Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedenta
1.1.3. Minciuni grosolane cu tentă dezinformaţională în filme şi mass-media pe tema exploziei reactorului 4 al centralei nucleare de la Cernobâl
Explozia reactorului 4 al centralei nucleare de la Cernobâl a dus la evacuarea localităţilor aflate pe o rază de 30 de kilometri, dintre care cea mai importantă este oraşul Pripiat, aflat la numai 3 km. Acesta a devenit ulterior simbolul imaginii post-apocaliptice, o temă extrem de populară în genul SF. Oraşul cândva tânăr şi cochet, părăsit ulterior şi lăsat pradă vegetaţiei, aduce cumva cu atmosfera din picturile lui Giorgio de Chirico, una dintre rădăcinile suprarealismului. Tema s-a extins în literatură, filme şi jocuri video. De ceva vreme încoace Pripiat a devenit atracţie turistică pentru cei cu preocupări excentrice. Artiştii au început şi ei să viziteze zona, făcând-o o foarte interesantă expoziţie în aer liber, cu picturi murale şi graffiti.
Semne de cenzură şi dezinformare în materialele oficiale pe tema Cernobâl
În următoarele secţiuni voi arăta că explozia unică în istorie de la centrala nucleară de la Cernobâl, Ucraina, a fost un autosabotaj al spionilor KGB defectori la CIA. Acest eveniment este varianta concretă a scutului antirachetă lansat de preşedintele american Ronald Reagan, la comanda CIA, în 23 martie 1983. Acesta nu s-a realizat niciodată. Însă aceşti spioni dubli au manufacturat ceva mai eficient, un eveniment care avea să ducă în final la prăbuşirea socialismului în ţările Europei Centrale şi de est. Ei au uneltit din umbră explozia reactorului 4, un eveniment rămas încă neexplicat de specialişti, după cum voi arăta în detaliu în următoarele secţiuni. Urmaşii celor care au creat această inginerie de autosabotaj economic cu reverberaţii sociale profunde au întreţinut un set de minciuni despre acest eveniment, similar cu cel întreţinut în România despre tragedia din decembrie 1989. Pentru a înţelege mai bine dimensiunea dezinformării postfactum despre acest eveniment, vă recomand să citiţi secţiunea intitulată „Filmul folosit ca mijloc de dezinformare şi manipulare publică” din cartea mea „Manifestul societăţii automatiste”! Arăt acolo în ce mod o altă mare diversiune a istoriei moderne, atacul de la Pearl Harbor din 7 decembrie 1941, a fost ascunsă marelui public prin minciuni strecurate abil în filme!
În acea secţiune descriu în detaliu cum conştiinţa publică este ademenită ca într-o transă hipnotică înspre a crede minciuni gogonate, promovate subliminal de aceste filme şi materiale în general faţă de anumite teme sensibile ale istoriei, nefavorabile oligarhilor. Vom vedea pe parcurs că explozia de la Cernobâl se înscrie exact în acest model. S-au făcut un mare număr de filme cu tentă dezinformaţională pe tema Cernobâl, unele dintre acestea chiar de producători din Rusia. Dar între ele iese în faţă celebrul serial produs de HBO din 2019, în 5 episoade. Toate aceste filme prezintă accidentul ca pe o catastrofă umanitară asemenea bombelor de la Hiroshima şi Nagasaki. O să vedem pe parcursul acestor secţiuni că exact acesta este unul dintre sensurile dezinformaţionale ale manufacturării acestui eveniment, pe lângă şubrezirea imaginii socialismului în percepţia opiniei publice, deşi acest sistem politic e mai favorabil omului simplu. Însă explozia reactorului 4 de la Cernobâl a avut şi intenţia de a scoate treptat din conştiinţa publică responsabilitatea marilor oligarhi care au manufacturat Cel De-al Doilea Război Mondial împreună cu cea mai mare crimă din istorie, respectiv aruncarea bombelor nucleare asupra civililor în oraşele japoneze Hiroshima şi Nagasaki.
Popularitatea oraşului Pripiat a atras întrebări şi speculaţii din partea excentricilor şi dizidenţilor politici despre explozia reactorului nuclear numărul 4. Unele dintre ele susţin că acest lucru a fost un sabotaj, aşa cum voi arăta în detaliu în următoarele secţiuni. Pe 28 aprilie 2019 în portalul „quora” citim următorul topic-întrebare: „Este Cernobîl un sabotaj american?" . Toate răspunsurile sînt negative, însă numai faptul că cineva a pus această întrebare atestă faptul că şi alţi s-au gândit la ce m-am gândit eu, iar această idee a ajuns până la un imparţial care a cerut lămuriri la quora. Răspunsurile nu acoperă temele pe care le-am descris eu în aceste secţiuni şi repetă naraţiunea oficială, contradictorie şi improbabilă, după cum vom vedea pe parcurs.
Dar tema implicării CIA în apare deja în documentarul dezinforaţionist al lui Philip Grossman intitulat „Mysteries of the Abandoned: Chernobyl's Deadliest Secrets” lansat în 2017. O să arăt în detaliu în ultima secţiune dedicată acestei teme despre jocul parşiv de absurdizare a acestei ipoteze pe care Grossman îl face în acest material. Deocamdată mă mulţumesc să arăt că au fost mai mulţi care s-au gândit la această ipoteză în spaţiul occidental. Însă tema unui atac extern a apărut la nivel local chiar în primele ore de după explozie. La minutul 27 din cel de-al doilea episod din documentarul „Chernobyl: The New Evidence”, lansat de Blink Films în 2022, operatorul în camera reactorului Mykola Gorbachenko spune că agenţii KGB căutau constant semne de sabotaj în anchetele pe care le-au făcut. Vom vedea pe parcurs, şi în special în ultima secţiune, faptul că tocmai acei dezertori (defectori, în limbajul de specialitate) la CIA au contracarat această idee chiar între investigatori şi liderii politici, pas cu pas. Pentru opinia publică s-a folosit puterea hipnotizatoare a filmului în sensul contracarării acestor idei.
La începutul episodului 2 din serialul HBO 2019 vedem o scenă cu o foarte puternică latură dezinformaţională pentru spectatorul hipnotizat de naraţiunea filmului pe tema exploziei de la Cernobâl. În primul episod ni se serveşte falsa naraţiune cum că aceasta ar fi fost o eroare umană. Voi demantela în detaliu această viziune în următoarele două secţiuni. După ce telespectatorul nefamiliarizat cu tema exploziei va fi rămas cu această idee în minte, în acest episod 2 vedem un personaj care pune întrebarea „Americanii (au atacat)?” Acest personaj pare neştiutor cu ce s-a întâmplat cu adevărat, după informaţiile mai detaliate pe care noi le avem din primul episod. Şi exact acesta este sensul a acestei scene de adevărată magie iluzionistă practicată în acest gen de filme. Însă atitudinea lui de ignorant e credibilă numai dacă credem minciunile din primul episod, pe care le voi demonstra ca false pe parcurs.
Dictatura capitalistă a ascuns sistematic aceste materiale publicate în special în mediul online, aşa cum am experimentat eu însumi cenzura Youtube făcută în materialele cu largă audienţă privind evenimentul de la Pearl Harbor şi mascarada tragică din decembrie 1989 , care face obiectul detalierii informaţiilor din documentarul meu „Eroii au murit.1899. CIA”. Vom vedea în ultima secţiune că ceva asemănător am experimentat şi când am comentat în materialele de largă audienţă pe tema Cernobâl.
Pe lângă cenzură, dictatura capitalistă a contracarat aceste idei dizidente cu aceste filme de gen Hollywood şi documentare dezinformaţionale pentru a ţine departe opinia publică de aceste informaţii. Iniţial aceste materiale au atras preponderent excentricii, însă nu au avut penetrabilitate foarte mare în conştiinţa publică, dacă ne uităm la vizualizările celor de dinainte de 2019. După această dată tema a explodat. Serialul HBO Chernobyl era lansat pe 6 mai 2019 în SUA şi pe 7 mai în Marea Britanie. El a fost promovat de reţelele de socializare asemenea unor mesaje sponsorizate, şi odată cu el au apărut şi alte documentare/filme. Vizualizările au atins numere de ordinul milioanelor în câteva luni. Iată că subiectul Cernobâl a devenit unul din principalele evenimente internaţionale supuse unui proces complex de dezinformare profesionistă din ultima sută de ani, alături de atacul de la Pearl Harbor din 7 decembrie 1941 şi cel de la 11 septembrie 2001 asupra World Trade Center. Pentru cei care au timp să citească îi invit să caute subcapitolul intitulat „Descrierea celei mai mari dezinformări factuale din istorie: tragedia de la Pearl Harbor din decembrie 1941” din cartea mea „Manifestul societăţii automatiste” sau cartea „The New Pearl Harbor: Disturbing Questions About the Bush Administration and 9/11” a lui David Ray Griffin sau din documentarul făcut după ea . Mă voi referi constant la aceste materiale în cartea de faţă. Aceste noi materiale dezinformaţionale pe tema Cernobâl în frunte cu Serialul HBO au fost menite să contracareze adevărul intuit mult mai de demult de către unii precum eu cu minciuni, minciuni şi iar minciuni. Iată un alt caz despre ce înseamnă libertatea de exprimare în dictatura capitalistă, către care s-ar fi făcut o revoluţie dinspre dictatura socialistă în 1989, aşa cum spune naraţiunea oficială!
