Aventuri la scoala de soferi. Episodul 3 – Parketul

October 17, 20150 comentarii



Daca pana acum am privit cu umor cele doua episoade ale acestei povesti, respectiv asta si asta . Acest episod 3 nu prea mai e amuzant. Nici celelalte n-au fost amuzante traite pe viu, ba chiar au fost stresante, dar ulterior m-am putut detasa de le si le-am putut vedea cu alti ochi. De data asta insa lucrurile au devenit serioase si au reverberatii dramatice ce priveste coloana noastra vertebrala ca natie. Si se pare ca respectiva scoala va afla pe pielea ei cat de serioase si dramatice. Eu n-am vrut sa se ajunga aici, pentru ca povestea asta imi intarzie un pic planurile in legatura cu permisul. Dar modul de lucru al lui Gollum, patronul a condus la aceasta situatie.

Scoala asta de soferi are mai multe probleme. Eu am observat simplu cateva dintre ele, consultand cateva portaluri-uri de pe internet. Una dintre ele este ca folosea „instructori” care nu aveau drept de practica. DRPCV are un barem de acordare a licentelor pentru instructorii auto. Daca procentul de promovati ai unui instructor nu este de cel putin 60% atunci acel instructor isi pierde licenta, dupa cum se poate vedea aici:

http://www.i-drpciv.ro/scoala-de-soferi/

Nici pertuistul si nici Asterisc-ul nu aveau acest procent. Cu toate astea, cu un tupeu nemasurabil, „nea’ Gollum” imi spusese la un moment dat ca pertuistul ar fi cel mai bun intr-un astfel de clasament. Una dintre nenumaratele lui minciuni. Lista tuturor instructorilor auto din tara se poate consulta de oricine pe internet. O postez aici pentru cei aflati in situatia mea si a vedea ce competente au instructorii lor:

http://www.topinstructoriauto.ro

Chiar si numai a incerca o smecherie de genul celei prezentate in articolul precedent, linkat mai sus, stiind ca ai atatea probleme, mi se pare un risc nebunesc. Un risc pe care eu ca partener nu eram dispus sa mi-l asum in conditiile in care stim ce responsabilitate implica sa conduci o masina. Asadar, dupa discutia din biroul sau, odata ce am parasit sediul scolii, un lucru era clar pentru mine: nu voi mai lucra nici cu Asterisc nici cu seful lui. Daca ne intelegeam acolo omeneste puteam sa strang un pic din dinti si sa-i suport glumele de santier si sa continuam pana la final. Puteam sa trec peste niste lucruri: a incercat sa ma fraiereasca, nu i-a mers, m-am prins, asta e. Acum tot ce trebuia sa faca era sa dea putin inapoi si sa accepte si niste reprosuri din partea mea. Asa e cand risti; poti sa castigi dar poti sa si pierzi. Ar fi fost cu adevarat fairplay sa recunoasca barbateste asta. Dar, el a continuat cu copilariile. In loc sa-si faca onest mea cupa, a dat-o intr-un risc si mai mare, lasandu-ma sa plec de acolo cu gand clar de a-l actiona in instanta, si continuand sa ma prosteasca cu acoperirea sa „actele”.

Singura solutie pe care o aveam atunci in minte in cazul in care s-ar fi razgandit si ar fi acceptat rezolvarea amiabila a problemei era sa angajeze un alt instructor, pe care de data asta il alegeam eu, cu care sa continuam intr-un fel colaborarea. La vreo 20 de minute de la plecare, am primit un telefon de la Asterisc care imi propunea sa ma intorc si sa continuam. Vazand ca nu joc la cacialma si chiar sint decis sa merg mai departe, probabil ca „nea’ Gollum” ii daduse instructiuni sa ma „imbuneze”. Acesta era un semn ca ar fi gata sa continuam „negocierea”. Sint un bun negociator, si am avut de profitat de pe urma asta. Am avut si de pierdut datorita unor negocieri prea dure. Dar, per total, pentru ca am pus piciorul in prag si am stiut sa folosesc bine argumentele, am castigat din negocieri. Cu toate astea, mie nu-mi place sa negociez. Negocierea mi se pare unul dintre cele mai urate lucruri din lume. Ce mai era de renegociat? Am negociat odata la inceputul contractului, nu stam pe tot parcursul derularii lui sa tot negociem. Experienta mea cu diferitele companii la care am lucrat m-a invatat macar acest lucru.

