Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedenta
4.3.2. Cazul Marian Pârvu la Marius Tucă show: una dintre cele mai groteşti manipulări ale unei victime a războiului civil din 1989
În secţiunea numită „Haos dezinformaţional practicat de spionajul civil pentru a elimina morţii familiilor incomode din Cimitirul Eroilor (…)” am dat exemple de cazuri în care anumite victime ale tragediei din decembrie 1989 nu au fost acceptate în Cimitirul Eroilor din Bucureşti. Această decizie a fost luată de spionajul civil pentru a izola aceste familii de cele docile şi a împiedica răspândirea viziunilor dizidente despre acel odios eveniment. La popul opus există 7 familii îndoliate din provincie care au primit apartamente în Bucureşti, şi chiar s-au mutat în ele după 1989. Aceste apartamente au fost date ca recompensă pentru că au acceptat să-şi lase decedaţii îngropaţi în Cimitirul Eroilor atunci când informaţiile despre umflare cifrelor începuseră să iasă la suprafaţă. Cărţile lui Jean Baudrillard, „The Illusion of the End”, Michel Castex „Un mensonge gros comme le siècle. Roumanie, histoire d’une manipulation”, sau Victor Loupan, „La Révolution n’a pas eu lieu : Roumanie, l’histoire d’un coup d’Etat” au fost o lovitură grea dată minciunilor despre mascaradă chiar în primii ani de după 1989. Morţii luaţi unor astfel de familii şi îngropaţi în Cimitirul Eroilor din Bucureşti au acoperit golul lăsat de refuzul altor familii de a accepta îngroparea celor dragi în acest loc, sau de neprimirea altora, la fel de sceptice faţă de mascarada din 1989. Cei 5 000 de euro daţi ca la milogi de CEDO unor familii după 2010 fac parte din acelaşi mecanism hidos de manipulare a urmaşilor victimelor tragediei să accepte starea de cetăţeni second hand ai Europei.
Pentru a înţelege cum s-a ajuns aici o să analizez uimitorul şi umilitorul caz Marian Pârvu. Am inserat câteva zeci de secunde din crunta lui poveste la ora 02:48 din propriul meu documentar. Marian Pârvu era un copil de 13 ani care păştea oile în localitatea Răzvad din judeţul Dâmboviţa. Ca majoritatea românilor, Marian a avut ghinionul să creadă în onestitatea unor militari şi să se apropie de ei. Ce nu ştia el atunci, la fel ca majoritatea dintre noi, este că ordinul pe unitate era de a scoate maximul de morţi la hectar pentru a fi puşi în cârca dictaturii comuniste, pentru ca aceasta să pară mai rea decât cea capitalistă ce a urmat. Ei bine, pentru naivitatea lui naturală de copil, Marian a fost schilodit pentru tot restul vieţii de nişte sadici care şi-au dezinformat inferiorii ierarhici cum că acest copil ar fi fost un terorist. Astfel, el a fost literal vânat de acei nemernici. Doar printr-o minune a scăpat cu viaţă.
Cei care au tras au fost probabil militari în termen, manipulaţi de agenţi DIA cum că un biet copil de 13 ani ar fi putut fi un terorist. DIA era (şi încă este, cu numele schimbat în SIA la fel ca şi cel de SecuRItate) o agenţie de spionaj militar, cu care s-au amplificat victimele atât civili cât şi militari, proprii colegi sau subordonaţi. Un astfel de agent a fost văzut în unitatea militară cu sediul peste drum de Miliţie, la Sibiu, implicată în cunoscuta inginerie socială de acolo . Am arătat mai mult decât oricare alt teoretician al tragediei din decembrie 1989 că armata nu este direct răspunzătoare pentru victimele acelei mascarade. Armata a fost manipulată şi chiar luată la ţintă de către agenţi de informaţii racolaţi anterior de CIA. Însă acest eveniment şi altele întâmplate în decembrie 1989 m-au făcut să nu-mi retractez mesajul conceptualist de formă pamfletară „Armata e gunoi!” (reinterpretare a scandării originare „Armata e cu noi!”, lansată de manifestanţi în 1989). Unii dintre lunetiştii care a produs haos în decembrie 1989 erau chiar ofiţeri în armată. Deşi misiunea lor nu a fost una militar-clasică, ci una complexă de spionaj militar şi civil deopotrivă, activitatea lor tot una militară se cheamă. Aşa că armata nu e total inocentă faţă de acea tragedie. Dacă nu era armata, nu erau nici victimele.
