Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedenta
2.1.20. Suspendarea serviciilor medicale pentru unii răniţi la Bucureşti, în scopul creşterii numărului de victime
Haideţi să ne amintim de cazul Dominic Paraschiv de la Timişoara , despre care s-a spus în documente oficiale şi în presă că ar fi fost considerat terorist şi lăsat deliberat să moară fără ajutor medical, după ce a fost rănit prin împuşcare în zona abdominală! Recunoaştem acest model şi la Stănescu Gheorghe, cel menţionat în secţiunea anterioară ca mort de septicemie. E foarte probabil ca nici el să nu fi fost tratat cu antibiotice după ce a fost rănit, murind din cauza infecţiei, ca în Evul Mediu. Şi da, de atunci, în ciuda spitalelor particulare cu aspect de science-fiction care au apărut după 1989, şi la care majoritatea nu poate apela din lipsă de bani, sistemul medical românesc pentru omul simplu s-a degradat la nivel de Evul Mediu.
Stănescu Gheorghe nu este singurul care a murit astfel la Bucureşti. La pagina 108 din ordonanţa de clasare din 14.10.2015 în dosarul nr. 11/P/2014 , citim despre Stan Silviu, născut la data de 25.09.1970, şi mort la 12.02.1990. A fost împuşcat în abdomen de forţele de ordine, în ziua de 21.12.1989. A fost reţinut şi transportat la Penitenciarul Jilava. În noaptea de 21/22.12.1989, în jurul orei 02.30, a fost transferat la Spitalul Penitenciar Jilava - Secţia Chirurgie, fiind diagnosticat cu „plagă împuşcată transfixiantă cu explozia colonului sigmoid şi a unei anse ileale; Hemoperitoneu; Şoc hemoragic”. La data de 22.12.1989 a fost transferat la Spitalul Sectorului 4 - Clinica de Chirurgie, şi ulterior, la data de 12.02.1990, la Spitalul Fundeni – Clinica de Chirurgie generală. După intervenţia chirurgicală la care a fost supus el a intrat în „insuficienţă cardiacă ireversibilă”, în urma căreia a survenit decesul său (raport de autopsie nr. A3/304/09.05.1990) . Aşa arată un caz de suspendare a serviciilor medicale în era stalinismului capitalist început din acele zile negre ale lui decembrie 1989. Recunoaştem aici politica de eugenie post-natală din filmul „Moartea Domnului Lăzărescu” de mai târziu.
La pagina 100 din ordonanţa din 14.10.2015 citim despre Achim Ştefan, născut la 20.06.1946 în Făurei. El a murit în urma unui „şoc toxico-septic ireversibil”, după ce ar fi fost împuşcat cu un „glonţ exploziv-toxic”. Acest lucru e confirmat şi în fragmentul din dosarul nr. 97/P/1990 . Un astfel de glonţ e mai neobişnuit; am auzit de gloanţe cu fragmentaţie care explodează când ajunge în ţintă, dar mărturisesc că n-am auzit de glonţ exploziv-toxic. Deduc din această denumire că ar conţine şi otravă. În mod normal, atunci când dau de astfel de situaţii încep şi mă documentez pe această temă. De data asta nu m-am obosit să mai caut, deoarece folosirea unor asemenea gloanţe în 1989 fie e improbabilă, fie e imposibilă. În primul caz întăreşte bănuiala că forţe străine au acţionat pe teritoriul României în crearea acelui haos. În celălalt caz povestea cu glonţul exploziv-toxic e o minciună. Nu văd sensul folosirii unei astfel de muniţii SF, când totul se putea face cu muniţie clasică, aşa cum s-a şi făcut. Din start nu cred povestea unei otrăvi nemaivăzute de medicii români şi ascunse în aceste gloanţe, care l-au dus pe Achim Ştefan la şoc toxico-septic ireversibil. Având exemplele de mai sus, mai curând pariez pe varianta suspendării serviciilor medicale şi în cazul său. Pe lângă aceste cazuri, mai citim despre situaţii identice în Bucureşti în cazul decedaţilor:
Răducanu Mihail, pagina 445,
Mareşi Eugen, pagina 743.
