Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedenta
2.5.12. Dispreţ faţă de viaţa umană şi memoria victimelor ucise la Sibiu în documentele oficiale. Numărul estimat al morţilor
Există doar 5 nume de decedaţi în data de 21 decembrie la Sibiu după cum urmează:
Mititel Ioan
Botei Gheorghe
Deutschlander Iohann
Diaconu Vasile
Giura Liviu Nicolae
În această listă a morţilor de dinainte de evacuarea cu elicopterul a lui Ceauşescu din sediul CC din 22 decembrie, ora 12.09, l-am putea include şi pe elevul Şcolii Militare Dan Miţiţi, deşi el a fost împuşcat la ora 12.10, decedând ulterior la spital.
Dintre aceste nume am o oarecare reţinere faţă de Deutschlander Iohann, în special datorită faptului că nu există în dosarul nr. 97/P/1990 şi nici în ordonanţa de clasare din 14.10.2015 în dosarul nr. 11/P/2014 . De asemenea, el nu există în tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006 şi nici nu a lăsat urme vizibile în spaţiul public. Însă la un număr atât de mic de victime înainte de evacuarea lui Ceauşescu, pare puţin probabil ca şi aici să se fi umflat din pix datele, aşa cum am văzut că s-a întâmplat la Timişoara şi Cluj. Este menţionat la pagina 151 din Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 şi aici se face referire la raportul medico-legal nr. 4726/III/474 din data de 03.04.1990. Însă acest raport medico-legal s-a făcut atât de târziu, la peste 3 luni de la consumare faptelor, situaţie cvasigenerală faţă de decedaţii din decembrie 1989. Apoi, avem un preşedinte cu nume asemănător, din aceeaşi localitate, despre care umblă vorba că ar fi murit şi e împăiat sau că ar fi robot şi n-ar exista (sic!)…
Dubii mai mici există şi în cazul Botei Gheorghe. El există în tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006 şi în web-siteul portalulrevolutiei . De asemenea el este confirmat şi de Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007, întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la pagina 38, de către unchiul său Schiau Coman, deşi din declaraţiile sale acesta nu a văzut propriuzis momentul în care Gheorghe a fost împuşcat.
Poate în viitor o să fac o investigaţie aspra tuturor numelor date ca ucise după 22 decembrie 1989 în timpul invaziei CIA, nu doar în Sibiu, ci în toate localităţile unde au existat victime. Deocamdată mă mulţumesc să evidenţiez nepotrivirea în minciuni ale tabelelor cu acele nume oferite de diferite instituţii sau a altor surse. La pagina 14 din lucrarea „Martirii Revoluţiei în date statistice” Editura Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Bucureşti 2010, Valentin Marin oferă un număr de 92 de morţi în decembrie 1989 în întreg judeţul Sibiu. Într-o notă de subsol de la pagina 51 din volumul coordonat de Bogdan Murgescu „Revoluţia română din decembrie 1989: istorie şi memorie”, Editura Polirom, laşi 2007, Mihaela Grancea afirmă că la Sibiu ar fi murit 99 de oameni. Aceste documente nu se potrivesc între ele în privinţa numărului de victime, ceea ce e un semn că undeva există persoane fictive.
Iată că există un foarte vizibil semn de nepotrivire în minciuni din partea instituţiilor care au lucrat cu oameni separaţi la aceste documente, după cum am văzut şi în cazurile Cluj şi Timişoara. Dacă numărăm victimele din întregul judeţ Sibiu, aşa cum sînt expuse ele în web-site-ul „portalulrevolutiei” observăm că acestea sînt 81 cu toţii. 75 dintre aceştia ar fi murit în oraşul Sibiu. 5 au murit în alte localităţi precum Arad -1, Braşov-1, Bucureşti - 1, Cisnădie - 2, Timişoara 1. Iată povestea cu steagurile a lui Ghiță Pristanda din comedia lui IL Caragiale de la fanalul secolului al XIX-lea a luat o latură tragi-comică la fanalul secolului al XX-lea în viaţa reală, invazia CIA trimiţând literal România în secolul al XIX-lea, dacă nu cumva şi mai jos decât atât.
