Şi o temă erotică, să ne mai relaxăm

Dacă tot nu a existat o temă notabilă în politică în aceste săptămâni, iată că postez şi ceva mai vesel, cu temă erotică. Mai exact, postez un sfert de videoclip pentru o piesă de-a mea ceva mai veche. Printre editare de documentare, proiecte muzicale, studiu pentru cartea pe tema teoriei imaginii de pe Baldovin Arte şi cea pe tema societăţii automatiste de pe Baldovin Concept , am găsit timp acum vreo 2 ani să încropesc o mică coregrafie pentru primele strofe şi primul refren al piesei „Hot”. În această iarnă am şi editat cele filmate şi a ieşit aşadar acest sfert de videoclip, pe care deja l-am postat pe Arte . Recent am postat acolo o tema simfonică extrem de dureroasă, aşa că o contrabalansare a situaţiei e binevenită. N-aş vrea să dau falsa impresie că aş avea gânduri sinucigaşe, ci doar momente tranzitorii normale de supărare.



Repostez aici acel video împreună cu câteva detalii despre intimitatea mea. N-am mai spus aici până acum, dar eu în viaţa privată sînt foarte sexos, inventiv şi deschis spre diversitate, dar niciodată abuziv în pat faţă de parteneră (neapărat femeie, deşi n-am nici cea mai mică urmă de homofobie) . Lucrurile pe care le-am aflat despre această cacealma numită civilizaţie i-ar deprima pe mulţi, însă ştiu să las la uşă mizeria ei şi să mă bucur de partea bună a vieţii, cea care contează cu adevărat. Nu există în viaţa mea privată nicio urmă de resentiment convertit spre parteneră, ci doar flori, şampanie, fusecuri/ciocolată şi viori. Sau , în cazul ăsta, nişte noise-uri sintetice languroase, dublate de câteva figuri de dans senzuale. Cea mai mare parte din viaţa mea e pozitivă, deşi pe platforma asta tot postez teme pesimiste. Ceea ce vă doresc şi vouă, cei care urmăriţi această platformă.

Gabriel Baldovin

Câteva semne care indică apropierea sfârşitului războiului din Ucraina

Nemulţumiri şi în Rusia şi în Occident faţă de război

Există două semne bune că războiul din Ucraina se apropie de sfârşit. Primul este acela că încep frământări interne în Rusia. Site-ul tvpworld spune că 5 provincii ruseşti, respectiv Ingria, Kaliningrad, Kuban, Siberia şi Ural ar fi votat majoritar la un referendum recent privind detaşarea de federaţia rusă. Asta înseamnă că ambiţiile naţionaliştilor ruşi de înglobare a teritoriilor în care locuiesc ruşii au un revers cu efect de domino. Ele pot fi domolite de astfel de reacţii populare ale unor astfel de provincii care vor independenţa şi care se pot extinde la proteste de masă ale ruşilor înşişi faţă de acest război. Da, ruşii sînt nostalgici pentru statutul internaţional avut înainte de 1989 şi vor să-şi apere minorităţile din afara graniţelor Rusiei. Dar nu sînt dispuşi să moară sau să aibă cunoscuţi care mor pe front pentru asta. Tocmai de aceea războiul se şi numeşte acolo „operaţiune specială”; dacă s-ar fi declarat război atunci toată ţara s-ar fi mobilizat, fapt ce ar fi dus la proteste masive. În ciuda statului poliţienesc sever de acolo, care se apropie de dictatura clasică, ruşii de astăzi nu mai sînt cei de pe timpul asediului german de pe timpul celui de-al doilea război mondial. Prin această găselniţă lingvistică sînt aduşi în acest război mai curând asiatici săraci din estul Rusiei sau puşcăriaşi, cărora li s-a promis un trai mai bun pentru ei sau familiile lor. Dar ruşii din vest nu sînt de acord să susţină îndeaproape războiul din Ucraina.

Pe de altă parte, în cealaltă parte a războiului (Occidentul) imediat ce preţurile au început să crească (încă din 2022) au apărut proteste cu mesaje anti alimentare militară a Ucrainei în mai multe ţări europene occidentale precum Franţa, Germania, Marea Britanie, Belgia şi Italia. Iată aici un protest din octombrie 2022 în Franţa cu tema alimentării militare a Ucrainei.

Protestele pe această temă au ţinut până recent în hexagon şi riscă să ia amploare.

Iată mai jos imagini de la un protest uriaş anti-război care a avut loc în Berlin la 1 martie în acest an.

Iar aici vedem proteste în Spania pe aceeaşi temă şi în aceeaşi perioadă.

În video-ul de mai jos putem vedea imagini filmate cu proteste antimilitariste care au crescut în amploare recent în mai multe ţări din Europa.

Reversul economic al soluţiei militare a rezolvării conflictului ruso-ucrainean

Ce se întâmplă de câteva zile în Franţa este de fapt o tentativă de a acoperi revolta europenilor împotriva modului în care autorităţile se prefac că rezolvă problema războiului ucrainean, prin plasarea notei de plată a costurilor sale în cârca omului simplu. Media oficială n-a spus un cuvinţel despre aceste proteste împotriva inflamării războiului din Ucraina până acum. Dar, odată cu aceste noi proteste împotriva prelungirii vârstei de pensionare toate canalele media redau obsesiv despre această știre. De fapt ea este un paravan al adevăratei nemulţumiri din Europa Occidentală, respectiv scumpirea preţurilor şi scăderea nivelului de tari.

De câteva luni a dispărut mesajul „Stop the war!” de lângă siglele televiziunilor, fiind înlocuit cu steagul Ucrainei (Editare ulterioară: la câteva zile de la redactarea acestui text a dispărut şi steagul ucrainean). Acest fapt atestă saturaţia occidentalilor faţă de metodele propuse de oficialii occidentali pentru stoparea războiului. Simţind saturaţia cetăţenilor simpli şi posibilitatea de proteste faţă de aceste narative, retragerea acelui mesaj a avut sens de eliberare a presiunii mediatice. Oricum, acest mesaj pacifist adresat cetăţenilor occidentali de rând era lipsit de sens, pentru că nu ei au început acest război şi nici n-ar putea să-l oprească în sensul dorit de autorităţi. De fapt acest sens nu era cel de „opriţi războiul!” ci de „plătiţi războiul!”. Recent el a fost declarat oficial cel mai scump război istorie iar cetăţenii înşişi sînt puşi în postura să-i plătească costurile prin preţurile zilnice.

