Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedenta
2.1.8. Teatru în stradă despre revoluţie la Cluj-Napoca
Am menţionat în secţiunea anterioară faptul că celebra fotografie cu actorul Călin Alexandru Nemeş căzut la pământ, la bustul gol, făcută de Răzvan Rotta, asistent universitar la acea dată, comunică minciuna cum că el ar fi fost ucis prin împuşcare. Am descris deja acolo nesimţirea autorităţilor şi influencerilor care îl dau pe Nemeş drept „martir al revoluţiei”, deşi el s-a sinucis în 1993. Vedem în această fotografia alţi câţiva oameni căzuţi, odată cu el. Conform website-ului „portalulrevolutiei” , în actuala Piaţa Unirii, fosta Piaţa Libertăţii din Cluj, ar fi murit nu mai puţin de 22 de oameni. A crede că s-ar mai fi întors cineva după o nouă rafală, pentru a mai muri încă 15 sau 16 oameni, după ce vedem că toţi au fugit care încotro după ce au văzut pe primii căzuţi, e o naivitate. Pe baza acestei false promisiuni a imaginii poporului erou, cel mai erou, nouă ni s-a distrus economia naţională şi însăşi ţara. Nimeni nu reuşise până atunci să dărâme un regim autoritar cu mâinile goale. Noi am înghiţit momeala pe nerumegate, şi destul de ipocrit; de-a lungul istoriei am cam fugit prin peşteri la năvala imperiilor. Am învins marile armate nu în luptă dreaptă ci când le-am prins prin mlaştini sau în trecători…
Am arătat în această secţiune cum la Timişoara au fost trecuţi în lista martirilor sinucigaşii, dispăruţii şi victimele accidentelor rutiere , pe lângă provocarea artificială de victime din rândul cetăţenilor apolitici, vânaţi în propriile case. Modelul acestor manevre de manipulare în masă este celebrul caz de imagine manufacturată cu mama sfârtecată şi fătul pe burtă, pe care am inserat-o şi eu la ora 02:46 în documentar. Cele două cadavre nu aveau legătură genetică şi putem deduce că fuseseră sustrase în prealabil de la morgă sau din cimitire diferite, murind cu mult timp înainte de începerea evenimentelor de la Timişoara. Deconstrucţia şi demistificarea acestei minciuni de presă a devenit nucleul noţiunii „Sindromul Timişoara”, definită de Jean Baudrillard la pagina 61 din cartea sa „The Illusion of the End” editată de Cambridge, Polity Press în 1994. Această noţiune a fost folosită o bună perioadă de timp de către o pleiadă de autori pentru a descrie exagerările uneltite de presă pentru a accentua dramatismul şi caracterul tragic al unei situaţii. Ei bine, fotografia de mai sus este parte din acelaşi plan de manufacturare a unor morţi, care se extinde la toţi morţii de la Cluj şi chiar la întreaga ţară în acele zile negre. De fapt, după cum am argumentat în această secţiune , manufacturarea morţilor a făcut diferenţa între eşecul instigării revoltei de la Braşov din anul 1987 şi succesul celor din 1989 din mai multe oraşe.
Când am văzut prima dată această fotografie de la Cluj de mai sus, împreună cu celelalte care descriu acel moment, am fost convins că cei căzuţi ar fi morţi. Dar dacă ne uităm cu atenţie observăm că niciunul dintre ei nu arată a fi cu adevărat rănit sau ucis. La minutul 42.36 din episodul 6 al documentarului TVR „Decembrie roşu” se arată imagini cu morţi reali prin împuşcare. Imaginile sînt într-adevăr greu de privit, cei care au o sensibilitate la aşa ceva, mai bine să nu se uite! Şi mie mi-a fost extraordinar de greu să le editez; m-a ajutat experienţa cu editarea documentarului meu anterior „Sadismul în politica internaţională” şi am blurat acele imagini spre a nu le vedea în detaliu. Dar vă spun celor sensibili că diferenţele dintre ele şi ce vedem în aceste fotografii făcute de Rotta sunt uriaşe. Aici nu vedem sânge, ci doar teatru.
