2.2.4. Cu Ceauşescu pe post de urs de circ, la cerşit călău din popor, pentru a cârpi ideea de revoluţie

Decembrie 1989 sub lupa psihologiei istoriei

Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit. 1989. CIA”

Această secţiune are legătură cu precedenta

2.2.4. Cu Ceauşescu pe post de urs de circ, la cerşit călău din popor, pentru a cârpi ideea de revoluţie

Am arătat în secţiunile anterioare ingineria socială prin care instituţiile represive au fost paralizate, prin acuzaţii nefondate şi întoarcere una câte una împotriva alteia, în aşa fel încât toate trei s-au înăbuşit una pe alta în obiectivul de păstrare a ordinii constituţionale. În acest haos social Ceauşescu rămăsese de fapt singur. Majoritatea presupuşilor săi fideli au jucat roluri prin care a fost manipulat să acţioneze într-un fel sau altul, ce părea nepotrivit pentru un şef de stat.

Opinia publică a fost şi ea manipulată cu minciuna compusă din 1,5 -2 % adevăr, cum că manifestanţii mitingului din 21 decembrie s-ar fi întors împotriva lui. În introducerea acestei cărţi am arătat asemănările majore, dar şi câteva deosebiri nesemnificative, dintre invazia diversionist-militară din decembrie 1989 din România şi paralizarea sistemului defensiv la Pearl Harbor în 1941. Numitorul comun al acestor tragedii este minciuna cu rol de dezinformare în masă. În cartea mea „Manifestul societăţii automatiste” , am făcut o radiografie asupra minciunii care poate fi completată printr-un studiu de caz cu care eu îmi încep introducerea în cel documentarul meu „Eroii au murit.1989. CIA”. Minciuna dâmboviţeană susţine că manifestanţii mitingului din 21 decembrie 1989 din Bucureşti ar fi strigat mesaje anticeauşiste şi anticomuniste în faţa lui Ceauşescu, şi l-ar fi obligat astfel să fugă. Modul în care cvasitotalitatea materialelor scrise sau video prezintă în mod mincinos acest moment este realmente hidos, după cum am arătat în documentar. Această dezinformare crasă a şi dus la percepţia greşită întipărită în conştiinţa atât a românilor cât şi a occidentalilor despre acele evenimente, care l-ar fi gonit pe Ceauşescu.

Dar, dacă analizăm în detaliu această minciună oficială orchestrată de spionajul civil, observăm că ea a fost manufacturată într-un mod mult mai abil decât minciuna comună, aşa cum am descris-o în cartea amintită mai sus. Minciuna comună are aspect de 100 % falsitate; copilul minte că a văzut un dragon pe cer, imposibil de existat în forma pe care el o comunică. În acelaşi fel soţul leneş îşi minte soţia că a dus gunoiul, deşi nu l-a dus. Ei bine, în cazul minciunii majore despre mitingul din 21 decembrie 1989 din Bucureşti putem vedea un adevăr de vreo 1,5 -2 %. Aşa minte capitalismul, iar apoi aduce argumentul opus exact cu acest procent minoritar de adevăr. Democraţia însăşi, dublată de acest aparat de dezinformare a spionajului civil, este o fraudă; o minoritate poate deveni majoritate cu o campanie susţinută de dezinformare.

Am văzut cum la finalul acelui miting au rămas cam 1000- 1500 de oameni, majoritatea agenţi Securitate-KGB-CIA infiltraţi, care au acţionat concertat, în acord cu vuietul emis de difuzoarele din acea dubă din Calea Victoriei. Ei probabil că au şi strigat împotriva lui Ceauşescu, deşi pe înregistrarea filmată nu se aud literal. Dar, ne putem imagina că şi ei puteau scanda astfel de mesaje contra-manifestaţioniste, pe lângă vuietul redat prin staţie. Ei reprezintă cam 1,5 -2 % din numărul de 50 000 -70 000 de oameni de la acel miting, care îl susţineau pe Ceauşescu. Deci, cumva, putem spune că această minciună are cam 1,5 -2 % adevăr, reprezentat exact de aceşti infiltraţi CIA între manifestanţi.

