Alte dezinformări, minciuni şi erori grosolane pentru marele public lansate în presă faţă de tragedia din decembrie 1989

Decembrie 1989 sub lupa psihologiei istoriei

Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”

Această secţiune are legătură cu precedenta

4.2.3.6. Alte dezinformări, minciuni şi erori grosolane pentru marele public lansate în presă faţă de tragedia din decembrie 1989

Dezinformări, minciuni şi erori pe tema decembrie în presa clasică

Cele mai apropiate de adevăr canale media faţă de tragedia din decembrie 1989 au fost postul TV B1 şi ziarul „Adevărul” în care au lucrat ziariştii Radu Moraru şi Grigore Cartianu. Emisiunea talk-show „Naşul” moderată de Radu Moraru la postul B1 TV a fost campioana adevărului între canalele TV. Am arătat într-o secţiune anterioară cum un agent al spionajului civil deghizat în istoric, Alex Mihai Stoenescu , a fost infiltrat pe lângă aceşti adevăraţi eroi ai adevărului despre 1989 spre a-i influenţa măcar în a considera revoluţie acea mascaradă cu consecinţe tragice. Stoenescu a deformat noţiuni fundamentale ale sociologiei şi politologiei precum „lovitura de stat” şi „revoluţie” , deviind dezinformator interesul publicului spre stufărişul istoriei mai curând decât spre aceste domenii de sinteză.

În principiu, toată presa serioasă şi mediul academic a înghiţit această gogoriţă şi nu s-a găsit nimeni dintre profesorii şi absolvenţii de studii sociologice şi politologice de la facultăţile de studii politice sau filosofie din ţară care să-i dea o replică acestui dezinformator. Mulţi nu au făcut-o la ordin, alţii n-au făcut-o pentru că sînt nişte tocilari sau plagiatori care nu înţeleg ce citesc, după cum am arătat în secţiunea numită „Sociologie rudimentară promovată în educaţia populară pentru a distorsiona sensul cuvântului revoluţie” .

Într-un articol semnat de Şerban Papacostea în „Revista 22” din 20.02.2004 , intitulat „Decembrie 1989: revoluţie sau lovitura de stat? - o falsă alternativă” , autorul plasează în titlu un cârlig pentru cititorii cei mai culţi şi mai informaţi ai unei publicaţii scrise. Unii dintre cititorii de „Revista 22” au observat că evenimentele din 1989 nu se potrivesc nici cu revoluţia politică şi nici cu lovitura de stat/palat, conform unor minime cunoştinţe de sociologie generală şi politologie, aşa cum am argumentat eu în capitolul 3. Pe de altă parte, cei cu cunoştinţe reduse din aceste domenii, au fost prinşi în această falsă dilemă, fiind seduşi de ceva argumente pentru ambele variante, deşi într-un procent mult mai mic faţă de contraargumentele lor. Pentru a-i manipula şi pe unii şi pe alţii să creadă totuşi în varianta Stoenescu, autorul a venit cu această exprimare, care pare că aduce „în sfârşit adevărul”, conform cu titlul unei cărţi scrise de acest dezinformator major. În realitate, acest articol reia aceeaşi retorică Stoenescu-Troncotă a echivalării revoluţiei cu alte evenimente precum lovitura de stat/palat, războiul de independenţă, insurecţia etc. Am demantelat această dezinformare în detaliu în secţiunea numită „Diferenţa dintre răscoală, grevă, război interstatal, război de independenţă, invazie şi revoluţie” .

Concluzia articolului este aceea că:

„In rezumat: revolutia din 1989 a eliberat Romania de regimul totalitar stalinist al lui Nicolae Ceausescu.”

Cu toate acestea mai sus el afirmă:

„Revolutia a fost blocata de grupul care a preluat puterea in decembrie 1989 la nivelul punctului de jonctiune intre interesele URSS si cele ale structurilor social-politice de baza ale comunismului, convertit in neocomunism.”

Remarcăm în acest argument sofismul inducţiei pripite (a trecerii de la particular la general)

Pe lângă „presa bună”, care a preluat pe nerumegate aceste aserţiuni de la Stoenescu, a existat o presă mai pentru marele public, ceva mai simplu de înţeles, fără atâtea detalii stufoase. Trustul „Intact” al securistului Dan Voiculescu este campionul dezinformării pentru acest gen de public. Este edificator exemplul cu emisiunea „Marius Tucă show” din data de 26.02.2004 de la postul TV „Antena 1” pe care am analizat-o în secţiunea dedicată lui Stoenescu (linkată mai sus). Ca fals exponent al teoriei intevenţionist-externe, Stoenescu joacă parşiv în această emisiune rolul de încasator în faţa lui Mircea Dinescu, adeptul teoriei emanaţiei populare. Din sutele de detalii pe care le ştia despre marile inginerii sociale din decembrie 1989, indicii majore asupra invaziei ce a avut loc atunci , Stoenescu nu a relatat niciunul, şi a devenit subit amnezic.

