfel de caricaturizări denigratoare cu care cuplul Ceauşescu a fost descris în cartea lui Pacepa.
De fapt, Elena Ceauşescu avea o atitudine de mătuşă comunistă văduvă, pisăloagă şi obositoare. Mai toţi am cunoscut aşa ceva în familie. Dar astăzi asemenea personaj a ajuns pe cale de dispariţie, pe măsura dispariţiei familiei însăşi. La câte o petrecere familială mătuşa văduvă avea chef de exerciţii de gramatică sau de alte domenii cu copiii familiei. Pisălogii comunişti erau într-adevăr nesuferiţi, iar Elena Ceauşescu chiar trebuie să fi fost o femeie foarte enervantă. Dar astfel de reacţii şi afirmaţii sînt specifice patronilor capitalişti, nu pisălogilor comunişti, care sînt doar nesuferiţi şi enervanţi. Dimpotrivă, patronii capitalişti sînt de-a dreptul odioşi. Ei bine, Elena, Nicu şi parţial Nicolae sînt descrişi astfel tocmai cu scopul de a converge către ei antipatia celor ce trăiesc în capitalism. Pentru cei care am avut experienţă cu capitalismul, inclusiv cel cu papion din Occident, (şi, între timp, am ajuns majoritari în România), auzul felului cum îi ceartă Ceauşescu pe Coman şi Bălan în acea teleconferinţă (presupus a data) din 17 decembrie (minutul 8.20) poate crea o nostalgie faţă de modul în care sînt batjocoriţi oameni de patronii capitalişti.
Eu am scris la un moment dat un articol pe tema modului în care omul e tratat de şefii capitalişti autohtoni, numit „Şeful/patronul român”.. După aceea m-am trezit apoi cu replicile şefilor sau locotenenţilor lor care mă apostrofau tot pe mine. Între timp mi-am dat seama că şi patronul occidental e la fel precum cei descrişi de mine în acel articol, cu diferenţa că el pune pe altul să se poarte urât cu angajaţii, sau profită pur şi simplu de teroarea cultivată în jurul lor de instituţii specializate aşa cum am arătat în articolul „Terorismul ca pilon al functionarii statului”, absorbit apoi în cealaltă carte „Manifestul societăţii automatiste” . Atunci, pe viu în piaţa muncii, mi-am consolidat eu teoria sclavagismului; acesta s-a modificat în era modernă dar nu s-a abolit , după cum o altă vrăjeală din istorie spune. Doar biciul mai lipsea în peisaj * ... Modul în care am fost umiliţi noi graficienii designeri de aceşti 35 de ani negri, treptat, timp de ani de zile, ne-a făcut să ne simţim ca nişte sclavi. În numai 10 ani de activare în mediul privat m-am convins că toată vrăjeala asta cu revoluţia şi bunăstarea cu care am fost îndoctrinaţi de mici a fost o farsă. Sînt convins că în aceşti 33 de ani negri am destui susţinători ai acestei idei care au trecut şi ei prin aşa ceva.
Elena Ceauşescu mai este descrisă şi ca avidă după pornografie, gata să asculte înregistrările picante realizate de spionajul civil din acea vreme, cu diverse sisteme de interceptare, prin numeroasele agente care erau vârâte în paturile ţintelor. Dimpotrivă, soţul său Nicolae e descris ca fiind ceva mai pudic. Dar, dacă între cei doi ar fi existat asemenea fractură de relaţionare cu pornografia, atunci n-ar mai fi fost împreună. Consumatorii de pornografie cu relaţie fidelă de cuplu, aşa cum era Elena, sînt tipici stilului de viaţă capitalist. Lentoarea stilului de viaţă comunist îi face pe membrii cuplului să se mulţumească cu partenerul/partenera de cuplu sau, uneori, să recurgă la a 3-a persoană pe post de amant/ amantă. În comunism pornografia tematică e accesată de cei cu anumite deformări psihopatologice ale libidoului, pentru a-şi îndeplini mai realist fantasmele. Nici Elena şi nici Nicolae nu aveau un libido crescut, în acord cu însăşi originea lor din clasele de jos, despre care am şi scris un articol cu ceva timp în urmă intitulat „Cele 3 tipuri de orgasme” cu ceva timp în urmă . Niciunul dintre ei nu au avut alte relaţii amoroase după ce s-au întâlnit, spre deosebire de membrii cuplurilor din capitalism, care se plictisesc unul de celălalt după o vreme.
Plus că, chiar şi în stilul de viaţă stresant din capitalism, femeile sînt mai puţin consumatoare de pornografie, şi cu atât mai puţin în comunism. Cam aşa era şi Elena Ceauşescu. Ea a fost modelul anti-erotismului prin definiţie, inclusiv în tinereţe, la fel ca mătuşa abstinentă menţionată mai sus. Dacă Pacepa nu a fabulat total în această temă, şi ea chiar asculta acele înregistrări ale situaţiilor intime în care se aflau urmăriţii spionajului civil comunist, foarte probabil că o făcea din spirit de bârfă, pentru a putea servi câte o replică tăioasă interlocutorilor. Portretul său de excentrică sexual făcut de Pacepa este unul fals, făcut pentru oripilarea spiritelor conservatoare, care la acea vreme erau majoritare în societate.
* deşi la un moment dat, o anumită şefă, notorie printre graficienii 3D de la firma de jocuri video AMC, fiică de fost parlamentar PSD, chiar m-a ameninţat cu biciul.