Oricum, in acel moment i-am raspuns lui Asterisc la telefon. I-am spus ca nu mai pot avea incredere in el si ca nu vom mai lucra pe mai departe. A incercat sa ma induplece dar degeaba. Am terminat conversatia politicos dar scurt. I-am spus ca e ultima data cand mai vorbim si ca nu vom mai colabora. A mai sunat de vreo 3-4 ori dar n-am mai raspuns. Dupa alte 10 minute ma suna chiar „nea’ Gollum” patronul in persoana. Nici lui nu i-am raspuns pentru ca nu mai avea rost. Deja nu mai voiam ce ii cerusem in sediu. Voiam banii inapoi. Peste alte 10 minute mi-a trimis un SMS ce suna cam asa: „Va invitam la sediul nostru pentru rezolvarea restului de ore”. Nu zau! Ca sa vezi cum functioneaza unii oameni! Trebuie sa fi amenintat cu justitia pentru a respecta niste obligatii asumate intr-un contract.

Oricum, deja era tarziu. „Nea’ Gollum” se pare ca functiona cu intarziere ca Internet Explorer. N-am raspuns nici de data asta pentru ca trebuia sa gandesc clar cererea pe mai departe. Si acum trebuia sa fiu mai ferm. Mi-am sunat avocatul si m-a informat ce trebuia facut: plangere la OPC si la Inspectoratul de Stat pentru Control in Traficul Rutier. Eventual la DNA, dar asta poate intarzia mult dosarul preluat pentru cercetari. De OPC stiam pentru ca am tot facut apel la ei. Pe moment as fi vrut sa-i dau o lectie nu neaparat acestui escroc cat mai mult cutumelor acestea balcanice care ne dau permanent tarcoale. De pe urma lor suferim toti romanii, pricopsindu-ne cu imagine de oameni neseriosi. Dar, am vrut sa termin mai repede povestea asta asa ca m-am limitat la primele doua. Cum dintre acestea fiecare au adresa online, le-am trimis imediat.

Nu stiu daca e doar o simpla coincidenta, insa in acele zile am primit un telefon de la un numar necunoscut cum ca pizza e gata si sa-i dau adresa unde sa o aduca. Eu stiu ca inainte sa comanzi pizza spui si adresa, sa nu mai fie cazul sa mai sune delivery boy-ul odata. In fine, poate alte firme au alta politica si asta a fost doar o coincidenta ciudata. Cert e ca n-am vrut sa profit de lipsa de memorie a bietului baiat si i-am raspuns clar ca n-am comandat nici o pizza.

Ei bine, acum era momentul sa formulez din nou cererea, de data asta mai neconvenabila pentru ei. I-am scris intr-un stil juridic precis ca vreau fie banii inapoi fie transferul dosarului la alta scoala cu o oferta buna pentru mine, pentru ca intre timp avocatul mi-a spus ca se poate si astfel. In caz contrar, ii voi actiona in instanta. I-am dat termen de o saptamana sa imi raspunda. Eu n-am facut calculul banilor pe care trebuia sa mi-i returneze sau a negocierii cu alta scoala pentru ca asta cam era sarcina lui. Adica el a declansat mizeria asta, el trebuia sa o curete si ma asteptam la un raspuns clar in sensul acesta. I-am lasat si libertatea de a se intelege cu o alta scoala ca lucrurile sa fie cat mai simple pentru toata lumea.

Dupa vreo 3 zile m-a sunat la telefon si m-a intrebat cand vin sa iau dosarul. I-am raspuns ca il voi anunta cand voi veni, dar ca vreau un raspuns in termen pe e-mail si s-a angajat ca mi-l va da. Eram ocupat si nici nu puteam atunci discuta detalii. Un astfel de raspuns putea fi mult ma usor o proba in instanta pe cand inregistrarea vocala a convorbirii telefonice e mai ambigua. Avocatul mi-a spus clar ca „Nea’ Gollum” patronul are intentia acum de a sustrage acte din dosar, cum ar fi de exemplu acel tabel cu cei 22 de km facuti 4 ore. In felul asta nu mai putea fi acuzat de nimic si putea spune ca nici nu m-a vazut decat odata cand am platit si ca m-as fi razgandit. Desigur, atunci „Nea’ Gollum” chiar era acoperit de lipsa „acte” iar eu puteam mai greu dovedi ca m-am intalnit vreodata cu el.