Cazul Marian Pârvu trebuie să fie învăţătură de minte pentru noi toţi! Dacă ştia că armata e gunoi şi îi evita pe militari, acum Marian era un om normal, nu ţintuit în căruciorul cu rotile. Naivitatea a fost şi a părinţilor acestui copil care au crezut că armata chiar e menită să fie un apărător al poporului, aşa cum autorităţile mint. Naivitatea lor s-a prelungit în jucăriile arme pe care or i le-au cumpărat, ori i le-au permis când era mic. Datorită acestei naivităţi perpetuate, acest copil i-a privit cu admiraţie pe aceşti călăi în loc să fugă de ei. Nu îi învinovăţesc pe părinţii săi, pentru că vina adevărată o au călăii, nu părinţii. Ei doar nu au putut sesiza minciuna cu consecinţe fatale a autorităţilor. Apoi, toţi am fost copii şi ştim ce fascinaţi am fost de arme. Toţi ne-am implorat părinţii să ne cumpere puşti, pistoale, arcuri săbii şi altele. Însă, pentru o viaţă sănătoasă, părinţii trebuie să scoată aceste predispoziţii ancestrale naturale din preocupările jocurilor copiilor. Drama din celebra melodie, despre uciderea vrăbiei cu praştia, poate fi evitată dacă copiilor li se explică de mici pericolul armelor, ceea ce se poate extinde şi la pericolul armatelor. Părinţii trebuie să le spună micuţilor că armele aduc suferinţă celorlalţi, iar jocurile trebuie să ne unească nu să ne dezbine. Dacă părinţii săi ar fi făcut asta, acum Marian Pârvu era un om normal. Cei care îi duceţi pe copii la expoziţiile de echipamente militare riscaţi să-i vedeţi asemenea lui Marian, la un moment dat.
Dar drama lui Marian Pârvu nu se reduce doar la evenimentul de la 13 ani. După ce a fost schilodit, spionajul l-a folosit drept cobai prin tehnici de manipulare prin care să-l convingă să-şi mai reducă din pretenţiile de despăgubiri. I se oferise deja o maşină; ce mai dorea? Oricum, românii, şi est-europenii în general sînt nişte unelte, aşa că o maşină se dorea a fi o despăgubire echitabilă. Iată-l şi umilit, după ce a fost invitat la emisiunea „Marius Tucă Show” din data de 22.12.1998! Această emisiune şireată se prezintă ca un ajutor acordat lui Marian, ajuns adult, prin popularizarea cazului său. Însă, pe uşa din dos ea are rolul de a-l convinge prin tehnici subtile de manipulare că nu are nici un rost să caute alte despăgubiri pentru o viaţă normală, că ţara e de rahat şi oricum sînt alţii care au păţit-o mult mai rău, şi nu se mai plâng. Cam la fel mi se sugerează şi mie astăzi faţă de proiectul acesta de corectare a istoriei naţionale.
Pentru atingerea acestui obiectiv de manipulare a acestui tânăr sînt aduşi în platou nişte papagali, ale căror poveşti efectiv camuflează drama sa. Emisiunea are 3 părţi separate între ele prin pauze de publicitate. În prima parte Marian nu este invitat să vorbească deloc, deşi el este cel mai năpăstuit dintre toţi din acel platou. În cea de-a doua parte, de după pauza de publicitate, el este invitat să vorbească primul, când deja majoritatea telespectatorilor au mutat deja pe alte canale. Ştim cum se întâmplă: cei mai mulţi dintre telespectatori pierd începutul părţii următoare, butonând telecomanda. Cei mai mulţi nu acordă mai mult de 50 de minute pe un subiect, ca la şcoală. Deci cei mai mulţi au mutat deja pe alte canale atunci când el a început să vorbească. În felul acesta foarte probabil nu i-au auzit povestea, ce a rămas astfel mai mult ascunsă decât transmisă. Plus de asta, el a rămas cu un gust şi mai amar de om marginalizat în faţa acestor somităţi de rahat care jucau rolul de intelectuali. Asta înseamnă stalinismul capitalist.
Tucă începe efectiv emisiunea cu prezentarea unuia dintre cei 7 decedaţi din data de 21 decembrie de la orele 17, Alexandru Radu Ionescu, în urma ingineriei sociale a camionului care a intrat cu viteză în grupul de manifestanţi de la Inter. Despre Ionescu Alexandru Radu citim începând de la pagina 334 din ordonanţa de clasare din 14.10.2015 în dosarul nr. 11/P/2014 care preia datele din dosarul nr. 97/P/1990 În secţiunea „Mutarea din pix a unor decese în data 21 decembrie la Bucureşti în documentele oficiale” am arătat că acest om este forte probabil mutat din pix în 21 decembrie, murind foarte probabil după 22.
