Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedenta
2.1.10. Instigarea dizidenţilor politici împotriva instituţiilor represive la Sibiu
Spre deosebire de Timişoara şi, mai ales Cluj, unde informaţiile lipsesc, la Sibiu acestea există şi au aspectul unor date obiective. Pe lângă interviurile vorbite din documentare, la Sibiu există un foarte important document public, numit Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ce oferă trimiteri către documente concrete precum rapoarte de expertiză medico-legală. Găsim aici mărturii detaliate despre circumstanţele morţii unor oameni, aşa cum nu se găseşte în altă parte pe tema decembrie 1989. Probabil că astfel de documente există şi faţă de restul oraşelor, însă ele nu sînt publice. Desigur, aceste menţionări nu înseamnă şi siguranţa că documentele vizate ar şi exista în realitate, sau că ele ar fi reflectate o anumită realitate. Dar totuşi e ceva mai mult decât nimic, aşa cum am văzut în cazurile Timişoara şi Cluj. Există o mulţime de mărturii care concordă cu privire la cine şi cum a fost împuşcat, cu mici diferenţe de amănunte, ceea ce e de înţeles. Dimpotrivă, mărturiile de la Timişoara şi Cluj se află la polul opus, fiind izolate, lasă dubii faţă de autenticitatea lor.
Cu toate acestea nu trebuie să ne pierdem scepticismul faţă de acest document, seduşi de numărul mare de detalii din el. Există câteva semne care trebuie să ne ridice nivelul de alertă privind posibila dezinformare ce se găseşte şi aici. Primul dintre ele este faptul că sînt cenzurate 18 pagini dintr-un total de 310. E posibil ca într-una dintre aceste pagini să fie menţionate încă 19 nume care se regăsesc în web-siteul portalulrevolutiei dar nu se regăsesc în acest document în forma sa actuală. De asemenea, 18 nume menţionate în Rezoluţia 01-03-2010 nu se regăsesc în tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006 , după cum o să arăt în detaliu într-o secţiune viitoare . Apoi, există 6 nume de decedaţi în Rezoluţia 01-03-2010 din dosarul 200/P/2007 care nu se regăsesc nici în web-siteul „portalulrevolutiei” şi nici în tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379. O să fac un exerciţiu complet de sociologie statistică în acea secţiune, în care voi arăta în detaliu că e ceva foarte dubios cu aceste documente, inclusiv în Rezoluţia 01-03-2010.
Există aici un foarte vizibil semn de nepotrivire în minciuni ale autorităţilor care au lucrat cu oameni separaţi la aceste documente, după cum am văzut şi în cazul Cluj şi Timişoara. Se poate vedea şi o lipsă de respect faţă de aceste nume, care atestă nu doar nepăsarea lor specifică faţă de dramele unor familii dar chiar şi lipsa de importanţă a cetăţeanului simplu în această inginerie socială a invaziei CIA în România, supranumită pompos „revoluţia română”. Există prea multe erori de tastare ale numelor, precum Ion şi Ioan sau scrierea numelui când cu cu „â” sau „î”, ca de exemplu Cirstea Marin Gelu din web-siteul portalulrevolutiei apare Cârstea Gelu în Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 . Dar un caz de confuze majoră este Heinz Reinhold Wilhelm, aşa cum este dat de web-siteul portalulrevolutiei , şi pe care Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 îl dă Hienz Reinhardt Wilhelm. Parcă spre a răsuci cuţitul în rană, acest nume nu există în tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006.
Ciudat la Rezoluţia 01-03-2010 din dosarul 200/P/2007 este faptul că se află la polul opus faţă de documentele de la Cluj şi Timişoara în privinţa informaţiilor. Dacă în acestea din urmă există o vădită lipsă de informaţii, dimpotrivă în acest document există exces de date, ceea ce îl face şi greu de urmărit. Unele dintre aceste informaţii nu ar fi trebuit inserate aici deoarece nu au avut consecinţe grave. Un astfel de caz este rănirea uşoară a lui Baciu Vasile, în care a ajuns un glonţ amortizat de o uşă metalică în prealabil, după cum citim la pagina 139 şi 140. Glonţul şi-a micşorat viteza ieşind din uşă şi i-a intrat acestui om uşor sub piele, mai ceva ca în cazul lui Sergiu Nicolaescu din celebrul film… Însă din propria mărturie observăm că chiar el cu colegii lui l-au scos de acolo fără complicaţii. Ce-i drept, Baciu nu e menţionat nici de web-siteul portalulrevolutiei şi nici de tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006. Însă un astfel de caz nu ar fi trebuit inserat deloc în această listă. Răniţii ar fi trebuit să aibă o secţiune specială în ea. La polul opus e cazul Verei Orăşanu de la Craiova, al cărei soţ a fost ucis, şi al cărei copil a rămas cu sechele în urma atacului cu foc de armă la care au fost supuşi, după cum auzim la ora 03:28 din propriul meu documentar. Multe nume sînt fictive în acest haos dezinformaţional. Dar sînt mulţi oameni ucişi sau mutilaţi despre care nu s-a spus mare lucru. E lăudabil faptul că un om curajos precum Baciu Vasile a ieşit să protesteze împotriva dictaturii, însă e nefiresc totuşi să fie consemnat într-o listă a victimelor, doar pentru „un fleac”.
