Pages

June 20, 2024

Dennis Deletant, un infiltrat al agenţiei britanice de spionaj MI 6 într-o familie de dizidenţi anti-comunişti România pentru a manufactura probe împotriva sistemului


Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedenta


4.3.4. Dennis Deletant, un infiltrat al agenţiei britanice de spionaj MI 6 într-o familie de dizidenţi anti-comunişti România pentru a manufactura probe împotriva sistemului



Dennis Deletant s-a născut în 1946 în Anglia. În 1964 se înscrie la cursul de limbă şi literatură română de la Universitatea din Londra şi se declară filolog la pagina 12 din cartea sa „Ceauşescu şi Securitatea” publicată de „C Hurst & Co. (Publishers) Ltd.” în 1995 şi tradusă de Humanitas în 1998. Dar de fapt această activitate este una „de acoperire”. În această carte vorbeşte pe câteva pagini de scriitori români şi nu are vocaţie literară.

La pagina 13 din varianta tradusă de Humanitas a cărţii sale „Ceauşescu şi Securitatea” el spune că în 1965 a făcut prima călătorie în România prin British Council, pentru un curs de vară la Sinaia. În 1967 a revenit, tot la curs de vară şi tot la Sinaia. Deşi spune că Securitatea îl păzea atât pe el cât şi pe ceilalţi cursanţi şi nu îi dădea voie să iasă din campus, totuşi a reuşit să iasă şi să-şi facă câţiva prieteni români. La pagina 14 scrie că a beneficiat de o bursă postuniversitară de 9 luni în 1969, pentru aprofundarea limbii şi literaturii române, unde a putut să se mişte în voie, chit că Securitatea era mereu aproape…

Dar se pare că omul nu era tocmai interesat de literatura română deşi a cunoscut câţiva scriitori. Nici activitate de filolog nu a dezvoltat ulterior. Are doar câteva cursuri modeste de limbă română pentru începători, semn că nu prea i-a plăcut nici filologia. Oricine poate scrie astfel de cursuri pentru începătorii din limba maternă dacă ştie o a doua limbă. Dacă ne uităm pe bibliografia sa vedem că majoritatea cărţilor pe care le-a scris sînt de istorie, în special cea României. A avut un fel de revelaţie în România, când şi-a dat seama că el e făcut de fapt pentru istorie (sic!). Temele sale predilecte sînt cele ale comunismului, pe care îl prezintă cam la 50 % din minciunile documentarului denigrator la adresa României „Dezastrul roşu” al lui Josy Dubie, pe care l-am analizat în secţiunea „Alte dezinformări, minciuni şi erori grosolane pentru marele public lansate în presă” . Am arătat deja în secţiunea „Braşov 1987: preambul la Timişoara 1989” minciuna sa cu cei 25 000 de salariaţi de la uzina de tractoare Braşov împreună cu câteva mii de muncitori de la „Steagul roşu” şi „mulţi locuitori ai oraşului” care ar fi protestat pe 15 noiembrie 1987. Am arătat acolo cu mărturii ale celor implicaţi că erau doar vreo 400 de manifestanţi, dintre care mulţi credeau că adunarea era o galerie de fotbal şi că vor intra gratis la un meci pe care echipa locală îl avea atunci. O altă minciună gogonată poate fi citită la pagina 236 din „Ceauşescu şi Securitatea” despre moarte a 30 de fetuşi din incubator în iarna din 1984-1985 pentru că s-ar fi întrerupt curentul. Toate spitalele aveau generatoare de curent pe motorină aşa că povestea cu răcirea incubatoarelor este o minciună gogonată. E absurd să ne gândim că personalul medical ar fi lăsat acei copii să îngheţe. Aşa ceva se poate întâmpla cu medicii din capitalism dar nu cu cei din comunism. Probabil că această minciună este menită să ascundă numeroasele incendii din spitalele de după 1990 în care au murit pe bune copiii (vezi cazul maternitatea Giuleşti). O altă minciună tipică este cea despre demolarea satelor de către regimul comunist, aşa cum citim la paginile 139 şi 140 din aceeaşi carte „Ceauşescu şi Securitatea”. Deşi sînt mai puţine precum în „Dezastrul roşu”, totuşi cărţile sale despre comunismul din România abundă de minciuni.



