Ca mai tot romanul si eu am asteptat discursul presedintelui de aseara asemenea unui meci din finala campionatului mondial de fotbal unde joaca Romania. Probabil ca e printre ultimele pe care le mai poate tine in astfel de conditii de atentie din partea cetatenilor. Am cateva obiectii la anumite fortari de logica pe care presedintele le-a comis in discursul sau de aseara, erori vazute de fapt de toata lumea. Prima dintre ele a fost folosirea tendentioasa a cuvantului „gafa”. Dupa DEX gafa este o „actiune sau vorba nesocotita care poate ofensa pe cineva”. Gafele le fac in special de adolescentii dar si de adultii atunci cand isi pierd luciditatea. Ei bine, repetarea gafei nu mai inseamna gafa ci fie prostie fie gest calificat. Nu ca ar fi Basescu inteligenta intruchipata insa cu legea sanatatii a actionat pe deplin premeditat. Dorind sa se scuze cumva sperand in temperarea protestelor, Basescu a dat intr-un mod parsiv aspect de „gafa” acestei premeditari care, dupa cum se vede, pe termen lung nu i-a iesit.
Ce de-a doua fortare a logicii a fost folosirea contraargumentului fata de noua sa imagine de dictator:
„Un dictator pe care il injuri de dimineata pana seara nu imi pare a fi chiar un dictator”
a spus presedintele. In aceasta propozitie Basescu a restrans conceptul de „dictator” la dictatorul opresiv care isi impusca oponentii ce demonstreaza in strada. Evident, scopul unui astfel de contraargument este acela de a ajunge mai curand la urechile omului simplu care nu stie de alt dictator decat de Ceausescu care a ordonat impuscarea manifestantilor. Este foarte clar ca un astfel de concept este fortat. Daca in Coreea de Nord, Kim Jong-il nu si-a impuscat detractorii asta nu inseamna ca el nu ar fi fost dictator. In aceeasi masura nici Stalin nu a avut protestatari de strada care sa-l conteste. Iata ca pentru conceptul „dictator” nu este suficient faptul de a-ti reprima cu violenta contestatarii. Departe de mine gandul cum ca Stalin si Kim Jong-il nu si-ar fi putut anihila contestatarii prin violenta. Vreau sa spun doar ca intre aceasta forma de dictator clasic ce provoaca genocid si liderul politic iubit si votat de majoritate exista grade de apropiere. Insa Basescu e mai apropiat de mustaciosii tirani ai mijlocului secolului 20 devreme ce majoritatea cetatenilor nu il mai sprijina. E simplu. Asta e definitia dictatorului democratic contemporan specific nu numai fragilei noastre democratii dar chiar si a Americii. George W. Bush a guvernat in ultimii ani fara sustinerea majoritatii cetatenilor intarind sistemul opresiv de control asupra lor pentru a impiedica o eventuala revolta.
Iata ca dupa cum virusii se adapteaza la noile antidoturi se pare ca si noii dictatori se adapteaza democratiei actionand la limita dictaturii clasice. Intimidarea cetatenilor de catre fortele de ordine, ridicarea lor dupa strada fara nici un fel de dovada ca ar fi infaptuit ceva ilegal sunt actiuni care au incalcat legile fundamentale ale statului (vezi art. 35 din Legea jandarmeriei - nr. 550/2004). Faptul ca in zilele urmatoare pe majoritatea posturilor TV diferiti purtatori de cuvant se bateau cu pumnul in piept despre cum apara jandarmeria cetateanul, cum ca nici o lege nu ar fi fost incalcata atesta gradul de implicare a mass-media in acest nou tip de dictatura prin manipulare. Pentru ca aici e mai mult decat manipulare, este prostire pe fata. Acest nou tip de dictatura mizeaza pe necunoasterea cetateanului a acestor legi si insista pe aceasta picatura chinezeasca a indoctrinarii prin mass-media. Spectacolul grotesc al provocatorilor proveniti din randurile fortelor obscure ale sustinerii acestui nou tip de dictatura, imbracati in haine de ultras a fost foarte repede inteles de protestatari si putini au cazut plasa acestei capcane mediatice. Intre timp acei „anarhisti” au disparut ca prin minune dintre protestatari desi, dupa profilul lor asa cum s-a manifestat in Occident stim ca ei sunt cei mai indarjiti si nu se lasa cu una cu doua revenind mereu si mereu la lupta. De ce nu au mai aparut in Piata Universitatii si in zilele urmatoare? Pentru foarte simplul motiv ca cei mai multi protestatari nu au cazut plasa acestei capcane mediatice. Oameni nu s-au lasat pacaliti si cei care au cazut stramb au fost tot autoritatile care s-au procopsit si cu imaginea de provocatori. Iata cum se face dictatura in democratie. Cu PR si cu indoctrinarea prin TV. Lumea isi da seama de lucrurile astea si chiar daca nu e un Ceausescu, Basescu este clar presedintele care s-a apropiat cel mai mult de aceasta imagine. Si nu prea mai are cum sa scape de ea prea curand chiar daca ramane in functie.
„S-a creat impresia falsa ca Presedintele nu-i mai reprezinta pe romani”
a spus presedintele in chiar inceputul discursului. O astfel de fraza pare ca vine de la un om nedormit de mai multe nopti care nu mai gandeste coerent. Nu e greu sa intelegi ca gradul de reprezentativitate nu este o impresie ci o realitate. El nu poate fi corectat in realitate. Daca omul simplu are aceasta „impresie” daca esti domn sau dacaa crezi cat de cat in democratie pleci. Daca omul de rand nu mai are incredere in conducator, conducatorul este ilegitim indiferent daca este impresie, expresie, compresie sau ce-o mai fi. Dar iata ca presedintele nu gandeste dupa aceasta formula naturala a unei democratii autentice. O fi dormit el putin in aceste nopti insa aceasta incoerenta in gandire este asumata de presedinte si are de fapt o logica ceva mai profunda. Ea este o amenintare ceva mai subtila care seamana cu : „daca voi nu ma vreti eu va vreu”. Adica „Aveti voi impresia ca eu nu va mai reprezint insa e fals, eu va reprezint chiar si fara voia voastra”. Iata ca reprezentarea nu mai devine apanajul „romanilor” ci a insusi presedintelui care decide ca ii reprezinta indiferent de ceea ce spun sondajele. Acestea sunt doar o… impresie. Se poate vedea ca in aceasta propozitie exista o amenintare subtila la adresa atat a protestatarilor dar mai ales a celor nedecisi sa iasa in strada: „voi ati creat o «falsa impresie» eu sunt gata sa o contracarez cu mijloacele mele” spune la nivel subliminal presedintele. Cei care protesteaza sunt „falsi” iar ceilalti sunt „adevarati”.
Faptul ca discursul presedintelui s-a intamplat exact cand vremea s-a inrautatit si cand drumurile s-au blocat este o strategie de manipulare cu care presedintele incearca sa salveze ce mai poate salva. Sunt convins ca daca un tunami lovea coasta de est a SUA atunci venea si Basescu cu discursul in aceste 2 saptamani de proteste. Un astfel de discurs este special conceput sa nu fie tinut minte de cei multi speriati acum de furia naturii. Faptul ca discursul a fost ales la 18.15 reflecta intentia de minimizare a protestelor fara precedent in ultimii 20 de ani in Romania. Putem sa ne dam seama ca pozitionarea temei protestelor ca stire de mijloc in ordinea desfasurarii jurnalelor de stiri este o comanda politica jalnica de vreme ce insusi presedintele alege o astfel de ora. Fireste intentia este aceea de manipulare subtila lasand alte stiri sa o ia inainte si ocupand mintea celor care o au ceva mai adormita cu alte detalii.
In aceasta ordine de idei o distorsionare absolut penibila si miseleasca a faptelor s-a regasit intr-unul dintre cele trei raspunsuri la intrebarile ziaristilor de dupa finalul discursului:
„Stiu ca sunt mai multi nemultumiti decat cei din strada. Si ca parte din oameni au pierdut increderea in mine. Daca va uitati pe facebook sunt si mesaje de sustinere”
Perversitatea acestei remarci consta in faptul ca prin modul in care este sustinuta se da impresia ca ar exista doar putin mai multi romani decat cei iesiti in strada. Dupa sondajele de opinie realitatea este ca presedintele se bucura de sustinerea doar a 10 % dintre cetateni desi cred ca sunt „mai multi” cei care il contesta. Fata de cateva mii care au iesit in strada milioanele care stau acasa inseamna undeva sun 1%. Exprimarea lui Basescu creeaza „falsa impresie” (sic) ca ei ar fi pe undeva pe la 2-3 %. O astfel de exprimare nu este neaparat eronata insa este spusa pentru a insela spectatorul, cam in aceeasi maniera in care bancile, de exemplu si-au construit escrocheriile inselandu-si clientii. Motivul unei astfel de distorsionari este ascunderea acestei realitati sociale care anuleaza alura unei societati democratice. Daca democratia inseamna vointa poporului iar poporul inseamna cel putin 50% +1 dintre cetateni este foarte evident ca atunci cand puterea se bazeaza pe mai putin de 50% din sustinere atunci inseamna ca principiul fundamental al democratiei, respectiv majoritatea este incalcat iar societatea seamana mai mult a dictatura. Puterea este sustinuta mai mult de fortele de ordine (adica de arme sau amenintarea lor) si mai putin de cetateni.
Un astfel de anacronism nu e specific doar Romaniei. Asta e simptomul majoritatii democratiilor din intreaga lume. Sunt putini presedintii care termina mandatul (eventual si cel de-al doilea) cu majoritate in sustinerea cetatenilor. Insa in mod cert Basescu a depasit orice limita. Nu cred ca a mai existat vreun presedinte in afara de Ceausescu cu un astfel de procent. E posibil ca insusi Ceausescu sa fi avut un procent de sustinere mai mare in 1989. Asta e ceea ce vrea Basescu sa ascunda. Iata cum amestecul adevarului cu minciuna pana la urma i-au fost specifice intregii sale cariere politice! Iata de ce Basescu este la un milimetru de a fi dictator! Daca Jandarmeria ar fi ascultat ordinele pana la capat si ar fi speriat si mai mult cetatenii prin masuri represive atunci Basescu ar fi fost un dictator clasic. Daca nu ar fi existat riscul de a fi linsat la fel ca si Ceausescu probabil ca ar fi fortat si aceasta posibilitate.
Ce de-a treia astfel de fortare este folosirea tendentioasa a procentului de votanti la alegerile din 2009:
„Peste 80% dintre romani au votat pentru Parlament unicameral si pentru un numar maxim de 300 de parlamentari”
a spus eronat Basescu. Mai intai trebuie precizat ca nu toti romanii au drept de vot. Apoi ca din 18 464 274 alegatori inscrisi s-au prezentat la urne doar 10.483.815 – 56,78%. Chiar daca ar fi fost toti in favoarea referendumului (desi e clar ca au fost si voturi nule si impotriva) tot nu s-ar fi putut scoate 80% dintre romani. Nu vreau sa scot in evidenta faptul ca romanii nu ar fi fost de acord cu intentia referendumului ci faptul ca Basescu cere mila cu trecutul de la anumite forte care ii pregatesc incet debarcarea laudandu-se cu performantele sale din trecut de a strange electorat in numar mare cu discursuri populiste (vezi alegerea uninominala) sau cu lupta impotriva sistemului pe care de fapt il reprezenta cu brio. Apelul sau la intelectualitate este un apel la a crea noi iluzii sclavului si de a-l mai prosti cativa ani. Am spus-o in acest post si o voi repeta si aici: problema acestor proteste nu este doar Basescu si guvernul Boc sau moc ci intreg sistemul ticalosit extins in tot ceea ce inseamna privilegiati sociali care sunt platiti cumva indirect prin orele suplimentare la job, prin stres, prin victimele escrocheriilor bancilor fata de clienti etc. O buna parte din vechea „intelectualitate” antiiliesca este vizata. Aici sunt incluse si anumite ONG-uri obscure care mai mult sau mai putin ocolit papa banii statului pentru a nu-l decredibiliza si a nu-i arata cutumele. Nici protestatarii si nici omul simplu nu mai cred in vrajelile statului de drept catre care s-a visat zeci de ani dar care se dovedeste al naibi de stramb. Problema este mult mai mare decat se arata si ei cam stiu despre ea. Numarul mare de balbe din discursul de aseara mi s-a parut mult mai mare decat cel obisnuit (desi de cativa ani nu i-am mai ascultat discursurile) atesta ca tensiunile din cercul sau de colaboratori intre care au debarcat mai nou si vechii inamici.