Exagerarea dictaturii lui Gorbaciov ca dictatură stalinistă în abordarea subiectului Cernobâl
În cele mai multe din aceste materiale starea societăţii sovietice ce a reacţionat la acest eveniment este prezentată asemenea lagărelor de concentrare naziste, cu şefi ce comandă ce se comportă cu subalternii precum gardienii cu prizonierii evrei de atunci. Armata sovietică este descrisă că ar fi acţionat faţă de cetăţenii localităţilor învecinate centralei asemenea trupelor SS cu etnicii evrei spre a-i îmbarca în acele trenuri de marfă. De exemplu, spre finalul episodului al doilea din serialul HBO vedem cum armata bate asemenea Gestapo-ului la uşile apartamentelor locuitorilor dintr-un astfel de oraş învecinat. Foarte probabil Pripiat, pentru a-i evacua din calea radiaţiilor. E posibil ca aceste scene să fie special inserate aici pentru a da o alură ceva mai domestică comportamentului poliţiei între anii pandemiei din 2020-2022, când acţiunea era inversă scoaterii din case, respectiv carantina forţată.
În cazul de faţă nu mai era nevoie de aşa ceva, oamenii înţelegând de la sine pericolul. De fapt, auzind de explozie, o bună parte din locuitorii localităţilor aflate la 3 km distanţă de centrală şi-au luat câteva lucruri şi s-au evacuat singuri încă de la primele ore ale dimineţii. Probabil că o mică minoritate de bătrâni sau încăpăţânaţi au fost forţaţi de forţele de represiune să plece, însă majoritatea a făcut-o de bună voie. Nu era nevoie de nici un fel de misiune de evacuare forţată din partea armatei, aşa cum se prezintă în toate filmele pe această temă. Nu există nicio fotografie cu militari forţând locuitorii din zonă să plece, ci doar miliţieni sporadici pentru informaţii şi prevenirea unor acte ilegale. Există o filmare originală cu 2 miliţieni ce purtau mască anti inhalaţie de radiaţii în chiar ziua exploziei, opriţi de un cetăţean şi întrebaţi ceva. Ei răspunde amabil şi îşi continuă drumul fără să agreseze pe cineva. Mai multe materiale folosesc această scenă, de exemplu la secunda 23 din documentarul „Chernobyl The Lost Tapes” (2022). Peste 5 secunde vedem o stare jovială a unor locuitori la îmbarcarea în autobuze şi nici un miliţian dictator. Dacă cineva i-ar fi forţat să plece, ar fi trebuit să arate ca evreii din trenurile naziste. Dimpotrivă, la fel ca primele zile libere din timpul carantinării pentru protecţia împotriva COVID-19, şi cetăţenii din zonă s-au bucurat pe moment de acelaşi lucru.
De aici se dezvoltă una dintre cele mai mari minciuni ale acestei campanii de dezinformare prin film şi mass-media, respectiv că guvernul sovietic ar fi trecut la muşamalizarea evenimentului. Ideea muşamalizării este reluată în aproape toate documentarele pe această temă, de exemplu la minutul 13 din „Meltdown in Chernobyl” (Seconds from disaster) produs de National Geographic sau la minutul 29 din documentarul cu aspect de film artistic „Chernobyl: Minute by Minute”, apărut în 2024. La fel vedem şi în scena din primul episod din serialul HBO, cu şedinţa oficialilor care pun la cale tăierea firelor de telefon pentru a nu se afla, sau cea cu şedinţa prezidată de secretarul general al URSS, Gorbaciov. La minutul 30 din episodul 2 al serialului „Chernobyl: utopia in flames” lansat de compania germană LOOKSfilm în 2023, auzim că agenţia de spionaj KGB ar fi tăiat telefoanele pentru muşamalizarea exploziei. Aşa ceva ţine de practici specifice începutul spionajului; 50 000 de oameni văzuseră reactorul fumegând şi urmau să le spună până la urmă şi celorlalţi despre faptul că avusese loc o explozie acolo. Toate acestea sînt minciuni pentru a distorsiona faptele, ca şi povestea savantei eroine (Homiuk) din serialul HBO, care face pe Sherlock Holmes în depistarea sursei de radiaţii, recunoscută de autorii filmului ca fictivă. Multe din cele prezentate în aceste filme sînt pure fabulaţii, iar povestea cu tentativa de ascundere a evenimentului este una dintre ele.
Da, orice guvern din orice ţară din actualul sistem politic ar dori să muşamalizeze un astfel de eveniment. Numai că în acel context aşa ceva era imposibil. Inclusiv în URSS erau persoane ipohondre care au intrat pur şi simplu în panică şi au părăsit oraşul încă de dimineaţa zilei de 26 aprilie, imediat după explozia de la ora 01.23. Zgomotul a fost prea puternic pentru a nu se auzi, şi lumina a fost prea orbitoare pentru a nu se vedea de la mai mulţi kilometri. Nimeni nu putea împiedica plecarea oamenilor speriaţi de perspectiva iradierii. N-au putut pleca toţi pentru că nu erau suficiente mijloace de transport, însă pe 27 aprilie, la o zi de la accident, fiecare bloc avea la scară câte un autobuz de evacuare. De aceea ştirea cu accidentul a fost transmisă pe întreg teritoriu al URSS încă de pe 27. La minutul 41 din episodul 2 al documentarului serial „Chernobyl: utopia in flames” se spune că locuitorii oraşului Pripiat şi-ar fi văzut liniştiţi de viaţa lor în ziua următoare, neştiind ce se întâmplase la reactor, deşi acesta fumega intens în realitate. La minutul 24 din filmul „Chernobyl: The Final Warning”, lansat în 1991, vedem o scenă reală de calm cu nişte copii care urcă într-un autobuz de şcoală, în timp ce pe ecran e scris „după două zile”. În realitate pe 28 aprilie oraşul era deja pustiu.
În „Chernobyl: Minute by Minute” (2024) se spune la minutul 29 că interceptarea radiaţiilor de către operatori de la o centrală nucleară din Suedia ar fi pus presiune pe URSS să recunoască accidentul. Aceeaşi poveste o vedem în povestea savantei eroine (Homiuk) care la fel descoperă radiaţiile. Însă ele nu puteau ajunge atât de repede în acele zone. Aveau nevoie de câteva zile, iar în 27 cei mai mulţi locuitori din localităţile apropiate fuseseră deja evacuaţi. În documentarul „The Battle of Chernobyl”, apărut în 2006, la minutul 17 aflăm că radiaţiile au ajuns în Suedia pe 28 aprilie. Între cele două locaţii sînt în jur de 1200 de km, care nu puteau fi străbătute de norul radioactiv doar într-o zi. Aşa că povestea din aceste filme cu refuzul oficialilor PCUS de a avertiza ţările vecine despre acest eveniment e o minciună. Da, putem să ne imaginăm că, asemenea oricărui guvern din sistemele politice de până acum, şi cel sovietic a încercat să dea o mai mică amploare evenimentului, dar nu că ar fi încercat să ascundă faptul că ar fi avut loc o explozie la centrala nucleară de la Cernobâl. Dimpotrivă, tocmai amploarea postumă a acestui accident, aşa cum s-a făcut pe canalele mass-media, în special occidentale dar şi sovietice/ruseşti, a fost o minciună de 100 de ori mai mare, după cum vom vedea mai departe. Dezinformatorii locali faţă de acest eveniment, sau savanţi/medici au fost agenţi recrutaţi de CIA să susţină această minciună sau să-şi ţină gura faţă de demantelarea ei.
Adjunctul inginerului şef al camerei de control al reactorului 4, Diatlov, este prezentat în primul episod din serialul HBO ca un fel de papă medieval care parcă îl condamnă pe un angajat, după ce acesta îi spune că miezul reactorului a dispărut, cu expresia „E în stare de şoc. Scoate-ţi-l de aici!” ( literal „He's in shock. Get him out of here!”) Cam aşa se comporta Inchiziţia. Cu asemenea expresii erau scoşi la finalul anilor 2000 turbulenţii de la conferinţele lui GW Bush care denunţau războiul din Irak. Da, asemenea acţiuni sunt ceva mai umane decât injecţiile pe care agenţii de securitate le făceau rudelor turbulente ale victimelor submarinului K-141 Kursk în anul 2000, care strigau la dictatorul Putin în timpul unei astfel de conferinţe. Dar nu se deosebesc esenţial de ele. Scena de faţă ne induce falsa idee cum că Diatlov împreună cu oficialii statului ar fi încercat muşamalizarea evenimentului, iar operatorul ar fi fost cumva arestat. Ideea este reluată de mai multe ori pe parcursul serialului. Un astfel de comportament este imposibil să se fi întâmplat atunci. La minutul 20 din episodul 2 al documentarului serial „Chernobyl: utopia in flames” un inginer din camera de control de atunci al reactorului 4 (Boris Stolyarchuk) declară că toţi au rămas consternaţi în urma exploziei şi nimeni n-a scos un cuvânt timp de câteva minute. Aşadar scena relatată de HBO este o intenţionată deformare a evenimentelor şi a relaţiilor de muncă în epoca socialistă.
