Pages

October 17, 2023

Cu Ceauşescu pe post de urs de circ, la cerşit călău din popor, pentru a cârpi ideea de revoluţie


Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedenta


2.2.4. Cu Ceauşescu pe post de urs de circ, la cerşit călău din popor, pentru a cârpi ideea de revoluţie


Am arătat în secţiunile anterioare ingineria socială prin care instituţiile represive au fost paralizate prin acuzaţii nefondate şi întoarcere una câte una împotriva alteia, în aşa fel încât toate trei s-au înăbuşit una pe alta în păstrarea ordinii constituţionale. În acest haos social Ceauşescu rămăsese de fapt singur, majoritatea presupuşilor săi fideli jucând roluri prin care acesta a fost manipulat să acţioneze într-un fel sau altul.

Opinia publică a fost şi ea manipulată cu minciuna compusă din 15 % adevăr, cum că manifestanţii mitingului din 21 decembrie s-ar fi întors împotriva lui. În introducerea acestei cărţi am arătat asemănările majore şi câteva deosebiri nesemnificative dintre decembrie 1989 din România cât şi Pearl Harbor 1941. Numitorul comun al acestor tragedii este minciuna cu rol de dezinformare în masă. În cartea mea „Manifestul societăţii automatiste” , am făcut o radiografie asupra minciunii care poate fi completată printr-un studiu de caz cu care eu îmi încep introducerea în cel documentarul meu „Eroii au murit.1989. CIA”. Această minciună susţine că manifestanţii mitingului din 21 decembrie 1989 din Bucureşti ar fi strigat mesaje anticeauşiste şi anticomuniste în faţa lui Ceauşescu şi l-ar fi obligat astfel să fugă. Modul în care cvasitotalitatea materialelor scrise sau video prezintă în mod mincinos acest moment este realmente hidos, după cum am arătat în documentar. Acest fapt această dezinformare crasă a şi dus la percepţia greşită întipărită în conştiinţa atât a românilor cât şi a occidentalilor despre acele evenimente, care l-ar fi gonit pe Ceauşescu.

Dar, dacă analizăm în detaliu această minciună oficială orchestrată de spionajul civil, observăm că ea a fost manufacturată într-un mod mult mai abil decât minciuna comună, aşa cum am descris-o într-o secţiunea din cartea amintită mai sus. Minciuna comună are aspect de 100 % falsitate; copilul minte că a văzut un dragon pe cer, imposibil de existat în forma pe care el o comunică. În acelaşi fel soţul leneş îşi minte soţia că a dus gunoiul, deşi nu l-a dus. Ei bine, în cazul minciunii cu mitingul din 21 decembrie 1989 din Bucureşti putem vedea un adevăr de vreo 1,5 -2 % . Aşa minte capitalismul, iar apoi aduce argumentul opus exact în acest procent minoritar. Democraţia însăşi, dublată de acest aparat de dezinformare a spionajului civil, este o fraudă; o minoritate poate deveni majoritate cu o campanie susţinută de dezinformare.

Am văzut cum la finalul acelui miting au rămas cam 1000- 1500 de oameni, majoritatea agenţi Securitate-KGB-CIA infiltraţi, care au acţionat concertat în acord cu vuietul produs de difuzoarele din acea dubă din Calea Victoriei. Ei probabil că au şi strigat împotriva lui Ceauşescu, deşi pe înregistrarea filmată nu se aud literal. Dar, ne putem imagina că şi ei puteau scanda astfel de mesaje contra-manifestaţioniste, pe lângă vuietul redat prin staţie. Ei reprezintă cam 1,5 -2 % din numărul de 50 000 -70 000 de oameni de la acel miting, care îl susţineau pe Ceauşescu. Deci, cumva, putem spune că această minciună are cam 1,5 -2 % adevăr, reprezentat exact de aceşti infiltraţi CIA între manifestanţi.