Deletant a scris câteva cărţi de istorie a României şi pe teme de dinainte de comunism precum „Holocaustul în România: distrugerea evreilor şi romilor sub regimul Antonescu, 1940-1944”, fără nici cea mai elementară dovadă, ci doar prin aluzii şi referinţe la articole de presă. Am abordat această temă în mare în secţiunea dedicată lui Ion Coja , nu mai revin la ea. Subliniez doar că în România nu a fost Holocaust, şi nici vagoane cu evrei n-au plecat spre lagărele de concentrare naziste, deşi Antonescu nu era tocmai prietenul evreilor şi romilor. Dar Deletant îşi contrazice propria teză în această carte „Ceauşescu şi Securitatea”. La pagina 201 el scrie despre vizele pe care numeroşi evrei le-au primit de la Ceauşescu pentru ieşire din ţară şi emigrare în Israel. Dacă ar fi fost un Holocaust înainte de 1945, ei ar fi emigrat în masă imediat după război. Faptul că au rămas până în timpul regimului Ceauşescu arată că nu au fost persecutaţi în România precum în alte ţări. Antisemitismul în ţara noastră nu a avut niciodată aspectul pe care l-a avut în ţări precum Anglia, Germania şi chiar Statele Unite şi Franţa. Xenofobia în ţara noastră a vizat naţiile maghiară şi rusă, datorită conflictelor seculare, iar rasismul i-a vizat pe romi.

Dar în acest sejur de 9 luni Dennis Deletant a învăţat despre România mai bine decât nativii. Începând de la pagina 73 până la 115, în această carte vedem organigrame cu şefii şi adjuncţii unor departamente din spionajul civil şi militar precum însăşi Securitatea, numită atunci „Direcţia Generală a Securităţii Poporului” (DGSP). În anexele de la finalul cărţii oferă ceva similar şi faţă de Securitatea de după perioada stalinistă, redenumită DSS. Deletant nu citează aceste organigrame din altă carte cu autori români sau documente declasificate, ci asemenea lui Chuck Norris, autorii români îl citează pe el. Aşa prieteni şi-a făcut el în aceste 9 luni că a făcut rost de organigramele Securităţii şi DIA şi le-a publicat aici. Genial, omul, ce să zic. O adevărată bomboană, care îi făcea pe cei mai secretoşi securişti să saliveze şi le cădeau documentele secrete ascunse de prin buzunare numai când se uitau la el (sic!) …

Deja încep să mă gândesc că era Chuck Norris sub acoperire (sic!), deşi am tot făcut pe parcursul acestei cărţii astfel de speculaţii faţă de alte persoane. Dar dacă Chuck Norris chiar a venit în România (el e oricum peste tot în acelaşi timp…), atunci trebuie să fi fost acest Dennis Deletant. Pentru că ce a făcut el în 9 luni este ceva ce numai Chuck Norris poate să facă. La pagina 22 aflăm că l-a întâlnit pe însuşi Corneliu Coposu, celebrul membru al Partidului Ţărănesc, pedepsit de comunişti cu temniţă grea, asemenea capilor partidelor istorice. Aici Securitatea a dat greş (sic!). Nu l-a putut împiedica să ia contact cu „elementele fasciste”. Îmi şi imaginez cum citea el în 9 luni istoria României pe modul rapid precum „Terminator”. Încep să cred că acest Deletant era o combinaţie între Chuck Norris şi Terminator.