2. Falsa imagine a lui Ceauşescu ca samsar militar
Pe tot parcursul cărţii sale „ Orizonturi roşii”, Pacepa repetă obsesiv predispoziţia lui Ceauşescu de a vinde arme. La un moment dat, pe la primele 20 de pagini din această carte (pagina diferă de la ediţie la ediţie), este redată o posibilă afirmaţie a lui Ceauşescu pe care o citez cuvânt cu cuvânt:
„N-noi n-nu p-putem cîştiga cu maşini de spălat, tovarăşi. D-dolari ne trebuie nouă, să apărăm libertatea poporului nostru, iar n-noi p-putem face mult mai mulţi d-dolari v-vînzînd arme decît maşini de spălat si uscătoare”
Observăm că ea sugerează că Ceauşescu ar fi cerut tacit convertirea unei fabrici de maşini de spălat în producţie de arme, pentru că de acolo ar fi venit dolarii. Pentru cei ce am trăit pe timpul acela, sau avem rude apropiate ce au făcut-o, ştim că producţia de armament avea o pondere redusă în economie. La noi în Gorj era vestită fabrica de armament de la Sadu, cu însemnătate specială pentru mine pentru că acolo l-a „sechestrat” mamaia pe tataia, detaşat de la Sinaia în timpul războiului ca strungar. Ca şi localitatea Sadu şi fabrica sa era una destul de mică. Mai târziu am aflat de fabrici similare în diverse localităţi mici şi medii de prin ţară.
Sînt convins că statul român a vândut arme, fiind dispus să vândă orice. Această temă e menită să exagereze ipocrizia inerentă a lui Ceauşescu, ca şef de stat (terorist ) faţă de discursul său pacifist. Da, statul a fost şi va rămâne încă unul terorist, ce funcţionează pe ameninţările forţei armelor. Dar, parcă cele comuniste au făcut mai puţin războaie… Dincolo de asta, ideea că economia românească ar fi fost centrată pe construcţia de armament e o minciună gogonată cu funcţie proiectivă. Nu mai e nevoie să spun care ţară alocă cei mai mulţi bani pe dotările militare şi vinde cele mai multe arme…
Ei bine, aceste paragrafe despre vânzările de arme sînt manufacturate, tocmai pentru a proiecta în afară către adversarul ideologic şi politic una dintre cele mai serioase acuzaţii care i se aduc imperialismului american. Cine nu cunoaşte realitatea geopolitică a ultimului secol poate rămâne cu falsa impresie cum că România înainte de 1989 ar fi finanţat războaie şi ar fi ţinut-o din război în război. Da, România avea o armată dotată cât de cât, însă era departe de a face faţă unui conflict cu ţările membre NATO atât ca tehnică cât şi ca logistică. A fost suficient o mână de spioni dubli cu informaţii instigatoare ca militarii şi alţi membri ai instituţiilor represive să se împuşte între ei şi ţara să fie realmente paralizată sub aspectul defensiv, după cum am arătat la ora 03.05 în documentar
.
Foarte interesant e faptul că pentru noi românii nu ar fi constituit vreo problemă de îngrijorare o astfel de presupusă vânzare de arme, în contextul în care ştiam fiecare presiunea de plată a datoriei externe. Tema aceasta a putut doar să-i exagereze doza inerentă de ipocrizie a lui Ceauşescu, relativ la discursurile sale pacifiste notorii, ca a oricărui demagog. Dar traiul în capitalism ne-a făcut pe toţi nişte ipocriţi, aşa că a-l acuza pe Ceauşescu de ipocrizie astăzi pare a fi un râs de oală spartă. Ipocrizia, minciuna şi dezinformarea constituie punctul comun atât pentru dictatura clasică specifică României atunci, dar mai ales pentru demagogii postdecembrişti, contrafăcuţi de spionajul civil ca lideri politici. Astăzi avem destulă experienţă socială să ne dăm seama că ipocrizia lui Ceauşescu era floare la ureche pe lângă cea a noilor demagogi din aşanumita „democraţie”. În ambele cazuri tema vânzării armelor nu are rezonanţă denigratoare în percepţia publică românească.
Tema vânzării armelor are însă o mare rezonanţă economică în percepţia publică occidentală şi cea americană în special. Comerţul internaţional cu arme şi echipamente militare în special pentru SUA, parte importantă din economia americană. Nici pe americanul de rând nu-l deranjează prea tare faptul că SUA e cel mai mare constructor şi comerciant de arme din lume, atâta timp cât el are un job mai bine plătit datorită acestei afaceri. Dimpotrivă, Ceauşescu şi a oricare alt potenţial producător de arme putea părea un atentator la adresa siguranţei jobului americanului de rând. Prin această naraţiune inserată în intervale scurte în cartea lui Pacepa, lui Ceauşescu i se făcea astfel imagine de competitor pentru uriaşa afacere a comerţului cu arme. Eliminarea lui Ceauşescu, pe care experienţa socială occidentală o recunoştea cu uşurinţă, era astfel justificată economic prin păstrarea joburilor acolo în giganticele companii occidentale producătoare de arme. De aceea există această temă inserată şi reluată aproape obsesional în cartea lui Pacepa, asemenea unei reclame.
În următoarea secţiunevoi descrie cea de-a 3-a temă proiectivă în cartea „Orizonturi roşii” a lui Ion Mihai Pacepa , respectiv cea de terorist amator pentru Ceauşescu