La nivel teoretic, susţinerea militară a Ucrainei pare cea mai umanistă decizie. Dar dacă costurile acestui război sînt plătite de omul simplu, atunci poziţia sa se schimbă şi cere mai curând neutralitatea decât ajutorul militar acordat acestei țări. Empatia pentru cel aflat în suferinţă va rămâne o valoare umană perenă. Occidentalul de rând ar fi de acord să ajute populaţia civilă. Însă el nu e atât de naiv încât să nu înţeleagă că sprijinind ajutorul militar propus de politicienii demagogi din propriile ţări de fapt inflamează acest război în loc să-l oprească. În urma amplificării sale dezastrul umanitar creşte în loc să scadă, după cum s-a văzut cu măsurile aberante anti-COVID, când numărul de cazuri de infectare a explodat după vaccinarea majorităţii.

În ciuda aparenţei de intenţii bune de a ajuta victima să se apere, înarmarea ucrainenilor duce la aruncarea de gaz pe foc în acest război, adică la creşterea sa în amploare. Ce se întâmplă acum este o reîncălzire a ciorbei de acum 20 de ani propusă de administraţia Bush, cu „războiul împotriva terorismului”. Nu! Războiul nu poate lupta împotriva terorismului, războiul e terorism”. Sau, cum spunea cineva foarte plastic: „războiul împotriva terorismului e un fel de activitate sexuală pentru a atinge virginitatea” (The war against terror is like fu…ng for virginity).



Astăzi s-a reluat într-un mod mai înşelător vechiul sofism al lui Bush de atunci cum că „cine e cu noi e împotriva noastră”: acum se spune că nu poţi rămâne neutru la o agresiune iar dacă nu susţii Ucraina rezultă că susţii Rusia. Dacă vezi că cineva suferă e normal să te duci şi să ajuţi acea persoană. Ceea ce s-a şi întâmplat cu donaţiile de haine pe care românii le-au făcut refugiaţilor. Dar acest ajutor se acordă în limitele propriei siguranţe. Dacă doi mafioţi se luptă între ei cu cuţite sau pistoale, eu nu trebuie să mă duc să-l apăr pe cel slab. De asemenea, nu mă poate nimeni învinui că n-am intrat într-o casă cuprinsă de incendiu spre a-i salva pe cei dinăuntru, riscându-mi propria viaţă. Dacă acei oameni îmi sînt rude sau prieteni, da. Dar altfel, e normal să pun viaţa mea înaintea celor aflaţi în pericol. Da, eu pot condamna Rusia pentru faptul că a inflamat acest conflict, dar asta pentru civili, nu pentru războinicii care nu pot dezbate paşnic. Ăştia sînt cei ce sar la bătaie când cineva are altă opinie. Ar fi chiar stupid să-i susţin, indiferent dacă sînt ruşi sau ucraineni.

Nici soluţia lui Isus de a oferi şi celălalt obraz spre pălmuire nu e viabilă, deoarece nu toţi sîntem Isus şi nu putem accepta acest sacrificiu. Un astfel de răspuns a creat civilizaţia modernă, însă noi încă avem în sânge principiul răspunsului cu aceeaşi monedă la un act de agresiune. Dar ce propune Occidentul este o inflamare, nu o soluţie cu adevărat umanitară pentru rezolvarea crizei acestui război. Soluţia este lăsarea extremiştilor de ambele părţi să se măcelărească între ei, pentru că nu s-au putut înţelege paşnic şi relocarea populaţiei civile din zonă, după cum am argumentat în acest articol . Autorităţile occidentale preferă în mod aberant costuri exorbitante de înarmare a Ucrainei în loc să-i ajute pe civili, cei cu adevăraţi neajutoraţi, fie ucraineni fie ruşi, la sfert din costurile de până acum ale războiului.

Înlocuirea mascaradei COVID cu cea a războiului din Ucraina a încercat să credibilizeze cumva criza periodică provocată artificial de capitalism în scopul extragerii de profit maxim din schimbarea generaţiilor de executanţi de ordine, după cum am arătat în acest articol mai vechi . Tema scumpirii energiei pare o justificare perfectă a acestei inginerii sociale, pe fondul războiului. NATO pare că joacă corect, ajutând partea agresată, Ucraina. Fiecare dintre noi am încerca să ne apărăm prin aceeaşi metodă a agresării agresorului nostru. Şi totuşi, acest model natural de reacţie se întoarce împotriva noastră deoarece inflamarea războiului şi eventuala extindere a sa într-unul zonal cu mai multe ţări chiar duce la scăderea nivelului de trai.

Preţul gazului şi petrolului creşte direct proporţional cu fiecare armă care ajunge în Ucraina. Deşi par că se află în conflict profund, marii bancheri şi industriaşi internaţionali şi ruşi deopotrivă profită de pe urma acestor preţuri uriaşe la energie. Practic diferenţa de preţ intră exact în buzunarele lor. Am detaliat legăturile primilor 5 oligarhi ruşi cu Occidentul în acest articol şi am arătat că acest război este o cacealma, la fel ca şi „ajutorul” pentru Ucraina.

În acest moment simpla opţiune de susţinere ideologică a acestui război înseamnă în plan concret finanţarea lui cu propriul nivel de trai. Implicând empatia pentru aproapele aflat la ananghie, justificarea crizei pare perfectă, faţă de modelele anterioare. Şi totuşi, unii europeni n-au muşcat această vrăjeală cu aspect de dilemă, având experienţe seculare cu capitalismul. Mass-media occidentală a prezentat unilateral acest război, fără a prezenta şi pe extremiştii ucraineni care au dus la această situaţie tragică. Mass -media a făcut cum a făcut şi cu viziunea ipohondrică asupra COVID , care invariabil a fost începutul unei crize economice artificiale, justificate iniţial prin protecţia asupra bolii, iar acum prin ajutorul acordat semenilor aflaţi în pericol.

O astfel de atitudine a mass-media se explică prin faptul că e finanţată de cei puternici care au interes ca acest război de fapt să nu se termine curând. După cum am susţinut încă din primele zile ale mascaradei COVID , şi războiul din Ucraina are intenţia de a crea o cerere artificială în balanţa principalei legi a economiei, cea a cererii şi ofertei. Rezultatul este manipularea preţurilor, după cum vedem în scumpirile recente. Nu mă aşteptam ca mascarada COVID să ţină 2 ani, şi iată că deznodământul a fost amânat. Primele scumpiri au luat înapoi în 2022 ceea ce guvernele dăduseră până atunci pentru a păcăli populaţia să accepte măsurile aberante. Statul mafiot s-a comportat aici precum cazinourile cu începătorii, lăsându-i să câştige la început şi luându-le apoi totul după ce au prins gustul jocului. Am ştiut din primul moment că asta e o capcană şi că la un moment dat va veni momentul scadenţei. La fel e şi cu susţinerea alimentării militare a războiului.

