Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit. 1989. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedenta
4.3.3. Un exemplu de manipulare a publicului imparţial, compus din oamenii simpli, în percepţia deformată a tragediei din decembrie 1989
Pentru ca dezinformarea să funcţioneze în publicitate, PR, Marketing şi în falsificarea istoriei se foloseşte asocierea conţinuturilor care se doresc a fi modificate în percepţia publică cu sexualitatea şi trauma fizică. Pulsiunea sexuală şi metainstinctinctul de conservare sînt cele mai puternice pulsiuni atât ale fundamentului biologic cât şi a celui psihic deopotrivă. Ambele pulsiuni sînt atât de puternice încât influenţează radical „raţiunea”. „Pierderea capului” atunci când ne îndrăgostim este o realitate cuprinsă de proverbele din majoritatea limbilor. Manipularea opiniei publice prin spionajul civil se face şi prin activarea Complexului Traumatic. Această tehnică este aplicarea complexă a regulii pedepsei din dresajul animalelor. Acest obiectiv se îndeplineşte în plan concret prin ameninţări simbolice şi chiar reale asupra ţintei ce trebuie manipulate. Majoritatea iluziilor de percepţie pe care le avem vizează elemente potenţial traumatice. Măsurile aberante luate de guverne în timpul celor 2 ani de pandemie COVID-19 au fost luate pe baza panicii răspândite pe toate canalele media despre un virus care s-a dovedit a avea periculozitatea unei gripe. Toţi am fost speriaţi de posibilitatea ca acest virus să aibă tulpini mai periculoase, însă complicaţiile au apărut la persoane cu predispoziţie ipohondriacă, ce au amplificat sugestiv şi auto-sugestiv disconfortul produs. Asemenea gripei, problemele grave cauzate de acest virus s-au suprapus peste boli grave precum cancerul, bolile cardio-vasculare, diabetul şi altele. Foarte rar complicaţiile cauzate de acest virus au apărut la persoane fără comorbidităţi sau predispoziţie nevrotic-ipohondriacă.
Cu toate acestea, absolut toţi factorii de decizie din ţările „civilizate”, inclusiv Rusia, au susţinut politici copiate din simptomatologia ipohondriacă, după cum am arătat într-un articolul „Masurile anti-COVID au fost copiate cuvânt cu cuvânt din psihopatologia ipohondriei” , publicat în „Baldovin Opinius”. Majoritatea oamenilor simpli au luat în serios ameninţarea, deşi existau semnele că acea campanie de panică este o cacealma. Însă, după un an au început să apară primele proteste dinspre sceptici şi dizidenţi faţă de măsurile absurde luate de guverne pentru a combate pandemia. La doi ani de la începerea cacealmalei, în primăvara anului 2022, în Canada, Belgia, Germania şi Franţa protestele s-au amplificat, ce păreau să conducă la revoluţii politice. Această predispoziţie de revoltă masivă a cetăţenilor, supăraţi că au fost închişi în propriile case pe baza unor minciuni, a fost stăvilită de începerea războiului din Ucraina. Putin şi Rusia au fost prezentaţi ca o întoarcere la perioada imperialist-bolşevică, atunci când s-a format URSS prin arestare. Perspectiva războiului a fost un plan B foarte bine gândit şi anticipat de spionajul civil, pentru contracararea acestei predispoziţii de revoltă masivă a cetăţenilor, supăraţi că au fost minţiţi şi păcăliţi. Observăm cum ameninţarea COVID, care îşi pierduse din forţa de manipulare, a fost imediat înlocuită cu cea mult mai serioasă a războiului.