Păi după atâtea întâmplări, parcă filologia e prea puţin pentru o aşa capacitate... Deşi a venit în România deghizat în filolog, de fapt Dennis Deletant a vrut să facă istorie (sic!). El pare un fel de Alex Mihai Stoenescu, care s-a întors la dragostea lui adevărată, istoria, după ce ta’-s’u l-a obligat să facă liceul militar şi să intre în SIA(IEI) (sic!). Mai ţineţi minte „întâmplarea” avută de fostul grevist de la fabrica „Steagul Roşu” Marian Ricu de a se întâlni cu autorii documentarului „Braşov 1987 - doi ani prea devreme”, pe care am relatat-o în secţiunea „Greva muncitorilor de la fabrica Steagul Roşu din Braşov (…)” ? Dar pe cea a Doinei Cornea, care căuta o maşină străină căreia să-i trimită nişte texte pentru Europa Liberă, şi l-a întâlnit taman pe Josy Dubie, care venise în România să facă documentar denigrator despre România, („Dezastrul roşu”) ? Ei bine, acum v-o prezint şi pe-a treia, ca să vedeţi ce înseamnă providenţa, nu de alta ...

La pagina 15 citim că în acel sejur de specializare de 9 luni în limba şi literatura română din 1969 a întâlnit-o pe Andreea Caracostea, nimeni alta decât nepoata profesorului de literatură română de la Universitatea Bucureşti, Dumitru Caracostea. Acesta a fost şi ministrul Educaţiei naţionale în 1940. Între 1941 şi 1944 a fost director al Fundaţiilor Regale pentru Literatură şi Artă. În 1950 a fost arestat de regimul stalinist timp de 5 ani. Abia acum înţelegem de ce a cotit-o el spre istorie, domnule! I-a părut aşa de rău de bunicu’ socru, că i-a luat şi fata de nevastă, şi a renunţat la filologie şi la tot pentru a spune drama acestei familii. O triplă minune: combinaţia de Chuck Norris şi Terminator avea apucăturile Luceafărului lui Mihai Eminescu, coborând din UK pentru a seduce muritoarea româncă Andreea Caracostea. Poezie curată…

Aproape că ne smulge o lacrimă povestea asta dacă nu am bănui că aceste coincidenţe sînt mult prea mari pentru a se întâmpla în realitate. Am glumit că Dennis Deletant ar fi fost o combinaţie de Chuck Norris, Terminator şi Eminescu. Dar totuşi nu era departe de astfel de combinaţie. El de fapt a fost ales de MI6, coordonată de CIA şi infiltrat în familia Caracostea pentru a manufactura de acolo probe denigratoare la adresa României. La fel a ajuns şi în anturajul lui Coposu. Securitatea care l-a persecutat, aşa cum citim din cartea lui, a fost doar partea fidelă a regimului. Cea colaboratoare i-a facilitat aceste întâlniri providenţiale... Nu orice filolog rătăcit primeşte documente secrete despre organigramele Securităţii, despre care ştie doar o parte din Securitate, cea din vârf, şi Ceauşescu. Nu a fost o combinaţie de Chuck Norris, Terminator şi Eminescu, dar a fost ceva destul de aproape de agentul 007, mai puţin spectaculos. Ne aducem aminte cum s-a întâmplat cu documentarul denigrator „Dezastrul roşu”, şi toate celelalte poveşti precum cartea „Orizonturi roşii”, atacul cu bombă asupra postului de radio Europa Liberă în 1981 sau afacerea Matei Pavel Haiducu şi DST despre care am vorbit în capitolul 1 al acestei cărţi. Povestea cu filologia şi dragostea pentru limba română era aşa o fentă. Familia Caracostea făcea parte din acea minoritate de supra-privilegiaţi de dinainte de 1945 pe care dictatura comunistă i-a pus la pământ. De la membrii acestei familii au venit numeroase mărturii despre teroarea comunistă, multe fiind chiar fabulaţii. Cea mai importantă dintre ele este aceea că toţi românii ar fi avut soarta acestei familii supra-privilegiate pe vechiul regim.