Camuflarea protestelor occidentale faţă de soluţia militară a rezolvării conflictului ruso-ucrainean

Dar uite că occidentali de rând se trezesc pe zi ce trece. Numărul care schimbă taberele din susţinători ai soluţiei inflamaţioniste oferite de NATO în critici ai ei creşte pe zi ce trece. Iar asta înseamnă sfârşitul scopului războiului şi sfârşitul celor două mascarade, prima începută acum 3 ani, iar cealaltă în urmă cu un an. Instrumentul principal pentru a contracara aşa ceva este dezinformarea şi manipularea maselor. Faptul că administraţia franceză a introdus acum câteva zile această temă a prelungirii vârstei de pensionare pare o imbecilitate, în condiţiile în care societatea franceză se ştie că este cea mai sensibilă la pierderea drepturilor şi iese constant în stradă la proteste. Guvernul francez pare că şi-ar fi tăiat singur creanga de sub picioare, ştiind că vor urma tulburări sociale. Şi totuşi această manevră este foarte abilă tocmai pentru că are rol de avalanşă provocată artificial pentru evitarea unei avalanşe mai mari ulterior. Ea mută atenţia tocmai dinspre protestele de până acum faţă de amplificarea războiului către această temă. Această diversiune cu pensiile e menită să abată atenţia dinspre principala „cauză” a scăderii nivelului de trai din ultimul timp. Această nouă cacealma este menită să-i convingă măcar pe cei fără experienţă cu capitalismul, aşa cum sînt est-europenii, că protestele nu sînt faţă de partea occidentală implicată în război, ci faţă de altceva.

Media oficială a tăcut despre protestele anti-militariste de până acum tocmai pentru a nu le da idei celor care nu s-au trezit din manipulare dar sînt pe cale de a o face. Spionajul civil vrea să amâne cât mai mult această schimbare de macaz a populaţiei, în scopul profitului stăpânilor lor, marii industriaşi şi bancheri din toată lumea. La fel ca şi în cazul COVID, şi războiul se va termina când omul de rând va refuza să accepte finanţarea sa în preţurile zilnice şi va ieşi în stradă să protesteze. La fel ca şi în cazul COVID, şi războiul din Ucraina are oroare de proteste. În societatea de astăzi nu mai merge cu împuşcatul protestatarilor aşa cum se întâmpla în SUA o dată la câţiva ani din 1886 până în Cel De-al Doilea Război Mondial. Marii industriaşi şi bancheri nu pot risca să nu aibă susţinere din partea majorităţii. Deocamdată, prin această diversiune a pensiilor, protestul majorităţii pare a cere revenirea la ceea ce oricum era acceptat, nu la întreruperea războiului prin lipsă de susţinere publică.

Această inginerie socială a temei pensiilor este dublată de o puternică ofensivă dezinformaţională, prin denigrarea celor care aduc critici naraţiunii oficiale de ajutor militar pentru Ucraina. Orice fel de idee care critică susţinerea cu armament a Ucrainei sau cere neutralitate militară în acest război e catalogată de manipularea media drept „putinism”, printr-un mecanism foarte abil de manipulare pe care l-am descris în acest articol . Aşa s-a întâmplat recent cu protestele împotriva preţurilor aberante la facturi din Republica Moldova. Toată media oficială occidentală precum şi cea românească i-a prezentat pe bătrânii cu pensii cât jumătate din facturi ca susţinători ai lui Putin în acest război. Dar, după cum vedem în pancartele scrise în limba română, oamenii au ieşit în stradă datorită scumpirilor şi scăderii nivelului de trai, fără legătură cu vreun partizanat pentru una sau alta dintre părţile implicate în acel război. E absurd să spui că există susţinători ai războiului şi ai Rusiei între protestatari, din moment ce Republica Moldova s-a luptat cu ruşii în Transnistria la începutul anilor 1990. Cum se face că nu s-au înrolat voluntar în armata rusă, dacă sînt putinişti aşa cum îi denigrează mas-media oficială din întreaga lume?

Singura problemă a spionajului civil este justificarea geopolitică a presupuşilor putinişti occidentali. În ţările Europei de Est el ar putea fi justificat prin nostalgia cetăţenilor faţă de comunism, deşi Rusia nu mai e de mult o ţară comunistă. De exemplu protestul din Slovacia împotriva ajutorului militarist al Ucrainei a putut mai uşor să fie catalogat ca nostalgic faţă de comunism, această ţară fiind una comunistă înainte de anii 1990.

La fel s-ar putea spune şi despre cel din Cehia, cu zeci de mii de protestatari (dacă nu cumva chiar sute de mii), ca o ironie asupra faptului că Cehoslovacia a fost invadată de ruşi în urmă cu 50 de ani.

Dar în Occident acuzaţia de nostalgie faţă de comunism (sau putinism) pentru protestatarii anti-NATO este absurdă, deoarece acolo nu a existat . Şi totuşi ceva similar s-a întâmplat cu protestele din Spania împotriva NATO şi a alimentării militare a Ucrainei. Media a încercat fără sorţi de izbândă să-i prezinte pe protestatari ca fiind toţi comunişti şi implicit putinişti. Unii dintre ei sînt într-adevăr comunişti, după cum se vede în poza de mai jos. Însă ei nu au fost nici pe departe definitorii pentru toţi protestatarii care, după cum vedem mai sus, au fost mult mai mulţi şi n-au avut mesaje comuniste.

Rezultatul acestei tentative de distorsionare a fost unul de reacţie adversă chiar din partea potenţialilor aliaţi ideologici ai spionajului civil pe această temă. Mulţi dintre participanţii la aceste proteste anti-NATO au fost chiar membrii ai comunităţii LGBT, probabil cei mai aprigi adversari ai lui Putin, după cum vedem în imaginea de mai jos. Ei trebuiau să fie atraşi în masă de partea naraţiunii „ajutorului militar”, şi mulţi au fost într-adevăr manipulaţi să o susţină. Dar iată că ingineria dezinformaţională nu a mers pentru toţi. Păcat însă că anti-militarismul comunităţii LGBT e doar unul de conjunctură, „masculinitatea toxică” fiind detestată doar atâta timp cât nu contravine obedienţei faţă de puternicii financiar…

Un protest AntiNATO de mai mică amploare în Marea Britanie la finalul lunii Februarie a acestui an.

Dar iată că media prezintă o altă versiune a sa, care atestă viziunea oficială de susţinere militară a Ucrainei, nu cea iniţială de neutralitate.