Putin era şi încă este prezentat în mas-media oficială occidentală ca un dictator stalinist ce şi-a pierdut minţile. Presa internaţională a asociat dizidenţa anti-panicardă cu însuşi Putin, prezentat mincinos ca dizident faţă de măsurile aberante de dictatură clasică luate de restul guvernelor. Deşi războiul început de Rusia prin invadarea Ucrainei este o crimă în masă, ea este exagerată de presa occidentală ca fiind un plan de invazie a fostului spaţiu socialist est-european în intenţia de a recrea URSS. Aşa ceva este o minciună pe care însă nici Putin însuşi nu se străduieşte prea mult să o contracareze din motive pe care le voi explica mai jos. Noi, ca români, avem experienţa traumatică a invadării ţării de către URSS după 1945. Nu ni s-a spus la lecţiile de istorie, sau ni s-a spus doar superficial, că înainte de asta, România s-a aliat cu Germania nazistă şi a pătruns adânc în teritoriul rusesc. Mareşalul Antonescu a estimat greşit situaţia, crezând că Rusia va putea fi îngenuncheată precum Turcia la finalul secolului al 19-lea. Turcia a fost înfrântă în acel război tocmai de Rusia. Această ţară a avut prestanţă slabă la începutul Războiului Mondial 2, însă era o forţă. Faptul că ar fi fost ocupată total nu garanta înfrângerea ei. Napoleon Bonaparte ocupase Moscova şi totuşi a pierdut pe termen lung războiul cu Rusia.
Aşa s-a întâmplat şi cu Germania nazistă. Rusia pierdut în jur de 27 de milioane de oameni în urma invaziei naziste (cele mai mari pierderi omeneşti ale unei ţări în acel război). După ajutorul cu armament militar american din 1942, Rusia a contraatacat invazia nazistă, şi a contra-invadat ţările care au participat la această uriaşă catastrofă umanitară. Desigur, ca în orice caz de identificare factuală cu agresorul, victima devine călău, iar amintirile celor în vârstă despre contra-invazia rusească este la fel de traumatică precum cea a ruşilor faţă de invazia nazistă. Contra-invazia rusească de după 1945 a fost justificată prin intenţia legitimă a Rusiei de a stopa orice înarmarea viitoare a Germaniei şi reînceperea unui alt război. Oricine ar face aşa atunci când este atacat. Ce a făcut Rusia după aceea e condamnabil, însă nu Rusia a început acel dezastru umanitar, ci Germania nazistă care a invadat-o. Anexarea altor state cu alte popoare de către URSS a fost, de asemenea, tot un act condamnabil de imperialism. Din punctul Rusiei de vedere, contra-invazia a fost justificabilă prin interesul său legitim de a evita viitoare invazii. Continuând această dialectică ameţitoare a atacului - apărare, presa mincinoasă şi întreaga propagandă occidentală vor să ateste ideea pentru cei cu memoria scurtă, sau pentru cei tineri şi încă nefamiliarizaţi cu istoria ultimului secol, că acea contra-invazie rusească ar fi pornit din nimic, şi că Rusia ar fi început acel groaznic război. Aşa ceva este o mare minciună construită prin părţi de adevăr rămase foarte active în mentalul colectiv. Ruşi de rând înşişi sînt anesteziaţi dezinformaţional cu acelaşi fictiv pericol al neo-naziştilor european şi ucrainean, în general, pentru a susţine această invadare a Ucrainei, cu fictivul scop de „denazificare”.
Remarcăm aici două forţe ce par antagonice, dar care folosesc exact aceleaşi instrumente complexe de dezinformare şi manipulare. Situaţia seamănă cu acelaşi magnat care sprijină financiar campaniile electorale a doi demagogi ce par că se luptă între ei, dar, cumva, ambii au acelaşi ţel, de satisfacere a interesului magnatului. Minciunile ambelor părţi aflate în acest conflict, fie armat, fie ideologic, sînt colosale. Pe de o parte, presa occidentală dezinformează la unison că Rusia vrea să „repete” invazia din 1945 faţă de restul ţărilor şi să refacă astfel URSS. Din păcate, la această minciună aderă şi unul dintre eroii aflării adevărului tragediei din decembrie 1989, jurnalistul Grigore Cartianu. Pe de altă parte, presa rusească dezinformează despre fictivul aspect de nazişti al ucrainenilor, sau o parte din ei.
