Am facut un experiment care a venit dupa intamplari anterioare similare: am intrebat oameni de rand din Bucuresti despre o strada ceva mai necunoscuta si mai departata de cele principale, dar cu un nume de rezonanta. Majoritatea incercau sa-mi indice locul obiectivului meu, aducandu-si aminte de numele sau de pe la scoala sau din alte parti. Si probabil ca tot de pe la scoala au incercat o ghicire aleatorie. Putini mi-au spus ca nu sunt siguri si sa mai intreb. Cei mai multi mi-au indicat directii aiurea, doar pentru ca nu au vrut sa arate ca nu stiu, de parca ar fi o rusine sa nu stii ceva in lumea asta. Toate abuzurile si hotiile din tara asta s-au pliat pe fondul acestei predispozitii romanului de rand de a lua decizii in graba si in slaba cunostinta de cauza.
In ciuda tendintelor sale bine incastrate traditional spre furtisag si ciubuc (spaga), romanul de rand are momente de justitiar inflexibil. Vlad Tepes, marele tepar al „dusmanilor”. Sau poate ca tocmai aceste cutume ii provoaca dezgust de sine, si vrea sa il contracareze prin discurs demiurgic-justitiar. E idealul lui. Cand se intampla vreo disfunctionalitate sau vreun accident, romanul de rand nu cauta rezolvarea problemei in ansamblu ci doar carpirea ei pe moment. „Gasim un vinovat si-l tragem in teapa”, asta e deviza sa. Nu mai conteaza eroarea. S-a racorit, razbunandu-se pe unul mai slab. Dupa asta trage repede o cruce si o rugaciune si apoi l-a iertat si Dumnezeu de trufie. Ambitia asta justitiarista a romanului de rand e invers proportionala cu cunostintele sale despre legislatie contemporana. De aici se intelege apetitul sau pentru o justitie de tip feudal, de genul arderii vrajitoarelor pentru ca zboara cu matura noaptea sub clar de luna. A vazut el cu ochii lui.
Cel mai celebru caz de eroare judiciara din Romania este probabil "Cazul Anca" din 1977. Povestea sa poate fi vazuta pe scurt aici :
Un alt astfel de ghinionist in fata justitiei de tip feudal a fost Marcel Tundrea, cu care am fost vecin in statul meu natal Pojogeni din judetul Gorj. Justitia l-a condamnat dupa acest principiu grosier al gasirii unui vinovat la gramada, luat cu japca, pentru violarea si apoi uciderea unei fete de 14 ani, Mioara Gherasie. Dar, dupa cum se stie, in cele din urma Marcel a putut gasi putere sa lupte si sa arate ca probele condamnarii erau cam puerile in raport cu cele care se cer in astfel de cazuri.
Eram copil cand s-a intamplat crima. Cand am auzit de condamnarea lui Marcel nu m-a surprins deoarece omul nu comunica deloc si ne cam speria pe noi copiii. Era un astenic insingurat precum poetul George Bacovia. Mai toata comunitatea a inghitit galusca servita de justitie pe baza acestei frici medievale de vrajitori, subzistente in mentalitatea rurala de astazi. Principala proba pentru condamnarea lui Marcel a fost marturia foarte dubioasa a unei batrane, care probabil ca „a cam fost convinsa” sa-l declare vinovat. Aceasta martora nu era vreo dusmana de-a lui asa ca e exclusa ipoteza razbunarii pe el in acest fel. Marcel nu avea nici prieteni dar nici dusmani. Pe patul de moarte, simtindu-si constiinta incarcata ea a negat declaratia de acuzare. Retinem de aici in acest caz acel apetit inchizitionist al insasi justitiei romane de a gasi un vinovat exclusiv pentru ochii lumii, adica a romanului de rand de care vorbeam mai sus.
O singura fisura a avut aceasta condamnare in comunitatea noastra, respectiv mama lui Marcel care si-a sustinut plangand fiul ani de zile. Ea era mai comunicativa si noua copiilor chiar ne parea rau de ea vazand-o cum se tot jelea. Ni se parea mama ideala care-si sustine fiul pana in panzele albe, indiferent ce ar face. Toti o compatimeam. Dar tot il consideram vinovat in continuare, in virtutea mentalitatii de turma. Probabil ca unii au crezut-o insa adulti din jurul nostru nu.
