Papagalul Chiri si relatia mea cu capitalismul

November 8, 20190 comentarii

Zilele astea mi-a murit perusul Chiri, de batranete. Moartea e normala chiar daca e greu de acceptat. Moartea lui insa imi creeaza o stare foarte neplacuta nu doar din cauza atasamentului fata de el, ci din cauza perioadei in care am locuit in aceeasi locuinta, cea mai dificila din viata mea. Pe fondul angoasei dramei de la Caracal (da, angoasei) , am zis ca e momentul sa imi aduc aminte de a doua mare experienta traumatica prin care am trecut vreodata. Este vorba despre cum mi-a distrus Bancpost impreuna cu statul roman familia. Zic Bancpost pentru ca a fost cazul meu, dar de fapt asa a facut orice banca, pentru ca toate au actionat la fel.

Povestea perusului Chiri a inceput, paradoxal inainte de ase naste el, pe cand eram student. Am trait atunci o poveste minunata de dragoste, in camin. Ea era frumoasa. De multe ori stateam si o priveam dormind ore in sir. Buzele pareau a fi un fel de teci de zmeura. Nu exista, stiu. Asta e si ideea. Imaginati-va cea mai frumoasa femeie din lume! Asta era ea pentru mine. Ganditi-va voi la cea femeie din lume care va vine in minte, o actrita, cantareata, un fotomodel, sau orice poate fi cea femeie din lume! Si apoi ganditi-va ca ea ar cobori de pe ecran dau din revista in viata voastra! Si apoi femeia asta sa fie iubita si apoi sotia voastra. Asta a fost sotia mea. Am trait cativa ani frumosi desi cu multe lipsuri, tipice vietii de student. As putea sa scriu un articol erotic pe tema asta daca poveste n-ar fi trista.

Ne-am casatorit si am zis sa ne largim familia. Ne-am luat creditul asta imobiliar cu care am cumparat un apartament cu 3 camere, una musai pentru copil. Si de aici a inceput dezastrul. Cine se uita la TV si a ramas cu manipularile de acolo crede stie ce urmeaza. Dar nu stie. Nu. Nu am facut un credit peste cat puteam suporta asa cum victimele bancilor au fost invinovatite. Si nici n-am riscat sa luam creditul in vreo valuta precum francii elvetieni sau Euro. Nu. Am luat chiar in lei. Oricum povestea asta cu paritatea nefavorabila a francilor elvetieni a fost doar o simpla escrocherie statala pentru a justifica oarecum talharia la care au fost supusi imprumutatii la banci. Eu n-am crezut in deprecierea de atunci a leului. Dar Bancpost nu s-a catadicsit macar sa caute o justificare pentru ce avea sa faca. Cand am luat creditul, rata nu era mai mare de 25% din veniturile noastre. Adica sub ceea ce plateam oricum pe chirie. De fapt banca mi-a dublat rata in mai putin de 2 ani. Mi-a venit pur si simplu cu alt desfasurator. Ca asa a vrut ea.


Pe moment nu ne-am lamentat, ca treceam prin marele boom economic. Banca mi-a dublat rata dar ne-au crescut si veniturile. Eram graphic-designeri amandoi, capatam experienta, deveneam mai eficienti de la zi la zi. Per total tot ieseam pe plus. Ne-am renovat apartamentul cu un design cald si prietenos. Ne simteam bine in acel loc. Il puteam numi cu adevarat casa. Ba chiar ne-am permis si fite. Erau niste bani cu care noi nu eram obisnuiti din viata de student la camin. La un moment dat ne-am gandit chiar sa cumparam teren langa Bucuresti si sa ne construim ceva acolo. Bine ca n-am facut-o. Multi s-au aruncat de la etaj din cauza falimentului venit odata cu criza ce urma sa vina in cativa ani.

Intre timp mi-am dat seama ca criza asta e artificial facuta de cei de la butoanele societatii, pentru a obtine un profit maxim  Dar pentru noi, niste tineri naivi, ea era de neanticipat atunci. Nu aveai cum sa iti dai seama de asa ceva decat daca cunosti economie si datele pe care eu le-a aflat ulterior. Si fac apel la eventualii tineri care citesc acest articol sa nu se lase pacaliti de niste bani veniti in valuri. Nu va schimbati stilul de viata si prietenii odata cu avansarea profesionala la multinationale! Va veni momentul refluxului si nu veti ramane mult acolo.

