Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedenta
2.2.6. Indiciile implicării spionajului occidental în tragedia din decembrie 1989
Închei aceste prime două capitole cu o secţiune de tip rezumat despre indiciile originii în spionajul occidental în frunte cu CIA a dezinformării manipulării grupurilor sociale care au fost atrase prin tehnici complexe de manipulare în proteste de stradă împotriva regimului. La finalul documentarului meu am menţionat câteva, şi apoi le-am dezvoltat în această carte. În această ultimă secţiune le voi descrie în rezumat. Există câteva indicii de distanţă ce confirmă implicarea CIA în invazia diversionist-militară din decembrie 1989, după modelul practicat pe faţă în anii 1970-1990 în ţările Americii Latine, şi care au continuat ceva mai voalat şi după această dată. În România invazia a fost făcută mai cu perdea, mai pe ocolite, pentru a evita criticile internaţionale. La fel ca şi în cazul tragediei din 1989, când crimele au fost puse pe seama regimului, şi în perioada de după ele au fost puse pe rând pe seama comunismului, care ar fi renăscut subit în 1990 (deşi în acelaşi timp fusese şi revoluţie), a corupţiei, iar, recent, a suveraniştilor, echivalaţi cu rusofilii în mas-media oficială.
1. Cel mai important indiciu al manufacturării tragediei din decembrie 1989 de către spionajul occidental este cazul defectorului Pacepa la spionajul american; în cartea sa „Orizonturi roşii” apar prima dată capele de acuzare din procesul stalinist din 25 decembrie, în care a fost executat Ceauşescu. Aşadar, acest proces a început cu mult înainte de 1989, prin fabricarea artificială a acelor false dovezi despre distrugerea satelor, a economiei naţionale, a genocidului etc. Toate acestea aveau să se întâmple de facto după 1990, şi puse apoi retroactiv în cârca regimului Ceauşescu pentru generaţiile noi, care nu se născuseră atunci.
2. Al doilea indiciu este naraţiunea fictivei pregătiri a URSS de atac asupra CIA anunţată de preşedintele Ronald Reagan în 1983, împreună cu proiectul scutului anti-rachetă (Iniţiativa Strategică de Apărare). Această dezinformare uriaşă e uitată în mare parte astăzi, sau, mai bine zis, e ascunsă opiniei publice, datorită faptului că s-a dovedit apoi a fi o farsă. SUA nu s-a angajat în nici un proiect SF de acest gen. Însă, în momentul în care a fost lansată, ea a fost prezentată drept un punct de cotitură în istoria umanităţii. Acest moment a fost un punct de cotitură, însă nu în război SF, ci în dezinformare publică internaţională. Ameninţarea concretă a SUA asupra URSS cu un război nuclear, pe baza unei fictive ameninţări anterioare a URSS faţă de SUA a generat „Perestroika” la Moscova. Această schimbare în cele din urmă a dus la destabilizarea întregii Europe de Est.
3. Al treilea indiciu este atacul împotriva postului de radio Europa Liberă, prezentat dezinformaţional pentru fiecare ţară din spaţiul socialist, inclusiv România, ca fiind produs de regimul lor. Am arătat în primul capitol că aşa ceva a fost foarte probabil un autosabotaj al CIA însăşi asupra propriului obiectiv, după modelul practicat cu o jumătate de secol în urmă, la Pearl Harbor şi Filipine, despre care am detaliat în cartea mea „Manifestul societăţii automatiste” . Niciuna din ţările socialiste nu aveau curaj să provoace atentate publice împotriva unor obiective americane precum acest infam post de radio. Aşa ceva ar fi însemnat începerea a unui eventual război cu ţările capitaliste, mult mai dezvoltate.
4. Al patrulea indiciu este dat de dezinformările aceluiaşi post de radio Europa Liberă faţă de evenimentele din România în 1989, căruia de asemenea i-am dedicat o secţiune în capitolul 2 . De fapt, toată presa occidentală a început o campanie de ultra-denigrare la adresa regimului Ceauşescu în special, şi a celor din ţările europene socialiste în general, începând din 1983 până în 1989. După cum am tot spus, din această frază nu trebuie înţeles că aş ţine cumva cu dictatura clasică din timpul regimului. Însă acestui regim i s-a făcut o imagine mult mai întunecată, special cu scopul de a părea răul cel mai mare faţă de regimul instituit de după, care de fapt a fost acest rău mai mare. Acest fapt se vede în statisticile producţiei industriale şi a prăbuşirii ratei natalităţii, care ameninţă însăşi naţiunea. Această campanie de ultra-denigrare a regimurilor socialiste a fost transformată apoi în campanie de denigrare a popoarelor est-europene, care ţine până astăzi. Merită aici reamintite şi excepţiile, puţine la număr, dar extrem de importante pentru scoaterea la lumină a adevărului. Am tot făcut referire pe parcursul acestei cărţi la articolele din 4 ianuarie 1990 din ziarul „Washington Post”, cel din martie 1990 din revista franceză „Actuel” (nr. 29) şi cel din 13 martie 1990 din „Chicago Tribune”.
