Aseară am văzut o expoziţie pe gustul meu la MNAC la parter. Despre armată in principal desi erau si alte teme, expozitia fiind una de grup, organizata de Institutul Francez. Fireşte că m-au apucat nostalgiile şi "amabilitatile" la adresa subiectului dar nu a fost cazul pentru că autorii au pus suficiente excremente în ideea de armată încât nu m-am mai obosit şi eu care am rămas un simplu şi neutru spectator.
Am văzut un desen care cred că îl reprezintă din spate pe Mao, fostul lider revoluţionar chinez, în timp ce pipăia o femeie mai mult copil.
Am văzut chiar de la intrare un ansamblu de machete compuse dintr-un avion, un tanc un grup de soldaţi, un bust de general rus şi altele realizate într-o oarecare deformare optică în măsură să ateste agresivitatea iminentă realităţilor pe care le reprezintă. Faptul că ţeava tunului care în mod natural este un cilindru era aici prezentată ca un trunchi de con era în măsură să redea un sentiment de insecuritate, o teamă a apropierii realizată prin această iluzie a deformării.
În final am lăsat un film absolut teribil facut de William Kentridge. Începe cu nişte siluete negre pe fond alb animate în spiritul filmării cadru cu cadru.
La un moment dat par a fi nişte animaţii de flash însă în alte secvenţe se văd machetele filmate cadru cu cadru. E posibil ca ambele tehnici să fi fost îmbinate.
Cert este că acest gen de animaţie rudimentară, nenaturală, cu mişcări brute şi rigide reuşea să redea realitatea întoarcerii soldaţilor mutilaţi de pe front şi a refugiaţilor epuizaţi de zecile de km. de mărşăluit din faţa violenţelor.
Siluetele păreau a fi făcute din bube, din neregularităţi cancerigene, muşuroaie vii care se desfăşurau în spaţiu asemenea unor organisme aflate în agonia ultimilor clipe. Muzica unei astfel de tragedii era una absolut dezarmantă.
Filmul are 2 părţi una în care acele siluete şi manifestă defilator şi iresponsabil dorinţa de a merge la război iar cealaltă exact această finalitate dramatică.
Simplu realizat şi extrem de expresiv filmul îşi atinge scopul.
Am văzut un desen care cred că îl reprezintă din spate pe Mao, fostul lider revoluţionar chinez, în timp ce pipăia o femeie mai mult copil.
Am văzut chiar de la intrare un ansamblu de machete compuse dintr-un avion, un tanc un grup de soldaţi, un bust de general rus şi altele realizate într-o oarecare deformare optică în măsură să ateste agresivitatea iminentă realităţilor pe care le reprezintă. Faptul că ţeava tunului care în mod natural este un cilindru era aici prezentată ca un trunchi de con era în măsură să redea un sentiment de insecuritate, o teamă a apropierii realizată prin această iluzie a deformării.
În final am lăsat un film absolut teribil facut de William Kentridge. Începe cu nişte siluete negre pe fond alb animate în spiritul filmării cadru cu cadru.
La un moment dat par a fi nişte animaţii de flash însă în alte secvenţe se văd machetele filmate cadru cu cadru. E posibil ca ambele tehnici să fi fost îmbinate.
Cert este că acest gen de animaţie rudimentară, nenaturală, cu mişcări brute şi rigide reuşea să redea realitatea întoarcerii soldaţilor mutilaţi de pe front şi a refugiaţilor epuizaţi de zecile de km. de mărşăluit din faţa violenţelor.
Siluetele păreau a fi făcute din bube, din neregularităţi cancerigene, muşuroaie vii care se desfăşurau în spaţiu asemenea unor organisme aflate în agonia ultimilor clipe. Muzica unei astfel de tragedii era una absolut dezarmantă.
Filmul are 2 părţi una în care acele siluete şi manifestă defilator şi iresponsabil dorinţa de a merge la război iar cealaltă exact această finalitate dramatică.
Simplu realizat şi extrem de expresiv filmul îşi atinge scopul.
