Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedenta
4.2.3.8. Ion Coja, marele manipulator
Cartea lui Ion Coja, „Marele manipulator şi asasinarea lui Culianu, Ceauşescu şi Iorga”, Editura Miracol, 1999, este cea mai completă dintre toate pe care le-am citit până acum ca sociologie a tragediei din decembrie 1989. Din punct de vedere istoric cartea e aproape de 0, deoarece nu vine cu fapte ci doar cu speculaţii, nici măcar susţinute de deducţii. Dar concluziile ei sînt în mod paradoxal adevărate. După cum am menţionat în capitolul 3, dacă e să o judecăm strict după ce spune direct, şi nu indirect, ea merită să stea acolo, nu aici la manipulare. Dacă Ion Coja mă va convinge la un moment dat că nu a încercat să fie un mare manipulator cu această carte, atunci voi revizui şi eu poziţia acestei secţiuni şi o voi muta în capitolul 3, ca exemplu de luciditate românească în faţa potopului de minciuni cu care naţiunea noastră a fost îndobitocită timp de 35 de ani faţă de tragedia din 1989. I-am scris la începutul lui martie 2024 via e-mail, dar deocamdată nu a răspuns. La fel i-am cerut şi lui Marius Mioc să identifice o idee cu care nu este de acord din acea carte ce îi este atribuită, şi pe care zice că nu a scris-o el, şi nici el nu a răspuns până acum. Se lucrează (sic!). În funcţie de răspunsurile celor 2 şi de puterea lor de convingere, voi edita şi eu atât referinţa la respectiva carte din secţiunea dedicată lui Mioc cât şi plasarea acestei secţiuni în capitolul 3 sau 4. Deocamdată o menţin în 4.
Ion Coja nu a explicat cum a ajuns el la o viziune dizidentă asupra tragediei din decembrie 1989, în acest ocean de minciuni. În cazul meu, ea vine în urma unui studiu asupra sadismului aşa cum l-am făcut începând din 2018 prin cartea mea „Să desadizam lumea!” . De asemenea ea derivă din aplicarea ideilor din primul meu documentar „Diversioniştii” la 1989. Ion Coja pare că a primit aceste informaţii de la… divinitate. Apropiat de România şi Corneliu Vadim Tudor, membru în mai vechea organizaţie cu tente ultranaţionaliste „Vatra Românească”, el trece dincolo de paradigma ultranaţionalistă în elaborarea acestor idei în explicarea tragediei din decembrie 1989. Vadim Tudor o explica prin intenţia Ungariei de a lua Ardealul, şi uneltirile fondatorului SRI, Virgil Măgureanu, născut Asztalos. Apoi mai mulţi autori au dezvoltat această filieră ultra-naţionalistă, dar în mod paradoxal nu şi Ion Coja, deşi el cochetează bine cu ultra-naţionalismul. El nu explică concret cum a ieşit din această naraţiune spre teoria „marelui manipulator”.
Putem intui această metamorfoză prin referinţele pe care le face la nişte securişti şi neo-securişti din anturajul său. Desigur, că ne punem întrebarea de ce Vadim Tudor n-a susţinut-o, dar asta e o altă chestiune. Plus de asta, anturajul lui Ion Coja a fost mult mai mare decât cei câţiva (neo-)securişti. Ion Coja a fost profesor universitar şi a candidat la preşedinţie în 2009, deci a avut o echipă lângă el. Are încă un web-site personal activ. Aşadar acest om are un anturaj mai amplu în jurul lui. 2-3 securişti nu erau de ajuns să îl ducă la asemenea idei, cel puţin nu din referinţele la ei pe parcursul cărţii. Cu alte cuvinte, afluxul dezinformaţional cu cele două false teorii a tragediei din decembrie („revoluţie” versus „lovitură de stat”) a fost mult mai mare decât vocile stinghere ale 2-3 (neo) securişti. Părerea mea e că grupul securiştilor din anturajul său e mult mai mare şi cu ranguri mult mai înalte decât spune el în carte. Cred că ei i-au dat aceste idei cu scopul de a testa o interfaţă de salvare a imaginii Securităţii şi a spionajului civil în general, după modelul Pavel Coruţ şi parţial Alex Mihai Stoenescu.