La minutul 03.34 este inserată o metaforă preluată de la Alexandru Vlahuță „Ca trestia ne-am îndoit sub vânt, dar nu ne-am rupt.”, la rândul lui preluată de la filosoful francez Blaise Pascal. În contextul de faţă aducerea ei în discuţie are rolul de a-i comunica lui Marian Pârvu următoarea dezinformare: „te-ai îndoit dar nu ne-ai rupt, aşa cum au păţit-o alţii. Zii mersi că trăieşti şi nu te mai plânge atâta!”. Cam asta ni se spune şi nouă acum. „Să zicem mersi că CIA n-a făcut un război civil ca în Siria, sau că nu ne-a invadat Putin!” Marian Pârvu este leitmotivul destinului poporului român al acestei crunte invazii pe care am trăit-o după 1989.
Mai departe ni se prezintă o poveste contrafăcută despre un dialog între el şi mama sa, înainte să iasă la demonstraţie. Asemenea mamei lui Ştefan Cel Mare, care nu i-ar fi deschis acestuia poarta palatului, ci i-ar fi adresat îndemnul „Du-te la oştire/pentru ţară mori!”, şi în cazul de faţă ni se prezintă o mamă à la CIA de la mère d'Etienne le Grand. La minutul 03.13 auzim citite de Tucă gândurile acestei mame a lui Ştefan Cel Mare în variantă modernă:
„… unii spun că aceşti copii au murit ca proştii. N-au înţeles semnificaţia sacrificiului lor.”
Aţi văzut unde era mama eroină care a pus ţara înaintea propriului copil! Asta înseamnă maternitate, nu mamele aste de doi lei care văd în copil centrul existenţei lor! Auzi, băi ăsta, Marian Pârvu, cine eşti bă tu să nu înţelegi semnificaţia sacrificiului tău şi să nu te supui, hă!? Băi, mama lui Marian Pârvu, ce mamă eşti tu care nu ţi-ai educat copilul să moară pentru propăşirea dinastiei Rockefeller! Ruşine să-ţi fie! În loc să naşti încă unul atunci pe loc, mai ceva ca Fecioara Maria, îţi trimiţi odrasla să se plângă pe la posturile TV!? N-ai auzit de acea femeie gravidă care a venit cu un luptător încă nenăscut în Piaţa Operei la Timişoara, sau Victor/ Victoriţa la Televiziune, aşa cum a anunţat căpitanul Lupoi! Păi ori sîntem spartani, ori nu mai suntem! Auu Auu Auu!
Dar destul cu gluma! Hai să facem apel şi la înţelepciune, un fel de metamorfoză spre Nirvana! La minutul 03.42 auzim din citarea lui Tucă despre mama tânărului ucis de acel camion:
„Nu-l urăsc pe cel care a tras în el şi l-a lovit şi l-a omorât. Ba chiar mi-e milă de acel cineva care a venit înarmat şi apărat într-o luptă total inegală cu un băiat de 17 ani, cu o floare în mână. E de plâns, bietul de el că şi-a pătat inima şi cugetul cu această moarte şi poate şi cu alele. Aş vrea foarte mult să ştiu cine este el, dar nu ca să-l urăsc, ci ca să-l iert!”
Auzi băi puştiule ce înseamnă înţelepciune! Ce te plângi ca o muiere! Trebuie să-i ierţi băi pe călăii tăi şi noi toţi românii trebuie să-i iertăm la comandă pe cei care ne-au distrus ţara şi vieţile! Trebuie să-i iertăm chiar în avans pentru crimele pe care la fac în acest moment şi pe viitor în planul lor de a produce eugenie în naţiunea română. N-ai înţeles cum stă treaba: acest sacrificiu de fapt întăreşte eugenic naţiunea, deşi o extermină. Pentru că, de fapt, ce fac ei nu e o exterminare, ci o stimulare a ei spre Nirvana, spre absolut. Învaţă dracu să ierţi, mucosule! Asta e ce comunică acest citat învelit într-un fals ambalaj de filosofie etică.
