Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedenta
4.2.3.7. Dezinformări, minciuni şi erori grosolane despre tragedia din 1989 în cultura de masă
Cărţile, documentarele şi articolele de presă pe care le-am analizat până acum se adresează unor oameni cultivaţi. În această secţiune o să descriu dezinformări, minciuni faţă de tema 1989 în cultura de masă, care se adresează celor cu apetit scăzut faţă de acel gen de materiale.
Dezinformare în muzica de masă
Parcă ruptă din naraţiunea filmului „Wag the dog”, tragedia din 1989 a fost susţinută exact în acele momente de câteva piese muzicale lansate de mai multe formaţii naţionale şi internaţionale. Popularizarea unui război contrafăcut în acel film s-a făcut şi cu ajutorul unei formaţii care a răspuns cu o piesă muzicală ca un tonomat la comenzile clientului plătitor. Exact la fel s-a făcut cu piesa „Miss Sarajevo” cântată de marele tenor Pavarotti împreună cu Bono, solistul formaţiei U2. Îmi aduc aminte cu lux de amănunte cum această piesă mi-a stimulat furia faţă de sârbi, fără să ştiu detaliile pe care le ştiu astăzi despre ce s-a întâmplat în spaţiul ex-iugoslav.
Am aflat mult mai târziu despre ce se întâmpla cu adevărat la sud de Dunăre între 1992 şi 1999. Deşi NATO îşi justificase atacul asupra Serbiei pentru protecţia minorităţii albaneze din Kosovo, în data de 14 mai 1999, a bombardat la Koriša un convoi de civili albanezi refugiaţi. 86 de albanezi au fost ucişi şi 60 au fost răniţi. Îmi aduc aminte că m-a cam pus pe gânduri această eroare, dar la acel moment nu aveam mentalitate de disident şi n-am luat-o în seamă. Când am început să strâng material despre aceste documentare m-am cutremurat de indiciile unei societăţi cu adevărat sălbatice, ornamentată în costume de lux. Acest atac ar fi căzut în spatele armatei sârbe, după cum s-a tot spus în acea perioadă în mass-media, şi noi am crezut. NATO chiar a acuzat Serbia de acest atac pentru o zi, şi nimeni nu şi-a cerut scuze pentru el. Norocul unora/ghinionul altora a fost că una dintre bombele lansate de avioanele NATO asupra acelui convoi nu a explodat şi astfel Serbia a putut justifica faptul că nu e responsabilă. Abia apoi au venit şi scuzele. Oare câte astfel de atacuri puse în cârca sârbilor n-au putut fi demonstrate?
Cel cu mortiere din 28 August 1995 asupra pieţei Markale din Sarajevo este unul dintre ele. Dar indiciile atestă că acolo a avut loc o inginerie socială, tipică CIA. Asemenea iminenţei conflictului de la Târgu Mureş din martie 1990, regăsit în poziţionarea trusturilor de presă, asemenea unei viitoare conferinţe de presă, în apropierea zonei de conflict, la fel s-a întâmplat şi la Sarajevo. În ambele cazuri s-a folosit dezinformarea. Ţăranii din satele din jurul oraşului Târgu Mureş au fost dezinformaţi cum că Revoluţia ar fi fost în desfăşurare şi că etnicii maghiar ar fi atacat sediul „Vatra Românească” spre a-i atrage într-un conflict interetnic (vezi ora 01:46 din „Eroii au murit”). Locuitorii săraci din Sarajevo au fost atraşi în această ambuscadă de minciuna că se va oferi pâine şi alimente gratuit pentru nevoiaşi la radio-ul local. În loc de pâine au primit un atac susţinut de mortiere. 43 de oameni au fost ucişi şi 75 au fost răniţi. Mass-media oficială occidentală a dat vina pe sârbi însă majoritatea lor au condamnat acest atac şi nu există până astăzi un jurnal de luptă al armatei sârbe pentru acest atac. Dacă credem apriori că sârbii ar fi nişte diavoli care ar fi ucis pe ascuns, atunci putem să punem acest atac pe seama acestor fapte meschine. Însă există foarte multe indicii că acel atac a fost comis de altcineva. Medicii bosniaci care au tratat răniţii şi au făcut autopsii au recunoscut că acele răni nu proveneau de la armele tipice sârbeşti. În data de 27 Martie 1994, Christoph von Bezold, şeful observatorilor Uniunii Europene la Zagreb (Croaţia), a fost prins la Bihac cum introducea ilegal muniţie în Bosnia, pentru musulmanii cu care croaţii erau în conflict. Iată ce forţe acţionau pe teritoriul iugoslav pentru instigarea acelor războaie, la fel cum s-a întâmplat şi în decembrie 1989 în România. Dacă o să fiu sănătos o să fac un viitor documentar ceva mai detaliat despre războaiele iugoslave.