Metoda sa de investigaţie nu este una sociologică, ci maieutica socratică pe care o exersează cu un interlocutor de-a lungul acestei cărţi pe teme diverse, inclusiv cea a tragediei din decembrie 1989. Maieutica a fost şi va rămâne una dintre cele mai eficiente tehnici de dezbatere dar şi metode pedagogice. Dar ea funcţionează mai puţin pentru aflarea adevărului şi mai mult pentru impunerea celorlalţi a unui adevăr deja ştiut. De aceea Platon, discipol al lui Socrate (sau transformarea lui Socrate retroactiv într-un platonician) considera că ideile există în eter, sînt imuabile şi perfecte, doar că lumea materială ajunge mai greu la ele, sau ia doar părţi din ele. Pentru Platon accesul la adevăr nu este neapărat unul logic, aşa cum spune Aristotel, ci unul profetic.
Cam asta e şi atitudinea lui Ion Coja în această carte, cu diferenţa că adevărurile relevate de el nu am amploarea titanică a celor platoniciene, ci un aspect mai dâmboviţean, mai mercantil. Moartea a aproximativ 1000 de oameni în decembrie 1989 are relevanţă pentru noi ca popor, pentru că riscăm să luăm soarta lor. Însă pentru specia umană ea este irelevantă în contextul în care sîntem peste 8 miliarde de oameni pe planetă. Dacă ar fi făcut referinţă la marile catastrofe umanitare precum Cel De-al Dolea Război Mondial, războiul din Vietnam, genocidul din Ruanda sau altele ce se apropie de nivelul acestora, atunci parcă discursul ar mai fi semănat cu cel al investigaţiei platoniciene. Altfel metoda sa de lucru pare o discrepanţă între ce face popa şi ce zice popa, conform proverbului.
Într-un stil parabolic şi metaforic, în care sînt strecurate afirmaţii paradoxale şi uneori chiar contradictorii, Ion Coja afirmă spre sfârşitul acestei cărţi că cei care au comandat uciderea unor oameni precum Nicolae Ceauşescu, Ioan Petru Culianu, Nicolae Iorga sau chiar medievalul Giordano Bruno ar fi o elită politico-financiară, care şi-ar fi văzut interesele afectate de acţiunile lor. După cum spune şi titlul cărţii sale, această elită cu alură satanică este numită „marele manipulator” sau „finanţa mondială” sau, ceva mai concret şi mai clar, „sistemul financiar”. Iată cum este definită această elită:
„Un sistem care a perfecţionat arma cea mai eficientă şi mai primejdioasă din toata istoria lumii: arma financiară! O armă care aruncă în stânga ăi în dreapta cu gloanţe, nu gloanţe ucigaşe, ci gloanţe înrobitoare, care te transformă în slugă, gloanţe de care oamenii în loc sa se ferească aleargă în întâmpinarea lor, bătându-se, omorându-se între ei, îmbulzindu-se care să se lase mai din plin nimerit! Acesta este sistemul monetar şi financiar mondial! Un instrument al strategiei politice mondiale! Cine concepe această strategie politică mondială este, în mod absolut sigur, aceeaşi instituţie sau grup de persoane care concepe si ţine în frâu şi pârghiile finanţei mondiale!”
