Indicii tipice ingineriilor sociale faţă de paralizia sistemului poliţienesc şi judiciar în cazul Ilici Ramirez Sánchez (alias Carlos Şacalul)

Decembrie 1989 sub lupa psihologiei istoriei

Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”

Această secţiune are legătură cu precedenta

1.1.6. Indicii tipice ingineriilor sociale faţă de paralizia sistemului poliţienesc şi judiciar în cazul Ilici Ramirez Sánchez (alias Carlos Şacalul)

Urmează câteva secţiuni legate de Ilici Ramirez Sánchez, poreclit de presă „Carlos Şacalul”. La acest moment al studiului încă nu îmi dau seama dacă el este un infiltrat CIA în mişcarea de stânga Europeană (dar şi internaţională în general) şi cauza arabă, sau victimă a capitalismului stalinist faţă de un activist politic din această zonă. Tind pentru prima variantă, însă există argumente şi pentru cea de-a doua. Le voi analiza pe ambele în secţiuni distincte. Am detaliat în documentarul meu intitulat „Cea mai mare crimă din istorie” , cum acest rol i s-a dat şi lui Hitler faţă de extrema dreaptă. Ramirez Sánchez poate fi o variantă de neo-Hitler al sfârşitului secolului 20, ceva mai greu de sesizat în acest moment.

Nu există multe date obiective detaliate privind Ramirez Sánchez. Prin „date obiective” înţeleg filmări cu el comiţând crimele de care este acuzat sau interviuri în care recunoaşte fără echivoc producerea lor. O să arăt un pic mai jos că în acest moment nu există nici măcar sentinţe judecătoreşti de condamnare pentru toate crimele de care este acuzat. În secţiunea numită „Tehnici de dezinformare în produsele spionajului civil” . din cartea mea „Manifestul societăţii automatiste” am arătat cum probele unui proces judiciar pot fi falsificate maxim de către aparatul dezinformaţional al spionajului civil. Dar, atâta timp cât nici măcar crimele de care este acuzat în mass-media nu sunt acoperite de condamnări în ju$tiţie, asta e un semn uriaş că în cazul Ramirez Sánchez ceva e putred. Autorităţile mint cu ajutorul presei, şi apoi se pliază pe reacţia opiniei publice faţă de aceste minciuni. Ramirez Sánchez este în mod sigur un astfel de personaj în cazul ambelor variante amintite mai sus.

Există doar urmele unor atentate presupuse a fi fost comise de el, fie prin materialele filmate, fie prin mărturiile victimelor sau urmaşilor lor. Deocamdată imaginea filmată e mult mai greu de manufacturat dezinformaţional, conform altei tehnici cu acelaşi nume descrise de mine în detaliu în aceeaşi carte . Aşa că proba video rămâne pentru moment cea mai sigură sursă, atât în faţa imaginii statice (ce poate fi „photoshopată”) dar mai ales a textului. În acest moment, fără sprijinul probelor video sau a mărturiilor unor oameni liberi şi încă în viaţă (fie ele documentate ca text) , textul nu mai are nicio valoare de adevăr în contextul dezinformaţional general practicat de spionajului civil la nivel larg asupra opiniei publice . Există numeroase reportaje de presă pline de acuzaţii fără nici un fel de susţinere faptică, ci doar din vorbe citite de pe un prompter de către un prezentator, precum „Carlos the Jackal - ITN News report (1978 .

Există şi câteva cărţi despre viaţa sa, printre care cea mai detaliată este cea intitulată „Jackal, The Complete Story of the Legendary Terrorist, Carlos the Jackal”, editată de Arcade Publishing, Inc. în 2008. Autorul său este John Follain, un scriitor care jonglează cu ficţiunea literară şi realitatea istorică. Cum e de aşteptat în această combinaţie, sursele sale sînt recunoscute fără echivoc ca având originea în spionajul civil. O să revin cu detalii la această carte în următoarele secţiuni. Apoi există o alta care ne lasă înşelător să credem că ar fi fost scrisă de însuşi Ramírez Sánchez în detenţie, numită „L'islam révolutionnaire”, şi publicată în 2003 de „ÉDITIONS DU ROCHER Jean-Paul Benrand”. Şi pe ea o s-o analizez în următoarele secţiuni. Pe lângă acestea, există şi o a treia, deja amintită de mine în articolul precedent, respectiv cartea partenerei lui Ramírez Sanchez, Magdalena Kopp, „Die Terrorjahre: Mein Leben an der Seite von Carlos”, publicată în 2007 de către Deutsche Verlags-Anstalt. Aceasta reia cele spuse deja în cea a lui John Follain. Toate aceste 3 cărţi trebuie văzute cu suspiciune, şi voi arăta pe parcurs de ce.

