O falsă alternativă

În urmă cu ceva timp scriam împotriva documentarului lui Al Gore.
De curând am văzut şi replica liberală la teoria încălzirii globale, un documentar care se numeşte „Marea cacealma a incalzirii globale ” Documentarul încerca să demonstreze că omul nu are nici un fel de influenţă asupra încălzirii globale a planetei. O astfel de idee este de fapt un alt fel de a spune că omul nu are nici un fel de influenţă asupra mediului. Cine poate să creadă chestia asta să fie sănătos.

A încerca să demonstrezi că de fapt omul nu aduce nici un fel de vătămare mediului seamănă cu muşumalizarea urmelor compromiţătoare. Oricine poate vedea că temperatura într-o pădure estre mai coborâtă şi mai constantă decât în zonele aride. Oricine poate vedea că în interiorul pădurii este mai răcoare decât în afara ei, în poiană. Este nevoie oare ca aceşti cobai crescuţi în incubatoarele de locuit ale metropolelor cărora Platon aproape că le-a dedicat mitul peşterii să iasă în afara betoanelor şi să vadă acest lucru? Sau pur şi simplu există interese corporatiste în a ignora acest fapt. Nu este clar că pe măsură ce spaţiile mediului natural sunt agresate şi distruse de buldozere este normal ca temperatura globală să crească?

Faţă de documentarul lui Al Gore aici erau prezenţi mai mulţi savanţi care contraziceau ideea că omul ar avea vreun rol în încălzirea globală. Ei susţineau că aceasta ar fi un fenomen ciclic dependent de erupţiile solare. La fel ca şi documentarele ideilor contrare şi acestea sunt insuficient argumentate. Cum era de aşteptat la fel ca şi la ecologişti în general şi la documentarul lui Al Gore în special mostrele luate din gheţari sau alte elemente din natură sunt interpretate după aceleaşi criterii insuficiente din punct de vedere ştiinţific pentru a conduce la o teorie completă asupra evoluţiei climei în ultimele milioane de ani. În acest caz teoria erupţiilor solare pentru explicarea climei este şi ea tot la stadiu de ipoteză care nu îndeplineşte suficient criteriile de certitudine ştiinţifică. Semnele de întrebare asupra acestor date oferite de aceşti savanţi apar din primul moment imediat ce în gura adversarilor sunt puse atitudini şi argumente pe care ei nu le-au afişat.

Ce m-a iritat peste măsură la acest documentar a fost grija părintească a mentalităţii corporatiste faţă de săracii din Africa. Cu ce durere în suflet vorbeau ei despre minunile pe care o Africă industrială le poate aduce mai mai că mi-a smuls o lacrimă… A pretinde tu corporatist orb, urmaş al burghezului din secolul al 19-lea că ai cea mai mică afecţiune faţă de restul lumii este o atitudine vampirist-politicianistă, o campanie comercialo-electorală menită să aibă succes de piaţă. Am combătut aici pe larg falsul argument al creşterii nivelului de trai cu preţul pierderii culturii şi al dezrădăcinării. Rezultatele catastrofale ale unei astfel de lacome intervenţii ale „civilizaţiei” occidentale în spaţiile „necivilizate” se pot vedea astăzi în lumea arabă (vezi problema terorismului). Dar, dincolo de asta ecologiştii nu se plâng de industrializarea în general a Africii cât mai curând de lipsa măsurilor de reducere a noxelor. Criticile lor nu vizează pe amărâţii de africani aşa cum sugerează acest documentar ci tocmai US pentru că ele sunt principalul poluator mondial.

Culmea tendenţiozităţii a fost ideea cum că vezi doamne din intenţia de reducere a emisiilor de gaze ecologiştii le-ar interzice băştinaşilor africani să mai folosească focul cu lemne (care produce fum) la treburile casnice. Ei au tras concluzia asta de la faptul că lucrând aproape de acest fum multe din femeile africane fac numeroase boli care le aduc ulterior moartea timpurie.
Lipsa de oferire de argumente şi poziţii din tabăra adversă atestă faptul că acest documentar, la fel ca şi Al Gorelui & co. nu caută adevărul ci manipularea, prezentarea cât mai „de efect” al acestor idei cu maxim impact asupra electoratului. Dezbaterea asta cu încălzirea globală arată în ce măsură direcţiile sau opţiunile actuale nu pot satisface o opţiune coerentă. Este incredibil cum aşanumitele opţiuni politice, morale etc. sunt pur şi simplu aceleaşi lucruri, asemenea celor două feţe ale monedei. Asemenea animalului de pradă disputat între doi prădători care se luptă între ei mediul este şi el disputat între două curente politice unul conservator, cel al ecologiştilor şi altul liberal, cel al corporatiştilor. Corporatiştii trag şi ei cât mai tare pentru a limita ajungerea la putere a ecologiştilor care să îi oblige la cheltuieli suplimentare pentru purificarea gazelor pe care le emit în atmosferă. Ecologiştii folosesc această temă pentru a accede în funcţii politice.

Ei apelează la Complexul Eden al omului de rând pentru a perpetua încrederea sa într-un sistem politic inuman cum este cel actual care produce omului de rând mai multe daune decât noxele emise în atmosferă. Ei evită tocmai confruntarea cu acesta şi aduc pe tapet tema poluării pentru a deturna atenţia de la adevăratele probleme politice ale omului de rând şi de la repulsia faţă de politicieni cu statutul lor de privilegiaţi medievali în general.

Trăim într-o lume infectă. Câteodată cred că viaţa de haiduc e singura prin care îţi poţi păstra naturaleţea.