Pe 11 August 1995 armata sârbă dobora tot accidental o dronă USAF RQ-1 Predator. Am inserat secvenţe cu această dronă la ora 01:16 în documentarul meu „Sadismul în politica internaţională” . Acest accident, asemenea celui cu proiectilul neexplodat din Kosovo, este acea crăpătură în naraţiunea oficială care dă o cu totul altă perspectivă asupra războaielor iugoslave. După cum crimele săvârşite de dezinformatorii profesionişti CIA asupra militarilor şi de lunetiştii CIA asupra civililor au fost puse în cârca lui Ceauşescu, la fel s-a întâmplat şi în cazul războaielor iugoslave. Cu aceste drone de fapt s-au realizat instigările etnice din acele groaznice războaie. Ele trăgeau când într-o etnie când în cealaltă, fiind un alt nivel al dezinformărilor încrucişate care au instigat foc fratricid în decembrie 1989 la noi. La nivelul acesta dezinformările produceau confuzie şi cei în cauză se împuşcau între ei. Dimpotrivă, în spaţiul ex-iugoslav dezinformarea se făcea iniţial cu aceste drone, fiecare dintre etnii credea că este atacate de cealaltă, şi urma un contraatac asumat. În România aşa ceva s-a întâmplat doar parţial, la Sibiu, când Armata a tras efectiv cu tancul în sediul Miliţiei, după ce în prealabil militarii fuseseră dezinformaţi că sînt atacaţi de miliţieni.
Coincidenţa face ca la o lună de la evenimentul cu doborârea accidentală a dronei, pe 12 Septembrie 1995, Pavarotti şi Bono să cânte în premieră piesa „Miss Sarajevo”, care deplângea „sălbăticia sârbilor”. În timp ce agenţiile de spionaj civil şi militar coordonate de CIA îşi făceau de cap în Iugoslavia, această melodie arăta cât de sălbatici sînt sârbii, care ucid fete bosniace precum miss Sarajevo. Îmi rămâne satisfacţia că am răspuns prin documentarul meu „Sadismul în politica internaţională” şi cartea „Să desadizăm lumea!” indirect la cine ucide din plăcere femeile în această lume.
Muzică cu rol de campanie de dezinformare s-a făcut şi pentru inginerie din 1989, atât de la noi cât şi din ţările central şi est-europene. Cea mai cunoscută dintre ele a fost deja celebra „Wind of change” a formaţiei rock „Scorpions”. Versurile sale prezintă minciuna sfârşitului istoriei odată cu căderea comunismului în Europa de Est, dar cu supravieţuirea şi prosperarea comuniştilor de rang 2 şi 3, care au luat haine capitaliste după mascaradă.
„Lumea se destinde
Te-ai fi gândit vreodată
Că am putea deveni apropiaţi, ca fraţii?”
sau
„Merg liber pe stradă
Amintiri vechi mă încearcă
Arse în trecut pentru totdeauna.
Merg prin Moscova
Până la Parcul Gorky
Ascultând vântul schimbării”
Recunoaştem aici tehnica de dezinformare de tipul falsei revoluţii, aşa cum am descris-o în cartea mea „Manifestul societăţii automatiste” . Ideea falsei revoluţii planetare redată în acea superbă melodie (deşi comunică o minciună) a fost folosită într-un context mai amplu de către aşanumitul filosof Francis Fukuyama în lucrarea sa „Sfârşitul istoriei şi ultimul om”. Alternativa la această idee este cartea „Iluzia sfârşitului” a lui Jean Baudrillard, la care am tot făcut referinţă în cartea de faţă. Deşi nu o spune literal, iluzia sfârşitului istoriei a fost o promisiune făcută de CIA popoarelor est-europene să accepte schimbările deoarece vor veni vremuri de prosperitate în ţările lor. Peste 30 de ani aceeaşi minciună era reeditată prin celebrele mesaje de genul „Totul va fi bine”, odată cu o altă mare mascaradă începută în 2020, pandemia COVID-19. Aşa cum preţurile au explodat şi economiile populaţiei au fost risipite în urma izolării prelungite în propriile case, la fel economiile naţionale ale ţărilor est-europene au fost puse pe butuci în urma acelor evenimente iar locuitorii lor manipulaţi spre deportare economică.