Un caz diferit, dar similar în oarecare măsură cu cel precedent este cel al lui Neamţiu Ovidiu, relatat în Rezoluţia 01-03-2010 la paginile 141-142. El a fost împuşcat şi operat în decembrie 1989 însă a murit în 2001 în urma unui infarct miocardic, fără legătură cu rana suferită cu 12 ani înainte. Nici el nu e menţionat nici de web-siteul portalulrevolutiei şi nici de tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006. Observăm că acest caz cam seamănă cu cel al lui Călin Nemeş de la Cluj, sinucis „de scârbă” în 1993, însă apreciat de web-siteul portalulrevolutiei ca victimă şi propus pentru despăgubiri familiei de Decizia nr.121 luată în urma şedinţei din 2 martie 2006 a dosarului 1109/1/2005, după cum am arătat în această secţiune .
Un caz similar este şi Gongolea Nicolae Dan, rănit în omoplat în decembrie 1989 dar mort tot în 2001, după cum aflăm de la pagina 154 din Rezoluţia 01-03-2010. Nici el nu există menţionat nici în web-siteul „portalulrevolutiei” şi nici în tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006. Însă este menţionat în acest document, ceea ce forţează cumva posibilitatea ca între evenimentele din 1989 şi moartea sa de peste 12 ani ar exista o legătură. Vom vedea această cutumă repetată şi la Bucureşti.
Cititorul poate observa că am început această secţiune cu rezervele faţă de cele scrise în Rezoluţia 01-03-2010. Însă eu cred că în aceste pagini există şi nişte adevăruri foarte importante despre războiul civil din decembrie 1989 nespuse altundeva. E posibil însă ca aceste cazuri de mai sus să fie incluse în acest document, tocmai pentru a face informaţia cât mai densă şi a împiedica cititorul să ajungă la nişte detalii pe care eu doar le-am dedus în cazurile Timişoara şi Cluj. În acest document există şi mărturii care sprijină aceste deducţii prealabile. Ele pun cap la cap modul în care civilii şi forţele de ordine au fost iniţial instigaţi unii împotriva altora în decembrie 1989 Sibiu. La fel s-a făcut apoi şi cu instituţiile represive între ele, nu doar local la Sibiu, ci în întreaga ţară.
Cel mai instigator eveniment pentru toate localităţile mari din România în care au existat manifestaţii de stradă împotriva regimului Ceauşescu a fost „reuşita” mitingului din 20 decembrie din Timişoara. După cum am arătat la ora 02:12 din propriul documentar, acesta a fost făcut după reţeta mitingurilor de susţinere a lui Ceauşescu, cu muncitori aliniaţi şi duşi cu autobuzele în Piaţa Operei. CIA a sperat ca populaţia timişoreană să iasă singură la protest după numărul mare de arestaţi din rândurile apoliticilor, care pentru rude aveau statut de dispăruţi. Localnicilor li s-a creat astfel iluzia că ar fi fost ucişi. Dar, o fi el banatul „fruncea”, însă n-a avut curaj să iasă împotriva regimului din 17 până în 20. Şi atunci spionajul civil a trebuit să organizeze acest miting cu scop de continuare a ingineriilor sociale ce aveau să doboare regimul. Mitingul din 20 decembrie l-a făcut pe Ceauşescu să pară un mincinos notoriu o zi mai târziu când, după exact aceeaşi reţetă, a organizat propriul miting în Piaţa Palatului la Bucureşti, fără să ştie de existenţa celui de la Timişoara cu o zi înainte, după cum voi arăta într-o secţiune ulterioară . Dar, dincolo de asta, el le-a dat curaj dizidenţilor să iasă şi ei la „revoluţie”, sub asigurarea că nu li se va întâmpla nimic.