Dar, prin aceste inginerii dezinformaţionale, ei au fost transformaţi din 1,5 -2 % în 98 %, invers de cât a fost cu adevărat în realitate. Putem vedea nonşalanţa cu care s-a realizat această minciună gogonată în acele documentare mincinoase, şi în tone de cărţi dezinformaţionale, cu rol de maculatură propagandistică, ce s-au scris pe acest subiect în aceşti 36 de ani, care ne-au teleportat în mitul peşterii. Sînt ferm convins că exact aşa se întâmplă şi cu manipularea voturilor, şi cu însăşi ideea de democraţie, unde masele sînt manipulate de interesele unei clici oligarhice, prin astfel de tehnici avansate de dezinformare. De la minciuna principiilor democraţiei porneşte un şir interminabil de minciuni, unele dintre ele cu implicaţii genocidale. În decembrie 1989 au murit peste 1000 de oameni. E puţin, în comparaţie cu alte catastrofe umanitare instigate de spionajul civil. Dar dacă punem la aceşti morţi şi prăbuşirea ratei natalităţii în decadele ce au urmat, atunci ajungem la ideea de genocid al copiilor nenăscuţi, şi al singurătăţii părinţilor neîntâlniţi. Aceşti oameni au căzut pradă drogurilor fizice şi spirituale generate de falsele idealuri ale mentalităţii „Visului American”, care în realitate e un adevărat coşmar.

Minciunile din 1989 fac parte din acest tablou oribil. Pe lângă cele care au dus la manipularea instituţiilor represive să uite de legislaţie, şi să-l abandoneze pe Ceauşescu, au urmat minciunile care au dus la moartea sa. În aproape toate cărţile pe are le-am citit până acum pe tema 1989 este servită cea cum că generalul Victor Stănculescu ar fi dat o lovitură de stat imediat după plecarea lui Ceauşescu din Comitetul Central al PCR. Voi demantela această minciună într-o secţiune specială din capitolul 3  . Această minciună a plecat de la agentul DIA/SIA deghizat în istoric, Alex Mihai-Stoenescu, citată apoi în cor de restul de istorici care au descris evenimentul. La minutul 01.58 din video-ul „CEAUSESCU FUGE CU ELICOPTERUL, sediul CC, ora 12:05, 22 decembrie 1989, Bucureşti, REVOLUȚIA ROMANA” vedem că manifestanţii erau deja în balconul CC înainte ca dictatorul să părăsească sediul cu elicopterul. Cordoanele de scutieri dispăruseră şi uşile fuseseră deschise în prealabil. Ei au contribuit direct la decizia cuplului Ceauşescu de a părăsi sediul.

Pentru a înţelege amploarea spionilor infiltraţi între dizidenţii anticomunişti din decembrie 1989, trebuie să luăm în calcul faptul că niciunul dintre aceştia nu au avut „curajul” să-l ucidă acolo direct pe Ceauşescu în 22 decembrie. O primă explicaţie pentru asta constă în faptul că cel ce va fi făcut-o ar fi trebuit să dea detalii despre viaţa sa, aşa cum am aflat între timp despre majoritatea celor care au luat parte la simulacrul de proces de la Târgovişte, şi chiar de la militarii care au format plutonul de execuţie. Opinia publică ar fi înţeles atunci că „revoluţionarii” erau în cea mai mare parte agenţi civili infiltraţi. Asta se înţelege din mărturia despre colonelul de Miliţie îmbrăcat civil şi infiltrat între demonstranţi, de la ora 02.06 din vedeo-ul de mai sus. Am descris aşa ceva în episodul 1 din documentarul „Diversioniştii” .

A doua explicaţie constă în puterea lui implacabilă de convingere a omului simplu că România se află în prag de disoluţie. Cei mai mulţi români au ajuns să-i dea dreptate astăzi. De fapt, nici dizidenţii ani-comunişti autentici nu voiau moartea lui atunci. În multele interviuri pe care le-am văzut pe tema decembrie 1989 am dat de un protestatar care spunea că a plâns atunci când a auzit că dictatorul a fost ucis. Nici cei din Bucureşti nu ar fi dorit acest lucru. A fost dus la Târgovişte la cei câteva mii de manifestanţi, şi niciunul nu a îndrăznit să-l linşeze, ci doar să-l huiduiască. De aceea Ceauşescu a fost convins să plece cu elicopterul, dar nu pentru a se salva de ce părea a fi furia manifestanţilor, cât mai ales pentru a ajunge la un alt punct de comandă. Toate căile de comunicaţie fuseseră oprite şi el nu putea să mai ia legătura cu nimeni în afară de cei din proximitatea sa. Asta explică de ce a ieşit în dimineaţa zile de 22 decembrie cu acea portavoce în balconul CC, de unde vorbise la microfon cu o zi înainte. El încerca să le vorbească manifestanţilor despre noile sale idei despre ce se întâmplă în ţară (lovitură de stat), odată ce aflase despre mitingul de la Timişoara.