Au mai fost astfel de emisiuni la „Antena 1”, însă grosul dezinformării acestui trust de presă faţă de tragedia din decembrie 1989 este ziarul „Jurnalul Naţional”, redenumit recent în „Jurnalul”. Misiunea acestui ziar a fost aceea de a compromite logic teoria intevenţionist-externă, exact după modelul documentarului „Checkmate: Strategy of a Revolution” apărut în 2003, pe care l-am analizat în secţiunea numită „Dezinformări concepute în special pentru publicul occidental faţă de tragedia din 1989 din România” . De-a lungul timpului acest ziar a asociat teoria intevenţionist-externă cu contradicţii şi absurdităţi, în felul acesta de fapt subminând-o ca incoerentă pentru publicul onest şi încrezător în discursul coerent. În acest ziar apăreau într-o perioadă articole ce susţineau că tragedia din 1989 a fost făcută cu spioni unguri , apoi cu spioni sârbi, apoi cu români mutaţi în Ungaria , apoi cu moldoveni din URSS, alături de varianta CIA prost documentată în documentarul „Checkmate: Strategy of a Revolution”.

Desigur, o astfel de atitudine editorialistă incoerentă îi ridică mingea la fileu teoriei emanaţiei populare susţinută de Marius Mioc, Ion Iliescu şi alţi câţiva. El însuşi un campion al dezinformării în zona online, după cum am arătat în secţiunea anterioară, Mioc face o critică coerentă totuşi în aceste condiţii faţă de aberaţiile care s-au scris în acest ziar. Începând de la pagina 11 din cartea sa „Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional”, Editura Marineasa, Timişoara, 2005, Marius Mioc arată absurdităţile de mai sus şi astfel scopul său este de fapt întărirea teoriei emanaţiei populare, exact după modelul Stoenescu-Dinescu din emisiunea „Marius Tucă show”, amintită mai sus. În felul acesta nu se mai observă că Mioc însuşi evită critica marilor dezinformări pe care acest ziar le susţine, pe care de fapt le susţine şi el. Mai departe am să arăt care sînt cele mai mari dezinformări din ziarul „Jurnalul Naţional”, pe care el le-a omis din critica de pe câteva zeci de pagini făcută în cartea sus amintită.

Ne aducem aminte de minciuna căpitanului Lupoi despre naşterea bebeluşului „Victor/Victoriţa!” la Televiziune, pe 22 decembrie. Ei bine „Banatu-i fruncea”. Sîntem anunţaţi într-un articol apărut în Jurnalul Naţional la data 04 Martie 2004, şi intitulat "Revolta de la Timisoara a venit pe filiera iugoslava" , că în noaptea de 21 decembrie, o femeie ar fi născut în Piaţa Operei, eveniment întâmpinat cu scandările manifestanţilor „Victoria!Victoria!”. Parcă şi îmi imaginez cum acea gravidă îşi justifica (sic!) prezenţa între manifestanţi pe 20 decembrie cu afirmaţii de genul „am auzit că se împuşcă oameni aici, şi am pregătit şi eu unul proaspăt. E gata să iasă. Vă rog să-l luaţi! Măcar nişte coate în burtă în timpul aglomeraţiei dacă-mi puteţi da…” . Documentarul „Şapte zile singuri”, făcut din interviurile celor care au rămas în Piaţa Operei în noaptea de 20-21 şi zilele următoare nu confirmă un astfel de eveniment cu totul inedit. Dacă s-ar fi întâmplat într-adevăr, atunci acest eveniment ar fi fost unul memorabil şi rememorat de cei implicaţi. În acelaşi fel nu s-a confirmat nici minciuna lui Lupoi din 22 decembrie despre bebeluşul „Victor/Victoriţa!”. Dar planul general de dezinformare trebuia să aducă un copil nou născut, un fel de „Mesia al Revoluţiei”, care să transmită minciuna renaşterii naţionale, pe când de fapt România trăia de câteva decenii cea mai spectaculoasă evoluţie socială din istorie.