Dupa ani si ani, sentimentul meu fata de aceasta crima e acela ca justitia pur si simplu a tinut cu tot dinadinsul sa gaseasca un profil comun acceptabil pentru comunitate si chiar pentru intreaga tara fata de aceasta crima. Din pacate, in privinta probelor sigure, lucrurile au mers prost. E imposibil de lasat dovezi judiciare indubitabile pentru o crima dintr-un sat nemonitorizat video din anii 90. In Pojogeni - ul meu natal chiar si la mijlocul zilei sunt momente de liniste absoluta, unde se aud greierii noaptea si cantecele pasarilor ziua. Sunt zone in care nu trece nimeni pe acolo cu orele. Cine ar putea sa vada o crima ce se intampla acolo si sa depuna marturie din care sa reiasa astfel de dovezi indubitabile? Ce valoare judiciara au niste declaratii date la ore dupa intamplarea crimei? Niciuna.
Eroarea in cauza a ajuns incet si sigur la urechile mai multora iar justitia a trebuit sa-l elibereze pe Marcel. Daca n-ar fi facut-o, el era decis sa mearga sa-si ceara dreptatea la forurile europene si tot acolo s-ar fi ajuns. Absolvise studiile superioare inainte de 1989 si avea puterea intelectuala sa ceara socoteala. Si astfel, dupa cum se stie, Marcel Tundrea a fost primul caz in care statul si-a recunoscut eroarea judiciara.
Parca dorind sa se identifice cu justitia divina din cer, careia, nu-i asa nimic nu-i scapa nepedepsit, iata ca si justitia lumeasca de pe plaiurile mioritice, nu lasa totusi criminalul nepedepsit. Daca Dumnezeu nu doarme niciodata si stie tot, dimpotriva, dumnezeul lumesc din spatele pupitrului de impartire a dreptatii mai poate si gresi. Dar se poate corecta. Acest dumnezeu coborat in sala de judecata pastreaza acea siguranta carteziana a perfectiunii adevarului si a recunoasterii imperfectiunii erorii. Mai ales ca crima a ajuns celebra in toata tara. Asa ca, dupa ce Marcel Tundrea a fost in cele din urma scos nevinovat, i-a venit altcuiva randul de a cadea magareata si de a fi scos vinovat de moartea fetei. Numele lui este lui Gheorghe Avram, Gelu , cum ii spuneam noi. La fel ca si in cazul lui Marcel, si in acest caz justitia pur si simplu a negociat de ochii lumii gasirea violatorului si ucigasului fetei. Ea trebuie sa dea cu orice pret impresia potentialilor ucigasi ca, pana la urma, cu ajutorul lui D-zeu, al lui Dracu’, al spiritelor de la fosta OTV, a vrajitoarelor sau ce-or mai fi, orice hot, infractor, violator si criminal va fi prins si condamnat. Ca doar e divina si infailibila, nu? Nu mai conteaza cine. Cineva trebuie ales. Aproape ca e tras la sorti.
Sistemul l-a luat la condamnat pe Gelu din postura de a fi urmatorul la rand in lista suspectilor. De data asta Gelu nu mai are profilul intelectualului poet precum Marcel, ci de om simplu cu posibilitati intelectuale reduse. Dar, la fel ca si in cazul lui Marcel, valoarea probelor impotriva sa sunt la fel de puerile. Am vazut motivatia procurorilor cum ca ar fi folosit niste mostre de ADN care l-ar fi indicat pe Gelu drept autor. Iata cum suna un comunicat Mediafax fata de acest caz:
”Un test ADN realizat in anul 2004 a evidentiat faptul ca nu Marcel Tundrea a violat-o pe minora de 14 ani, testele stiintifice ulterioare indicandu-l pe Gheorghe Avram ca autor al faptelor respective.”
Termenii de „ADN”, „genetica” si „testele stiintifice” suna asa foarte convingator pentru cei care stau mai rau la capitolul logica si la verificarea valabilitatii cunostintelor. Pentru ca, la o analiza ceva mai lucida, se cam vede ca aceste „probe” sunt vorbe in vant. Nu stiu ce contine dosarul lui Gelu, dar asta nu e o proba solida. Personal ma indoiesc ca exista asa ceva. O proba cu adevarat indubitabila in acest caz ar fi fost o mostra de sperma prelevata de pe cadavrul si comparata cu cea recoltata de la violator. Ori asa ceva nu a existat pentru ca acest violator ucigas fie a folosit prezervativ, fie a stiut sa curete zona, fie nu a ejaculat in vaginul fetei. Cadavrul a fost gasit dupa 2 sau 3 zile, cand deja intrase in descompunere, dupa ce statuse in apa. Asa ca posibilitatea de prelevare de mostra de sperma a fost si mai mult redusa. Daca politia judiciara ar fi avut astfel de proba inca de atunci in urma autopsiei, atunci vinovatul s-ar fi gasit foarte simplu prin compararea cu mostre de sperma luate de la toti barbatii din zona.