De asemenea, există un film artistic, numit „Carlos the Jackal” (2010), în care el e personaj principal. În mod inedit, acest film are o variantă scurtă, de 2 ore şi 45 minute, şi o alta mai lungă în 3 episoade şi peste 6 ore. Şi el este o ecranizare după cartea lui John Follain, faţă de care se mai adaugă o nouă doză de ficţiune, recunoscută de autori la începutul său, tipic modului în care regizorul întrevede anumite detalii în povestea generală. Pe lângă acest film, există altele cu fals aspect de documentar, unde personajul Ramírez Sánchez are rol principal sau pasager , precum „Carlos the Jackal” din 2006 .

Aflăm din aceste materiale că timp de 10 ani Ramírez Sánchez ar fi terorizat Europa cu atentate cu bombă şi arme de foc. Conform cărţii lui John Follain „Jackal, The Complete Story of the Legendary Terrorist, Carlos the Jackal” şi a filmului „Carlos the Jackal” (2010) făcut după ea, crimele sale ar fi fost următoarele:

1973, 30 Decembrie – rănirea prin împuşcare la Londra a patronului magazinului Marks & Spencer, Joseph Sieff (cunoscut şi ca Teddy Sieff), un om de afaceri evreu şi pe atunci preşedinte al organizaţiei numite „Federaţia Sionistă Britanică”;
1974, 13 septembrie – atentat la ambasada Franţei din Haga, Olanda;
1975 ,13 şi 19 ianuarie atentat cu mortiere asupra unui avion pe aeroportul Paris-Orly şi luare de ostateci evrei după aceea;
1975, 27 iunie – atentat mortal asupra unor ofiţeri de poliţie (DST după alte surse) la Paris;
1975, 21 decembrie - atac armat asupra unor diplomaţi ai ţărilor OPEC la Viena, soldat cu victime şi luarea a 42 de ostateci;
1977, 12 aprilie - luare de ostatici în aeroportul din Londra în paralel cu atacuri teroriste ale grupării comuniste japoneze Armata Roşie Japoneză;
1981, 21 Februarie – atentat cu bombă asupra sediului postului de radio Europa Liberă, aşa cum am arătat în articolul anterior ;
1982, 29 Martie – atentat cu bombă într-unul dintre vagoanele trenului TGV 'Le Capitole' Paris-Toulouse, ce a dus la 5 morţi şi 77 răniţi;
1982, 22 Aprilie – atentat cu bombă asupra sediului ziarului „Al-Watan al-Arabi” din Paris, cu bilanţ de 1 mort şi 63 răniţi;
1983, 25 August – atentat cu bombă asupra Consulatului Francez din Berlinul de Vest. Bilanţ 1 mort şi 22 răniţi;
1983, 31 Decembrie – atentat cu bombă asupra gării „Saint-Charles” din Marsilia, cu 2 morţi şi 33 răniţi;
1983, 31 Decembrie (în aceeaşi zi) – atentat cu bombă asupra trenului TGV Marsilia-Paris, cu bilanţ de 3 morţi şi 12 răniţi;

Pe lângă aceste crime, în presupusa sa carte „L'islam révolutionnaire” el admite de unul singur la pagina 248 că s-ar afla şi în spatele deturnării spre Entebbe (Uganda) a unui avion Air France cu (coincidenţă) 248 pasageri la bord, în data de 27 iunie 1976. Dar această acţiune revendicată oficial de „Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei – Operațiuni Externe” şi nicio altă sursă nu îl indică drept autor sau coautor la ea. O să revin în articolele următoare la explicarea acestei absurdităţi, printre multe altele legate de viaţa sa, de a-şi încărca vina în loc să şi-o ascundă, aşa cum ar face-o un criminal în mod normal.

Prima ciudăţenie care ne atrage atenţia observând acest CV impresionant (sic!) este faptul nu a primit condamnări pentru toate aceste crime. Codurile penale din toate ţările pedepsesc cu închisoarea şi tentativa de omor, aşa cum a fost presupusul atentat asupra lui Joseph Sieff la Londra. Am spus în articolul anterior că în 2006 el a făcut o plângere la CEDO (prin avocata sa) legată de condamnarea de către o instanţă franceză pentru uciderea a celor doi agenţi de poliţie 27 June 1975 , în acord cu Articolul 221-4, aliniatul 4 din Codul Penal Francez. Dar nu se spune în 2006 despre existenţa unei alte condamnări. Aşadar, la 12 ani după a fost prins, el a fost condamnat doar pentru una din acel şir uriaş de crime, care îi face invidioşi chiar şi pe cei mai mari ucigaşi în serie din istorie. Ca fapt divers, presa oficială spune că această sentinţă s-ar fi dat în 1997, la 3 ani după capturarea sa în articolul CNN „'Carlos The Jackal' convicted, sentenced to life in prison”