Se poate vedea şi o lipsă de respect faţă de numele martirilor, care atestă nu doar nepăsarea specifică lor faţă de dramele unor familii dar chiar şi lipsa de importanţă a cetăţeanului simplu în această inginerie socială a invaziei CIA în România, supranumită pompos „revoluţia română”. Există prea multe erori de tastare în aceste documente, în special în web-siteul „portalulrevolutiei”. Erorile de tastare sînt oarecum inerente. După 20 de ani de scris intens încă le fac şi eu, şi îmi scapă şi după 3 rânduri de corectare ale unui text. Însă în aceste documente ele cam par bătaie de joc, mai mult decât astfel de erori inerente. Acest fapt confirmă bătaia de joc a autorităţilor pentru memoria celor ucişi atunci, după cum a arătat chiar pentru viaţa lor înainte de a fi ucişi, sacrificaţi artificial pentru a da aspect de realitate unei minciuni. Ne putem imagina că meseria de tehnoredactor nu a fost scoasă la concurs şi că a fost dată ca part-time provizoriu unor oameni ce au fost angajaţi pe alte posturi. Rezultatul este că în instituţiile publice din România care s-au ocupat de întocmirea acestor liste erorile de tastare sînt excesive.
Apoi există erori de scriere ale numelor, precum Ion versus Ioan, sau scrierea numelui când cu „â” sau „î”, ca de exemplu Cirstea Marin Gelu din web-siteul „portalulrevolutiei” apare Cârstea Gelu în Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 . Culmea confuziei noilor reguli ale Academiei Române, dublată de erori personale ale funcţionarilor care au redactat aceste documente, se regăseşte în numele pe care web-siteul portalulrevolutiei îl dă ca „Tirnoveanu Dumitru”, dar pe care tabelul nominal pentru decretul nr. 1.379 îl dă ca „Tîrnovean Dumitru” iar Rezoluţia din data 01-03-2010 îl dă ca „Târnovean Dumitru”. E de noaptea minţii!
Am menţionat anterior un caz major de confuze majoră privind numele dat de web-siteul portalulrevolutiei ca Heinz Reinhold Wilhelm, şi pe care Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 îl dă ca Hienz Reinhardt Wilhelm. Parcă spre a răsuci cuţitul în rană, acest nume nu există în dosarul nr. 97/P/1990, nici în ordonanţa de clasare din 14.10.2015 şi nici în dosarul nr. 11/P/2014 în tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006. Ca să nu se facă discriminare, acest gen de confuzie se repetă şi pentru un nume românesc; „Vasiliu Ilie” din web-siteul „portalulrevolutiei” se găseşte în tabelul nominal pentru decretul nr. 1.379 şi Rezoluţia 01-03-2010 ca „Vasiliu Vasile”. Bine că există acord măcar în privinţa acestora două! Însă vom vedea mai jos că nu există acord în privinţa modului în care acest om ar fi murit.
E posibil ca unele dintre aceste erori să fie totuşi intenţionate. Am prezentat în secţiunea anterioară cazul „civilului” Vinersar Florin, care s-ar numi şi Vinersar Cornel (Marius) după cum vedem la pagina 55 din Rezoluţia 01-03-2010. Acesta a fost observat alături de o altă persoană înarmată în podul hotelului „Împăratul Romanilor” de către Iocotenentul Sime Marius, care l-a şi împuşcat mortal. Acest joc de-a neatenţia cu numele Vinersar Florin versus Vinersar Cornel (Marius) poate avea rolul de a crea un pic de haos în jurul lui pentru a-l scoate din atenţia opiniei publice, după cum s-a făcut în general cu ştergerea urmelor ce duc la CIA în orchestrarea tragediei din decembrie 1989. Web-siteul „portalulrevolutiei” nu-i oferă nici fotografie în dreptul numelui, aşa cum face cu majoritatea.