Spre deosebire de retorica simplă a contra-invaziei de la jumătatea secolului 20, cea recentă din estului Ucrainei este meşteşugită cu cele mai abile întortocheri sofistico - dezinformaţionale ale capitalismului. Ea nu este justificată precum invazia estului Europei în 1945 de protecţie a minorităţii ruse în faţa unei agresiuni reale, ci a unor amintiri. Se repetă la indigo retorica de justificare a scutului antirachetă a lui Reagan din anii 1980, cu date din urmă cu 20 de ani la acel moment. Dacă invazia recentă a estului Ucrainei ar fi fost făcută scurt şi fără atâtea distrugeri, precum cea din aprilie 2014, atunci intervenţia ar fi fost parţial justificată. Atunci armata Rusiei a intervenit pentru a opri un conflict izbucnit brusc între ucraineni şi etnicii ruşi. Acest conflict a fost literal un război civil, nu doar între ucraineni şi etnicii ruşi din Ucraina, ci şi între ucrainenii înşişi. Invazia rusească recentă nu a mai intervenit în urma unui astfel de conflict acut ca atunci, deşi între cele două facţiuni nu s-a instalat nici pacea. Însă vedem că acest conflict început din 2022 a depăşit 4 ani şi nu are justificarea evenimentelor din 2013. Faptul că atunci intervenţia armată a durat mai puţin de o lună, pe fondul izbucnirii acelui război civil, iar acum durează de mai bine de 4 ani, fără ca între timp să fie justificate de reizbucnirea sa, arată că această „operaţiune militară specială” nu are sens nici în naraţiunea rusească.
În schimb spionajul civil rusesc a adus în gura lui Putin dezinformări demne de CIA. Pe lângă înşelătoarea retorică a „denazificării” au apărut o mulţime de minciuni conexe, exact după modelul deziformărilor practicate de spionajul civil american pentru justificarea invaziilor SUA în secolul 20. De exemplu, poporul rus a fost speriat cu ştiri false cum că preşedintele ucrainean Zelensky sau alţi oficiali ar avea în plan refacerea arsenalului atomic. Deşi câteva web-siteuri prezintă dovezi manufacturate în acest sens, totuşi nu există un interviu cu el în care să afirme aşa ceva. Această ameninţare este inventată pentru a convinge poporul rus să accepte războiul. Frica unui nou atac precum cel al Germaniei naziste început în 1941 i-a făcut pe mulţi ruşi să susţină acest război absurd, denumit de Putin „operaţiune de denazificare”. Pentru noi, occidentalii, cei care nu avem experienţa asediului şi cei 27 de milioane de morţi, aceste ştiri false transmise de Putin şi aparatul său de dezinformare nu au rezonanţă. Dar pentru rusul de rând, care încă are vie acea traumă, ea este exact ce a fost pentru noi anunţul mincinos în 2020 cu acel virus ucigaş. Aşa cum noi ne-am speriat natural de o pandemie precum în filmul „Contagion”, care se suprapune peste experienţa multi-seculară cu pandemiile, la fel s-a speriat şi rusul de rând faţă de falsa ameninţare nazistă a Ucrainei, pe baza traumei de după 1941. De aceea, cei mai mulţi ruşi au susţinut acest război, chiar dacă nu se înghesuie să se înroleze în el.
Războiul din Ucraina este o altă cacealma, la fel ca şi cea cu COVID-19. Interesul lui Putin şi restul pilonilor occidentali este acela de a menţine o stare de ameninţare asupra populaţiei occidentale şi internaţionale în general. Această ameninţare are rol de contracarare a potenţialei revolte faţă de măsurile aberante late de guverne timp de 2 ani de mascaradă COVID. Dincolo de asta, am arătat în materialele mele anterioare, şi în special în cartea „Manifestul societăţii automatiste”, cum perspectiva traumatică relevată de ameninţările globale duc la creşterea productivităţii economice, care la rândul ei duce la îmbogăţirea şi mai mult a marilor industriaşi şi bancheri. O sinteză a acestor studii poate fi găsită secţiunea «Încălcarea constantă a „drepturilor omului” în socialism şi capitalism» din capitolul 1. Atât pentru Rusia, cât şi pentru restul Occidentului, nu contează „denazificarea” în sine, cât prelungirea cât mai mult a acestui război în sensul menţinerii ameninţărilor la adresa omului simplu şi a creşterii productivităţii globale. Rusia s-a împotmolit timp de 4 ani în vestul Ucrainei, în falsa sa intenţie de invazie a Europei, aşa cum e prezentată în contrapartidă de către dezinformarea occidentală. După cum mulţi au observat, Putin şi restul de piloni administrativi ai Rusiei se comportă ca nişte începători în strategiile războiului. În loc să-i distrugă Ucrainei infrastructura, şi în special aeroporturile, prin care să împiedice alimentarea sa cu arme, Armata Rusă se concentrează exclusiv pe estul Ucrainei şi atât. Dacă chiar vor să cucerească Europa, ruşii ar trebui să meargă mai curând la următoarea ţară, dacă Ucraina se dovedeşte o nucă prea tare. Transnistria chiar doreşte alipirea de Rusia, însă Putin se face că nu o vede. Acest exemplu arată că ameninţarea cu invazia este o cacealma şi atât, menită să menţină ameninţările maselor, la fel ca şi cacealmaua COVID.
