Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedenta
1.2.5. Manipularea lui Laszlo Tokes, Mircea Dinescu şi a altora pentru a contribui la manufacturarea unei revolte populare ample în decembrie 1989
În situaţia Doinei Cornea este şi cel mai cunoscut om din Timişoara din 1989, pastorul Laszlo Tokes. Deşi tatăl său a fost şi el cleric în Biserica Reformată, totuşi teologia şi preoţia nu l-a prins în mod deosebit. În interviurile pe care le-a dat după 1989, tema divinităţii apare cam la 10-15 % din discurs, restul fiind politică. În anii 1981 şi 1982 Laszlo Tokes a colaborat la ziarul maghiar clandestin „Ellenpontok”. Dealtfel el a fost trimis în Parlamentul European pe listele UDMR, abandonând total preoţia. UDMR este organizaţie ce nu are statut de partid politic la nivel juridic, însă a fost nelipsită din Parlamentul României în perioada postdecembristă, cea mai mare parte petrecând-o la guvernare. Laszlo Tokes a mai abandonat preoţia şi în 1982, când a refuzat să se ducă preot la Sânpetru de Câmpie şi a preferat să stea fără loc de muncă la părinţii săi, în Cluj. Dea ceea, din 1984 până în 1986 el a fost pur şi simplu exclus din corpul clerical al Bisericii Reformate. Un adevărat preot nu refuză să facă slujbe şi în localităţi mai mici. El a făcut-o, semn că nu era tocmai un preot autentic. A ales această meserie influenţat de familie. La fel ca şi Doina Cornea, şi el şi-a încetat activitatea dizidentă după 1989, devenind un membru UDMR. La fel ca şi despre Doina Cornea şi Gheorghe Ursu, şi Tokes a devenit subiect de analiză a unor foruri occidentale înalte, precum Comisia Senatului pentru Relaţii Internaţionale din cadrul Senatului SUA.
Au fost anumite opinii care au susţinut că Laszlo Tokes ar fi fost agent al spionajului civil maghiar. Însă această idee a fost folosită dezinformaţional cu scop de externalizare, pentru a abate atenţia de la CIA către presupusul interes al ascuns al Ungariei de a destabiliza România în scopul re-alipirii Transilvaniei la această ţară, conform cu vechile graniţe. Sînt convins că unii maghiari asta au avut în plan când au ieşit în stradă sau au colaborat la inflamarea protestelor anti-regim în 1989. Însă Ungaria nu putea face asta de una singură, fără susţinerea unor forţe mai puternice, care ajung până la CIA, principala forţă în politica internaţională. După cum voi arăta mai detaliat în capitolul 4, tema Ungariei este un foarte bun tampon dezinformaţional pentru a ascunde operaţiunile CIA în generarea tragediei din decembrie 1989 din ţara noastră. Laszlo Tokes nu are însă alură de spion angajat într-o anumită agenţie.
Spionajul civil nu-şi lasă spionii la vedere, ci îi plasează în umbră, de unde ei manipulează pe cei aflaţi în faţă. Dimpotrivă, el putea fi manipulat fie de un spion fie de un membru al anturajului sau comunităţii să acţioneze după cum a acţionat. Acest membru ar fi putut fi însuşi şeful său pe linie ierarhică, episcopul Bisericii Reformate László Papp. La ora 02:08 din documentarul „Eroii au murit.1899. CIA” am inserat un afiş electoral în care Papp candida la Marea Adunare Naţională, aşa cum se numea parlamentul înainte de 1989. E bine, acest episcop putea fi un colaborator al Securităţii sau pur şi simplu un influenţat de un agent al acesteia. La rându-l său, printr-un foarte eficient trafic de influenţă cu rol de ierarhie de comandă, László Papp l-a manipulat pe Tokes să acţioneze aşa cum a făcut-o în 1989.
Un prim argument în favoarea ideii că nu a fost un spion autentic, ci un simplu manipulat de la baza ierarhiei de comandă în spionajul civil, este reacţia sa atunci când a observat că între enoriaşii săi au apărut voci cu revendicări politice mai ample. El s-a speriat atunci în mod real de iminenţa unei pedepse mult mai aspre decât cele anterioare dinspre Securitate, ca urmare a generării acestui protest. Tot ce dorea era să rămână în continuare pastor în Timişoara şi să locuiască în casa parohială ca până atunci. Dacă era literal un spion, Tokes mai curând i-ar fi înfierat pe manifestanţi cu minciuni cum că ar fi fost persecutat mult mai aspru. Aceste minciuni că ar fi fost bătut şi arestat au fost lansate în mas-media de spionajul civil abia după aceea, însă el nu le-a confirmat în interviurile pe care le-a dat. Dar în acele zile de 15-16 decembrie 1989 el însuşi nu a ştiut că regimul ar putea cădea şi s-a speriat de iminenţa pedepsirii sale sub acuzaţia că ar fi condus o răzmeriţă. Aşa că, împreună cu primarul Moţ, el le-a cerut oamenilor să plece acasă şi că lucrurile s-au rezolvat.