Dar, prin aceste inginerii dezinformaţionale ei au fost transformaţi din 1,5 -2 % în 98 %, invers de cât a fost cu adevărat în realitate. Putem vedea nonşalanţa cu care s-a realizat această minciună gogonată în acele documentare mincinoase şi în tone de maculatură propagandistică ce s-au scris pe acest subiect în aceşti 35 de ani în care am fost teleportaţi în mitul peşterii. Sînt ferm convins că exact aşa se întâmplă şi cu manipularea voturilor şi cu însăşi ideea de democraţie, unde masele sînt manipulate prin astfel de tehnici avansate de dezinformare de interesele unei clici oligarhice. De la minciuna principiilor democraţiei pornesc un şir interminabil de minciuni, unele dintre ele cu implicaţii genocidale. În decembrie 1989 au murit în jur de 1000 de oameni. E puţin, în comparaţie cu alte catastrofe umanitare instigate de spionajul civil. Dar dacă punem la aceşti morţi şi prăbuşirea ratei natalităţii în decadele ce au urmat, atunci ajungem la ideea de genocid al copiilor nenăscuţi şi a singurătăţii părinţilor neîntâlniţi, căzuţi pradă drogurilor fizice şi spirituale generate de falsele idealuri ale mentalităţii „Visului American”, care în realitate e un adevărat coşmar.

Minciunile din 1989 fac parte din acest tablou oribil. Pe lângă cele care au dus la manipularea instituţiilor represive să uite de legislaţie, şi să-l abandoneze pe Ceauşescu, au urmat minciunile care au dus la moartea sa. În toate cărţile pe are le-am citit până acum este servită cea cum că generalul Victor Atanase Stănculescu ar fi dat o lovitură de stat imediat după plecarea lui Ceauşescu din Comitetul Central al PCR. Voi demantela această minciună într-o secţiune specială din capitolul 3 https://baldovin.blogspot.com/2024/01/31-tragedia-din-decembrie-1989-nu-fost.html . Această minciună a plecat de la agentul SIA deghizat în istoric, Alex Mihai-Stoenescu, citată apoi în cor de restul de istorici care au descris evenimentul. La minutul 01.58 din video-ul „CEAUSESCU FUGE CU ELICOPTERUL, sediul CC, ora 12:05, 22 decembrie 1989, Bucureşti, REVOLUȚIA ROMANA” vedem că manifestanţii erau deja în balconul CC înainte ca dictatorul să părăsească sediul cu elicopterul. Cordoanele de scutieri dispăruseră şi uşile fuseseră deschise în prealabil. Ei au contribuit direct la decizia cuplului Ceauşescu de a părăsi sediul.

Pentru a înţelege amploarea spionilor infiltraţi între dizidenţii anticomunişti din decembrie 1989, trebuie să luăm în calcul faptul că niciunul dintre aceştia nu au avut „curajul” să-l ucidă acolo direct pe Ceauşescu în 22 decembrie. Explicaţia constă în faptul că cel ce va fi făcut-o ar fi trebuit să dea detalii despre viaţa sa, aşa cum am aflat între timp despre majoritatea celor care au luat parte la simulacrul de proces de la Târgovişte şi chiar de la militarii care au format plutonul de execuţie. Opinia publică ar fi înţeles atunci că „revoluţionarii” erau în cea mai mare parte agenţi civili infiltraţi, aşa cum se înţelege din mărturia de la ora 02.06 din despre colonelul de Miliţie îmbrăcat civil şi infiltrat între demonstranţi, sau aşa cum am descris în primul meu documentar „Diversioniştii” .

De fapt dizidenţii ani-comunişti autentici nu voiau moartea lui Ceauşescu. În multele interviuri pe care le-am văzut pe tema decembrie 1989 am dat de un protestatar care spunea că a plâns atunci când a auzit că dictatorul a fost ucis. Nici cei din Bucureşti nu ar fi dorit acest lucru. De aceea Ceauşescu a fost convins să plece cu elicopterul, atât pentru a se salva de ce părea a fi furia manifestanţilor, cât şi pentru a ajunge la un alt punct de comandă. Toate căile de comunicaţie fuseseră oprite şi el nu putea să mai ia legătura cu nimeni în afară de cei din proximitatea sa. Asta explică de ce a ieşit în dimineaţa zile de 22 decembrie cu acea portavoce în balconul CC, de unde vorbise cu o zi înainte. El încerca să le vorbească manifestanţilor despre noile sale idei despre ce se întâmplă în ţară (lovitură de stat), odată ce aflase despre mitingul de la Timişoara.