Apoi, poporul rus însuşi e cam nehotărât faţă de acest război, şi tocmai de aceea Putin îl şi numeşte „operaţiune militară specială”. Invadarea unei ţări vecine care durează de 4 ani, condamnată de administraţia ţării invadate şi de comunitatea internaţională, este totuşi un război. Însă Putin îl numeşte astfel, în acord cu însăşi nehotărârea poporului rus faţă de el. Pe de o parte, ruşii de rând ar dori să dea o lecţie rusofobilor ucraineni, conform cu tensiunile istorice dintre cele două popoare. Pe de altă parte, în afară de nişte ultranaţionalişti ruşi, alături de diverşi condamnaţi din închisoare, ademeniţi cu scurtarea pedepsei, la care se adaugă alcoolici ademeniţi cu alcool gratis, ruşii de rând nu se vor să se înroleze ca voluntari în acest război, şi meargă să lupte concret cu rusofobii ucraineni. Dimpotrivă, în Rusia au existat unele proteste micuţe, sfârşite prin arestarea dizidenţilor. Soldaţii ruşi, manipulaţi în primele zile să intre în Ucraina, prin bruierea semnalelor de la telefoane, au dezertat atunci când au aflat unde se află. Armata Rusă implicată în acest război pare mai curând o organizaţie paramilitară, încropită cu oameni precum cei de mai sus şi tineri din extremul orient, motivaţi cu sume de bani să se înroleze. Denumirea „operaţiune militară specială” comunică ruşilor de rând faptul că invazia nu este tocmai una serioasă, în ciuda numărului de victime ce pare să fi depăşit 500 000 la 2 ani de conflict, şi că nimeni nu va fi obligat să meargă şi să lupte, aşa cum s-a întâmplat în Cel De-al Doilea Război Mondial.
Deşi pare neverosimil, după cum au observat şi alţii, Putin şi restul de piloni administrativi ai Rusiei se află în blat cu Occidentul pentru instigarea acestui război. Aşa cum am spus mai sus, intenţia e aceea de a speria populaţia globală să nu se revolte prin ameninţarea că va suferi consecinţele extinderii acestui război şi în ţara lor. Cu ajutorul presei panicardiste occidentale, războiul ţine atât cât să contracareze supărarea occidentalilor faţă de dictatura clasică instituită între 2020 şi 2022, până când evenimentul va fi dat uitării. Am arătat la nivel mediu de detaliu în documentarul meu „Cea mai mare crimă din istorie” faptul că Cel De-al Doilea Război Mondial a fost instigat de marii bancheri şi industriaşi americani în colaborare cu cei germani Fritz Thyssen, Hjalmar Schacht, care l-au susţinut pe Hitler în Germania spre a instrui dictatura. În „Manifestul societăţii automatiste” am dedicat un subcapitol colaborării spionajului civil şi militar american şi japonez în scopul instigării sângerosului război din Pacific. Deşi am tot repetat în această carte, repet şi acum pentru a fi ţinut minte de cititor, ce am arătat acolo în detaliu: atacul de la Pearl Harbor a fost şi ştiut în avans de către pilonii administrativi americani, dar şi manufacturat printr-o amplă operaţiune de spionaj diversionist. Pe lângă tăinuirea acestei informaţii importante, spionii infiltraţi în sistemul defensiv al bazei i-au înăbuşit alarmarea faţă de existenţa unor semne clare privind iminenţa atacului. Staţia de radio Opana a recepţionat avioanele americane venind cu 50 de minute înainte de atac iar nava Ward a interceptat şi scufundat un minisubmarin japonez prins spionând în zonă cu 90 minute înainte. Alarmele trimise de cei implicaţi în aceste întâmplări au fost ascunse bazei, şi astfel ea a fost atacată „prin surprindere”. Atacul japonez a fost susţinut de aceşti spioni americani de auto-sabotajul navei USS Arizona, după cum am arătat într-o secţiune din cartea menţionată mai sus.
