Marea in presezon

May 4, 20181comentarii



Litoralul e perceput de simturi ca sfarsitul pamantului, capatul lumii. El creeaza iluzia sfarsitului de ciclu in propria viata, care poate fi nasterea dar si moartea. In primul caz marea trezeste porniri sexuale. De asta in plin sezon litoralul devine un dezmat. Celalalt caz te obliga sa fii introspectiv. Marea vazuta in afara sezonului e altfel decat cea in sezon. Marea nu trebuie vazuta doar pentru distractie. Ea trebuie vizitata si pentru meditatie. Mai ales pentru meditatie. Marea este un templu. Eternitatea ei pare un altar de rugaciune. Nimic nu te hartuieste, la fel ca in lacasurile de cult.



Simpla absenta umana schimba totul. Izolat de tantarii cotidieni ai atentiei, contemplatorul marii e un rege al infinitului. In acel moment el are acel sentiment de stima de sine, prin punerea umanitatii si in insasi persoana sa, dupa cum spune o parte din descrierea Imperativului Categoric al lui Kant. In acel moment esti doar tu si universul. Infinitul de cer si apa are nevoie de tine, precum tu te contopesti in el. Contemplarea imensitatii de ape este o topire a insignifiantei fiintei umane in metafizica eterna a Universului.

Cerul si apa sunt transfigurari ale universului in spatii accesibile perceptiei umane. Esti gata sa crezi? Esti gata sa te rogi? Atunci mergi la ea! Daca vrei doar sirene sau printi poseidonici, atunci te va palmui. Multora le place si asta. Altii se lasa chiar inecati de latura ei seducatoare.

Filosofi sau prozaici, toti se simt atrasi de litoral. Eminescu chiar si-a declarat deschis spre a face pasul catre eternitate prin portile marginii marii.

„Sa-mi fie somnul lin
Si codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Sa am un cer senin.”

Pentru fi Catalin Crisan marea e un simplu leagan care-i aminteste, desigur de mamica.



Nu sariti cu mistocareala! Nu-i putin lucru. Maternitatea e sensul sublimat si la metafizici. Pe el marea il leagana. Pe filosofi ii ridica de la pamant. Dar tot mamica se cheama a fi si acolo.

Fie perceputa ca o mama buna, fie ca un tiran, marea pare un monstru. Viu si necrutator. Zgomotul valurilor sale seamana cu respiratia. Uneori ea respira calm, echilibrat, alteori furios sau chiar furtunos: „Va geme de patemi / Al marii aspru cant...”, zice poetul. Intalnirea cu acest monstru si supravietuirea de dupa, iti da un sentiment de atotputernicie, de om mandru aflat in varful lantului trofic. Eu am surprins-o rosie de furie, dupa ce initial a muscat malul dintre Vama Veche si 2 Mai.


Si nu s-a lasat pana cand l-a pisat si a facut apa din acel pamant pe care l-a vanat.




Share this article :

+ comentarii + 1 comentarii

Anonymous
1:31 AM

Hey! Someone in my Facebook group shared this site with us so I
came to take a look. I'm definitely enjoying the information. I'm
bookmarking and will be tweeting this to my followers!
Terrific blog and superb style and design.

Post a Comment
 

Copyright © 2014. baldovin opinius - All Rights Reserved