Însă majoritatea „audienţei” erau agenţi şi l-au huiduit, acoperindu-i astfel mesajul înspre a fi auzit de dizidenţii autentici. După cum se înţelege din apărarea sa din procesul stalinisto-capitalist de la Târgovişte, mesajul său avea o destul de mare consistenţă. De fapt majoritatea istoricilor şi celor care s-au documentat despre acele evenimente, şi care nu primesc mită în formă de indemnizaţie de revoluţionar să spună altfel, recunosc că atunci s-a întâmplat o lovitură de stat. Şi această idee este una inexactă, după cum am argumentat la finalul documentarului meu, şi cum o să arăt în detaliu în următorul capitol. Însă ea avea o puternică forţă de convingere inclusiv între dizidenţi.

Aşa se face că protestatarii de la Târgovişte şi-au pierdut din elan la contactul direct cu Ceauşescu, pe care agenţii CIA îl plimbau în diferite locaţii din acest oraş precum fac babele la ţară cu câte o pasăre spre a găsi un bărbat care să le-o sacrifice. CIA voia cu tot dinadinsul ca dictatorul să fie ucis de un dizident anti-comunist autentic, dar el reuşea cu discursul său să-i domolească. Doar agenţii civili din 22 decembrie l-au huiduit special pentru a-i bruia discursul, la ordin. Planul de scoatere a lui din CC viza două mari obiective: primul a fost căutarea de protestatari autentici care să-l ucidă, asemenea babei cu pasărea în căutare de măcelar de ocazie; celălalt a fost construirea unei false imagini de laş şi trădător în faţa subordonaţilor din instituţiile represive. Auzul veştii cum că Ceauşescu a fugit, aşa cum s-a întâmplat odată cu începerea emisiei în direct din studioul 4 al TVR din după amiaza zilei de 22 decembrie, a contribuit la convingerea acestora că regimul a picat şi că nu are rost să mai lupte pentru el. Există o mulţime de mărturii care atestă efectul acestei alte inginerii sociale geniale de manipulare a opiniei publice, alături de cele 4 deja descrise în această secţiune .

Astfel putem înţelege interesul CIA ca militarii, miliţienii şi securiştii să nu tragă în manifestanţi. Cum majoritatea dintre ei erau proprii agenţi, riscul ca ei să fie atinşi de gloanţe era imens. Dar, prin aceste inginerii sociale, acest risc a fost practic eliminat. Victimele, cu care să se planteze false probe împotriva lui Ceauşescu, urmau să apară după ce regimul era picat. Morţii de după 22 decembrie au fost selectaţi din rândul populaţiei civile, militarilor în termen, şi a unor miliţieni şi câţiva securişti care fie erau fideli lui Ceauşescu, fie nu fuseseră racolaţi anterior de CIA (vezi grupul USLA de la MAPN). Cartea lui Grigore Cartianu „Crimele Revoluţiei” editată de Adevărul Holding în 2010, arată un număr uluitor de inginerii sociale executate după acelaşi tipar, care au dus la morţi inutile, special făcute pentru plantarea unor false probe despre terorişti şi Ceauşescu.

Plimbarea dictatorului prin diferite locaţii din jurul oraşului Târgovişte pentru a găsi un măcelar a fost descrisă în detaliu tot de gorjeanul meu într-o altă carte dedicată evenimentelor din decembrie 1989, intitulată „Sfârşitul Ceauşeştilor. Să mori împuşcat ca un animal sălbatic”, editată de Adevărul Holding în 2010. Acest circ a devenit un sondaj de opinie pentru noua dictatură, bazată pe dezinformare şi manipulare. Dacă au văzut că nici un dizident autentic nu se încumetă să-i facă felul lui Ceauşescu, CIA a trecut la diversiuni asupra Unităţii Militare 01417 din Târgovişte unde fusese arestat, în scopul producerii panicii şi pierderii cumpătului celor care îl păzeau spre a-l ucide şi a se proteja pe ei înşişi de un potenţial asalt al „teroriştilor” pentru a elibera cuplul prezidenţial. Începând de la pagina 283 din această carte, Grigore Cartianu dezvoltă capitolul „Diversiunile de la Târgovişte”, în care sînt descrise o serie de inginerii sociale de manipulare a militarilor să-şi piardă cumpătul şi să-i împuşte pe cei doi. Al doilea paragraf din acest capitol e semnificativ şi merită citat în întregime:

„Schimbul de focuri din jurul UM 01417 Târgovişte, unde se aflau Nicolae şi Elena Ceauşescu, a început încă din ziua aducerii celor doi în cazarmă: 22 decembrie. După cunoscuta reţetă a rafalelor scurte şi a semnalelor luminoase de pe cer, dar şi de pe ecranele de radiolocaţie, militarii se luptau cu atacatori inexistenţi şi cu ţinte care dispăreau şi apăreau la comandă.”


Din primul paragraf citez următoarea frază:

„Miza era crearea unei confuzii în care Ceauşeştii să fie suprimaţi. Colonelul Kemenici a dat mai multe ordine de împuşcare ,,accidentală", fără proces, a dictatorilor.”


În cartea „Ceauşescu la Târgovişte” Viorel Domenico are următorul paragraf, citat atât de Cartianu cât şi de mai mulţi autori:

„Eram în birou cu Mareş, Ţecu şi Dinu. Era ora 6.05. Analizam măsurile ce trebuiau luate odată cu ivirea zorilor. Sună telefonul de oraş . Răspunde Mareş. Îl văd că se îngălbeneşte, că îi tremură glasul şi mâna. Îi cer receptorul şi ascult: «Kemenici, fii atent!». Deci mă ştia, mă cunoştea. Mi se adresa superior, pe nume. «Dacă într-o jumătate de oră nu predai trădătorii la poartă, ştergem cazarma de pe faţa pământului » . Am întrebat: «Despre ce trădători vorbiţi, cine sunteţi? » . Şi-mi răspunde: «Trupele speciale. Vezi că n-avem chef de glumă. Aveţi la dispoziţie o jumătate de oră» . Şi a închis.”

Dacă un astfel de dialog a avut cu adevărat loc, el a avut rolul de a-i speria pe militari şi a-i instiga la omor împotriva cuplului prezidenţial. Ne putem imagina că dacă colonelul Kemenici ar fi executat acest ordin, atunci ar fi fost executat şi el şi Ceauşeştii pe motiv că ar fi încercat să evadeze. Pentru a da impresia că UM 01417 în care era ţinut Ceauşescu ar fi fost atacată de terorişti, s-au pictat urme de gloanţe pe ziduri, aşa cum spune Viorel Domenico în aceeaşi carte „Ceauşescu la Târgovişte”, citat de Grigore Cartianu la pagina 289 din „Sfârşitul Ceauşeştilor”. Acesta redă afirmaţia colonelului Kemenici cum că numeroase telefoane venite de la generalul Stănculescu îi sugerau şi apoi ordonau explicit să îi împuşte „accidental” pe cei doi soţi Ceauşescu. Gelu Voican Voiculescu confirmă această discuţie la pagina 15 din interviul dat lui Dorian Marcu, nu c-ar conta prea mult această confirmare venită de la un dezinformator central la mascaradei din 1989. În acord cu crescendo-ul ingineriilor sociale care au dus la evenimentele de atunci, inclusiv sarcina uciderii lor a venit cu negocieri tipic capitaliste, cu adăugare de bonusuri înspre atingerea înţelegerii cu partenerul de negociere. În „Ceauşescu la Târgovişte”, Viorel Domenico citează mărturia plutonierului Constantin Stoican de la UM 01417; Colonelul Kemenici l-ar fi ademenit literal cu nemurirea dacă îi lichidează pe cei doi, cerându-i literal:

«Dacă vrei să intri în istorie, te duci şi-i împuşti pe amândoi! »