Războiul este plămânul dictaturii capitaliste. Capitalismul nu poate funcţiona fără război. Războiul este o pacoste pentru omul simplu, însă o imensă sursă de creştere a averii pentru cei bogaţi, aşa cum am arătat în materialele mele, în special în documentarul „Sadismul în politica internaţională”, în cartea „Fără sadism!” , şi inclusiv pe parcursul acestei cărţi. Dependenţa capitalismului de război duce la întărirea predispoziţia bogaţilor pentru sadism ucigaş pe mai multe generaţii. Toate războaiele mari sunt instigate din culise de spionajul civil, care la rândul lui manipulează pe cel militar în sensul escaladării de crize umanitare cât mai mari. Acestea sperie populaţia globală, care devine astfel mai productivă la locul de muncă. Apoi companiile de armament vând produse în zonă, fapt ce duce la un profit şi pentru ele. Acestea apoi împart profitul cu companii civile care produc echipamente şi piese, ce sînt apoi încorporate în produsele companiilor de armament.
Toate războaiele mari ale secolului al 20-lea şi începutului celui de-al 21-lea au fost instigate de spionajul civil, la fel ca şi cel din Pacific. Pilonii administrativi ai Rusiei mimează conflictul cu Occidentul, însă încrengăturile dintre acestea sînt absolut uluitoare. În 2022 am scris un articol intitulat „Conflictul dintre puternicii Rusiei şi cei Occidentali este o cacealma”. Am să încorporez acel articol în această secţiune în cele ce urmează, pentru că datele sunt foarte importante, în aşa fel cititorul să le afle mai uşor decât prin navigarea într-o pagină de web.
VTB Bank, a doua bancă din Rusia ca mărime, a sponsorizat „Asociaţia Internaţională a Federaţiilor de Atletism” ( IAAF - International Association of Athletics Federations) şi raliul Dakar, cunoscut şi sub numele de Paris-Dakar. În 2005, VTB a preluat mai multe bănci europene precum Eurobank în Franţa, redenumită mai târziu VTB France. În Marea Britanie a achiziţionat Evrofinance Mosnarbank, redenumită ulterior VTB Europe Plc, iar apoi VTB Capital Plc. În Germania preluat Ost-West Handelsbank AG, redenumită mai târziu VTB Germany. În 2011 guvernul rus a vândut 10 % din VTB Bank companiei italiene de asigurări Generali şi companiei americane TPG Capital.
Gazprom, una din cele mai mari companii ruseşti, a sponsorizat principalele competiţii sportive internaţionale precum UEFA Champions League, Campionatul mondial şi European sau Jocurile Olimpice. În decembrie 2006, Gazprom a semnat un acord cu compania britanică Royal Dutch Shell, cu companiile petroliere americane Marathon şi McDermott, şi cu giganţii japonezi Mitsui şi Mitsubishi, pentru a prelua pachetul majoritar de acţiuni al consorţiului Sakhalin Energy. În 2007 Gazprom şi compania italiană Eni SpA a semnat un acord de colaborare pentru a construi o conductă de gaz. În 2014 Gazprom a preluat 24,9% din acţiunile companiei austriece de petrol şi gaze OMV. În acelaşi an Gazprom a luat 50% din International Petroleum Investment Company (IPIC) din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite.
Cei mai mulţi dintre noi am auzit doar de Roman Abramovic, de la televizor, datorită fotbalului, oligarhul rus a fost proprietarul clubului londonez de fotbal Chelsea. Însă el e doar vârful icebergului legăturilor Rusiei cu Occidentul. Abramovic e doar al 12-lea în topul celor mai bogaţi ruşi. Rusia are 118 miliardari şi mii de milionari, majoritatea adânc înfipţi în toată economia occidentală. Toţi deţin companii listate la bursele occidentale. Toţi au proprietăţi în Occident, precum palate luxoase şi yacht-uri. Toţii magnaţii Rusiei, şi, prin ei, întreaga economie rusească are încrengături complexe cu economia occidentală.