Ăsta e un lucru foarte bun pentru cei ce au fost acolo şi au supravieţuit. Dar el a fost în acelaşi timp un lucru foarte rău pentru dezinformarea noastră cum că în acel loc precum şi în alte locuri din Cluj şi alte oraşe româneşti s-ar fi produs un „măcel” cu mii de morţi. Asta se deducea din ordinul „Opriţi măcelul!” dat de spionul GRU Nicolae Militaru la TVR în data de 22 decembrie 1989, în contextul minciunilor postului de radio „Europa Liberă” .
Deşi vedem destui oameni în acel loc, descrierea situaţiei în care s-a produs deschiderea focului este foarte contradictorie de la sursă la sursă. La pagina 361 din „Raportul Comisiei Senatoriale privind acţiunile desfăşurate în Revoluţia din decembrie 1989” există un citat din dosarul nr. 61/P/1991 a Directiei Procuraturilor Militare se citează o posibilă declaraţie a lui Călin Nemeş,care spune că ar fi sărit pe căpitanul Carp Dando (ajuns lt.col. în 2005) , moment în care ar fi fost împuşcat. Dimpotrivă, Răzvan Rotta descrie evenimentul în sens invers la minutul 15.40 din acest interviu , anume că din acest incident căpitanul Dando ar fi fost împuşcat în picior, nu Nemeş. La pagina 6 din Decizia nr.121 luată în urma şedinţei din 2 martie 2006 a dosarului 1109/1/2005 (nr. format vechi 211/2005) se spune că întâi cei doi ar fi căzut la pământ, luptându-se, şi apoi o altă persoană, probabil pictorul Lucian Matiş, ar fi încercat să ia pistolul unui militar, moment în care a fost împuşcat. Iată că dezinformatorii au uitat să se potrivească în minciuni, aşa cum am mai văzut că s-a întâmplat cu Sporer Rudolf Herman , dat ca incinerat la crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti de majoritatea surselor, în timp ce website-ul „portalulrevolutiei” îl dă ca „găsit în groapa comună din Cimitirul Săracilor” din Timişoara.
Toate aceste variante au un numitor comun, respectiv faptul că militarii din acel dispozitiv nu au reprimat în mod clasic manifestanţii aşa cum s-a tot întâmplat în istoria epocii clasice şi moderne. Există filmări cu reprimarea de către poliţie a greviştilor americani de dinainte de Al Doilea Război Mondial. În toate vedem acelaşi model, respectiv apariţia poliţiei, anumite gesturi provocatoare asupra greviştilor, precum împingerea lor sau ameninţarea lor cu arma, apoi deschiderea focului la cel mai mic gest de răspuns la aceste provocări, în urma cărora cad seceraţi în jur de 10 oameni.
Oricum ar fi, observăm faptul că şi în Piaţa Libertăţii din Cluj, acolo unde s-a consumat această scenă, militarii au fost provocaţi. Ne aducem aminte că la fel s-a întâmplat cu Rusu Ioan care l-a provocat pe militarul în termen Bolboş Marian Augustin despre care am relatat în această secţiune . De asemenea, ne aducem aminte că la fel s-a întâmplat cu acei manifestanţi care ar fi aruncat obiecte contondente în vehiculele UM 01024 din Calea Lipovei din Timişoara, şi ar fi vrut să pătrundă în interiorul ei , după cum am arătat aici .
Dacă punem cap la cap mai întâi aspectul de teatru al actorului Călin Nemeş, care pare mort în imagine dar de fapt nu era mort în realitate, şi s-a sinucis în 1993, apoi cu acei răniţi întinşi nemişcaţi pe jos, care nu prea par răniţi, pentru că nu au nicio pată de sânge pe haine şi nicio urmă de plagă, atunci ni se cam conturează imaginea unei scene de teatru sau film, cu actori care interpretează nişte roluri. Haideţi să privim şi următoarea imagine, o fotografie făcută tot de Răzvan Rotta din aceeaşi locaţie în acelaşi timp!