În tandem cu protestele anti legea pensiilor de la Paris, pe toate canalele oficiale se vorbeşte despre un anumit protest în Georgia, care şi el a pornit de la o lege la de fel de idioată precum cea a administraţiei Macron. Acolo s-a dat o lege prin care ONG-urile finanţate din afara ţării să fie declarate duşmane ale naţiunii. Iată că e aceeaşi reţetă ca la Paris: pro-occidentalii au fost scoși la produs pentru a acoperi potenţialii protestatari împotriva alimentării militare a Ucrainei. Ceva de genul acesta există şi în Israel, unde guvernul Netanyahu, un fost dușmănos recent reîncălzit al conflictelor cu palestinienii, a încercat o presare a justiţiei pentru a evita condamnări pentru corupție. În acest fel de asemenea au fost instigate proteste masive şi la Tel Aviv. Și iată că şi aici s-a creat o temă de diversiune politică dinspre COVID şi războiul din Ucraina. Israelienii s-au vaccinat în masă iar acum, la bilanţ, şi-au dat și ei seama că politicile guvernului de stopare a virusului au fost o mascaradă. De asemenea, ştiu că există multe păreri în Israel care cer drepturi mai mari pentru palestinieni, adică o temperare a conflictelor interetnice. Şi astfel de voci pot fi acoperite de această diversiune.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în România, cu protestele din 2017-2019 împotriva PSD. A naibii coincidenţă, şi atunci preşedintele PSD Liviu Dragnea încerca să umble la (ce mai rămăsese din) justiţie, exact ca Netanyahu acum. Protestatarii din 2017-2019 au susţinut în mare parte partidele de dreapta, subminând astfel tema „toate partidele, aceeaşi mizerie” specifică protestelor începute din 2012 . După ce lucrurile au scăpat de sub control şi cu ele, şi mulţi protestatari de dinainte de 2017 s-au înfrăţit cu cei anti-PSD, după cum a fost şi cazul meu, spionajul civil a lansat o temă diversionistă pentru a le dezamorsa şi pe acestea, respectiv cea a ciudatului referendum pentru familia mixtă din septembrie 2018 , imediat după 10 august.

(Editare 30 -03-2023: după 18 zile de când am scris acest articol s-a reluat infama ordonanţă 13 de pe vremea lui Liviu Dragnea, şi câteva mii de oameni au ieşit din nou în Piaţa Victoriei, ca atunci. Faptul că ea se reia, deşi autorii ei ştiu că a condus la cele mai ample proteste din istoria României arată două lucruri. Primul, e clar, e faptul că nu Dragnea s-a aflat în spatele ei, din moment ce o vedem pusă pe tapet când el e ieşit din politică. Cel de-al doilea este exact acela de a acoperi eventualele proteste împotriva NATO, încă de dinainte de a apărea, după modelul descris mai sus. )

Un caz deja definitoriu pentru mine de sugrumare mediatică a protestelor în România a fost uciderea micuţului Ionuţ, care a camuflat mediatic protestele faţă de sacrificarea Roşia Montanei . O situaţie a naibii de asemănătoare s-a întâmplat în urmă cu o săptămână în Grecia, cu tragicul accident feroviar. În urma sa au apărut proteste de stradă cu altă temă decât COVID şi Ucraina. Poate e doar o coincidenţă, dar seamănă al naibii de mult cu celelalte.

Interesul parşiv al oligarhilor ruşi şi occidentali este prelungirea războiului din Ucraina şi eventuala sa extindere

Nici mass-media occidentală, şi nici cea rusă nu redau fidel cauzele acestui război. În realitate el nu s-a datorat faptului că Putin ar fi avut el vreo boală degenerativă care l-a întors în istorie la nivelul lui Stalin, în intenţia de a ocupa statele vecine. El a pornit atât de la extremiştii ruşi cât şi de la cei ucraineni din zonă. Ei nu şi-au tratat civilizat diferenţele de opinie politică („agree to disagree”) , şi au trecut la violenţe unii împotriva altora începând din 2014. Mass-media oficială mincinoasă atât în spaţiul rus cât şi în cel occidental i-a prezentat fie doar pe ruşi fie doar pe ucraineni ca fiind „de vină” pentru începerea acestui război. Dar de fapt ambele părţi au partea lor de vină, şi asta e ceea ce mass-media oficială din ambele părţi încearcă să ascundă.

Ambele părţi promovează o viziune unilaterală despre acest război, în stilul caracteristic fiecăreia. Ştim deja că în Rusia pot fi şi băgaţi la închisoare cei care încearcă să îi arate şi pe extremiştii ruşi nu doar pe cei ucraineni, așa cum face ideologia oficială a Kremlinului. În aceeaşi manieră, dar ceva mai discret, orice fel de arătare cu degetul şi înspre extremiştii ucraineni e dată de aparatul dezinformativ occidental ca propagandă pro-Rusia. Ambele sisteme sunt de fapt mai mult apropiate, decât diferenţiate, deşi prin atitudinea oficialilor occidentali ei vor să arate cât de depărtate ar fi de Rusia. În realitate democraţia occidentală actuală este o dictatură negociabilă , care ştie să îi evite în a-i traumatiza pe cei care o pot vorbi de rău. Şi, ambele părţi de fapt profită la vârf în ciuda aparentului război dintre ele, după cum făcea Puterea şi Opoziţia până acum în Parlamente. Războiul din Ucraina este o extrapolare internaţionalistă a cacealmalei demagogiste naţionale în care omul simplu şi-a pierdut de mult încrederea.

Ascunderea extremiştilor ucraineni din mass-media occidentală are un sens foarte clar. Dacă populaţia afla (ceea ce până la urmă a şi aflat) că şi unii ucraineni au comis crime asupra ruşilor, nu doar ruşii asupra ucrainenilor, atunci susţinerea morală asupra uneia dintre cele două părţi ce se războiesc nu mai pare o decizie bună. Se ştie ce s-a întâmplat cu talibanii din Afganistan, susţinuţi de CIA în războiul cu ruşii din anii 70. Conform aceluiaşi model, extremiştii ucraineni pot avea aceeaşi evoluţie în viitor. O astfel de atitudine înseamnă lipsa de susţinere publică a temei războiului, şi lipsa de justificare a creşterii preţurilor spre profitul bogaţilor.

Din păcate, aşa numita democraţie are nevoie de război la fel cum are şi dictatura. Gargara asta a războiului împotriva războiului de fapt este o tentativă de a atrage noi extremişti în acest conflict şi a-l inflama cât mai mult posibil. Exact aşa s-a întâmplat cu ambele războaie mondiale, după cum am arătat în general în documentarul meu „Sadismul în politica internaţională” , sau în detaliu mediu în „Cea mai mare crimă din istorie” , şi în detaliu crescut în subcapitolul dedicat dezinformării de masă din cartea mea la care lucrez în prezent pe platforma Concept, intitulată „Manifestul societăţii automatiste” . În România s-au practicat aceleaşi tactici instigatoare şi diversioniste, după cum am arătat în primul meu documentar „Diversioniştii”



Din fericire, experienţa celor două războaie mondiale, în special al primului, a arătat că e mult mai sănătos să negociem decât să încercăm să ne măcelărim între noi. Cei ce au ales violenţa s-au măcelărit între ei și au dispărut din istorie. Sper ca spionajul civil să nu creeze un alt Pearl Harbor şi să nu ajungem la un alt război mondial precum cel de la începutul anilor 40. . Altfel, din fericire, semnele arată că lumea nu mai acceptă nici această nouă cacealma şi că războiul se apropie de sfârşit. Măsurile de dezinformare nu pot opri creşterea protestelor anti-militariste atât ale ruşilor cât şi, mai ales, ale occidentalilor. Trimiteţi acest articol cât mai multor oameni! Războiul se va termina cu atât mai repede cât mai mulţi ies din sfera manipulării mass-media privind această temă.