Într-un articol datat în data de 16-11-2004 şi intitulat „Vuietul a fost facut de o masina a Armatei” acest ziar insinuează că Armata ar fi fost la originea acelei uriaşe inginerii sociale eşuate din 21 decembrie 1989. Armata are departamentul ei de spionaj, urmaş al vechii avangarde, dar care e specializat în inginerii sociale strict de combativitate în teatrele de operaţiuni. Spionajul civil a depăşit în operabilitate şi eficienţă pe cel militar clasic. Asta s-a văzut în paralizarea sistemului defensiv al bazei Pearl Harbor în timpul atacului japonez din 7 decembrie 1941, pe care l-am descris în detaliu într-un subcapitol din cartea mea „Manifestul societăţii automatiste” . În acelaşi fel, ingineria socială cu încercarea de manipulare a aplaudacilor de la mitingul din 21 decembrie prin acel vuiet a fost un produs al spionajului civil nu a celui militar, deşi spionajul civil este o variantă evoluată de armată, o continuare a armatei clasice. Aceasta chiar are o structură de spionaj preponderent militar, dar şi civil. Însă nici măcar Securitatea nu putea face în 1989 o inginerie socială atât de complexă precum acel vuiet din 21 decembrie, cu atât mai puţin putea face Armata. Acest gen de operaţiuni sînt specifice spionajului civil american, început de la explozia bombei la greva muncitorilor de la Chicago din 1886.

Am arătat şi în documentar şi mai detaliat pe parcursul acestei cărţi , în special în secţiunea numită „Neocolonialism realizat prin spionajul civil şi cosmetizat ca revoluţie politică” faptul că acest gen de operaţii sînt specifice spionajului civil occidental, coordonat de CIA. Acea inginerie cu sunetul emis din acea staţie de amplificare a sunetului putea fi ascunsă într-o maşină a Armatei, însă a fost făcută doar cu o parte infimă din Securitate, cea care colabora începând din 1980 cu CIA în planul general de destabilizare a ţărilor Europei de Est. Imaginea Armatei în acest articol din Jurnalul Naţional are rol de a ascunde implicarea „serviciilor secrete” (care pentru victimele de atunci şi pentru grosul poporului au fost deservicii) în acea inginerie, precum şi în altele, după cum am văzut în secţiunile anterioare. Remarcăm aici tehnica de dezinformare prin externalizare, aşa cum am descris-o într-o altă secţiune din „Manifestul societăţii automatiste” , mutând responsabilitatea pentru această inginerie socială o treaptă mai departe de spionajul civil, către armată.

Într-un articol din data de 01 Iun 2004, intitulat „Otopeni: cum s-a evitat al doilea macel” Jurnalul Naţional prezintă un fragment dintr-un interviu cu Ion Niculescu, comandant al Regimentului 7 Mecanizat Ploiesti. Citim în el o situaţie fantezistă cu nişte indivizi dubioşi îmbrăcaţi în miliţieni, care s-ar fi apucat dintr-o dată să atace un grup de militari. Văzându-se atacaţi, militarii i-ar fi măcelărit pe 12-13 dintre ei. Eu n-am găsit această întâmplare dubioasă nici în rechizitoriul din dosarul nr. 11/P/2014 , nici în ordonanţa de clasare din 14.10.2015 în dosarul nr. 11/P/2014 , şi nici în dosarul nr. 97/P/1990 . Prin urmare aşa ceva este probabil o minciună.

Dacă ar fost adevărat ce spune acest ofiţer, atunci povestea aceasta fi făcut multă vâlvă în presă deoarece ea ar fi putut fi un alt caz Trosca, ucis mişeleşte prin dezinformare încrucişată la MApN, împreună cu alţi 7 USLA-şi. Apoi, acei atacatori deghizaţi în miliţieni ar fi devenit însăşi dovada naraţiunii „teroriştilor”, care de fapt a fost şi ea tot o minciună. Însă majoritatea dintre noi am crezut-o la acel moment. Cu ea s-au realizat majoritatea ingineriilor sociale din tragedia din 1989, după cum am arătat în secţiunea numită „Dezinformare despre terorişti în decembrie 1989 şi după” . Ne aducem aminte de foamea presei mincinoase de a arăta dovezi de terorişti în acele zile din decembrie 1989, prin povestea lui Dominic Paraschiv . Ei bine, dacă s-ar fi întâmplat cum spune acel ofiţer, atunci ar fi trebuit să vedem măcar un reportaj pe această temă precum cel despre Dominic Paraschiv, relatat în secţiunea tocmai amintită.
În lipsa unor probe clare privind această mistificare, iată că apare de nicăieri această falsă mărturie, neconfirmată de nicio altă probă. Dar chiar şi dacă ar fi fost confirmată, observăm cum ea seamănă izbitor cu cea de la Sibiu, cu miliţienii măcelăriţi în urma tot a unor dezinformări încrucişate precum cu USLA-şii la MApN. Dar, spre deosebire de atunci, în acest caz miliţienii ar fi început în mod absurd măcelul, atacând ei primii pe militari. Majoritatea celor care citesc acest articol rămân peste ani şi ani de anaclizare şi cristalizare mnezică cu impresia că miliţienii ar fi început ei înşişi măcelul la Sibiu. Această informaţie e menită să o ascundă pe cea dorită ascunsă din atenţia opiniei publice despre cum miliţienii au fost atraşi prin dezinformare încrucişată într-o ambuscadă şi ucişi astfel. Această inginerie socială a fost menită să manufactureze minciuna cum că în România ar avea loc un război civil asumat între instituţiile represive, aşa cum s-a văzut în cele două reportaje mincinoase din secţiunea despre Dominic Paraschiv amintită mai sus.