Ea arată doi oameni cum cară un potenţial împuşcat ce pare că nu se mai poate deplasa. Dar ce vedem în plan secund? Mi se pare mie sau sînt nişte spectatori care asistă la turnarea unui film? Eu unul aş fi rupt-o la fugă dacă aş vedea oameni căzuţi în urma focului de armă. Dar, mă rog, oi fi eu mai laş aşa de fel, iar clujenii mai eroi (sic!)…
Hai să fim serioşi acum! Cetăţenii de pe trotuar din imaginea de mai sus se uită la un spectacol. Nu doar Călin Nemeş juca un rol, ci toţi cei implicaţi. La pagina 3 din Decizia nr.121 luată în urma şedinţei din 2 martie 2006, a dosarului 1109/1/2005 putem citi :
„Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului lt.col. Carp Dando, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de (… ) întrucât fapta nu există. „
Am făcut multe plângeri penale unor funcţionari publici (în special poliţişti) pentru încălcări ale Codul Penal. De fiecare dată motivaţia neînceperii urmăririi penale se termina cu formula „fapta nu există”, deşi era evident că fapta existase. Un astfel de exemplu este cel în care mi s-a furat bateria din maşină, după ce am dus-o la reparaţie . Încurajaţi de aprecierea judecătorului cum că „fapta nu există”, băieţii deştepţi de la defunctul Auto-Service în cauză mi-au furat maşina cu totul. Fapta nu există, bateria nu mai există, maşina nu mai există…! Sînt convins că dacă aş continua această miştocăreală de proceduri juridice aş primi acelaşi gen de răspuns: „fapta nu există” şi că nu mai pot dovedi că aş fi avut vreo maşină. Dar maşina mea costa undeva la 3 000 -4 000 de Euro. În cazul de mai sus ar fi fost de cel puţin 3-4 morţi, ceea ce înseamnă o infracţiune extrem de gravă. Aşa ceva nu ar fi putut trece cu vederea sub formula lapidară „fapta nu există”. Apropiaţii celor ucişi ar fi cerut explicaţii pentru pierderile lor. În acest context „fapta nu există” se traduce prin aceea că protagoniştii au jucat teatru pentru cameră.
În acest moment lansez două ipoteze pentru ce s-ar fi putut întâmpla atunci. Prima este că actorul Călin Nemeş a fost atras la o sticlă de tărie şi instigat împreună cu anturajul său să atace militarii, şi de aici s-a consumat scena. Ce-a de-a doua, nu diferă prea mult de prima, exceptând partea cu instigarea; în această variantă Călin Nemeş a jucat asumat rolul de instigator. Eu parcă aş înclina spre prima, deoarece e mult mai uşor de pus în practică de spionajul civil; în grupul unor artişti precum cel al lui Nemeş poate fi infiltrat un spion civil, aşa cum bănuiesc că s-a întâmplat şi cu Gheorghe Ursu, după cum am argumentat aici . Un astfel de infiltrat putea să câştige încrederea prietenilor de pahar şi îi putea instiga să iasă şi să atace militarii. Aşa se manipulează majoritatea artiştilor de azi spre a-i face să susţină idei nepotrivite firii lor şi să-i schimbe pur şi simplu.
Adevărul e că multor artişti le cam place să consume substanţe psihoactive începând cu tutun, trecând prin alcool şi ajungând la droguri de mare risc. Îi cunosc foarte bine, am crescut cu ei în şcoli, am avut cazuri în familie. I-am cărat în spate pe câţiva de teamă să nu intre în comă sau ceva… (S-a întâmplat ca eu să fiu ascet în privinţa acestor substanţe, nu din convingere sau eforturi de a rezista tentaţiei, ci din construcţia mea.) Iată-l aici pe Nemeş antrenându-se „în domeniu” (cel din stânga)!
Cuprinşi de aburii alcoolului, membrii anturajului lui Nemeş puteau juca în acea scenă din Piaţa Libertăţii şi se cufundau atât de bine în roluri încât au devenit realitate. În acest articol se descrie o poveste destul de probabilă , despre cum Nemeş ar fi convins o serie de prieteni , precum pictorii Ladiu şi Lucian Matiş, să iasă în stradă şi să strige împotriva regimului. În acest articol se spune că numărul lor ar fi fost de 10-15 persoane . Ca fapt divers, remarcăm că în niciunul dintre aceste 2 articole nu este povestit episodul cu descărcarea accidentală a armei, deşi tema este importantă. Dar, dacă aşa s-a întâmplat, putem deduce că măcar unii din cei căzuţi în aceste fotografii ar fi trebuit să fie morţi, deşi nu par după semnele tipice, aşa cum am argumentat mai sus.