Recunoaştem în această descriere formula „oculta mondială” de astăzi, folosită de dizidenţii începători sau cei care nu pot deosebi adevărul de dezinformare. În 1999 această expresie nu era activă. Pe atunci aceşti oameni foloseau noţiunea de „francmasonerie”. Pe mine nu m-au sedus aceste noţiuni nici înainte de a deveni dizident şi cu atât mai puţin după. Începând de la minutul 34 din documentarul meu „Sadismul în politica internaţională” am criticat vehement noţiunile "Illuminati" sau „francmasonerie”. Consider că ele sînt produse dezinformaţionale realizate prin tehnica externalizării şi a contracarării în formă de denigrare , aşa cum le-am descris recent în cartea mea „Manifestul societăţii automatiste”. Însă un pic de adevăr în aceste noţiuni fanteziste există, şi eu l-am văzut concret în protestele de stradă din 2012. În urma acestor experienţe am făcut ulterior documentarul „Diversioniştii”. Puţin după aceea observam cu stupefacţie cum preşedintele Băsescu rămânea în funcţie după ce la referendum fusese destituit de votul popular, care demonstra fără tăgadă că politica e decisă de forţe ascunse puternice, indiferent de voinţa şi agitaţia noastră. „Eroii au murit.1899. CIA” şi această carte însemnă dezvoltarea acelor observaţii la întreaga istorie naţională post-decembristă.
Există o elită financiară care controlează lumea şi astăzi la fel cum o controla în secolele 18 şi 19. Ea e constituită din marii industriaşi şi bancheri. Astăzi ei s-au retras ca şobolanii în palatele lor somptuoase sau în poziţii la fel de ascunse din bănci, deoarece au experimentat furia naţiunilor faţă de ei la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui al XX-lea. Aşa s-a năsut comunismul, în intenţia de a extirpa puterea acestor oameni în societate. După articolele jurnalistei Ida Tarbell la începutul secolului al 20-lea, despre practicile dubioase ale lui John D. Rockefeller, populaţia americană s-a revoltat împotriva companiei Stadard Oil. Campania electorală a lui Teddy Roosevelt a exploatat această furie populară, şi a promis electoratului spargerea monopolului Stadard Oil, care apoi a fost separată în celebrele Exxon, Shevron şi altele. După modelul dinastiei Rothschild câteva decenii mai înainte, şi dinastia Rockefeller a făcut apoi un pas în spate, guvernând din umbră, prin marionetele demagogiste care înşeală credulitatea populaţiei prin circul electoral. Iată cum noţiunile de "Illuminati" sau „francmasonerie” se interpun ca un tampon dezinformaţional în faţa adevăratelor elite financiare compuse din dinastiile Rothschild, Rockefeller, Morgan şi altele mai mici. Noţiunea „finanţa mondială” e ceva mai precisă decât cele două, însă tot nu identifică concret cine se află în ea.
Observăm că, dincolo de stilul metaforic şi lipsa de concepte economică şi sociologică cu care să-şi justifice afirmaţiile, totuşi Ion Coja reuşeşte să surprindă sociologia financiară aşa cum o vedem descrisă în documentarul dizident „Zeitgeist Addendum” al lui Peter Joseph, cel mai bun material despre instituţia financiară pe care l-am văzut. Şi eu am scris un articol despre această instituţie de magie de stat a sistemului financiar , pe care apoi l-am absorbit în cartea mea „Manifestul societăţii automatiste” . Ei bine, această elită financiară, pe care au am numit-o meta-oligarhie, sau cartelul dinastiilor Rothschild-Rockefeller, este cea care ar fi pus la cale uciderea celor de mai sus. Iată care sînt cuvintele lui Coja:
„monopolul financiar al Occidentului” sau, si mai exact spus, finanţa mondială avea în Culianu si Ceauşescu cei mai redutabili adversari”
Coja afirmă că, pe de o parte Ceauşescu ar fi încercat să creeze o bancă orientală, un fel de FMI al estului, conform unui articol din ziarul „Ziua”, care cita ziarul bulgăresc „Trud”. Prin urmare, scrie el:
„Ceauşescu a încercat sa lichideze monopolul financiar al Occidentului şi a plătit pentru asta cu viaţa!”
Această informaţie i-ar fi fost confirmată „în ’92 de la un general SRI, care s-a mirat ca-mi spune astfel ceva mie necunoscut”. Am început această secţiune prin analiza legăturilor dubioase a lui Coja cu securiştii şi SRI şi o să revin un pic mai jos la ea. Deocamdată continui cu analiza exclusivă a ideilor sale despre „finanţa mondială”. Pe de altă parte, Coja afirmă că Ioan Petru Culianu ar fi devenit dizident în SUA, iar „finanţa mondială” s-ar fi răzbunat astfel pe el, după cum citim în următoarea frază:
„Ceauşescu, în planul acţiunii concrete, practice, a vrut să-l lichideze, Culianu, în plan teoretic, a demonstrat necesitatea lichidării acestui sistem, aducător de mari nenorociri pe întreaga planetă şi mai ales compromiţând speranţele într-un viitor planetar, mondial, cât de cât acceptabil de un om ca Ioan Petru Culianu!”