Asemenea lui Ceausesu ce promitea marirea alocatiei pentru copii, noul escu a si acordat romanilor sfarsitul crizei. Modul in care a spus-o este realmente ingenios. Pentru a nu parea o promisiune tip Ceusescu Basescu a anuntat sfarsitul crizei. Dar nu oricum ci intr-un mod tendentios de parca toata lumea a vazut cum criza a disparut dintr-o data:
„As spune insa ca suntem acolo unde trebuie pentru ca, in primul rand, datorita eforturilor populatiei, Romania a iesit din recesiune”.
Cum se face totusi ca sfarsitul unei astfel de crize nu este sarbatorit mai fastuos asemenea sfarsitului unui razboi? De ce este anuntata asa mai intr-un colt de gura? Foarte simplu. De fapt criza n-a trecut deloc dupa cum aflam din ceea ce spune mai tarziu:
„Nimic nu va mai fi ca inainte de criza, la terminarea acestei crize”.
Folosirea la viitor a sfarsitului crizei arata de fapt ca de fapt criza inca exista dupa cum fiecare poate vedea. Minciuna, dupa cum s-a vazut in lipsa de entuziasm a enuntului, este insasi anuntarea finalului ei. Si nu atat minciuna in sine conteaza cat ce anume ea acopera, respectiv niste praf in ochi acum ca institutiile de sondare a opiniei publice si altele n-au putut prevedea o astfel de revolta. Apelul la „intelectualitate” si la „societatea civila” este de fapt o promisiune de „marire a alocatiei” pe care si Basescu o propune oricarui doreste sa-l sustina. De aceea „criza s-a terminat”. Revenirea asupra deciziei privind legea sanatatii si repunerea lui Arafat in functie sunt parte ale acestei strategii de zaharel. El e in stare acum sa faca daruri generoase celor care ii pot salva scaunul pentru a le cumpara increderea. Ce bun ar fi un Plesu acum! Ce buna ar fi fost acum o Saftoiu! Ce buna ar fi fost o Pipidi! Regretarea „gafelor” pare cam tardiva. Oricum aplaudacii au mult de lucru. Se scriu „si mesaje de sustinere” in fata avalansei de mesaje dezaprobatoare pentru a spala cat de cat imaginea unei societati aduse in pragul falimentului. Disperarea puterii, folosirea mijloacelor cele mai cinice pentru a ramane in functie este cu adevarat grotesca.
Problema lui Basescu e ca il lasa si presa. Frustrarea cetatenilor este speculata de presa care nu-si poate permite luxul de a pierde audienta grasa in aceste zile. El ii plateste in continuare sa minimalizeze manifestatiile dar totusi omul simplu, chiar daca nu e de acord cu iesirea in strada totusi vrea sa vada ce se intampla. Are in el samburele revoltei globale si nu stiu daca zaharel din acesta pe post de praf in ochi de genul „s-a terminat recesiunea traiasca criza” poate merge. Cu presa insa situatia e un pic diferita. O plati el Basescu the big bucks la presa pentru a filma cele mai proaste unghiuri si cei mai analfabeti cetateni pentru a submina imaginea revoltatilor dar cred ca mai mult platesc corporatiile minutul de reclama (sic!) in timpul revoltei. In ritmul acesta caderea lui Basescu e doar o chestiune de timp. Corporatiile nu-si mai pot permite nemultumirea sclavului iar politicianul trebuie sa inspire incredere pentru ca afacerile sa mearga bine. Asa ca, prin presa, corporatiile il vor convinge in final si pe indecisul din fata televizorului sa se entuziasmeze si sa creada ca pot schimba ceva in societate. Iar protestatarii il urasc mai mult decat pe Boc, care e vazut drept o marioneta slaba. Nici macar sacrificarea lui Boc nu mai reprezinta o solutie. Absenteismul care se prefigureaza la urmatoarele alegeri de asemenea nu poate umple sperantele de mai bine prin alegeri anticipate. Sunt curios sa vad ce vor inventa specialistii manipularii din jurul sau. Dar dupa modul in care evolueaza lucrurile nu vad deloc cum carmaciul poate duce Titanicul la destinatie. Poate ca ar trebui sa lase pe altcineva sa o ia pe o alta ruta ceva mai lipsita de pericole.
January 26, 2012
January 24, 2012
Banc tragico-comic in acord cu spiritul acestor zile
Un medic a iesit la plimbare si a vazut o babuta stand pe o banca fumand o tigara. Medicul i-a spus:
–"E imposibil sa nu observ fericirea de pe chipul dumneavoastra. Care este secretul? “
Ea ii raspunse:
–“ Lucrez mult, nu ma culc pana la 2 noaptea, timp in care lucrez la studii si proiecte, ma trezesc pe la 6 dimineata ca sa ajung la timp la serviciu.
Nu fac sport, nu ma distrez si nici nu am viata sociala. La sfarsit de saptamana lucrez intruna sa-mi termin lucrarile la timp, si daca e sarbatoare, de asemenea, nu iau micul dejun, pranzul si nici cina pentru ca nu am timp.
Sunt mereu stresata din cauza termenelor de predare a documentatiilor, sarcinilor si a meeting-urilor cu sefii de la alte compartimente care vor sa le prezint lucrarile si vin cu tot felul de observatii mai mult sau mai putin pertinente..”
Medicul i-a raspuns:
–“E extraordinar! Nu pot sa cred. Ce varsta aveti??”
– „34”, ii raspunse babuta
–"E imposibil sa nu observ fericirea de pe chipul dumneavoastra. Care este secretul? “
Ea ii raspunse:
–“ Lucrez mult, nu ma culc pana la 2 noaptea, timp in care lucrez la studii si proiecte, ma trezesc pe la 6 dimineata ca sa ajung la timp la serviciu.
Nu fac sport, nu ma distrez si nici nu am viata sociala. La sfarsit de saptamana lucrez intruna sa-mi termin lucrarile la timp, si daca e sarbatoare, de asemenea, nu iau micul dejun, pranzul si nici cina pentru ca nu am timp.
Sunt mereu stresata din cauza termenelor de predare a documentatiilor, sarcinilor si a meeting-urilor cu sefii de la alte compartimente care vor sa le prezint lucrarile si vin cu tot felul de observatii mai mult sau mai putin pertinente..”
Medicul i-a raspuns:
–“E extraordinar! Nu pot sa cred. Ce varsta aveti??”
– „34”, ii raspunse babuta
January 22, 2012
De ce tace Basescu?
Dupa ce a provocat scanteia revoltelor care e foarte probabil sa ii aduca mai repede sfarsitul mandatului iata ca Basescu a luat vacanta. Nu mai e de gasit desi forfota de la Cotroceni parca se aude si in mijlocul protestatarilor. Se asteapta cateva vorbe de la presedinte mai mult decat de la papa dupa inscaunare. Dar el tace. De ce tace Basescu? Sunt doua motive. Primul tine de imaginea personala iar celalalt de presiunea din partea aliatilor.
In primul caz eu cred ca presedintele tace pentru ca vrea sa vada cum vor evolua protestele. Este caracteristic pentru modul lui de lucru. Daca ele iau amploare el va ridica palaria ca un erou spunand ca nu se cramponeaza de putere si ca a venit sa serveasca democratic si ca a asteptat sa se manifeste majoritatea, ca la inceputul protestelor era doar o minoritate, ca respecta, iubeste si chiar se inchina (sic!) la vointa poporului, bla, bla bla. Ca a gresit cand l-a demis pe Arafat, ca stresul, ca criza mondiala, capra, lantul etc… Daca protestele vor deveni banalitate si lumea se va plictisi de ele (vad ca posturile TV se intrec in a oferi interviuri in preponderenta cu analfabeti si someri) va iesi cu un ras hahait zicand ca orice are dreptul la proteste dar ca ele nu au reprezentat majoritatea, drept pentru care nu a demisionat. Va demite seful jandarmeriei care a savarsit abuzurile din aceste zile si pe politicienii care i-au facut ciumpalaci, nevrotici, viermi etc. pe protestatari. Parca il si aud zicand: „acesti oameni n-au inteles nimic din lupta mea cu mafia, din votul uninominal” bla, bla bla.
Cele doua atitudini se contrazic total iar daca face o declaratie acum si ulterior lucrurile evolueaza inspre directia opusa atunci va cadea prost. Evident ca daca iese acum cu una dintre cele doua variante compromite pe cealalta. Desi este un oportunist si nu un om consistent, Basescu are un oarecare simt al coerentei in asa fel incat nu vrea sa isi compromita credibilitatea cu ramasitele celeilalte. Daca protestele vor lua amploare atunci el nu va mai putea iesi cat de cat onorabil din scena, riscand sa fie primul presedinte demis in perioada postdecembrista si cel mai aproape de a fi linsat ca si Ceausescu in 1989. In acest caz toata familia lui va trebui sa se ascunda de ochii publici macar o perioada suportand corvoada de a avea membru un presedinte care a dus Romania probabil cel mai aproape de dictatura dintre ceilalti 2. Vorbim aici de imaginea sa care se apropie destul de mult cu cea a lui Nixon, a liderilor dubiosi din tarile semidemocratice si a dictatorilor in toata regula. E cam greu sa iesi dintr-un asemenea stigmat. El risca faptul ca insisi nepotii sai sa isi doreasca un nume ceva mai frumos. E cam clar ca lumina zilei ca prietenii se vor duce naibi si la batranete singurele consolari vor fi vechiul sau tovaras Iliescu si, probabil, cu catelul. Asa s-a intampla in SUA unde dupa ce intre Clinton si Bush cel batran au existat tensiuni in campania electorala din 1992 totusi odata ce au iesit ambii de pe scena si, mai ales dupa ispravile lui Bush cel tanar intre cele doua clanuri s-a format o stransa legatura. S-a cam dus naibi respectul din partea coomunitatii si lumea intreaba despre cladirea 7 cand ies ei in public sa vorbeasca. O adevarata corvoada viata de fost presedinte. Asemenea marginalilor fie ei bolnavi, saraci, drogati etc. si expresedintii nu au o viata prea usoara in zilele noastre. Mai toti au cate o ceva de ascuns. Pana si un Reagan, unul dintre cei mai respectati si iubiti presedinti ai SUA s-a vazut tarat pe la tribunal pentru declaratii in dosarul ostatecilor… De aceea, dupa spusele lui W, Clinton a ajuns un membru al familiei, hanging around pe langa casa Bush. Asa ca o batranete de jucat remi cu Iliescu protejati de agentii secreti de furia multimii nu prea i-ar surade.