5. Al 5-lea indiciu este anticiparea cea mai apropiată de realitate a 2000 de victime pentru tragedia din 1989, aşa cum se regăseşte în documentul CIA declasificat, şi apoi reclasificat, pe care l-am inserat la ora 03.11 din propriul meu documentar. După cum am argumentat şi acolo, nu se poate prevedeai atât de precis evoluţia acelui eveniment în 20 decembrie, decât dacă aşa ceva este un plan controlabil de cei care au făcut previziunea. În 20 decembrie 1989 erau cam 25-30 de morţi la Timişoara, restul erau persoane fictive şi cadavre scoase din morminte, după cum am arătat în acest capitol. Am văzut în secţiunea dedicată postului radio Europa Liberă despre evenimentele din decembrie 1989” că în 20 decembrie el şi alte surse congruente ofereau de 4000 de morţi, iar apoi s-a ajuns la „sutele de mii de victime”.
După cum am spus, în 20 decembrie era programată uciderea muncitorilor aduşi cu autobuzele la mitingul de la Timişoara, cu scopul de a fi apoi transformaţi în „martiri ai revoluţiei”. Cele 60 000 de victime anunţate mincinos de Europa Liberă câteva zile mai târziu este numărul participanţilor la acest miting contrafăcut. Cel care a oprit tragedia a fost şeful Statului Major, generalul Ştefan Guşe. Nu e greu de pus cap la cap piesele acestui puzzle, din faptele care s-au petrecut, şi care au rămas consemnate. Ajuns la Timişoara el a fost şocat de falsa alarmă „Radu cel Frumos”. Ştim că l-a sunat pe ministrul maghiar al apărării Karpati, cu care avea relaţii amicale, şi i-a cerut explicaţii. Acesta a negat orice încercare a Ungariei de invazie. Ne putem imagina că ceva similar s-a întâmplat şi cu omologul său iugoslav, dar pentru care nu există informaţii publice. După ce s-a convins că totul este o farsă, Guşe a ordonat tuturor forţelor armate retragerea în cazărmi şi tragedia a fost evitată. De aceea el a spus pe 22 decembrie în direct la TVR că la Timişoara „am reuşit să împiedicăm un măcel în masă”.
Eşecul instigării acestei tragedii a făcut CIA să-şi reconsidere planul şi să ţintească 2000 de morţi, o cifră ceva mai aproape de noile condiţii. Dacă ar fi ieşit toate dezinformările încrucişate descrise de Grigore Cartianu în cărţile sale „Crimele Revoluţiei” şi „Teroriştii printre noi”, atunci chiar s-ar fi ajuns la acest număr. Altfel, a rămas cel de 1166 sau ceva în jurul acestei cifre, dat de alte surse. Interesant este însă faptul că mass-media occidentală era deja setată pe 60 000 de victime. Am văzut cum această minciună precum şi cea de „genocid” a avut un rol uriaş în manipularea sutelor de mii de români să iasă în stradă pe 22 şi 23 decembrie împotriva regimului. În acest moment lansez o a doua ipoteză, mai puţin probabilă, însă nu imposibilă, de dragul obiectivităţii pentru adevărul istoric. Ea constă în faptul că CIA nu ar fi avut timp să retracteze materialele despre cele 60 000 de victime. Pe lângă radio Europa Liberă, alte trusturi occidentale aveau planul să anunţe asta pe 21 decembrie, exact cum au şi făcut. Aceste materiale de presă erau deja pregătite cu mult înainte pentru marile trusturi de presă, asemenea ingineriei sociale cu mitingul din 20 decembrie. Însă, fiind foarte multe, nu toate au putut fi toate oprite, şi de aceea până la urmă unele au emis acele dezinformări majore. E posibilă o variantă cu ambele ipoteze, respectiv ca unele să fi fost lăsate intenţionat, ştiind că în cele din urmă vor fi închise; de exemplu radio Europa Liberă s-a oprit şi s-a transformat în Asia Liberă.