Deşi este dat de mass-media oficială ca filosof, Fukuyama este o de fapt o portavoce a ideologiei sfârşitul istoriei, comandată asemenea unui tonomat de către CIA atât lui cât şi mai multor artişti, cel mai probabil prin diverşi infiltraţi în anturajele lor. În articolul meu „S-au golit supermarlet-urile; deci Coronavirus e o campanie de marketing” scris pe platforma Baldovin Opinius în primele zile ale mascaradei COVID, am descris în detaliu aspectele campaniei publicitare de promovare a imaginii virusului într-un mod prietenos, amuzant în opinia publică. Scopul era iniţial popularizarea imaginii virusului pentru ca apoi scăderea nivelului de trai, precum izolarea şi presiunea pentru un tratament experimental, insuficient certificat, să fie explicată fals prin necesitatea unor măsuri de a scăpa de acest virus. Desigur, în acel moment nu mi-am putut închipui că acea farsă avea să ţină 2 ani şi implicaţiile sale sînt mult mai ample decât o campanie de marketing.
Probabil că mai multe formaţii au primit această comandă, dar doar „Scorpions” a reuşit să scoată un produs cu largă penetrare în conştiinţa publică internaţională. Cum este de aşteptat, şi la noi în România s-au dat astfel de comenzi date indirect muzicienilor dintre care 2 au rămas în conştiinţa naţională. Prima este „Timişoara” cântată de formaţia „Pro Musica”, iar cealaltă este mult mai cunoscuta „Vino, Doamne!”, cântată de folkistul Valeriu Sterian. Această melodie este singura cu tema războiului compusă de Sterian, restul fiind cu temele specifice folkului. Ea a fost difuzată chiar în acele zile dramatice de decembrie 1989 şi a avut un impact uriaş în percepţia publică. Ea a făcut să curgă râuri de lacrimi telespectatorilor manipulaţi de minciunile despre existenţa unui genocid lansate întâi de postul de radio Europa Liberă şi apoi preluate de postul naţional de radio şi cel de televiziune, TVR. Interesant în versurile acestei melodii este faptul că prezintă un război civil asumat de forţe combatante, adică însăşi minciuna din cele două reportaje manufacturate pentru televiziuni occidentale aşa cum le-am descris în secţiunea „Dominic Paraschiv: un agent CIA prins când comite o tragedie sau o victimă?” din capitolul 2 .
„De ce nu încetaţi acest cumplit război?
De ce vă gândiţi numai la voi?
Si nici nu va pasă de mama care-şi plânge
Copilul său ucis ce zace-‘n bălţi de sânge.
Şi nici nu vă pasă de cei ce nu mai sînt,
De cei ce vă acuză de acolo din mormânt.”
Însă în momentul lansării piesei spiritul general era totuşi altul, nu a războiului civil. Deşi aceasta fusese planul, el a eşuat pentru că militarii s-au declarat în bloc de partea „revoluţiei”, după cum am arătat în detaliu în secţiunea „4 inginerii sociale majore de manipulare a instituţiilor represive să încalce Constituţia şi legile aferente în decembrie 1989 şi să-l abandoneze pe Ceauşescu” . Securiştii au dispărut de la locurile lor de muncă de teama represaliilor. Aşa că tema războiului civil nu s-a putut manufactura din lipsă de actori sociali care să joace în acest film. Prin urmare el a fost abandonat din conţinutul mass-media, fiind înlocuit cu naraţiunea teroriştilor, care părea mai credibilă. Teroriştii erau unităţi speciale de elită, care ar fi luptat pentru repunerea lui Ceauşescu în funcţie. Sentimentul general ale acelor momente era cel de furie împotriva lui Ceauşescu şi a teroriştilor lui, care erau prezentaţi ca ucigători ai „revoluţionarilor”. Ei bine, dacă piesa „Vino, Doamne!” ar fi fost scrisă exact atunci, ea ar fi trebuit să conţină această temă, nu cea a războiului civil.