Da, în decembrie 1989 a fot un război civil instigat, militarii s-au împuşcat între ei în urma dezinformărilor încrucişate. Însă acest război civil nu a fost unul care să vizete apărarea regimului, aşa cum s-a minţit atunci, şi cum se minte şi în acest articol. Acel război civil a fost unul artificial creat, la fel cum au fost toate iniţiate de SUA după 1945, dar şi altele neîncepute de această ţară precum Cel De-al Doilea Război Mondial şi chiar actualul război din Ucraina. Remarcăm în primul rând în această minciună de asemenea tehnica de dezinformare prin externalizare, precum în cazul precedent. Dar, dincolo de asta, în acest produs dezinformaţional există şi tehnica de dezinformare prin clonare, pe care am teoretizat-o în „Manifestul societăţii automatiste” .

Dar acest articol face mai mult decât atât; el arată că acest caz de foc fratricid s-ar datora unei erori de comunicare a celor implicaţi în acest prezumptiv conflict. O astfel de idee exclude opţiunea dezinformării încrucişate (intenţionate), adică implicarea spionajului civil însuşi în multele cazuri de acest fel, aşa cum au fost descrise de Grigore Cartianu în cartea sa „Crimele Revoluţiei”. Ne aducem aminte din secţiunea amintită mai sus că Marius Mioc a avut această temă de dezinformare ca misiune. Trimiterea originii focului fratricid către miliţieni este o strategie tipică de blamare a victimei, practicată de sute de ani de spionajul militar, şi preluată în ultimul secol şi de cel civil. Cu această ocazie se realizează o externalizare dublă, dinspre spionajul civil către Armată, şi apoi către Miliţie, aflată pe locul 3 în ierarhia instituţiilor represive.

Mai jos citim o propoziţie care aruncă vina dezinformărilor încrucişate dinspre generalul Militaru către generalului Guşă. Acesta i-ar fi spus literal protagonistului acestei poveşti: „Aerogara este ocupata de terorişti, care au ostatici”. Nu e exclus ca Guşă să fi afirmat aşa ceva, manipulat la rândul lui, deşi n-am regăsit această afirmaţie în alte surse. Însă e cert că nu Guşă s-a aflat la originea acelor dezinformări încrucişate, din reacţia sa de uimire faţă de descoperirea ţintelor false, şi altele asemenea, ce arăta că habar-nu avea ce se întâmplă. Voi detalia acest subiect în următorul subcapitol. Dimpotrivă, o astfel de inginerie socială este una asemănătoare cu cea a propoziţiei imperative „Opriţi măcelul!” rostită de generalul Militaru . Ca Şef de Stat Major, Guşă era al treilea om în ierarhia militară după Militaru, ca ministru al apărării (deja recunoscut), şi adjunctul său. Înainte de Militaru, funcţia de ministru o îndeplinise temporar Stănculescu. Oricum ar fi, ordinele cu dezinformări încrucişate nu puteau veni primordial de la Guşă în ierarhia militară autohtonă, ci acesta le putea primi de la ministru sau locţiitorul său.

Mai jos în acest articol vedem sensul dezinformaţional al acestei ficţiuni sintetizat în următoarea frază, care confirmă tehnica de dezinformare prin externalizare de care vorbeam mai sus:

„Vinovat nu este adversarul. Vinovat de moartea oamenilor este comandantul care isi duce oamenii la moarte. Si, dupa mine, vinovat este comandantul militar de la Campina, care, neluand masurile respective, neexecutand cooperarea cu fortele de aparare din Aeroportul Otopeni la apropierea de dispozitivul de aparare, si-a dus oamenii la moarte”

Iată că, conform acestei afirmaţii, vinovatul pentru măcelul de la Otopeni nu este cel care a dat ordin cu dezinformări încrucişate cauzatoare de foc fratricid , ci comandantul unităţii care a executat ordinul conform protocoalelor militare. Remarcăm aici iarăşi strategia de blamare a victimei. Observăm în ceastă frază stabilirea originii focului încrucişat în al patrulea nivel de putere în instituţiile represive, respectiv comandantul unităţii militare de la Câmpina. Desigur, acesta nu are nicio vină pentru această tragedie deoarece trebuia să execute ordinele, conform protocoalelor militare. Vina lui este doar aceea de a lucra pentru armată. Dacă ar fi ştiut că vor fi sacrificaţi astfel, mulţi ar fi renunţat la această carieră.