Testul ADN din 2004 nu putea aduce nimic nou fata de cele din 1992. Genetica nu a facut pasi radicali in acesti ani. Despre ce „testele stiintifice” se poate mai poate vorbi la 12 ani de la infaptuirea crimei? Mai ramane dupa o astfel de perioada vreo urma de saliva a violatorului in cadavrul descompus? Singurele probe ADN care ar fi putut indica vreo legatura intre Gelu Avram si fata ar fi fost doar par si oase. Astea sunt singurele parti organice care nu se altereaza profund in 12 ani. Vi se pare credibil ca Gelu sa-si fi uitat vreun os prin corpul fetei care sa fi fost descoperit miraculos la exhumarea din 2004 a fetei pentru noi „testele stiintifice”? Sau vreun fir de par? Mie mi se pare o abureala totala.
Prin urmare, condamnarea lui Gelu Avram pentru violarea si uciderea fetei este identica cu ce a lui Marcel in privinta procedurilor si dovezilor. Justitia a cautat un vinovat cu un profil intelectual mai slab, pe care sa nu-l duca mintea spre a merge mai departe cu contestarea deciziilor de condamnare. Singura diferenta consta in faptul ca el e mai „credibil” in sensul ca ultimul deja era condamnat pentru uciderea uneia sau unor batrane. Nu stiu ce contine acel dosar/dosare dar ma indoiesc ca si acolo ar fi probe satisfacatoare din acelasi motiv precum cel indicat mai sus. Dar sa presupunem ca ar contine probe indubitabile. Chiar si asa, totusi acele probe din alt caz nu se pot constitui ca proba sigura in cazul mortii fetei cu pricina. Dar, desigur, probabilitatea era mult mai mare in mintea „carteziana” a romanului de rand. A gresit el inainte cu Marcel, dar iata cu Gelu e sigur.
Presa, comandata prin intermediul nenumaratilor securisti ce lucreaza sub acoperire in ea, a inceput sa vuiasca despre „adevaratul criminal”, Gheorghe Avram, „din cauza caruia a facut inchisoare nevinovat Marcel Tundrea. Iata ca prin cateva cuvinte manipulatoare, mai nou lumea il vede vinovat pe Gelu si pentru condamnarea lui Marcel, desi e clar ca principala vinovata pentru aceasta distrugere a vietii uni om este insasi Ichijustitia. Tot cu ajutorul presei corupte s-a introdus subtil in mintea oamenilor faptul ca justitia insasi ar fi prea toleranta cu acest „criminal”, eliberandu-l precum a facut si cu marii gangsteri din aceasta tara. In felul asta s-a reusit deturnarea atentiei naivilor de la chestionarea soliditatii dosarului, catre presupusa sa neverosimila indulgenta fata de marii criminali. Mai romanilor de rand, voi cei mari consumatori de presa de scandal, am o intrebare pentru voi? Nu va trece deloc prin minte faptul ca eliberarea lui Gelu Avram s-ar datora tocmai faptului ca nici in cazul lui nu exista probe suficiente? Daca sistemul a ingropat acest caz inainte ca Gelu Avram sa devina un alt Marcel Tundrea, care sa ceara si el daune morale statului roman pentru o noua condamnare gresita? Un pic de „dobitoc ergo cogito”? Nimic?
La iesirea din inchisoare Gelu a declarat presei ca e nevinovat. Daca si el a inceput aceleasi demersuri precum Marcel, iar justitia s-a decis sa arunce batista pe tambal, eliberandu-l, pentru a nu crea un alt scandal? Eu pot sa observ faptul ca presa dezinformeaza masiv in acest caz. Miros o ascundere sub pres a adevarului. Mie imi pare ca vorbim aici de o strategie de a masca aceasta a doua potentiala eroare in condamnare in acest caz. Ea consta in a alimenta gustul ichijustitiar al romanului de rand printr-o prea mare clementa in eliberare inainte de termen a „criminalului”. Prin urmare, romanul nostru de rand nu are timp sa se „dobitoc ergo cogito”, fiind orbit de revolta fata de eloberarea inainte de termen. Multi au cazut in aceasta plasa. Chiar oameni cu inclinatii conspirationiste puternice.