Această pistă poate fi o explicaţie pentru lăsarea unui atât de mare număr de erori, după cum vom vedea. În toate cazurile de nume prezentate de web-siteul „portalulrevolutiei” nu se articulează cu al doilea „i” cuvântul „naşteri” din formula „Data naşterii”, chiar deasupra celei „Locul naşterii”, unde cuvântul apare scris corect. Parcă cineva a făcut-o înadins la absolut toate numele din acest tabel. Incompetenţa angajaţilor cu care s-au făcut aceste tabele, dublată de zeflemeaua şefilor care (nu) i-au supravegheat, poate fi observată la două cazuri iconice pentru întreaga mascaradă din decembrie 1989. Un prim caz este Florea Dumitru Ilie, dat ca născut în Valea Danului, judeţul Argeş, dar trecut în lista victimelor din judeţul Sibiu. Am să revin la acest caz un pic mai jos. Un alt caz este ofiţerul de Miliţie sau de Securitate Chiran Silviu. În dreptul locului naşterii, editorii acestui tabel au pus gradul. Tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 îl dă ca născut în Giurgiu. Şi la el am să revin un pic mai jos.
Există în web-siteul „portalulrevolutiei greşeli elementare de geografie, autorii acestor tabele făcând confuzii grave de asociere a unor localităţi cu judeţele aferente. Deşi soldatul în termen „Simion Ion” s-a născut în Caracal, judeţul Olt şi a murit la Bucureşti, în zona Televiziunii, el este trecut ca martir la judeţul Gorj. Aceeaşi situaţie se repetă în cazul „Burcea-Copilescu Andrei”, născut în Roşiori de Vede şi mort la Alexandria, dar şi el trecut la judeţul Olt.
Alteori regulile logice ale diviziunii par total ignorate. Conform web-siteul portalulrevolutiei „Niţă Octavian Romulus” a murit „împuşcat in cap si in trup (bazin, picioare si clavicula stanga)”, ca şi cum capul nu ar face parte din trup. După cum se vede, această parte anatomică pare că a cam dormit la întocmirea acestor tabele… Dacă tot s-a pus în paranteză „bazin, picioare si clavicula stanga” şi s-au enumerat astfel părţile anatomice care au fost lovite de gloanţe, de ce trebuie să mai fie introdus şi cuvântul „trup”? Bine că n-a menţionat şi sufletul în această enumerare…! Acest gen de exprimare e identic cu cel al anunţului de la meteo „va ploua în estul, vestul şi restul ţării”...
Apoi există o lipsă de precizare între tată şi fiu cu posibil acelaşi nume, care lasă o urmă de interpretare de eroare sau minciună insuficient şlefuită. la pagina 170 din Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 citim o declaraţie dată de Bunaciu Petru despre împuşcarea lui Bunaciu Petru, fără să se folosească formula „Bunaciu Petru tatăl” sau „Bunaciu Petru fiul”. Din ce citim la această pagină putem intui că ar fi vorba despre două persoane diferite cu acelaşi nume, posibil rude de gradul1, dar fără să ni se spună asta în mod cert.
Dar anomaliile din aceste documente sunt mult mai grave decât atât. Ne aducem aminte de cazul „Pop Teodor” de la Cluj faţă de care nu concordau informaţiile despre şi locul anatomic în care ar fi fost împuşcat , după cum am arătat aici . Un martor a declarat că acesta ar fi fost împuşcat în spate iar web-siteul portalulrevolutiei îl dă ca împuşcat în abdomen în zona Astoria. Situaţia se repetă de mai multe ori în cazul victimelor de la Sibiu. O să încep cu cazul „Vasiliu Vasile/ Ilie” prezentat deja un pic mai sus pentru care instituţiile ce au emis documente aferente nu s-au putut pune de acord în privinţa prenumelui. Iată că acum a venit momentul să arăt că ele nu s-au putut pune de acord nici în privinţa decesului acestui om, dacă a existat cu adevărat. Web-siteul „portalulrevolutiei” îl dă ca ucis după ce a fost „lovit cu răngi de fier”, în timp ce Rezoluţia 01-03-2010 îl dă ca împuşcat in cap (pagina 100).