Iata ca modul in care iese din scena nu e tocmai de neglijat. Probabil ca acum il intelege pe Emil Constantinescu care s-a retras la timp dupa criza sociala de la sfarsitul anilor ‚90. I-a ramas totusi reputatia de presedinte slab insa finut. E mare lucru. Ca poti sa-ti administrezi gresit bunurile e iertabil si de inteles. Dar ca nu ai onoare, demnitate si, mai ales ca nu esti „un domn”, nu prea. A cazut el Emil in fund mai rau ca un copil de 3 ani incercand sa suteze intr-o minge insa greutatea sa pare sa fi stat mai mult la ultimul etaj si nu la mijloc asa cum e cazul lui Basescu. Degeaba danseaza Basescu pe masa, degeaba se baga la o miuta in curtea scolii sau o bere pe litoral dupa cum degeaba si un G. W. Bush s-a imbracat in comandor dand impresia ca piloteaza un avion US Army. Imaginea de tantalau care nu nimereste usa la iesire tot i-a ramas in ciuda filmelor si a biografiei scrise de scriitori platiti pentru a i-o reface. Daca lui Basescu ii va ramane imaginea de ciuflingar cu alura de dictator nu-i deloc convenabil. Pana si Iliescu a stiut sa manipuleze mai bine societatea si sa dea impresia de bunicuta. O bunicuta un pic isterica ce tresare la unele cuvinte rusesti, o bunicuta care a avut o perioada de „plecare de acasa” in tinerete, e adevarat, dar totusi o bunicuta. Multi zic ca, in ciuda saraciei din primii ani de dupa revolutie totusi democratia a fost deplina (majoritatea fiindu-i sustinatori). Iliescu nu s-a cramponat parca atata de putere, a refuzat un al treilea mandat si a zambit cat de cat credibil cand a pierdut alegerile in 1996 felicitandu-se pentru ca a reusit sa implementeze schimbul amiabil de putere. Daca Basescu se comporta ca un machit scotand pistolul sa-si apere femeia acum pe final de mandat asta nu-i de-a buna.
Basescu are mari sanse sa ramana in istoria Romaniei ca presedintele care le-a produs romanilor lehamitea fata de democratia reprezentativa. Asta nu e neaparat vina lui. Trendul democratiei directe e in toata lumea. Incepand din Antichitate puterea este din ce in ce mai fragmentata si mai cedata poporului. Scurtele regresii dictatoriale ale secolului 20 sunt totusi exceptii care par sa se orienteze dupa cursul istoriei. Acceptand sectorul privat, practic guvernul din China cedeaza patronilor cate ceva din puterea concentrata in partid. In SUA entuziasmul popular fata de democratia clasica reprezentativa a fost surescitat de scoaterea pe tapet a unui negru pe care cetatenii l-au indragit la inceput dar pe care mai nou il cam indracesc. S-a incercat si o alta extravaganta: prima femeie presedinte din istoria SUA care in momentele cheie a stiut bla bla bla desi se cam pare ca lehamitea fata de politica e mai mare decat dragostea pentru inteleapta Hillary Clinton …
Sunt convins de faptul ca in acest moment Basescu nu isi negociaza neaparat soarta ci insasi imaginea sistemului pe care il reprezinta: capitalismul salbatic cu miliardari facuti in cativa ani pe baza speculatiilor preturilor imobiliarelor, a diferitelor matrapazlacuri si tepe date statului cu acordul fin si parsiv al conducatorilor sai. Bancile au putut dubla si chiar tripla ratele convenite initial cu clientii lor incalcand astfel principiul juridic al contractului punand in spatele clientului obligtii pe care acesta nu le-a stiut si la care nu a consimtit. Joburile au devenit extrem de stresante inclusiv in sectorul de stat iar starea mintala a cetatenilor a inceput sa se inrautateasca. Etc. etc. etc. Nu e deloc de mirare ca in piata se striga „Niciodata nu vom fi/colonie FMI” sau „Jos sclavia salariala” Sustinatorii lui Basescu au ajuns minoritari desi multi, printre care si eu (desi mai mult impotriva tiranilor parlamentari) l-am sustinut in 2007. Cei care il sustin acum sunt paradoxal insisi mogulii pe care ii detesta odinioara. Protestatarii au intentii diferite. Unii vor democratie directa, altii vor venirea regelui, altii un guvern neolegionar, altii sa aiba voie sa se bata pe stadioane, altii alegeri anticipate si venirea noului PP la guvernare. Cert este ca protestatarii nu mai sustin partidele si politicienii de pana acum ceea ce cam incurca afacerile, contractele si intelegerile unora intre care se afla si moguli. Foarte multi sunt dezorientati insa experienta lui Columbeanu si Orban in Piata in care au fost huiduiti si aproape linsati rejudeca relatiile dintre vechile razboaie transformate in aceste zile in aliante.
Daca protestele din Piata Universitatii îl dau jos e de rau pentru cei aflati la fraiele capitalismului salbatic. În cel mai bun caz daca noul PP va castiga eventualele alegeri anticipate va dura mult timp pana sa se lase corupti si acestia. Într-un alt caz daca clasa politica dispare, daca se va implementa o democratie directa asa cum vor intelectualii din Piata, adica daca se vor vota proiecte si nu oameni care promit si nu se tin de promisiuni atunci însusi capitalismul salbatic al televiziunilor si corporatiilor are sa aiba de pierdut. „Nu mai vrem guverne/conduse de concerne” e un slogan care le taie macaroana si lui Basescu si lui Voiculescu deopotriva. Cum se face ca dupa ce i-a facut cu ou si cu otet în trecut mogulii acum parca au intrat în pamant în loc sa se razbune un pic pe marinar? Nu scoate unul o vorba. De ce? Sa fie ei niste filosofi? Hahaha! Sa fie ei niste sfinti pe pamant? Deja rad cu lacrimi. Ce si-ar mai da ei drumul la razbunare dulce razbunare însa de fapt au enorm de pierdut daca sclavul nu sta cuminte în banca lui si îsi face treaba. Daca as fi mogul nu as avea curaj sa-mi amenint acum angajatii înfierbantati sa fie mai productivi. Daca as fi banca nu as avea curaj sa sun restantierii în zilele astea si sa îi amenint cu executarea silita. În ambele cazuri avantaj sclav - dezavantaj patron care nu mai scoate atata profit.
Daca sclavii Romaniei vor obtine mai multe drepturi toti oligarhii vor avea de pierdut nu numai Basecu si claca lui. Daca revolutia reuseste atunci nici Voiculescu nu va putea sa mai tina angajatii într-un regim de munca infernal din care sa scoata suficient profit pentru a plati apoi showurile de la televiziunile sale. Acest show tine sclavul aproape de TV gura casca al a primi pe gat reclame si nevoi în plus de consum. Televizorul cu reclamele sale care îi supraexcita sistemul psihodinamic îl face pe sclav sa consume. Consumand el are si nevoie de bani pentru a cumpara, ceea ce îl face sclav si mai tare dorind fie un job mai greu fie una alt job pe langa cel existent pentru nevoia de bani în plus.. În ograda cui? A oligarhilor. Intre care intra si mogulii trusturilor de presa. De aceea nu se spune nimic la TV despre intelectualii remarcabili care se afla zilele astea în piata - poeti, filosofi, eseisti, artisti etc. din noua generatie care concep un nou tip de societate si un nou tip de relatie patron-angajat. Libertatea ingineriilor sociale si a manipularii cu ajutorul mass-media în favoarea proiectelor dubioase care produc scindare sociala (vezi Rosia Montana) nu va mai fi aceeasi ca pana acum în viziunea acestor oameni.
De aceea Pietei Universitatii i se face imaginea unei adunaturi de ultrasi de galerie cu drogati si boschetari. Se vede de la o posta ca presa nu vede cu ochi buni nici noile idei idei despre democratia directa lansate prin manifeste si nici ideile extremiste lansate de unele grupuri. Desi pe termen scurt televiziunile au audiente record odata cu protestele totusi ele se afla în aceasta dilema a termenului lung care le taie încet si sigur creanga de sub picioare. Daca evenimentele vor evolua catre un scenariu postbasescian dramatic, cu iesiri în strada a celor cu intentii diferite care se vad în însasi diversitatea Pietei atunci vor fi tulburari sociale nefavorabile pentru modul în care s-au facut afacerile pana acum. Fie capitalismul manipularii prin marketing politic si comercial nu va mai fi atat de feroce ca pana acum fie lupta grupurilor care se vor razboi între ele pentru putere va duce la tulburari sociale cel putin la fel de serioase ca în aceste zile.
Iata ca angrenajul e extrem de complicat. Iata cum Basescu de fapt nu-si poate parasi postul asa dintr-o data. El trebuie sa faca si curatenie in urma. El trebuie sa dea impresia ca traim in liberate si democratie iar ca abuzurile din primele zile ale protestelor sau cele de dinainte de inceperea lor sunt niste accidente. Poate ca si-ar dori sa plece acum insa mogulii il ameninta cu campanii de presa nimicitoare daca ii lasa pe toti sa se scufunde.. Insa chiar si asa, tacerea asta a lui, cu cat se prelungeste cu atat seamana mai mult cu tacerea lui Hitler de dupa prima infrangere majora din Rusia in 1942.
In primul caz eu cred ca presedintele tace pentru ca vrea sa vada cum vor evolua protestele. Este caracteristic pentru modul lui de lucru. Daca ele iau amploare el va ridica palaria ca un erou spunand ca nu se cramponeaza de putere si ca a venit sa serveasca democratic si ca a asteptat sa se manifeste majoritatea, ca la inceputul protestelor era doar o minoritate, ca respecta, iubeste si chiar se inchina (sic!) la vointa poporului, bla, bla bla. Ca a gresit cand l-a demis pe Arafat, ca stresul, ca criza mondiala, capra, lantul etc… Daca protestele vor deveni banalitate si lumea se va plictisi de ele (vad ca posturile TV se intrec in a oferi interviuri in preponderenta cu analfabeti si someri) va iesi cu un ras hahait zicand ca orice are dreptul la proteste dar ca ele nu au reprezentat majoritatea, drept pentru care nu a demisionat. Va demite seful jandarmeriei care a savarsit abuzurile din aceste zile si pe politicienii care i-au facut ciumpalaci, nevrotici, viermi etc. pe protestatari. Parca il si aud zicand: „acesti oameni n-au inteles nimic din lupta mea cu mafia, din votul uninominal” bla, bla bla.