Am crezut şi voi crede mereu că persecutarea acestor oameni a fost o mare eroare politică specifică României, care a înfrânat totuşi evoluţia ţării, în ciuda evoluţiei generale timp de 45 de ani. În alte ţări comuniste patronii au rămas în fabricile lor, chiar dacă erau luate de stat. Experienţa lor s-a folosit mai bine acolo. Am argumentat în introducere că oamenii cu talent pentru inovaţie în tehnologie trebuie sprijiniţi maxim de stat, nu încurcaţi. Persecutarea celor cu iniţiativă în afaceri a fost principala greşeală a comunismului, şi iată că răzbunarea celor persecutaţi s-a întors împotriva sa. În acest caz frustrarea familiei Caracostea a fost speculată de acest agent şi întoarsă împotriva regimului însuşi dar şi împotriva României.

Această secţiune ar fi putut fi trecută în capitolul 1 sau chiar în subcapitolul 1 al acestui capitol, deşi dezinformarea e mai mică decât în cazurile prezentate acolo. Însă acest caz este remarcabil pentru gradul de infiltrare al unui agent până în inima cea mai intimă a unei familii pentru a smulge de acolo mărturii denigratoare. CIA via MI6 a avut nevoie de o victimă reală a regimului comunist şi a reuşit cu metode complexe de manipulare să ducă o cameră de luat vederi simbolică exact în acel epicentru de frustrare. Spre deosebire de Pacepa, care poate fi bănuit de mercenariat faţă de CIA, Deletant prezintă un caz real, fără a trezi suspiciunea omului simplu că el ar fi un agent sau că drama familiei Caracostea ar fi contrafăcută. Cu toate astea, unele din datele furnizate lui sînt exagerate, nerealiste. De aici şi aspectul denigrator ale cărţilor lui la adresa României de dinainte de 1989, fapt care s-a repercutat în soarta acestui popor în aceşti 35 de ani de coşmar.

În felul acesta au fost convinşi mulţi dintre urmaşii privilegiaţilor de dinainte de 1945 să colaboreze la tragedia din 1989. Între acei 1500-2000 de contestatari ai lui Ceauşescu din manifestaţiile din 21 şi 22 decembrie au fost astfel de foşti deposedaţi de privilegii de după 1945, coordonaţi de câte un agent CIA local. Nu era nevoie de turişti sovietici sau maghiari sau iugoslavi, deşi e posibil să fi fost câţiva. Au fost destui dispuşi să colaboreze la regia tragică din 1989 sub simpla chemare că se organizează un eveniment istoric prin care Ceauşescu va fi doborât. Prin infiltrarea în familia Caracostea, Dennis Deletant i-a oferit privilegii urmaşilor, respectiv o viaţă mai îndestulată într-un mediu economic superior. Fără măcar să bănuiască, crezând că e sub semnul providenţei să aibă fata curtată de un tânăr promiţător, această familie i-a oferit la schimb material denigrator acestui agent pentru răsturnarea regimului. Vom vedea în secţiunea următoare cum aceleaşi metode de infiltrare în viaţa personală sînt folosite de dictatura capitalistă, în sens invers, cu scop de poliţie politică, pentru a distruge vieţile dizidenţilor politici.

June 7, 2024

Ce este revoluţia politică



Am făcut un vlog ce conţine un rezumat al capitolului 3 din cartea mea ”Decembrie 1989 sub lupa psihologiei istoriei” , cel mai dificil de înţeles dintre toate. Ca de obiicei, l-am pus pe mai multe platforme, respectiv

archive.org



rumble



bitchute



TikTok

@gabriel_baldovin

♬ original sound - Gabriel Baldovin


Youtube



Facebook



Instagram





Dacă vă e mai uşor de citit, iată şi varianta text simplu:

„Vă salut! Astăzi discutăm despre revoluţia politică. Ce este aceea o revoluţie politică? Păi, este o trecere rapidă, raportată la scara istoriei, de la o societate de tip agrar, medieval, la una de tip industrial. În societatea de tip agrar nu prea există o Constituţie. Există aşa un cod de legi mai mult sau mai puţin aplicabil, funcţionabil. Şi în principiu deciziile le ia un rege, un împărat, … eu ştiu…, un dictator din ăsta, dacă e într-o societate mai nouă, mai aproape de zilele noastre. Iar, într-o societate industrială, regele, împăratul, conducătorul, liderul, ce-o fi el, nu se poate ocupa de toate detaliile ramurilor industriale, şi atunci deleagă; scoate din puterea lor nişte hălci, nişte bucăţi, şi le oferă unor specialişti, sau ne-specialişti. Adică el nu se poate ocupa de toate sectoarele vieţii sociale, şi atunci se creează un fel de Parlament.