Între invitaţii din această emisiune se remarcă o anumită Paula Ciubotaru, pe care Tucă o prezintă în primul minut ca rănită în evenimente. Nu se observă semne vizibile ale rănilor sau suferinţei în atitudinea sa. La minutul 04.50 ea spune că a fost desfigurată în 21 decembrie, deşi nu vedem absolut nicio cicatrice pe faţa ei, şi nu ne prezintă nici un document care să ateste acest lucru. Nu există menţionată ca persoană vătămată în ordonanţa de clasare din 14.10.2015 sau dosarul nr. 97/P/1990, deşi la minutul 07.30 afirmă că autorităţile ar fi recunoscut-o ca parte vătămată. Însă ea nu vorbeşte despre rana/rănile ei în acea emisiune şi nici altundeva, după cum vorbeşte Marian Pârvu. Dimpotrivă, ea vorbeşte despre cu totul alte teme. În special o femeie ţine minte un astfel eveniment, dacă s-ar fi produs cu adevărat.
Fiind singura femeie din platou, Paula Ciubotaru este menită să aducă tensiuni între restul de invitaţi bărbaţi, care în mod natural concurează subliminal pentru simpatia ei. Observaţi cum această femeie vorbeşte peste Marian Pârvu şi îl ignoră în pauza de publicitate, ca şi cum n-ar exista. El este direct vizat de prezenţa ei, fiind cel mai dezavantajat dintre toţi, ca persoană cu dizabilitate. Aşa ceva e în măsură să îi provoace o stare de angoasă. Aglomeraţia de invitaţi este menită să creeze haos. Toţi au avut rolul să-l complexeze pe Marian cu cunoştinţele şi dicţia lor. Din victimă care-şi cere natural dreptul de a i se face dreptate într-un stat de drept, această inginerie macabră din platoul lui Tucă îl transformă pe Marian într-un competitor cu ceilalţi atât în cucerirea simpatiilor prezenţei feminine, cât şi în primirea de compensaţii. Iată cum această mizerie îi creează imaginea de persoană lacomă, care nu se mulţumeşte cu a fi echivalat cu o maşină! În felul acest artizanii acestei inginerii sociale au conlucrat la diminuarea furiei sale prin ameninţarea subliminală a celorlalţi invitaţi, conform cu comportamentul ancestral de haită încastrat în adn-ul uman.
Asociaţia Jilava împreună cu altele, precum mai cunoscuta asociaţie „21 decembrie”, ne induc falsa idee că în acea zi ar fi avut loc o „noapte à la roumaine a Sfântului Bartolomeu”, aşa cum citim la pagina 59 din cartea Ruxandrei Cesereanu „Decembrie 89 : deconstrucţia unei revoluţii”, editura Polirom, Iaşi, 2009. Am arătat în capitolul 3 cum unele decese de după 22 decembrie au fost mutate „din pix” în data 21 pentru a fi puse în cârca lui Ceauşescu, ca întreaga mascaradă din decembrie 1989. Apoi, am arătat mistificările faţă de aşanumita „baricadă de la Inter” . E uşor de tras concluzia că această fondatoare de a asociaţie „Jilava” este o agentă dezinformatoare.
Remarcăm apoi cum invitaţii susţin cele mai importante naraţiuni mincinoase faţă de ziua de 21 decembrie 1989, pe care le-am demantelat în secţiunile de mai sus. Principalul dezinformator faţă de aşanumita „baricadă de la Inter” este însuşi Dan Iosif. Pe parcursul acestei cărţi mi-am exprimat îndoiala că el ar fi un revoluţionar autentic, fiind posibil un agent infiltrat pentru a îngroşa grupul de manifestanţi anti-regim din 21-22 decembrie. Unul dintre motivele pentru care cred asta este şi participarea la această hidoşenie de emisiune, şi minciunile spuse de el în general despre „baricadă” în alte interviuri. Pe lângă reafirmarea lor, în această emisiune Dan Iosif are misiunea de a rupe de realitate drama lui Marian Pârvu. La minutul 45.53 Iosif are o propoziţie în care afirmă literal „şi copilul ăsta are adevărul lui”, sugerând astfel manipulator că ce a trăit el are valabilitate doar pentru el şi doar pentru el, nu pentru ceilalţi. La minutul 01.05.42 Iosif spune despre Marian Pârvu:
„Eu nu-i spun acest lucru ca o consolare. El nu e singurul, domnule Tucă. În situaţia acestui copil sînt foarte mulţi oameni.”