Pentru realizarea acestui plan s-ar fi folosit atât URSS cât şi SUA:
„… în fata ameninţării, a primejdiei ivite în calea finanţei mondiale, a monopolului financiar, a oligarhiei financiare – ca sa folosesc termenul uzitat cândva la învăţământul politic, dispare orice antagonism ideologic între Est si Vest, între cele doua sisteme social politice, între liderii acestor sisteme. Ei se pun de acord între ei si fac echipa împotriva lui Ceauşescu. De ce? Pentru ca acesta a pus în primejdie sistemul financiar mondial! Monopolul pe care unii îl deţin asupra câştigurilor fabuloase ce se obţin din operaţiunile financiare! Fără să tragi un foc de arma! Decât atunci când în cale se iveşte un Culianu, un Ceauşescu!”
După cum am văzut pe parcursul acestei cărţi, şi eu cred parţial că aşa s-a întâmplat, dar nu ca plan de ţară pentru România exclusiv, ci ca plan al spionajului civil occidental pentru toate ţările din zonele învecinate celor pe care le guvernează. Destabilizarea ţărilor învecinate şi absorbţia de mână de muncă ieftină a fost o bulă de oxigen pentru însăşi economia capitalistă, aflată în criză la finalul secolului al XX-lea. În plan concret asta s-a tradus prin faptul că executantul de ordine occidental s-a transformat în coordonator, adică a fost urcat o treaptă mai sus în ierarhia de comandă. În loc să se revolte împotriva sistemului neosclavagist, el a ajuns privilegiat al său, comandând emigranţilor atraşi din România şi întreg spaţiul est-european în aceşti 35 de ani negri. Între timp alte populaţii sînt atrase, după ce est-europenii s-au acrit de capitalism. Războiul din Ucraina are şi acest rol.
Iată că viziunea ultranaţionalistă, deşi foarte întunecată, nu reuşeşte să surprindă adevăratul tragism ale acestei inginerii sociale hidoase. După cum am menţionat încă din introducere, naţionalizarea spionajului civil este o dezinformare făcută de acesta însuşi spre a folosi poporul drept scut uman. O astfel de descriere precum face Ion Coja ambiguizează problema spionajului civil în naţionalism de secol 19 sau ultranaţionalism, cu problemele acestor curente ideologice pe care le-am criticat în detaliu în introducerea acestei cărţi . Dacă îmbrăţişăm o astfel de viziune politică, practic ne întoarcem în istorie la marile crime sau eşecuri reieşite din aceste curente politice. Mulţi patrioţi au fost atraşi în capcana ultranaţionalistă de tip Vadim Tudor în anii 1990 şi cea reprezentată de Simion şi Şoşoacă în zilele noastre.
Ion Coja a fost membru al vechii organizaţii ultranaţionaliste „Vatra Românească” şi apropiat al partidului cu aceleaşi tendinţe „România Mare”. Am arătat la ora 01:45 cum organizaţia „Vatra Românească” alături de diverşi extremişti maghiari au instigat conflictul interetnic din martie 1990 de la Târgu-Mureş. Printre naivii din aceste organizaţii au fost spioni instigatori, aşa cum i-am descris în infiltrarea protestelor de stradă din „Diversioniştii”, fapt recunoscut parţial de Coja însuşi, după cum vom vedea mai jos. Atragerea viziunii adevărate, care atestă implicarea spionajului civil în tragedii precum 1989 la noi, sau Pearl Harbor şi 11 septembrie 2001 şi multe altele precum cele descrise de mine în documentarul meu „Sadismul în politica internaţională” , e posibil să fie o tehnică de dezinformare prin contracarare în documente, în variantă de denigrare, aşa cum am amintit-o mai sus.