Dimensiunea exploziei a fost observată de un întreg oraş, iar reactorul a fumegat zile întregi după aceea. Faptul că explozia a avut loc în reactor ducea la concluzia naturală că nu mai e reactor deloc. Şi o femeie de serviciu ar fi observat acest lucru cu uşurinţă, fără să aibă nevoie de informaţii adiţionale. Discuţiile în contradictoriu dintre Diatlov şi ceilalţi membri ai camerei de control n-au avut de fapt niciodată loc, nu doar pentru că nu au existat teme de opinii separate, ci şi pentru că originea exploziei a fost identificată imediat de unitatea de pompieri ataşată la centrală, în persoana şefului de tură, locotenentul Volodymyr Pravyk. Acesta a fost primul care a dat alarma în întreaga centrală, aşa că toţi ştiau unde avusese loc explozia, fără a dezbate inutil pe această temă. Niciunul dintre filme nu spune că în interiorul centralei de la Cernobâl exista o unitate specială de pompieri antrenaţi pentru astfel de cazuri.
Ulterior acestei scene, în primul episod al serialului produs de HBO, ni se spune că cei de faţă ar fi presupus că explozia ar fi venit de la un bazin din partea stângă-spate a camerei de control. Însă nu prea avea ce să explodeze atât de puternic în acea zonă, deoarece pe acolo nu sînt explozivi. Nici în reactor nu sînt, după cum voi arăta în detaliu în următoarea secţiune. Însă mai curând acolo ar fi trebuit ne uităm decât altundeva. Toată lumea a auzit explozia de la centrul de control, şi nu putea decât să presupună că aceasta ar fi avut loc în acea parte a centralei. Planul său sau simularea 3D a acesteia din video-ul numit „Chernobyl Tour Inside Reactor Building Cut Away View” https://youtu.be/M7z_jrD6Vw4 arată că reactorul 4 era situat chiar în spatele camerei de control, şi oricine şi-ar fi putut da seama că de acolo s-a auzit explozia. Excluderea posibilităţii de explozie a reactorului, aşa cum este prezentată în acest film, nu avea nici un sens. Este exact ceea ce declară şi martorul ocular al evenimentelor menţionat mai sus, Boris Stolyarchuk. El spune, la minutul 21 din episodul 2 al documentarului serial „Chernobyl: utopia in flames”, că toţi s-au uitat şi au văzut că acoperişul reactorului dispăruse, că reactorul ardea şi trimitea către cer un fascicol roşu. Aşadar nu era nevoie de vreo dezbatere în contradictoriu pe această temă aşa cum vedem în primul episod al serialului HBO din 2019.
Exagerarea periculozităţii norului radioactiv care a circulat în toată lumea după explozia de la reactorul 4
O altă minciună promovată de aceste filme propagandistice este aceea cum că „norul radioactiv” ar fi un fel de gaz letal, impenetrabil la amestecul cu alte gaze, care circulă în jurul lumii şi ucide tot ce atinge. Un nor cu o anumită doză de radiaţii a existat în urma acestui eveniment, şi este confirmat de toate documentarele, după cum vedem de exemplu în „Meltdown in Chernobyl” (Seconds from disaster) produs de National Geographic. La minutul 19 din acest material vedem mărturia a unor operatori ce lucrau la o centrală nucleară din Suedia, care fuseseră contaminaţi de aceste radiaţii şi asta se vedea pe aparatele lor de testare. Însă, dacă au trăit până să dea aceste declaraţii, atunci deducem că acele radiaţii n-au fost totuşi letale. Deducem mai departe de aici că există radiaţii foarte periculoase în interiorul reactorului nuclear, şi altele ceva mai nepericuloase care se împrăştie în formă de nor radioactiv, asemănător cu norii de pe cer, formaţi din vapori de apă. Însă filmele pe această temă nu fac deosebirea între cele două tipuri de radiaţii şi, asemenea mass-media din timpul pandemiei COVID-19, toate oferă o viziune panicardistă asupra evenimentelor de atunci, care se va reflecta şi în numărul victimelor, după cum vom vedea mai jos.
În general documentarele BBC sînt vârful de lance al dezinformării privind tema Cernobâl. Însă unul dintre ele oferă în mod paradoxal şi viziunea opusă, aşa cum se laudă în general că face dictatura capitalistă, însă pe care o pune în practică dor pentru a zdruncina încrederea publică în nişte informaţii foarte probabil adevărate. Însă la finalul documentarului „BBC - Nuclear Nightmares”, lansat în 2006, vedem opinia total diferită a unor cercetători faţă de atitudinea unanimă din acest noian de materiale. Ei s-au dus la Cernobâl, au prins şi apoi sacrificat nişte animale şi le-au verificat celulele canceroase din corp. Surpriză: acestea existau într-un procent mult mai mic decât al celor din alte zone ale lumii. Povestea cu malformaţii genetice datorate radiaţiilor nu se regăseşte în rândul animalelor de la Cernobâl, şi putem extrapola acest lucru inclusiv pe oameni; cazurile de malformaţii prezentate de unele documentare au fost foarte probabil luate din altă parte. Aşa ceva pare a fi exemplul de la ora 01.21 din documentarul „Chernobyl The Lost Tapes”, lansat în 2022, cu o ţărancă ce spune că ar fi avut un viţel cu malformaţii, sau cu o scenă ulterioară în care este prezentat un purcel cu ochiul inflamat. Ulterior sînt arătaţi diverşi embrioni din borcane din laboratoarele de biologie ca false dovezi ale unor malformaţii genetice. Ne aducem aminte despre manufacturarea imaginii cu mama şi copilul din două cadavre ce muriseră cu mult înainte de începerea evenimentelor la Timişoara, pe care am inserat-o la ora 02:45 din propriul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”. O să revin la această poveste pe parcursul acestei cărţi.
Deocamdată mă rezum în a face o primă paralelă între embrionii didactici din laboratoarele de biologie şi falsa dovadă de malformaţii congenitale datorate radiaţiilor, neconformate de fauna locală. Nu s-a filmat nici măcar un animal sălbatic cu malformaţii în zona Cernobâl, aşa cum se preconiza în mod panicardist în toată Europa. Păsările şi-au continuat nestingherite viaţa. În acelaşi fel cazurile de rare malformaţii congenitale ale unor copii în poze de la ora 01.27.06 din documentarul „Chernobyl The Lost Tapes” nu se regăsesc la locuitorii din satele de lângă Cernobâl, care s-au întors până la urmă la vechile case. Pripiat a rămas un oraş părăsit, însă locuitorii satelor din zonă s-au întors la casele lor după ce au văzut că fauna prosperă fără nicio problemă în anii după explozie. Eu cred că mulţi s-ar fi întors şi în Pripiat, însă după evacuare au fost instalate pariere păzite de militari care au interzis foştilor locuitori să intre în oraş. Deducem din ce au spus acei cercetători faptul că radiaţiile periculoase sunt cele din apropierea de materialul radioactiv, iar cele din norul radioactiv ar putea fi chiar benefice, după cum s-a văzut pe acele animale. Tratamentul chimioterapeutic aplicat bolnavilor de cancer se face tocmai cu astfel de radiaţii într-un anumit grad, îndreptate spre celulele cancerigene.
Aproape de jumătatea celui de-al doilea episod din serialul HBO auzim minciuna cu implacabilul nor radioactiv, descrisă la puterea 100 faţă de cât a fost în realitate. Savantul dizident spune că reactorul deschis ar arunca în aer nu radiaţii ci „otravă”, până când întregul continent va muri. Recunoaştem aici panica lansată în aceeaşi perioadă de către mass-media, la comanda spionajului civil, despre cum o pandemie asemenea gripei spaniole tocmai ar fi lovit umanitatea. Acum observăm din datele statistice că COVID-19 a avut aproximativ acelaşi număr de victime precum gripa sezonieră. Există mai multe paralele între cele două evenimente şi le voi descrie pe parcurs.