Un alt caz este „Bustan Gheorghe Cristian”, dat de web-siteul „portalulrevolutiei” ca împuşcat în abdomen şi picioare. La pagina 171 din Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 citim că acesta ar fi decedat în urma unor „plăgi împuşcate toraco-abdominale”.
Un caz special îl reprezintă locotenentul major „Fifoiu Nicolae”, pe care web-siteul „portalulrevolutiei” îl dă ca împuşcat. Există o mărturie către acest scenariu şi la pagina 93 din Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007. Însă la aceeaşi pagină din acest document aflăm că soţia sa Fifoiu Daniela a contestat acest diagnostic. Ea a declarat că soţul său ar fi fost „înjunghiat de 21 de ori, şi că ar fi decedat datorită multiplelor plăgi tăiate”. Există aici un oarecare indiciu că acest om ar fi putut muri în urma acţiunilor morbide ale unui sadic ucigaş, aşa cum am descris această tulburare libidinală în documentarul meu „Sadismul în politica internaţională” .
De asemenea, locotenentul major „Croitoru Dumitru” este dat de web-siteul „portalulrevolutiei” ca împuşcat. La pagina 109 din Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 citim că acesta ar fi murit în urma exploziei a două grenade sau proiectile trase din afară în sediul Miliţiei, deşi sînt mai multe declaraţii care par să îl confunde cu locotenentul colonel Croitoru Nicolae.
Un caz special este şi „Zdircu Ioan” (Zdârcu Ioan, conform Rezoluţiei 01-03-2010) . Web-siteul „portalulrevolutiei” îl dă ca împuşcat cu două gloanţe în spate, pe 23 decembrie 1989. Însă la pagina 85 din Rezoluţia 01-03-2010 citim că el ar fi fost lovit de un singur glonţ. Într-adevăr diferenţa de un glonţ comparat cu două nu e aceeaşi precum cea de un glonţ comparat cu niciunul. Însă el a murit abia peste mai bine de o jumătate de an, la data de 13.06.1990, „datorită complicaţiilor septice”. Acest fapt e un indiciu că tratamentul său nu a fost unul neadecvat şi din această cauză l-am inclus şi pe el în această listă. Voi reveni la cazul lui în următoarea secţiune.
În web-siteul „portalulrevolutiei„ „Bunaciu Petru” este dat ca împuşcat în spate. Însă la pagina 170 din Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 citim că acesta ar fi fost împuşcat „în partea laterală dreaptă a abdomenului”. Mai mult decât atât, în web-siteul „portalulrevolutiei„ „Bunaciu Petru” este dat ca împuşcat în data 27 decembrie 1989, ora 21: 00, în timp ce Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 îl dă ca împuşcat la 23 decembrie 1989.
Cazul Bunaciu Petru s-ar putea să fie datorat unei confuzii între data morţii şi data rănirii. Însă există mai multe exemple de neconcordanţe cu privire la data la care anumite victime ar fi fost împuşcate sau au murit. Un prim exemplu este „Nemeş Ioan”, deja menţionat anterior, dat de web-siteul „portalulrevolutiei” ca ucis în data de 25 decembrie, însă la pagina 142 din Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 citim că data morţii sale ar fi fost pe 22 decembrie.