Propunerea a fost tentantă, dar Stoican a ezitat. Şi atunci a trebuit să se pluseze cu manufacturarea acelui proces, despre care astăzi am ajuns cu toţii la acord în unison, inclusiv cei care au fost prezenţi în el, că a fost o mascaradă hidoasă. Acel proces a fost manipulare iar justificarea sa post-decembristă este tot o manipulare, o ştergere a urmelor, după cum voi arăta în următorul capitol. Dar, per total el a reuşit să ducă la bun sfârşit ce n-au reuşit ingineriile sociale anterioare. Această idee a fost afirmată, cu mult înainte ca eu şi alţii să ajungem la ea în mod independent, de către Michel Castex în cartea „O minciună mare cât un secol. România, povestea unei manipulări”, pe care o voi analiza detaliat în capitolul 3 .

Şi astfel s-a terminat cu epoca Ceauşescu, după un şir imens de inginerii sociale adiţionale, elaborate în doi ani după eşecul instigării unei revolte masive la Braşov, prin greva de la fabrica „Steagul roşu”. Astfel se îngenunchează o ţară în era digitală. Prin ingineria socială din 1989 CIA a avut ambiţia de a reface ruşinea de la 23 august 1944, când România a întors armele împotriva aliatului de până atunci. E vina comunismului că a prezentat acest gest de laşitate colectivă drept unul de eroism. Însă am avut o scuză ca naţiune în însăşi dezinformarea internaţională ce a instigat Cel De-al Doilea Război Mondial, orchestrată de dinastiile Rockefeller şi Morgan, cu dedicaţie pentru gaşca Rothschild, după cum am arătat în detaliu în documentarul meu „Cea mai mare crimă din istorie” . Mulţi au căzut în acea capcană atunci, nu doar noi românii. Dar e vina capitalismului de a ne repune în aceeaşi situaţie istorică în 1989, practic reîntorcându-ne în 1944, bătându-şi joc de noi ca naţiune şi noi râzând de propria noastră neghiobie. Distraşi de amuzamentul general, nu am văzut că dintre noi încep să dispară oameni, vânaţi de sadicii ucigaşi capitalişti, precum s-a întâmplat cu Alexandra Măceşanu în 2019 . Nu am văzut cum totul se năruia în jurul nostru.

Şi iată cum inginerii dezinformării au reuşit să ne prostească ca pe ultimii prostovani, inclusiv pe mine! În primii ani de după 1990 în cercurile intelighenţiei independente internaţionale s-a vorbit de sindromul Timişoara. La pagina 61 din cartea sa „The Illusion of the End” Cambridge, Polity Press, 1994, Jean Baudrillard îl defineşte ca fiind:

„Este pur şi simplu adevărul (imoral) al ştirilor, al cărui scop [destinaţie] secret este să ne înşele despre real, dar şi să ne ilumineze ulterior despre ce este real.” *


În acei ani în care vestitul teoretician scria aceste cuvinte eu eram mult mai interesat de Baudrillard mai interesat de Baudrillard din perspectiva teoreticianului postmodernismului,  nu atât a sociologiei şi politologiei, deşi aceste domenii nu sînt total separate. Deşi în mai vechea mea carte „Dinamica psihologiei abisale” am atins în treacăt rolul sistemelor sociale represive în geneza tulburărilor psihice, totuşi în acei ani nu aveam experienţa de viaţă în a înţelege această realitate socială concretă, în special pe cea a propriei ţări. Faptul că un teoretician de aiurea ar fi ştiut adevărul mai bine decât noi despre o realitate pe care am trăit-o pe viu, părea chiar fantezist. Dar de fapt ce trăiam noi fusese o iluzie, atent construită timp de aproape un deceniu de o armată de dezinformatori internaţionali. Am avut nevoie de o astfel de experienţă traumatică personală după cum am descris-o în articolul „Papagalul Chiri si relatia mea cu capitalismul” , pentru a mă trezi din acea iluzie despre capitalism, la fel cum Hume l-a trezit din somnul dogmatic pe Kant.