O altă minciună gogonată în continuarea celor precedente, care pare inofensivă, este aceea pe care o auzim la începutul episodului 2 din serialul HBO, cum că radiaţia (literal se spune că ar fi atomul, revin la imprecizia asta în secţiunea următoare) ar trece prin „lemn, metal, beton, carne” (cuvintele în limba engleză sunt „woods, metal, concrete, flesh”). Aşa ceva este o minciună în proporţie de peste 60%. Da, unele radiaţii pot trece prin acestea, însă penetrabilitatea lor depinde de densitatea şi grosimea materialului. Printr-un material mai dens ele trec mai puţin. Fiecare am văzut cum arată o poză de radiografie. Zonele mai albe din ea reprezintă exact oasele prin care o parte mai mică din radiaţii au trecut, dar ceva a rămas în ele, şi astfel se vede imprimat pe poză. Dacă în oase există o proteză de metal, atunci ea se vede aproape albă pe o radiografie, tocmai pentru că radiaţia nu a penetrat acest material. De aceea nu toţi angajaţii din centrală au murit. Cei mai mulţi au fost protejaţi de zidurile de beton din interiorul centralei. Localităţile din jur au fost evacuate însă centrala a continuat să funcţioneze, iar operatorii au continuat să vină la lucru, fără să păţească ceva grav. După minutul 10 al episodul 4 din acest serial există o scenă cu mai multe încercări ale unor diverse minibuldozere pentru a împinge grafitul radioactiv înapoi în reactor de pe acoperiş. La minutul 21 vedem cum un astfel de robot poliţie adus tocmai din RF Germană dă şi el chix în urma radiaţiilor. Dar la minutul 58 din documentarul „The Battle of Chernobyl” din 2006 amintit mai sus vedem un astfel de buldozer care lucrează de zor chiar pe acel acoperiş, filmat chiar în realitate. Ce-i drept, teroarea transmisă în spectator era mai mare cu povestea în varianta serialului HBO.
Exagerarea simptomelor celor iradiaţi
Pentru că tot era „la modă” în 2020 panica indusă de mass-media despre un virusul ucigaş COVID-19, prezentat atunci ca un fel de gripă spaniolă (şi care astăzi vedem că nu are statistici mai severe decât cele ale gripei sezoniere), serialul HBO din 2019 produce dezinformare cu privire la simptome, destul de asemănător cu modul în care s-a făcut în pandemie. Ne aducem aminte cum decedaţii de boli terminale precum cancer, boli cardiovasculare sau obezitate, au fost tacticos trecuţi ca morţi de COVID. În acelaşi fel se confundă intenţionat simptomele în aceste filme, pentru a amplifica dimensiunea catastrofei umanitare. Imaginile cutremurătoare ale civililor japonezi arşi în urma de la Hiroshima şi Nagasaki sînt duplicate atât în serialul HBO dar şi în altele, inclusiv unele făcute de ruşi, şi date ca simptome ale radiaţiilor de la acest accident.
Figurile de zombie pe care unele personaje le dezvoltă în aceste filme în timpul evoluţiei bolii rezultate în urma expunerii la radiaţii sînt simple ficţiuni. Nu vreau să spun că aşa ceva nu s-ar putea întâmpla, şi nu s-a întâmplat în câteva cazuri la începutul tehnologiei nucleare de la jumătatea secolului al XX-lea. Însă aşa ceva nu s-a întâmplat la Cernobâl. Am spus deja că imaginea elicopterului a cărui elice cedează sub influenţa radiaţiilor nu este falsă. Expunerea îndelungată la un flux intens de radiaţii poate duce la acelaşi efect şi pentru corpul uman. În medicină există sindromul radiaţiei acute (Acute radiation syndrome) , unde vedem care este comportamentul pacienţilor expuşi la flux intens de radiaţii. Conform cu „Centrele pentru controlul şi prevenirea bolilor din SUA” (US centres for disease control and prevention) primele semne ale iradierii acute sînt:
- Greaţa;
- Vărsăturile;
- Durerea de cap;
- Diareea.
CDC-Acute-radiation-syndrome
Abia apoi, după câteva ore până la câteva zile, apar şi leziunile cutanate datorate radiaţiilor, care se manifestă prin ceea ce am văzut în aceste filme la locul accidentului, respectiv:
- Deteriorarea glandelor sebacee şi sudoripare;
- Atrofie sau fibroză;
- Scăderea sau creşterea pigmentării pielii;
- Ulceraţia sau necroza ţesutului expus.
Însă dintre toate simptomele prezentate în aceste filme la locul accidentului, cele autentice sînt doar greaţa şi vărsăturile, durerea de cap, ameţeala, dezorientarea, slăbiciunea şi oboseala. După câteva zile poate apărea căderea părului, hemoragie internă şi vărsături cu sânge şi scaune din sângerare internă, aşa cum am văzut la pompierii sau operatorii trimişi pentru anumite sarcini în diferite locuri din centrală. Pierderea conştiinţei în momentul iradierii, aşa cum este dată la minutul 16 din documentarul „Chernobyl: Minute by Minute” (2024), este o minciună.
Victimele iradierii cu material radioactiv nu au arătat în realitate niciun fel de astfel de arsuri măcar în primele ore. Putem să credem că sovieticii ar fi fost nişte diavoli în acest caz, şi ar fi obligat pompierii să rămână să lucreze şi după primele semne de iradiere acută. Însă toţi angajaţii erau informaţi despre riscurile lucrului într-un astfel de mediu şi ştiau care sînt simptomele expunerii la radiaţii. Atunci când apăreau primele semne de greaţă, vărsături, durere de cap sau diaree oamenii erau retraşi pur şi simplu din misiune şi trimişi la spital. Aşa că în realitate nu era timp pentru ca leziunile cutanate să apară la cei ce acţionau în perimetrul accidentului, aşa cum le vedem în aproape toate filmele pe acest subiect.
Realitatea confirmă că radiaţiile îşi pierd din intensitate pe măsură ce se depărtează de epicentrul fisiunii. Faptul că materialul radioactiv (uraniul) a fost aruncat în afara centralei nu înseamnă că acesta a fost luat şi de vânt împreună cu acceleratorul de fisiune. Da, au fost persoane peste care au căzut bucăţi de uraniu şi astfel le-a iradiat fatal. Aşa ceva s-a întâmplat Klavdia Luzganova, care a murit pe 31 iulie 1986, la 4 luni de la contaminare. Însă nimeni nu a murit pe loc doar de la iradierea cu material radioactiv de la acest accident, aşa cum se minte de exemplu la minutul 14 din documentarul „Chernobyl: Minute by Minute” (2024). Cei mai mulţi au murit la câteva săptămâni după aceea, în funcţie de gradul de expunere. Cel mai rapid deces a fost cel al pompierului Tishura Vladimir Ivanovych, pe 10 mai 1986, la 15 zile de la contactul cu radiaţiile. Tot pompier a fost şi Volodymyr Pravyk, mort pe 11 mai 1986, la 16 zile de la contaminare. Ne putem imagina că explozia reactorului i-a împins pe cei din apropiere de epicentrul fisiunii, chiar dacă nu i-a ferit şi de radiaţii.
Cei care au murit pe loc nu au făcut-o datorită radiaţiilor, ci fie datorită suflului exploziei, fie datorită arderii cu flăcări sau apă fiartă. Un prim caz este Valery Ilyich Khodemchuk, al cărui trup nu a fost găsit niciodată de sub dărâmături. Altul este operatorul Vladimir Shashenok, găsit în stare de comă, cu coloana fracturată, adică victima unui şoc mecanic. Episodul al doilea din seria „Chernobyl: utopia in flames” inserează la minutul 40 o falsă declaraţie a unui posibil medic, Aleksandr Buhar, dar care nu există în mediul online, cum că Shashenok ar fi murit în urma radiaţiilor.
În cazul expunerii prelungite la acest gen de radiaţii din apropierea fisiunii, moartea intervine după o zi sau două, aşa cum s-a întâmplat în istoria pandemiilor ce duceau la hemoragii interne datorate deteriorării ţesuturilor organelor interne. Dar, dacă expunerea e mai mică sau fluxul de radiaţii e mai scăzut, atunci nici leziunile cutanate nu apar, iar perioada de convalescenţă de dinaintea decesului e mai lungă. În sprijinul acestei afirmaţii avem cazul spionului rus (FSB) Alexander Litvinenko din 2006 care a şocat lumea în acel moment. El a defectat la MI6 sau CIA şi a sfârşit iradiat cu poloniu de unii sau de alţii. La fel ca şi în cazul celor morţi la Cernobâl, după ce au intrat în contact direct cu materialul radioactiv, şi în cazul acestui spion perioada de convalescenţă a fost de aproape 1 lună, din 1 până în 23 noiembrie 2006, când a murit. Dacă ne uităm la imaginile cu el pe patul de spital la câteva zile înainte de a muri nu vedem leziuni cutanate, ci doar semnul tipic al iradierii respectiv căderea părului şi o atitudine apatică.