Un alt argument cum că Laszlo Tokes nu a fost un spion este faptul că după reangajarea sa la Timişoara în 1986, Laszlo Tokes nu a mai avut activităţi politice. Din 1986 până la mijlocul lui 1988 a stat cuminte în banca sa, mulţumit de poziţia şi viaţa sa la Timişoara. La Timişoara el şi-a schimbat atitudinea, semn că şi-a învăţat lecţia din urmă cu câţiva ani şi nu a dorit să mai se implice în activităţi clandestine. El şi-a reluat dizidenţa virulent atunci când a fost anunţat în martie 1988 că va fi din nou relocat într-o zonă rurală, la fel ca în 1982. Relocarea lui nu avea un motiv ce ţinea de el. Motivul era o operaţiune complexă a spionajului civil, coordonat de CIA, care căpuşa atunci DSS, de instigare complexă a enoriaşilor săi. De fapt pentru acest lucru a şi fost rechemat de episcopul Papp în Biserica Reformată pentru a predica din nou.
În acest fel au fost manipulaţi mulţi dizidenţi spre a fi mai virulenţi în acea perioadă. Furia pe regim a lui Mircea Dinescu aşa cum s-a văzut în direct la TVR în după-amiaza zilei de 22 decembrie a fost atent construită la fel ca şi în cazul lui Laszlo Tokes. El scrisese anterior unele poezii cu o critică voalată faţă de regim şi avusese remarci de dezaprobare în cercul său de prieteni. Asemenea lui Tokes cu un an înainte, lui Dinescu i s-a publicat în revista franceză „Liberation” un interviu critic la adresa regimului, în urma căruia a fost arestat la domiciliu. O astfel de măsură este nespecifică dictaturii Ceauşescu. Dizidenţi precum Paul Goma, Virgil Tănase sau Nicu Covaci, solistul formaţiei de rock Phoenix au primit paşapoarte pentru emigrare. La fel se putea face şi cu Mircea Dinescu şi Laszlo Tokes, însă agenţii dubli din DSS aveau misiunea de a-i întărâta în sensul inflamării unei revolte populare în jurul lor. Tokes a creat-o la Timişoara, Dinescu a transmis-o în direct cu talentul său literar către telespectatori în direct la TV.
Ne putem imagina că foştii clienţi ai Securităţii au fost „rechemaţi la posturi” în acest sens în aşa fel încât să participe la spectacolul din 21 şi 22, după acelaşi model al încolonării muncitorilor spre a participa la mitingul din 20 decembrie de la Timişoara. Vechii anchetatori din DSS au avut în 1989 rol de manipulatori ai unor dizidenţi mai puţin cunoscuţi sau urmaşi resentimentari ai celor care au fost deposedaţi de averi în anii 1950. Aceştia au fost grosul celor 1500-2000 de manifestanţi antiregim din 21 şi 22 decembrie dimineaţa, coordonaţi pe echipe de câte un agent CIA local, recrutat din DSS. Nu e nevoie de „turişti sovietici” sau ultra-naţionalişti maghiari pentru asta, aşa cum s-a spus că au fost acei „manifestanţi”. Erau destui resentimentari în România faţă de naţionalizarea din 1950 în aşa fel încât să se ajungă la un astfel de număr.
Pe lângă aceştia au fost ademeniţi hoţii şi alcoolicii, după cum voi arăta în detaliu în următorul subcapitol. Profesioniştii spărgători de vitrine, cu concursul paralizării forţelor de ordine, i-au atras pe cei cu „luare de mână” să fure din magazine. Pe ei i-au vânat apoi agenţii CIA locali şi i-au obligat apo să iasă în stradă şi să strige împotriva regimului. „Drojdierii” au fost păcăliţi cu alcool gratis şi apoi instigaţi să atace armata, după cum s-a întâmplat în cazul UM 01024 din Timişoara , în cazul Rusu Ioan de la Cluj şi mai multor manifestanţi antiregim de la Sibiu . Recunoaştem aici acelaşi model de iniţiere a unor războaie precum cele din Coreea, Vietnam sau Irak iniţiate de SUA, în sub pretextul „eliberării” popoarelor sau vecinilor ţărilor atacate. În România s-a întâmplat la fel, dar la o scară mai mică deoarece nu s-a întrunit masa critică pentru inflamarea unui război civil în toată regula, sau a unia interstatal cu Ungaria sau Iugoslavia. Vom vedea în capitolul 4 cum aceste operaţiuni complexe de manipulare se vor face după 1990 în scopul dezinformării spre a ascunde urmele CIA din tragedia din 1989.
Toate aceste inginerii sociale au avut ca scop manufacturarea imaginii diabolice a lui Ceauşescu, în acord cu planul CIA descris în capitolul precedent. Partea tragică a acestui plan este uneltirea din umbră pentru a produce cât mai multe victime şi de a face acest tablou cât mai realist posibil. În următorul capitol voi descrie în detaliu acest şir de acţiuni tragice care au dus la morţi şi răniţi în tragedia din decembrie 1989.