Însă majoritatea „audienţei” erau agenţi şi l-au huiduit, acoperindu-i astfel mesajul înspre a fi auzit de dizidenţii autentici. După cum se înţelege din apărarea sa din procesul stalinisto-capitalist de la Târgovişte, mesajul său avea o destul de mare consistenţă. De fapt, majoritatea istoricilor şi celor care s-au documentat despre acele evenimente, şi care nu primesc mită în formă de indemnizaţie de revoluţionar să spună altfel, afirmă că atunci s-ar fi întâmplat o lovitură de stat. Şi această idee este una eronată, după cum am argumentat la finalul documentarului meu, şi după cum o să arăt în detaliu în următorul capitol. Însă ea avea o puternică forţă de convingere inclusiv între dizidenţi. Asta atestă puterea de convingere pe care Ceauşescu o avea, nu doar la nivel de mase.

Aşa se face că protestatarii de la Târgovişte şi-au pierdut din elan la contactul direct cu Ceauşescu. Agenţii CIA de teren îl plimbau în diferite locaţii din acest oraş precum fac babele la ţară cu câte o pasăre spre a găsi un bărbat care să le-o sacrifice. CIA voia cu tot dinadinsul ca dictatorul să fie ucis de un dizident anti-comunist autentic, dar el reuşea cu discursul său să-i domolească pe toţi. Doar agenţii civili din 22 decembrie l-au huiduit, special pentru a-i bruia discursul, la ordin. Pe lângă căutarea de protestatari autentici care să-l ucidă, asemenea babei cu pasărea în căutare de măcelar de ocazie, celălalt obiectiv al mascaradei elicopterului a fost construirea unei false imagini de laş şi trădător în faţa subordonaţilor din instituţiile represive. Vestea că Ceauşescu a fugit, aşa cum s-a întâmplat odată cu începerea emisiei în direct din studioul 4 al TVR din după amiaza zilei de 22 decembrie, a contribuit la convingerea acestora că regimul a picat, şi că nu are rost să mai lupte pentru el. Există o mulţime de mărturii care atestă efectul acestei alte inginerii sociale geniale de manipulare a opiniei publice, alături de cele 4 deja descrise în această secţiune .

Astfel putem înţelege interesul CIA ca militarii, miliţienii şi securiştii să nu tragă în manifestanţi. Cum majoritatea dintre ei erau proprii agenţi, riscul ca ei să fie atinşi de gloanţe era imens. Dar, prin aceste inginerii sociale, acest risc a fost practic eliminat. Victimele, cu care să se planteze false probe împotriva lui Ceauşescu, urmau să apară după ce regimul era picat. Morţii de după 22 decembrie au fost selectaţi din rândul populaţiei civile, militarilor în termen, a unor miliţieni şi câţiva securişti de rang inferior. Ei fie erau fideli lui Ceauşescu, fie nu fuseseră racolaţi anterior de CIA (precum grupul USLA de la MAPN). Cartea lui Grigore Cartianu „Crimele Revoluţiei”, sau „Teroriştii printre noi.”, editată de Adevărul Holding în 2010 şi 2011, arată un număr uluitor de inginerii sociale executate după acelaşi tipar, care au dus la morţi inutile, special făcute pentru plantarea unor false probe despre terorişti şi Ceauşescu.

Plimbarea dictatorului prin diferite locaţii din jurul oraşului Târgovişte pentru a găsi un măcelar a fost descrisă în detaliu tot de gorjeanul meu într-o altă carte dedicată evenimentelor din decembrie 1989, intitulată „Sfârşitul Ceauşeştilor. Să mori împuşcat ca un animal sălbatic”, editată tot de Adevărul Holding în 2010. Acest circ a devenit un sondaj de opinie pentru noua dictatură, bazată pe dezinformare şi manipulare. Dacă au văzut că nici un dizident autentic nu se încumetă să-i facă felul lui Ceauşescu, CIA a trecut la diversiuni asupra Unităţii Militare 01417 din Târgovişte unde fusese arestat. Celor care îl păzeau li s-au manufacturat diversiuni ce simula un atac al „teroriştilor” pentru a elibera cuplul prezidenţial. Scopul lor era acela de inducere a panicii şi pierderii cumpătului, spre a-l ucide pe dictator, şi a se proteja pe ei înşişi de un potenţial asalt al „teroriştilor”. Începând de la pagina 283 din această carte, Grigore Cartianu dezvoltă capitolul „Diversiunile de la Târgovişte”, în care sînt descrise o serie de inginerii sociale de manipulare a militarilor să-şi piardă cumpătul şi să-i împuşte pe cei doi. Al doilea paragraf din acest capitol e semnificativ şi merită citat în întregime:

„Schimbul de focuri din jurul UM 01417 Târgovişte, unde se aflau Nicolae şi Elena Ceauşescu, a început încă din ziua aducerii celor doi în cazarmă: 22 decembrie. După cunoscuta reţetă a rafalelor scurte şi a semnalelor luminoase de pe cer, dar şi de pe ecranele de radiolocaţie, militarii se luptau cu atacatori inexistenţi şi cu ţinte care dispăreau şi apăreau la comandă.”