Ei bine, există puţine astfel de revoluţii; există unele teorii care cred că nu există deloc revoluţii – şi în capul celor care susţin aşa ceva este un mare filosof antic, pentru unii cel mai mare filosof antic, Aristotel, care crede că nu există o revoluţie, şi schimbările sunt nişte simple conversiuni între democraţie, când majoritatea alege, decide, ce se întâmplă cu comunitatea, cu viaţa politică, oligarhie, unde cei bogaţi decid, şi tiranie, când un dictator de genul ăsta, un rege decide pentru toată lumea. Alţii consideră că, dimpotrivă, orice schimbare de regim – se în înşeală şi unii şi alţi – ar fi o revoluţie, inclusiv cum s-a întâmplat la noi. Ei bine, revoluţia se face de ce? Pentru că, în principiu, în societate burghezia sau capitaliştii, care deţin controlul asupra vieţii industriale, au căpătat din ce în ce mai mare putere în societate faţă de vechea aristocraţie medievală, din care provenea regele sau împăratul. Şi, în felul ăsta, după ce împăratul, regele, liderul, ce-o fi fost el acolo, a avut o anumită putere, cei care au reprezentat industria i-au luat-o. I-au luat-o parţial sau total, de-a lungul timpului.

Ce trebuie să mai înţelegem noi din revoluţie e faptul că nu apare în orice fel de societate, ci în marile imperii. Revoluţia înseamnă schimbarea într-un an-doi, uneori durează şi mai mult, o jumătate de secol sau chiar mai mult de jumătate de secol, până când se produce o schimbare în care forţele astea industriale să-i preia pârghiile puterii, şi să facă din politica luată de conducere un interes pentru propriile lor afaceri. Asta înseamnă revoluţie. Ei bine, ne dăm seama că aşa ceva nu există la noi în România, în decembrie ’89. De ce? Pentru că România, în decembrie ’89 a fost o ţară industrială. Era şi agrară într-o bună măsură, dar a fost una industrială.

Desigur că nici aia din 23 august 1944, cu care se băteau comuniştii în piept că ar fi fost o revoluţie, nu a fost o revoluţie. Ăla a fost un război acolo, o întoarcere a armelor împotriva noului invadator; adică am pactizat cu sovieticii. Nici aia nu a fost revoluţie. Nu au fost revoluţii nici cea din 1821, de pe timpul lui Tudor Vladimirescu, nici aia din 1848. Nici astea nu au fost revoluţii, ci nişte tentative de războaie de independenţă faţă de turci. Facem diferenţa, deci, între răscoală, făcută de ţărani împotriva feudalilor, între grevă, făcută de muncitori împotriva burghezilor, împotriva capitaliştilor, între război de independenţă, făcut de o naţiune împotriva unei alte naţiuni, a unei naţiuni mai puternice, unui imperiu, şi revoluţie, făcută în interiorul naţiunii; făcută în interiorul naţiunii de către forţele industriale împotriva celor monarhice. O fi fost el Ceauşescu dictator, dar între dictatură şi ceea ce se cheamă astăzi democraţie, care e tot o dictatură, mai mascată aşa… mai cu briz-brizuri, mai bine decorată cu minciuni, nu se poate face o revoluţie.

Dacă ne uităm pe Codul Penal, de exemplu, cum a evoluat el din cel din varianta de dinainte de 1989 şi astăzi, vedem că sînt mici schimbări. La fel şi Codul Civil – mai mici schimbări. Constituţia e cea mai mare parte aceeaşi. Diferă doar cuvintele. Deci iată că nu s-a schimbat mare lucru. Prin urmare nu a fost o revoluţie, şi nici o lovitură de stat, aşa cum am zis în video-ul anterior. O zi faină vă doresc!”