Daca s-ar intampla asa ceva atunci insasi ideea de justitie ar fi compromisa, realizand doua erori majore, in acelasi caz. Putem intelege ca prima a fost eroare, insa daca la fel s-a intamplat si cu a doua atunci ele cam par a fi aproape premeditate.
Un caz similar, dar mult mai cunoscut, este chiar cel al disparitiei Elodiei, in urma caruia fostul politist Cioaca a fost arestat. Tuturor ne e lehamite de el, dupa circul de la OTV. Dar chiar ma gandesc daca nu cumva asta era si planul. Si aici lipsesc probe suficiente pentru a determina cu siguranta faptul ca el si-ar fi ucis sotia. Lipsa cadavrului e cea mai importanta dintre ele. Arestarea lui e abuziva conform Codului de Procedura Penala. Acesta spune la articolul 234 ca
„Durata totala a arestarii preventive a inculpatului in cursul urmaririi penale nu poate depasi un termen rezonabil si nu poate fi mai mare de 180 de zile.”
Sunt aproape 5 ani de cand el este arestat si poate sa mai stea dupa inca cel putin 7 ani, pana cand se vor face 15 ani de la disparitie si dosarul se va clasa din lipsa de probe. Adica exact 12 ani petrecuti la inchisoare, la fel cat a stat si Marcel Tundrea. Poate ca tocmai pe aceasta lehamite a opiniei publice fata de numeroasele scenarii a mizat sistemul atunci cand a decis arestarea lui. Romanul de rand a decis ca e vinovat. Si, ce e drept, e foarte probabil sa fie vinovat. Aici exista gelozia ca imbold al infaptuirii crimei. Asa ceva e tipic. Dar probabilitatea nu inseamna siguranta. Daca intre timp aflam ca unul dintre scenariile de la OTV s-a si intamplat in realitate si Elodia a fugit de responsabilitati…Sau ca e lesbiana si a plecat cu amanta in alta tara si n-a vrut sa arunce o pata pe obrazul copilului sau. Sau a fost ucisa de un coleg rival de-al lui Cioaca ce voia sa scape de fapt de el. Sau a fost ucisa de un violator precum cel al Mioarei din cazul Tundrea, printr-o coincidenta. I-am luat unui om 12 ani din viata pentru lipsa noastra de organizare? I-am luat…
Exista unii care cer pedeapsa cu moartea pentru astfel de „criminali”, in virtutea unei practici cu adevarat eugenice, foarte profitabile pentru mentalitatea neoliberal – corporatista, careia justitia ii este subordonata la nivel subliminal. Nu mai conteaza „Codul de Procedura Penala” sau alte legi. Statul de drept e doar un ambalaj al comportamentului feudal in aceasta tara. Si apoi, statul de drept un concept nefamiliar romanului nostru de rand care traieste intr-o lume dominata de mentalitatea inchizitiei si arderii vrajitoarelor, si aproba barbateste aceste practici. Chiar ma intreb cum naiba de nu au venit mai multi hoti in tara asta, care sa profite de naivitatea sa…?
Naivitatea poporului e una. Dar, dincolo de asta ramane sadismul celor aflati la fraiele acestor mizerii. Ichijustitia noastra cea mandra si dreapta precum demiurgul functioneaza cam ca partile din conflictul israelo-palestinian: dupa un atentat cealalta parte se razbuna pe o intreaga zona. Nu mai conteaza ca in urma pierderii unei vieti care implica razbunarea apropiatilor se pierd alte cateva vieti in tabara opusa ca urmare a razbunarii oarbe. Cineva trebuie pedepsit. Si astfel se creeaza spirala violentelor unde fiecare grupare beligeranta se arunca oarba in uciderea cator mai multi membrii ai gruparii inamice.
Cand pedepsesti un om doar in virtutea acestui principiu, fara niste probe cat de cat solide, doar dupa probabilitati, atunci asta e teroare curata. Sistemul casuna pur si simplu pe un nenorocos care se afla la locul nepotrivit in timpul nepotrivit si il distruge precum o cireada care nu-si mai recunoaste un semen, din diferite motive. Asta nu mai e justitie in sensul oficial al aplicarii dreptatii, atat cat acest concept poate fi intemeiat. Asta este o razbunare planificata, statistica.