Din primul paragraf citez următoarea frază:

„Miza era crearea unei confuzii în care Ceauşeştii să fie suprimaţi. Colonelul Kemenici a dat mai multe ordine de împuşcare «accidentală», fără proces, a dictatorilor.”

În cartea „Ceauşescu la Târgovişte” Viorel Domenico are următorul paragraf, citat atât de Cartianu cât şi de mai mulţi autori:

„Eram în birou cu Mareş, Ţecu şi Dinu. Era ora 6.05. Analizam măsurile ce trebuiau luate odată cu ivirea zorilor. Sună telefonul de oraş . Răspunde Mareş. Îl văd că se îngălbeneşte, că îi tremură glasul şi mâna. Îi cer receptorul şi ascult: «Kemenici, fii atent!». Deci mă ştia, mă cunoştea. Mi se adresa superior, pe nume. «Dacă într-o jumătate de oră nu predai trădătorii la poartă, ştergem cazarma de pe faţa pământului » . Am întrebat: «Despre ce trădători vorbiţi, cine sunteţi? » . Şi-mi răspunde: «Trupele speciale. Vezi că n-avem chef de glumă. Aveţi la dispoziţie o jumătate de oră» . Şi a închis.”

Dacă un astfel de dialog a avut cu adevărat loc, el a avut rolul de a-i speria pe militari şi a-i instiga la omor împotriva cuplului prezidenţial. Ne putem imagina că dacă colonelul Kemenici ar fi executat acest ordin, atunci ar fi fost executat şi el şi Ceauşeştii, pe motiv că ar fi încercat să evadeze. Pentru a da impresia că UM 01417, în care era ţinut Ceauşescu, ar fi fost atacată de „terorişti”, s-au pictat urme de gloanţe pe ziduri, aşa cum spune Viorel Domenico în aceeaşi carte, citat de Grigore Cartianu la pagina 289 din „Sfârşitul Ceauşeştilor”. Acesta redă afirmaţia colonelului Kemenici, cum că numeroase telefoane venite de la generalul Stănculescu îi sugerau şi apoi ordonau explicit să îi împuşte „accidental” pe cei doi soţi Ceauşescu. Gelu Voican Voiculescu confirmă această discuţie la pagina 15 din interviul dat lui Dorian Marcu, nu c-ar conta prea mult această confirmare venită de la un dezinformator central la mascaradei din 1989. În acord cu crescendo-ul ingineriilor sociale care au dus la evenimentele de atunci, inclusiv sarcina uciderii lor a venit cu negocieri tipic capitaliste, cu adăugare de bonusuri înspre atingerea înţelegerii cu partenerul de negociere. În „Ceauşescu la Târgovişte”, Viorel Domenico citează mărturia plutonierului Constantin Stoican de la UM 01417; Colonelul Kemenici l-ar fi ademenit literal cu nemurirea dacă îi lichidează pe cei doi, cerându-i literal:

«Dacă vrei să intri în istorie, te duci şi-i împuşti pe amândoi! »

Propunerea a fost tentantă, dar Stoican a ezitat. Şi atunci a trebuit să se pluseze cu manufacturarea acelui proces, despre care astăzi am ajuns cu toţii în acord, inclusiv cei care au fost prezenţi în el, că a fost o mascaradă hidoasă. Acel proces a fost manipulare, iar justificarea sa post-decembristă este tot o manipulare, o ştergere a urmelor, după cum voi arăta în următorul capitol. Dar, per total, el a reuşit să ducă la bun sfârşit ce n-au reuşit ingineriile sociale anterioare. Această idee a fost afirmată cu mult înainte ca eu şi alţii să ajungem la ea în mod independent, de către Michel Castex în cartea „O minciună mare cât un secol. România, povestea unei manipulări”, pe care o voi analiza detaliat în capitolul 3 .

Şi astfel s-a terminat cu epoca Ceauşescu, după un şir imens de inginerii sociale adiţionale, elaborate în doi ani după eşecul instigării unei revolte masive la Braşov, prin greva de la fabrica „Steagul roşu”. Astfel se îngenunchează o ţară în era digitală. Următoarea secţiune va rezuma cele spuse în aceste prime 2 capitole până acum prin descrierea celor care au luat parte la evenimente .

Gabriel Baldovin