Iată că această clarviziune subită venită fără un proces de documentare sau deducţii logice e posibil să ascundă dezinformări mult mai periculoase decât cele ale falsei dihotomii „revoluţie-lovitură de stat”! Faptul că aceste afirmaţii vin fără o argumentare coerentă, ci prin simplă afirmare maieutică, e cu atât mai surprinzător. Ce-i drept, dacă ne gândim la generalul SRI care i-ar fi spus în ’92 despre planul lui Ceauşescu de a crea o bancă internaţională în Est, replică la FMI, lucrurile nu mai par la fel de miraculoase în ceea ce priveşte construcţia teoretică a acestei viziuni…
Uneori pot fi găsite şi detalii istorice în această carte, respectiv, combaterea minciunii despre uciderea a 400 000 de evrei în timpul regimului Antonescu. Nu există mărturii şi documente care să ateste aşa ceva. Oleg Brega a făcut un documentar despre uciderea evreilor în Republica Moldova, intitulat „Masacrul de acasă”. Dar numărul celor ucişi este sub 1000. Statistica sună tot timpul urât atunci când e vorba de morţi. Dar, în ciuda viciului circularităţii argumentului, 1000 va fi oricând mai puţin decât 400 000. Antonescu a avut greşelile lui şi a plătit poate prea mult pentru ele. Însă dacă voia, chiar făcea holocaust cu etnicii evrei. Cred că trebuie să insistăm mai mult pentru corectarea acestei minciuni cu scop de denigrare a poporului român. Nu sînt fanul lui Antonescu, cred că invadarea alături de Germania a URSS a fost o eroare gravă; însă el nu a avut în plan holocaustul, ci recuperarea Basarabiei şi a tezaurului depozitat la ruşi. A greşit că s-a asociat cu o ideologie genocidară, şi a plătit cu viaţa greşeala. Atenţie însă la extrapolarea acestei greşeli individuale a lui Antonescu la întreg poporul român, justificându-se astfel exterminarea naţională pe care o trăim astăzi ca un act de falsă justiţie reparatorie!
Din păcate metoda de lucru şi conceptele utilizate în dezvoltarea acestor afirmaţii este una filosofică, explicaţiile au aspect de parabolă iar discursul este prezentat asemenea dialogurilor platoniciene. Cine nu are apetit pentru filosofie, nu termină această carte şi nu ajunge la ce e important în ea. Cine are dispreţ faţă de faţă de ultranaţionalism, de asemenea îşi pierde răbdarea cu ea. Cartea compusă din 30 % din detalii inutile şi plictisitoare despre mişcarea ultranaţionalistă a anilor 1990 şi după. Citatele importante de mai sus apar abia la finalul cărţii, după ce majoritatea s-a plictisit. Iată că Ion Coja face un joc cam dubios în a spune adevărul cu această carte, care e cumva păstrat pentru o elită culturală care trece de furcile caudine ale filosofiei sau de capcanele lehamitei faţă de ultranaţionalism! Deşi e profesor, discursul din această carte are un evident caracter anti-pedagogic.
Există apoi o doză de improbabil în unele afirmaţii ale lui Coja. În prima parte a cărţii el sugerează că pilonii administrativi americani l-ar fi ucis pe Culianu pentru că ar fi găsit „formula generală a universului”. În acest moment el sugerează uşor că aşa ceva ar fi fost un fel de piatră filosofală cu care filosoful şi lingvistul român ar fi putut stăpâni lumea. Apoi, spre finalul ei, Coja o coteşte către o viziune eminamente politică, susţinând că Ioan Petru Culianu ar fi fost asasinat pentru că ar fi început să critice capitalismul, la fel cum făcuse înainte şi cu comunismul. Ce-i drept, o astfel de idee nu e total absurdă. Spionajul civil american îl putea realmente ucide şi da vina pe noua Putere din România, care ar fi fost la fel de despotică precum cea pe care a înlocuit-o. Atunci când are o astfel de portiţă de externalizare a unei crime, spionajul civil o comite faţă de oricine, nu doar faţă de un posibil dizident anticapitalist. Însă capitalismul american nu e totuna cu stalinismul propriuzis, care ucidea toţi oponenţii regimului, sau cu stalinismul capitalist din zilele noastre. Da, sînt mari semne de întrebare faţă de asasinarea lui Martin Luther King, John Lennon sau însuşi preşedintele Kennedy. Dar un sfert dintre americani sînt dizidenţi. Există un Noam Chomsky şi o mulţime de dizidenţi care n-au păţit nimic.