Un alt caz este „Sebeş Mihai”, dat de web-siteul „portalulrevolutiei” ca ucis în data de 22 decembrie, însă la pagina 193 (cu referire la 192) din Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 citim că data morţii sale ar fi fost pe 24 decembrie.
Un caz de posibilă eroare de datare a martorilor privind data morţii este „Colhon Elena”. Web-siteul „portalulrevolutiei„ o dă ucisă în 23 decembrie 1989, conform cu declaraţia surorii sale Goilav Eugenia de la pagina 174 din Rezoluţia 01-03-2010. Însă la aceeaşi pagină vecina Pop Ana spune că data uciderii ar fi fost 23 decembrie.
Un alt caz de neconcordanţă de dată privind decesul este „Ilea Cornel”. Web-siteul „portalulrevolutiei îl dă ca ucis în data de 29 decembrie 1989, iar Rezoluţia 01-03-2010 îl dă la 30 decembrie (pagina164).
Un alt caz de neconcordanţă de date poate fi şi „Damian Florian”. Web-siteul „portalulrevolutiei îl dă ca mort în data 22 decembrie 1989, ora 07: 00, însă în Rezoluţia 01-03-2010 la pagina 113 aflăm că a fost dus la morgă în 23 decembrie şi că a lipsit de acasă încă din 21, după cum citim din declaraţia tatălui Damian Ioan de mai jos la aceeaşi pagină. În acest caz putem invoca deteriorarea amintirilor odată cu ancheta din 1990.
Un caz foarte ciudat este cazul „Lutsch Hans Werner” pe care web-siteul „portalulrevolutiei îl dă ca mort în data 22 decembrie 1989. Însă la pagina 118 din Rezoluţia 01-03-2010 aflăm că au fost deteriorate nişte acte „privind evoluţia bolii în timpul spitalizării victimei”, ceea ce e un semn că acolo s-ar fi putut practica o alterare de probe în documente . Asta înseamnă că el ar fi putut fi rănit şi a murit mai târziu de 22. O să revin la acest caz secţiunea următoare.
Alt exemplu este mai sus menţionatul „Chiran Silviu” dat de web-siteul „portalulrevolutiei” ca decedat în data de 22 decembrie iar la pagina 135 din Rezoluţia 01-03-2010 aflăm că ar fi murit în 26 decembrie. În ceea ce-l priveşte, există neconcordanţe şi despre instituţia de care ar fi aparţinut acesta. Web-siteul „portalulrevolutiei” îl dă ca ofiţer de miliţie dar la pagina 134 din Rezoluţia din data 01-03-2010 citim că era locotenent colonel de Securitate, fiind foarte probabil unul dintre agenţii fideli ai regimului, pe care cei ce au bătut palma cu CIA i-au eliminat. De aici şi secretomania cu privire la locul naşterii sale, pe are am putut-o observa mai sus.
Mai jos sînt exemple de nepotriviri de loc de naştere ale numelor de victime date de web-siteul „portalulrevolutiei” cu cele date de tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379:
Bogdan Ioan este dat de web-siteul „portalulrevolutiei” ca născut în Sibiu şi tabelul nominal pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 îl dă născut în Avrig.
Braga Ioan este dat de web-siteul „portalulrevolutiei” ca născut în Sibiu şi tabelul nominal pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 îl dă născut în Scoreiu.
Carpatorea Cristian este dat de web-siteul „portalulrevolutiei” ca născut în Sibiu şi tabelul nominal pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 îl dă născut în Tălmaciu.
Coman Gheorghe este dat de web-siteul „portalulrevolutiei” ca născut în Sibiu şi tabelul nominal pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 îl dă născut în Ţăndărei.
Constantin Mihai este dat de web-siteul „portalulrevolutiei” ca născut în Sibiu şi tabelul nominal pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 (Constantin Mihail) îl dă născut în Luica.
Corlaciu Ioan este dat de web-siteul „portalulrevolutiei” ca născut în Sibiu şi tabelul nominal pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 îl dă născut în Cergău Mare.