Gabriel Baldovin

Masurile anti- COVID au fost copiate cuvânt cu cuvânt din psihopatologia ipohondriei

În urmă cu aproape un an, în aprilie 2022, am promis în acest articol că voi veni cu detalii despre ceea ce se numea acum o sută de ani forma ipohondrică a nevrozei obsesionale. Ea este astăzi numită „Tulburarea de anxietate a bolii”* („Illness Anxiety Disorder”) în cea mai titrată clasificare a tulburărilor psihice (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders – DSM) şi majoritatea sistemelor occidentale de clasificare a tulburărilor psihice (încă nu există unanimitate între specialişti privind denumirea). Această tulburare explică o bună parte din pasivitatea cetăţenilor la măsurile represive luate de guverne sub pretextul „protecţiei în faţa virusului ucigaş”. O să revin mai jos cu descrierea ei ceva mai detaliată. Deocamdată voi descrie gradul de periculozitate al SARS-COV-2 conform cu datele oficiale la 3 ani de la începerea restricţiilor sociale ocazionate de el.

0,001 % risc de moarte pentru COVID

În februarie 2020 ni se spunea că acest nou virus va fi un fel de gripă spaniolă şi că populaţia va fi decimată. La 3 ani de la acea dată vedem că acele temeri au fost nejustificate, la fel ca şi măsurile aberante de contracarare a sa. Iată că în 3 ani de când se ştie de acest virus numărul morţilor este de aproape 7 milioane de oameni, conform sursei principale de statistici privind această boală, respectiv site-ul worldometers . 7 milioane pare o cifră foarte mare, însă ea înseamnă doar 0,01% din populaţia umană, care a depăşit 8 miliarde de câteva luni.

Worldometers a oferit încă de la bun început un procent de 0.9% de decese ale unor persoane sănătoase din numărul total de morţi cu COVID , , deci fără boli severe preexistente. Oricum, e şi el chiar mai mic de 0,01 %, în raport cu numărul general al populaţiei. Repet: pericolul de moarte al acestui virus a fost de 0.9% din 0,01 %, ceea ce înseamnă sub 0,001 %, adică 1 la 10 000 . O astfel probabilitate de a muri de COVID este mult mai mică decât majoritatea bolilor şi a morţilor din accidente de tot felul. Cifra este foarte mică în raport cu măsurile aberante care s-au luat de către guverne, dar totuşi foarte mare faţă de vreun presupus caz de deces a unei persoane sănătoase. Dar chiar şi ea poate fi pusă sub semnul întrebării. La 3 ani de la începerea mascaradei încă nu am auzit de vreun caz de deces exclusiv de la acest virus, fără boli anterioare, care de fapt au fost principala cauză a morţii, iar cea a virusului a fost una secundară , după cum am argumentat aici .

Sistemul dezinformativ mondial a venit cu o contracarare ştiinţifică la acest adevăr, respectiv periculozitatea virusului HIV. Acesta distruge sistemul imunitar şi organismul nu se mai poate apăra în faţa bolilor uşoare. Această poziţie teoretică argumentează că nici HIV nu ucide prin sine însuşi, bolnavii murind de răceli sau alte boli simple. Prin urmare, printr-o concluzie sofistică, faptul că SARS-COV2 nu ucide prin el însuşi nu l-ar face mai puţin periculos decât HIV Această concluzie este un sofism deoarece SARS-COV2 nu atacă sistemul imunitar precum HIV. Bolile severe nu au fost cauzate de acest virus, ci el a venit ca o a doua boală pe lângă cea iniţială. Nu există cauzalitate între cele două boli, aşa cum există între virusul HIV , SIDA şi boala comună. Atunci când a dus la decese, SARS-COV2 s-a instalat pe un sistem imunitar deja erodat de o boală gravă anterioară, şi a contribuit la accelerarea morţii.

Diferenţa dintre cele două virusuri este radicală atât ca periculozitate cât şi ca mod de manifestare: HIV conducea direct la erodarea sistemului imunitar iar SARS-COV2 nu; fără HIV, o boală uşoară din care infectaţii mureau nu ar fi putut să-i ucidă. Dimpotrivă, fără o boală severă, SARS-COV2 nu ar fi ucis decât maxim acel fictiv procent de 0,001 % din numărul de oameni, deşi şi acesta e cu dubiu, după cum am arătat. Spre deosebire de el, HIV ducea în anii 1970-1980 spre moarte aproape sigură inclusiv pentru omul sănătos. Argumentul acesta nu are aşadar nicio valoare logică, cele două virusuri fiind radical diferite. Însă el are o valoare psihologică, manipulatorie, pentru că periculozitatea tulpinilor de SARS-COV2 a fost asociată cu cea a HIV. Din păcate logicienii şi filosofii ştiinţei au băgat capul în pământ în combaterea acestui sofism (unii datorită motivelor expuse în următoarea secţiune a acestui articol) . Pe de altă parte, cei care ştiu să citească un mesaj de marketing au fost plătiţi pentru accentuarea campaniei de panică.

Or fi existat tulpini severe, aşa cum am presupus în acest articol scris în octombrie 2020 . Dar ele n-au fost lăsate să scape de sub control în grosul populaţiei. Dacă au existat, atunci poate că ele au fost distribuite discreţionar, în special în spitale, fără să ajungă în exterior. Dar, după cum vedem că arată şi statisticile oficiale, cele care au circulat în aceşti doi ani nu puteau prin ele însele să ucidă un om sănătos, aşa cum a făcut cu predilecţie gripa spaniolă sau marile pandemii de ciumă şi holeră din istorie.