Majoritatea lor deţin câte o companie mamut în domeniul petrolului, oţelului, şi minereurilor de tot felul. Pe lângă ea, unii dintre ei mai deţin câteva companii mai mici, care facilitează afacerile principale, sau sînt menite plăcerilor proprii. Cu toate astea, averea lor este mult mai mare decât cea a companiilor lor, chiar de dinainte de escaladarea războiului din Ucraina, când valoarea pe bursă a lor a scăzut. De exemplu, cel mai bogat om din Rusia, Alexei Mordashov era cotat la o avere de 30 miliarde dolari în 2020, actualmente Google îl dă acum cu aproape 21 miliarde. Imprecizia valorii averii sale e dată de noile condiţii de evaluare, ca în cazul tuturor celorlalţi oligarhi. El este acţionarul majoritar al gigantului în oţelărie Severstal , care în 2020 era cotată la 6,8 miliarde dolari . Am făcut jos un printscreen ca să nu păţesc cum am păţit cu modificarea cifrelor morţilor de COVID, despre care am scris în acest articol .
Ei bine, unde sînt activele lui Alexei Mordashov de la 6,8 miliarde dolari, cât era cotată Severstal, până la cei 30 miliarde dolari? Sau, hai să zicem cei 21 miliarde… Da, putem să zicem că şi-a luat vreo 2-3-4 yahcht-uri de vreo 50 de milioane, şi-a făcut vreo 2-3 palate de vreo 100 de milioane, în total maxim 2-3 miliarde. Hai să zicem 5, deşi e greu de crezut că ar fi mai mult de 1! Ce-a făcut cu restul? Dvs. ca om simplu ce-aţi face cu restul? Aţi plăti datoriile, ştiu, ca în bancul cu câştigatul la loto, şi restul să aştepte … :) Dar, oligarhii n-au datorii. Unde aţi investi acei bani, dacă aţi fi în locul lor? Da, aţi investi şi în economia naţională, dar mult mai sigur ar fi în economia internaţională, adică cea occidentală, unde valorile sunt mai bine prezervate şi produc profit mai sigur. În această situaţie se află toţi magnaţii Rusiei.
Ei bine, urma acestor bani e ştearsă din mediul online. Dar nu toate datele pot fi şterse, sau cel puţin nu toate au putut până acum fi şterse. Aşa că am găsit în 2 săptămâni suficiente indicii despre încrengăturile economiei ruseşti cu cele occidentale. În continuare am să fac o scurtă descriere a acestor legături cu economia occidentală a primilor 5 miliardari ruşi din totalul de 112. N-am putut să-i iau pe toţi, pentru că asta ar fi însemnat deja un adevărat raport. Cititorul însă îşi poate face o idee despre cum toţi se află în aceeaşi situaţie, pentru că însuşi dolarul, în care averea lor e estimată, este o monedă occidentală.
Pe locul 4 în această listă este Vagit Alekperov, cu o avere de 11- 25 miliarde dolari. Alekperov este proprietarul Lukoil, cea mai mare companie privată din Rusia, şi a doua companie ca mărime din această ţară, cotată la 6,69 miliarde dolari . Observăm şi aici „gaura” de până la 11- 25 miliarde dolari, pierdută prin iţele economiei occidentale. În 2000 Lukoil a achiziţionat compania petrolieră americană Getty Oil. În 2004 compania americană ConocoPhillips a cumpărat 7,6% din acţiunile Lukoil, ulterior ajungând să deţină 20% din ea. În urma acestei alianţe, o parte din benzinăriile din Statele Unite şi Europa de Vest au fost cedate Lukoil. Numărul acestora a ajuns la 376 în 2006 în Europa. În 2007 Lukoil şi cu compania petrolieră italiană ERG S.p.A. au semnat un parteneriat de colaborare. Asemenea parteneriate au existat şi cu companiile British Petroleum şi Exxon (SUA), una din companiile desprinse din „Standard Oil” a lui Rockefeller .
Alekperov are o strânsă legătură cu IFD Kapital Group, un holding internaţional de investiţii cu participaţiuni din întreaga lume „civilizată”, ale căror urme au fost şterse subit din mediul online, odată cu începerea războiului. Sau, cel puţin, eu n-am putut da de urma lor. Ce motive ar exista pentru aşa ceva, într-o lume care se laudă cu transparenţa şi echitatea? Eu am bănuiala că se doreşte cu insistenţă prostirea populaţiei globale cum că Rusia şi Occidentul se află într-un al doilea război rece. Chiar dacă nu putem ajunge la acţionari, putem deduce că acolo se află zone cu puternic capital occidental.