Minciunile de la radio Europa Liberă despre cei 4 000 de morţi şi apoi genocid , le-a creat tuturor impresia că amploarea revoltei la Timişoara ar fi fost mult mai mare şi că regimul e muribund. Acest post de radio anunţa triumfal în 20 decembrie că oraşul ar fi fost „liber de comunism”, iar cei care îl ascultau au prins curaj. În acel moment a ieşit la iveală în fiecare dizident spiritul războinic al strămoşilor noştri, jefuitorii şi violatorii în grup ai epocii clasice, din care provenim cu toţii. Asemenea unui program de recrutare în vederea unui asediu asupra unei cetăţi, aceste ştiri au scos la iveală spiritul ancestral al armatelor clasice. Pentru moment ele au anesteziat de satisfacţie minţile nonconformiste să-şi demonstreze eroismul şi patriotismul local în faţa cutezanţei timişorene. Nonconformiştilor şi marginalilor li s-a aprins în sânge dorinţa răzbunării pe instituţiile represive în special pe Miliţie, principalul lor duşman. CIA, cu studiile sale de psihologie experimentală şi psihanaliză de masă, a ştiut să folosească această forţă dizidentă împotriva regimului, chiar dacă ea era minoritară. Dar, mă recunosc în acest tablou, pe termen lung această forţă a fost folosită împotriva ei însăşi, deoarece marginalii şi nonconformiştii au fost primii eliminaţi de la împlinire socială în stalinismul capitalist instituit după 1990 în România, după cum aveam să experimentez asta direct pe pielea mea, şi despre care am scris în articolul „Papagalul Chiri si relatia mea cu capitalismul” .
Caracterul paşnic al mitingului din 20 decembrie din Timişoara i-a încurajat pe naivii dizidenţi să creadă că nimic nu li se va întâmpla şi că le-a venit şi lor timpul de răzbunare pe autorităţi. Unii s-au răzbunat dar au fost şi ei ucişi, într-un plan mai amplu decât propriile lor mici frustrări şi idealuri. Pe alţii s-a răzbunat întorsătura istoriei. La pagina 47 din Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 aflăm de pătrunderea unor persoane de etnie romă în sediul Miliţiei pentru a recupera de acolo anumite bunuri ce le fuseseră confiscate anterior. Deducem de aici că miliţienii fuseseră instigaţi la aceste măsuri care au înfierat populaţia interlopă. Ne aducem aminte că ceva de acest gen s-a făcut şi la Timişoara cu închiderea talciocului pe 10 decembrie, fapt menit să crească tensiunile între autorităţi şi societatea civilă.
Ne aducem în continuare aminte de prima ipoteză privind scena cu actorul Călin Nemeş de la Cluj, instigat de un posibil infiltrat în cercul lui de artişti boemi, fraţi de pahar, după cum am arătat în această secţiune . Unii dintre manifestanţii de la Sibiu au fost în aceeaşi situaţie. La pagina 90 din Rezoluţia 01-03-2010 există declaraţia unui martor în care este menţionată cel puţin o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice în timpul acelor evenimente tragice. Celebrul Dragomir Aurel a confirmat şi el existenţa unei astfel de pe persoană, la pagina 99 din acest document (care în citează din declaraţia dată la 30.09.1998 vol. 1/6-57). La minutul 27.14 din documentarul „REVOLUTIA DIN DECEMBRIE 1989 IN SIBIU -Vom muri și vom fi liberi!” este confirmat mirosul de băutură ce duhnea dinspre demonstranţi. Într-adevăr, vorbele lui trebuie privite cu maxim scepticism. Totuşi el s-ar putea să spună adevărul despre acest cetăţean turmentat care ar fi aruncat cu o piatră în el atunci când le-ar fi vorbit manifestanţilor. Un astfel de caz pare să fi fost şi cel al lui Gândilă Dan, nume parcă ironic faţă de gestul său de a-şi da pantalonii jos şi a le arăta dosul gol miliţienilor ce se aflau într-un schimb de focuri cu Unitatea Militară vecină. A face un astfel de gest în condiţii de război literal se poate explica prin aburii alcoolului ce afectaseră minţile unor demonstranţi, şi care i-au făcut să treacă la acţiuni şi mai necugetate. Comicul situaţiei a avut urmări tragice, din păcate.
Cei „trezi” trăiau şi ei o iluzie asemenea beţiei cu temă denigratoare faţă de Miliţie. Înainte de a se declanşa prăpădul între instituţiile represive, atunci când atmosfera era destul de calmă în Sibiu circulau zvonuri despre existenţa unui număr mare de arestaţi de către Miliţie. La pagina 38 se citează din declaraţia unui manifestant care auzise pe cineva din grupul lor că fratele său ar fi fost în arestul Miliţiei. Un alt manifestant este citat la pagina 53 cu declaraţia că în grupul lor se vorbea de mulţi arestaţi. Din practicile anterioare ale instigării acelor evenimente, ne putem imagina că aceştia fuseseră informaţi de existenţa a sute, dacă nu chiar mii de arestaţi. Inclusiv primul secretar Nicu Ceauşescu ar fi dat aprobarea verificării sediului Miliţiei spre a descoperi şi eventual elibera arestaţii, după cum aflăm la pagina 46. La pagina 33 se citează din declaraţia unui alt manifestant cum că un grup mai mare s-ar fi dus în faţa sediului Miliţiei pentru a cere eliberarea arestaţilor. Declaraţia altui martor de la pagina 34 confirmă dezinformarea. Altă declaraţie similară se poate citi şi la pagina 39. La pagina 45 aflăm că mai mulţi manifestanţi au pătruns în sediul Miliţiei spre a elibera arestaţii. Ei au fost întâmpinaţi cu deschidere de către cei dinăuntru şi au observat cu ochii lor că nu era nimeni arestat.