Faptul că primul mort a decedat abia după 15 zile de la expunere confirmă faptul că la primele simptome, pompierii au fost retraşi din activitate şi trimişi la spital. O expunere mai lungă ar fi dus la o moarte mai timpurie. Nu exclud ca aşa ceva să se fi întâmplat în timpul stalinismului şi poate chiar după aceea. Dar nu s-a întâmplat la Cernobâl. Nu s-ar fi întâmplat deloc dacă radiaţiile ar fi fost cele din parametrii obişnuiţi. Însă voi arăta într-o secţiune ulterioară că fluxul radioactiv a fost mult mai mare şi nimeni nu s-a aşteptat la aşa ceva. De aceea nu au mai fost trimişi alţi pompieri aproape de reactor după ce s-a văzut că intensitatea radiaţiilor este foarte mare. Aici sistemul socialist şi-a arătat faţa umană şi nimeni n-a mai fost sacrificat. Însă ceva de genul minciunii acesteia s-a întâmplat în realitate în sistemul capitalist, odată cu împiedicarea ridicării vreunui avion pentru a stinge incendiile de la turnurile atacurilor de la 11 septembrie 2001. Un alt caz notoriu este suprimarea alarmării bazei de la Pearl Harbor pe 7 decembrie 1941, după ce operatorii radarului Opana au surprins avioanele japoneze venind, cu 55 minute înainte de atac . Iată că povestea cu sacrificarea pompierilor şi a operatorilor la Cernobâl pare a fi o tehnică de dezinformare în formă de clonare (în documente), aşa cum am descris-o în subcapitolul dedicat dezinformării din cartea mea „Manifestul societăţii automatiste” . De fapt întreaga operaţiune Cernobâl este o dezinformare în formă de clonare menită să ascundă pe termen lung din opinia publică bombele de la Hiroshima şi Nagasaki, după cum voi arăta în următoarele secţiuni. După cum am spus în introducere, nu idealizez sistemele socialiste, însă acest caz arată a dezinformare prin clonare.
Documentarul „Chernobyl Nuclear Disaster” lansat de 3BM Televisoin în 2019 ne prezintă un caz fictiv cu nişte pescari care ar fi pescuit în apropierea centralei. La minutul 42 ni se spune că la câteva ore de la explozie pielea li s-ar fi înnegrit, simptom inexistent, după cum vedem mai sus. La minutul 22 din filmul „Chernobyl: The Final Warning” vedem pompieri deja luaţi pe targă, încă din timpul nopţii. Pe 26 aprilie în zona Cernobâl soarele răsare la ora 05.40. Explozia a avut loc la 01.23. Timpul e prea scurt pentru ca oamenii să aibă nevoie de targă pentru acel tip de expunere care le-a cauzat moartea în 2 săptămâni. De asemenea, putem înţelege de aici că scena din primul episod al serialului HBO, cu pompierul care pune mâna pe o bucată de grafit din reactorul explodat, şi apoi, într-o scenă ulterioară, îl vedem cu mâna arsă şi văitându-se, ca în cazul supliciilor medievale, este tot o minciună. La fel sînt şi cazurile celor arşi în special pe faţă, care încep să arate ca nişte zombie, inclusiv la spital. În filmul „Chernobyl: The Final Warning” vedem un astfel de caz la minutul 46, deja de la a treia zi după explozie. Doar un singur caz a arătat piele arsă, dar nu din cauza iradiaţiilor, ci a opăririi cu apă fiartă; numele său este Degtyarenko Viktor Mykhailovych, una dintre victimele acestui accident. El lucra ca operator la pompele de răcire, şi explozia reactorului a dus şi jeturi de apă fiartă prin aceste pompe, care l-au opărit. Există o poză în spital cu el disponibilă în mediul online, şi în care se văd clar arsurile.
Probabil că mai mulţi medici de specialitate au observat aceste neconcordanţe dintre ce se întâmplă în realitate cu cei iradiaţi faţă de ce au arătat acele filme. De aceea la minutul 19 din documentarul dezinformaţional „Chernobyl: Minute by Minute” din 2024 vedem un interviu al unui lucrător la spital (nu se spune exact ce lucra, pare a fi asistent sau şofer de salvare, dacă chiar a lucrat acolo) ce ar fi dezvoltat leziuni cutanate imediat după ce ar fi ajuns în zonă, dar totuşi ar fi supravieţuit. De asemenea, el spune că ar fi văzut chiar în aceeaşi zi o maşină care ar fi cărat nişte saci negri de plastic plini spre cimitir. Dar în afara de cei doi care au murit pe loc, şi fiind găsit doar un singur cadavru, altcineva n-a mai murit în acea zi, pentru ca eventualele cadavre să fie înmormântate în aceeaşi zi în saci de plastic. Dimpotrivă, asta a fost practica în timpul pandemiei de COVID. Acest „lucrător” minte şi diagnosticele oficiale o dovedesc. O să mai vedem şi alte cazuri de martori oculari mincinoşi pe parcrus. O astfel de mărturie falsă este foarte probabil o za dezinformaţională pentru a contracara diagnosticele medicilor care ştiau că dacă ar fi apărut atât de rapid, atunci nimeni n-ar mai fi putut supravieţui până a doua zi.
Căprioara moartă a doua zi de la accident, aşa cum o vedem la jumătatea episodului 2 din serialul HBO, nu putea să moară de la radiaţii deoarece nu avea cum să se expună mai mult decât pompierii. Dacă a murit atunci, atunci a avut altă boală precum majoritatea morţilor „de COVID”… La fel este şi cazul cu emoţionanta scenă cu pasărea căzută printre copiii de la şcoală, cu sugestia că şi ei ar fi urmat să moară de la radiaţii prin contaminare. Scena se repetă într-un alt film, „Chernobyl: The Abyss”, făcut tot în 2021 dar în Rusia, după cum vedem la minutul 35. Diferenţa constă în faptul că aici parcă plouă cu păsări moarte, într-o variantă inversă a la Hitchcock. Dacă s-au aflat aproape de materialul radioactiv, da, acele păsări puteau să fie contaminate şi să moară la câteva luni, precum s-a întâmplat cu acea femeie ce a intrat în contact cu materialul radioactiv. Dar, dacă s-ar fi aflat foarte aproape de epicentrul materialului radioactiv, atunci ele nu mai puteau zbura atât, ci ar fi murit pe loc. Cea din serialul HBO ar fi zburat încă 3 km, unde se afla oraşul Pripiat, cu scena cu copiii. Aşa ceva este imposibil dacă ea ar fi murit de la radiaţii.
Iată că această scenă e astfel manipulată pentru a ne convinge că acei copii ar fi avut ulterior aceeaşi soartă precum pasărea. Nici un copil nu e certificat de un act de constatare medico-legală ca mort în urma radiaţiilor de la explozia din reactorul 4 de la Cernobâl. Acest impact emoţional de final se poate înscrie în tehnica de dezinformare prin presiune psihologică în formă de explozie patetică, aşa cum am descris-o în cartea mea „Manifestul societăţii automatiste” . Rolul ei este aceea de a atenua şi chiar suprima spiritul critic în defavoarea unei reacţii emoţionale.
Exagerarea numărului victimelor
Toate aceste filme, dar în special serialul Cernobâl produs de HBO, prezintă acest accident de parcă ar fi fost o bombă atomică, cu zeci de mii de oameni evacuaţi, despre a căror soartă suntem manipulaţi să credem că ar fi evoluat precum a cuplului prezentat de-a lungul său. Acest lucru îl putem vedea în scena spitalului supraaglomerat de bolnavi de la începutul episodului 2 din serialul HBO, despre care ni se inoculează ideea că ar fi locuitori ai oraşului. La minutul 52 din filmul „Chernobyl: The Abyss” se arată aceeaşi scenă cu rudele care iau cu asalt spitalul şi ar fi împiedicate de forţele de miliţie/armată. Aceeaşi scenă se regăseşte şi la minutul 24 din filmul „Inseparabil”, producţie rusească în 2014.
La ora 01.04 din „Chernobyl: The Abyss” vedem o astfel de scenă cu spitale pline de pacienţi, împreună cu copii ce plâng, care ne induce ideea că sînt victime ale iradierii ce a urmat exploziei. La fel este şi cazul cu fetiţa de câţiva ani care plânge la începutul episodului 2 din serialul HBO, şi pe care tatăl său încearcă să i-o dea cuiva pentru a o scoate de acolo şi a o salva. Repet ce am spus mai sus că niciun copil nu se află printre victimele iradierii, dovedite prin certificat medico-legal. Revin la exemplul cu manufacturarea imaginii cu mama şi copilul din două cadavre ce muriseră cu mult înainte de începerea evenimentelor la Timişoara de la ora 02:45 din propriul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”, împreună cu ale cazuri de morţi dezgropaţi din cimitire şi date ca exemplu de victime ale represiunii regimului. Iată o a doua paralelă între această făcătură şi povestea cu fetiţa iradiată şi alţi copii în aceeaşi situaţie din aceste filme.
La începutul capitolului 2 voi arăta cum postul radio Europa Liberă, finanţat de CIA, dădea 4 000 de morţi pe 16 decembrie 1989 în România, 60 000 pe 21, şi genocid pe 22 . Cu Cernobâl vedem acelaşi lucru în ceea ce priveşte numărul de victime. Acesta variază într-un mod pe care îl vom mai vedea de multe ori repetat în cazul datelor oficiale privind tragedia din decembrie 1989. La minutul 13 din documentarul „Great Mysteries And Myths Of The Twentieth Century - The Chernobyl Mystery (1996) ambasadorul rus la Londra este interpelat de nişte jurnalişti în primele zile de după explozie, despre un număr de câteva mii de morţi. În realitate erau doar 3 în acel moment, după cum am arătat mai sus. La minutul 36 din filmul „Chernobyl: The Final Warning” vedem o ştire la TV care anunţă explozia reactorului 4 şi un bilanţ provizoriu de 2 000 de morţi. La o simplă căutare în web cu motorul Google, vedem că numărul victimelor ar fi fost între 93 000 şi 200 000. Ultima cifră se regăseşte la ora 01.30.44 din „Chernobyl The Lost Tapes”. De asemenea, ea se regăseşte spre sfârşitul episodului 3 al serialului HBO, la o şedinţă cu secretarul general al URSS, Gorbaciov. Dar la finalul filmului se spune că estimările sînt între 9 000 şi 93 000… Aceste cifre sînt reluate apoi la minutul 43 din documentarul Chernobyl: The Invisible Enemy, lansat în 2021, două cazuri rare de materiale în care datele concordă.