Amplificarea periculozităţii SARSC-COV2 prin psihopatologia ipohondră

În cei 2 ani de mascaradă am scris 27 de articole în acest spaţiu pe tema măsurilor aberante luate împotriva virusului SARSC-COV2 şi exagerarea periculozităţii tulpinilor sale cunoscute. Unii oameni au înţeles din primele săptămâni că totul este o farsă de lux. Cei mai mulţi au înţeles acum un an, când au încetat să se mai supună măsurilor aberante. Eu am înţeles din primele zile . Alţii însă n-au înţeles nici până astăzi, şi îi vedem cu măşti sau blindaje care mai de care mai ciudate pe cap. În acest articol am să-i descriu pe aceşti oameni, publicul ţintă pentru această naraţiune. Ei sunt acei ipohondri care, fără voia lor, au ajuns agenţi de răspândire a panicii. Nucleul acestui public a fost constituit de această formă ipohondrică a nevrozei obsesionale („Illness Anxiety Disorder” în DSM 5) de care am amintit mai sus. La pagina 315 din traducerea românească a DSM 5 ( Editura Medicală Callisto 2016) putem citi următoarele criterii:

„A. Îngrijorarea de a avea sau de a dobândi o boală gravă.
B. Simptomele somatice nu sunt prezente, sau dacă sunt prezente, au doar intensitate redusă. Dacă altă afecţiune medicală este prezentă sau există un risc crescut de a o dobândi (e.g. istoric familial relevant), îngrijorarea este exagerată sau disproporţionată.
C. Există un nivel ridicat de anxietate privind sănătatea, iar individul se alarmează cu uşurinţă în legătură cu propria stare de sănătate.
D. Individul manifestă comportamente excesive legate de sănătate (e.g. îşi controlează repetat corpul, cutând semne de boală) sau prezintă evitare inadecvată (e.g. evită programările la medic şi internările).
E. Îngrijorarea privind boala este prezentă de cel puţin 6 luni, dar boala pentru care există temerea este posibil să se fi schimbat în acel interval.
... ”

La aceeaşi pagină 315, mai jos, din traducerea românească a DSM 5 putem citi următoarele:

„Indivizii cu tulburare nosofobică se alarmează uşor (în sens de „cu uşurinţă” n. G.B.) în privinţa bolilor, auzind despre cineva că s-a îmbolnăvit sau citind o ştire legată de sănătate. Îngrijorarea acestora legată de o boală nediagnosticată nu cedează la încercările de liniştire ale medicului, la aflarea rezultatelor ale testelor de diagnostic sau la evoluţia benignă. În general încercările de liniştire ale medicului, şi tratamentul simptomatic, nu atenuează îngrijorarea individului, ci pot chiar să o amplifice. Îngrijorarea legată de boală capătă un loc important în viaţa individului, afectându-i activităţile zilnice şi poate duce chiar la invaliditate. Boala devine un aspect central al identităţii persoanei şi al imaginii de sine, un subiect frecvent de discuţie şi o reacţie caracteristică la evenimentele stresante din viaţă. Persoanele cu această tulburare se examinează repetat (e.g. examinarea gâtului în oglindă) (Criteriul D). Ele caută în mod excesiv informaţii despre boala de care se suspectează (e.g. pe internet) şi solicită în mod repetat încurajări din partea familiei, a prietenilor sau a medicilor. Această îngrijorare permanentă devine adesea frustrantă pentru ceilalţi şi poate provoca tensiuni considerabile în familie. În unele cazuri, anxietatea duce la evitarea unor situaţii (e.g. vizitarea unor membri de familie bolnavi) sau activităţi (e.g. exerciţiile fizice) despre care individul crede că i-ar putea pune în pericol sănătatea.”

Forma ipohondriacă a nevrozei obsesionale atinge în unele cazuri cote absurde, precum celebrul simptom de „doctor shopping”, pe care DSM nu l-a prezentat aici. Nu vreau să intru în detalii privind motivele acestei omisiuni bizare, însă majoritatea tratatelor de psihopatologie cât de cât detaliate îl descriu. Ipohondrii cu „doctor shopping” merg aproape zilnic la spital şi îi sufocă pe medici cu cererile lor constante de tratament, deşi sînt perfect sănătoşi şi primesc dovezi pentru asta. În ciuda evidenţei, ei continuă să se considere bolnavi şi cer în continuare tratamente. Efectul placebo (medicamente sau tratament fără vreun efect chimic şi fizic, special făcute pentru autosugestie) este în special dedicat acestor oameni.

Pentru a înţelege cât de inconfortabili sînt aceşti oameni pentru anturaj şi medici, am să aduc în prim-plan ritualul obsesional, un simptom vecin cu ipohondria. Obsesionalii de ritual sînt acei oameni care verifică de cel puţin 6-7 ori într-un interval scurt dacă au închis uşa seara înainte de culcare, dacă au închis gazele şi apa înainte de plecare, sau alte potenţiale pericole (se exclud situaţiile de locuri de muncă cu verificări constante, precum controlori de trafic, paznici, etc.). Verificarea şi controlul unei surse comune de pericol este normală de 2 sau 3 ori . Dar atunci când verificarea depăşeşte 4-5 ori într-o oră, acesta este semn de ritual obsesional. Aceşti oameni îi implică până la epuizare şi pe cei din familie şi anturaj în ritualul de verificare. Concediile cu ei sînt adevărate coşmaruri, aceştia trăind constant angoasa pericolului de acasă în loc să se bucure, deşi au verificat de cel puţin 5 ori siguranţa sursei de pericol. În unele cazuri ei se întorc acasă din concedii înainte de termen pentru reasigurare, iar familia uneori îi urmează dezamăgită.

Ei bine, ipohondricii sînt un fel de astfel de obsesionali de ritual, cu diferenţa că pericolul e văzut în interior, în boală, nu în afară. De obicei simptomele ţin până la vârsta senectuţii, dar viaţa celor cu aşa ceva e lungă. Simptomele sunt dublate de depresie moderată şi anxietate nejustificată faţă de boli închipuite, care ajunge la angoasa iminenţei morţii.

Din anii 1960 în ţările civilizate s-a renunţat la formula „boală psihică” în favoarea celei de „tulburare psihică”. Cu toate acestea, acest nou statut nu este identic cu cel al sănătăţii mintale. Tulburarea psihică este destul de aproape de ceea ce înseamnă boală în general, chiar dacă se diferenţiază de aceasta. Condiţia psihopatologică este suficientă pentru absolvirea de condamnare penală. Iluziile psihopatologice pe care le au ipohondricii sau ritualicii obsesionali sînt atât de severe încât se apropie de halucinaţii (psihotice). În acest caz realitatea nu mai contează, totul fiind modificat radical printr-o proiecţie psihopatologică a interiorului minţii în afară. De aici şi celebra rupere de realitate a psihoticului, faţă de care frizează şi ipohondricul. Din acest motiv datele oficiale despre lipsa de periculozitate a virusului SARSC-COV2, pe care le-am expus în prima parte a acestui articol, au fost percepute în mod alarmant prin simpla percepţie ipohondrică a acestor oameni. Aceste date au fost la nivel social exact ce sînt „încercările de liniştire ale medicului” pentru ipohondricul individual. Media apoi a relatat exclusiv despre aceşti oameni speriaţi pentru a produce panică generalizată în societate. Din nefericire, majoritatea medicilor au fost cumpăraţi cu bonusuri (cine are medici în anturaj cunoaşte în ce au constat) şi ameninţaţi cu represalii dacă au altă părere, aşa cum a păţit Didier, sau denigraţi mediatic precum Luc Montagnier sau Flavia Groşan, Răzvan Constantinescu şi Vasile Astarastoae