Capitalismul american nu i-a omorât, deşi e posibil ca unii să fi fost marginalizaţi precum supravieţuitorii de la Pearl Harbor; în majoritate ei au aflat despre alarma operatorilor de la radarul Opana , care au interceptat avioanele japoneze venind, şi n-au crezut pentru tot restul vieţii că acel atac ar fi fost unul surpriză, aşa cum manualele de istorie mint încă grosolan. Da, lui Culianu i s-a spart apartamentul şi i s-au furat manuscrisele, e adevărat. Dar eventualele sale idei dizidente deocamdată nu se dovedesc mai acide la adresa autorităţilor decât au fi fost cele ale lui Noam Chomsky, care n-a păţit nimic. Mai mult decât atât, Culianu se pare că era în conflict cu neocomuniştii din FSN, mai curând decât cu capitalismul, cel puţin conform cu articolele sale din Revista 22. Iată că extinderea stalinismului capitalist în societatea americană nu prea merge în cazul Culianu, deşi el există sporadic în anumite cazuri.
La fel se poate spune şi despre asasinarea lui Nicolae Ceauşescu. Eu susţin net că, da, în spatele morţii sale se află CIA. Românul simplu nu a ajuns la o astfel de viziune, însă a înţeles primul pe pielea lui când şi-a pierdut locul de muncă şi a trebuit să ia calea pribegiei că Ceauşescu a fost ucis şi România a fost destabilizată tocmai pentru a-l transforma pe el în hamal în Occident. Am adus anumite argumente în afirmaţiile mele, însă, datorită faptului că această agenţie de spionaj are operaţiuni secrete, ca oricare alta, nu am putut decât aduna decât un mănunchi de indicii, nu dovezi valabile într-un tribunal. Ion Coja nu face nici atât. Şi, mai ales, el nu critică teoria Iliescu-FSN-KGB, pe care CIA a reuşit să o implanteze în mentalul colectiv românesc. Asta seamănă a misiune, după cum a făcut Alex Mihai Stoenescu, după cum a făcut Alex Mihai Stoenescu, după cum am arătat în secţiunea dedicată lui din primul subcapitol . Dacă sînt cititori dispuşi să accepte teoria Iliescu-FSN-KGB, cât mai departe de CIA, foarte bine, atunci el le favorizează şi această pistă. Însă ea se află în contradicţie cu propria sa teorie despre „finanţa mondială” ca origine a tragediei din decembrie 1989.
Asemenea documentarului „Şah-mat” , şi această naraţiune rămâne suspendată în aer. Aducerea unor personaje din trecut precum Nicolae Iorga sau chiar Giordano Bruno parcă e menită să submineze teoria stalinismului capitalist mai curând decât să o susţină, la fel ca acel documentar dezinformator. Ce fel de stalinism capitalist să fi fost în plin Ev Mediu, care a dus la condamnarea italianului la ardere pe rug? Ce mari teorii dizidente a conceput Nicolae Iorga de a fost şi el asasinat conform aceleiaşi reţete? Un singur argument oferă el cu privire la această concluzie, dar care conţine încă o importantă doză de fantezism, deşi populară pentru omul simplu. Coja afirmă că Ceauşescu a fost luat la ochi pentru că a plătit datoriile, iar „finanţa mondială” ar fi vrut să ia în continuare dobânzi de pe România. Păi, dacă asta s-a urmărit, atunci mai bine îl asasina cu mult înainte şi ar fi instaurat capitalismul în România, pentru că datoriile acumulate după moartea lui sunt mult mai mari. Cele câteva zeci de miliarde de dolari de dinainte de 1989 nu înseamnă mai nimic pe lângă sutele de miliarde de astăzi .