Si din cauza asta n-am protestat prea tare odata cu cresterea ratei. Era mult mai eficient sa devii mai competitiv in job decat sa stai sa ceri socoteala bancii pentru ca creste nejustificat rata. Am protestat eu prin telefon despre astfel de practici, dar pana la urma am acceptat situatia. Asa sunt creditele si preturile caselor si in Occident, iar noi paream atunci ca prindem in cativa ani Occidentul din urma iar salariile vor la fel ca acolo. Asa ca am strans din dinti, am lucrat peste program, in ideea ca in cativa ani lucrurile vor reveni la normal. Proasta decizie.

Ala a fost primul moment in care lucrurile au inceput sa scartaie intre mine si fosta sotie. Deseori, ajungeam acasa si adormeam instant. Alteori nu puteam sa dorm din cauza „task-urilor” de la job. (Apropos, daca va ganditi la job si in timpul liber meritati o marire de salariu! Daca treceti prin asa ceva duceti-va la sef si cereti-i sa va mareasca salariul sau sa mai angajeze oameni!) Pe timpul ala se statea mult peste program dar starea natiunii s-a vazut odata cu protestele de dupa 2012. Inceperea erodarii relatiei mele cu fosta sotie a fost un pret mic in comparatie cu altii. Este celebru cazul Raluca Stroescu , tanara care a murit de epuizare, dupa mai multe zile de lucru continuu la firma, despre care am scris si eu aici  .

Insa lucrurile n-au evoluat cum trebuie la nivel macrosocial. Cu toate eforturile noastre, treptat s-a instalat „criza”. Pe moment nu ne-am panicat, deoarece lucram in industria jocurilor video si banii veneau din afara. Dar multe companii de publicitate au dat faliment si un numar de graficieni a fost concediati. Salariile au inceput sa scada odata cu noua „oferta de forta de munca” disponibilizata. In plus companiile din afara de la care veneau banii au inceput sa lucreze cu asiatici pentru ca erau mai ieftini. Renuntarea la fite a venit cu o frustrare in plus (de asta zic pentru pustii care se angajeaza prima data sa nu sara direct la fite; e mai usor de suportat criza de dupa) Mi-am si pierdut jobul pentru 8-9 luni. Crapatura in relatia cu sotia s-a accentuat. Dar tot am fi putut face fata si aveam un trecut suficient de puternic in spate incat sa ne resudam relatia daca Bancpost s-ar fi induplecat sa revina la rata din desfasuratorul initial. Chiar si cu salariile micsorate (la privat au ajuns sa fie mai mici si cu 60%), am fi reusit sa ducem la capat acest credit daca rata ar fi fost cea initiala, fara adaugarile ulterioare.

Nu ne-am imprumutat peste cat „ne permitea plapuma”, asa cum s-a spus in general la TV, blamand victimele creditelor inselatoare practicate de banci. Ci pur si simplu banca a pus coliva relatiei noastre cu dobanzi aberante. Pana la urma a trebuit sa vand acel apartament. Dupa 9 ani de rate duble fata de cele convenite initial, nu platisem nimic din valoare creditului. Nimic. Totul fusese dobanda si atat. Ba, mai mult, a trebuit sa returnez chiar in plus peste ce imprumutasem. Puteam intelege ca rata trebuia sa se ajusteze cumva ridicarii nivelului de trai care s-a intamplat in anii 2000. Dar faptul ca ea nu a aratat flexibilitate atunci cand acest nivel de trai s-a prabusit si salariile au scazut, nu mai avea nicio justificare. Am facut reclamatii peste reclamatii la OPC, petitii la presedintele care „lupta” cu „sistemul ticalosit”, am discutat cu avocati, am mers la Banca Nationala. Degeaba. Cumva si celelalte banci au facut la fel. Toti luau rate uriase de pe clienti.

Iar cel mai infricosator era faptul ca nu stiam cand se va opri. Pur si simplu ne-a creat teama ca ne va creste in asemenea hal rata incat vom ajunge sa ramanem datori chiar si dupa ce l-am vinde. Asta a pus capac. Intr-o zi de sambata, sotia mea si-a facut bagajul si a spus ca pleaca. Fiind o femeie frumoasa, inteligenta si fara vicii, nu i-a fost greu sa isi gaseasca pe cineva care s-o scoata din aceasta capcana. N-o blamez. Asa as fi facut si eu.