6. Dezinformarea de după 1989 în spaţiul occidental este al 5-lea indiciu al implicării Occidentului în invazie. După aceste articole scrise de acei jurnalişti inimoşi, a apărut o pleiadă de autori occidentali ce au scris cărţi special dedicate evenimentelor din România anului 1989. Aceste materiale conţin minciuni gogonate, după cum am arătat la începutul acestui capitol. Ele au sufocat prin cantitate pe cele adevărate, asemenea unei reclame troglodite care se repetă obsesiv. În oglindă, nu există în acest moment nici un istoric rus notabil care să fi detaliat în cărţile sale această temă precum cei occidentali.
7. Al 7-lea indiciu al implicării spionajului occidental în tragedia din 1989 este aplicarea în plan concret al acestor dezinformări, respectiv manipularea în masă care a dus la extracţia resurselor naturale şi „umane” în Occident din ţările est-europene. Surplusul şi vechiturile, care ar fi mers la gunoi sau dezasamblare, au fost vândute în România şi alte ţări Est-Europene. La schimb, Occidentul a luat aceste „resurse” şi a continuat distrugerea industriei locale pentru a produce artificial emigrarea în masă a românilor şi est-europenilor în general, pe post de forţă de muncă ieftină. Această extindere neloială a pieţei de desfacere a fost vopsită în culorile false ale libertăţii de circulaţie. Cei mai mulţi emigranţi au mers în ţările occidentale, şi abia o parte infimă a mers în Rusia. Acest procent reflectă de fapt fidel gradul de implicare a celor 2 forţe internaţionale în tragedia din decembrie 1989.
Acestea sunt cele 7 mari indicii ale implicării spionajului occidental în evenimentele din 1989. Cel mai important indiciu al implicării spionajului rusesc este scoaterea la vedere a generalului Nicolae Militaru, spion GRU. Am văzut cum cerinţa sa „Opriţi măcelul!” ascundea de fapt ameninţarea unei invazii sovietice clasice. De asemenea, am arătat că acea parte din GRU care a operat această inginerie socială a fost în acord cu misiunile spionajului occidental, deci putem deduce că cele două ramuri şi-au dat mâna, aşa cum au făcut şi cu scutul antirachetă dar şi cu manufacturarea accidentului nuclear de la Cernobâl, detaliat în primul capitol .
O jumătate de indiciu constă şi studiile pe care Ion Iliescu le-a făcut la Moscova, sugerându-se că ar fi fost acolo racolat de KGB. Presa a supradimensionat acest jumătate de indiciu, făcându-l cel mai important în aceşti 36 de ani. Dar, înainte de 89 Iliescu nu a avut vreo funcţie importantă în statul român. El a fost de fapt prezentat tocmai de radio Europa Liberă ca potenţial succesor al lui Ceauşescu, un fel de Gobaciov român. Nu în ultimul rând, el a apărut pe scenă abia în după-amiaza zilei de 22 decembrie, când evenimentele politice erau pe final. Invadatorii CIA i-au perindat în acea zi şi pe el şi pe Mircea Dinescu şi pe Brucan şi pe tânărul căpitan Mihai Lupoi în faţa camerelor de luat vederi, ca într-un fel de campanie electorală fulger. S-a întâmplat că Iliescu a fost cel mai popular dintre ei şi a rămas. Dacă nu ar fi avut dicţia bună şi stăpânire de sine nu rămânea decât ca un membru FSN, precum ceilalţi. Deci 2 (sau 1,50) contra 7, asta este ponderea spionajului sovietic versus cel occidental în decembrie 1989. Spionajul civil apasă pe butoanele procentelor părţilor unei dezbateri publice prin inginerii sociale, dezinformare şi manipulare publică, în aşa fel încât ideile politice majoritare să pară minoritare şi invers, după acelaşi model despotic care s-a practicat şi în secolele şi mileniile trecute. Ideea de „democraţie”, total opusă dictaturii, aşa cu ne-o servesc apologeţii revoluţiei, este o mare farsă la fel ca însăşi ideea de revoluţie întâmplată în timpul războiului civil instigat în decembrie 1989. Despre cum toate acestea voi detalia în următorul capitol .