Am observat prima dată subminarea ideilor dizidente când am citit pasajul de mai jos. Văzând modul în care Coja se contrazice flagrant, sau încearcă să dea un alt sens antisemitismului, m-am gândit instantaneu la modul în care senatoarea Diana Şoşoacă compromitea ideile anti-ipohondrice ale dizidenţilor faţă de politica guvernelor prin afirmaţia cum că vaccinul anti-COVID ar da "sterilitate pe trei generaţii". Am arătat în articolul „Partidul sharlatAUR si avocata Jojo(aca)” faptul că o astfel de afirmaţie se contrazice pe sine, deoarece sterilitatea exclude posibilitatea de a mai exista vreo generaţie ulterioară; nu poate exista o a doua generaţia, şi cu atât mai puţin a treia, dacă cea curentă e sterilă. Iată că ceva de acest gen spune şi Coja în dialog „socratic” cu interlocutorul său pe tema antisemitismului:
… Mă rog, eu nu ascund ca sunt antisemit. Am mai spus-o! Sunt antisemit, da’ nu tot timpul! Ci numai atunci când e cazul! Adică atunci când am ghinionul sa întâlnesc golani si impostori evrei! Sau mari canalii!… Atunci n-am încotro si, după felul cum reacţionez, sunt destul de mulţi prostii care deduc că aş fi antisemit!
— Si nu sunteţi?
— Ba sunt! La fel, cum sunt antimaghiar când am de-a face cu golani si canalii de neam unguresc, şi, slavă Domnului, nu sunt puţini, dar, din fericire, s-au cam adunat toţi la un loc!”
Parcă am citit un fragment din „Mare căldură” a lui Cargiale. Faptul că există „uscături” în poporul evreu nu e tocmai un motiv pentru a te declara antisemit. Antisemitismul nu se referă la o parte mai „nereprezentativă” a poporului evreu ci la faptul că acest popor ar fi păcătos în întregul lui, asemenea unei specii de buruieni care ar trebui stârpită. Dacă criticăm apucăturile unor anumiţi evrei care se comportă şi acţionează reprobabil, critica trebuie făcută nu relativ la etnie şi rasă, ci la valorile morale şi legile statului pe care acel individ le încalcă. „Uscături” există şi în poporul român şi în cel american şi în oricare alt popor. Nu e un motiv să fim xenofobi pentru aşa ceva. Da, sunt unele caracteristici specifice anumitor popoare, ca de exemplu pizza şi pastele pentru italieni, whisky-ul pentru americani, berea pentru nemţi, votca pentru ruşi, vinul pentru francezi. Dar nu înseamnă că aceste caracteristici nu se regăsesc şi la alte popoare în doze mai mici, sau că ele ar fi nişte defecte doar pentru că se regăsesc preponderent la un anumit popor. Mie mi se pare că aici Coja încearcă să justifice antisemitismul (şi, prin extensie, xenofobia) pe baza derapajelor unor minoritari extremişti ce există în fiecare popor. Pentru mine asta miroase a propagandă ultranaţionalistă. De acea, în stilul tipic al lui Corneliu Vadim Tudor, şi Ion Coja se referă la Ted Anton, biograful american al lui Culianu, cu expresii precum, „măgarul de grec”, „Dar grecul, tot grec”, „Pezevenghiul de grec, iar minte!” legând în mod absurd eventualele sale erori individuale de naţionalitatea sa, deşi naţiunea greacă este una dintre cele mai mari ale istoriei umanităţii. Însăşi cartea sa foloseşte un „şablon” după cărţile lui Platon, grecul.