Ipoteza mea este că unor muzicieni cu predispoziţii dizidente, anticomuniste, li s-a dat tema războiului civil înaintea începerii mascaradei, în aşa fel încât lansarea ei să coincidă cu evenimentele din stradă. Impactul la public era maxim. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu artiştii sau designerii care au elaborat acele imagini care au promovat popularizarea virusului SARS-COV2, aşa cum le-am descris în articolul menţionat mai sus. În momentul comenzii intenţia CIA era instigarea unui război civil autentic, aşa cum am arătat începând de la ora 01:42 din documentarul meu „Eroii au murit”. De aceea în „Vino, Doamne!” nu este exprimată furia generală faţă de Ceauşescu, ci drama unei mame care şi-a copilul ucis într-un cumplit război.
Pe lângă tema războiului, care nu a putut fi manufacturată, remarcăm şi pe cea a copilului ucis, care şi ea a fost manufacturată. Ne aducem aminte de ficţiunile Cristina Lungu la Timişoara, despre care am detaliat la minutul 02:47 din documentar, Luminiţa Mişan, despre care am detaliat în secţiunea „Nume probabil fictive de martiri din timpul războiului civil din decembrie 1989 în Cluj-Napoca” , dar şi minciuna naşterii bebeluşului Victor/ Victoriţa chiar atunci în decembrie 1989, sub gloanţe la sediul Televiziunii, anunţată de vestitul căpitan Lupoi. După cum am spus în secţiunea precedentă, această poveste are un caz similar petrecut noaptea precedentă în Piaţa Operei din Timişoara. Repet, ipoteza mea este aceea că toate aceste punctaje au fost comandate înainte muzicienilor şi scoase atunci când au avut corespondenţă faptică, pentru a da credibilitate maximă minciunii generalizate la care eram atunci supuşi.
Dezinformare în filme
În secţiunea despre Dominic Paraschiv din capitolul 2 am analizat minciunile din filmul „Recviem pentru Dominic”. Despre un alt film în care se spun minciuni despre situaţia avorturilor din România înainte de 1989 este „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, pe care l-am analizat în secţiunea „Alte dezinformări, minciuni şi erori grosolane în cărţi de notorietate faţă de tragedia din decembrie 1989” de mai sus.
Pe lângă acestea, s-au făcut o mulţime de filme în care există minciunile pe care le-am demantelat pe parcursul acestei cărţi. Unul dintre ele se cheamă „Hârtia va fi albastră”. Acest film acoperă dezinformările încrucişate intenţionate care au condus la foc fratricid între unităţi ale instituţiilor represive, reducându-le tipic la erori locale de comunicare între cei implicaţi. Am văzut această naraţiune la adepţii teoriei „revoluţiei spontane”, o contradicţie în sine. Însă acele evenimente au fost foarte bine orchestrate de inginerii sociale tipice ale CIA. La originea lor au existat dezinformatori care dădeau informaţii menite să ducă la împuşcarea între ei a posesorilor legali de arme de foc, sub dezinformarea că ceilalţi ar fi unitate specializată de terorişti. După cum am tot spus în această carte, Grigore Cartianu oferă cam 100 de astfel de cazuri în cartea sa „Crimele Revoluţiei”, dintre care aproximativ o treime au dus la morţi. Cele mai tragice dezinformări încrucişate s-au întâmplat în cazul masacrului de la Otopeni, masacrului miliţienilor la Sibiu, a paraşutiştilor la Televiziune şi a USLA-şilor la MApN.
Exact tema aceasta este abordată de acest film, şi explicată prin deja binecunoscuta minciună a cauzei neînţelegerilor şi ghinionului, susţinută pe larg de papagalii CIA. În acest fel se ascund urmele dezinformatorilor care au dat aceste ordine. Filmul „Hârtia va fi albastră” este concentrat pe un grup fictiv de USLA-şi care au avut exact soarta grupului Trosca la MApN, fiind împuşcaţi de nişte militari dintr-un tanc. Ne dăm seama că sînt USLA-şi din faptul că vehiculul în care se deplasează este un ABI, acelaşi cu cele două în care au murit cei din grupul Trosca. Unul dintre militarii în termen din acest grup se decide că nu vrea să mai continue această misiune fictivă şi pleacă să lupte de partea manifestanţilor. Ajunge printr-un concurs de împrejurări să lupte cot la cot într-un grup de gărzi patriotice şi este confundat cu un terorist de la Securitate. Acesta este leitmotivul acestui film; dezinformarea încrucişată ce a dus la mitralierea celor două ABI-uri în care era grupul Trosca este redusă la o neînţelegere locală, nu la un plan, aşa cum a fost cu celelalte 100 de cazuri descrise de Grigore Cartianu în „Crimele Revoluţiei”.