Între ei pare cam nepotrivit să intre şi profesorul de matematică Horia Pedestru, faţă de care mi-am exprimat îndoiala că ar fi existat în secţiunea anterioară. Nu contest faptul că şi unii matematicieni sînt alcoolici, însă rar se întâmplă să existe cazuri precum celebrul matematician Ion Barbu, cărora să le placă lumea poeţilor. Ce-i drept, mă dau pe mine contra-exemplu: dar vedeţi că eu sînt un artist atipic! Ei bine, pentru a completa ce am scris în secţiunea anterioară despre el, afirm că probabilitatea ca Horia Pedestru să fi existat este cam aceeaşi cu aceea ca un matematician să ajungă poet precum Ion Barbu, sau un artist să fie ascet în ale psihoactivelor, ca mine. Au mai existat cazuri: renascentistul Leonardo şi modernul Juan Miro sînt cele mai cunoscute exemple. Dar e puţin probabil, şi de aceea îmi păstrez îndoiala faţă de existenţa reală a lui Horia Pedestru.
Pe lângă lipsa de realism a morţilor descrisă mai sus, această ipoteză mai are câteva puncte slabe. Am spus că website-ul „portalulrevolutiei” dă 22 oameni ucişi la Cluj în Piaţa Libertăţii (actuala Unirii). Cum se face că nu există nicio altă fotografie cu restul de morţi sau chiar cu acea coloană de muncitori care ar fi ieşit să protesteze pe 21, după cum există pentru cea din Braşov cu 2 ani înainte sau Timişoara pe 20 decembrie? Căci ce prezintă Răzvan Rotta în aceste fotografii nu este vreo coloană de muncitori protestatari, ci nişte figuranţi la un film care joacă pe moment propriul rol de spectatori şi atât. Au dispărut aparatele foto din 1989 din Cluj? Erau mai lenţi clujenii şi n-a ajuns la ei tehnologia? Dacă prin absurd acei muncitori ar fi ieşit în masă la protest de stradă, aşa cum se susţine la nivel oficial, atunci au făcut-o după acelaşi model al încolonării de către şefi la protestul din 20 decembrie de la Timişoara, aşa cum l-am descris la ora 02:12 din documentarul meu? Nu se ştie. Spre deosebire de Timişoara, aici nu avem interviuri filmate luate atunci, în primii ani după 1990, cu participanţii sau cu personalul medical.
Şi totuşi, a mai existat cel puţin un fotograf care a făcut fotografii în 21 şi 22 decembrie la Cluj, respectiv George Mureșan, publicate pe blogul său . Într-una dintre fotografiile sale se mai vede încă un fotograf în mulţime
Iată că, deşi au existat încă doi fotografi ai evenimentelor din actuala Piaţa Unirii, fosta Piaţa Libertăţii din Cluj! Şi totuşi nu există şi alte imagini cu restul de oameni împuşcaţi şi chiar ucişi în acest loc. De fapt nu există vreo altă fotografie făcută din alt unghi de către alt fotograf cu această scenă. Cum e posibil ca doar Rotta să fi surprins aceste imagini şi ceilalţi doi nu? De ce măcar unul dintre cei doi nu a fotografiat şi restul morţilor? Unde sînt fotografiile cu cei 22 de morţi sau măcar cu unul dintre ei care să arate a mort precum arată în documentarul sus menţionat? Cum de din 3 fotografi niciunul nu a surprins un adevărat împuşcat, după cum vedem că arată un astfel de cadavru din documentarul menţionat mai sus? Aceştia nu sînt absolut deloc surprinşi pe peliculă, de parcă n-au existat. Dar dacă într-adevăr n-au existat, cel puţin nu acolo? În imaginea de mai jos se văd oamenii fugind de posibile rafale de puşcă ce s-au auzit în acel moment.
Iar în cea de mai jos se vede un tânăr rănit, transportat de câţiva cetăţeni spre salvare. Din faptul că nu se vede sângerare în zona capului şi toracelui, dar şi că cel transportat are puterea să se vaite, deducem că nu este o rană mortală şi că acest om a supravieţuit.