Dacă intrăm în website-ul Wikipedia, vedem că de fapt nu există unanimitate, că există dezbateri, iar numărul victimelor ar fi de fapt ar fi în jur de 60 000. Destul de aproape de minciunile de la Europa Liberă despre victimele din decembrie 1989 de la noi. La minutul 39 din documentarul dezinformaţionist „Chernobyl: Minute by Minute” (2024) aflăm că numărul morţilor ar fi între 8 000 şi 10 000, în primii ani de după eveniment, cu precizarea că în anii următori ar fi fost şi alte victime. Peste nu mai puţin de două minute avem altă cifră, între 4 000 şi 93 000 de morţi. Cum poate cineva să facă un asemenea material? Dar vârful absolut al minciunii se găseşte într-un alt material dezinformator al HBO, respectiv „Chernobyl Heart”, lansat în 2003. La minutul 3 din acest material auzim că numărul celor ale căror vieţi ar fi fost distruse de această explozie este de 9 milioane…
La începutul materialului cu abordare paranormală, ce pare mai curând circ de televiziune, numit „Destination Truth - S03E04 - Ghosts Of Chernobyl”, produs de Syfy Channel şi lansat în 30 septembrie 2009, aflăm că numărul primilor iradiaţi ar fi de ordinul sutelor, şi zeci de mii ar fi dezvoltat ulterior cancere. Conţinutul său e la fel ca şi începutul cu mărturii ale unor localnici că ar fi văzut fantomele celor morţi bântuind zona. Acest pseudo-documentar este chintesenţa a ceea ce a oferit mass-media despre acest subiect. Ulterior, în 2012 s-a lansat şi un film de groază cu acest gen de abordare paranormală, numit „Chernobyl Diaries”. La finalul lui înţelegem că nişte astfel de zombie precum cei din filmele menţionate mai sus, care ar fi scăpat totuşi după ce s-au iradiat de la explozie, dar au dezvoltat apucături de vampiri.
Într-un articol publicat de cotidianul britanic „The independent” pe 21 Noiembrie 2017 , intitulat „Scientists might be wrong about cause of Chernobyl disaster, new study claims” citim că numărul victimelor cu moarte direct cauzată de explozie şi radiaţii ar fi fost de 59, dar imediat mai departe sugerează că numărul lor total ar fi în jur de 4000.
Dacă dăm dovadă de interes şi atenţie la date, şi căutăm după numele celor cărora li s-a dovedit într-un certificat de deces moartea din cauza exploziei reactorului centralei şi a radiaţiilor ce au urmat, vedem că numărul lor este de … 31. Ţineţi minte următoarea glumă: „cei 4 coreifei sunt 3: Luca şi Matei”! O vom reîntâlni de foarte multe ori pe parcursul acestei cărţi în analiza datelor oficiale. Documentarul BBC „Our World, In the Shadow of Chernobyl” spune la minutul 6 că au fost 2 morţi în primele zile şi 28 în următoarele săptămâni. Dar apoi mai scoate din pix alţi 19, care nu au existat conform unui raport medico-legal care să ateste legătura cu explozia reactorului 4. La minutul 74 din documentarul „The Battle of Chernobyl”, 2006, se spune minciuna cum că autorităţile ar fi recunoscut 59 de decese cauzate de radiaţiile reieşite în urma exploziei până în 2006, dar această cifră este tot o fabulaţie.
Mai aproape de numărul real este documentarul BBC - Horizon „Fall-Out From Chernobyl” (1996), care oferă la minutul 01 cifra de 35 de morţi, dar sugerând imediat mai departe că milioane ar fi murit ulterior pe toată suprafaţa Europei, ca urmare a expunerii la radiaţii. Totuşi, spre deosebire de alte materiale, acest documentar prezintă la minutul 05 un raport oficial întocmit de specialişti autohtoni şi occidentali care au confirmat că radiaţiile emise de reactor ce au circulat după explozie nu au avut implicaţii semnificative în sănătatea vieţuitoarelor, fie animale, plante sau oameni. Iar acest lucru se vede chiar în fauna zonei, care nu a prosperat după retragerea oamenilor şi nu a înregistrat nici un caz de malformaţii sau boli specifice iradierii prelungite. De asemenea, în documentarul BBC - NOVA „Suicide Mission To Chernobyl” lansat în 1991 practic din aceleaşi materiale se spune corect că numărul deceselor este de 31. Faptul că peste 5 ani mai apar încă 4 morţi, se explică prin adăugarea la acest număr şi pe cei 4 membri ai echipajului elicopterului care s-a prăbuşit pe 2 octombrie din alte motive decât radiaţiile, după cum vom vedea mai jos. Însă la minutul 20 şi el spune minciuni, menţionând că anumiţi savanţi au susţinut că numărul morţilor în 15 ani ar fi fost între 5 000 şi 20 000, fără să omită să spună că ar fi alţii care ar susţine numere de câteva ori mai mari. O să revin mai jos la acest documentar pe o temă similară. Aceeaşi strategie de dezinformare o vedem şi la documentarul „Chernobyl The Lost Tapes”, lansat în 2022, în care se recunoaşte la minutul 90.44 că numărul oficial ar fi de 31, însă dictatura lui Gorbaciov ar fi ascuns cifrele reale, care s-ar ridica la 200 000 de morţi. Şi la acest documentar o să revin mai jos pentru a clarifica acest aspect.
Aceste materiale au totuşi meritul de a spune măcar care este cifra oficială, exceptând „Chernobyl The Lost Tapes”, care o menţionează, dar o contestă. Însă marea lor majoritate evită să menţioneze această cifră special pentru a anula diversitatea de opinii şi dezbaterea, necesară evoluţiei ştiinţei, cu care democratura se bate în piept că o promovează. Cei care nu sînt familiarizaţi cu tema, şi nu au câteva luni de investigaţie, aşa cum am sacrificat eu, rămân astfel cu această minciună în minte.
Am lăudat mai sus documentarul „Nuclear Nightmares”, lansat de acelaşi post BBC - Horizon în 2006. Însă el este cel mai contradictoriu cu sine documentar pe care l-am văzut, susţinând iniţial panica faţă de radiaţii, iar apoi arătând şi părerea altor specialişti care au spus că radiaţiile pot de fapt reduce riscurile de cancer. El se potriveşte foarte bine cu modul în care Jean Baudrillard descrie în cartea sa „The Illusion of the End” editată de Cambridge, Polity Press în 1994, şi care nu are loc la Humanitas tocmai pentru că aduce câteva exemple din mascarada dezinformaţională din decembrie 1989. O să revin de multe ori la această carte pe parcursul acestui text. În ciuda unor adevăruri spuse pe final, la minutul 23 din „Nuclear Nightmares” se sugerează că numărul morţilor din zona Cernobâl s-ar ridica la 9 000. Dar la minutul 28 se citează o cifră astronomică dintr-un ziar al cărui nume nu este arătat, respectiv 500 000 de victime. Modul în care variază numărul de morţi de la aceeaşi sursă este absolut năucitor.
Eu văd în strategia asta de jonglare cu numărul morţilor o tehnică de convingere folosită de comis-voiajori; dacă observă că potenţialul client nu are interes pentru a cumpăra un produs, atunci ei scot repede un altul. Acelaşi lucru se întâmplă şi aici. Cine nu are răbdare să caute adevărul rămâne cu impresia că aici ar fi avut loc o catastrofă umanitară asemenea bombelor de la Hiroshima sau Nagasaki. Cei ca mine, care vor să îl afle adevărul, îşi dau seama că acest accident a avut totuşi un număr rezonabil de victime şi că restul au fost completate din pix, pe baza fricii naturale a omului simplu de tehnologia de vârf, care dublează ambivalent atracţia faţă de ea.
Stresul produs de stilul de viaţă al capitalismului sălbatic instaurat după 1990 a dus la îmbolnăvirea în masă a zeci de milioane de est-europeni. Într-un mod abil acesta a fost pus pe seama iradierii în urma circulaţiei norului radioactiv de la Cernobâl. În realitate doar 15 persoane au dezvoltat o problemă la glanda tiroidă, care se presupune că ar fi de la radiaţii, dar nu e absolut sigur de asta. La minutul 39 din episodul 2 al documentarului „Chernobyl: The New Evidence”, se spune că organizaţia Green Peace estimează peste 90 000 de cazuri de cancer. OMS dă 4000. La minutul 2 din documentarul „Chernobyl: The New Evidence”, lansat de Blink Films în 2022 auzim că radiaţiile ar fi dus la 5000 cazuri de cancer. Nu mai intru în detalii, însă singurul cancer pe care radiaţiile îl pot genera este cel de glanda tiroidă, datorită iodului pe care acesta îl absoarbe împreună cu radiaţiile. Dacă ne uităm pe statisticile cancerului de glandă tiroidă, conform cu „American cancer society”, vedem că rata de recuperare a bolnavilor cu cancer tiroidian este de 90 %. Acest lucru este confirmat şi de declaraţia medicului american Robert Peter Gale la minutul 40 din episodul 2 al aceluiaşi documentar. Gale a fost implicat direct în tratamentul victimelor exploziei, şi apare ca personaj în mai multe filme sau cu declaraţii în câteva documentare pe această temă.