Vladimir Lisin are o avere de 19- 26 miliarde dolari. Este proprietarul companiei de producţie de oţel Novolipetsk Steel, şi ea estimată la 9,245 miliarde de dolari în 2020 . Lisin deţine şi compania de transport maritim VBTH ce a cumpărat United Cargo Logistics Holding, cu sediul în Conley, SUA. În 2006 a cumpărat compania daneză de oţel, DanSteel A/S.
Vladimir Potanin are o avere de 25-27 miliarde dolari. Deţine compania Norilsk Nickel, specializată în extracţia şi producţia de metale rare şi cărbune, cotată la puţin peste 3 miliarde de dolari . În 2003 a cumpărat „Stillwater Mining Company” cu sediul în Colorado, SUA. În 2007 a cesionat alte zone miniere în SUA, dar şi în Finlanda şi Africa de Sud. În 2016 a colaborat cu compania canadiană SNC-Lavalin.
Ultimul în această listă, dar deloc cel din urmă (fiind de fapt cel mai bogat rus), este Alexei Mordashov, cotat la o avere de aproape 21-30 miliarde dolari, după cum am zis mai sus, acţionarul majoritar al gigantului în oţelărie Severstal. În 2006 Severstal a cumpărat compania britanică de sârmă Carrington Wire. În acelaşi an a achiziţionat un prim pachet de acţiuni al grupului italian Lucchini. În 2007 a cumpărat compania irlandeză de oţel Celtic Resources şi pe cea americană Columbus, (Mississippi) SUA. În 2008 şi-a extins operaţiune de achiziţii a mai multor fabrici de oţel din SUA, precum Sparrows Point, din Maryland, Esmark Inc. din Virginia de Vest şi WCI din Warren, Ohio. În acelaşi an a cumpărat şi Redaelli Tecna, din Italia. Tot în 2008 Severstal a achiziţionat compania de extracţie a cărbunelui PBS Coals din Pennsylvania, SUA. În 2007, a cumpărat acţiuni la TUI Travel.
Mordashov mai deţine şi compania de produse electrice „Power Machines”, care se află în relaţie de colaborare cu Siemens. Mordashov a fost ales preşedinte al Asociaţiei Mondiale a Oţelului (World Steel Association) în octombrie 2012, fiind invitat la o întâlnire a celebrului aşa-zis Grup Bilderberg , care pentru unii înseamnă nucleul a ceea ce ei numesc „oculta mondială”. Nu ştiu dacă există aşa ceva, şi dacă Grupul Bilderberg e ceea ce spune Alex Jones că ar fi. Însă unele din legăturile sale cu pilonii administrativi occidentali sînt la vedere. În 2017, Mordashov a fost premiat cu Ordinul Meritul Marelui Ducat al Luxemburgului, în grad de comandant .
Toţi aceşti oligarhi sunt parte din anturajul lui Putin. Vrăjeala asta a lui cum că ar fi ameninţat de extinderea NATO este o scuză ieftină pentru a justifica războiul în ochii ruşilor de rând, încă dominaţi de fantomele concurenţei cu Occidentul şi invaziei naziste din 1941. Bogăţiile pe care el şi oligarhii din jurul lui le au, se datorează exclusiv Occidentului, cu care toată economia Rusiei are legături strânse.
Un eveniment care dă de gol această cacealma a fost ocuparea palatului din Londra a unui alt oligarh rus, Oleg Deripaska, de către nişte inimoşi care voiau şi ei oprirea războiului, ca noi toţi. Mesajul lor, „Această proprietate a fost eliberată”, este o ironizare a devizului cu care Putin şi-a convins o parte din popor să susţină acest război, căruia propaganda din Rusia (dar gândită la CIA) îi spune „operaţiune de eliberare”.