Cele doua atitudini se contrazic total iar daca face o declaratie acum si ulterior lucrurile evolueaza inspre directia opusa atunci va cadea prost. Evident ca daca iese acum cu una dintre cele doua variante compromite pe cealalta. Desi este un oportunist si nu un om consistent, Basescu are un oarecare simt al coerentei in asa fel incat nu vrea sa isi compromita credibilitatea cu ramasitele celeilalte. Daca protestele vor lua amploare atunci el nu va mai putea iesi cat de cat onorabil din scena, riscand sa fie primul presedinte demis in perioada postdecembrista si cel mai aproape de a fi linsat ca si Ceausescu in 1989. In acest caz toata familia lui va trebui sa se ascunda de ochii publici macar o perioada suportand corvoada de a avea membru un presedinte care a dus Romania probabil cel mai aproape de dictatura dintre ceilalti 2. Vorbim aici de imaginea sa care se apropie destul de mult cu cea a lui Nixon, a liderilor dubiosi din tarile semidemocratice si a dictatorilor in toata regula. E cam greu sa iesi dintr-un asemenea stigmat. El risca faptul ca insisi nepotii sai sa isi doreasca un nume ceva mai frumos. E cam clar ca lumina zilei ca prietenii se vor duce naibi si la batranete singurele consolari vor fi vechiul sau tovaras Iliescu si, probabil, cu catelul. Asa s-a intampla in SUA unde dupa ce intre Clinton si Bush cel batran au existat tensiuni in campania electorala din 1992 totusi odata ce au iesit ambii de pe scena si, mai ales dupa ispravile lui Bush cel tanar intre cele doua clanuri s-a format o stransa legatura. S-a cam dus naibi respectul din partea coomunitatii si lumea intreaba despre cladirea 7 cand ies ei in public sa vorbeasca. O adevarata corvoada viata de fost presedinte. Asemenea marginalilor fie ei bolnavi, saraci, drogati etc. si expresedintii nu au o viata prea usoara in zilele noastre. Mai toti au cate o ceva de ascuns. Pana si un Reagan, unul dintre cei mai respectati si iubiti presedinti ai SUA s-a vazut tarat pe la tribunal pentru declaratii in dosarul ostatecilor… De aceea, dupa spusele lui W, Clinton a ajuns un membru al familiei, hanging around pe langa casa Bush. Asa ca o batranete de jucat remi cu Iliescu protejati de agentii secreti de furia multimii nu prea i-ar surade.
Iata ca modul in care iese din scena nu e tocmai de neglijat. Probabil ca acum il intelege pe Emil Constantinescu care s-a retras la timp dupa criza sociala de la sfarsitul anilor ‚90. I-a ramas totusi reputatia de presedinte slab insa finut. E mare lucru. Ca poti sa-ti administrezi gresit bunurile e iertabil si de inteles. Dar ca nu ai onoare, demnitate si, mai ales ca nu esti „un domn”, nu prea. A cazut el Emil in fund mai rau ca un copil de 3 ani incercand sa suteze intr-o minge insa greutatea sa pare sa fi stat mai mult la ultimul etaj si nu la mijloc asa cum e cazul lui Basescu. Degeaba danseaza Basescu pe masa, degeaba se baga la o miuta in curtea scolii sau o bere pe litoral dupa cum degeaba si un G. W. Bush s-a imbracat in comandor dand impresia ca piloteaza un avion US Army. Imaginea de tantalau care nu nimereste usa la iesire tot i-a ramas in ciuda filmelor si a biografiei scrise de scriitori platiti pentru a i-o reface. Daca lui Basescu ii va ramane imaginea de ciuflingar cu alura de dictator nu-i deloc convenabil. Pana si Iliescu a stiut sa manipuleze mai bine societatea si sa dea impresia de bunicuta. O bunicuta un pic isterica ce tresare la unele cuvinte rusesti, o bunicuta care a avut o perioada de „plecare de acasa” in tinerete, e adevarat, dar totusi o bunicuta. Multi zic ca, in ciuda saraciei din primii ani de dupa revolutie totusi democratia a fost deplina (majoritatea fiindu-i sustinatori). Iliescu nu s-a cramponat parca atata de putere, a refuzat un al treilea mandat si a zambit cat de cat credibil cand a pierdut alegerile in 1996 felicitandu-se pentru ca a reusit sa implementeze schimbul amiabil de putere. Daca Basescu se comporta ca un machit scotand pistolul sa-si apere femeia acum pe final de mandat asta nu-i de-a buna.
Basescu are mari sanse sa ramana in istoria Romaniei ca presedintele care le-a produs romanilor lehamitea fata de democratia reprezentativa. Asta nu e neaparat vina lui. Trendul democratiei directe e in toata lumea. Incepand din Antichitate puterea este din ce in ce mai fragmentata si mai cedata poporului. Scurtele regresii dictatoriale ale secolului 20 sunt totusi exceptii care par sa se orienteze dupa cursul istoriei. Acceptand sectorul privat, practic guvernul din China cedeaza patronilor cate ceva din puterea concentrata in partid. In SUA entuziasmul popular fata de democratia clasica reprezentativa a fost surescitat de scoaterea pe tapet a unui negru pe care cetatenii l-au indragit la inceput dar pe care mai nou il cam indracesc. S-a incercat si o alta extravaganta: prima femeie presedinte din istoria SUA care in momentele cheie a stiut bla bla bla desi se cam pare ca lehamitea fata de politica e mai mare decat dragostea pentru inteleapta Hillary Clinton …
Sunt convins de faptul ca in acest moment Basescu nu isi negociaza neaparat soarta ci insasi imaginea sistemului pe care il reprezinta: capitalismul salbatic cu miliardari facuti in cativa ani pe baza speculatiilor preturilor imobiliarelor, a diferitelor matrapazlacuri si tepe date statului cu acordul fin si parsiv al conducatorilor sai. Bancile au putut dubla si chiar tripla ratele convenite initial cu clientii lor incalcand astfel principiul juridic al contractului punand in spatele clientului obligtii pe care acesta nu le-a stiut si la care nu a consimtit. Joburile au devenit extrem de stresante inclusiv in sectorul de stat iar starea mintala a cetatenilor a inceput sa se inrautateasca. Etc. etc. etc. Nu e deloc de mirare ca in piata se striga „Niciodata nu vom fi/colonie FMI” sau „Jos sclavia salariala” Sustinatorii lui Basescu au ajuns minoritari desi multi, printre care si eu (desi mai mult impotriva tiranilor parlamentari) l-am sustinut in 2007. Cei care il sustin acum sunt paradoxal insisi mogulii pe care ii detesta odinioara. Protestatarii au intentii diferite. Unii vor democratie directa, altii vor venirea regelui, altii un guvern neolegionar, altii sa aiba voie sa se bata pe stadioane, altii alegeri anticipate si venirea noului PP la guvernare. Cert este ca protestatarii nu mai sustin partidele si politicienii de pana acum ceea ce cam incurca afacerile, contractele si intelegerile unora intre care se afla si moguli. Foarte multi sunt dezorientati insa experienta lui Columbeanu si Orban in Piata in care au fost huiduiti si aproape linsati rejudeca relatiile dintre vechile razboaie transformate in aceste zile in aliante.
Daca protestele din Piata Universitatii îl dau jos e de rau pentru cei aflati la fraiele capitalismului salbatic. În cel mai bun caz daca noul PP va castiga eventualele alegeri anticipate va dura mult timp pana sa se lase corupti si acestia. Într-un alt caz daca clasa politica dispare, daca se va implementa o democratie directa asa cum vor intelectualii din Piata, adica daca se vor vota proiecte si nu oameni care promit si nu se tin de promisiuni atunci însusi capitalismul salbatic al televiziunilor si corporatiilor are sa aiba de pierdut. „Nu mai vrem guverne/conduse de concerne” e un slogan care le taie macaroana si lui Basescu si lui Voiculescu deopotriva. Cum se face ca dupa ce i-a facut cu ou si cu otet în trecut mogulii acum parca au intrat în pamant în loc sa se razbune un pic pe marinar? Nu scoate unul o vorba. De ce? Sa fie ei niste filosofi? Hahaha! Sa fie ei niste sfinti pe pamant? Deja rad cu lacrimi. Ce si-ar mai da ei drumul la razbunare dulce razbunare însa de fapt au enorm de pierdut daca sclavul nu sta cuminte în banca lui si îsi face treaba. Daca as fi mogul nu as avea curaj sa-mi amenint acum angajatii înfierbantati sa fie mai productivi. Daca as fi banca nu as avea curaj sa sun restantierii în zilele astea si sa îi amenint cu executarea silita. În ambele cazuri avantaj sclav - dezavantaj patron care nu mai scoate atata profit.
Daca sclavii Romaniei vor obtine mai multe drepturi toti oligarhii vor avea de pierdut nu numai Basecu si claca lui. Daca revolutia reuseste atunci nici Voiculescu nu va putea sa mai tina angajatii într-un regim de munca infernal din care sa scoata suficient profit pentru a plati apoi showurile de la televiziunile sale. Acest show tine sclavul aproape de TV gura casca al a primi pe gat reclame si nevoi în plus de consum. Televizorul cu reclamele sale care îi supraexcita sistemul psihodinamic îl face pe sclav sa consume. Consumand el are si nevoie de bani pentru a cumpara, ceea ce îl face sclav si mai tare dorind fie un job mai greu fie una alt job pe langa cel existent pentru nevoia de bani în plus.. În ograda cui? A oligarhilor. Intre care intra si mogulii trusturilor de presa. De aceea nu se spune nimic la TV despre intelectualii remarcabili care se afla zilele astea în piata - poeti, filosofi, eseisti, artisti etc. din noua generatie care concep un nou tip de societate si un nou tip de relatie patron-angajat. Libertatea ingineriilor sociale si a manipularii cu ajutorul mass-media în favoarea proiectelor dubioase care produc scindare sociala (vezi Rosia Montana) nu va mai fi aceeasi ca pana acum în viziunea acestor oameni.
De aceea Pietei Universitatii i se face imaginea unei adunaturi de ultrasi de galerie cu drogati si boschetari. Se vede de la o posta ca presa nu vede cu ochi buni nici noile idei idei despre democratia directa lansate prin manifeste si nici ideile extremiste lansate de unele grupuri. Desi pe termen scurt televiziunile au audiente record odata cu protestele totusi ele se afla în aceasta dilema a termenului lung care le taie încet si sigur creanga de sub picioare. Daca evenimentele vor evolua catre un scenariu postbasescian dramatic, cu iesiri în strada a celor cu intentii diferite care se vad în însasi diversitatea Pietei atunci vor fi tulburari sociale nefavorabile pentru modul în care s-au facut afacerile pana acum. Fie capitalismul manipularii prin marketing politic si comercial nu va mai fi atat de feroce ca pana acum fie lupta grupurilor care se vor razboi între ele pentru putere va duce la tulburari sociale cel putin la fel de serioase ca în aceste zile.
Iata ca angrenajul e extrem de complicat. Iata cum Basescu de fapt nu-si poate parasi postul asa dintr-o data. El trebuie sa faca si curatenie in urma. El trebuie sa dea impresia ca traim in liberate si democratie iar ca abuzurile din primele zile ale protestelor sau cele de dinainte de inceperea lor sunt niste accidente. Poate ca si-ar dori sa plece acum insa mogulii il ameninta cu campanii de presa nimicitoare daca ii lasa pe toti sa se scufunde.. Insa chiar si asa, tacerea asta a lui, cu cat se prelungeste cu atat seamana mai mult cu tacerea lui Hitler de dupa prima infrangere majora din Rusia in 1942.
January 21, 2012
Protestul tacut al batistelor albe
Dupa cum se vede pentru localnici astazi a nins aproape toata ziua in Bucureşti si se pare ca nu va sta prea curand. Ieri a plouat sporadic si numarul manifestantilor din Piata a fost ceva mai mic. In conditiile in care vremea se inrautateşte si in conditiile in care probabil, la fel ca in '90, Piata Universitatii va fi mai devreme sau mai tarziu evacuata totuşi protestele s-ar putea prelungi in mod tacut.