Perspectiva demagogistă  şi chiar politologică n-a fost un ţel teoretic de urmărit pentru mine în acei ani. Dar am avut în această ţară oameni care erau specializaţi în aşa ceva, academicieni lingăi şi savanţi de carton aciuaţi după burse şi privilegii guvernamentale care umblau cu Baudrillard, Chomsky sau Foucault sub haină şi îi citau formal. Niciunul nu ne-a spus despre acest citat. Nimeni nu l-a tradus în româneşte şi nu l-a comentat. Nimeni din intelighenţia autohtonă nu i-a descris amploarea internaţională. Totul s-a făcut cu un control de tip cenzură clasică, prin persecutarea celor ce au văzut cu ochii lor adevărul la faţa locului, şi controlul prin pedepse şi recompense a intelectualilor, ce jucau rol de elite culturale. Articolul “Coroner: Romanian Massacre Never Happened” (tradus din engleză „Masacrul din România nu s-a întâmplat”) semnat de Joseph A. Reaves apărut în ziarul „Chicago Tribune” din data de în din data de 13 martie 1990, încă nu e accesibil românilor, după consacrata formulă „nu e valabil în locaţia dvs.”. De aceea românii n-au ştiut atunci despre această minciună, iar cei mai mulţi dintre ei încă nu ştiu că marea majoritate a morţilor din 1989 nu au fost protestatari anti-regim, ci morţi creaţi artificial pentru a da credibilitate hidoasei regii care avea loc atunci.



Nu-i de mirare că un ziar precum „Washington Post” făcea mişto în numărul din 14 ianuarie 1990 de credulitatea noastră naţională, exact după modelul descris de Baudrillard. Însă în acel moment România era cuprinsă de o campanie uriaşă dedezinformare pe care o voi descrie în capitolul 4 al acestei cărţi. Într-adevăr nu aveam atunci experienţă cu demagogii, şi îi credeam măcar bine intenţionaţi, precum fuseseră comuniştii. Dar orice popor are credulii ei, care sînt majoritari. Diferenţa o fac elitele, iar noi nu am avut nişte elite puternice, ci nişte mojici. Voci palide au protestat împotriva dictaturii capitaliste , şi am văzut ce jocuri au făcut de-alde Gheorghe Ursu  şi Doina Cornea  . În dictatura capitalistă absolut nici un teoretician de marcă nu a luat poziţie faţă de minciunile şi tragediile cu care capitalismul s-a instalat în România.

Am fost cu toţii orbiţi de ura faţă de comunism şi iată cum capitalismul a ajuns de 10 ori mai rău decât a fost comunismul! Iată cât de importantă este păstrarea judecăţii limpede faţă de persoane şi evenimente politice! Abia recent am putut vedea acest lucru, care din start s-a prezentat atât de clar, şi totuşi perceput deformat de ochelarii manipulării şi dezinformării spionajului civil. Psihanalişti şi jurişti, filosofi şi detectivi, profesionişti specializaţi în atenţia la detalii şi la interpretarea gândurilor umane, au fost făcuţi pe degete de această armată de escroci profesionişti ai informaţiei. Ce-i drept, era greu de acceptat ideea opusă celei oficiale, care într-un fel restaurează dictatura comunistă, după cum am arătat aici . Este imposibil de acceptat aşa ceva, deşi, sub aspect strict juridic, restauraţia ei urmează în mod natural principiul reparării prejudiciului, prin aducerea la starea iniţială înfăptuirii sale.

Ce-i drept, e mai uşor de făcut distincţia între fabulaţie şi realitate în cabinetul de psihanaliză, la spusele unui pacient nevrotic sau chiar din fotoliu, din cele scrise despre, făcute şi declarate de un pictor cu „creier de păsărică” . Când ai în faţă dezinformatori profesionişti e de două ori mai greu de aflat adevărul, pentru că ei te şi pun pe piste false, realist construite. Psihanaliza ca ştiinţă deschisă are doar 140 de ani. Dezinformarea se practică sistematic de 200 de ani şi cu resurse mult mai ample. Psihanaliza a fost făcută de banii unor clienţi ce fac parte din clasa mijlocie. Dezinformarea este unul dintre instrumentele tipice ale marilor dinastii care au construit capitalismul, alimentat cu bugete nelimitate.