A-mi pune dosarul in mana era o rezolvare de vis pentru el in conditiile date. Eu ma asteptam sa-mi raspunda clar pe e-mail ce solutii financiare imi ofera, si nicidecum sa ma atraga pe teritoriul lui si sa negocieze cu mine de pe pozitii favorabile lui. Nu de data asta. Era ideal pentru el sa ramana si cu banii si sa si scape de dosar. Dar, dupa cele intamplate, trebuia sa-si dea seama ca nu trebuie sa se lacomeasca. Trebuia sa faca calculul sa scada ce m-a invatat si sa-mi comunice. Dar in loc de raspuns la problema actuala, el a continuat sa riste, oferindu-mi raspunsuri la oferte deja expirate. Mizand pe faptul ca eu am o alura de naiv, a crezut ca printr-un simplu telefon poate rezolva atat raspunsul la doleantele mele ulterioare dar si stergerea urmelor dosarului. Ce-i drept, l-am vazut pe el si pe scoala lui drept profesori interesati ca eu sa reusesc in a invata. N-am stat prea mult sa ma uit la formalitati de genul rubricilor cu ore din acel registru, preferand sa-mi concentrez atentia pe invatarea stapanirii masinii. Am fost in acel moment cam naiv, intr-adevar Numai ca el nu stia un lucru: atunci cand sint motivat atentia mea devine mai mult decat tubulara; devine microscopica. Si eu devin maniac. S-a inselat mizand pe faptul ca m-ar mai putea pacali cu ascunsul rubricii cum a facut Asterisc, instructorul. Asta a fost a doua greseala a lui. Nu si a mea.

N-am stat sa-mi pierd timpul sa-i explic la telefon niste lucruri pe care el deja le stia. Am zis sa-i arat in alt fel ca stiu ce vrea sa faca. Am asteptat expirarea timpului de o saptamana si am revenit cu o lovitura si mai puternica daca n-a inteles nici in ceasul al 12-lea sa se lase de matrapazlacuri cu mine. De data asta am facut si plangere la DNA si am revenit cu un al doilea e-mail in care ii faceam practic treaba: ii calculam banii pe care trebuie sa mi-i inapoieze, respectiv dupa ce din cei initiali se scadeau cele 8 ore de practica si 2 de teoretica facute cu scoala lui. De data asta restransesem oferta doar la returnarea banilor, urmand ca eu sa ma ocup singur de transferul la o alta scoala. Am avut grija sa-i amintesc ca pe moment nu ii cer onorariul avocatului, desi tot el ar trebui sa-l plateasca. Insa, daca vom ajunge in instanta, sa se astepte ca va suporta aceste cheltuieli. Adica chiar daca as parea eu naiv, dar are si naivitatea mea o limita, nu? 

A doua zi am primit reply la acel e-mail in care mi se spunea clar ca e de acord cu ce cer numai sa vin odata sa-mi iau dosarul. Intre timp OPC le-a facut o vizita. La cateva zile am primit un e-mail de la ei care ma anunta ca „Nea’ Internet Explorer” e de acord sa-mi returneze chiar toti (toti) banii in schimbul chitantelor in original pe care el le cam ignorase pana atunci. Printre numeroasele „scapari”, chitantele astea era o alta astfel de scapare in planurile lui. Adica nu prea putea sa stearga orice urma de dosar si sa demonstreze ca nici nu ne-am intalnit vreodata; chitantele erau scaiul…


Intre timp se pare ca si ISCTR le-a facut o vizita usturătoare.



Iata ca proverbul „lenesul mai mult alearga si scumpul mai mult pagubeste” se potrivea aici. In acest moment returnarea tuturor banilor ii parea o varianta viabila lu’ „Nea’ Gollum”. Se dusesera pe apa sambetei „actele”! Numai ca sindromul Internet Explorer cu raspunsurile intarziate a „lovit” din nou. Deja trimisesem scrisoarea la DNA. Din pacate acum avem amandoi de pierdut. Eu pierd timpul, iar el ca risca sa fie dat exemplu de institutiile abilitate despre cum se indreapta societatea romaneasca. Ca sa-i arat 100% ca nu se mai poate bizui pe naivitatea mea i-am spus clar ca stiu ca vrea sa sustraga acte din dosar si sa iasa basma curata insa: 1. nu pe banii mei, si 2. fara sa ma trezesc eu in imposibilitatea de a dovedi cele reclamate la DNA. Nu din vina mea s-a ajuns aici ci datorita incapatanarii lui si a riscarii peste limita rezonabila. Daca era mai rational probabil ca acum si eu aveam carnetul luat dar si el avea mintea libera pentru alte proiecte.