Un caz similar găsim şi la pagina 631 din ordonanţa din 14.10.2015. Bobeş Stroe era plutonier ajutant la Şcoala de miliţie din Şos. Olteniţei. El a primit ordin să se deplaseze în zona Ghencea cu un grup de elevi-subofiţeri, cu misiunea de a captura eventualii terorişti. După ce au ajuns în dreptul Cimitirului Ghencea, asupra lor s-a deschis focul din direcţia Ministerului Apărării Naţionale, exact după modelul marilor inginerii sociale de instigare la foc fratricid de gen Otopeni, Sibiu sau grupul Trosca, tot la MApN. Bobeş Stroe a fost rănit conform foii de observaţie clinică generală nr. 4819/1989 şi internat pe 23.12.1989 în Spitalului Clinic Panduri, cu diagnosticul „plagă împuşcată abdominală”. În data de 02.01.1990 a decedat urmare şocului toxico-septic şi peritonitei secundare, ceea ce de asemenea menţine bănuiala că nu a primit îngrijiri medicale corespunzătoare. Putem întrevedea aici intenţia spionajului civil de a încerca astfel să şteargă urmele unor posibile mărturii ulterioare despre instigarea la foc fratricid prin netratarea deliberată a acestui om. O astfel de inginerie socială avea rol de ameninţare la adresa celorlalţi să-şi ţină gura despre modul în care au fost împuşcaţi, altfel vor avea soarta acestui plutonier.
O astfel de tentativă de a ascunde urmele se poate întrevedea şi la cazul Marian Emilia, de asemenea menţionată în secţiunea anterioară ca şi cazul Stănescu Gheorghe. Ea a fost rănită în data de 23.12.1989 în timp ce se afla în propria locuinţă, şi a decedat la data de 28.12.1989 în timp ce era internată în spital. Şi ea şi Stănescu Gheorghe ar fi putut fi intenţionat lăsaţi să moară tocmai pentru a nu vorbi despre cum au fost vânate majoritatea victimelor din decembrie 1989 pentru a da aspect de revoluţie mascaradei.
Şi despre Bacalu Robert am relatat în secţiunile anterioare, în special victimelor cea privind nepotrivirea autorităţilor în minciuni faţă de data decesului , în care l-am menţionat că nu i se potriveşte data morţii de pe crucea din Cimitirul Eroilor (25.12.1989) cu cea de la pagina 101 din ordonanţa din 14.10.2015 (24.12.1989). L-am menţionat acolo că nu i se potriveşte data morţii de pe crucea din Cimitirul Eroilor (25.12.1989) cu cea de la pagina 101 din ordonanţa din 14.10.2015 (24.12.1989). El ar fi fost împuşcat în regiunea abdominală în ziua de 21.12.1989, dar glonţul nu i-a atins vreun organ vital, în aşa fel încât a trăit până în 24 decembrie, conform ordonanţei din 14.10.2015, sau 25, conform crucii. Şi acest caz ar putea fi unul de suspendare a serviciilor medicale. În aceeaşi secţiune l-am menţionat şi pe Petrescu Tudorel. Pe crucea sa din Cimitirul Eroilor, rândul 9 cu numărătoarea dinspre sud, scrie că ar fi murit în 21.12.1989. Dar ordonanţa din 14.10.2015 îl dă la pagina 556 ca împuşcat în ziua de 23.12.1989, în timp ce se afla în zona TVR, şi decedat în data de 25.12.1989. Conform raportului medico-legal nr. A3/351/1989 din data de 15.02.1990 citat în acest document, el a prezentat plagă împuşcată abdominală cu hemoragie mixtă, o rană ce pare vindecabilă în cazul unei îngrijiri corespunzătoare. Aceeaşi situaţie există şi în cazul lui Bendorfean Emilian, dat ca împuşcat în 21 şi mort în 24, şi el menţionat în secţiunile anterioare.
De asemenea, l-am menţionat în această secţiune pe Moşneagu Ion , născut la 29.08.1963 în Târgu-Neamţ, fără date clare privind ziua rănirii şi cea a morţii. Nu cred că rana lui de fractură a mandibulei ar fi fost una mortală (pagina 105), aşa că şi el poate fi inclus în această listă. Ne aducem aminte de rubrica menţionării data rănirii dar nu şi a morţii în secţiunea tocmai linkată. Cei din această listă ar fi putut avea răni uşoare, tratabile, dar ar fi putut muri mai târziu tocmai datorită suspendării serviciilor medicale. Un astfel de caz e foarte probabil să fie Julea Ion (pagina 453), născut la 01.10.1955, rănit la data de 23.12.1989 în timp ce se afla în sediul CC. Conform raportului medico legal nr. A3/290/1989 din data de 15.02.1990 rana lui a constat în „plagă împuşcată fesieră stângă”, adică tot o rană abdominal-lombară tratabilă. Ordonanţa din 14.10.2015 nu menţionează, însă putem bănui că şi el a murit tot în urma septicemiei.