Uite ce propune Vasile Ernu:
"Insa putem face ceva… Ce-ar fi, imi spune prietenul meu din departare, daca vom incepe sa purtam panglici sau batiste albe? Sa le purtam la rever sau la piept, la gat sau pe mana? Toate albe. Sa le punem la geamuri şi la maşini, la uşi şi la porti. Ca de sarbatori, insa in alb. Dar nişte sarbatori protestatare. La inceput vom fi 5000, dupa care 15 000, dupa care 100.000 şi dupa care 1 milion. Vom fi multi, tot mai multi.. In Piata nu poate ieşi oricine insa acest gest il poate face orice revoltat, nemultumit fata de ei, cei care ne guverneaza. La inceput ne va fi jena, ne va fi teama, dupa care cand eu ma voi intalni cu tine ne vom recunoaşte. La inceput vom fi putini, dupa care se vor solidariza şi vor prinde curajul tot mai multi. Treptat, treptat de la mine la tine, de la vecin la vecin, de la protestatar la jandarm tot mai multi vor purta panglici albe."
Uite ce propune Vasile Ernu:
"Insa putem face ceva… Ce-ar fi, imi spune prietenul meu din departare, daca vom incepe sa purtam panglici sau batiste albe? Sa le purtam la rever sau la piept, la gat sau pe mana? Toate albe. Sa le punem la geamuri şi la maşini, la uşi şi la porti. Ca de sarbatori, insa in alb. Dar nişte sarbatori protestatare. La inceput vom fi 5000, dupa care 15 000, dupa care 100.000 şi dupa care 1 milion. Vom fi multi, tot mai multi.. In Piata nu poate ieşi oricine insa acest gest il poate face orice revoltat, nemultumit fata de ei, cei care ne guverneaza. La inceput ne va fi jena, ne va fi teama, dupa care cand eu ma voi intalni cu tine ne vom recunoaşte. La inceput vom fi putini, dupa care se vor solidariza şi vor prinde curajul tot mai multi. Treptat, treptat de la mine la tine, de la vecin la vecin, de la protestatar la jandarm tot mai multi vor purta panglici albe."
January 18, 2012
Cine sunt nevroticii?
Ceausescu ii numea pe revolutionarii din 1989 de la Timisoara huligani. Iliescu ii numea pe protestatarii din prima Pata Universitatii golani. Mai nou, marii tismaneni anticomunisti au gasit un nou termen: „nevrotici”. Ma rog, au mai fost si alti termeni, cum ar fi „viermi”, „ciumpalaci” si altii. Iata ca similaritatile intre cele trei fenomene sunt cam izbitoare. Cel de „viermi” in special ma trimite cu gandul la Elena…
Dupa cum sistemul politienesc s-a camuflat ceva mai eficient in spatele aparentelor democratice la fel s-a intamplat si cu acest nou simbol: „nevroticii”. As vrea sa analizez un pic termenul tinand cont si de antepenultimul articol publicat aici. Cand a fost lansat termenul, nevroza se referea in special la anumite boli pe care unii pacienti, in special paciente, le imitau undeva la nivel inconstient. Ei nu erau propriuzis bolnavi de acele boli pe care le simulau insa imitatia era destul de reusita si, paradoxal, nevroticul insusi nu-si putea da seama de acest lucru. Mai tarziu aceasta tulburare psihica s-a numit „nevroza isterica”. Cele mai frecvente astfel de boli imitate erau „epilepsia” – imitata prin „marea criza isterica”, lesinurile controlate, paraliziile si diferite boli neurologice care erau imitate prin „catalepsiile isterice”. Ulterior a iesit la iveala o alta tulburare psihica foarte asemanatoare cu prima, respectiv ceea ce s-a numit „nevroza obsesionala” care se manifesta in principal fie prin ritualuri prelungite de verificare, fie prin idei recurente compulsive pe care subiectul de fapt nu le accepta moral dar care ii vin puternic si involuntar in minte sau prin ipocondrie maxima. In sfarsit o a treia forma de nevroza a fost cea fobica numita si anxioasa. Ea se manifesta prin frici teribile fata de obiecte, situatii sau evenimente total sau aproape total inofensive (spre deosebire de fricile fata de elemente periculoase care intra in alta categorie). Cam pe aici se situeaza, in mare nevroza.
Din pacate termenul a fost corupt atat in Occident cat si, mai ales, in tarile fostului bloc comunist de catre limbajul comun. In blocul comunist s-au adaugat forme noi dar diferite ca exprimare simptomatologica cum ar fi, de exemplu, asanumita „nevroza astenica” ce este de fapt stresul (re)inhibat specific relatiilor interumane din spatiul totalitarist comunist. Fie din imposibilitatea de clasificare, fie din necunoasterea diversitatii fenomenului psihopatologic, termenul nevroza s-a extins in mod ciudat in limbajul comun catre intregul spectru de tulburari psihice fara deliruri si halucinatii (care sunt psihoze). Asta s-a intamplat si in Occident si in blocul comunist. De exemplu el s-a extins catre comportamentele agresive, antisociale, sau rapid oscilante intre tristete si veselie. Exista lucruri comune intre ele intr-adevar insa deosebirile sunt si mai mari ceea ce a implicat clasificarile lor in clase diferite.
In wikipedia (romania) se spune : "Nevroza, potrivit conceptiilor contemporane, se determina ca o boala, conditionata de situatia conflictuala… (continuarea aici ) . Dar la descrierea tulburarii vedem o multime de referiri la Pavlov ceea ce ne cam spune despre autorii articolului si despre "contemporaneitatea" acestor conceptii. Daca nevroza isterica este descrisa cat de cat, observam ca cea anxioasa (sau fobica) este amestecata cu cea obsesionala numita aici impropriu pentru insasi limba romana "nevroza obsesiva”. Apoi, folosirea termenului „boala” pentru tulburarile psihice este specific psihiatriei totalitariste, psihiatria occidentala renuntand la acest termen in favoarea celui mai uman, firesc si normal „tulburare psihica”. Poate parea putin insa acest termen nu are alura spitaliceasca. Dupa evenimentele antipishiatrice din anii 1960 Occidentul a inteles ca „tulburarea psihica” este o stare normala si nu o boala. Psihicul este facut pentru a fi tulburat pana la un anumit nivel. Nu poti spitaliza un om normal. Reflexele institutional psihiatrice ale ramasitelor totalitariste din democratia occidentala de dinainte de 1960 au fost potolite de aceasta schimbare terminologica ce in fapt reflecta o anumita emancipare politica a spiritului occidental. Practic termenul „tulburare psihica” s-a intalnit cu ceea ce grecii numeau in antichitate temperament cu cele ale sale 4 forme generale: coleric, sangvinic, flegmatic si melancolic. Aceste forme rudimentare de psihopatologie practic se regasesc in ceea ce se cheama „Tulburari de personalitate”. Nu vreau sa intru in detalii prea lungi (am scris mai detaliat despre subiect in lucrarea mea „Dinamica psihologiei abisale” ). Vreau doar sa subliniez ca ne putem da seama ca „specialistii” consultati de wikipedia Romania pentru un astfel de articol sunt niste psihiatrii scoliti mai putin prin Occident…
Din aceasta cauza cea mai competenta clasificare a tulburarilor psihice DSM (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders) in ultima editie (a IV-a) a scos practic din paginile sale termenul „nevroza”. El poate fi deja considerat o ruina desi in jargonul neoficial al psihiatrilor inca se foloseste si se va mai folosi. Principalul motiv este coruperea lui in special de limbajul comun prin regretabila lipsa de apetenta a omului simplu pentru cunoasterea diversitatii comportamentelor psihopatologice. Celalalt motiv este fonetica sa ce trimite la fiziologic. Psihanaliza a aratat inca de la inceputurile sale ca acesti isterici, obsesionali si fobici nu au probleme neurofiziologice in simptomele sale ci unele pur psihice. Adica ele nu tin de hardul ci de softul mintii. Desi in editia a III-a din DSM termenul “nevroza” inca exista, totusi intre timp APA (American Psychiatric Association) s-a convins ca in loc sa se ocupe cu dezbateri relativ la generalizari de simptome mai bine le clasifica dupa manifestarile exterioare ca „dispozitie”, „agresivitate”, „somatoforme” etc.
Nu vreau sa insist mai mult pe subiect, vreau doar sa arat si sa dezavuez mania amatorist psihiatrica a politicienilor, ziaristilor si a multor (poate mult prea multor) oameni simpli. Desi s-a abandonat intre timp, dupa cum se vede, totusi in psihopatologia profesionista de pana la DSM IV occidentala termenul „nevroza” a ramas cu sensul lui originar, respectiv obsesionalitate, fobie/anxietate si isterie. De aceea atunci cand il folosesc, acesti paraziti social ar trebui sa aiba decenta de a-l folosi corect. Toate aceste manifestari au in ele ceva introspectiv. Toate nevrozele sunt introversibile. Protestatarii pentru libertate si demnitate sociala din zilele astea nu sunt niste introvertiti, se vede bine. Au tulburarile lor psihice asa cum toata lumea le are cu exceptia minoritatilor lacome care conduc societatea astazi din umbra si care ii imbolnavesc pe ceilalti. Dar acesti oameni insetati de libertate si demnitate nu sunt nevrotici. Ei nu sunt introvertiti, slava domnului si exprimarea prin protest e sansa lor de a-si mentine mintea limpede. Exprimarea prin protest este un exercitiu catarctic. Introvertitii sunt de fapt cei ce inghit in sec si le zambesc fals aprobator amenintati din umbra de scutierii lor. Introvertitii sunt cei ce se tem sa iasa in strada si sa isi arate dezgustul fata de calaii lor pe termen lung.
Ţin insa sa remarc predispozitia feudala a celor care folosesc cu nesabuinta si neprofesionalism termenii psihopatologiei. Eu unul nu folosesc termeni psihiatrici cand ma supar pe cineva sau cand caracterizez politicieni desi stiu destula psihopatologie. Nici psihiatrii nu se apuca sa faca diagnostice atunci cand intra in conflict cu cineva. Asa ca taceti odata din gura voi adunatura asta de paraziti neosclavagisti care folositi eronat termenii psihopatologiei! Nu stiti ce e aia nevroza. Nu stiti ce e aia „Tulburare psihica” pentru ca de fapt nu vreti sa stiti ca voi ii sunteti cauza. Dar stiu de ce va complaceti in ignoranta in acest domeniu. Pentru ca va convine o viziune medievala despre psihopatologie. Am scris mai multe despre asta aici:
Cu adevarat uimitoare insa este atitudinea medievala fata de omul cu tulburari psihice ceva mai serioase asa cum este nevroticul. Cand un astfel de politician da verdictul de nevrotic are in vedere fie un medic psihiatru care sa vina si sa-i faca o injectie rapid respectivului in maniera Putin, fie chiar pregatirea Corabiei Nebunilor asa cum se facea in Occident pana acum cateva secole. Falsa delimitare pe care un astfel de parsiv social o are fata de omul cu tulburari psihice vizeaza acea conceptie patriarhala dupa care prin intermediul suferintei sale s-ar manifesta cumva diavolul. Asta sa le-o spuna lui mutu! Știu foarte bine ca omul cu tulburari psihice este de fapt victima sistemului si lumea incepe sa inteleaga. Folosirea unor astfel de termeni poate produce o oarecare impresie celui care crede in diavoli. Evident ca pentru ei, acolo unde exista psihopatologie trebuie sa existe si organe de ordine care s-o “vindece” prin bastoane. Halal societate deschisa! Halal egalitate de sanse!