Dintre toate aceste inginerii sociale din decembrie 1989 cea mai stringentă este cea a tentativei eşuate de a deturna mitingul lui Ceauşescu din 21 împotriva sa. Acest miting este mai mult decât o lupă asupra capitalismului. El este un eveniment vizibil cu ochiul liber asupra fraudei sociale a dictaturii capitaliste ascunse sub ambalajul fals al democraţiei. Spionajul civil apasă pe butoanele procentelor părţilor unei dezbateri publice prin inginerii sociale, dezinformare şi manipulare publică, în aşa fel încât ideile politice majoritare să pară minoritare şi invers, după acelaşi model despotic care s-a practicat şi în secolele şi mileniile trecute. Ideea de „democraţie”, total opusă dictaturii, aşa cu ne-o servesc apologeţii revoluţiei, este o mare farsă la fel ca însăşi ideea de revoluţie întâmplată în timpul războiului civil instigat în decembrie 1989. Despre toate acestea voi detalia în următorul capitol .

* original „'Timişoara syndrome'. It is simply the (immoral) truth of news, the secret purpose [destination] of which is to deceive us about the real, but also to undeceive us about the real.”

2 comments:

  1. Stănculescu voia uciderea lui Ceaușescu nu fiindcă era agent CIA, ci pentru că executase poruncile lui Ceaușescu la Timișoara și voia dispariția martorului incomod Ceaușescu. Prin execuția lui Ceaușescu își consolida imaginea de salvator al revoluției.
    Nu știu cum poți să scrii de „tentativa eşuată de a deturna mitingul lui Ceauşescu din 21 împotriva sa”. Se pare că îți lipsește logica elementară. Deturnarea mitingului a izbutit, faptul că s-a întrerupt transmisia TV s-a văzut în întreaga țară și a încurajat izbucnirea mișcărilor revoluționare în multe localități. A fost un moment de slăbiciune vizibil al regimului Ceaușescu. Faptul că doar o mică parte din participanții la miting (atent selecționați înainte) au scandat lozinci anticeaușiste, că mai apoi Ceaușescu a izbutit să-și continue discursul, e irelevant. Întreruperea transmisiei TV văzută în întreaga țară a fost un moment psihologic important.
    Nu știu ce aduci vorba de Alexandra Măceșianu, care n-are nici o legătură cu revoluția din 1989. Doar ca să faci propagandă comunistă cu „sadicii ucigași capitaliști”. E ca și cînd ai trage concluzii despre comunism în temeiul cazului Rîmaru.
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_R%C3%AEmaru

    ReplyDelete
  2. In acest moement nu stiu daca Stănculescu era agent CIA, tind sa cred mai curand ca nu. L-am citat pe Viorel Domenico care il; da pe Stănculescu drept principalul artizan al planului de ocidere a sotilor Ceausescu, dar asta nu inseamna ca si il cred. Mai curand cred ca el era un pion menit sa-si asume responsabilitatea pentru eliminarea celor doi.
    Cred ca tentativa "de a deturna mitingul lui Ceauşescu din 21 împotriva sa” a eşuat pentru simplu fapt ca a reusit sa controleze multimea si ca a intrat in sediul CC aclamat de ea. Acest lucru e capital pentru intelegerea evenimentele din decembrie 1989; el arata ca dictatorul nu a picat la presiunea strazii ci in urma unor ingnierii sociale unde strada a fost un pion mai mult sau mai putin controlabil de la butoane. CIA si-a propus un plan foarte indraznet, dar nu i-a iesit cu toate instrumentele razboiului electronic la care a avut acces. Ca intreruperea transmisiei in direct a dat dovada de slabiciune asta e altceva. Dar nu inseamna ca mitingul lui Ceauşescu ar fi fost deturnat impotriva sa.
    Alexandra Măceşanu este destinul individual al acestui popor dupa 1989. Romania a devenit o colonie de unde se rapesc copiisi adulti, precum se facea in timpul sclavagismului clasic.
    Nu sint comunist, nu militez reinstaurarea comunismului. Lucrez la un nou proiect de organizare sociala numit automatism . Detalii aici : https://baldovinconcept.blogspot.com/2022/10/manifestul-societatii-automatiste.html

    ReplyDelete

Keep calm and say something smart!