Diaconu Vasile este dat de web-siteul „portalulrevolutiei” ca născut în Sibiu şi tabelul nominal pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 îl dă născut în Ghermăneşti.
Ionescu Ion Constantin este dat de web-siteul „portalulrevolutiei” ca născut în Sibiu şi tabelul nominal pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 îl dă născut în Mlajet.
Mihu Dumitru este dat de web-siteul „portalulrevolutiei” ca născut în Sibiu şi tabelul nominal pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 îl dă născut în Curleni.
Mititel Ioan este dat de web-siteul „portalulrevolutiei” ca născut în Sibiu şi tabelul nominal pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 îl dă născut în Agnita.
Muntean Ioan este dat de web-siteul „portalulrevolutiei” ca născut în Sibiu şi tabelul nominal pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 îl dă născut în Ibăneşti.
Neagoe Anisoara este dată de web-siteul „portalulrevolutiei” ca născută în Sibiu şi tabelul nominal pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 o dă născută în Cisnădie.
Nedelca Tiberiu este dat de web-siteul „portalulrevolutiei” ca născut în Sibiu şi tabelul nominal pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 îl dă născut în Cisnădie.
Radu Valentin este dat de web-siteul „portalulrevolutiei” ca născut în Sibiu şi tabelul nominal pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 îl dă născut în Papiu Ilarian.
Raspop Petru este dat de web-siteul „portalulrevolutiei” ca născut în Sibiu şi tabelul nominal pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 îl dă născut în Răşinari.
Stancu Dumitru dat de web-siteul „portalulrevolutiei” ca născut în Sibiu şi tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 îl dă născut în Blejeşti.
Voicu Nicolae dat de web-siteul „portalulrevolutiei” ca născut în Sibiu şi tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 îl dă născut în Sebeş.
Ultimul de la această rubrică, dar nu cel din urmă, mai vechea cunoştinţă Vinersar Florin dat de web-siteul „portalulrevolutiei” ca născut în Sibiu şi tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 îl dă născut în Constanţa.
Urmează anumite detalii sociologice care ar putea să plictisi/obosi cititorul. Însă o să observăm importanţa lor la final, când, puse cap la cap, vom vedea că aceste date privind numărul victimelor de la Sibiu sînt în şi mai mare discrepanţă faţă de cele oficiale, fapt ce atestă mistificarea numărului victimelor inclusiv în această localitate. Aceste nepotriviri de date pot fi un indiciu că unele dintre aceste nume ar putea fi fictive, aşa cum am arătat în detaliu la Timişoara şi Cluj . O să încep cu exemple de nume de victime date de web-siteul „portalulrevolutiei„ ca născute şi ucise în judeţul Sibiu, dar care nu există nici în tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006 şi nici în Rezoluţia din 01-03-2010.
Andronic Petru Constantin,
Corduneanu Gheorghe,
Istrate Nicolae,
Lepsa Ioan,
Mihali Ioan
Sarac Victor şi
Stan Ioan Severus.
În continuare voi enumera nume de victime date de Rezoluţia din 01-03-2010 ca ucise în judeţul Sibiu, dar care nu există nici în tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006 şi nici în web-siteul „portalulrevolutiei”:
Godenca Mihăiţă (pagina 166)
Gongolea Nicolae Dan (pagina 154)
Popa Nicolae (născut la data de 24.11.1952 în Sibiu, Conform Rezoluţiei din 01-03-2010, pagina 263),
Soare Dumitru (născut la data de 02.06.1948 în Fumureni, jud. Vâlcea. Conform Rezoluţiei din 01-03-2010, pagina 223),
Szakacs Ştefan (pagina 202).
În continuare voi arăta singurul caz de nume de victime confirmate atât de web-siteul „portalulrevolutiei” ca născute în alte zone ale ţării şi ucise în oraşul Sibiu, dar care nu există în tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006 şi nici în Rezoluţia din 01-03-2010:
Onu Ioan , dat ca născut în Gorj.