Din pacate nici in ceasul al 12-lea „Nea’ Ciupeala” nu a inteles sa lase ciupelile si mojiciile cu mine. In vine in minte vorba latinului „Errare humanum est, sed perseverare diabolicum”. Sau „Oamenii se impiedica din cand in cand de adevar. Cu toate astea se ridica si merg mai departe”. Desi ii spusesem clar in acel e-mail ca nu voi ridica dosarul pana nu va fi cercetat de organele abilitate, totusi in cea de-a doua zi dupa raspunsul meu am primit o serie de telefoane de la nevasta-sa in care a incercat sa (re)negocieze cu mine situatia, folosind pista emotionala. Ca barba’-s’u ii bolnav, ca s-a pierdut cu firea, ca scuze, ca lugulugu-uri, ca delicateturi, numa’ sa-mi retrag dosarul. Era cam tarziu pentru a fi impresionat de lacrimogenisme. N-am stat prea mult la discutii. De fiecare data i-am cerut sa-mi raspunda doar pe e-mail. Aveam eu o vaga banuiala ca telefonul era pus pe speaker si „Nea’ Gollum” dirija gestual si facial discutia conform descrierii din episodul doi al acestei povesti. Imi imaginez si injuraturile de tip Asterisc pe care le primeam dupa ce se incheia conversatia. Ca doar vorbim de aceeasi tagma, nu?

In ultima conversatie cu ea a schimbat tonul, acuzandu-ma cu nonsalanta ca vreau sa fac rau unor sarmani. Uaaaat? Cum adica vreau eu sa fac rau? Adica tu ma furi falsificand niste acte si fortandu-ma sa scot niste bani in plus, eu ti-i cer inapoi si pentru asta tu interpretezi ca vreau sa-ti fac rau? In ce lume traiti oameni buni? Nu cumva va uitati la prea multe filme cu gangsteri? Vad ca in stilul asta, „Nea’ Ciupeala” vrea sa ajunga la inchisoare. Asta e.



Nu vreau sa fac pe eroul, stiu ca metehnele balcanice nu vor disparea prea curand din tara asta. Si, la drept vorbind nici n-am timp in acest moment pentru asa ceva. Se pare ca pe undeva prin iarna o sa-mi iau masina asa ca nu ma grabesc prea tare nici cu carnetul. Deci mai poate astepta un pic si acel dosar pana cand va fi cercetat de cine trebuie. Dar nu am nici un chef sa risc sa pierd timpul pe la DNA incercand sa demonstrez ceea ce am declarat.

Din pacate, de la acest nivel pleaca situatia in tara noastra. Stiu in ce consta apararea acestor metehne. „Ce sa facem si noi, ne taram pentru o bucatica de paine. Statul nu ne ofera nimic. Politicienii ne fura”. Asa e. Dar asta se intampla tocmai datorita faptului ca la nivelul de jos ne furam caciula unul altuia. Majoritatea ii tolereaza si ii intelege pe hotii de la nivel inalt. Se regasesc si se sustin in ei. Majoritatea se distreaza la televizor la glumele usoare cu tema hotilor din capul statului, pentru ca se imagineaza cu bucurie in locul lor. „Asta inseamna sa fii mafiot” a ajuns o expresie de mandrie nationala pe internet. Nu, dragi compatrioti care o folositi! Voi nu sunteti mafioti. Voi sunteti doar fraierii de la care adevaratii mafioti colecteaza taxele de protectie. In imnul national e un vers din care se poate invata „Murim mai bine-n lupta, cu glorie deplina, Decat sa fim sclavi iarasi in vechiul nost' pamant!”. Desigur, nu mai e cazul sa mori eroic in lupta in acest moment al istoriei. Dar un pic de demnitate poti sa iti pastrezi. Daca invatam ceva de la acest vers atunci toti vom fi respectati in lume ca natiune!




Share this article :
 

Copyright © 2014. baldovin opinius - All Rights Reserved