Abia în 2011 presa a anunţat că el ar fi primit a 2-a condamnare la închisoare pe viaţă după cum citim din articolul „Carlos the Jackal receives second life sentence” publicat de „The Guardian . Apoi „Euronews” anunţă în articolul „Carlos the Jackal: Paris court affirms terrorist's third life sentence for grenade attack” că în 2021 Ramírez Sánchez ar fi primit a 3-a condamnare la închisoare pe viaţă . A 2-a condamnare parcă a venit cât de cât aproape de momentul publicării crimelor sale, în acord cu datele din cartea lui John Follain. După cum deja am spus mai sus, în această carte sursele pentru descrierea acţiunilor sînt în cea mai mare parte recunoscute literal ca primite de la spionajul civil. Putem deduce de aici că aceste date existau înainte de 2008, când a fost publicată prima ediţie a cărţii. Observăm că a 2-a condamnare a venit cam mai târziu, abia în 2011. Întrebarea mai stringentă este de ce a 3-a condamnare a venit abia în 2021, din moment ce datele erau acolo deja din 2008? Şi, ducând analogia mai departe, revenim la întrebarea iniţială şi mai stringentă, respectiv de ce nu a primit condamnări pentru toate aceste crime? Nu erau destule dovezi? Atunci de ce mai scrii cartea? Nu cumva aceste probe împotriva sa sînt manufacturate? Voi încerca să dau un răspuns la această întrebare în următoarea secţiune.

A doua ciudăţenie este pasivitatea Poliţiei sau chiar DST-ul cu CIA-ul (10 , care-i şi întrece) în prinderea acestui om. Cum naiba de CIA a reuşit să-l identifice oprească imediat pe Bin Laden (sic!) după atentatul de la WTC din 2001 , iar DST n-a reuşit să facă nimic în această perioadă? Unde era acel investigator genial despre care am detaliat în prima secţiune despre Matei Pavel Haiducu , care s-a prins că soţia lui Virgil Tănase nu era suficient de panicată, şi că DST organizase răpirea? Cum de nu l-au prins pe Ramírez Sánchez mai devreme? Nu există nici un criminal în serie care să fi rămas în libertate atât de mult timp în spaţiul Occidental. Până şi temutul Jack Spintecătorul, în urmă cu un secol, ori s-a oprit atunci când ancheta s-a apropiat de anturajul său, ori a fost prins, aşa cum susţin anumite voci, după un an de ucideri în Londra. Dintr-o dată, poliţia de secol 20 (împreună cu spionajul civil) au regresat sub acest nivel, nereuşind să-l prindă pe Ramirez Sánchez timp de 10 ani. Mi se pare extrem de neverosimil. Remarcăm că cele două ipoteze de mai sus explică această ciudată paralizie a acestora.

De fapt imaginea personajului Ramírez Sánchez, aşa cum ni l-au livrat autorităţile occidentale, are un rol în modelarea opiniei publice. Mass-media a avut obiectiv de a-l prezenta periodic cu câte o astfel de trăsnaie, să fie sigur că intră în memoria colectivă şi rămâne acolo. Interesul spionajului civil a fost nu acela de a-l prinde, ci de a-l scoate periodic în prim-plan, pe principiul „repetiţia e mama învăţăturii”. Odată la aproximativ 1 an, cu o pauză de 4 ani între 1977 şi 1981, dar de mai multe ori în 1975, Ramírez Sánchez era prezent cu câte-un astfel de „show” într-un fel de turneu european, în care autorităţile n-au făcut nimic pentru a-l opri, în cazul mai puţin probabil în care el chiar a comis aceste atentate.

Paralizarea timp de o decadă a instituţiilor represive, menite pe hârtie să apere cetăţeanul exact împotriva acestui gen de crime mă duce invariabil cu gândul la paralizarea alertei interceptării avioanelor japoneze la Pearl Harbor . Sau, mai aproape de zilele noastre, îmi vine în minte trimiterea la derută a avioanelor de vânătoare americane în spaţiul aerian al oceanului Atlantic, în timpul operaţiunii CIA de la 11 septembrie 2001, aşa cum citim începând de la pagina 16 din cartea „The New Pearl Harbor: Disturbing Questions About the Bush Administration and 9/11” a lui David Ray Griffin sau după cum vedem în documentarul făcut după ea .

E uşor de întrevăzut că Ilici Ramirez Sánchez a contribuit atât la denigrarea ţărilor comuniste ale Europei de Est cât şi a lumii arabe, în special a palestinienilor, fapt ce a condus în cele din urmă la războaiele balcanice dintre anii 1989 şi 1999, şi la cele din Afganistan, Irak, Siria şi cel din Yemen din acest moment, începând din 2003. Aceste zone geopolitice au devenit în ultimii 30 de ani sursă de deportare economică a mâinii de lucru ieftină în Occident. Paralizia sistemului judiciar faţă de crimele date ca săvârşite de Ramirez Sánchez reprezintă la scară mai largă şi pe un timp mai îndelungat exact ingineria spargerii de vitrine operate de agenţii locali CIA la Timişoara, despre care am detaliat la ora 01.50 din documentarul meu „Eroii au murit. 1989. CIA” . De aici a pornit de facto războiul civil din ţara noastră din decembrie 1989 . În următoarea secţiune voi descrie două minciuni grosolane din cartea lui John Follain , care ne pot ajuta să ocolim minciunile spuse despre Ramirez Sánchez în sursele oficiale, cu scopul de a-i crea un portret cât mai fidel .

Gabriel Baldovin