Privit cu atentie personajul principal interpretat de Adam Sandler dezvolta simptome psihopatice gen borderline. ("tulburare de personalitate"). Nu lucreaza, primeste ajutor social, se plimba teleleu cu o trotineta prin oras fara scop, nu isi mai viziteaza si nu se mai intalneste cu prietenii. Se pot vedea accese de furie oarba urmate de usoara depersonalizare, simptome depresive, izbucniri in plans, negativism si absenteism isteric, deficit de atentie si o tentativa de sinucidere. Exista si usoare simptome de "fuga psihogena" si "personalitate multipla". Uneori, destul de rar insa la personajul din film, gandirea ia accente delirante dar destul de slabe fata de cum apar ele de obicei in tulburarea borderline. Lipsesc episoadele de abuz de alcool si substante psihoactive expuse direct insa personajul are uneori un comportament tipic drogatilor cu lentoare in exprimare si actiune. Se pot vedea de asemenea si simptome paranoide destul de severe: personajul isi acuza cel mai bun prieten cum ca ar fi trimis de "ei" pentru un anumit scop.
Mai Hoollywoozii lu’ peste! Daca tot ati introdus si simptomele paranoide in spectrul psihopatologic al personajului de ce nu va faceti treaba pana la capat? De ce nu spuneti si cine ar fi crezut personajul ca ar fi acei "ei". Sa fie oare pentru ca simptomele persecutive ale tulburarilor paranoide severe vizeaza autoritatile si celebritatile locale in proportie de 90%?
Cel mai mult m-a iritat la un astfel de film prezentarea tendentioasa a psihopatologiei. Michel Foucault in „Istoria nebuniei in epoca clasica” face o absolut terifianta descriere asupra modului in care totalitarismul clasic a convenit sa se desparta de deseurile psihopatologice reiesite din mutilarea spirituala sistematica a sclavilor. Tratamentul descris de el in aceasta tulburatoare carte la care erau supusi psihoticii si psihopatii este uluitor. Societatea semitotalitarista contemporana a pastrat aceste reflexe clasice iar modul in care nazistii si comunistii din URSS s-au raportat la acesti oameni este definitoriu. Cum este de asteptat „statul de drept” occidental sta mai bine la capitolul propaganda si imagine dar nu e departe de aceasta situatie. A-ti manifesta deschis frustrarea sau deprimarea fata de un lucru sa altul nu e prea bine vazut de catre sistemul semitotalitar actual care vrea sa dea impresie de fericire maxima, unde angajatii trebuie sa zambeasca cat mai ipocrit si mai grotesc fata de abuzurile la care sunt supusi in fiecare secunda a activitatii lor de sclavi. Faptul ca psihopatologia nu se studiaza la scoala pentru a-l ajuta pe viitorul adult sa se inteleaga mai bine face parte din aceasta originara si discreta intentie de cosmetizare Dupa ce ca sistemul tine ascunse cat mai mult de marele public acest subiect si ii da aspect de obscur, poate chiar ocult iata ca vine Hollywood si ofera o pastila care sa ii satisfaca pe de o parte curiozitatea ambivalenta fata de un subiect tabu al societatii contemporane dar pe de alta si „puterea” si „protectia” sistemului care chipurile, ar avea o mare grija fata de cetatenii ei. Pensia pe care sistemul i-o ofera personajului principal te si face sa te gandesti despre cum sistemul are grija de cetateni, despre cum ii protejeaza etc., etc. si nici prin cap nu iti trece ca dupa ce ti-ai riscat viata prin Iraq s-ar putea sa ajungi mai nou muritor de foame si jefuit prin Brooklyn.
In film apar o psihoterapeuta si chir niste psihiatrii care dau diagnosticul de sindrom de stres posttraumatic. Dupa cate mi-aduc eu aminte de acum 10-11 ani cand citeam DSM - III-R stresul posttraumatic apare numai ca urmare a unei experiente directe a evenimentului si dureaza parca pe undeva intre 1 luna si 3 luni. Se spune si in film si ne putem da seama si noi ca personajul nostru nu putea fi prezent in situatia stresanta pentru ca n/ar fi supravietuit dupa cum nimeni dintre pasagerii avioanelor 9/11 n-a facut-o. Apoi, repet, personajul nostru se afla in starea asta cam de cel putin un an. e posibil sa fie chiar 2, 3 si chiar mai mult.