Într-un articol din data 31 Mai 2008, intitulat „Culisele Revoluţiei din Decembrie 1989” observăm aceste adevăruri spuse de „Securistul Tinu”, un reprezentant al Securităţii, o instituţie cu imagine încă foarte negativă în opinia publică.

„Revoluţia nu a fost decît o mască, iar pastorul Tokes Laszlo decît un pretext penibil. Revoluţia nu am făcut-o noi, românii. Noi doar am dansat pe muzica altor servicii de informaţii: Step pentru CIA şi Kalinka pentru KGB”

Aşa ceva este o tehnică de dezinformare prin contracarare de formă denigratoare, după cum am descris-o în cartea sus menţionată, în alt link aici . Iată că asocierea dizidenţei faţă de măsurile aberante ale autorităţilor cu scandalul şi grobianismul, aşa cum vedem în zilele noastre în cazurile Şoşoacă şi George Simion  , s-a practicat cu voioşie încă de atunci. Izolarea expresiei arhaice „agenturili străine” spusă de Ceauşescu în apariţia televizată din 20 decembrie a avut acelaşi rol de a denigra această idee în percepţia publică prin erorile sale de dicţie şi pronunţie. În acel discurs Ceauşescu a folosit şi expresiile „cercuri reacţionare imperialiste” la minutul 02.28, sau „servicilii de spionaj din diferite ţări străine” la minutul 02.36. În acel moment imaginea diabolică creată lui Ceauşescu a obturat disponibilitatea opiniei publice de a vedea în tragedia din decembrie 1989 o inginerie socială a spionajului civil. Însă pe măsură ce ţara a fost dusă la limita prăpastiei, iar liderii politici de după Ceauşescu au părut opiniei publice mult mai nesăbuiţi decât el, expresia „agenturili străine” a prins şi ea viaţă din nou.

O dezinformare cu implicaţii fabuloase şi fabulatiste a apărut în ediţia din 9 august 1994 a ziarului „Cronica Română”. Citim aici un interviu cu un inginerul Gheorghe N. Popescu, între care şi următoarele despre vuietul retransmis prin staţia de amplificare de la mitingul lui Ceauşescu din 21 decembrie 1989:

„O asemenea armă determină o emisie coerentă de radiaţii electromagnetice, care generează, la o distanţă dată, un câmp foarte precis a cărui acţiune constă – funcţie de structură, configuraţie şi specificitatea sa – în producerea de efecte ce ocupă un spectru larg de manifestare, întins de la stimularea reactivităţii umane, la efecte psiho-fizice şi extrasenzoriale, la inflamarea şi distrucţia, dezagregarea materialelor materialelor fizice…”

Apoi câteva cărţi precum „Adevăr despre decembrie 1989. Conspiraţie, diversiune, revoluţie” (începând de la pagina 129), editura „Forum”, 1999 autori Constantin Sava Constantin Monac, „Intratereştrii si noua ordine mondială”, Editura Miracol, 1994 autor Cristian Negureanu, toate cărţile parapsihologice ale lui Pavel Coruţ sau, mai ales, cartea „Războiul parapsihologic împotriva României” Editura: Obiectiv, 1997, autor Teodor Filip, au făcut din aceste idei un adevărat hegelianism paranoido-schizotipal. Nu e nevoie de nicio „armă psihotronică”, „unde telepatice” şi alte asemenea pentru a înţelege că vuietul din 21 decembrie a fost o încercare eşuată lamentabil de a întoarce mulţimea împotriva lui Ceauşescu, printr-un fals grup de dizidenţi sprijiniţi de un fals huiduit, transmis dintr-o staţie de amplificare ascunsă într-o dubă. În afară de câţiva „exaltaţi” precum acest inginer, nici un participant n-a simţit nici furnicături, nici usturimi nici stări de vomă în urma acelui vuiet, ci o panică naturală faţă de un eveniment neprevăzut.