Şah-mat, ceea ce trebuia comunicat. Iată ce joc parşiv face Dan Iosif! Pe lângă ceilalţi invitaţi, mai există şi un autor de cărţi, prezentat la minutul 57 ca un fals deţinut politic şi dizident anticomunist. La minutul 59 aflăm că a făcut 5 ani de închisoare până în 1989. Un minut mai târziu aflăm că el a fost condamnat deoarece a încercat deturnarea unei nave (maritime) pentru a emigra cu ea în Turcia. Trecerea ilegală a frontierei s-a datorat în bună măsură politicii dictaturii comuniste, care nu permitea libertatea de mişcare. Dar dreptul la călătorie peste graniţă a fost îngrădit şi de dictatura capitalistă. Vizele pentru accesul pe teritoriile statelor occidentale s-au dat greu, la aproape 20 de ani după mascarada din 1989. Oricum, deturnarea navei nu poate fi considerată un act de dizidenţă politică. Acţiunea aceasta este o infracţiune în orice stat din lume şi nu prea are legătură cu activitatea politică de dizidenţă. De fapt, acest invitat nu a precizat o altă acţiune dizidentă în afară de aceasta. Şi acest papagal e adus în platou pentru a-l convinge pe Marian Pârvu că au fost unii care au păţit-o mult mai rău, şi să zică mersi că e în viaţă, mai curând decât să ceară despăgubiri.
Comparându-l cu aceşti eroi contrafăcuţi, la ora 01.01 Tucă spune despre Marian Pârvu:
„acest copil (…) n-a fost acolo unde s-a scris istoria României, ci a fost undeva pe un câmp cu oile (…)”
Mai avea puţin şi spunea „acest impostor n-a fost acolo unde s-a scris istoria României, dar are acum pretenţii de erou”. Iată ce înseamnă manipularea prin mass-media! O astfel de strategie de manipulare pleacă de la tehnica de dezinformare prin camuflare, în variantă de banalizare, pe care am teoretizat-o în cartea mea „Manifestul societăţii automatiste” . La ora 01.19.18 un alt invitat în studio anunţă intrarea în greva foamei „până la aflarea adevărului”, camuflând astfel problema lui Marian prin şocul acestui anunţ. Pe lângă asta, pe tot parcursul emisiunii, invitaţii aduc pe tapet diverse teme, fapt ce se înscrie în varianta de haos informaţional a acestei tehnici de dezinformare .
Ce s-a întâmplat cu Marian Pârvu în această emisiune este un model de manipulare care se aplică cu noi, cu toţi. Demagogii sînt şi ei astfel manipulaţi să ia decizii favorabile marilor industriaşi şi bancheri, în detrimentul omului simplu, care teoretic îi votează periodic. Aşa au fost manipulaţi jurnalişti precum Radu Moraru şi Grigore Cartianu spre a considera totuşi o revoluţie mascarada din 1989. Ei bine, mă pun şi pe mine la urmă, deşi n-am trăit drame precum ce a lui Marian Pârvu sau a familiilor ce au pierdut pe cineva drag atunci. Însă, după ce am făcut acţiunea artistică în spaţiul public „Armata e gunoi!” viaţa mea socială a început să o ia în jos deşi evoluţia mea profesională ca teoretician al artei şi societăţii e certă. Acel mesaj simplu însă m-a costat ruinarea. El se concentra atenţia publică spre un subiect care trebuia păstrat în forma mistificată, după cum vedem în special în acest capitol. Mi-am pierdut locul de muncă şi n-am mai putut găsi altul în domeniul grafic designului, deşi aveam o experienţă de 10 ani în domeniu, şi îmi coborâsem pretenţiile salariale la 50% din cât era piaţa. Mi-am pierdut casa şi familia, după cum am arătat în articolul „Papagalul Chiri si relatia mea cu capitalismul” . Experienţa cu furtul maşinii încurajată de instituţiile represive a fost o provocare orchestrată de spionajul civil spre a-mi pierde cumpătul şi a fi apoi trimis la închisoare. În acest moment nu mai am nimic decât viaţa, dar şi aceasta îmi este ameninţată .
Acesta este preţul adevărului în dictatura capitalistă. Îi invit pe cei care nu ştiu suficientă psihopatologie dar sînt dispuşi să pună diagnostice ar trebui să compare aceste experienţe pe care le-am trăit de-a lungul anilor cu psihiatria politică despre care am scris în secţiunea intitulată „Psihiatria politică folosită în general în dictatura capitalistă şi în particular în dezinformarea faţă de tragedia din decembrie 1989” În următoarea secţiune voi arăta cum oamenii simpli sînt manipulaţi prin teroare difuză în formarea percepţiei deformate asupra tragediei din decembrie 1989 .