Pentru mine insa invectivul “nevroticule!” inseamna cumva o dare de gol. In loc sa te gandesti ca sistemul pe care il guvernezi e cel ce produce astfel de victime si macar sa ti ascuns lucrul acesta tu de fapt il arati cu ostentatie. Nu e anacronic!? Insa pentru ei nu e. Lor li se para normal ca omul simplu sa isi distruga sanatatea fizica si mentala pentru hoiturile lor. Capitalismului i se pare normal sa preia oameni entuziasti si cu pofta de viata de pe bancile scolilor si sa ii transforme in niste acrtituri si niste dezolati. Sistemul are ateliere pentru reparatii umane. Se numesc spitale. Daca ar putea, acesti neosclavagisti ar umple spitalele psihiatrice cu noi. Din fericire chiar si aceasta bruma periodica de democratie are partile ei bune. Sunt insa destui care cred in ea si in minciunile constitutiei si din cauza lor acesti parsivi nu ii pun la pamant pe protestatari asa cum au facut ceilalti cu „huliganii” si cu „golanii”.
Dupa cum sistemul politienesc s-a camuflat ceva mai eficient in spatele aparentelor democratice la fel s-a intamplat si cu acest nou simbol: „nevroticii”. As vrea sa analizez un pic termenul tinand cont si de antepenultimul articol publicat aici. Cand a fost lansat termenul, nevroza se referea in special la anumite boli pe care unii pacienti, in special paciente, le imitau undeva la nivel inconstient. Ei nu erau propriuzis bolnavi de acele boli pe care le simulau insa imitatia era destul de reusita si, paradoxal, nevroticul insusi nu-si putea da seama de acest lucru. Mai tarziu aceasta tulburare psihica s-a numit „nevroza isterica”. Cele mai frecvente astfel de boli imitate erau „epilepsia” – imitata prin „marea criza isterica”, lesinurile controlate, paraliziile si diferite boli neurologice care erau imitate prin „catalepsiile isterice”. Ulterior a iesit la iveala o alta tulburare psihica foarte asemanatoare cu prima, respectiv ceea ce s-a numit „nevroza obsesionala” care se manifesta in principal fie prin ritualuri prelungite de verificare, fie prin idei recurente compulsive pe care subiectul de fapt nu le accepta moral dar care ii vin puternic si involuntar in minte sau prin ipocondrie maxima. In sfarsit o a treia forma de nevroza a fost cea fobica numita si anxioasa. Ea se manifesta prin frici teribile fata de obiecte, situatii sau evenimente total sau aproape total inofensive (spre deosebire de fricile fata de elemente periculoase care intra in alta categorie). Cam pe aici se situeaza, in mare nevroza.
Din pacate termenul a fost corupt atat in Occident cat si, mai ales, in tarile fostului bloc comunist de catre limbajul comun. In blocul comunist s-au adaugat forme noi dar diferite ca exprimare simptomatologica cum ar fi, de exemplu, asanumita „nevroza astenica” ce este de fapt stresul (re)inhibat specific relatiilor interumane din spatiul totalitarist comunist. Fie din imposibilitatea de clasificare, fie din necunoasterea diversitatii fenomenului psihopatologic, termenul nevroza s-a extins in mod ciudat in limbajul comun catre intregul spectru de tulburari psihice fara deliruri si halucinatii (care sunt psihoze). Asta s-a intamplat si in Occident si in blocul comunist. De exemplu el s-a extins catre comportamentele agresive, antisociale, sau rapid oscilante intre tristete si veselie. Exista lucruri comune intre ele intr-adevar insa deosebirile sunt si mai mari ceea ce a implicat clasificarile lor in clase diferite.
In wikipedia (romania) se spune : "Nevroza, potrivit conceptiilor contemporane, se determina ca o boala, conditionata de situatia conflictuala… (continuarea aici ) . Dar la descrierea tulburarii vedem o multime de referiri la Pavlov ceea ce ne cam spune despre autorii articolului si despre "contemporaneitatea" acestor conceptii. Daca nevroza isterica este descrisa cat de cat, observam ca cea anxioasa (sau fobica) este amestecata cu cea obsesionala numita aici impropriu pentru insasi limba romana "nevroza obsesiva”. Apoi, folosirea termenului „boala” pentru tulburarile psihice este specific psihiatriei totalitariste, psihiatria occidentala renuntand la acest termen in favoarea celui mai uman, firesc si normal „tulburare psihica”. Poate parea putin insa acest termen nu are alura spitaliceasca. Dupa evenimentele antipishiatrice din anii 1960 Occidentul a inteles ca „tulburarea psihica” este o stare normala si nu o boala. Psihicul este facut pentru a fi tulburat pana la un anumit nivel. Nu poti spitaliza un om normal. Reflexele institutional psihiatrice ale ramasitelor totalitariste din democratia occidentala de dinainte de 1960 au fost potolite de aceasta schimbare terminologica ce in fapt reflecta o anumita emancipare politica a spiritului occidental. Practic termenul „tulburare psihica” s-a intalnit cu ceea ce grecii numeau in antichitate temperament cu cele ale sale 4 forme generale: coleric, sangvinic, flegmatic si melancolic. Aceste forme rudimentare de psihopatologie practic se regasesc in ceea ce se cheama „Tulburari de personalitate”. Nu vreau sa intru in detalii prea lungi (am scris mai detaliat despre subiect in lucrarea mea „Dinamica psihologiei abisale” ). Vreau doar sa subliniez ca ne putem da seama ca „specialistii” consultati de wikipedia Romania pentru un astfel de articol sunt niste psihiatrii scoliti mai putin prin Occident…
Din aceasta cauza cea mai competenta clasificare a tulburarilor psihice DSM (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders) in ultima editie (a IV-a) a scos practic din paginile sale termenul „nevroza”. El poate fi deja considerat o ruina desi in jargonul neoficial al psihiatrilor inca se foloseste si se va mai folosi. Principalul motiv este coruperea lui in special de limbajul comun prin regretabila lipsa de apetenta a omului simplu pentru cunoasterea diversitatii comportamentelor psihopatologice. Celalalt motiv este fonetica sa ce trimite la fiziologic. Psihanaliza a aratat inca de la inceputurile sale ca acesti isterici, obsesionali si fobici nu au probleme neurofiziologice in simptomele sale ci unele pur psihice. Adica ele nu tin de hardul ci de softul mintii. Desi in editia a III-a din DSM termenul “nevroza” inca exista, totusi intre timp APA (American Psychiatric Association) s-a convins ca in loc sa se ocupe cu dezbateri relativ la generalizari de simptome mai bine le clasifica dupa manifestarile exterioare ca „dispozitie”, „agresivitate”, „somatoforme” etc.
Nu vreau sa insist mai mult pe subiect, vreau doar sa arat si sa dezavuez mania amatorist psihiatrica a politicienilor, ziaristilor si a multor (poate mult prea multor) oameni simpli. Desi s-a abandonat intre timp, dupa cum se vede, totusi in psihopatologia profesionista de pana la DSM IV occidentala termenul „nevroza” a ramas cu sensul lui originar, respectiv obsesionalitate, fobie/anxietate si isterie. De aceea atunci cand il folosesc, acesti paraziti social ar trebui sa aiba decenta de a-l folosi corect. Toate aceste manifestari au in ele ceva introspectiv. Toate nevrozele sunt introversibile. Protestatarii pentru libertate si demnitate sociala din zilele astea nu sunt niste introvertiti, se vede bine. Au tulburarile lor psihice asa cum toata lumea le are cu exceptia minoritatilor lacome care conduc societatea astazi din umbra si care ii imbolnavesc pe ceilalti. Dar acesti oameni insetati de libertate si demnitate nu sunt nevrotici. Ei nu sunt introvertiti, slava domnului si exprimarea prin protest e sansa lor de a-si mentine mintea limpede. Exprimarea prin protest este un exercitiu catarctic. Introvertitii sunt de fapt cei ce inghit in sec si le zambesc fals aprobator amenintati din umbra de scutierii lor. Introvertitii sunt cei ce se tem sa iasa in strada si sa isi arate dezgustul fata de calaii lor pe termen lung.
Ţin insa sa remarc predispozitia feudala a celor care folosesc cu nesabuinta si neprofesionalism termenii psihopatologiei. Eu unul nu folosesc termeni psihiatrici cand ma supar pe cineva sau cand caracterizez politicieni desi stiu destula psihopatologie. Nici psihiatrii nu se apuca sa faca diagnostice atunci cand intra in conflict cu cineva. Asa ca taceti odata din gura voi adunatura asta de paraziti neosclavagisti care folositi eronat termenii psihopatologiei! Nu stiti ce e aia nevroza. Nu stiti ce e aia „Tulburare psihica” pentru ca de fapt nu vreti sa stiti ca voi ii sunteti cauza. Dar stiu de ce va complaceti in ignoranta in acest domeniu. Pentru ca va convine o viziune medievala despre psihopatologie. Am scris mai multe despre asta aici:
Cu adevarat uimitoare insa este atitudinea medievala fata de omul cu tulburari psihice ceva mai serioase asa cum este nevroticul. Cand un astfel de politician da verdictul de nevrotic are in vedere fie un medic psihiatru care sa vina si sa-i faca o injectie rapid respectivului in maniera Putin, fie chiar pregatirea Corabiei Nebunilor asa cum se facea in Occident pana acum cateva secole. Falsa delimitare pe care un astfel de parsiv social o are fata de omul cu tulburari psihice vizeaza acea conceptie patriarhala dupa care prin intermediul suferintei sale s-ar manifesta cumva diavolul. Asta sa le-o spuna lui mutu! Știu foarte bine ca omul cu tulburari psihice este de fapt victima sistemului si lumea incepe sa inteleaga. Folosirea unor astfel de termeni poate produce o oarecare impresie celui care crede in diavoli. Evident ca pentru ei, acolo unde exista psihopatologie trebuie sa existe si organe de ordine care s-o “vindece” prin bastoane. Halal societate deschisa! Halal egalitate de sanse!
Pentru mine insa invectivul “nevroticule!” inseamna cumva o dare de gol. In loc sa te gandesti ca sistemul pe care il guvernezi e cel ce produce astfel de victime si macar sa ti ascuns lucrul acesta tu de fapt il arati cu ostentatie. Nu e anacronic!? Insa pentru ei nu e. Lor li se para normal ca omul simplu sa isi distruga sanatatea fizica si mentala pentru hoiturile lor. Capitalismului i se pare normal sa preia oameni entuziasti si cu pofta de viata de pe bancile scolilor si sa ii transforme in niste acrtituri si niste dezolati. Sistemul are ateliere pentru reparatii umane. Se numesc spitale. Daca ar putea, acesti neosclavagisti ar umple spitalele psihiatrice cu noi. Din fericire chiar si aceasta bruma periodica de democratie are partile ei bune. Sunt insa destui care cred in ea si in minciunile constitutiei si din cauza lor acesti parsivi nu ii pun la pamant pe protestatari asa cum au facut ceilalti cu „huliganii” si cu „golanii”.
January 16, 2012
Romanii nu sunt prosti
Zilele astea televizoarele sunt deschise pe canalele ce retransmit protestele antiprezidentiale si antiguvernamentale. Am aruncat si eu un ochi sporadic suficient sa nu ma las atras de distorsionarea faptelor si aseara chiar m-am alaturat protestatarilor scandand cu ei lozinci. Cred ca am sa-mi suspend un pic lucrul la „Corruption Story” pentru a merge seara macar o ora sau doua pe zi pentru a ma alatura manifestantilor. Nu-mi fac mari sperante. Sunt convins de faptul ca pana cand automatismul si robotica in general nu va inlocui total sclavul vom avea o lume abuzata fie prin amenintari directe fie prin amenintari subtile si manipulare consumista asa cum se intampla cu sclavul contemporan. Pana la un astfel de nivel tehnologic am putea recurge provizoriu la cateva reactii de dezaprobare fata de stapani care sa le mai tempereze lacomia inrobirii si sa intareasca ceva mai mult demnitatea sclavului. Eu am fost si in 2007 atunci cand in Piata Universitatii se striga pro Basescu si impotriva parlamentarilor care il destituisera desi nu-mi era simpatic. Dupa cum se vede si din postul pe acel forum am avut chiar dileme daca sa merg sau nu sau daca merita sau nu. Nici acum nu-s departe de aceasta atitudine insa simt ca in felul acesta respect comunitatea si omul simplu ruginit de inrobire.