În următoarea secţiune voi arăta cum asemenea fabulaţii au funcţie de infiltrare ideologică în teoriile care au căutat să descrie ingineria socială care s-a încercat, dar care a eşuat la mitingul din 21 decembrie. Asocierea acestor idei de formă paranoido-schizotipală are rolul de a compromite pe cele care au încercat să facă lumină în acea emisie de sunet de mulţime înfuriată. Recunoaştem aici exact modelul agenţilor distructivi şi violenţi infiltraţi între protestatarii paşnici, după cum i-am descris în documentarul meu „Diversioniştii”  . Diferenţa constă în mediul de aplicabilitate: cei descrisşi în documentar acţionează asupra maselor de oameni strânşi să protesteze; cei de faţă acţionează asupra unei mase de cititori. Tulburarea de iluzie (paranoia), tulburarea de personalitate de tip paranoid şi tulburarea de personalitate de tip schizotipal pot avea uneori astfel de ideaţie fabulatorie faţă de unele evenimente majore din istorie, cunoscute de publicul larg. Însă în cazul de faţă, vuietul este o inginerie socială ascunsă, uitată de jumătate de manifestanţi deja în următorii 2 ani de la întâmplare. E puţin probabil ca această fabulaţie să fie creată de o minte paranoido-schizotipală autentică. Ea este creată de spionajul civil aşa cum sînt create unele „teorii ale conspiraţiei” precum descrise de mine ca tehnici de dezinformare prin contracarare în documente în formă de denigrare, aşa cum le-am descris în cartea mea „Manifestul societăţii automatiste”. Erorile de punctuaţia şi ortografie, aşa cum le vedem în citatul de mai sus se înscriu în aceeaşi intenţie de denigrare prin infiltrare ideologică.

Dezinformări, minciuni şi erori pe tema decembrie 1989 în alte materiale

Atât în documentarul „Eroii au murit” cât şi pe parcursul acestei cărţi am arătat mai multe documentare cu informaţii mincinoase şi dezinformaţionale. Majoritatea lor le reiau aproape obsesiv, asemenea unei reclame care agasează publicul luni de-a rândul. În altele apar dezinformări, minciuni şi erori noi. Unul dintre ele este documentarul Luciei Hossu Longin „Memorialul durerii: totul despre 15 noiembrie 1987”. La minutul 49 ea face ce am tot făcut noi înşine ca naţiune, sub presiunea acestei dezinformări hidoase la care am fost supuşi; ea denigrează naţiunea română pentru că n-ar fi ales pe cine trebuie în alegeri sau că i-a uitat pe eroii revoltei de la Steagul Roşu. În acest documentar Hossu Longin dă exemplul naţiunii poloneze, care l-a ales preşedinte pe Lech Walesa, liderul celebrei mişcări muncitoreşti „Solidaritatea”. De asemenea, se aduce argumentul Papei Ioan Paul al II-lea, care a avut reacţii politice, spre deosebire de Biserica Ortodoxă Română, care este descrisă ca laşă. Asta este una dintre cele mai mari dezinformări care s-au spus după 1990. Dacă ne uităm la partidele care s-au succedat la guvernare sau la alternativa la alegerile prezidenţiale, vedem că de fapt poporul a avut mereu o falsă alternativă. Ne aducem aminte de aceeaşi strategie denigratoare la adresa naţiunii române, practicată tacticos de Doina Cornea, care dădea vina pe regim înainte de 1989 şi apoi pe popor după aceea pentru disoluţia societăţii româneşti după aceea .

Asemenea Doinei Cornea, nici Lucia Hossu-Longin nu a continuat şi cu investigarea crimelor capitalismului, chiar dacă acestea au fost mult mai bine ascunse. Însă, în episoadele mai recente din Memorialul Durerii treptat au început să aducă şi interviuri care loveau în naraţiunea oficială a ideii echivalării ceauşismului cu stalinismul, deşi cam 95% asta e atitudinea acestui serial. În acelaşi ritm, la sfârşitul anilor 1990 Marius Tucă a tot adus în emisiunea sa câţiva oameni cu astfel de mărturii, dar cu intenţia mascată de a-i combate şi a le forţa pe viitor tăcerea. Despre o astfel de emisiune am să scriu o secţiune viitoare, deoarece este o odioasă manevră de manipulare de a-l convinge pe unul dintre victimele mascaradei din 1989 să renunţe la pretenţiile băneşti pe care şi le căuta.

Chiar de la începutul primului episod din documentarul „Deportaţii: Deportarea braşovenilor” vedem ruinele fostei fabrici de camioane, o ironie cruntă la adresa celor instigaţi să protesteze atunci. În acest articol se foloseşte termenul „expulzaţi” , specific cetăţenilor altor state cărora li se interzice dreptul de şedere într-un alt stat. Au existat cazuri de relocare a dizidenţilor anticomunişti în alte localităţi decât cea în care trăiseră. Unul dintre participanţii la greva de la fabrica „Steagul Roşu” din 15 Noiembrie 1987 de la Braşov, Marius Boeriu , a fost un astfel de caz. În alte cazuri relocarea consta în simpla retrimitere în localităţile de origini. Cuvântul „deportare” folosit în seria de documentare cu titlul „Deportaţii” este nepotrivit. Conform DEX, deportare înseamnă :

„A trimite forţat pe cineva într-o regiune îndepărtată, într-un lagăr de concentrare, ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic.”