În oglindă, la fel ca şi în Timişoara în 20 decembrie, şi în Cluj a existat în 22 decembrie un automobil din care s-a filmat manifestaţia de stradă . La minutul 04.30 observăm o aparentă baltă de sânge în zona Calea Moţilor. Aceeaşi scenă dar filmată din alt unghi poate fi văzută şi la minutul 29.21 din episodul 6 al documentarului TVR „ Decembrie roşu: - Revoluţia la Cluj”. Cei care au crescut la ţară, şi au asistat la sacrificarea porcilor, ştiu că, dacă acel lichid roşu chiar e sânge, atunci el trebuie să aibă doar câteva ore. După aceea sângele se coagulează şi ia culoarea unui roşu spre negru. Atât web-site-ul „portalulrevolutiei” cât şi episodul 6 al documentarului TVR „ Decembrie roşu: - Revoluţia la Cluj”, (prin vocea unui ofiţer în rezervă din armată, la minutul 05.28) susţin că pe 22 decembrie nu a existat nici un mort, ci doar pe 21 (mă rog, mai e unul datat pe 23, dar trecem peste acest amănunt, care pare unui dintre multele nepotriviri în minciuni ale acelor zile) . Ei bine, ori acest lichid roşu e apă colorată sau vopsea, ori nu vine de la un împuşcat din 21, pentru că culoarea acelui lichid atestă un sânge proaspăt. Şi dacă tot veni vorba de sânge, reiau dubiile pe care le-am exprimat faţă de fotografiile lui Răzvan Rotta: cum se explică faptul că nici cei ce au avut camera de luat vederi din respectiva maşină n-au fotografiat nicio rană pe corpul cuiva sau vreo pată de sânge pe haine?
Mai mult decât atât, cum de nu există în mulţimea filmată de această maşină măcar o singură rudă de-a victimelor, date împuşcate cu o zi înainte, pe 21? După cum am spus mai sus, conform datelor oficiale, au existat 26 de morţi prin împuşcare în data de 21 decembrie, după terminarea mitingului lui Ceauşescu din Piaţa Palatului. Chiar nimeni nu a ieşit să-şi strige durerea în urma acestor pierderi? Aceste rude ar fi fost foarte vizibile în grupul celor 2 000 -3 000 de oameni ieşiţi atunci în Piaţa Unirii. Dar nu vedem decât acei uimiţi neutri de acea baltă de sânge, foarte probabil plantată acolo de agenţii CIA locali. O posibilă explicaţie pentru aceste bizarerii este faptul că scena fotografiată de Rotta nu a avut loc în 21 şi mai târziu. În felul acesta s-ar fi putut muta „din pix” morţii în 21, atenuând oarecum discrepanţa dintre numărul lor de dinainte de plecarea lui Ceauşescu şi cel de după, fapt care atestă pe deplin gradul de întunecime pe care cele două sisteme le-au avut faţă de acest popor. Apoi, pentru a contracara imaginea de pierzători în sprintul cu melci, clujenii au acceptat ideea că evenimentul ar fi avut loc pe 21, fiind astfel al doilea oraş martir după Timişoara. N-au putut fi ei „fruncea”, dar e bun şi locul doi în materie de promptitudine…
În această a doua ipoteză teatrul e mai clar jucat şi asumat ca atare de protagonişti. În acest caz povestea revoltei muncitorilor din Cluj în 21 decembrie, împreună cu morţii este o minciună impusă localnicilor după cum cea cu 10 000-15 000 de revoltaţi s-a impus în Braşov, deşi fotografiile arată doar în jur de 400, după cum am arătat în această secţiune . O să vedem indicii pentru o astfel de mânărie şi la Bucureşti, pentru morţii dataţi în aceeaşi zi de 21.