Chiar daca nu am impartasit entuziasmul protestatarilor pentru o clasa politica mai buna totusi am trait din plin entuziasmul omului cuprins de idealurile umaniste, a omului revoltat impotriva fragmentarizarii capitaliste a relatiilor interumane si impotriva abuzurilor reflexelor politienesti existente in orice sistem politic cunoscut pana acum fie el totalitarist fie democratie. De asemenea am perceput strigatul miilor de manifestanti ca pe un salut si semn de respect pentru cei care, asemenea primilor crestini ai catacombelor, si-au riscat sau chiar si-au pierdut viata in numele idealului de libertate politica. Steagurile decupate in mijloc, manifestari de genul „Jos dictatura!” sau „Libertate!” poate s-a auzit undeva acolo la ei…
Acest ultim motiv a fost decisiv o astfel de re comemorare ad hoc a fenomenului Piata Universitatii. Chiar daca eram mic pe cand aceste evenimente se desfasurau totusi am retinut faptul ca intre timp a ajuns un buchet de idealuri ruinate sau abandonate. Ruinate pentru cei ce nu si-au vazut visul de a trai intr-o libertate autentica. Abandonate pentru cei ce au intors macazul din protestatari impotriva sistemului in parghii ale lui. Au existat atatea situatii de protest si de reluare a fenomenului in acesti 20 de ani si totusi romanii au lasat capul in pamant. Acum ca rabdarea a ajuns la limite ma bucur ca totusi demnitatea oamenilor de pe aceste meleaguri nu a disparut. Nu toti s-au prostituat in fata sistemului.
Plus de asta, am avut chiar o mare satisfactie vazand cum cu o seara inainte protestatarii au reusit sa dejoace un plan marsav al serviciilor secrete de a da forma violenta acestor manifestatii pentru a-si justifica ulterior o eventuala interventie in forta. Parsivii au infiltrat instigatori la violenta printre manifestanti, instigatori care au inceput sa devasteze. Foarte putini au cazut plasa acestei capcane. Intre timp toti si-au dat seama ca acesti asazis „anarhisti” pe care televiziunile ii filmau nonstop sunt politisti/jandarmi/SRI-sti civili. Am vazut astfel de remarci la omul simplu in piata care abia stia sa vorbeasca. In ciuda aparentelor nu suntem chiar prosti!
Ei bine, aseara tactica s-a schimbat. Pentru a forta ideea cum ca jandarmeria apara cetatenii (se striga „jandarmeria apara hotia”) ei au incercat un tertip si anume perchezitionarea cetatenilor care veneau in Piata. Evident, principalul scop este intimidarea celor care vor sa ingroase randurile protestatarilor pentru a stopa amploarea evenimentelor. Justificarea unei astfel de masuri ar fi oprirea introducerii unor materiale explozive :)). Si eu am trecut printr-un astfel de „filtru” cand am traversat dinspre partea cu fantana inspre partea cu Teatrul National. Am acceptat incantat sa-mi deschid rucsacul bucuros de faptul ca jandarmii tin la securitatea protestatarilor. Dar in scurt timp am observat ca ei de fapt vor sa ma impiedice discret sa ajung la cei ce strigau. Le-am spus ca nu sunt prost si imi dau seama ce vor sa faca si pana la urma m-au lasat in pace. Asta este perversitatea manipulocratiei actuale: sistemul trage de tine sa-ti alegi stapanii si chiar ii pune el in functie in numele tau chiar daca refuzi sa te prezinti la vot insa atunci cand vrei sa ii dai jos prin manifestari de strada esti discret impiedicat. De aceea multi probabil ca au preferat sa stea deoparte speriati de perspectiva unor dosare penale sau amenzi. Nu va lasati intimidati daca pe Magheru patrulele de jandarmi va iau la intrebari. Tertipuri ieftine.
Chiar daca nu am impartasit entuziasmul protestatarilor pentru o clasa politica mai buna totusi am trait din plin entuziasmul omului cuprins de idealurile umaniste, a omului revoltat impotriva fragmentarizarii capitaliste a relatiilor interumane si impotriva abuzurilor reflexelor politienesti existente in orice sistem politic cunoscut pana acum fie el totalitarist fie democratie. De asemenea am perceput strigatul miilor de manifestanti ca pe un salut si semn de respect pentru cei care, asemenea primilor crestini ai catacombelor, si-au riscat sau chiar si-au pierdut viata in numele idealului de libertate politica. Steagurile decupate in mijloc, manifestari de genul „Jos dictatura!” sau „Libertate!” poate s-a auzit undeva acolo la ei…
Acest ultim motiv a fost decisiv o astfel de re comemorare ad hoc a fenomenului Piata Universitatii. Chiar daca eram mic pe cand aceste evenimente se desfasurau totusi am retinut faptul ca intre timp a ajuns un buchet de idealuri ruinate sau abandonate. Ruinate pentru cei ce nu si-au vazut visul de a trai intr-o libertate autentica. Abandonate pentru cei ce au intors macazul din protestatari impotriva sistemului in parghii ale lui. Au existat atatea situatii de protest si de reluare a fenomenului in acesti 20 de ani si totusi romanii au lasat capul in pamant. Acum ca rabdarea a ajuns la limite ma bucur ca totusi demnitatea oamenilor de pe aceste meleaguri nu a disparut. Nu toti s-au prostituat in fata sistemului.
Plus de asta, am avut chiar o mare satisfactie vazand cum cu o seara inainte protestatarii au reusit sa dejoace un plan marsav al serviciilor secrete de a da forma violenta acestor manifestatii pentru a-si justifica ulterior o eventuala interventie in forta. Parsivii au infiltrat instigatori la violenta printre manifestanti, instigatori care au inceput sa devasteze. Foarte putini au cazut plasa acestei capcane. Intre timp toti si-au dat seama ca acesti asazis „anarhisti” pe care televiziunile ii filmau nonstop sunt politisti/jandarmi/SRI-sti civili. Am vazut astfel de remarci la omul simplu in piata care abia stia sa vorbeasca. In ciuda aparentelor nu suntem chiar prosti!
via feeder.ro
Ei bine, aseara tactica s-a schimbat. Pentru a forta ideea cum ca jandarmeria apara cetatenii (se striga „jandarmeria apara hotia”) ei au incercat un tertip si anume perchezitionarea cetatenilor care veneau in Piata. Evident, principalul scop este intimidarea celor care vor sa ingroase randurile protestatarilor pentru a stopa amploarea evenimentelor. Justificarea unei astfel de masuri ar fi oprirea introducerii unor materiale explozive :)). Si eu am trecut printr-un astfel de „filtru” cand am traversat dinspre partea cu fantana inspre partea cu Teatrul National. Am acceptat incantat sa-mi deschid rucsacul bucuros de faptul ca jandarmii tin la securitatea protestatarilor. Dar in scurt timp am observat ca ei de fapt vor sa ma impiedice discret sa ajung la cei ce strigau. Le-am spus ca nu sunt prost si imi dau seama ce vor sa faca si pana la urma m-au lasat in pace. Asta este perversitatea manipulocratiei actuale: sistemul trage de tine sa-ti alegi stapanii si chiar ii pune el in functie in numele tau chiar daca refuzi sa te prezinti la vot insa atunci cand vrei sa ii dai jos prin manifestari de strada esti discret impiedicat. De aceea multi probabil ca au preferat sa stea deoparte speriati de perspectiva unor dosare penale sau amenzi. Nu va lasati intimidati daca pe Magheru patrulele de jandarmi va iau la intrebari. Tertipuri ieftine.
January 13, 2012
Nu va mai maimutariti cu psihopatologia!
Am scris acest text dupa ce am citit acest articol scris de Cristian Tudor POPESCU in ziarul Gandul .
Nu inteleg folosirea distorsionata a psihopatologiei! Nu discut despre talentul gazetaresc al domnului CR Popescu. Nu vreau sa comentez ideea principala a articolului scris de dumnealui, la care chiar consimt. Sunt lucruri de bun simt. Nu inteleg insa de ce tot face referiri intelese superficial la psihopatologie. Domnul CR Popescu parca sustine un seminar despre fenomenologia psihopatologica. A vorbit despre onanisti pe care i-a generalizat succint in voiaoristi, exibitionisti si fetisisti. si gata! Am trecut in revista psihopatologia. Acum trecem la politica. Toata presa e plina de falsi medici psihiatrii care dau verdicte si pun diagnostice.
Pentru cine nu e familiarizat cu psihopatologia poate afla ceva nou. Insa, pentru un cunoscator, aceste referinte sunt amatorism de doi lei. Diversitatea tulburarilor comportamentului sexual este de 100 de ori mai mare fata de ce a schitat acolo Popescu. E absurd sa incepi sa faci un fel de descriere a acestor tipuri de dereglari libidinale si apoi sa o cotesti catre alt subiect.
Nu pot sa inteleg cum naiba un om citit ca dumnealui nu se apleaca mai mult asupra fenomenului. Cu atat mai mult cu cat, asemenea majoritatii cetatenilor (inclusiv eu), inclusiv dansul face parte dintr-o anumita categorie de tulburari psihice. Nu e nimic grav. Nu e nimic lamentabil. Tulburarea psihica nu inseamna neaparat nebunie. Pur si simplu conceptul de "tulburare psihica" intre timp s-a extins si catre ceea in trecut era considerat "normalitate". Conceptul antic de "temperament" practic a fost absorbit de acest concept contemporan. Prin urmare, dumnealui s-ar putea documenta cu ocazia asta si, in plus, s-ar putea intelege mai bine pe sine.
De ani de zile dumnealui si alti jurnalisti folosesc gresit sau aproximativ termenii psihopatologiei. Atrag cititorii mai bine? Se identifica cu limbajul comun in care, de asemenea, sunt folositi greşit? Forteaza o consimtire la culpabilitate din partea publicului pentru cel astfel diagnosticat? Nu stiu. Insa daca tot esti lider de opinie (si aici ma refer la toti ziaristii cu astfel de manii psihopatologiste) ai putea totusi sa faci un efort sa intelegi despre ce vorbesti si sa ii ajuti cumva cu explicatiile si pe cei ce te citesc.
La fel ca si mare parte din publicul lor, acesti jurnalisti insa au o conceptie prefoucaultiana despre tulburarea psihica in general si nebunie (psihoza) in special. In Evul Mediu "nebunul" era ars pe rug pentru ca diavolul sa iasa din el sau sa piara. Mai tarziu el era pus in "corabia nebunilor" si trimis in larg. Observ o anumita voluptate la a detecta nebunii si de a-i pune la stalpul infamiei. Acesta este un reflex bine incastrat in mentalitatea noastra strapunsa din profunzime in afara de multe eruptii medievale. Multi dintre noi nu intelegem ca nebunia nu este si nu trebuie sa fie tinta urii noastre. "Esti nebun!" nu trebuie sa fie un repros menit sa ii atraga si pe altii in cercul urii fata de "cel diagnosticat", ci un semn de compasiune. Si, cel mai important lucru, nebunul nu este culpabil. Pana si societatile totalitariste au invatat acest lucru.