Fiind relocaţi pe teritoriul totuşi mic al unui stat de mărime mică spre medie, relocarea dizidenţilor nu poate fi inclusă în acţiunea mai amplă a deportării. Există un punct comun între deportarea clasică făcută de Stalin şi relocarea punitivă a dizidenţilor anticomunişti în alte localităţi, respectiv caracterul obligatoriu, forţat. Dar diferenţa dintre aceste practici este mult mai semnificativă. În primul rând, cei forţaţi să îşi părăsească locurile natale de Stalin au fost trimişi în zone nefavorabile traiului, precum Siberia şi alte regiuni nelocuite, şi fără dotări utilitare elementare. Practic acele populaţii au fost trimise într-un soi de exil, un fel de închisoare în aer liber. Dimpotrivă, Marius Boeriu povesteşte într-un interviu acordat poliţistului scriitor Marian Godină menţionat în secţiunea de mai sus, că viaţa lui s-a îmbunătăţit, stresul de la muncă s-a redus considerabil şi s-a şi însurat în localitatea în care a fost relocat. Apoi, numărul relocaţilor pedepsiţi pentru dizidenţă politică sau refuzul sarcinilor la locul de muncă de pe timpul regimului Ceauşescu este infim în raport cu populaţiile deportate de Stalin.

Dar şi numărul deportaţilor lui Stalin e mic faţă de cel al deportaţilor economici practicat de dictatura capitalistă, Dimpotrivă, faţă de cazul de mai sus, diferenţa dintre cele două inginerii sociale este infimă şi constă în aşanumitul aspect de liberă alegere pe care cei afectaţi ar avea-o. Însă, atâta timp cât în jurul acestor oameni se creează artificial războaie sau se distruge industria sub pretextul privatizării, aşa cum a fost în România şi întreg spaţiul est-european, povestea asta cu libera alegere este egală cu zero. Un astfel de refugiat are libertatea de a alege să rămână sau să plece precum are un sinistrat de a pleca sau rămâne din casa care a luat foc. Am demantelat această presupusă libertate pe care dictatura capitalistă o oferă faţă de cele clasice într-o secţiune din cartea „Manifestul societăţii automatiste” intitulată „Libertatea, stima de sine şi marginalizarea” ” . Atragerea de forţă de muncă ieftină din zone necivilizate este al doilea motiv pentru orchestrarea de războaie, după sperierea executanţilor locali de ordine . Celebrul Război Civil American din secolul al XIX-lea a avut exact acest scop de convertire a sclavilor din sud în „muncitori liberi” în nord. Alte măşti aceeaşi piesă, vorba poetului.

Iată cum Lucia Hossu-Longin şi TVR observă această mică asemănare între relocaţi şi deportaţi, dar nu sesizează uriaşa asemănare între deportare şi emigrare care se întâmplă în timpul dictaturii capitaliste. Asta înseamnă judecare cu dublu standard, sau dizidenţă falsă, care ascunde de fapt propagandă pentru cealaltă dictatură.

Unul dintre cele mai dezinformatoare documentare despre România de dinainte de 1989 este cel făcut cu Doina Cornea numit „Romania in comunism-Dezastrul roşu” . În secţiunea numită „Şi tu, Doina?” din capitolul 2 am relatat o poveste de adormit copiii despre cum l-ar fi întâlnit Doina Cornea „cu totul întâmplător” în centrul Clujului tocmai pe autorul acestui documentar, Josy Dubie. În acest documentar se regăsesc o ploaie de minciuni şi denigrări naţionale, dintre care selectez pe cele mai gogonate::

-la minutul 14.33 despre plata curentă prin ţigări Kent la spital (se folosea un astfel de bacşiş, însă atunci tratamentele medicale erau gratuite);
-la minutul 20.55 despre neprimirea bătrânilor în spitale, mutând filmul „Moartea domnului Lăzărescu” înainte de 1989;
-la minutul 21.36 despre obligativitatea femeilor să nască cel puţin 5 copii;
-la minutul 22.12 despre imposibilitatea avortului (am arătat în secţiunea anterioară că acesta se practica masiv fără consecinţe negative, deşi era declarat ilegal);
-la minutul 32 despre şomaj, inexistent înainte de 1989;
-la minutul 15.25 românii sînt denigraţi ca popor de hoţi.