În continuare voi enumera acele nume de victime confirmate atât de web-siteul „portalulrevolutiei” cât şi de şi tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006 ca născute în alte zone ale ţării şi ucise în oraşul Sibiu, dar care nu există în Rezoluţia din 01-03-2010. Acestea sînt:
Ciul Ioan Marinel dat ca născut la Calinesti Oas, judeţul Satu Mare.
Florea Dumitru Ilie , dat ca născut în Valea Danului, judeţul Argeş (dar trecut la judeţul Sibiu, după cum am spus mai sus).
Oancea Mihai Cristian , dat ca născut în judeţul Gorj.
Există doar un singur exemplu de nume de victime confirmat atât de web-siteul „portalulrevolutiei” cât şi de şi tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006 ca născute în alte zone ale ţării şi ucise în oraşul Sibiu, dar care nu există în Rezoluţia 01-03-2010-dosar200-P-2007. Acesta este „Florea Dumitru Ilie”.
În continuare voi descrie nume de victime ucise în Sibiu şi născute în alte judeţe, menţionate în Rezoluţia din 01-03-2010 şi web-siteul „portalulrevolutiei”, dar care nu există in tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006:
Gavril Gheorghe,
Niţă Catalin, dat ca născut la Coarnele Caprei, judeţul Iaşi,
Szenkovitch Erica (numită Szenkovics Erika în Rezoluţia din 01-03-2010), dat ca născută în Mureş.
Mai jos sînt exemple nume de victime confirmate de web-siteul „portalulrevolutiei” ca născute în alte zone ale ţării şi ucise în oraşul Sibiu, care există atât în Rezoluţia din 01-03-2010 cât şi în tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006:
Dîrlescu Daniela (Dârlescu Daniela, conform Rezoluţiei 01-03-2010 din dosar 200/P/2007) dată ca născută la Lădeşti, judeţul Vâlcea,
Mihai Adrian Mircea, dat ca născut în Braşov,
Mititi Dan (Miţiţi Dan conform Rezoluţiei 01-03-2010 din dosar 200/P/2007) dat ca născut la Baia Mare, judeţul Maramureş,
Seredenciuc Cristian , dat ca născut în Suceava,
Talpos Ioan dat ca născut la Răşinari, judeţul Vâlcea.
Mai jos sînt exemple de nume de victime date de web-siteul „portalulrevolutiei” , şi tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006 ca născute şi ucise în judeţul Sibiu, dar care nu există în Rezoluţia din 01-03-2010:
Bulea Nicolae,
Hoza Marcel Vasile,
Marcu Ioan,
Raspop Petru a fost deja menţionat mai sus pentru că datele privind locul naşterii sale nu corespund între web-siteul „portalulrevolutiei” şi tabelul nominal pentru decretul prezidenţial nr. 1.379.
Mai jos sînt exemple de nume de victime născute şi ucise în judeţul Sibiu menţionate de web-siteul „portalulrevolutiei„ şi de Rezoluţia din 01-03-2010, dar care nu există în tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006 :
Bunaciu Petru,
Chirca Paul Alin (Chircă Adrian Paul Alin conform Rezoluţiei 01-03-2010),
Cirstea Marin Gelu (Cârstea Gelu, conform Rezoluţiei 01-03-2010),
Coca Ioan,
Coma Ioan (Comă Ioan, conform Rezoluţiei 01-03-2010),
Ganta Nicolae (Ganţă Nicolae, conform Rezoluţiei 01-03-2010),
Gindila Dan Gheorghe (Gândilă Dan, conform Rezoluţiei 01-03-2010),
Heinz Reinhold Wilhelm (Hienz Reinhardt Wilhelm, conform Rezoluţiei 01-03-2010),
Homescu Ioan,
Ilea Cornel,
Lupea Constantin Ilie,
Nemes Ioan (Nemeş Teodor conform Rezoluţiei 01-03-2010),
Severin Nicolae Ilie,
Vicas Teodor (Vicaş Teodor conform Rezoluţiei 01-03-2010),
Sebeş Mihai,
Lutsch Hans Werner.