La minutul 17 din documentarul „NOVA - Back To Chernobyl”, lansat în 1989, auzim o minciună despre moartea într-un an a unui cameraman care a filmat reactorul fumegând. Nu există niciun cameraman spitalizat sau mort cu certificat de deces în care să se certifice acest lucru. Poveştile cu iradierea unor lucrători din centrală care nu s-au aflat în contact cu materialul radioactiv din reactor, şi chiar a piloţilor din elicopterul care s-a prăbuşit datorită interacţiunii echipamentelor cu acesta, sînt false. La minutul 35 din episodul 2 al serialului HBO 2019 vedem un elicopter deasupra reactorului fumegând care se prăbuşeşte, dându-ne impresia că acest lucru s-ar datora radiaţiilor care ar fi afectat elicea. În film acest eveniment se întâmplă chiar în ziua de 26 aprilie, când oficialii de la centru ajung la Cernobâl. În realitate acel accident s-a întâmplat în data de 2 octombrie, deci la peste o jumătate de an de la explozia din reactor. La acea dată cea mai mare parte din primul înveliş de protecţie din jurul reactorului era terminată. Construcţia începuse pe 20 mai şi se va termina în noiembrie. Reactorul fusese stins şi nu mai emitea radiaţii ca la început încă din data de 5 mai, deci nu mai fumega în momentul accidentului. Nu radiaţiile au distrus elicea sa, ci faptul că a intrat într-un cablu de macara, după cum vedem în video-ul intitulat „Chernobyl helicopter crash, 1986” din web-site-ul „sciencephoto” . Această filmare se mai găseşte şi în alte documentare, precum la ora 01.46.46 din varianta online „The Chernobyl Disaster [Ben Fogle] - Parts 1-3 (Documentary 2022)” a documentarului serial în 3 episoade „The Chernobyl Disaster”, făcut de Paramount & Channel 5 în 2022, (minutul 16 din episodul 3).
Dacă privim mai atent scena de la minutul 35 al episodului 2 din serialului HBO (2019) se vede şi acolo că un cârlig de macara cade odată cu elicopterul. Însă sentimentul pe care mi l-a dat această scenă când am văzut-o prima dată a fost acela că elicopterul ar fi intrat în acea macara abia după ce ar fi devenit incontrolabil în urma afectării sale de către radiaţii. Fumul care iese din reactor în film împiedică să se vadă clar ce se întâmplă cu elicea, şi el a fost pus strategic acolo tocmai pentru a induce iluzionist în eroare. În filmarea originală a accidentului se vede fără tăgadă că elicopterul se încurcă în acele cabluri ale macaralei. Însă în film acest adevăr indubitabil este redus la o percepţie de sub 10 %, fiind comunicată astfel minciuna radiaţiilor. Numai cine ştie adevărul vede acel procent de 10 %. Cei care nu îl ştiu rămân cu minciuna cum că elicopterul ar fi căzut din cauza afectării echipamentelor sale de acţiunea radiaţiilor. Asta este chintesenţa dezinformării în general. Plasarea macaralei acolo chiar în ziua exploziei în film era cu totul improbabilă, deoarece nu era timp pentru ridicarea ei. Însă regizorul mincinos a vrut să construiască în detaliu această minciună, precum a făcut-o şi în alte materiale ale acestui odată onorabil post de televiziune, ajuns acum un instrument hidos de propagandă dezinformaţională.
În urma acestui accident au murit 4 oameni. Unele materiale i-au trecut în rândul victimelor iradierii. Ne aducem aminte de documentarul BBC - Horizon „Fall-Out From Chernobyl” (1996) amintit mai sus, care în loc de 31 de victime ale exploziei i-a pus şi pe cei 4 din acest elicopter. O să vedem pe parcursul acestei cărţi că aşa s-a întâmplat şi cu unele victime ale unor accidente de circulaţie, ale manevrării greşite a armelor, a unor sinucideri în armată, inerente societăţii din 1989, şi trecute tacticos în rândul reprimaţilor regimului. Aceste decese au fost puse din pix acolo pentru a trage maxim de păr numărul victimelor în sensul de a da credibilitate maximă minciunii de la Europa Liberă despre cele 60 000 de victime şi apoi genocid. O să vedem, de fapt, că cei mai mulţi morţi ai acelor zile nu erau manifestanţi, ci apolitici ucişi pe străzi lăturalnice sau în casele lor, precum cazul Ciobanu, despre care am relatat la ora 02.52.50 din documentarul meu „Eroii au murit.1899. CIA”. Totul a fost făcut pentru a acoperi minciunile de la Europa Liberă despre care am amintit mai sus, care au fost decisive pentru manipularea ieşirii masive a românilor în stradă după plecarea lui Ceauşescu din CC, în 22 decembrie 1989.
Ceva de genul acesta s-a întâmplat şi cu victimele acestui accident de elicopter de la Cernobâl. La minutul 10 din documentarul BBC - NOVA „Suicide Mission To Chernobyl”, lansat în 1991, auzim că ar fi murit câţiva piloţi care au dus materiale absorbante de neutroni în reactorul arzând. Nu se precizează câţi ar fi murit dar se induce ideea că ar fi murit toţi cei care au lucrat în acele condiţii, datorită radiaţiilor. Aceeaşi informaţie se regăseşte la minutul 7 din cel lansat de BBC - Horizon „Inside Chernobyl's Sarcophagus” în 1996. La minutul 36 din documentarul „The Battle of Chernobyl”, 2006, aflăm că 600 de piloţi ar fi murit în urma acestui accident. Vedem că numărul este multiplicat de 75 de ori faţă de numărul total al victimelor. Dar niciun pilot militar nu este consemnat oficial în rândurile celor 31 de victime oficiale ale exploziei din interiorul reactorului 4.
În acelaşi documentar, la minutul 41 auzim că pentru săparea acelui tunel de 130 metri, care să dreneze apa de sub reactor, ar fi fost utilizaţi 10 000 de mineri timp de o lună. Într-o matematică simplă, care se pare că a scăpat producătorilor acestui documentar, fiecare miner trebuia să fi săpat cam un centimetru şi 3 milimetri… Am adus în prim plan numărul de mineri pentru că acesta are legătură cu numărul de mineri morţi în urma acestei misiuni. La minutul 42, auzim de la un posibil miner că un coleg de-al lor ar fi intrat în contact cu materialul radioactiv, în timp ce s-a săpat tunelul pentru drenarea apei, şi ar fi murit şi el împreună cu alţi. La minutul 44 auzim că un sfert din aceşti mineri ar fi murit până la vârsta de 40 de ani, deşi majoritatea par de peste această vârstă. O pătrime din 10 000, cât s-a spus la minutul 41, înseamnă 2 500 de mineri morţi. Nici în acest caz nu se confirmă moartea vreunui miner în urma acestui accident.
La fel este şi cazul cu militarii trimişi pe acoperiş cu lopeţile să arunce grafitul înapoi în reactor. Aşa ceva este tema principală a celuilalt film pe tema Cernobâl, „Cernobâl. Inseparabil”, despre care am amintit mai sus. Nu există niciun militar între rândurile celor 31 de decedaţi în urma accidentului. Iată că şi Rusia a practicat dezinformarea pe această temă, nu doar Occidentul, cu care astăzi se spune că ar fi în conflict direct. La minutul 16 din „Chernobyl: Minute by Minute” (2024) se spune că pe acoperiş ar fi urcat totuşi pompieri, dar vedem din filmarea originală că acei oameni erau îmbrăcaţi în soldaţi, nu în pompieri. Şi această teorie a pompierilor e foarte probabil tot o za dezinformaţională pentru a contracara obiecţiile multora care ştiau că nici un militar trimis pe acoperiş să arunce grafitul înapoi în reactor n-a murit în urma iradierii. În documentarul „The Battle of Chernobyl”, 2006, la minutul 48 vedem un ofiţer pensionar de rang înalt, cu uniforma plină de declaraţii care spune că 100 000 de militari şi rezervişti au fost chemaţi pentru diferite sarcini la Cernobâl după accident. Mai departe aflăm că unii dintre ei ar fi fost ademeniţi cu votcă, şi că după o perioadă nu şi-au mai pus măştile la gură, după ce s-au plictisit de ele. Ca şi în cazul COVID-19 cu cei care refuzau purtarea măştii, şi în acest caz unul din 3 ar fi murit, după cum aflăm la minutul 49. Aşadar o treime din cei 100 000 ar fi fost cam 33 000 de morţi. Mai târziu, la minutul 73, acest documentar fantezist citează un inexistent raport al armatei, conform căruia cei care au lucrat la securizarea reactorului 4, numiţi lichidatori, ar fi fost în număr de 500 000, iar 20 000 ar fi murit deja, iar 200 000 ar fi fost bolnavi în convalescenţă.