Pe lângă aceste minciuni, în acest material există o remarcabilă dezinformare la minutul 35.05. Vedem aici tipul comun de interpretare propagandistă a sistematizării primăriilor din comune ca plan de distrugere a satelor. Un minut mai târziu discursul documentarului face apologia satului medieval, adică ceea ce urma să se întâmple cu însuşi satul românesc după 1989. Mai devreme, la minutul 29.37, construcţiile urbane sînt prezentate ca masacru social. Dar, peste 9 minute, la minutul 38.27, un ţăran se plânge de lipsa de industrializare a satului, intrând în contradicţie cu punctul anterior.

În documentarul „REVOLUTIA DIN DECEMBRIE 1989 IN SIBIU „Vom muri şi vom fi liberi!” la minutul 25.15 se prezintă dezinformarea cum că Nicu Ceauşescu ar fi organizat haosul de la Sibiu, deşi el a fugit pur şi simplu din acel oraş când lucrurile au început s-o ia razna. Am descris în detaliu din mărturii consemnate în documente oficiale cum acea mascaradă a fost organizată de spioni din Armată şi Securitate care au tras în colegi şi civili , iar acesta este modelul pentru întreaga tragedie din 1989, alături de dezinformările încrucişate cauzatoare de foc fratricid.

La minutul 24 din documentarul TVR de rit nou „Decembrie roşu: episodul 3” există una dintre cele mai complete mărturii despre spargerile profesioniste de vitrine, pe care am inserat-o şi eu în propriul documentar (min. 01:50). Pe lângă mărturia celor doi protagonişti mai există încă alte câteva declaraţii despre spărgătorii profesionişti de vitrine. În episodul 4 din acest documentar , la minutul 09.45 există o declaraţie dezinformatoare dinspre un manifestant, care afirmă că el ar fi spart vitrinele atunci. Şi acest manifestant s-a întâmplat să lucreze la teatru (min.10.47) , la fel ca şi cunoştinţa noastră mai veche, Călin Nemeş de la Cluj, după cum am arătat în secţiunea intitulată „Teatru în stradă despre revoluţie la Cluj-Napoca” . Ce coincidenţă! „Românul” s-a născut actor. Avea dreptate un alt mare actor al evenimentelor din 1989, Sergiu Nicolaescu, să zică la TVR pe 22 „nu sîntem huligani!”. Corect! Sîntem actori, ce pana mea! Mă mir cum de n-a strigat la unii rătăciţi prin studio, vreo două precum „Mai tăceţi în pana mea din gură, mitocanilor, că nu suntem pe maidan! Aici sîntem la teatru,’n pana mea!”

Această recitare …. ăăă…pardon, declaraţie, despre spargerea vitrinelor, are intenţia să şteargă pe cele din episodul precedent, care convergeau către o misiune bine organizată a spionajului civil. Observăm aceeaşi situaţie cu cea a cărţilor de după 2005 ale lui Marius Mioc, care negau cele afirmate în cea scrisă de el în 1996 prin „Revoluţia de la Timişoara aşa cum a fost”, după cum am arătat în secţiunea anterioară aferentă . Şi, a doua coincidenţă, exact ca Mioc în dezbaterea cu mine, şi acest personaj foloseşte sofismul ad hominem pentru a combate de aceste declaraţii ale episodului 3 la un „coleg de la teatru”, spre a-l convinge că chiar el, ca om simplu, fusese acei profesionişti care spărgeau vitrinele. Se dedublase în 3, precum Chuck Norris. La minutul 11, şarpele cu oche… … ăăăă … actorul cu ochelari recită din el însuşi în discuţia cu colegul care văzuse ce văzuseră cei din episodul 3: „Boule, eu eram ăla”. Sau poate o fi zis „Boul, e…eu eram ăla”. Nu-mi dau seama…

A naibii coincidenţă, a treia, şi în acest caz ideea cu spargerea vitrinelor ar fi fost a unor copii (minune… în inginerii sociale). La minutul 10.03 copiii minune ar fi „tras” de el, adultul puternic dar prost, cu cerinţa: „Nenea, nenea, hai să spargem vitrinele!”. Şi, – ce să vezi! – de atunci România a intrat sub zodia copiilor minune… Nu exclud ca şi el să fi făcut parte din echipa de spărgători, deşi zice că ar fi fost doar un singur bou, care el era „ăla”… Exclud însă ca el să fie un om simplu şi nu un dezinformator profesionist, aşa cum zice că ar fi fost un simplu manifestant şi nu un infiltrat de la secu. Aşa se explică şi bătaia a la Chuck Norris care le-a dat-o el unor securişti despre care vorbeşte la minutul 08.50 din acest episodul 3 al acestui documentar.

În următoarea secţiune voi arăta mai multe exemple de dezinformare despre tragedia din 1989 în cultura de masă .

Gabriel Baldovin