Banca a fost protejata de toate institutiile statului incepand de la OPC sau ju$titie. Abia ulterior, cand oamenii au inceput sa-si vanda proprietatile, nemaisuportand rate cu care n-au fost de acord, justitia a fortat bancile sa dea inapoi. Normal, preturile la imobiliare s-ar fi prabusit daca toata lumea ar fi vandut. Iar bancherii ar fi fost primii afectati. De aceea dupa 2012 bancile au inceput sa piarda pe banda rulanta „in justitie”. De fapt solutiile din justitie s-au luat de la nivelul dezvoltatorilor imobiliari. Dar atunci, in 2007-2010 foarte putini castigau in fata bancilor. Intre timp am dat banca in judecata si mi s-au dat niste firimituri acolo, in ideea ca se carpeste o urma de dreptate. In realitate mi-am ingropat tineretea in mentalitatea corporatista. Aviz amatorilor! Aviz tinerilor entuziasti, anticomunisti, care cred ca corporatismul e raiul de pe pamant!

Cand am facut acest credit eram „de dreapta”, anticomunist din copilariei conform cu trendul, corporatist si dornic de avansare sociala. Intre timp am vazut ce inseamna capitalismul si m-am temperat. Daca comunismul a bagat la inchisoare elitele in anii 1950, in anii 2000 capitalismul a transformat doctoranzii in capsunari. Care e mai rau? Intre cele doua sisteme exista doar o diferenta de eficienta: capitalismul e mai profitabil insa produce drame mai mari. Din cauza asta oamenii mor acum de cancer, infarct, diabet si alte boli. Nu mai exista moarte de batranete in Romania. O fosta colega de la una dintre companiile la care am lucrat s-a spanzurat in urma stresului. Cati or fi ca ea? Pe altul l-am vazut vorbind singur pe strada, murdar si neingrijit. Altii au cazut prada depresiei. Daca ar fi sa alegeti intre o moarte lenta practicata de dictatura discreta a capitalismului si una rapida practicata de dictaturile clasice (comuniste si fasciste) pe care o alegeti? Eu as alege-o pe prima. Sunt convins ca sistemul de dupa 1989 e mult mai diabolic decat cel de dinainte.

In ceea ce ma priveste, pana acum am supravietuit. N-am tinut in mine frustrarea, dupa cum se vede in aceste spatii in care m-am exprimat, atat cat a trecut dincolo de cenzura discreta pe care noul tip de dictatura o practica. Am scris texte, pictat, editat materiale foto-video si compus piese muzicale pline de revolta. Si nu ma voi opri aici. Acest sistem social diabolic trebuie denuntat in totalitate. Vom vedea pe viitor daca am ales bine sa ma lupt cu acest monstru. Dar in momentul asta il urasc de moarte. Capitalismul e chintesenta escrocheriei si perversitatii dupa cum comunismul a fost chintesenta badaraniei si mojiciei. Capitalismul insa e mult mai rau pentru ca te ameteste si nu stii cu cine lupti. Iti inventeaza falsi oponenti cu care te lupti in abstract iar adevaratul tai dusman se deghizeaza in prieten. De comunism puteai usor sa te feresti evitand teme precum libertatea sau bunastarea. Comunismul distruge adversari ideologici.. Capitalismul distruge ca un foc proprii aliati si sustinatori. Cu cat esti mai departe de el cu atat ai sanse de a trai o viata mai buna, chiar daca mai putin indestulata.

Dupa o astfel de experienta am ales downshifing-ul. M-am intors la jobul de profesor de arta pe care il aveam inainte de a lucra in sectorul privat. Din pacate, dupa cum se vede, inca nu mi-am regasit echilibrul. Dupa ce am vandut apartamentul, cel mai bine i-a mers lui Chiri, papagalul pe care il comemorez astazi. Nu am avut cum sa-l pastrez si pe el si l-am dat unei prietene care nu avea pisica. Viata pe el




Share this article :
 

Copyright © 2014. baldovin opinius - All Rights Reserved