A fost o perioada in viata mea in care am gasit scuze unor astfel de erori judiciare. Judecatorii si procurorii sunt si ei oameni si pot gresi. Si totusi exista solutii simple pentru ca atat libertatile criminalului cat si a potentialelor victime sa fie prezervate. Supravegherea constanta a celui suspect e o astfel de optiune. Daca statul nostru mafiot ar avea un minim respect fata de cetatean i-ar spune simplu in astfel de cazuri: „stii, esti principalul suspect in aceasta crima. Nu avem probe care sa te indice sigur drept autorul ei. Insa e probabil ca tu ai facut-o. Nu te arestam, pentru ca e posibil sa facem un abuz in cazul in care esti nevinovat. Insa te vom supraveghea pentru ca in viitor sa nu mai comiti asa ceva”. Mii de spioni formati de SRI si alte (de)servicii secrete taie frunze la caini prin diferite institutii sau posteaza in media mesaje favorabile mentalitatii corporatiste. Sau chiar fabrica probe false pentru dosare. La cate au facut in tara asta, nimic nu e imposibil in cazul lor. Ei bine, ei ar putea fi trimisi sa lucreze ca astfel de supraveghetori de suspecti. Si apoi, la cati romani sunt ascultati preventiv, mai bine ascultatorii in cauza ar face si ceva munca de teren in situatii temeinice precum acestea.
Cred ca oricine se poate gandi la o astfel de solutie umana pentru aceste cazuri de probabilitate de nesiguranta. Pentru asta e nevoie de o minima mentalitate umanista. Dar,din pacate, cred ca aici vorbim deja de erori planificate ale justitiei romane. Iar asa ceva e mai mult decat eroare. Asa ceva e eugenie practicata la nivel metasocial. Macar Inchizitia are scuza de a nu fi posedat niste criterii viabile ale adevarului si cunostintelor. Ichijustitia noastra le are. Si asta e cu adevarat terifiant…
Unui om i s-au furat 12 ani din viata. Si e bine ca aceste cazuri au fost mediatizate in asa fel incat nu s-au comis abuzuri si mai mari. Macar atat Marcel atunci cat si Gelu acum se pot bucura de o perioada de eliberare*. Din pacate, pe langa acestea exista mii sau chiar zeci de mii de alte cazuri nemediatizate de condamnari la gramada ce comporta inevitabil erori judiciare. Nimeni nu va da socoteala pentru o astfel de „erori planificate”. Cand o persoana particulara face ceea ce a facut sistemul cu Marcel Tundrea fapta se cheama rapire. Dar cand o face un grup de stapani de sclavi (statul) ea devine eroare judiciara justificabila. Daca judecam retrospectiv situatia la nivel istoric, nu e nimic anormal. Stapanii de sclavi si-au ucis sau mutilat constant sclavii neproductivi sau fugari pentru a baga spaima in ceilalti. 12 ani de temnita pare chiar o induiosanta umanizare a acestor odioase apucaturi clasice. Insa, analizata principial, asa ceva este o aberatie morala. Societatea noastra cea spartan[ cu cei slabi nu se ingrijoreaza prea tare atunci cand se sacrifica o parte din „prostime” pe principiul sclavului care e un fel de animal-om ce poate oricand fi sacrificat in virtutea „binelui colectiv”.
Solutia tarilor nordice de rezolvare a criminalitatii este cea mai umana dintre ele. Un mediu social mai putin draconic, cu respect fata de nevoile naturale fiecarui individ, cu neviolarea drepturilor omului este rezolvarea problemei criminalitatii. }n aceste tari se inchid inchisorile din lipsa de… infractori.
Insa, statul roman nu e unul dintre acestea. El are nevoie de infractori pe care sa-i toace marunt si sa-i arunce la gunoi. Din pacate, poporul e mai sedus de imaginea lui Gigi Becali demiurgul decat e oripilat de astfel de erori judiciare. Si tocmai el, poporul, el insusi isi sapa propria groapa din nepasare si ignoranta, pentru ca el urmeaza la rand spre a fi condamnat pe masura ce justitia epuizeaza rand pe rand suspectii in astfel de crime.
* Dar, acum la final de articol, chiar ma gandesc daca nu cumva securistii i-au facut de petrecanie lui Marcel, pentru a nu cere ulterior daune morale statului. Ne aducem aminte de zgarcenia lor in privinta trimiterii arsilor de la Colectiv in clinici dotate din Occident, si cum au fost ei lasati tacticos sa moara infectati cu diferite bacterii in spitalele insuficient dezinfectate din Romania