Această rană ne aminteşte de cazul Gândilă Dan de la Sibiu, împuşcat tot în fese, care ar fi fost lăsat să moară fără îngrijire medicală adecvată, în urma septicemiei. Un alt decedat după ce a fost împuşcat în aceeaşi zonă, dar pe partea opusă, a fost şi Mândru Dumitrel, pagina 103, şi el menţionat în această secţiune , cu diagnosticul „plagă împuşcată regiunea inghinală dreaptă” . A murit după două zile de la rană, semn că glonţul nu i-a atins vreo arteră, ceea ce l-ar fi făcut să moară la scurt timp. Deşi nu pare pentru mulţi dintre noi, totuşi zona inghinală nu are vreun organ chiar aşa de vital încât să aducă moartea dacă e adus în stare de nefuncţionare…
Un caz similar este şi Kopicuc Constantin, născut la data de 07.08.1946 în Bucureşti. Citim la pagina 526 că ar fi fost împuşcat în noaptea de 22/23.12.1989 în zona Televiziunii Române, provocându-i-se leziuni toraco-abdominale. A fost internat în Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde a decedat la data de 22.01.1990, în urma unui stop cardio-respirator (raport medico-legal nr. A3/418/1990 din 15.02.1990).
La pagina 445 este menţionat Răducanu Mihail, născut la data de 13.03.1949, împuşcat la data de 23.12.1989 în timp ce se afla în zona Comitetului Central. Conform raportului medico-legal de autopsie nr. A3/351/17.03.1990, Răducanu Mihail a fost internat la data de 23.12.1989 cu diagnosticul „plagă împuşcată fronto-temporală stângă, bronşectazie cu insuficienţă respiratorie”. Şi el a murit de septicemie ulterioară, cu caşexie secundară, la data de 17.02.1990, după o fază de ameliorare a tabloului clinic.
La pagina 485 din ordonanţa din 14.10.2015 citim despre Gherman Dumitru, împuşcat la 25.12.1989 în zona pasajul Majestic. În urma gloanţelor a suferit leziuni (plagă antebraţ stâng bipolară cu aplazie de ulnă în 1/3 distală şi lipsă de substanţă osoasă, secţiune tendoane muşchi flexori ai corpului şi degetelor şi secţiune de pachet vasculo-nervos ulnar) care au dus la deces. Cu alte cuvinte, omul a fost împuşcat în mână şi a murit. A decedat în data de 24.04.1991 din cauza acestor răni. Vi se pare normal să moară cineva asistat medical datorită unei răni la mână? Ne aducem aminte de cazul Teodorescu Ion, din secţiunea anterioară, faţă de care mi-am exprimat dubiul că ar fi murit la data de 02.07.1990, după ce a fost împuşcat în antebraţul stâng în ziua de 24.12.1989 (pagina 423). Dacă acest om a existat şi chiar murit în urma acelei răni, şi aici există suspiciunea că a fost lăsat fără îngrijire medicală corespunzătoare. Un alt caz de deces după împuşcare în mână se poate citi şi la pagina 681 la cazul Marinescu Octavian. Are cruce pe rândul 14, dinspre nord, în Cimitirul Eroilor.
La pagina 556 din ordonanţa din 14.10.2015 citim despre Pantazescu Gheorghe, împuşcat mortal în ziua de 22.12.1989 în membrul inferior stâng. Cu alte cuvinte el a fost împuşcat în arteră şi nimeni nu i-a oprit sângerarea. Un alt caz similar, şi care a murit suspect de târziu este Stârcea Ştefan, cu cruce dintre cele 29, fără date de naştere sau deces, despre care am amintit în secţiunile anterioare. La pagina 612 din ordonanţa din 14.10.2015 citim că a fost împuşcat în piciorul stâng, la data de 24.12.1989, în timp ce se afla în holul blocului în care locuia. A decedat la data de 05.01.1990 în Spitalul Militar Central. Reţinem mai întâi faptul că a fost vânat în propria locuinţă aşa cum s-a întâmplat la Timişoara, Sibiu şi, mai ales, Bucureşti, după cum am arătat în secţiunea precedentă. Apoi, observăm faptul că a făcut cangrenă din cauza împuşcăturii şi a murit, fapt ce este un important indiciu că nu a beneficiat de servicii medicale adecvate.
Un alt caz, de asemenea menţionat anterior în această carte, este Catrinescu Mihail, dat ca împuşcat pe 23 12 1989 şi mort pe 03.01.1990. Şi Constantin Gheorghe Ioan a murit cam prea târziu, la data de 01.01.1990. Şi el ar putea fi inclus aici, deşi documentele oficiale îl dau împuşcat în cap, un organ vital. Marinescu Mircea, născut la 08.02.1955, a fost rănit prin împuşcare, în data de 24.12.1989, în apropierea sediului TVR. A fost transportat la Spitalul de Urgenţă, unde a decedat în data de 30.12.1989. Şi asupra acestor 3 cazuri planează suspiciunea că au fost lăsaţi să moară fără tratament corespunzător.