Psihopatologia ipohondră extinsă la nivel de politică de stat

Ce vedem în aceste simptome individuale este exact rezumatul mascaradei extins la nivel social. Băieţii din spionajul civil au copiat mot-a-mot această realitate socială a ipohondrilor şi au ridicat-o la rang de politică de stat. Aceste câteva pasaje sînt doar un rezumat. Detaliile psihopatologice se identifică exact cu detaliile mascaradei, începând de la haosul din spitale , măsurile aberante de protecţie şi apoi vaccinarea care, prin mijloacele de presiuni sociale (de genul concedierii de la locul de muncă în caz de neacceptare), a avut uneori statut de obligativitate. Fiecare dintre acestea reprezintă în plan social câte un simptom al ipohondriei.

Compulsia la anxietate a ipohondrului luat ca individ privind suspectarea de o boală periculoasă e fost extrapolată la nivel social de campania panicardă lansată atât de media clasică (televiziuni şi presa scrisă) cât şi de reţelele de socializare. Toate platformele online de socializare au promovat mesajele panicardiste despre virusul ucigaş, în numele unor specialişti corupţi, cumpăraţi cu bonusuri diverse. S-a creat în mod artificial senzaţia publică despre o presupusă asaltare a spitalelor în urma îmbolnăvirilor masive, după cum se vede în video-ul de mai jos. În România s-au redus de-a lungul anilor numărul de paturi ATI de la 5033 în 2015 la 1400 în 2021 , astfel că s-a creat artificial senzaţia de sfârşit al lumii, specifică anxietăţii ipohondre.



Pe de altă parte media a practicat cenzurarea dictatorială a mesajelor liniştitoare ale unor genii ale virusologiei precum Didier Raoult sau răposatul Luc Montagnier , sau a altor medici care au avut altă părere decât direcţia oficială. Aşa s-a întâmplat cu conferinţa din aprilie 2020 a virusologilor Dan Erickson si Artin Massihi , care a însemnat prima mare lovitură dată artizanilor mascaradei din spionajul civil. Aşa ceva reprezintă la nivel social exact ceea ce înseamnă la nivel individual lamentările ipohondrilor faţă de încercările de liniştire ale medicului, despre care am citat din DSM mai sus.

La nivel social, simptomul ipohondric de „doctor shopping” a fost vaccinarea, în doze cât mai multe. Se ajunsese la a 4-a doză şi tulpina Omicrom circula nestingherită în Occident, unde 80% din cetăţeni se vaccinaseră . A circulat o glumă în acea perioadă cum că vaccinul se numeşte acupunctură de la a 4-a doză în sus… :)) . La fel ca şi în cazul ipohondrului, numărul de doze de vaccin parcă mai curând întărâta virusul, cifrele cu infectaţi şi morţi devenind direct proporţional mai mari. E foarte posibil ca în cea mai mare parte a dozelor acest vaccin să fi fost un amărât de placebo, exact ca în cazul „tratării” ipohondricilor, deşi au apărut voci care susţin că vaccinul chiar a fost otrăvitor. Aşa ceva nu e chiar exclus, la câte am văzut că a făcut spionajul civil cu amplificarea dimensiunilor tragediei de la Pearl Harbor , în urma căreia cel de-al doilea război mondial a luat proporţii genocidale. Dar deocamdată eu nu am văzut aşa ceva între membrii anturajului meu, care s-au vaccinat. Merită însă menţionată evoluţia naraţiunilor privind vaccinarea, plecând de la minciuna că vaccinul conduce la încetarea pandemiei, apoi că reduce reinfectarea, apoi că reduce facerea unor forme severe, deşi aşa ceva era oricum un risc de sub 0,001 %, după cum am arătat mai sus. Din păcate, psihanaliştii şi psihologii care puteau cu uşurinţă întrevedea transformarea simptomelor ipohondrice în politică de stat fie nu şi-au rezolvat propria ipohondrie, fie nu au ieşit în afara cabinetului cu analiza. Aşa că şi ei au tăcut. Dacă nu apăreau protestele de stradă ale „anturajului” , care şi-a dat seama de absurdul situaţiei, acest drum spre „doctor shopping” aplicat la nivel social ar fi continuat.

Procentul ipohondricilor în societate şi forţarea conceptului de „democraţie”

Cei care se suprapun exact peste acest profil psihopatologic se înscriu într-un procent de 1,3-10 %, în funcţie de gradul de civilizaţie al ţării, după cum DSM 5 la pagina 316. Pe lângă acest profil mai este şi cel al celor care se apropie de acesta într-un grad mai mare sau mai mic. Ei sînt nevroticii fobici (anxioşi) şi cei isterici (de conversiune somatică), care la bază sînt tot nişte obsesionali dar cu particularităţile aferente. Şi ei dezvoltă forme diferite de ipohondrie. Ar trebui să scriu un articol foarte tehnic pentru a contabiliza exact procentul lor. Aşa ceva ar fi foarte plictisitor pentru publicul neavizat, dar ar fi şi inexact pentru că incidenţa variază de la ţară la ţară şi de la cultură la cultură. O să iau în calcul doar grosul fiecăreia, aşa cum au fost restructurate şi redenumite în DSM. Una dintre acestea este forma obsesional-compulsivă a nevrozei obsesionale (restructurată în „Obsesional Compulsive Disorder” în DSM 5) în care sînt introduse şi compulsiile ideatice şi cele de ritual cu o incidenţă cuprinsă între 1,1-1,8 %, (DSM 5, pag. 239) .

Nevroza Fobică, împărţită acum într-o grămadă de tulburări anxioase printre care, cea mai elocventă este „Fobia Specifică”, cu incidenţă situată între 2-9 %, cu diferenţe de la ţară la ţară. Cu toate, putem să mai punem încă 5 procente la acesta. Apoi Nevroza Isterică, astăzi restructurată şi în „Tulburarea conversivă” în DSM 5 (Conversion Disorder) , care este o amplificare traumatistă a nevrozei obsesionale, şi care ajunge doar la 2-5 / 100 000 (DSM-5, pagina 320).