De mai multe ori în carte se repetă în variante diverse o propoziţie cu uşoară tentă ultranaţionalistă spusă de Mihai Eminescu: „Aici ne aflăm noi, românii, limbă cumpenei universului”. Există vreo 3-4 popoare în lume care au tras istoria umanităţii după ele, dar nu cred că există unul anume care să fie „poporul ales”. Toate popoarele sînt importante pentru specia umană sau pentru Dumnezeu, inclusiv acei primitivi din jungla amazoniană care n-au văzut un om civilizat. La Eminescu cel marginalizat şi sărac parcă mai e justificată o astfel de explozie narcisică, cosmetizată în ultranaţionalism. Atunci când e spusă şi reinterpretată de un profesor universitar precum Ion Coja, ea are un aspect uşor megalomaniac, care susţine ultranaţionalismul.
Lipsesc detaliile concrete, adică dovezile concrete pentru cele afirmate, deşi am văzut că ele există cu duiumul. Însă, cumva, spionajul civil le vrea scoase din istorie. În loc să le caute şi să le evidenţieze, aşa cum am făcut eu, Ion Coja foloseşte nişte afirmaţii ale unor personaje dubioase. Mai ţineţi minte citatul cu generalul SRI care i-ar fi spus în ’92 despre planul lui Ceauşescu de a crea o bancă internaţională în Est, replică la FMI? Oare de unde ştie de astfel de date? Nu cumva are aceste informaţii de la „un fost coleg de liceu, care lucrează acum la SRI”, despre care spune altundeva în cartea sa? Apoi am mai citit că are anumite informaţii de la un intermediar (Ionel Pangrati) care s-ar fi întâlnit cu un ofiţer „al Siguranţei”, adică al Securităţii sau al KGB. …” Hmmm. SRI (ca filială locală a CIA) are agenţi civil infiltraţi sub acoperire în toate instituţiile. Ei au rol de dezinformare şi eventual sabotaj în situaţii speciale. Dar nu se deconspiră. Cum se face că acel ofiţer SRI s-a deconspirat ca atare în faţa lui?
Citim în cartea lui o scuzare de tipul justificării oficiale a existenţei spionajului civil în societate, în detrimentul principiului non-violabilităţii vieţii private, afirmat în legislaţie:
„ … securitatea (sau SRI) are oamenii ei în Vatra Româneasca si nu e nimic anormal în asta! Are oameni şi în Alianţa Civică, si în PNŢCD, şi în guvern etc! Normal este ca SRI sa aibă oameni peste tot! Nu asta-i supărarea.”
Eu zic că e o … mare supărare. De fapt asta e supărarea. Pentru că astfel de oameni produc dezinformări încrucişate, instigări şi sabotaje precum cele din marile tragedii ale secolului al 20-lea, aşa cum au fost ele consemnate la Sibiu . Şi, e o şi mai mare supărare dacă agenţii lor se dau teoreticieni, precum vom vedea în următorul capitol. Pe lângă Alex Mihai Stoenescu mai e şi un Cristian Troncotă care, prin cărţile lor, încearcă să reabiliteze rolul jucat de partea colaboratoare cu CIA din Securitate, prin crearea din umbră a acelor crime odioase care au provocat tragedia din decembrie 1989. După cum am zis, asta e o „mare supărare”…
Cea mai problematică idee transmisă per total de cartea lui Ion Coja este ameninţarea subliminală la adresa celor care critică metaoligarhia Rothschild & Rockefeller: cine o face riscă să primească un glonţ în smetie precum Culianu, Iorga sau Ceauşescu. Acesta este şi motivul pentru care Culianu, Iorga sînt alăturaţi lui Ceauşescu în această enumerare. Iată că ameninţările la adresa mea de când am început să scriu această carte nu sînt nişte simple jocuri de copii, aşa cum încercă anturajul să mă convingă, influenţat de un lanţ de influenceri individuali ce are la capăt spioni CIA. Aşa ceva este un plan al dictaturii capitaliste care se regăseşte iată discret enunţat în cartea lui Ion Coja. Sper să rămână la simple ameninţări deşi în aceste 3 luni de când am primit-o pe a doua viaţa mea s-a transformat într-un coşmar. În următoarea secţiune voi detalia despre industria ameninţărilor făcute sub tutela psihiatriei politice, şi anume ameninţarea voalată cu psihiatria prin asocierea ideilor dizidente cu simptome psihotice