Diferenţa dintre situaţia reală este aceea că USLA-şii au fost mitraliaţi seara, iar cei din film – dimineaţa, după ce făcuseră noapte albă în urma unor peripeţii. De asemenea, locul morţii în film nu pare să fie MApN. O altă diferenţă este numele USLA-şilor; nu se potrivesc cu cele din realitate. Acest grup fictiv de USLA-şi este condus de colonelul Neagu, după cum auzim la minutul 23, care seamănă destul de bine cu Gheorghe Trosca, dar se deosebeşte de el prin faptul că poartă mustaţă.
O altă deosebire de USLA-şii din grupul Trosca, este că cei din acest film au fost împuşcaţi de militari pentru că nu s-ar fi potrivit în parole; cei de la USLA ar fi avut o parolă iar militarii. Aşa ceva ar fi fost destul de nefiresc în acea perioadă. Aceeaşi reţetă a incompetenţei celor implicaţi în acest eveniment a fost folosită şi pentru justificarea nealertării bazei Pearl Harbor. Operatorii radar George Elliot şi John Lockard de la Opana au surprins pe osciloscop o formaţiune mare de avioane venind, cu aproximativ 50 minute înainte de atacul de la 7 decembrie 1941. Alerta lor a fost sabotată de locotenentul de informaţii Kermit Tyler, căruia i s-ar fi părut că acele avioane ar fi fost aparate B-17-uri americane. I-am dedicat acestui eveniment un subcapitol în cartea mea „Manifestul societăţii automatiste” . Faptul că un locotenent şi-ar fi permis de la sine să oprească alerta pe baza unei supoziţii, şi să nu ceară lămuriri mai sus pe linie ierarhică, este la fel de necredibil precum este li lipsa de concordanţă a parolelor în acest film.
O altă nepotrivire uriaşă este scopul USLA: filmul reia minciuna spusă de Brateş la TVR despre USLA-şi care ar fi… „terorişti, ce anti-terorişti!”. Această exprimare, ruptă parcă din dialectica hegeliană, a contribuit la denigrarea lor ca terorişti, şi a facilitat ingineria socială tragică în care ei au fost măcelăriţi la MApN. În film ei sînt dezinformaţional prezentaţi ca fideli lui Ceauşescu, care – remarcaţi absurditatea! – ar fi ieşit cu ABI-urile să concureze tancurile şi alte blindate puternice ale armatei, conform unor ordine venite chiar de sus. De fapt, ABI-urile erau nişte ARO-uri uşor blindate, care puteau face faţă suflului unei explozii, însă nu făceau faţă gloanţelor trase din AKM. Acest grup împreună cu întreaga unitate ar fi avut rol de forţă subversivă de represiune asupra manifestanţilor, după data de 22 decembrie. La minutul 20 există o scenă în care mai mulţi manifestanţi ascultă la radio discursul lui Ion Iliescu, care nu are nici un rol în evenimente înainte de după-amiaza zilei de 22 decembrie. Deducem de aici că evenimentele au loc după această dată.
La minutul 17 există chiar o scenă în care manifestanţii s-ar fi apropiat ameninţător de USLA-şi. Spre deosebire de cazul cu Unitatea Militară 01024 din Calea Lipovei din Timişoara şi cazul Rusu Ioan despre care am analizat în secţiunea „Haos juridic faţă de ucigaşii victimelor din decembrie 1989 de la Cluj-Napoca (…)” , deşi erau dotaţi cu arme, USLA-şi au fugit în această scenă de manifestanţii neînarmaţi. Recunoaştem aici cea mai gogonată minciună care s-a spus despre evenimentele din 1989. La minutul 14 din acest film există o scenă care nu a existat în realitate, cu Trosca deposedând un soldat de armament pentru că nu ar fi vrut să susţină represiunea.
Observăm că, pe lângă minciuna strecurată subtil privind cauzele mitralierii lor, filmul susţine şi mistificarea că cei din grupul Trosca ar fi fost terorişti, temă reluată apoi de Andrei Ursu şi, în mod bizar chiar de unul dintre cele mai lucide minţi în analiza tragediei din 1989, Călin Cernăianu, după cum am arătat în ultima secţiune a capitolului 3 .