Cineva se poate intreba de ce ma lamentez atata. De ce nu vad tema articolului si ma leg de o chestie auxiliara. Tocmai aici e problema. Psihopatologia nu este o firimitura in aceasta batalie politica. Psihopatologia este mult mai importanta decat excrementele politice. Daca reusesti sa intelegi psihopatologia de fapt reusesti sa intelegi si mai bine inclusiv politica pentru ca prima este consecinta indirecta, transgenerationala a primei. Intr-o lume in care sefii nu se simt in siguranta decat intre subordonati stresati (carora li se spune "atenti", "prezenti" sau "fresh people"), intr-un capitalism in care libertatea se plateste cu presiuni psihice care, in timp, se transforma in tulburari psihice grave sau maladii organice, psihopatologia nu este o joaca. Psihopatologia este chestiunea cea mai importanta.
January 11, 2012
Blogito ero sum
Zilele astea am intrat in batranul (deja) reader in care mi-am strans anii astia RSS-feedurile. N-am mai facut-o de vreo 6 luni. Sunt feeduri neverificate de 2-3 ani… .Mda, asta e… Am cam abandonat blogul. Dar nu-s singurul. Am avut surpriza sa constat ca 70% din blogurile care m-au interesat in trecut s-au oprit. Sunt abandonate. M-am intristat. Par un fel de case parasite cu povestile lor inedite pe care s-a asternut praful intre timp. Mai trist este ca un astfel de exblogger da de banuit ca ar fi bolnav, puscarias, sclav (clasic ca din acesta modern suntem cam toti) sau chiar mort…
Am zis ca o sa incerc sa-mi fac mai mult timp pentru blog si sa fiu mai activ astfel in comunitate. Dar exista posibilitatea ca la un moment dat si al meu sa ajunga astfel. Principala cauza ramane lipsa de timp. Si totusi cititorii sunt un fel de colegi-amici cu care te poti vedea accidental pe strada sau intr-un club sau oriunde. A nu-ti intretine blogul e ca si cum nu ai mai vorbi cu ei sau nu i-ai mai saluta. Macar un articol la o luna acolo tot inseamna ceva. Un semn de viata. Cred ca o jumatate de ora intr-o luna oricine isi poate gasi sa stearga praful de pe blog cu un post nou. Mie mi s-a intamplat sa lucrez mai mult la articolele de pe concept, ce-i drept (am stat si 3 zile pe un articul…) insa nu ma refer la blogurile teoretice. De fapt tocmai alea sunt cele mai longevive. Putini sunt bloggeri teoreticieni care s-au lasat. Asta e bine.
Chiar daca am fost prins la maxim cu „Corruption story” si mi-a luat cea mai mare parte a timpului totusi inclusiv din asta am reusit sa scriu cateva articole. Asa s-a intamplat cu articolul asta , asta , asta sau asta. Iata 4 posturi legate numai de activitatea mea din ultimii 2 ani. Fireste ca exista si riscul sa muncesti atat de mult incat sa uiti sa mai vorbesti dar aminte sa scrii… Dar blogul are aici rol de barometru. Daca vezi ca iti scade numarul de cititori poate ca ar trebui sa o lasi mai moale. In joc este familia prietenii si comunitatea insasi. Trebuie sa ne obisnuim sa comunicam mai mult si mai mult adevar unii cu altii. Iar blogul este un astfel de antidot impotriva singuratatii si anchilozarii sociale. Solutii exista. Numai cine nu vrea nu le gaseste.
Rade ciob de oala sparta! Eu sunt primul vizat in aceste sfaturi. :D Personal proiectul asta m-a cam epuizat si vreau o schimbare. Am fost la un vernisaj cu ceva timp in urma si un amic mi-a spus ca a crezut ca am abandonat arta ca nu m-a mai vazut pe la evenimente. Dimpotriva, i-am zis. Tocmai ma reinventez. In timpul in care am parut disparut de fapt am facut arta mai mult ca oricand. Asa e si cu blogul. O sa-l reinventez macar pentru un an :D Daca nu ma voi apuca cumva de alt proiect dupa ce termin „Corruption story” in mod sigur o sa fiu mai prezent macar in blogosfera si in comunitate.
La recitire!
Am zis ca o sa incerc sa-mi fac mai mult timp pentru blog si sa fiu mai activ astfel in comunitate. Dar exista posibilitatea ca la un moment dat si al meu sa ajunga astfel. Principala cauza ramane lipsa de timp. Si totusi cititorii sunt un fel de colegi-amici cu care te poti vedea accidental pe strada sau intr-un club sau oriunde. A nu-ti intretine blogul e ca si cum nu ai mai vorbi cu ei sau nu i-ai mai saluta. Macar un articol la o luna acolo tot inseamna ceva. Un semn de viata. Cred ca o jumatate de ora intr-o luna oricine isi poate gasi sa stearga praful de pe blog cu un post nou. Mie mi s-a intamplat sa lucrez mai mult la articolele de pe concept, ce-i drept (am stat si 3 zile pe un articul…) insa nu ma refer la blogurile teoretice. De fapt tocmai alea sunt cele mai longevive. Putini sunt bloggeri teoreticieni care s-au lasat. Asta e bine.
Chiar daca am fost prins la maxim cu „Corruption story” si mi-a luat cea mai mare parte a timpului totusi inclusiv din asta am reusit sa scriu cateva articole. Asa s-a intamplat cu articolul asta , asta , asta sau asta. Iata 4 posturi legate numai de activitatea mea din ultimii 2 ani. Fireste ca exista si riscul sa muncesti atat de mult incat sa uiti sa mai vorbesti dar aminte sa scrii… Dar blogul are aici rol de barometru. Daca vezi ca iti scade numarul de cititori poate ca ar trebui sa o lasi mai moale. In joc este familia prietenii si comunitatea insasi. Trebuie sa ne obisnuim sa comunicam mai mult si mai mult adevar unii cu altii. Iar blogul este un astfel de antidot impotriva singuratatii si anchilozarii sociale. Solutii exista. Numai cine nu vrea nu le gaseste.
Rade ciob de oala sparta! Eu sunt primul vizat in aceste sfaturi. :D Personal proiectul asta m-a cam epuizat si vreau o schimbare. Am fost la un vernisaj cu ceva timp in urma si un amic mi-a spus ca a crezut ca am abandonat arta ca nu m-a mai vazut pe la evenimente. Dimpotriva, i-am zis. Tocmai ma reinventez. In timpul in care am parut disparut de fapt am facut arta mai mult ca oricand. Asa e si cu blogul. O sa-l reinventez macar pentru un an :D Daca nu ma voi apuca cumva de alt proiect dupa ce termin „Corruption story” in mod sigur o sa fiu mai prezent macar in blogosfera si in comunitate.
La recitire!
January 1, 2012
Bilant 2011
Dupa realizari per total 2011 ar fi trebuit sa fie cel mai bun an dintre toti. As fi multumit ca 2012 sa fie ca 2011. Imi doresc mult mai multe dar e bine si cu astea:
1. am reusit sa ma „sustrag” dintr-un stil de viata stresant. Am muncit mai putin pentru corporatisti si mai mult pentru mine.
2. am incercat sa dau la o parte pe cat posibil lucrurile urate din lume care ma disturbau in trecut. Am desfiintat TV-ul. Ma feresc cat pot de mult de orice fel de „news”. Vad lumea ceva mai frumos si m-am inconjurat de ceva mai multe frumusete.
3. am publicat (in varianta tiparita) „Cubismul lui Picasso” si „Principiile artei teoretice”.
Nerealizari:
1. faptul ca n-am mai reusit sa fac o piesa ca „Deep ocean legend”.
2. neglijarea vietii personale si a celor apropiati. Aici e buba. Daca as fi rezolvat problema asta as fi avut un an perfect. Asta e. Am avut ani in care mi-am neglijat total cariera sau activitatile in favoarea consolidarea relatiilor cu cei apropiati. Nici atunci n-am fost multumit asa ca pentru moment am ales „cariera”…
3. n-am facut destula arta
4. n-am reusit sa public (in varianta tiparita) sau sa traduc in engleza cea mai importanta lucrare teoretica a mea „Dinamica psihologiei abisale”. Ramane pentru viitor.
5. n-am prea avut timp de blog.
6. mai putini bani ca in trecut. Dar cu asta m-am impacat. Majoritatea sunt in aceeasi situatie :D
Par mai multe nerealizarile insa am lucrat foarte eficient la un proiect care se va termina la inceputul acestui an intr-o luna sau doua care de fapt rastoarna ierarhia.
Ce voi face sigur:
Mai intai voi termina „Corruption story” , proiectul de care vorbeam la care lucrez deja de mai bine de 3 ani si caruia i-am dedicat tot anul trecut. Din cauza lui n-am mai avut timp sa mai fac muzica dar anul asta mi-am propus 5-6 piese noi. Le am deja schitate, imi trebuie doar timp sa le dezvolt.
Ce as vrea sa fac:
1. sa termin noua mea carte aflata in lucru: „Reversul psihopatologic al sclavagismului”.
2. sa ma apropii mai mult de comunitate si sa fac o arta care sa arate si jumatatea plina a civilizatiei actuale.
3. un videoclip la una din piesele mele. Probabil la „Pentru tine”
1. am reusit sa ma „sustrag” dintr-un stil de viata stresant. Am muncit mai putin pentru corporatisti si mai mult pentru mine.
2. am incercat sa dau la o parte pe cat posibil lucrurile urate din lume care ma disturbau in trecut. Am desfiintat TV-ul. Ma feresc cat pot de mult de orice fel de „news”. Vad lumea ceva mai frumos si m-am inconjurat de ceva mai multe frumusete.
3. am publicat (in varianta tiparita) „Cubismul lui Picasso” si „Principiile artei teoretice”.
Nerealizari:
1. faptul ca n-am mai reusit sa fac o piesa ca „Deep ocean legend”.
2. neglijarea vietii personale si a celor apropiati. Aici e buba. Daca as fi rezolvat problema asta as fi avut un an perfect. Asta e. Am avut ani in care mi-am neglijat total cariera sau activitatile in favoarea consolidarea relatiilor cu cei apropiati. Nici atunci n-am fost multumit asa ca pentru moment am ales „cariera”…
3. n-am facut destula arta
4. n-am reusit sa public (in varianta tiparita) sau sa traduc in engleza cea mai importanta lucrare teoretica a mea „Dinamica psihologiei abisale”. Ramane pentru viitor.
5. n-am prea avut timp de blog.
6. mai putini bani ca in trecut. Dar cu asta m-am impacat. Majoritatea sunt in aceeasi situatie :D
Par mai multe nerealizarile insa am lucrat foarte eficient la un proiect care se va termina la inceputul acestui an intr-o luna sau doua care de fapt rastoarna ierarhia.
Ce voi face sigur:
Mai intai voi termina „Corruption story” , proiectul de care vorbeam la care lucrez deja de mai bine de 3 ani si caruia i-am dedicat tot anul trecut. Din cauza lui n-am mai avut timp sa mai fac muzica dar anul asta mi-am propus 5-6 piese noi. Le am deja schitate, imi trebuie doar timp sa le dezvolt.
Ce as vrea sa fac:
1. sa termin noua mea carte aflata in lucru: „Reversul psihopatologic al sclavagismului”.
2. sa ma apropii mai mult de comunitate si sa fac o arta care sa arate si jumatatea plina a civilizatiei actuale.
3. un videoclip la una din piesele mele. Probabil la „Pentru tine”