Aşadar, pe lângă nucleul ipohondricilor tipici, există o formă marginală de oameni cu tendinţe ipohondrice uşoare, într-un procent de 3-11 % din populaţie. Ei nu îndeplinesc toate criteriile ipohondriei, dar se apropie de ea. Per total estimez că cu toţii ajung pe la 25-30 % din populaţie. Dintre ei doar acei maxim 10 % acţionează exclusiv în virtutea simptomului psihopatologic, ignorând faptele şi logica. Ei sînt exact acei oameni pe care îi vedem cu mască în aer liber vara, atunci când riscul îmbolnăvirii de boli respiratorii e foarte mic. Ei niciodată nu vor fi convinşi că măsurile de protecţie ale celor doi ani au fost o mascaradă. Ceilalţi se pot impacienta excesiv în faţa unei ameninţări minore asupra sănătăţii, însă nu fac „doctor shopping” şi nici nu asaltează anturajul cu angoasele lor.

Fiecare dintre noi avem o doză mai mare sau mai mică de ipohondrie, conform cu însăşi tendinţa bazală de supravieţuire şi evitare ale pericolelor. Îngrijirea propriei sănătăţi este o acţiune normală atât a omului cât şi a unor animale. Dacă nu ai o teamă de boală atunci nu încerci nici să îţi protejezi sănătatea. Dar teama de boală rămâne în limitele normalului, fără a trăi voluntar în frică aşa cum fac ipohondricii extremi.

În ţările echitabile aceşti oameni sînt trimişi la psihoterapie. Psihanaliza le vindecă total acest simptom. În medicina capitalistă ei însă sînt exploataţi economic; medicii le fac operaţii fără a schimba ceva în corpul lor, aşa că unii au semne ale operaţiilor multiple. De data aceasta ei au fost folosiţi de spionajul civil pentru a le impune restului cetăţenilor simptomele lor psihopatologice. Unii dintre ei îşi ascund ipohondria anturajului şi familiei, din teama de a fi apoi acoliţi. Dar în timpul mascaradei şi-au putut manifesta liber angoasele apocalipsei medicale pe care o trăiesc în fiecare zi. În felul acesta au fost folosiţi de spionajul civil drept soldaţi ai instituirii dictaturii medicale.

Însă spitalele e posibil să fi fost o capcană pentru unii dintre ei, spionajul civil administrându-le o doză letală de COVID, sau otrăvindu-i cu hiper-oxigenare şi ucigându-i, devenind astfel probe ale instituirii măsurilor aberante. Oricum, aceşti oameni sînt neproductivi în tot ce fac, şi încurcă medicii cu bolile lor închipuite. Unii dintre ei sînt artişti. Am mulţi cunoscuţi în această situaţie. Alţii realmente nu pot face nimic datorită crizelor ipohondrice care îi blochează funcţional. Interesul (eugenic al) capitalismului a fost acela de eliminare a lor, la fel cum s-a încercat cu bătrânii, bolnavii şi persoanele fără adăpost . Acesta este riscul de a avea încredere în sistem. Sînt convins că unul dintre scopurile mascaradei a fost şi acela de a identifica pe acei obedienţi din care sadicii ce lucrează în domeniile represive să-şi aleagă următoarele victime, fără a da de bănuit.

Între timp acel nucleu dur de 1,3-10 % de ipohondrici extremi sînt luaţi la rost de majoritatea dizidenţilor, şi făcuţi responsabili pentru mascaradă. Cred că o astfel de atitudine e greşită, deoarece nu ei au impus măsurile aberante din anii 2020-2022. Aceşti oameni nu pot face faţă fluxului psihopatologic, iar aşa ceva poate fi factor de anulare unei pedepse penale în sistemul judiciar. Prin urmare nu cred că ei sînt vinovaţi pentru acei 2 ani de închisoare la domiciliu la care am fost supuşi. Trebuie doar diferenţiaţi de „infiltraţi”, acei pseudo-ipohondrici care au simulat frica de boală. Diferenţa dintre unii şi alţii este exact capacitatea de a lucra în echipă, pe care acei ipohondri de 1,3-10 % nu o pot face. Aşa că dacă vreo reporteriţă de la vreun trust mare de presă se va apăra cu ipohondria pentru mesajele primite, să ştiţi că simulează.

De asemenea, există o mulţime de activişti civici de vază pe care i-am respectat mult, printre care Claudiu Crăciun, George Epurescu, Alexandru Alexe, Oleg Brega, Mălin Bot şi alţii care au fost propagandişti ai panicii în acei 2 ani. Cu ultimii 3 am avut dezbateri care s-au terminat cu eliminarea mea din listă/blocare din partea lor, doar pentru argumente, nu pentru injurii sau altceva. Un astfel de comportament este o predispoziţie pentru cenzură, adică pentru dictatură. Unii dintre ei poate sînt obsesionali, nu-i cunosc atât de bine. Cumva decizia lor este justificată de fondul psihopatologic. Dar în cazul ăsta nu mai pot avea pretenţii de a fi administratori ai unor organisme sociale. Adică nu trebuie să li se dea puterea, din cauza predispoziţiei obsesionale, cu care oricând pot fi manipulaţi. Iar dacă au simulat ipohondria, din diferite interese, atunci înseamnă că şi ei pot fi la fel de coruptibili precum cei pe care i-am criticat împreună la proteste.

Reclama cu ipohondricul simpatic care declară că-l linişteşte ritualul său, e menită să mai îndulcească din această furie generală pe ipohondrici acumulată în timpul restricţiilor. La fel se face şi despre medici, în fiecare zi arătându-li-se în programele de ştiri câte o faptă bravă. Iată cum, din „medici eroi” au ajuns „medici strigoi” în percepţia populară datorită faptului că cei mai mulţi morţi „de COVID” au ieşit din spitale . Nici unii nici alţii n-au fost vinovaţi pentru instituirea mascaradei (exceptând pe cei care chiar lucrează în spionajul civil dintre medici). Pur şi simplu spionajul civil i-a transformat din 1,3-10 % în 93-100 %. Ne ducem aminte cum zicea fostul premier Căcîţu că ar trebui să suprime acele câteva voci care se opun vaccinării obligatorii şi în masă. Acesta este scopul spionajului civil. Ei creează tensiuni dezbinatoare între noi oamenii simpli, ei instigă la conflicte ideologice ce ajung deseori la genocid. În timp ce noi ne certăm între noi , ei ne guvernează după acelaşi model latin „divide et impera!”. Sper ca eventualele tulpini letale să rămână în laborator, acolo unde au fost create şi să nu devină arme ale spionajului civil de impunere a controlului populaţiei pe viitor, acum că acesta îşi analizează erorile eşecului acestui proiect de inginerie socială.

* În traducerea românească a DSM 5 se foloseşte formula „Tulburarea nosofobică”, eu am să o folosesc pe cea literală .

Gabriel Baldovin