Comentariile din conturile de YouTube în care există multiplicat acest film abundă de laude despre realismul său. Însă ele vin dinspre conturi false controlate probabil de spionajul civil, care vrea să perpetueze pe mai departe dezinformarea faţă de acele evenimente. În realitate USLA era o unitate din cadrul Securităţii, iar generalul Vlad, şeful său, a ordonat depunerea armelor din 22. Dacă Vlad şi Securitatea ar fi dorit represiunea manifestanţilor, atunci ar fi făcut-o înainte de 22 decembrie. Dar, sforile s-au tras exact în sens invers, al protejării lor, pentru că majoritatea dintre ei erau agenţi sau colaboratori CIA. Unii dintre ei erau chiar securişti. Când au văzut că spărgători profesionişti de vitrine de la Timişoare nu sunt arestaţi de trupele speciale sau că pe 21 decembrie s-a provocat ingineria cu vuietul la mitingul din Piaţa Palatului, cei mai mulţi dintre securiştii fideli lui Ceauşescu au înţeles că o forţă mult mai puternică acţionează cu metode de manipulare în masă pe care ei doar le bănuiau. Aşa că au abandonat acţiunea de stopare a mini-revoltelor în faţa acestei forţe. Prin urmare ordinul de reprimare a manifestanţilor din acest film este unul pur fictiv.
Filmul „Hârtia va fi albastră” este o dezvoltare a unei tehnici de dezinformare prin clonare în documente, pe care de asemenea am teoretizat-o în cartea aceea . Nu există alte ABI-uri mitraliate în decembrie 1989 decât cele ale grupului Trosca, chemat la MApN în seara de 24 decembrie pentru a dezamorsa o fictivă bombă. Nu există altă posibilitate de scoatere a ABI-urilor din sediul USLA în 1989 decât prin această minciună servită anterior victimelor. „Hârtia va fi albastră” mai prezintă un alt ABI care staţiona la Arcul de triumf precum maşinile poliţiei de supervizare a traficului. Însă aşa ceva este o altă dezinformare, menită să ascundă ordinul dat de mai sus pe linie ierarhică de a încerca dezamorsarea unei potenţiale bombe. În paralel cu foarte probabila minciună despre existenţa unei bombe în MApN trimisă la USLA, tancului staţionat din faţă i s-a comunicat că 2 ABI trag în militari şi se îndreaptă spre minister. Acelaşi lucru s-a spus şi despre maşina de salvare care o ducea pe Vera Orăşanu, împreună cu soţul ei, să nască la un spital din Craiova, despre care am menţionat şi eu la minutul 03:28 din propriul documentar. Speriaţi de falsa iminenţă a atacului din ABI sau de maşina de salvare în care s-ar fi aflat terorişti, militarii au tras în ele. Ceva mult mai ingenios s-a întâmplat la Sibiu, cu miliţienii sunaţi de un dezinformator, care se pretindea a fi militar de la unitatea militară de peste drum, şi invitaţi să se adăpostească acolo pentru a lupta împreună împotriva Securităţii. Acelaşi om a sunat apoi şi la militari şi s-a dat miliţian, proferând invective şi ameninţări la adresa militarilor; când au văzut că miliţienii vin să se adăpostească militarii i-au măcelărit, crezând că sînt atacaţi. La aşa ceva se poate reduce mascarada tragică din decembrie 1989 şi destinul acestui popor după aceea.
8 oameni au murit în urma mitralierii USLA-şilor la MApN, în seara de 24 decembrie. Soţul Verei Orăşanu s-a aruncat peste ea s-o protejeze atunci când a simţit pericolul şi a încasat el majoritatea gloanţelor. N-a supravieţuit, însă gestul său, dispărut în lumea intereselor meschine de astăzi, a salvat-o pe ea. Bebeluşul a scăpat şi el, însă la fel a fost atins de un glonţ, fapt ce i-a produs o infirmitate pe tot restul vieţii. Arză-te-ar focul, CIA, oriunde te-ai afla! Arză-te-ar focul pe tine şi pe toţi colaboratorii tăi locali, care aţi uneltit aceste tragedii! Dacă există iad, mă rog să ajungă plin de aceşti spioni instigatori la crimă.
În următoarea secţiune voi arăta un exemplu de dezinformare dublă asociată cu adevărul complet despre ce s-a întâmplat în decembrie 1989, în aşa fel încât acesta pare neverosimil .