Aşa ar fi trebuit să facă tot Occidentul cu toate activele ruseşti dacă, într-adevăr, „în acest moment se duce o luptă între civilizaţie şi forţele întunericului”. Trilioane de dolari în active ruseşti ar fi putut fi astfel confiscate, iar Rusia ar putea fi foarte uşor fi astfel convinsă să renunţe la război, aşa cum marii magnaţi fac asupra politicienilor. Dacă scăderea acţiunilor companiilor lor ar fi reală, şi averea lor s-ar fi înjumătăţit, oligarhii ruşi ar face mare deranj în jurul lui Putin pentru a cădea şi a stopa războiul din Ucraina. La fel ca şi Putin, nici ei nu dau ei 2 bani pe 17 milioane de ruşi care trăiesc în Ucraina, cam cum capitaliştii în general nu dau 2 bani pe viaţa omului simplu. Aşa şi-au făcut averile şi la fel şi-ar păstra-o. Dar, ordinul pentru război e mult mai de sus venit, aşa că toată lumea se conformează. Ce a făcut statul britanic faţă de cei care au dat un astfel de exemplu faţă de confiscarea activelor ruseşti? I-a arestat. De ce? Tocmai pentru a nu ridica semene de întrebare faţă lipsa concretă de acţiune a Occidentului în privinţa războiului, şi a nu da şi altora idei să facă la fel cu alte proprietăţi ale magnaţilor ruşi din Occident . „Noroc” că se retrage McDonald's din Rusia (sic!) …
„Războiul” Occidentului cu Rusia lui Putin este un foarte bun motiv de a justifica scumpirea carburanţilor şi inflaţia în general, prin care sistemul ia de la săraci ce a dat la presă şi la sistemul medical pentru a susţine mascarada COVID-19. Pe lângă asta, după cum am spus la început, această nouă mascaradă are şi rolul de a direcţiona frustrarea populaţiei globale pe măsurile absurde de reducere a libertăţilor cetăţeneşti în aceşti 2 ani de mascaradă, după cum am menţionat în articolul meu «„Vindecarea” euroscepticismului est-europenilor prin teroarea războiului» . Putin joacă acest rol de baubau pentru a absorbi această furie internaţională. Urmează probabil vreo altă „revoluţie”, prin care umanitatea va sărbători cu surle şi trâmbiţe scăparea de tiran, o altă mascaradă precum prea multe altele săvârşite de uriaşul aparat de manipulare al capitalismului. Măsurile aberante din „plandemie” şi războiul vor fi date toate uitării. Totul, cu preţul a milioane de oameni lipsiţi de servicii medicale de frica SARS-COV2, şi acum a civililor ucişi în acest război contrafăcut.
Aşadar, acest război are un prim rol de terorizare a populaţiei cu scop de ameninţare să nu se revolte faţă de măsurile aberante din plandemie luate de guverne. Un al doilea scop al său este justificarea creşterii artificiale a preţurilor carburanţilor, şi scăderea nivelului de trai (deşi în 2020 eram minţiţi că „totul va fi bine”), ca urmare a sistării comerţului cu petrolul şi gazul rusesc, în urma embargoului impus Rusiei. Al treilea scop al acestui război este o fentă pentru omul simplu spre a nu vedea CIA ca uneltitor al său dar şi al tragediei din decembrie 1989 din România, ci însăşi Rusia/URSS. Această naraţiune constituie însuşi al 3-lea val de dezinformare despre acele evenimente, aşa cum am descris-o în detaliu în secţiunea „Larry Watts si al 3-lea val de dezinformare privind invazia din decembrie 1989”. Şi, mai mult decât atât, acest război este o fentă pentru a nu vedea implicarea CIA în sângeroasele iugoslave instigate începând din 1992 până în 1999. Prin această inginerie socială, omul simplu este manipulat să nu vadă adevărul, respectiv faptul că Occidentul a profitat (cui prodest?) de pe urma tragediilor din România şi Iugoslavia, şi în general prin distrugerea industriilor ţărilor est-europene şi deportarea economică a populaţiilor lor pentru activităţi pe care nativii occidentali nu le mai doreau. Trauma împiedică percepţia coerentă a acestei realităţi simple, iar masele văd pe Putin sau Stalin sau Gorbaciov în spatele acestor şi acelor crime. Odată cu acest război acele crime par mai mici şi mai scuzabile. Iată cum ideologia de masă se poate manipula prin teroare!
Aceştia sînt infiltraţii dezinformaţionali ai invaziei diversionist-militara din decembrie 1989 în toate resorturile statului, în sensul ştergerii urmelor invaziei. Vom vedea în secţiunea următoare cum aceleaşi metode de infiltrare în viaţa personală sînt folosite de dictatura capitalistă, în sens invers, cu scop de poliţie politică, pentru a distruge vieţile dizidenţilor politici şi a perpetua naivitatea populară pentru noul regim.