Pe Sebeş Mihai l-am menţionat deja mai sus la rubrica neconcordanţelor între documentele oficiale cu privire la data decesului. În acest moment vedem că nu există nici în tabelul nominal pentru decretul prezidenţial nr. 1.379. Şi pe Lutsch Hans Werner l-am menţionat în acea rubrică deja, prin acele câteva semne de îndoială cu privire la data morţii sale. Şi acest nume se află în aceeaşi situaţie.
Urmează exemple de nume de victime date de web-siteul „portalulrevolutiei” ca născute în judeţul Sibiu, şi ucise în alte zone ale ţării, dar care nu exista în tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006
Galaftion Nicolae – mort în judeţul Alba,
Caprita Nicolae Dorin – mort în judeţul Braşov,
Frincu Dumitru – mort în judeţul Braşov.
Mai jos există exemple de nume de victime date de web-siteul „portalulrevolutiei” ca născute şi ucise în judeţul Sibiu, care există şi în tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006 şi în Rezoluţia din 01-03-2010. Mai întâi am să le enumăr pe cele date ca născute în judeţul Sibiu dar nu în oraşul Sibiu, însă ucise în acest oraş. Nume date ca aparţinând unor persoane născute în Cisnădie şi ucise în oraşul Sibiu :
Pais Vasile Ioan (Păiş Ioan, conform cu Rezoluţia din 01-03-2010).
Neagoe Anisoara (tabelul o dă născută în Cisnădie, are mai multă autoritate decât web-site-ul „portalulrevolutiei”, aşa că am s-o trec şi eu tot aici )
Există un singur nume dat de web-siteul „portalulrevolutiei” ca aparţinând unor persoane născute în alte localităţi din judeţul Sibiu şi date ca ucise în oraşul Sibiu, care există şi în tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006 şi în Rezoluţia din 01-03-2010:
Lodromanean Ioan – născut în Atel.
Singurul nume dat ca aparţinând unei persoane născute în Cisnădie şi ucise în oraşul Cisnădie este
Sobius Tibor.
Singurul nume dat ca aparţinând unei persoane născute în alte judeţe şi ucise în oraşul Cisnădie este
Luft Richard
Acest nume nu există în tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006. Ambele persoane ucise în Cisnădie sînt date ca decedate la ora 18 pe 22 decembrie.
Şi, dacă tot am început această sortare de sociologie statistică, am să menţionez şi rubrica celor născuţi în judeţul Sibiu şi ucise în alte zone ale ţării atât de web-siteul „portalulrevolutiei” cât şi de tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006. Este evident că aceste nume nu pot exista în Rezoluţia din 01-03-2010, deoarece acest document şi-a asumat contabilizarea doar a victimelor din Sibiu .
„Roman Valentin” este singurul nume de victime date de web-siteul „portalulrevolutiei" şi tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006 ca născute în judeţul Sibiu şi ucise în alte zone ale ţării, dar care nu există în Rezoluţia 01-03-2010-dosar200-P-2007 . El a fost menţionat de web-site-ul romanianrevolutionofdecember1989 ca ucis în data de 25 decembrie la Timisoara , pe care l-am repostat şi eu aici .
În următoarea secţiune voi descrie câteva cazuri de tratament neadecvat acordat răniţilor , ce a condus în final la moartea lor, precum şi organizarea de focuri accidentale care să ducă la rănirea civililor, cu scopul de a creşte artificial numărul morţilor şi de a acoperi minciunile de la radio „Europa Liberă” despre „sutele de mii de victime”