Intr-adevar pierderea familiei este o trauma pentru orice om normal. Dar dupa o astfel de experienta omul normal intra de obicei in doliu si nu in stres posttraumatic. Uneori doliul se apropie de simptomele SSP insa nu are niciodata severitatea simptomelor acestuia . Pentru asa ceva e nevoie de experimentare directa a traumei.
Sistemul actual are o asa de fina abilitate de a canaliza sentimentele paranoide ale cetateanului datorate mutilarii sociale pe care tocmai sistemul social insusi le produce sistematic. Situatia e la fel ca atunci cand cineva reactioneaza disproportionat facand din tantar armasar. Atunci cand reactionezi fata de cineva care te impinge involuntar pe strada ca si cum ti-ar fi murit mama problema e in tine, in frustrarea acumulata care isi gaseste defularea pe bietul om la care tu te ratoi. Accepti un job stresant sau umilitor constrans de factori multipli iti intri in rol si scoti la iveala ancestrala mentalitate de sclav care tine capul plecat ca nu cumva sa primesti pedeapsa de la stapan. Dupa care gasesti pe unul pe strada care iti ia aerul si in sfarsit iti dai eroismul pe fata. Ma intreb serios daca consultantii stiintifici sau de imagine de la Hollywood sunt pur si simplu incompetenti sau de data asta au distorsionat realitatea stiintifica doar pentru a exploata ura culturala a poporului american pentru cineva din afara. De data asta s-a gasit lumea araba. La o adica se pot gasi niste „dusmani ai poporului” ad hoc inclusiv in membrii societatii americane. Important e sa zambeasca omul a fericire la locul de munca. Gaseste el pe cineva apoi pe care sa isi verse naduful!
De asta sistemul are nevoie de cate un eveniment 9/11; pentru a absorbi ura asta acumulata ce poate la un moment dat exploda intr-o revolta sociala. Unde mai pui ca un razboi creat astfel impotriva Irakului poate imbogatii industria petrolului! Iata doi dintr-o lovitura! Hollywoodul e si el o piesa dintr-un astfel de urias sistem de propaganda favorabila societatii corporatiste iar intr-un astfel de film se pot vedea cu acuratete comenzile facute de factorul politic semitotalitar catre industriasii de imagine.
Fireste, pentru ca tabloul sa fie complet trebuia inventat si un proces in care sa fie pusa neaparat si bunatatea unui judecator, umanismul infinit (sic!) al sistemului social. Fara asta propaganda Hollywood n-ar fi fost completa. Nu mai conteaza ca scena cu sala de judecata si socrii lui care pe de o parte sunt martori, pe de alta sunt acuzatori nu are o coerenta logica cu firul povestii. Ea trebuie pusa acolo la fel ca si politistii care nu trag atunci cand sunt aemnintati cu arma pentru ca stiu ca trebuie sa protejeze cetateanul, nu? Hm! Si eu care credeam ca ei te impusca doar daca vad ceva suspect pe sub haina! Ce prost eram!
Am vazut deja vreo 40-50 de filme si mai am vreo 80. Balast. din 40-50 abia 4 sau 5 le pot numi bune si abia 2 foarte bune. "Fear and leather in Las Vegas" si "Finding Neverland" ambele cu Jonnie Deep-- fireste un alt tip de actor care iese din tiparul de la Hollywood . Nu-mi pot explica cum omul de rand se poate uita la asemenea mizerii desi eu insumi am trecut prin astfel de momente in copilarie si adolescenta. Totusi nu-mi pot explica efectiv cum poate un om sa mai si plateasca din banii lui castigati onest asemenea magarii platite evident de guvern pentru propaganda.