În acest context Răzvan Rotta nu e un simplu fotograf amator, ci un cameraman în echipa de filmare. El seamănă al naibii de mult cu personaje precum Gheorghe Ursu sau Doina Cornea , care ne-au înşelat admiraţia timp de 3 decenii. Aflăm din propriile cuvinte din acelaşi interviu linkat mai sus la minutul 32.34 că şi el avea un frate care trăia in Germania Federală. Ups! Mai mult decât atât, din alt interviu observăm la minutul 05.16 că şi el avea un paşaport , arătându-ne fişa de declaraţie/cerere pentru eliberarea unui astfel de document, la fel ca şi „dizidenţii” Gheorghe Ursu şi Doina Cornea. M-am săturat de atâtea „coincidenţe” privind evenimentele din decembrie 1989! Ce noroc pe unii să fie şi critici la adresa regimului dictatorial clasic, dar să şi primească drept la călătorie în Occident, auzi! Urmăriţi-o şi pe fiică-sa, în continuarea acestui video cu el, şi ea intervievată de aceeaşi producători, să vedeţi cum se bucură ea de viaţă, şi cum debordează ea de optimism neoliberal, după ce a primit un sprijin atunci când trebuia şi n-a stat la cozi ca restul! Cum să nu ţi se pară lumea asta un rai pe pământ! Cum să nu juri c-ar fi fost revoluţie spontană!? Eu mă chinui să fac documentare, să inovez teoria imaginii , să creez un sistem social mai bun, şi tot îmi ia sistemul casa şi-mi distruge familia . Înţelegeţi acum cum să faci să ai expunere în „Paris Match"? Pentru că, da, aceste fotografii au fost expuse în „Paris Match". Cine are noroc are, cine n-are n-are…
În acest moment trebuie să ne gândim la a doua ipoteză faţă de Dominic Paraschiv, despre care am analizat în această secţiune . Conform ei, Paraschiv ar fi fost sacrificat de filiala locală a CIA, care controla evoluţia lucrurilor în decembrie 1989, pentru a manufactura o falsă dovadă despre existenţa teroriştilor. Ei bine, conform acestei ipoteze, spectacolul din Piaţa Libertăţii din Cluj chiar a fost regizat post-factum pentru că revista de mare anvergură internaţională „Paris Match” a ţinut morţiş să facă un material despre mascarada din România. Subiectul a ocupat in 7 pagini si pe coperta în numărul din 25 ianuarie 1990, după cum aflăm direct de la herr van Rotta la minutul 37.13 din interviul linkat mai sus (el încurcă 25 cu 26)
Tupeul maxim al spionilor CIA constă în faptul că în 2014 chiar s-a făcut o reconstituire a acelor scene filmată şi publicată aici: . E posibil ca această inginerie socială să aibă rol de clonare dezinformaţională pentru ascunderea de ochii opiniei publice a faptului că scena zisă din 21 decembrie, fotografiată de Răzvan Rotta, a avut loc mai târziu, probabil în ianuarie.
Povestea spusă de Răzvan Rotta cu privire la circumstanţele în care a făcut acest set de fotografii e de râsul curcilor, de adormit copiii. La minutul 19.50 din interviul linkat mai sus spune că ar fi fost atât de absorbit de dinamica evenimentelor şi de a surprinde istoria încât a uitat să se protejeze pe sine de gloanţe dar şi de nevastă-sa care, împreună cu fiică-sa, „se ascundeau printre cadavre”. Ţţţţ! Arta cere sacrificii, ce să mai…! Nu mai contează nici propria viaţă nici cea a copilului tău în faţa nemuririi … Aţi văzut unde se ascundea geniul artistic ascuns în documentarist!
Indiferent care dintre cele două ipoteze e adevărată, cam asta e povestea şi a acestor imagini şi a morţilor de la Cluj. La fel s-a întâmplat şi cu întreaga mascaradă din decembrie 1989, care însă a avut consecinţe tragice pentru cei „ghinionişti”. Babele analfabete, care credeau că văd o piesă de teatru văzându-i la TV pe Ion Carmamitru şi Sergiu Nicolaescu cum îşi jucau propriul rol la TVR pe 22 decembrie 1989, au înţeles mai bine prin eroare ce s-a întâmplat atunci decât noi, „deştepţii”. Unii au vrut să ne ia la mişto ca să se distreze şi nouă ne-a luat 35 de ani ca să ne prindem de miştocăreală. Prin măsluirea acestei scene li s-a furnizat imagini credibile. Prin măsluirea întregii mascarade din 1989 li s-a furnizat tineret pentru a acoperi deficitul demografic pe care capitalismul îl aduce în societate, alături de alte resurse naturale precum pădurile şi petrolul.
În următoarea secţiune voi analiza gradul de probabilitate a numelor date de autorităţi ca fiind martiri ai invaziei CIA din decembrie 1989 la Cluj .