Simţind că sînt victimele unei denigrări, miliţienii din sediul IJM au afişat un baner pe care scria:
„NOI MILIŢIA SLUJIM INTERESELE POPORULUI. SUNTEM CU VOI! FĂRĂ VIOLENŢĂ! ORGANIZAŢI-VĂ PENTRU DIALOG!"
Acest mesaj împreună cu asigurarea faptului că nu existau arestaţi i-a liniştit pe moment pe manifestanţi şi i-a convins pe mulţi dintre ei să plece din faţa sediului Miliţiei şi să scandeze în alte părţi. Dar planul CIA era acela de a provoca violenţă artificială între manifestanţi şi Miliţie şi a fost lansată o a doua dezinformare prin care Miliţia era făcută responsabilă pentru moartea ministrului apărării Vasile Milea. La pagina 48 din Rezoluţia 01-03-2010 este redată o acţiune de instigare a unui civil care a întors mulţimea către sediul Miliţiei cu zvonul următor:
„Generalul Milea a murit şi miliţia ştie de ce. Atacaţi miliţia!”
Ne putem imagina că la acel moment între manifestanţi erau agenţi CIA îmbrăcaţi în civili cu rol de instigatori profesionişti, care au întors apoi protestatarii la sediul Miliţiei, şi lucrurile au devenit mult mai urâte. La pagina 34 există mărturii ce atestă că au fost incendiate unele maşini aparţinând miliţienilor. Unii miliţieni au răspuns cu gloanţe, şi de aici lucrurile au luat-o la vale. Mai jos aflăm că în clădirea Securităţii s-au aruncat cu pietre cubice luate din caldarâm şi s-a tras cu praştia. La pagina 36 se spune că unele birouri au fost incendiate cu sticle incendiare. La pagina 116 din acelaşi document aflăm că manifestanţii ar fi pătruns în sediul Securităţii cu un comportament agresiv şi că s-a tras împotriva lor.
Acelaşi gen de instigare s-a întâmplat iniţial şi faţă de Armată. La fel ca şi în cazul Timişoara şi Cluj, şi la Sibiu militarii au fost provocaţi, după cum citim la pagina 32 din Rezoluţia 01-03-2010. În declaraţia ofiţerului Teodorescu Cristian de la pagina 3 citim:
„Când ne-au văzut manifestanţii s-au îndreptat către noi probabil cu intenţia de a ne intimida. Au început să arunce către noi cu sticle, coşuri metalice de gunoi şi alte obiecte contondente. Chiar au încercat să tragă de armele militarilor.”
De aici şi până la escaladarea violenţei a fost un singur pas. La pagina 25 din Rezoluţia 01-03-2010 se poate citi mărturia lui Presecan Nicolae care confirmă tensiunea dintre manifestanţi şi dispozitivul de militari dar şi împuşcarea mortală a primului civil la Sibiu, Mititel Ioan :
„… am observat cum un bărbat in vârstă de aproximativ 35 de ani (…) a căzut la pământ după care a fost ridicat de cei din jur şi transportat cu un autoturism la Spitalul Judeţean. Am aflat ulterior ca acesta a decedat ca urmare a ranilor provocate de armele de foc. Ciudat mi s-a părut faptul ca toţi soldaţii care au executat foc de avertisment aveau arma îndreptată în plan vertical…”
această mărturie este confirmată de o alta, dată de Fesan Puiu Nicolae la aceeaşi pagină:
... Am traversat piaţa, m-am apropiat de Teodorescu care mi-a pus pistolul mitraliera la tâmplă. A zis sa mă opresc. A dat ordin soldaţi lor să execute foc de avertisment în plan vertical. Au tras o rafală de 30 cartuşe flecare. Am văzut un tânăr cum vine dinspre statuia lui Gheorghe Lazăr,. spre str. Avram lancu unde se afla alt grup de militari, am văzut cum pica împuşcat în piept acel civil”
Rămânem doar cu informaţia că militarii au tras în sus şi au căzut oameni de parcă ar fi tras în plan orizontal, confirmată de Fesan şi la minutul 19.55 din documentarul menţionat mai sus . În aceste mărturii stă dovada existenţei unor lunetişti sau drone controlate de la distanţă care amplificau aceste focuri, despre care voi detalia în următoare secţiune.