Şi despre Marin Constantin am scris anterior, în secţiunea dedicată celor cu cruci în Cimitirul Eroilor, dar care nu sînt menţionaţi în documente oficiale . Pe crucea sa de pe rândul 4 dinspre nord vedem că data morţii sale e cam suspect de târzie, 24-01-1990. Aşa că şi în acest caz planează suspiciunea de deces în urma lipsei de servicii medicale adecvate, în aceleaşi condiţii, dacă acest om chiar a existat.
Un alt caz menţionat anterior de suspiciune de deces în urma lipsei de servicii medicale adecvate este Irod Gabriel, născut la 02.11.1948. La pagina 358 din ordonanţa din 14.10.2015 citim că a fost agresat de forţele de ordine în ziua de 21.12.1989, şi a decedat la data de 08.03.1990. După cum am menţionat deja , nu se precizează în acel document în ce anume a constat agresiunea forţelor de ordine şi dacă există legătură între acestea şi moartea sa, deşi acest lucru este puţin probabil, având în vedere concluzia că „moartea acestuia a fost neviolentă”. Dar, dacă totuşi există o astfel de legătură, atunci acest caz denotă un indiciu puternic că a fost lăsat să moară fără tratament corespunzător.
Numărul mare de răniţi în zilele de 22-25 decembrie a dus la oboseala medicilor, care e posibil să fi comis mal-praxis din lipsă de odihnă. Dincolo de asta, anumiţi răniţi nu trebuiau să se mai facă bine niciodată, după cum am văzut în special la Sibiu . Între timp autorităţile statului nu au cerut ajutor de medici din afară, exact după modelul repetat peste aproape 30 de ani, la incendiul de la Colectiv. Ne aducem aminte cum medici străini mişcaţi de dramele victimelor s-au deplasat pe propria cheltuială în România spre a ajuta, dar au fost ţinuţi pe la porţile spitalelor. Ulterior răniţii mureau din cauza infectării cu nozocomiale luate din proasta stare a spitalelor. Această dramă nu a început atunci, ci chiar în decembrie 1989, după cum deja am amintit în cazul Timişoara şi Sibiu. De atunci în România se practică constant această eugenie postnatală prin suspendarea serviciilor medicale. Înainte de 1989 sistemul medical avea tehnici şi tehnologie învechită, dar oricine avea acces la el. În majoritatea ţărilor capitaliste sistemul medical are tehnologie de ultimă generaţie, însă au acces la el doar bogaţii. Deşi stalinismul capitalist ne-a ademenit în anii 1990 cu promisiunea unor spitale SF, în realitate omul simplu nu are acces nici măcar la acel sistem medical rudimentar de dinainte de 1989, spitalele de stat arătând realmente ca nişte grajduri în perioada de după.
O astfel de practică se regăseşte într-un procent ceva mai discret în sistemul asigurărilor medicale din „lumea civilizată” capitalistă, exceptând ţările Europei de nord, recunoscute pentru regimul asistenţial înalt. Timp de decade, în Statele Unite a existat şi încă există problema angajatului fără asigurare medicală sau cu asigurare medicală parţială. Această retorică înşelătoare a unui sistem medical performant dar pe care omul simplu nu şi-l poate permite este chintesenţa capitalismului: sub minciuna „mai binelui”, cei mai mulţi sînt de fapt trataţi mai rău spre deloc, mult sub nivelul de dinainte de 1989. Scăderea constantă a numărului populaţiei, contracarată prin importul de emigranţi pentru a păstra balanţa, are o cauză şi în suspendarea serviciilor medicale. Sistemul asigurărilor medicale este în aşa fel construit încât accesul la sistemul medical se suspendă exact atunci când un angajat îşi pierde locul de muncă şi e cel mai predispus să se îmbolnăvească. Aşa ceva este una dintre cele mai inumane practici întâlnite în istoria umanităţii.
Însă am putut vedea eugenia practicată în aceşti recenţi ani 2020-2022 ai mascaradei COVID-19, când naivii care au avut încredere în ATI au fost hiper-oxigenaţi ( otrăviţi cu oxigen – deşi aşa ceva pare o absurditate, ea totuşi există) peste limitele suportabilităţii umane şi ucişi intenţionat pentru a spori artificial numărul de victime şi a întreţine panica generală , cea aducătoare de profit pentru marii gangsteri ai capitalismului. În decembrie 1989 această practică a fost folosită pentru a da aspect mai realist iluziei cum că poporul s-ar fi revoltat în masă împotriva regimului.
În următoarea secţiune voi enumera nume de decedaţi în decembrie 1989, menţionaţi de ordonanţa de clasare din 14.10.2015 în dosarul. nr. 11/P/2014 şi dosarul nr. 97/P/1990 cu domiciliul în Bucureşti, care totuşi nu au cavouri în Cimitirul Eroilor .