Între victimele accidentului este trecut şi Leonid Petrovich Telyatnikov, mort în 2004, la 53 de ani, contaminat la 35 de ani. Vom vedea câteva cazuri de martiri ai „revoluţiei române” cu date dubioase de deces, precum Călin Nemeş de la Cluj, ucis de … sinucidere în 1993 .
Am amintit mai sus de Chernobyl The Lost Tapes din 2022, care susţinea măsluirea Spiritele ipohondre din timpul mascaradei COVID-19 invocau încrederea în „ştiinţă” şi „datele oficiale”, care au întors tacticos diagnosticul primar al bolilor terminale grave şi l-au înlocuit cu COVID-19, diagnosticul secundar. Ulterior chiar aceste date oficiale au arătat că numărul victimelor, chiar şi aşa cu inversarea diagnosticelor, nu a fost mai mare decât cel al gripei sezoniere. Faţă de tema Cernobâl mascarada a luat altă formă, deşi aceleaşi resorturi au popularizat tema. De data aceasta panicardiştii au spus că „ştiinţa” fusese falsificată, şi că cifrele oficiale nu sînt cele reale. Numărul real de doar 31 de morţi s-ar datora faptului că dictatura lui Gorbaciov ar fi ascuns cifrele reale, la fel cum ar fi făcut cu ascunderea informaţiilor despre explozie, despre care am relatat mai sus. Însă după destrămarea URSS în 1991 Ucraina a urmat o cale occidentală până astăzi, aşadar medicii puteau să facă o listă a eventualelor victime de atunci încolo. După 1991 Rusia a avut la conducere pe Boris Elţân, cel mai pro-occidental conducător rus din istoria acestei ţări. Toate condiţiile pentru realizarea unei liste corecte a victimelor s-a realizat în întregime. Medicul american Robert Peter Gale şi-a oferit ajutorul şi a fost primit cu braţele deschise de sovietici, inclusiv de Gorbaciov. Acesta nu a susţinut niciodată măsluirea diagnosticelor.
Conform „Asociaţiei Nuclere Mondiale” , confirmate de cifre oficiale locale, doar 237 de oameni au dezvoltat sindromul radiaţiei acute, şi s-au refăcut după spitalizare. Niciunul dintre ei, în afară de cei 28 menţionaţi mai sus, nu a murit ulterior din cauze legate de iradiere certificate de rapoarte medico-legale. Unul dintre ei este chiar Anatoly Diatlov, mort peste 9 ani, în 1995 la 65 de ani, în urma unui infarct, conform cu website-ul forgottenchernobyl şi mai multe surse. Desigur, altele îl dau ca mort de cancer reieşit în urma iradiaţiilor, însă cancerul tiroidian apare până în 50 de ani.
Majoritatea simptomelor au fost de natură psihopatologică, în special ipohondrică. În articolul meu „Masurile anti- COVID au fost copiate cuvânt cu cuvânt din psihopatologia ipohondriei” am arătat cum mascarada COVID-19 a fost făcută pe baza fricilor ipohondrilor faţă de boli, în special aceea. În acelaşi fel spionajul civil occidental a exploatat fricile ipohondrilor faţă de radiaţii. Radiofobia este un ansamblu de frici exagerate legate de radiaţii, foarte aproape de ipohondria faţă de boli. De fapt ipohondria se poate converti în radiofobie imediat cum ştiri alarmiste precum cele despre COVID-19 au fost lansate sistematic de mass-media în 2020. Exact aşa ceva s-a întâmplat în presa occidentală din 1986. La ora 01.17.15 din documentarul „Chernobyl The Lost Tapes” vedem o mărturie a unui astfel de ipohondru care nu arată semne clare de iradiere acută, nici vreun certificat de diagnostic, însă susţine că e bolnav, simulând diverse simptome nespecifice acestei afecţiuni. Încă din primul minut, la secunda 18 din acest documentar vedem un simptom de obsesionalitate infestaţionistă din partea unui astfel de ipohondru, care se teme să dea mâna cu un iradiat.
Atunci o bună parte din personalul medical a fost mituit prin ore suplimentare foarte bine plătite să susţină naraţiunea oficială panicardistă. Dar medicii de după 1986 nu au fost mituiţi astfel şi nu au susţinut naraţiunea panicardistă, după cum vedem declaraţia unui oficial de la ora 01.20.40 din documentarul „Chernobyl The Lost Tapes” care confirmă diagnosticul de radiofobie. Doar presa a marşat pe abordarea panicardistă pe tema Cernobâl, la comanda spionajului civil occidental. Acesta a folosit simptomele ipohondiriace faţă de energia nucleară în special pentru destabilizarea URSS şi a socialismului, şi de a-şi extinde ulterior în acest spaţiu geo-politic piaţa de desfacere. Mascarada tragică din decembrie 1989 de la noi face parte din acelaşi scenariu.
La fel ca şi în cazul COVID-19, panica cultivată de mass-media a dus la probleme anxioase în rândul populaţiei şi în cazul Cernobâl. La minutul 20 din documentarul BBC „Our World, In the Shadow of Chernobyl”, pe lângă minciunile emise de acest post prin documentare similare pe această temă, se admite totuşi că nu e sigur că ar fi fost consecinţe medicale pe termen lung, dar este citată OMS din care reiese că sănătatea mentală a locuitorilor a fost afectată de panică. La minutul 39 din episodul 2 al documentarului „Chernobyl: The New Evidence” se recunoaşte că principala afecţiune a fost una mentală datorată panicii de la ştiri, mai curând decât cea fizică. La minutul 41 doctorul Robert Peter Gale afirmă că există puţine dovezi despre creşterea ratei de cancer după explozia de la Cernobâl. Însă mai departe el estimează că 1 milion de avorturi au fost făcute din cauza fricii de efecte secundare la copiii concepuţi în acea perioadă. Documentarul serial în 3 episoade „The Chernobyl Disaster” făcut de Paramount & Channel 5 scoate din context o declaraţie a doctorului Gale pentru a părea panicardistă. La ora 01.55.50 din varianta sa online intitulată „The Chernobyl Disaster [Ben Fogle] - Parts 1-3 (Documentary 2022)” se trunchează în aşa fel declaraţia sa pentru a susţine că ar fi văzut o creştere a cancerului tiroidian la 7 000 la copii, dar nu ni se spune care e şi cifra iniţială cu care este comparată. Absurdul absolut al dezinformării pe această temă se poate vedea în documentarul „Chernobyl: The New Evidence”, la minutul 46 cu un incredibil final de episod narat cu voce caldă de poveste pentru copii dar cu conţinut panicardist. Aşa ceva este apogeul cancerului dezinformaţional reprezentat de presa propagandistică.
Una dintre acuzaţiile aduse lui Ceauşescu la procesul stalinist din 25 decembrie 1989, în urma căruia el a fost condamnat la moarte, a fost aceea a distrugerii satelor. Satul românesc cunoştea atunci apogeul în toată istoria sa. Dimpotrivă, abia recent satul românesc a ajuns aşa cum i se reproşa lui Ceauşescu în 1989. Această acuzaţie a fost o cale foarte parşivă de a falsifica viitoarea istorie. Invadatorii ştiau foarte bine că satul românesc se va ruina atât prin migraţia forţei de muncă dar şi, mai ales, prin prăbuşirea demografică inerentă adusă de capitalismul sălbatic. Ruinele din satele româneşti depărtate de oraşe (de peste 20 km) vor deveni false probe ale acelei acuzaţii staliniste pentru viitor. România se îndreaptă încet şi sigur spre un spaţiu post-apocaliptic similar cu cel de la Cernobâl, vizitat de zeci de mii de turişti astăzi, seduşi de iminenţa apocalipsei. Sistemul capitalist le oferă această perspectivă a vizitării oraşul abandonat Pripiat de lângă Cernobâl, momindu-i cu un astfel de muzeu în aer liber. La schimb le injectează minciuna despre „apocalipticul sistem socialist” care a dus la asemenea dezastru. În acelaşi fel ruinele satelor româneşti sînt pe cale să devină false probe ale „apocalipticului sistem socialist” din România de dinainte de 1989, deşi acestea au fost produse de însuşi capitalismul sălbatic de după această dată. Aceasta este povestea şi a invaziei din decembrie 1989 dar şi a exploziei reactorului 4 de la Cernobâl. Voi arăta în următoarele secţiuni în detaliu cum s-a realizat acest sabotaj.
În următoarea secţiune voi continua demantelarea minciunilor din mass-media şi filme, dar pe tema fenomenului fizic al radioactivităţii , cu care sistemul dezinformaţional contemporan îşi ascunde implicarea în generarea acestui accident tragic. .
